FONDUL DE COMERŢ

Secţiunea 1. Despre patrimoniul comercial

• Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi

obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice comerciant, care
au valoare economică (pot fi exprimate în bani).
• Patrimoniul este suportul material al comerciantului -
persoană fizică sau societate comercială - pentru că mijloacele
materiale şi băneşti care îl compun dau posibilitatea acestuia
să participe la circuitul economic, să încheie raporturi juridice
în legătură cu obiectul şi scopul său. In scopul de a ne edifica
cu privire la această noţiune, ne referim la:
• A) mijloacele economice
• B) sursele economice.
 A. Mijloacele economice
• A. Mijloacele economice sunt compuse din totalitatea activelor
materiale şi băneşti care servesc la desfăşurarea activităţii
comerciantului. Aceste active se prezintă sub forma mijloacelor
fixe şi mijloacelor circulante.
– l. Mijloacele fixe sunt bunuri materiale care iau parte la mai multe
cicluri de producţie, consumîndu-se treptat şi transferîndu-şi parţial
valoarea asupra produselor fabricate, pe măsura utilizării lor
(amortizare). Această grupă de mijloace economice se poate diviza în
mai multe subgrupe, în raport de diferite criterii. După natura activităţii
lor economice, acestea se împart în: active fixe productive şi active fixe
neproductive (pentru nevoi culturale, sanitare etc. ).
– După caracterul şi destinaţia lor în producţie, activele fixe se împart în:
• clădiri, maşini de forţă, utilaje; instalaţii de lucru;
• aparate de măsură, control şi reglare; mijloace de transport; animale; plantaţii;
inventar gospodăresc
– După apartenenţa lor, activele fixe pot fi proprii sau închiriate.
• II.Mijloacele circulante sunt bunuri destinate să asigure
continuitatea producţiei şi circulaţiei mărfurilor. Ele se
consumă în întregime, în fiecare ciclu de producţie, îşi
schimbă forma materială şi trec succesiv prin fazele de
aprovizionare, producţie şi desfacere.
– Activele circulante se grupează în active circulante materiale,
active circulante băneşti şi plasamente şi active circulante în
decontare.
• A) Activele circulante materiale sunt formate din: materii prime,
materiale, combustibili, semifabricate, producţie neterminată,
produse finite, ambalaje;
• B) Activele circulante băneşti sunt constituite din sume de bani
aflate în casieria unităţii, în conturi la diferite bănci, acreditive,
carnete de cecuri etc.;
• C) Activele circulante în decontare sunt valori materiale sau băneşti
avansate de societate unor firme sau persoane fizice care urmează
să fie decontate ulterior (efectele comerciale mai importante fiind:
cambia, biletul la ordin, cecul, warantul etc. ).
 B. Sursele mijloacelor economice
• B. Sursele mijloacelor economice, adică locul de provenienţă al acestora (originea lor)
sau modul de dobîndire. Din punctul de vedere al surselor, mijloacele economice pot fi
clasificate în: capital propriu sau asimilat; capital atras: credite şi împrumuturi.
• 1. Capitalul propriu sunt fonduri băneşti care reprezintă capitalul social şi fondurile
proprii.
• 2. Capitalul atras sunt datoriile băneşti ale comerciantului faţă de alţi agenţi
economici sau faţă de stat, provenite din decalajul format între data unor lucrări,
prestări de servicii sau executarea de lucrări ori diverse alte obligaţii de plată şi
momentul efectiv al plăţii. Prin urmare, în astfel de cazuri, între momentul primirii
fondurilor băneşti şi achitarea lor, trece o perioadă de timp, în care sunt atrase în
circuitul economic al comerciantului în cauză (de unde denumirea de capital atras).
• Fac parte din aceste fonduri datoriile comerciantului faţa de alţi agenţi economici
pentru mărfurile livrate, serviciile prestate sau lucrările executate de aceştia;
obligaţiile comerciantului faţă de bugetul statului; obligaţiile faţă de angajaţi pentru
sumele ce li se cuvin cu titlu de salariu.
• Creditele şi împrumuturile sunt datorii ale comerciantului faţa de bănci pentru sumele
primite sub formă de credite, pentru acoperirea temporară a necesarului de fonduri
băneşti.
• Patrimoniul comercial cuprinde numai acele bunuri pe care
comerciantul le-a afectat exercitării comerţului. El are o existenţă
factică, suportul său fiind în voinţa comerciantului şi nu în lege.
Acest patrimoniu constă dintr-o universalitate juridică de bunuri, de
compoziţie şi valoarea variabilă, în raport de viaţa economică a
societăţii, de conjunctura generală a pieţei etc. El cuprinde toate
bunurile comerciantului şi este mai mare decît capitalul social dacă
întreprinderea este prosperă
• În cazul societăţii comerciale, bunurile constituite ca aport în
societate de către asociaţi ies din patrimoniul lor şi trec în
patrimoniul societăţii care poate servi ca gaj exclusiv al creditorilor
ei.
• Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, obligaţiile comercianţilor sunt
garantate cu patrimoniul social. Art. 35 alin. (1) din legea nr. 31/1996
prevede că „bunurile constituite ca aport la societate devin
proprietatea acesteia. "
 Secţiunea 2. Despre capitalul social
• Suma totală exprimată în monedă a valorii bunurilor aduse de părţi la
constituirea societăţii;
• Patrimoniul cuprinde mai mult, şi anume: ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu
conţinut economic, nu numai valoarea bunurilor aduse la constituirea societăţii.
Noţiunea de patrimoniu are prin urmare o sferă mai largă decît aceea de fond de
comerţ, deoarece aceasta din urmă nu cuprinde şi obligaţiile susceptibile de
evaluare bănească. Examinînd conţinutul celor două noţiuni, se constată că
fondul de comerţ ca universalitate de fapt, reuneşte un ansamblu de bunuri
corporale şi incorporale mobile şi imobile prin voinţa comerciantului, în scopul
desfăşurării unei activităţi comerciale, constituind un patrimoniu de afectaţiune.
• În limbajul comercial, cei 2 termeni - patrimoniul comercial şi fond de comerţ au
acelaşi conţinut. în disp.art. 21 lit. a) din legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului se foloseşte noţiunea de fond de comerţ, motiv pentru care o vom
folosi şi noi în continuare.
 Secţiunea 3. Noţiuni generale despre fondul
de comerţ
• Prin fond de comerţ înţelegem totalitatea bunurilor corporale şi
necorporale (a drepturilor) şi a raporturilor de fapt cu valoare
patrimonială pe care comerciantul le grupează şi le afectează comerţului
propriu (întreprinderii), în scopul desfăşurării activităţii specifice
(statutare) şi obţinerii unui profit, în condiţii de competitivitate .
• Fondul de comerţ este ansamblul bunurilor pe care comerciantul le
afectează prin voinţa sa exercitării comerţului sub formă de intreprindere.
• Întreprinderea este acel mod de organizare sistematică de către
comerciant prin reunirea a factorilor de producţie între care se află şi
bunurile afectate desfăşurării activităţii comerciale. S-a spus că ele sunt 2
feţe ale aceleiaşi instituţii. Fondul de comerţ este forma statică juridică,
pe cînd întreprinderea este forma dinamică de funcţionare animată de
acţiunea întreprinzătorului. Organizarea priveşte însă nu numai bunurile
afectate comerţului, ci şi capitalul şi munca. Deci întreprinderea cuprinde
şi elemente care nu fac parte din fondul de comerţ.
• Fondul de comerţ este deci un complex de mijloace de acţiune şi
cuprinde:
• 1. elemente sau bunuri corporale întrebuinţate de comerciant în
exploatarea comerţului său: mărfuri, bani, materiale, utilaje şi
instalaţii, localul;
• 2. elemente sau bunuri incorporale (drepturile comerciantului)
referitor la comerţul său: dreptul la firmă, emblemă, brevete de
invenţie, desene industriale, mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu,
dreptul de autor etc., aparţinînd unui comerciant sau industriaş.
• 3. raporturi de fapt cu valoare patrimonială, cum sunt: clientela şi
vadul comercial, secretele de fabricaţie, organizarea întreprinderii etc.
Secţiunea 4. Elementele fondului de comerţ
• Fondul de comerţ cuprinde bunurile necesare (elemente) pentru
desfăşurarea activităţii comerciale avute în vedere de comerciant.
Valoarea fondului de comerţ depinde de aceste elemente care
servesc la gruparea şi reţinerea clientelei. Elementele fondului de
comerţ al căror număr şi importanţa diferă, variază şi se modifică
de la caz la caz, în funcţie de specificul activităţii comerciale şi de
nevoile comerţului, dar nu trebuie să aducă atingere elementului
dominant necesar conservării clientelei. Se disting 3 categorii de
elemente care formează fondul de comerţ: bunurile corporale,
bunurile incorporale şi raporturi de fapt cu valoarea
patrimonială. Fiecare categorie include anumite elemente cu un
regim juridic propriu.
• Elementele materiale sau corporale. Categoria elementelor corporale
cuprinde bunuri mobile, la care se adaugă drepturi mobiliare afectate unui
fond de comerţ.
• a) Bunurile mobile care fac parte din fondul de comerţ sunt cele care au o
anumită stabilitate şi care servesc la exploatarea fondului de comerţ cum
sunt: mobilierul destinat comerţului, stocurile de combustibili, mărfurile,
materiile prime, ambalajele, utilajele, instalaţiile, fie că acestea sunt mobile
sau imobile prin destinaţie. Materialele şi utilajele au uneori multa
importanţă, ca de exemplu în transporturi unde constituie mijloc sau fond
fix. Activele aferente capitalului imobilizat potrivit disp. art. 2 din legea nr.
15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
incorporale sunt bunurile şi valorile destinate să servească activităţii
agenţilor economici pe o perioadă mai mare de un an şi care se consumă
treptat. Potrivit art. 3 din aceeaşi lege, aceste active sunt:
 -. terenurile, inclusiv investiţiile pentru amenajarea acestora;
-. mijloacele fixe care sunt bunurile ce se utilizează ca atare şi îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii: 1) au valoare mai mare de 2500 lei; 2) au o durată normală de
utilizare mai mare de un an. Sunt, de asemenea, mijloace, fixe supuse amortizării
conform art. 4 din lege:
a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie;
b) capacităţile puse în funcţiune parţial pentru care nu s-au întocmit formele de
înregistrare ca mijloace fixe;
c) investiţiile efectuate pentru decopertă în vederea valorificării de substanţe minerale
utile. Sunt considerate active corporale care nu sunt supuse amortizării: lacurile, bălţile,
iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii, precum şi terenurile, inclusiv cele
împădurite, cu excepţia terenurilor cu destinaţie economică obţinute prin acte de
vînzare cumpărare, inclusiv despăgubire, în cazul exproprierilor (art. 6). în alte texte ale
legii - art. 9-26 – se stabilesc norme de amortizare şi de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe, casarea şi declasarea. mijloacelor fixe, avînd loc după normele înscrise
în Hotărîrea Guvernului nr. 52/1990.
• b). Drepturile mobiliare izvorăsc din contractul de închiriere a
localului şi utilajelor, pe timp determinat, în schimbul unei chirii, dacă
comerciantul nu este proprietar.
• c). Bunurile imobile pot face parte din fondul de comerţ dacă
comerciantul exercită comerţul într-un imobil afectat acestui scop. în
ipoteza cînd imobilul este închiriat, element al fondului de comerţ va fi
contractul de închiriere.
• Imobilele afectate fondului de comerţ pot fi, prin natura lor, afectate
acestui fond - clădirea în care comerciantul îşi desfăşoară comerţul,
hotelul pentru societatea hotelieră, sau imobile prin destinaţie, de
exemplu, instalaţii, utilaje, maşini etc. Sub acest aspect, 3 categorii de
imobile prezintă importanţă deosebită în dreptul comercial: bunurile
concesionate, bunurile închiriate şi bunurile date în locaţie în gestiune.
• Concluzionînd asupra elementelor corporale ale fondului de comerţ, reţinem că
mărfurile reprezintă factorul determinant în exerciţiul comerţului. Ele sunt bunuri
destinate a fi vîndute după ce au fost sau nu transformate.
• în principiu, ori de cîte ori transmisiunea se referă la fondul de comerţ ca universalitate,
mărfurile trebuie să fie socotite ca element component, în afară de o convenţie
contrară.
• în categoria elementelor materiale incorporale se cuprind acele drepturi denumite
drepturi privative care privesc: firma, emblema, alte semne distinctive, mărci de
fabrică, de comerţ şi de serviciu, brevetele de invenţie, denumirile de origine, indicaţiile
de provenienţă (legea nr. 26/1990); licenţe de exclusivitate şi licenţe de know-how.
• în categoria raporturilor de fapt cu valoare patrimonială se cuprind clientela, fondul
comercial, secretele de fabricaţie, managementul întreprinderii.
• Consecinţele calificării fondului de comerţ ca un bun mobil corporal sunt:
• a) venitul unui fond de comerţ va fi urmărit silit după procedura reglementată pentru
bunurile mobile;
• b) nu se aplică prescripţia extinctivă instantanee pentru că este o universalitate şi nu un
bun corporal individual;
• c) poate fi închiriat sau înstrăinat prin acte între vii cu titlu gratuit sau cu titlu oneros
(art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990) prin moştenire ori poate face obiectul unui aport în
societate ori a unei transmisiuni prin uzufruct.
• Elementele incorporale ale fondului de
comerţ. Identificarea comerciantului şi a
întreprinderii sale se realizează prin: domiciliu
sau sediu social, nume comercial sau firmă,
emblemă şi naţionalitate.
• Din acestea vom examina: firma şi emblema
care nu sunt numai elemente de identificare
dar şi componente ale fondului de comerţ.
• Emblema. Este un concept juridic aparte de firmă care este protejată ca atare
prin lege.
• 1. Emblema sau insigna este definită de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 26/1990
ca fiind „semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul, de
acelaşi gen", iar art. 27 alin. (3)din lege instituie regula că emblemele vor fi
scrise în primul rînd în limba română. Emblema constă, de obicei, dintr-o
figură, reprezentare grafică figurativă sau non figurativă. Denumirea ca
emblemă poate fi însăşi firma reprezentată grafic într-un mod special şi
inconfundabil Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate
consta în reproducerea obiectului unei activităţi comune, după cum nu poate fi
nici o denumire generică. Emblema poate consta dintr-o altă compoziţie sau
indicaţie care serveşte la individualizarea unei societăţi comerciale. Ea trebuie
să constituie un semn distinctiv mai sugestiv decît firma, fiind o etichetă a
comerciantului, după cum marca este eticheta produsului.
 Drepturi de proprietate industrială şi
comercială sau drepturile intelectuale
• Fondul de comerţ poate cuprind anumite
drepturi de proprietate intelectuală asupra
unor creaţii noi: invenţiile, know-how-ul,
desenele şi modelele industriale, modelele de
utilitate şi semne noi: mărcile de fabrică, de
comerţ şi de serviciu, denumirile de origine şi
indicaţiile de provenienţă.
• 1. Brevetul de invenţie este un titlu eliberat de stat prin Oficiul de
Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) celui care se pretinde şi face
dovada că este autorul invenţiei. Brevetul de invenţie conferă
titularului său un drept exclusiv de exploatare pe durata de
valabilitate a acestuia. Brevetul de invenţie se acordă persoanelor
fizice şi persoanelor juridice.
• Constituie invenţie în sensul Legii nr. 64/1991 creaţia ştiinţifică sau
tehnică care prezintă noutate a fost brevetată şi dată publicităţii în
ţară sau străinătate, reprezintă o soluţie tehnică şi poate fi aplicată
pentru rezolvarea unor probleme din economie, ştiinţă, ocrotirea
sănătăţii, apărarea naţională sau în orice alt domeniu al vieţii
economice şi sociale. Este autor al unei invenţii persoana care a creat
o invenţie.
Semnele noi.Mărcile de fabrică, de comerţ şi
de serviciu.
• Identificarea unor produse, servicii şi mărfuri se realizează cu
ajutorul mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, al căror
titular este în condiţiile legii comerciantul.
• Mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu sunt semne
distinctive, folosite de comercianţi pentru a deosebi produsele,
lucrările şi serviciile lor de cele identice ori similare ale altor
comercianţi şi pentru a stimula îmbunătăţirea calităţii produselor,
lucrărilor şi serviciilor (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 28/1967).
Mărcile au un dublu scop:
• a) să distingă produsele, mărfurile şi serviciile diferiţilor
comercianţi;
• b) să stimuleze ameliorarea acestor produse şi servicii.
 Alte elemente ale fondului de comert

• Desenele şi modele industriale

• Denumirile de origine
• Indicaţiile de provenienţă
• Recompensele obţinute la expoziţii
• Drepturile de autor
• Clientela şi vadul comercial
 Regimul creanţelor şi al datoriilor.
• Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de
comerţ, deoarece aşa cum s-a arătat, acest fond nu cuprinde întreg
patrimoniul juridic, ci numai unele bunuri corporale şi necorporale,
anumite elemente de activ. În consecinţă, în cazul transmiterii
fondului de comerţ, creanţele şi datoriile nu se transmit
dobînditorului. Totuşi anumite drepturi şi obligaţii care izvorăsc din
contractul de muncă, contractul de asigurare a fondului de comerţ
şi contractul de furnitură (gaz, apă, electricitate, telefon etc. ) se
transmit dobînditorului dacă contractele nu au fost reziliate.
• Cesiunea de creanţă trebuie să fie notificată dobînditorului.
Cesiunea de datorie se face numai prin novaţie cu acordul
creditorului.
Actele juridice privind fondul de comerţ

• Fondul de comerţ face parte din patrimoniul

comerciantului care are asupra lui un drept de
proprietate datorită căruia va putea face
operaţiuni de transmitere: cu titlu gratuit
(succesiune sau donaţii), prin partajul
comunităţii de bunuri sau prin transmitere cu
titlu oneros, prin acte juridice cum sunt:
vânzarea, cumpărarea, locaţiunea sau gajul.
• va multumesc