ARGUMENT

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, în care scop se ocupă cu

măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice, în care
scop trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și
păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de
trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și
potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Am ales tema cu titlul"PARTICULARITĂȚI PRIVIND ÎNREGISTRAREA

STOCURILOR ÎN CONTABILITATE"

Mi-am structurat lucraream pe următoare 3 capitole:

CAPITOLUL 1 "NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVELE

CIRCULANTE"

În acest capitol am prezentat structura activele circulante.

CAPITOLUL 2 "CONTABILITATEA STOCURILOR"

În al doilea capitol, vom învăța despre contabilitatea stocurilor.Vom învăța despre metodele
de evaluare a stocurilor, conturile utilizate și operațiunile aferente.

CAPITOLUL 3 "STUDIU DE CAZ LA SC"

În acest capitol voi descrie compania în care am făcut stagiul de practică și cum își ține
contabilitatea stocurilor.

Dintotdeauna mi-a plăcut contabilitatea stocurilor, cred că este și un element important

al contabilității, motiv pentru care am ales acest subiect.
 CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ACTIVELE

CIRCULANTE

1.1 Structura activelor circulante

Activele circulante (curente) sunt bunuri si valori care participa la un singur circuit
economic, fiind deținute pe termen scurt (mai mic de un an) de către societate. Aceasta
categorie de active este importantă pentru finanțarea curentă a activității unei companii.

Din punct de vedere al structurii, activele circulante se impart in: stocuri, creanțe,
investiții pe termen scurt, casa și conturi la banci.

Stocurile reprezintă bunurile materiale aflate in proprietatea societății deținute cu scopul

de a fi vândute (mărfuri) sau pentru a fi folosite in procesul de producție (materii prime,
materiale consumabile). În structura acestora sunt incluse: materiile prime și materialele
consumabile (destinate procesului de producție care se regăsesc in produsul final integral sau
parțial - materii prime - sau nu se regăsesc de obiecei in produsul final-materialele
consumabile); producția in curs de execuție; produsele finite și marfurile (cumpărate de
societate în vederea revanzării); avansuri pentru cumpărari de stocuri.

Creanțele se mai numesc și valori în curs de decontare și reprezintă valori economice

avansate temporar de societate către alte persoane fizice sau juridice pentru care societatea
urmează să primească un echivalent valoric reprezentat de o suma de bani sau un serviciu.
Acest post bilanțier reflecta datoriile asupra cărora societatea are drepturi. Creanțele pot fi
impărțite în: creanțe comerciale (fața de clienți) creanțe în cadrul grupului (intre societatea-
mama si filiale) creanțe din interese de participare (generate de relațiile dintre societate și alte
societăți la care aceasta detine titluri de particpare) creanțe privind capitalul subscris și
nevărsat (subscrieri de capital social efectuate si nedepuse) alte creanțe.
 Investițiile termen scurt reprezintă sumele investițe de societate cu scopul de a obtine un
căstig pe termen scurt (ex: acțiuni, obligațiuni, acțiuni proprii răscumparate temporar).

Casa si conturi la banci reprezintă valori sub forma de bani (casa, conturi curente la
banci, avansuri de trezorerie).Ajustari de valoare privind activele circulante

Aceste cheltuieli reprezintă sume care sunt alocate de companie în urma constatării unor
scaderi de valoare pentru creanțe, stocuri sau investiții pe termen scurt.

Ajustarile în minus (cheltuielile) sunt făcute in cazul în care se constată pierderi din
creanțe și debitori diversi sau se constituie provizioane pentru deprecierea activelor circulante
(dacă se constată o valoarea mai mică decat costul de achiziție).

Ajustarile în plus (veniturile) se constituie atunci când există venituri din creanțe
reactivate și debitori diversi sau reluarea (reversarea) provizioanelor constituite pentru
deprecierea activelor circulante.

Pentru desfașurarea activității economice, orice întreprindere dispune în patrimoniul sau de

bunuri economice, clasificate în mijloace fixe și active circulante. Spre deosebire de activele
imobilizate, au o mișcare mai rapidă, in cele mai multe cazuri ele participa la un ciclu de
producție și își transmit valoarea dintr-o data, asupra valorii producției obținute. În structura
întreprinderii, activele circulante joacă rolul de obiect asupra căruia se realizează acțiunea de
prelucrare și transformare specifică unității în cauza. Mijloacele circulante înglobează materii
prime și materiale aflate în diferite faze ale prelucrarii, dar și sub forma de produse finite.
Activele circulante denumite si active curente, bunuri mobile sau mijloace circulante cuprind
valorile economice sub forma stocurilor, creanțelor, investițiilor financiare si
disponibilităților banesti. Ele sunt necesare bunei desfașurări a activităților tehnico-
economice dintr-o intreprindere. Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se
caracterizează prin transformarea permanența ale formelor funcționale prin consumarea lor
intr-un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii integrale asupra producției in care se
incorporează.

Activele imobilizate reprezintă bunurile și valorile cu o durata de utilizare mai mare de

un an și care nu se consuma la prima utilizare, acestea fiind impărtite în trei categorii:
imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale (numite și active intangibile sau nemateriale) reprezintă

active fără suport material (identificabile nemonetar) deținute cu scopul de a fi utilizate in
procesul de producție sau pentru furnizarea de servicii (ex: brevete, licențe, marci).
Imobilizarile necorporale cuprind: cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare,
concesiuni, licențe, brevete, marci comerciale, fondul comercial.

Imobilizările corporale (numite și active tangibile sau fixe) sunt reprezentate de

bunurile cu conținut material utilizate de societate in procesul de producție de bunuri sau
prestare de servicii (ex: terenuri și construcții, mașini, utilaje, mijloace de transport etc).

Imobilizările financiare reprezintă sumele financiare investite de societate pe termen lung

sub forma de titluri și creanțe, cu scopul de a obține venituri din dividende si dobânzi (ex:
acîiuni, imprumuturi acordate pe termen lung).

Ajustări de valoare privind imobilizările corporale si necorporale

Acestea reprezintă o categorie aparte de cheltuieli, care reflecta pierderile de valoare ale
activelor imobilizate, corporale și necorporale, pierderi de valoare incluse esalonat in Contul
de profit si Pierdere pe o durata fixa de timp (ani). Pentru a fi incluse în categoria
imobilizărilor care sunt depreciate/amortizate, activele trebuie să indeplinească anumite
condiții (o valoare minima, reglementata prin lege și o durata de utilizare minima, de
asemenea reglementata.

1.2 Organizarea contabilității activelor ciculante

CAPITOLUL 2

CONTABILITATEA STOCURILOR

2.1 Noțiuni introductive

Un activ este 'o resursa controlata de o intreprindere, ca rezultat al unor evenimente
trecute și care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare către intreprindere'.

Un activ se recunoaște atunci când: este posibil ca acesta să aducă intreprinderii beneficii
economice viitoare, respectiv să genereze ieșirea acestora; și costul sau poate fi evaluat in
mod credibil.

Activele unei intreprinderi se impart în active imobilizate și active circulante. Activele

circulante sunt elemente patrimoniale care se utilizează pe o perioada scurtă în activitatea
intreprinderii și, în general, participa la un singur circuit economic, modificându-și în
permanență forma. Activele circulante cuprind urmatoarele categorii de elemente: stocuri,
creanțe, investiții financiare pe termen scurt, casa si conturi la banci.

Conform Standardelor Internaționale de Contabilitate stocurile sunt active :

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfașurării normale a activității;

b) în curs de producție în vederea vănzării în aceleași condiții ca mai sus; sau

c) sub forma de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în

procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Aceste calificative nu depind de natura elementului considerat, ci de destinația sa care este

puternic influențată de activitatea intreprinderii detinatoare. De exemplu, terenurile și
construcțiile constituie imobilizări pentru marea majoritate a intreprinderilor, insă pentru
societățile imobiliare acestea constituie stocuri.
Stocuri sunt considerate active curente ale intreprinderii. Un activ fiind clasificat ca activ
curent atunci când: se așteaptă să fie realizat sau detinut pentru vânzare sau consum în cursul
normal al ciclului de exploatare al intreprinderii. Ciclul de exploatare al unei intreprinderi
reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea bunurilor care intră intr-un proces și
finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument ușor convertibil în numerar.; este
deținut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen de 12 luni de la data bilanțului;
reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

Un stoc este o rezerva constituită în vederea satisfacerii unei nevoi ulterioare. Stocurile apar
în toate fazele circuitului economic, aprovizionare – producție – desfacere, și implicit în
diferite faze ale procesului de producție. Motivele pentru care se constituie stocurile sunt
multiple, putând fi clasificate astfel: tehnice: ritmul fluxului de producție este diferit de ritmul
utilizării (consumului); economice: influența costurilor fixe și randamentele crescande din
procesul de producție și de aprovizionare obliga intreprinderile sa comande sau să producă în
serie;financiare: existența unor piețe cu prețuri fluctuante; securitate: incertitudinea este o
caracteristica definitorie a cererii și a condițiilor de aprovizionare.

Deciziile referitoare la stocuri sunt conflictuale: departamentul financiar va dori un stocaj min
959e41j im; centrele operaționale, din contra, au tendința de a prefera un stoc mai ridicat
pentru o mai buna suplete la nivel de producție sau la nivel comercial.

In mod normal, recunoașterea stocurilor nu pune probleme. Totuși, există cazuri in care
forma legala a tranzacțiilor nu reflecta realitatea economică. În asemenea cazuri, trebuie
utilizat principiul prevalenței economicului asupra juridicului pentru a determina dacă
stocurile respective trebuie să fie recunoscute că active.

Stocurile contribuie intr-o maniera decisivă la flexibilitatea intreprinderii, dar, în acelasi timp,
constituie și o imobilizare de capitaluri și antrenează costuri de naturi diferite.

Stocurile includ bunurile cumpărate și deținute cu scopul revanzării, cum sunt mărfurile
achiziționate de un detailist în vederea revanzării sau terenurile și alte proprietăți imobiliare
deținute cu scopul de a fi revăndute. Stocurile includ, de asemenea, produsele finite și
producția aflată in curs de executie, precum și materialele și alte consumabilele destinate
utilizării în procesului de producție. În cazul furnizorilor de servicii, Standardele
Internaționale de Contabilitate includ in categoria stocurilor și costul pe care îl incuba
serviciile oferite pentru care intreprinderea nu a recunoscut încă veniturile aferente.

Ordinul Ministerului Finanțelor Publice numărul 306 din 26 februarie 2002 prevede ca in
cadrul stocurilor se cuprind:

- mărfurile, respectiv bunurile pe care unitatea le cumpăra în vederea revanzării sau produsele
predate spre vănzare magazinelor proprii;

- materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit
integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformata;

- materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese

de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care
participa sau ajuta la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regasi, de regula, in
produsul finit;

- materialele de natura obiectelor de inventar;

- produsele, respectiv:

- semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat
intr-o secție (faza de fabricație) și care trec în continuare in procesul tehnologic al altei secții
(faze de fabricație) sau se livrează terților;

- produsele finite, adică produsele care au parcurs în intregime fazele procesului de fabricatie
și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității, putând fi depozitate în vederea
livrării sau expediate direct clienților;

- rebuturile, materialele recuperabile sau deseurile;

- animalele și păsările, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel (vitei, miei,
purcei, manji și altele) crescute și folosite pentru reproducție, animalele și păsările la ingrasat
pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum si animalele pentru producție - lana, lapte
și blana;

- ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate

produselor vândute și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în
condițiile prevăzute în contracte;
- producția în curs de execuție, care reprezintă producția care nu a trecut prin toate fazele
(stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse
probelor și recepției tehnice sau necompletate în intregime. În cadrul producției în curs de
execuție se cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile, precum și studiile în curs de execuție
sau neterminate.

În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în

consignație la terți, care se inregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri.

Se intâlnesc mai multe clasificări ale stocurilor care au la baza diferite criterii de clasificare.
După apartenența la patrimoniu, stocurile se pot grupa în: stocuri aflate în gestiune care fac
parte din patrimoniul propriu al unității. Ele se găsesc în depozitele sau spațiile proprii
(magazine, magazii, locuri de producție), fie se află la terți (materii și materiale aflate la terti,
produse aflate la terti, marfuri aflate în custodie sau consignație la terti); stocuri aflate în
gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniul propriu. Acestea sunt stocurile primite spre
prelucrare sau în custodie sau consignație.

După provenienta lor, stocurile pot fi: stocurile provenite din cumparari din afara unității,
cum sunt: materii prime, materiale, mărfuri, etc.; stocuri provenite din producție proprie, ca:
produse, animale, etc.

Din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare, stocurile pot fi: stocuri ce tin de sfera
aprovizionării (materii prime, materiale, combustibili); stocuri ce tin de sfera producției
propriu-zise (producția neterminată, semifabricată, etc.); stocuri ce tin de sfera
comercializarii (produse finite, marfuri, etc.).

Ponderea acestor categorii în totalul stocurilor depinde obiectul de activitate al unității și de

condițiile concrete în care ea își desfășoara activitățile de aprovizionare, producție si
comercializare.

De asemenea se pot distinge și alte tipuri de stocuri, cum ar fi: stocul activ este cantitatea de
intrata în stoc la fiecare livrare și care este apoi consumata, mai poarta denumirea de
„cantitate economica”; stocul de siguranța are drept scop evitarea apariției unor rupturi în
stoc, în cazul în care cererea se dovedește a fi superioara cererii medii previzionate și pentru a
face fata la intarzieri aleatorii ale livrării; stoc de rezerva conjunctural-speculativ: unitățile
pot folosii prilejul de a face achiziții în condiții favorabile, în funcție de posibilitățile lor
financiare.
Pentru că unitatea sa funcționeze normal ea trebuie să își mentina stocurile la un nivel minim
indispensabil. Acest stoc poarta denumirea de stoc-util. Exista doua noțiuni de stoc-util:
stocul-normal, optim sau ideal care asigura nivelul de rentabilitate optim; stocul-util efectiv,
respectiv minimul de stoc care este necesar funcționării intreprinderii.

Intrucat stocurile folosite în activitatea unei întreprinderii sunt foarte diversificate, pentru a
ușura operațiile de aprovizionare și livrare, păstrare, folosire și evidențiere, este necesar că
fiecare intreprindere să intocmească o lista a tuturor materialelor folosite, cunoscută sub
denumirea de Nomenclator de materiale.

Gestionarea stocurilor, asigurarea și utilizarea raționala a acestora constituie un obiectiv

principal al managementului intreprinderii, la realizarea căruia contabilitatea prin funcțiile
sale poate avea o contributie însemnată.

2.2 Metode de evaluare a stocurilor

Pentru a exprima bunurile de natura activelor circulante, din care fac parte și stocurile, în
unități monetare acestea trebuie evaluate.

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor

patrimoniale:

⦁ evaluarea la intrarea în patrimoniul intreprinderi;

⦁ evaluarea la inventariere;

⦁ evaluarea la bilanț;

⦁ evaluarea la ieșirea din patrimoniu.

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se inregistrează în contabilitate

astfel:

Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele și alte

bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achiziție;

Producția în curs de execuție, semifabricatele și produsele finite, obiectele de inventar,

ambalajele și alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, la costul de producție;

Animalele și păsările, la costul de achiziție sau la costul de producție, după caz.

2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generala de evaluare și inregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea

actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcție de
utilitatea bunului în intreprindere sau prețul pieței și se identifica, în funcție de destinația lor,
astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de
realizare, care este data de prețul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu
transport, comisioane etc. ;

Semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componențelor

materiale incorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare ;

Materiile prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la

costul lor de înlocuire.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudentei, potrivit căruia nu este

admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv și a cheltuielilor. În acest sens:

În cazul în care se constată ca valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului

pentru unitate și prețul pieței, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în
contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate;

În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele
de inventariere se vor scrie valorile de inventar ;

Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, in cazul constatării unor deprecieri

relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care sa reflecte situația
reală existența, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de
vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate,
nu sunt deductibile fiscal ;

În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura
imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de inlocuire se întelege costul de
achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piața, taxele nedeductibile,
inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.
3. Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț contabil se face la valoarea de
intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere,
astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferenîe în plus între valoarea de inventar și valoarea de
intrare, în bilanț acesteă sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se
înregistrează în contabilitate ;

Pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și
valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar. În contabilitate
aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare
datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din
valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate
și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar ca valoare neta ce se înscrie în
bilanț ;

Pe baza celor aratate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a
stocurilor, și anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilita la nivelul
costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme a costului istoric. Prin
această se asigura aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de
producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.

4. La ieșirea din patrimoniu, bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în

contabilitate prin aplicarea urmatoarelor metode

⦁ Metoda costului mediu ponderat (CMP);

⦁ Metoda primei intrări-primei ieșiri (FIFO-respectiv, first in-first out);

⦁ Metoda ultimei intrări-ultimei ieșiri (LIFO-respectiv, last in-first out);

⦁ Metoda următorului intrat-primului ieșit(NIFO-respectiv, next in-firs out),

⦁ Metoda identificării specifice (IS);

⦁ Metoda ultimului preț de cumpărare;

⦁ Metoda prețului standard (prestabilit) sau de înregistrare.

a) Metoda costului mediu ponderat – costul unitar mediu ponderat, se calculează, fie după
fiecare intrare, fie lunar, ca raport între valoarea totală a stocului inițial, plus valoarea
intrarilor și cantitatea existența în stocul inițial, plus cantitățile intrate.

Relația de calcul este urmatoarea în care:

CMP – costul mediu ponderat;

Si – soldul initial;

I – intrările în cursul perioadei;

Qi - cantitatea inițială;

Q - cantitatea intrată în cursul perioadei.

b) Metoda FIFO (primul intrat-primul ieșit) consta în aceea că bunurile ieșite din gestiune
se evaluează la costurile de achiziție sau de productie al primei intrări (al primului lot). Pe
măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de
producție al lotului următor, în ordine cronologica.

c) Metoda LIFO (ultimul intrat-primul ieșit) presupune ca bunurile ieșite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al
lotului anterior, în ordine cronologica

d) Metoda urmatorului intrat-primului ieșit (NIFO) are că principiu de baza faptul că

ieșirile din stoc sunt evaluate la valoarea de înlocuire, care corespunde cu prețul pieței la
momentul respectiv, sau costul de înlocuire al bunului respectiv.

e) Metoda identificării specifice (IS) este o metoda de evaluare a bunurilor prin care
fiecare bun material (lot) ieșit este evaluat în funcție de perioada de intrare și costul de
achiziție al bunui respectiv, ca reper luandu-se prețul estimativ al următoarei facturi. Aceasta
metoda de evaluare se practică, de regula, în cazul bunurilor fungibile, adică a acelor bunuri
caracteristice pieței bursiere, care permit înlocuirea unui lot de produse cu un alt lot, având
caracteristici asemănătoare și posibilitate de păstrare îndelungată (zahăr, orez, grau, etc.).

f) Metoda prețurilor standard (prestabilite) consta în evaluarea și înregistrarea în

contabilitate a materiilor prime, produselor, mărfurilor și altor bunuri de natura stocurilor, se
poate face și la prețuri standard (prestabilite), pe baza prețurilor medii ale bunurilor
respective, denumite prețuri de înregistrare, cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de
preț, fața de costul de achiziție sau costul de producție, după caz.

Diferențele de preț astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective în patrimoniu, se

înregistrează proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor.

Prețurile standard, folosite pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor materiale, este

necesar să fie actualizate periodic, de regula, cel puțin o data pe an, în funcție de evoluția
prețurilor și de alți factori.

În cazul în care evaluarea bunurilor materiale se face la prețuri standard (prestabilite),

diferențele stabilite între prețul de înregistrare și costul de achiziție, respectiv, costul de
producție efectiv, se înregistreaza distinct în contabilitate.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se

efectuează cu ajutorul unui coeficient (Kr), care se determina în baza urmatoarelor relații de
calcul:

a) Determinarea coeficientului de repartizat în care:

Kr – coeficientul de repartizare a diferențelor de preț;

SiD – soldul inițial al conturilor de diferențe de preț;

RdD- rulajul debitor al conturilor de diferențe de preț, respectiv diferențele de preț aferențe
intrărilor în cursul perioadei, cumulat de la începutul anului;

SiS - soldul inițial al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare (standard);

RdS - rulajul debitor al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare (standard), adică valoarea
intrărilor de stocuri în cursul perioadei, la preț de înregistrare, cumulat de la inceputul anului.

a) Determinarea cotei de repartizat (Cr) se face prin inmultirea coeficientului de

repartizare (Kr), cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune, la preț de înregistrare, iar suma
rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost inregistrate bunurile
ieșite, respectiv: în care :

Cr – cota de repartizat, reprezentând diferențele de preț aferențe ieșirilor de stocuri la preț de

înregistrare;

Kr – coeficientul de repartizare a diferențelor de preț:

RcS – rulajul creditor al conturilor de stocuri, la preț de înregistrare.

Coeficienții de repartizare a diferențelor de pret (Kr) pot fi calculați la nivelul conturilor de

gradul I si II, prevăzute țn Planul general de conturi, pe grupe sau pe categorii de stocuri.

La sfârsitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumuleaza cu soldurile conturilor

de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste stocuri să reflecte valoarea stocurilor la
costul de achiziție, respectiv la costul de producție, după caz.

Utilizarea metodelor de evaluare este la latitudinea agenților economici, iar principalii factori
care se iau în considerare sunt rentabilitatea și fiscalitatea.

2.3 Conturi utilizate

CLASA 3 CONTURI DE STOCURI

GRUPA 30 STOCURI DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE

301 Materii prime

302 Materiale consumabile

3021 Materiale auxiliare

3022 Combustibili

3023 Materiale pentru ambalat

3024 Piese de schimb

3025 Semințe și materiale de plantat

3026 Furaje

3028 Alte materiale consumabile

303 Materiale de natura obiectelor de inventar

308 Diferențe de preț la materii prime și materiale

GRUPA 32 STOCURI ÎN CURS DE APROVIZIONARE

321 Materii prime în curs de aprovizionare

322 Materiale consumabile în curs de aprovizionare

323 Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare

326 Active biologice de natura stocurilor în curs de aprovizionare

327 Mărfuri în curs de aprovizionare

328 Ambalaje în curs de aprovizionare

GRUPA 33 PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE

331 Produse în curs de execuție

332 Servicii în curs de execuție

GRUPA 34 PRODUSE

341 Semifabricate

345 Produse finite

346 Produse reziduale

347 Produse agricole

348 Diferențe de preț la produse

GRUPA 35 STOCURI AFLATE LA TERȚI

351 Materii și materiale aflate la terți

354 Produse aflate la terți

356 Active biologice de natura stocurilor aflate la terți

357 Mărfuri aflate la terți

358 Ambalaje aflate la terți

GRUPA 36 ACTIVE BIOLOGICE DE NATURA STOCURILOR

361 Active biologice de natura stocurilor

368 Diferențe de preț la active biologice denatura stocurilor

GRUPA 37 MĂRFURI
371 Mărfuri

378 Diferențe de preț la mărfuri

GRUPA 38 AMBALAJE

381 Ambalaje

388 Diferențe de preț la ambalaje

GRUPA 39 AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI PRODUCȚIEI

ÎN CURS DE EXECUȚIE

391 Ajustări pentru deprecierea materiilor prime

392 Ajustări pentru deprecierea materialelor

3921 Ajustări pentru deprecierea materialelorconsumabile

3922 Ajustări pentru deprecierea materialelorde natura obiectelor de inventar

393 Ajustări pentru deprecierea producției în curs de execuție

394 Ajustări pentru deprecierea produselor

3941 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor

3945 Ajustări pentru deprecierea produselor finite

3946 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale

3947 Ajustări pentru deprecierea produselor agricole

395 Ajustări pentru deprecierea stocurilor aflate la terți

3951 Ajustări pentru deprecierea materiilor și materialelor aflate la terți

3952 Ajustări pentru deprecierea semifabricatelor aflate la terți

3953 Ajustări pentru deprecierea produselor finite aflate la terți

3954 Ajustări pentru deprecierea produselor reziduale aflate la terți

3955 Ajustări pentru deprecierea produselor agricole aflate la terți

3956 Ajustări pentru deprecierea activelor biologice de natura stocurilor aflate la terți

3957 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor aflate la terți

3958 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor aflate la terți

396 Ajustări pentru deprecierea activelor biologice de natura stocurilor

397 Ajustări pentru deprecierea mărfurilor

398 Ajustări pentru deprecierea ambalajelor

2.4 Operații privind stocurile

O SC plătitoare de TVA, ţine evidenta stocurilor la cost de achiziţie are un SI de 200 kg
cu 8lei/kg, achiziţii 600kg cu 10lei/kg, si TVA 19%, cheltuieli transport 600 lei si TVA,
consumuri 700kg, metoda LIFO.

Achiziţie materii prime 600kg. % = 401 7.140

301 6.000

4426 1.140

Cheltuieli transport % = 401 714

301 600

CA unitar = 6.600/600 =11 4426 114

Consum materii prime LIFO 700kg 601 = 301 7.400

600 x 11 + 100 x 8

O SC plătitoare de TVA, tine evidenta stocurilor la cost de achiziţie are un SI de 200 kg cu 8

lei/kg, achiziţii 600 kg cu 10 lei/kg, si TVA, cheltuieli transport 600 lei si TVA,stoc final
100kg evoluţie prin metoda LIFO.

Includerea în cheltuieli a stocului iniţiaş 601=301 1600

Achiziţie materii prime 600kg. % = 401 7.140

601 6.000

4426 1.140

Cheltuieli transport % = 401 714

601 600

CA unitar = 6.600/600 =11. 4426 114

Constatare stoc final LIFO 100kg 601 = 301 - 800

100 x 8 sau

301 = 601 800

MIP pret standard, materiale auxiliare şi 200 kg cu 20 lei/kg, diferenţe de preţ 200 lei achiziţii
500 kg preţ facturare 21 lei/kg si TVA consum 600 kg

Achiziţie materiale aux. 500kg. % = 401 12.495

3021 10.000

(21-20) x 500 308 500

4426 1.995

Consum materiale auxiliare 6021 = 3021 12.000

Coeficient diferenţe de preţ K = (Si308+Rd308)/(Si302+RD302)=0,05

Diferenţe de preţ aferente consumului 12.000 x 0,05

6021=3021 600

Se trimite în service, pentru reparare, un aparat de măsură de înaltă tensiune, în valoare 400
lei. Costul reparaţiei, este achitat cu un avans de trezorerie este de 80 lei plus TVA. După
reparare, aparatul este înapoiat.

Trimiterea aparatului de măsură la reparat: 351=301 400

Materii şi materiale aflate la terţi Materii prime

Achitarea reparaţiei: %=401 95.2

611 80

Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii 4426 15.2

Aducerea aparatului reparat: 301=351

Materii prime Materii şi materiale aflate la terţi 400 lei

Se achiziţionează mărfă în valoare de 300000 lei plus TVA, care se livrează cu trenul. Se
înregistrează factura privind mărfurile în curs de aprovizionare. Ulterior, se înregistrează
sosirea mărfurilor în entitate.

Înregistrarea mărfurilor în curs de aprovizionare:

%=401 357000

357 300000

Mărfuri aflate la terţi 4426 57000

Sosirea şi recepţionarea mărfurilor: 311=3571 300000

MărfuriMărfuri aflate la terţi