CUPRINS

Capitolul 1.
Continutul, trasaturile si particularitatile ciclului de exploatare 1.1 Ciclul de exploatare 1.2 Activele circulante

Capitolul 2
Determinarea modalitatii de finantare a necesarului de active circulante 2.1 Analiza fondului de rulment 2.2 Analiza necesarului de fond de rulment 2.3 Analiza trezoreriei

Capitolul 3
Analiza datoriilor pe termen scurt 3.1.Esenta datoriilor pe termen scurt 3.2 Forme de finantare pe termen scurt 3.2.1Creditul bancar 3.2.2 Finantari nebancare pe termen scurt 3.3 Planificarea financiara pe termen scurt

Capitolul 1 Continutul, trasaturile si particularitatile ciclului de exploatare

1.1

Ciclulul de exploatare

Orice intreprindere, pentru a-si atinge obiectivul propus, de desfasurare a activitatii economice, necesita utilizarea nu numai a masinilor, utilajelor, cladirilor si a altor instrumente, ci si asigurarea materiilor prime si materialelor necesare, sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor, a stocurilor de semifabricate si productia neterminata in diferite stadii, in vederea desfasurarii continue a activitatii, precum si detinerea si stocarea pe anumite intervale de timp a produselor finite pentru realizarea ritmicitatii livrarilor catre beneficiari. Totodata, in urma livrarii produselor finite, intreprinderea inregistreaza, in mod normal, creante fata de clienti sau este beneficiara unor titluri de credit incasabile la termen sau scontabile la bancile comerciale. De asemenea, in urma activitatii economico-financiare desfasurate, intreprinderea in mod normal, inregistreaza in contul sau disponibilitati banesti necesare reluarii activitatii sale si onorarii obligatiilor fata de stat. Dar, procurarea materiilor prime, materialelor si resurselor energetice, plata salariilor datorate pentru munca prestata, precum si efectuarea celorlalte cheltuieli legate de procesul de fabricatie si realizare a produselor, preced momentul incasarii pretului acestora de la clienti. Drept urmare, intreprinderea are nevoie de o suma determinata de resurse banesti pe seama carora sa-si poata constitui stocurile de valori materiale pentru productie, si sa acopere toate cheltuielila de productie, depozitare, livrare pana in momentul incasarii pretului sau tarifului produselor vandute, lucrarilor executate, serviciilor prestate. Pe masura incasarii pretului produselor expediate, intreprinderea recupereaza capitalurile banesti avansate pe care le reavanseaza intr-un nou proces economic, adica isi reconstituie stocurile de valori materiale pentru productie, lanseaza noi comenzi in fabricatie si, deci, efectueaza noi cheltuieli de prelucrare, expediaza alte loturi de produse catre beneficiari. Aceasta parte a capitalului intreprinderii destinata desfasurarii continue a activitatii curente formeaza continutul activelor circulante. Deci, activele circulante sunt capitaluri banesti constituite prin diverse modalitati in scopul finantarii activitatii curente de productie. Gestiunea ciclului de exploatare este cea mai importanta sectiune a gestiunii financiare a intreprinderii. Obiectivul urmarit de gestiunea ciclului de exploatare este cel al oricarei investitii de capital: cea mai eficienta alocare a capitalului in stocuri si creante in conditii de diminuare a riscului. Armonizarea relatiei risc-rentabilitate se realizeaza in cea mai mare parte in cadrul echilibrului dintre necesarul de active circulante si sursele mobilizate pentru finantarea acestuia. Pentru a raspunde nevoii de rentabilitate, gestiunea activelor circulante urmareste realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante, iar in gestiunea pasivelor circulante urmareste cel mai redus cost al procurarii capitalurilor necesare. Pentru a raspunde nevoii de diminuare a riscului, gestiunea activelor circulante urmareste eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichiditati, preocupare insotita de cresterea costurilor de exploatare si de diminuare a rentabilitatii. In privinta pasivelor circulante se urmareste permanenta surselor de finantare, autonomia financiara a ciclului de exploatare, preocupari insotite de cresteri ale costului procurarii capitalurilor necesare.

Avand in vedere aceste cerinte ale optimizarii, relatia risc-rentabilitate, in mod concret, gestiunea ciclului de exploatare cuprinde doua domenii complementare de activitati: determinarea necesarului de active circulante ( de stocuri, de creante si de lichiditati) determinarea modalitatii de finantare a necesarului de active circulante( a fondului de rulment, a datoriilor de exploatare: furnizori, creditori, etc.,a creditelor de trezorerie, a creditelor de scont) 1.2 Activele circulante Acestea se individualizeaza prin urmatoarele trasaturi caracteristice: sunt capitaluri banesti a caror necesitate este impusa de asigurarea continuitatii fabricatiei si a caror marime este influientata de parametrii proceselor de aprovizionare, productie, desfacere spre deosebire de alta parte a capitalului intreprinderii (fondul surselor proprii, fondul de participare la profit, alte fonduri proprii ale intreprinderii), activele circulante nu se consuma, nu dispar dupa momentul efectuarii cheltuielilor, ci se metamorfozeaza dintr-o forma materiala in alta si raman in permanenta in circuit cel putin la nivelul initial determinat forma de utilizare a activelor circulante o constituie avansarea ( platile din contul curent) si recuperarea ( incasarile in contul curent), apreciate ca acte ce se repeta necontenit pana in momentul incetarii activitatii intreprinderii reprezinta o parte considerabila a avutiei nationale plasata pe termen scurt in vederea folosirii ei cat mai eficient. Din acest punct de vedere, activele circulante se aseamana cu activele imobilizate, dar spre deosebire de acestea din urma, durata plasamentului este mai scurta, incadrandu-se intr-un ciclu economic. Ca fonduri banesti destinate finantarii activitatii curente (de exploatare), activele circulante se folosesc prin avansari si recuperari repetate. Pornind de la faza initiala de disponibilitati banesti, ele se transforma prin intermediul decontarilor cu furnizorii in stocuri de valori materiale pentru productie. In aceasta stare ele sunt numai potential productive. Prin consumul treptat al stocurilor si plata salariilor si a celorlalte cheltuieli de productie, activele circulante trec in procesul crearii de noi valori materiale si se regasesc la sfarsitul fiecarui interval de timp (zi, luna, trimestru) sub forma stocurilor de productie neterminata. Pe masura finisarii produselor, activele circulante trec in sfera circulatiei sub forma stocurilor de produse finite. Prin livrare beneficiarilor, activele circulante trec in starea de produse expediate(creante asupra clientilor), iar in urma incasarii contravalorii acestora, activele circulante se intorc in forma initiala de disponibilitati banesti pentru a fi avansate intr-un nou ciclu economic. Efectuarea neantrerupta a circuitelor in concordanta cu caracterul continuu al proceselor de productie, determina fenomenul de rotatie a activelor circulante caracterizat ca un lant de fenomene globale. In cadrul fiecarui circuit nu exista pauze intr-unul sau in altul din momentele lui. Activele circulante nu trec in totalitate si in acelasi timp din forma baneasca in forma productiva si de aici in forma marfa spre a ajunge in totalitate si in acelasi moment din nou in forma de disponibilitati banesti. Nu exista in nici un fel situatia in care activele circulante sa fie in totalitate intr-o singura forma pentru ca celelalte sa fie vide; in permanenta se lanseaza comenzi in fabricatie, se consuma stocuri de valori materiale, dar se si reconstituie stocurile, se finiseaza produsele, se livreaza beneficiarilor. Fenomenul de rotatie este conceput ca un lant de circuite ce se suprapun partial si in care activele circulante se regasesc simultan in toate formele materiale cerute de specificul activitatii. Nu poate exista nicicand situatia in care activele circulante sa treca in totalitate din forma bani in forma productiva si de aici in forma marfa pentru ca de aici sa se intoarca in forma baneasca. Ca o consecinta a acestui fapt, activele circulante prezinta in mod inevitabil o anumita structura ce poate fi stabilita pe baza soldurilor din activul bilantului intreprinderii.

Structura concreta a activelor circulante variza de la o intreprindere la alta, in functie de specificul si de obiectul procesului de productie si de nomenclatorul produselor finite. Intreprinderile industriale prelucratoare au in structura activelor circulante stocuri de materii prime, productie neterminata si produse finite, elemente care lipsesc in intreprinderile prestatoare de servicii, de exemplu in transporturi, acestea din urma avand cel mult stocuri de combustibil, lubrifianti si materiale de intretinere si reparatii. In intreprinderile cu specific comercial, ponderea in activele circulante o reprezinta stocurile de marfa si ambalaje, lipsind stocuri de materii prime sau productie neterminata, produse finite. Activele circulante se concretizeaza in diferite forme materiale, ce se afla intr-o stransa conditionare reciproca ca urmare a transformarii permanente din una in cealalta. In sfera productiei materiale activele sunt avansate in urmatoarele stari materiale: stocuri de materii prime; stocuri de materiale consumabile( carburanti si lubrifianti, obiecte de inventar, echipament de lucru si de protectie, piese de schimb); stocuri de semifabricate; stocuri de productie neterminata; soldul cheltuielilor anticipate. In sfera circulatiei, activele circulante se concretizeaza in : stocuri de produse in magazine; stocuri de produse expediate, neincasate ( creante fata de terti); stocuri de marfuri si ambalaje; creante din decontari neincheiate; soldul disponibilitatilor banesti ( in cont si in casierie). Activele circulante in sfera productiei au un caracter complex si eterogen. Ele cuprind in structura lor in primul rand, stocurile pentru productie care sunt numai potential productive. Simpla acumulare de stocuri de materii prime si materiale consumabile nu reprezinta, in sine, un indiciu al fortei productive a activelor circulante. Obiectele de inventar, echipamentul de lucru, piesele de schimb, sunt, de fapt, nu un obiect al muncii ca materiile prime si materialele, ci mijloace de munca de natura mijloacelor fixe. Datorita acestui fapt, ar trebui ca ele sa fie considerate mijloace fixe si nu active circulante. Insa, datorita faptului ca asemenea active sunt extrem de numeroase si, in general de valori mici, s-a apreciat ca practica financiara ar fi mult usurata daca toate mijloacele de munca cu valoarea sub cea prevazuta de lege sau cu durata de folosinta de pana la un an s-ar procura nu pe seama fondurilor de investitii, ci pe seama fondurilor destinate activitatii curente de productie. In asemenea conditii obiectele de inventar, echipamentele de lucru si piesele de schimb au devenit elemente ale activelor circulante. Stocurile de productie neterminata cumuleaza fondurile banesti avansate pentru prelucrare( valoarea materiilor prime si materialelor consumabile trecute in productie), salariile platite si toate celelalte cheltuieli banesti determinate de procesul de fabricatie( amortismentul, valoarea reparatiilor, uzura obiectelor de inventar, etc.) Activele circulante din sfera circulatiei se materializeaza in stocurile de produse finite in depozit, in soldurile de produse expediate si in disponibilitatile banesti in cont si in numerar. Ca urmare a deficientelor ce survin fie in procesul realizarii, fie in fazele anterioare ale gestiunii stocurilor sau platii drepturilor de personal, ori pe planul decontarii cu bugetul statului, activele circulante mai stationeaza, adeseori, in diferite debite. Asemenea creante asupra tertilor, care nu provin din desfasurarea normala a circuitului activelor circulante reprezinta un plasament total ineficient care ingreuneaza situatia financiara a intreprinderii.

Volumul activelor circulante depinde de mai multi factori intre care nivelul aprovizionarii, productiei si desfacerii, al cheltuielilor de productie si viteza de rotatie. Cresterea volumului productiei in general atrage o sporire a activelor circulante1. Gestiunea eficienta a resurselor reclama ca sporul activelor circulante sa fie mai mic decat cel al productiei. Reducerea cheltuielilor are un dublu efect, contribuind atat la cresterea rentabilitatii cat si la micsorarea volumului activelor circulante. In ceea ce priveste viteza de rotatie, accelerarea acesteia influienteaza in sensul reducerii activelor circulante, avand loc o eliberare de fonduri ce pot fi folosite rentabil in alte directii. Incetinirea vitezei de rotatie atrage dupa sine o crestere a activelor circulante, o blocare de fonduri, reducand eficienta utilizarii capitalului.

Capitolul 2 Determinarea modalitatii de finantare a necesarului de active circulante

2.1 Analiza fondului de rulment Echilibrul financiar al intreprinderii rezulta din confruntarea maselor mari ale bilantului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezulta trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform conceptiilor de prezentare a bilantului: optica financiara si optica functionala. Pe baza bilantului financiar care grupeaza posturile dupa criteriul permanentei, echilibrul financiar presupune finantarea activului cu durata mai mare de 1 an din resurse cu scadenta peste 1 an, iar finantarea activelor sub 1 an din resurse scadente sub 1 an. Un prim echilibru rezulta din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), asa cum rezulta din partea superioara a bilantului financiar: FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung si mediu) + Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Necesar permanent (Active imobilizate nete). Aceasta metoda pune in evidenta echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment reprezentand partea din capitalurile permanente ramasa dupa finantarea imobilizarilor, pe care intreprinderea o consacra finantarii activelor circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveste finantarii elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut. Metoda insista asupra originii fondului de rulment si permite intelegerea cauzelor variatiei sale, cresterea lui fiind determinata de cresterea capitalurilor permanente (emisii de noi actiuni, obligatiuni, noi imprumuturi pe termen lung) si de reducerea imobilizarilor nete (vanzari de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizari). Odata cu fondul de rulment, marja de securitate a intreprinderii creste, ceea ce arata ca o parte mai insemnata din activele circulante este finantata din capitaluri permanente. Scaderea fondului de rulment este cauzata de scaderea capitalurilor permanente (rambursari de imprumuturi pe termen
1

Bran,P : Finanele ntreprinderii, Ed.Economica, Bucuresti, pag.136

lung, sau de obligatiuni) si de cresterea imobilizarilor nete (investitii). Un fond de rulment stationar reflecta stagnarea intreprinderii, care poate fi temporara sau de durata, avand diferite cauze. Partea inferioara a bilantului financiar permite determinarea fondului de rulment financiar ca diferenta: FRF = (Active circulante + Cheltuieli in avans) (Datorii pe termen scurt + Venituri in avans). Metoda pune in evidenta afectarea si finalitatea fondului de rulment care este finantat din activul circulant. In aceasta ipostaza, fondul de rulment financiar arata surplusul activelor circulante nete nefinantate din datoriile temporare, evidentiind excedentul de lichiditate potentiala, ca o marja de securitate privind solvabilitatea intreprinderii. Bilantul contabil armonizat permite determinarea mai rapida a fondului de rulment, in doua moduri: a) Ca diferenta: FRF = (Total active Datorii curente) Active imobilizate = FA; b) Direct: FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E). Teoretic, fondul de rulment trebuie sa fie pozitiv, ceea ce nu inseamna ca in anumite situatii nu poate exista un fond de rulment negativ fara a compromite buna functionare a intreprinderii. Un fond de rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizari nete) constituie o marja de securitate a intreprinderii pentru exploatarea sa cotidiana, permitandu-i sa-si asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare functionarii (stocuri minime, fond de casa minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an). Un fond de rulment negativ constituie un semnal de alarma pentru intreprindere, care va fi lipsita de capitaluri permanente suficiente sa-i asigure finantarea imobilizarilor (Capitaluri permanente < Imobilizari nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Aceasta situatie se intalneste mai frecvent in sectorul de distributie, unde viteza de rotatie a stocurilor este foarte rapida (sub o luna) si unde exista credite-furnizori insemnate. 2.2 Analiza necesarului de fond de rulment Necesarul de fond de rulment desemneaza nevoile financiare generate de executarea unor operatiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curenta (cumparari, vanzari, plati salarii), al carui total trebuie acoperit cel putin partial de resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezinta banii ce trebuie rulati in intreprindere pentru a-i asigura functionarea (dupa finantarea imobilizarilor), care reclama cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de catre clienti. Structura necesarului de fond de rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a caror valoare incorporeaza cheltuielile de fabricatie si, pe de alta parte, creantele. Din suma acestor componente se scad datoriile (de exploatare si in afara exploatarii), care corespund decalajelor intre incasari si plati: NFR = Necesitati ciclice Resurse ciclice, in care: Necesitati ciclice = Necesar temporar Disponibilitati Resurse ciclice = Resurse temporare Credite de trezorerie Pe baza bilantului contabil financiar si armonizat, necesarul de fond de rulment se determina ca diferenta: NFR = (Active circulante + Cheltuieli in avans Casa si conturi la banci) (Datorii ce trebuie platite intr-un an + Credite bancare +Venituri in avans).

2.3 Analiza trezoreriei Trezoreria neta (TN) poate fi determinata pornind de la egalitatea de bilant prezentat tabelar Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezulta echilibrul financiar al intreprinderii, fiind un rezultat al operatiunilor ce afecteaza toate posturile de bilant si rezultand din lectura pe orizontala a bilantului financiar care vizeaza cele doua parti: a) Partea superioara: TN = FR NFR; b) Partea inferioara: TN = Disponibilitati Credite de trezorerie = Trezoreia activa Trezoreria pasiva. Trezoreria activa cuprinde disponibilitatile curente degajate de functionarea intreprinderii, la care se adauga plasamentele rambursabile in orice moment (valori mobiliare de plasament). Trezoreria pasiva este reprezentata de creditele bancare curente, soldurile creditoare de banci si efectele scontate (in afara bilantului). c) Pe baza bilantului contabil armonizat, trezoreria este data de diferenta: TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) NFR.

Capitolul 3 Analiza datoriilor pe termen scurt

3.1.Esenta datoriilor pe termen scurt

In procesul activitatii economico-financiare a oricarei intreprinderi apare necesitatea efectuarii decontarilor cu cumparatorii, furnizorii, bugetul, personalul etc. Deoarece momentul achitarii datoriilor nu coincide, de obicei, cu momentul aparitiei acestora (la livrarea marfurilor, prestarea serviciilor, calcularea salariului s. a.), intreprinderea genereaza atat creante, care reprezinta mijloacele extrase din circuitul intreprinderii si se reflecta in Bilant in componenta activelor, cat si datorii, care reprezinta mijloacele atrase si se reflecta in bilant in componenta pasivelor. Marimea, componenta, structura si viteza de rotatie a creantelor si datoriilor determina necesitatile intreprinderii in fondul de rulment, un sir de indicatori financiari si, in final, profitul intreprinderii, intrucat intreprinderea poate modifica modul de efectuare a decontarilor si conditiile contractelor, o importanta deosebita are controlul permanent al starii creantelor si datoriilor si gestionarea acestora. Cresterea creantelor si a datoriilor are un impact dublu asupra intreprinderii (vezi tabelul 3.1), fapt care urmeaza sa fie luat in consideratie la analiza decontarilor. Tabelul1 Impactul vinzarilor cu plata aminata Participantii tranzactiei Vinzator Cumparator Decontari Creante Datorii Esenta decontarilor Extragerea mijloacelor Sursa spontana de itreprinderii din circulatie finantare Intentiile participantilor A reduce perioada de A extinde perioada de restituire a datoriilor debitoare restituire a datoriei

Avantajele (+)

Riscurile (-)

Cresterea volumului vizarilor Atragerea clientilor noi Cresterea profitului Micsorare stocurilor produselor finite Diminuarea consumurilor privind pastrarea produselor finite Cresterea cheltuielilor privind mentinerea creantelor Aparitia creantelor dubioase Micsorarea profitului

Micsprarea necesitatii de atragere a creditelor financiare Mentinerea stocurilor la un nivel stabil

Sporirea dependentei Sursa nestabila de finantare Micsorarea credibilitatii

Analiza si gestionarea creantelor sunt necesare pentru prevenirea cresterii excesive a acestora, care duce la micsorarea incasarilor si aparitia creantelor dubioase (compromise), ce pot contrabalansa in intregime profitul intreprinderii. Dupa cum s-a mentionat anterior, cresterea relativa a datoriilor are un impact dublu asupra activitatii intreprinderii. Dintr-un punct de vedere, acest fenomen este benefic, deoarece intreprinderea obtine surse suplimentare de finantare. Din alt punct de vedere, cresterea excesiva a datoriilor este extrem de periculoasa, deoarece sporeste riscul unui eventual faliment. Pornind de la faptul ca datoriile nu poarta un caracter omogen, analiza si gestionarea componentelor acestora se efectueaza in baza diferitelor metode (procedee).Astfel, datoriile pe termen lung reprezinta o sursa de finantare contra plata si nu un mijloc spontan de finantare a activelor. In bilantul cotabil datoriile pe termen lung au o semnificatie importanta si sunt divizate in doua parti: datoriile financiare pe termen lung si datorii pe termen lung calculate. Datoriile financiare pe termen scurt includ datoriile legate de angajarea capitalului atras. Capitalul atras il constituie creditele bancare si imprumuturile in valuta nationala si straina primite de catre intreprindere de la alte persoane fizice si juridice, pe un termen stabilit si pentru o anumita plata. Datoriile financiare pe termen lung cuprind: creditele, inclusiv overdrafturile . Creditele sunt primite de la institutiile bancare. Overdraftul este un credit bancar primit de intreprindere prin eliberarea unui cec, a dispozitiilor de plata la o suma care depaseste soldul mijloacelor banesti in contul de decontare. Conditiile overdraftului sunt stipulate in contractul incheiat intre banca si client in momentul deschiderii contului bancar. Imprumuturile. Acestea pot fi primite de la intreprinderi - parti nelegate si legate, persoane fizice, personalul intreprinderii etc.In functie de termenul rambursarii, creditele bancare si imprumuturile pot fi: pe termen scurt, al caror termen de achitare nu depaseste 12 luni calendaristice, fiind o sursa de formare a mijloacelor circulante; pe termen lung, cu durata de achitare mai mare de 12 luni calendaristice, primite in scopul efectuarii investitiilor capitale si financiare pe termen lung, procurarii de mijloace fixe, echipamente, utilaje, noi tehnologii, achizitii de intreprinderi.

Datoriile calculate sunt datorii fata de alte persoane fizice si juridice, in special, fata de personalul intreprinderii, organele asigurarilor sociale, companiile de asigurari, bugetul de stat, diversi creditori.Datoriile fata de personal reprezinta angajamentele intreprinderii fata de salariati pentru munca prestata, privind recuperarea cheltuielilor si platilor efectuate de salariati in favoarea intreprinderii etc. Analiza structurii datoriilor pe termen scurt dupa continutul economic al acestora. Un moment important in analiza datoriilor tine de gruparea (divizarea) acestora dupa continutul economic in admisibile (justificate, normale) si inadmisibile (nejustificate., anormale). Datoriile cu termenul expirat, precum si datoriile aparute ca rezultat al nerespectarii conditiilor contractuale (de exemplu, datoriile privind achitarea amenzilor, penalitatilor, clauzelor penale; restituirea pagubelor materiale) sunt considerate inadmisibile. Indicatorii aplicati pe parcursul etapelor de analiza nominalizati mai sus trebuie examinati in dinamica, cu alte cuvinte, comparati cu indicatorii corespunzatori, calculati in baza informatiilor din Rapoartele financiare pentru perioada precedenta. Analiza rotatiei datoriilor pe termen scurt, in acest scop se calculeaza numarul de rotatii si durata medie de regularizare a conturilor spre plata (durata de rotatie a datoriilor in zile) pentru perioada de gestiune curenta, care se compara ulterior cu indicatorii respectivi ai perioadei precedente. Exista cateva metode de determinare a indicatorilor rotatiei datoriilor, care difera prin modul de calcul utilizat, in particular, numarul de rotatii ale datoriilor poate fi calculat ca raportul dintre venitul din vanzari (costul vanzarilor sau cheltuielile operationale cu exceptia uzurii si amortizarii, sau costul valorilor materiale procurate) si valoarea medie a datoriilor pe termen scurt. Prima metoda de calcul (bazata pe costul vanzarilor) reprezinta cel mai general mod de analiza a rotatiei datoriilor pe termen scurt: Metoda in cauza permite determinarea uneia dintre cele mai stabile corelatii, pentru o anumita intreprindere - raportul dintre volumul vanzarilor si valoarea datoriilor pe termen scurt. Deoarece valoarea venitului din vanzari este un indicator-cheie la analiza de pronostic, inclusiv a pronosticului datoriilor, acest raport este utilizat in practica in scopul intocmirii pronosticului bilantului si estimarii necesitatilor in fondul.

3.2 Forme de finantare pe termen scurt

Interprinderile au la dispozitie o gama larga de instrumente de finantare pe termen scurt; acestea includ creditul comercial, imprumuturile de la institutiile financiare. Disponibilitatile fiecarei surse depind de marimea, de gradul de risc, de profitabilitatea intreprinderii. De asemenea costurile finantarii pe termen scurt difera de la intreprindere la intreprindere si dupa tipurile de fonduri obtinute de pe pietele monetare. Deciziile financiare pe termen scurt sunt subordonate celor pe termen mediu si lung, care definesc cadrul general al dezvoltarii firmelor. Gestiunea financiara pe termen scurt cuprinde gestiunea activelor circulante si gestiunea de trezorerie, de regula fiind efectuate pe de o parte cu un orizont anual si trimestrial, iar pe de alta parte, prin urmarirea permanenta a eficientei plasamentelor si/sau utilizarii creditelor de trezorerie (pe termen scurt).

Pentru firma, atat stocurile de materii prime si materiale, semifabricate si produse finite cat si creditele client pot fi considerate investitii, deoarece imobilizeaza fonduri banesti care trebuiesc rentabilizate. De asemenea, creditele furnizor reprezinta o resursa de lichiditati care, desi nu este remunerata explicit prin dobanda, nu este nici gratuita, deoarece efectele de comert care reprezinta creditele comerciale pot fi scontate la banci in vederea unei rambursari mai rapide. Gestiunea stocurilor Constituirea si dimensionarea eficienta a stocurilor trebuie sa tina seama de costurile de oportunitate ale fondurilor imobilizate, respectiv de costurile de oportunitate ale capitalului si obligatiilor financiare aferente detinerii stocurilor, care se pot concretiza prin: - economii realizate din costul comenzilor, deoarece intr-o economie de piata echilibrata cheltuielile administrative, de transport etc., sunt cu atat mai scazute cu cat numarul comenzilor este mai mic (dar cantitatea produsa este mai mare). In plus, comenzile importante beneficiaza de conditii preferentiale din partea furnizorilor; - castigul de oportunitate al evitarii unor intreruperi a procesului productiv, cauzata de un nivel insuficient al aprovizionarii cu materii prime, combustibili etc.; - economii realizate de firma, datorate evolutiei defavorabile a preturilor materiilor prime, materialelor, combustibililor etc.; - din consideratii tehnice, avand in vedere in primul rand inlaturarea riscurilor de intrerupere a productiei daca numarul si structura semifabricatelor nu permit un flux tehnologic continuu; - o productie regulata face posibila o utilizare mai buna a masinilor si utilajelor, iar in conditiile des intalnite in practica al disocierii procesului de productie de cel al comercializarii, stocurile de produse finite permit evitarea unor perioade de subactivitate. De asemenea, cand exista tendinta de crestere a preturilor sau se asteapta o amplificare a cererii, un surplus al stocului de produse finite va oferi intreprinzatorilor ocazia unui castig de natura speculativa. Costul de oportunitate reprezinta remunerarea pe care ar putea sa o obtina firma daca suma baneasca cu care a achizitionat stocurile ar fi fost altfel folosita de exemplu, plasata pe piata monetara sau financiara. Astfel, analiza dimensiunii oricarui tip de stoc la nivelul firmei deosebeste doua componente ale acestuia: nivelul primei componente este determinat de caracteristicile tehnice ale procesului productiv si de necesitatea evitarii intreruperii acestuia; cea de-a doua componenta este marginala si se coreleaza cu politica desfacerii si gestiunea riscului practicate de firma. Existenta stocurilor este esentiala pentru buna desfasurare a activitatii firmei. Desi, managementul stocurilor nu intra in atibutiile managerului financiar, acesta trebuie sa cunoasca, cateodata, chiar sa indice, care este nivelul optim al stocurilor. Categorii de stocuri:

(a)

Stocuri de materii prime, materiale etc.

Nivelul stocurilor de materii prime, materiale etc., depinde de mai multi factori: volumul productiei; sezonalitatea; sursele de aprovizionari; eficienta cu care este organizata aprovizionarea cu materii prime, materiale si eficienta procesului de productie.

(b)

Stocuri de productie neterminata

Dimensiunea stocului de productie neterminata este determinata, in principal, de perioada de timp necesara desfasurarii unui ciclu complet al procesului de productie. Volumul stocului de productie neterminata poate fi micsorat daca se diminueaza durata procesului efectiv productiv, ceea ce poate fi realizat prin imbunatatirea tehnologiei si cresterea eficientei muncii.

(c) Stocuri de produse finite, al caror nivel este influentat direct de volumul vanzarilor si cel al productiei respectivului produs
Nivelul stocurilor reprezinta un factor de prima marime in determinarea profitabilitatii generale a firmei. Intr-o firma performanta, cu activitate continua, stocurile reprezinta circa 15% - 20% din valoarea totala a activului bilantier. Sistemul Du Pont arata ca detinerea de stocuri in plus conduce la o rata scazuta de rentabilitate a capitalului investit de firma in active circulante. Aceasta inseamna ca rotatia stocurilor produce un efect important atat asupra rentabilitatii, cat si asupra lichiditatii firmei. Acest ultim aspect, daca este neglijat, poate sa determine chiar intrarea in stare de faliment. Sistemul Du Pont este un sistem de analiza conceput pentru a arata relatiile dintre rotatia activelor, marja de profit, utilizarea datoriilor si rentabilitatea capitalurilor proprii. Indicatorul ROA, care desemneaza rentabilitatea activelor (Return on Assets), se calculeaza ca raport intre profitul net dupa impozitare si activul total. De asemenea, ROA se mai defineste ca raport intre profitul inainte de dobanzi si impozitare (EBIT) si activul total.

Profit net

Vnzri

ROA = ----------------- x -----------------Vnzri Total active Sau: ROA = Marja de profit x Rotaia activului total
In perioada actuala, managementul stocurilor poate sa utilizeze o serie de metode si tehnici de optimizare a costurilor generate de stocurile de orice fel, prin: extinderea utilizarii sistemelor informatice atat in desfasurarea si controlul aprovizionarii si desfacerii, cat si in cel al productiei; imbunatatirea sistemului de telecomunicatii, astfel incat relatiile cu partenerii de afaceri sa poata fi realizate in cel mai scurt timp. Gestiunea creditelor dintre firme Activitatea unei firme si rentabilitatea procesului investitional sunt evaluate prin urmarirea intrarilor si iesirilor de lichiditati (cash-flow-ul) generate de firma intr-o anumita perioada. Pentru unele firme, riscul de neacoperire a creantelor poate sa afecteze chiar existenta acesteia. De aceea, intarzierile intervenite in reglementarile platilor dintre clienti si furnizori pot sa conduca la falimentarea unora dintre acestea. In gestiunea creditului client, firma va urmarii minimizarea nivelului acestuia si limitarea riscului de neplata, in conditiile pe care le-a stabilit cu partenerii sai comerciali.

Creditul furnizor constituie o metoda de finantare a activelor circulante. Gestionarea acestuia va consta in maximizarea intervalului dintre facturarea marfii de catre vanzator si efectuarea platii. Operatiunea trebuie, insa, realizata cu prudenta si tinand seama de pozitia firmei pe piata, pentru ca adesea o firma este mai avantajata daca este considerata un client bun, care isi achita suficient de repede furnizorii. 3.2.1Creditul bancar Prezenta creditului bancar pe termen scurt in ansamblul relatiilor de formare a resurselor este cu atat mai importanta cu cat el constituie o resursa cu o pondere destul de insemnata in completarea resurselor proprii ale firmelor, indeosebi in conditiile in care firmele au, cel mai adesea, un capital redus fata de nevoile lor. Daca comparam nevoia de fond de rulment cu fondul de rulment al intreprinderii, rezulta trezoreria care poate fi pozitiva, negativa sau egala cu zero. In cazul unei trezorerii pozitive, fondul de rulment este superior nevoii de fond de rulment. In acest caz, activitatea de trezorerie este normala, pentru ca exista disponibilitati banesti ce vor fi plasate pe piata financiara, urmarindu-se un randament cat mai ridicat al plasamentului. In cazul in care nevoia de fond de rulment este superioara fondului de rulment net, atunci trezoreria este negativa, intreprinderea inregistrand deficit de resurse. In acest caz, intreprinderea cauta surse de acoperire, cea mai utilizata posibilitate de finantare a deficitului fiind creditul bancar pe termen scurt. Creditele bancare pe termen scurt se acorda de catre banci pentru activitati de aprovizionare, productie, desfacere, pe o perioada de pana la un an, acelor firme care prezinta garantii ferme, au un cont in banca si lucreaza rentabil. Creditele bancare pe termen scurt difera prin obiect, modalitati de acordare, garantare, rambursare, durata si cost, existand mai multe tipuri de credite. In Romania, agentii economici pot beneficia de urmatoarele tipuri de credite pe termen scurt2: creante comerciale; credite de trezorerie; credite pentru export. Creantele comerciale cuprind: creditul de scont si operatiunile asimilate; factoringul; alte creante comerciale. Creditul de scont se acorda prin scontarea de catre bancile comerciale a efectelor comerciale ale firmei inainte de scadenta. Scontarea este operatiunea bancara care consta in plata de catre o banca comerciala a unui efect comercial( cambia, bilet la ordin) inainte de ajungerea lui la scadenta, de catre beneficiarul acestuia, retinand din valoarea nominala prevazuta in cadrul efectului comercial dobanda corespunzatoare pana la scadenta ( scontul ), precum si un comision. Bancile comerciale primesc la scontare titluri care trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii3: posesorul titlului sa fie client al bancii; titlul sa fie acceptat legal la plata;
2 3

Berceanu, D: Deciziile financiare ale firmei, Ed. Universitaria, Craiova, pag. 198 Opritescu, M si altii : Moneda si credit, Ed. Universitaria, Craiova, pag. 95

 intervalul de timp intre momentul prezentarii la scontare si scadenta titlului sa nu depaseasca un an. La scadenta, in baza drepturilor cambiale, banca incaseaza de la debitor sau tras suma inscrisa in cambie. Stabilit ca procent din valoarea efectului comercial, scontul poarta denumirea de taxa scontului. Factoringul este o activitate atat comerciala cat si financiara. Acesta reprezinta un contract prin care o banca numita factor se obliga sa plateasca imediat clientului sau, numit aderent, valoarea facturilor prezentate la incasare in schimbul unui comision. Contractul de factoring va trebui sa cuprinda: suma care se achita imediat la prezentarea facturilor; suma care se achita la incasarea facturilor; comisionul de factoring care cuprinde dobanda si comisionul propriu-zis; garantia pe care clientul trebuie sa o constituie drept depozit colateral la factor. In situatia in care factorul cumpara ferm factura, comisionul de factoring este mult mai mare, dar firma nu va fi raspunzatoare de eventuala neplata a facturii. In tara noastra factoringul este mai putin cunoscut. Creditele de trezorerie sunt destinate asigurarii echilibrului trezoreriei curente. Acestea se acorda de catre banci pentru finantarea nevoii globale de fond de rulment. Creditele de trezorerie se acorda pe baza planului de trezorerie care se intocmeste si se depune trimestrial la banca finantatoare asigurand reactualizarea creditelor acordate in trimestrul anterior, in functie de nevoile trimestrului pentru care se elaboreaza. Necesarul trimestrial de credite se va stabili ca diferenta intre soldul stocurilor si cheltuielilor, pe de o parte, si totalul resurselor proprii, atrase si incasarilor, pe de alta parte. Din comparatia nevoii de capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante, rezulta un deficit sau un excedent de trezorerie, dupa cum nevoile sunt mai mici sau sunt mai mari decat resursele4. Acordarea creditelor bancare si nivelul dobanzii negociata cu banca se realizeaza in functie de bonitate financiara a agentului economic. Bonitatea este verificata de organele bancare din surse directe de informare ( bilant contabil, balanta de verificare, cont de profit si pierdere) sau, in mod indirect, prin informari la partenerii de afaceri ai firmei in privinta regularitatii onorarii obligatiilor. Din categoria creditelor de trezorerie se disting: creditul global de exploatare; creditele pentru finantarea stocurilor; creditele garantate cu valori financiare; creditele acordate importatorilor; alte credite de trezorerie. Obiectivele principale ale gestiunii de trezorerie vor fi: minimizarea costurilor, daca incasarile se vor situa sub nivelul platilor si maximizarea rentabilitatii, cand trezoreria este pozitiva; obtinerea unei flexibilitati cat mai mari, tinand seama de restrictiile impuse de deciziile pe termen lung.
4

Vintila, G: Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, pag. 325

Finantarea pe termen scurt in firmele din tarile dezvoltate este realizata, in general, prin doua metode distincte de acordare a creditelor de exploatare din partea sistemului bancar si/sau financiar. Astfel, in tarile de orientare anglo-saxona se practica un credit global de exploatare, al carui nivel se bazeaza pe necesitatile globale de finantare care apar in ciclul de exploatare si este acordat sub forma liniei de credit. Acest tip de creditare reprezinta pentru cel care il acorda o actiune mai complexa si cu un grad de risc mai mare decat in cazul creditarii realizate pentru finantarea unui anumit activ, care, in plus, beneficiaza si de garantii adecvate - modalitate practicata in gestionarea franceza. Dupa ce societatea comerciala a luat hotararea privind dimensiunea si modul de realizare a fondului de rulment, eventualul sold al finantarilor trebuie sa fie asigurat prin credite pe termen scurt, fie ca acest deficit s-a produs din necesitati ale exploatarii, fie pentru finantarea partiala a necesitatilor permanente de capital. Caracteristicile creditelor de trezorerie variaza foarte mult, in functie de obiectivul carora le sunt destinate, de tehnicile, durata si costul acestora si sunt, in general, acordate direct de bancile comerciale firmelor pentru o perioada mai mica de 3 luni.

Forme ale creditului pe termen scurt: 1. credite cu caracter general; 2. credite legate direct de un activ circulant; 3. angajamentele pe semnatura; finantarile comertului international etc Creditele pentru export se acorda pentru acoperirea nevoilor aparute ca urmare a operatiunilor de export de bunuri sau servicii. In aceasta categorie distingem: credite garantate cu creante asupra strainatatii; credite furnizori; credite comerciale acordate nerezidentilor; alte credite de trezorerie. Rambursarea creditelor bancare pe termen scurt nu se bazeaza pe rentabilitatea viitoare a firmei, cum este cazul creditelor bancare pe termen mediu si lung din care se finanteaza activele imobilizate, ci pe disparitia cauzei care a determinat nevoia de finantare. Astfel, daca creditul este acordat pentru constituirea unui stoc temporar de materii prime aduse din import in cantitati care asigura necesarul de consum pe o perioada indelungata, datorita optimizarii cheltuielilor de transport, rambursarea acestora e posibila dupa incorporarea acestora in produse finite si valorificarea acestora la clienti. Asadar, rambursarea acestui tip de credite este asigurata prin deznodamantul operatiunilor de exploatare. 3.2.2 Finantari nebancare pe termen scurt Acestea se refera la5: credite comerciale furnizori; credite pe baza de bilete de trezorerie; avansuri primite de la clienti; finantari de la grup.

Berceanu, Dorel: Deciziile financiare ale firmei, Ed. Universitaria, Craiova, pag.203

Creditele comerciale furnizori apar cu caracter de permanenta la majoritatea firmelor, fiind apreciate, indeosebi, de firmele mici si mijlocii si firmele cu crestere rapida. Acestea sunt plati amanate pentru materiile prime, materiale consumabile si marfuri primite de la furnizori sau pentru serviciile prestate de catre acestia. Creditele comerciale sunt creditele pe care si le acorda direct participantii la relatiile contractuale fara interventia unei verigi intermediare. Acest tip de credit este acordat de catre furnizor cumparatorului pe perioada de timp de la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor si pana la incasarea contravalorii lor. Este un mijloc de finantare pe termen scurt care variaza de la cateva zile pana la 90 zile, in conformitate cu clauzele contractuale. Acest tip de finantare contractulala nu este purtator de dobanda. In tara noastra, in conditiile unei lipse acute de lichiditati, creditul comercial este foarte des intalnit. In tarile dezvoltate, creditul comercial acopera o parte semnificativa din resursele financiare ale firmelor. Creditele pe baza de bilete de trezorerie se obtin de firme prin emiterea si plasarea in public a biletelor de trezorerie cu scadenta de pana la un an si cu o dobanda atragatoare pentru detinatorii de disponibilitati banesti. In mod normal, astfel de credite trebuie sa fie utilizate pentru nevoi temporare, ciclice sau sezoniere. Din punct de vedere financiar, biletele de trezorerie sunt asemanatoare obligatiunilor, cu deosebirea ca imprumutul care va fi mobilizat este pe termen scurt. Pentru firmele emitente biletele de trezorerie prezinta urmatoarele avantaje6 : reprezinta o sursa de finantare extrabancara, dand firmelor o anunita autonomie in raport cu bancile; costul lor este mai putin ridicat decat in cazul creditului bancar; sunt foarte flexibile in materie de durata si de rata a dobanzii; se asigura o anumita publicitate firmei care recurge la plasarea pe piata a acestor bilete de trezorerie. Avansuri primite de la clienti sunt o forma de finantare pe termen scurt, destul de des intalnita si in tara noastra. Aceasta consta in acordarea de avansuri, de catre clienti, in contul vanzarilor viitoare, in scopul achizitionarii materiilor prime si materialelor necesare inceperii fabricatiei produsului, intr-un procent convenit din pretul negociat in contract. Finantarea prin indatorare pe termen scurt se poate realiza si prin imprumuturi de la grupul din care face parte firma. Acordarea acestor imprumuturi determina cresterea datoriilor firmei si nicidecum a fondurilor proprii, pentru primirea lor nefiind necesara indeplinirea vreunui demers juridic. In principiu, acestea, nu sunt purtatoare de dobanda. 3.3 Planificarea financiara pe termen scurt Managerul financiar al unei societati comerciale urmareste realizarea concomitent a: - echilibrului pe termen scurt, prin previzionarea fluxurilor financiare de intrare/iesire din trezorerie, si a - echilibrului pe termen mediu si lung, prin desfasurarea unui proces investitional indreptat catre dezvoltare si modernizare, care sa genereze fluxuri de fonduri care sa depaseasca cheltuielile initiale.

Turliuc, V si colab. :Dimensiunea financiara a intreprinderii, Editura Eco Art, Iasi, Pag.86

Pe termen scurt, deciziile de finantare se refera la stabilirea si acoperirea cu mijloace banesti a sarcinilor de exploatare, intocmirea unui buget de venituri si cheltuieli, inclusiv determinarea necesarului de credite pe termen scurt si a costurilor generate de acestea. Generic, previziunea echilibrului financiar pe termen scurt este numita gestiune de trezorerie, al carei rol esential consta in proiectarea si urmarirea echilibrului dintre incasari si plati, intre nevoile de finantare generate de activele circulante si sursele posibil de mobilizat vizand corelarea volumului, periodicitatea si ritmul acestora. Gestiunea de trezorerie7 urmareste trei mari categorii de probleme, potrivit gruparii activelor si pasivelor circulante in functie de posibilitatile de finantare/mobilizare a acestora: 1. Gestiunea activelor circulante, distingand cele trei mari grupe: stocurile; creantele client; incasari de trezorerie. 2. Gestiunea surselor de finantare a activelor circulante: fondul de rulment; creantele furnizor si avansurile creantelor client; creditele bancare pe termen scurt. 3. Gestiunea plasamentelor pe termen scurt: bonuri de tezaur; conturi bancare la termen; certificate de depozit etc.

Metode de previziune pe termen scurt Pentru a putea mentine echilibrul financiar intr-o firma, este necesar sa se urmareasca evolutia a cel putin trei indicatori financiari: 1. Fondul de rulment; 2. Necesarul de fond de rulment; 3. Trezoreria neta. Acesti indicatori se afla in stransa corelatie, astfel incat este suficient sa fie stabilit volumul unuia dintre indicatorii enumerati mai sus, pentru ca dimensiunea celorlalti doi sa poata fi determinata. Metode de previzionare a nivelului indicatorilor financiari, care vor asigura echilibrul financiar al firmei8: 1. Metoda extrapolarii se bazeaza pe ipoteza ca intre fondul de rulment si nesesarul de finantare ciclic pe termen scurt, pe de o parte si cifra de afaceri in perioada analizata, pe de alta parte, exista o relatie directa de proportionalitate. Aceasta relatie poate fi exprimata fie printr-o rata, fie sub forma unei functii liniare de gradul I. a)Extrapolarea proportionala a fondului de rulment, comparativ cu cifra de afaceri.
7

M. Toma, F. Alexandru Finante si gestiune financiara de ntreprindere, Ed. Economica, Bucuresti,

Bernard Colasse Gestion financiere de lentreprise Problematique, concepts et methodes, PUF, Paris

Se considera ca raportul FR/CA = constant; Acest raport se mentine stabil in perioada previzionata, in care firma nu va fi confruntata cu dezechilibre majore. Extrapolarea lineara a fondului de rulment, tinand seama de cifra de afaceri. Metoda se poate utiliza atunci cand intre cifra de afaceri si fondul de rulment necesar mentinerii echilibrului financiar se poate stabili o relatie de forma:

b)

y = ax + b
Unde: y = fondul de rulment x = cifra de afaceri Pentru a determina corelatia, respectiv coeficientii a si b se realizeaza diagrama de dispersie a fondului de rulment (y), comparativ cu cifra de afaceri (x). Concluzie: Desi, metoda extrapolarii este fiabila si usor de utilizat comporta cateva observatii care ar trebui luate in considerare: Nivelul FR se calculeaza tinand cont de o singura variabila, respectiv CA, desi, acesta poate fi influentat de variatia multor indicatori. Se presupune ca nivelul FR observat si luat ca baza a extrapolarii este un nivel optim. Metoda de extrapolare lineara pune in evidenta un FR minim masurat prin parametrul b care reprezinta suma ce trebuie sa fie detinuta de firma sub forma capitalului de lucru, independent de nivelul cifrei de afaceri. Acest parametru desemneaza nivelul minim al stocurilor si creantelor care trebuie finantat in ciclul de exploatare.

2. Metoda decalajelor de plata urmareste determinarea necesarului de finantare a exploatarii, in zile si procente ale cifrei de afaceri.
Necesarul de finantare al ciclului de exploatare rezulta din diferenta dintre incasarile generate de vanzarea produselor fabricate si/sau comercializate de firma, pe de o parte si platile aferente marfurilor si serviciilor cumparate de la terti. Determinarea nivelului necesarului de finantat al exploatarii trebuie sa tina seama de termenele de plata/incasare, deoarece, in general, operatiunile reale de aprovizionare, vanzare a productiei, variatie a stocurilor etc., nu se desfasoara concomitent cu operatiunile monetare aferente acestora. De obicei, intre incasarile din vanzari si platile pentru achizitiile efectuate exista un decalaj de timp negativ, pentru marea majoritate a firmelor productive care obliga firma sa-si constituie resurse financiare de care sa dispuna pe termen lung, respectiv fondul de rulment (in literatura anglo-saxona, fondul de rulment se numeste working capital, respectiv capital de lucru).

Fiecare ciclu de exploatare va genera un necesar de finantare care, daca firma ni intampina modificari majore, se va mentine la aproximativ acelasi nivel si se va calcula conform relatiei:

NFR n zile = durata stocurilor + decalajul de plat acordat clienilor decalajul de plat de care beneficiaz din partea furnizorilor

Exista societati in care ciclul de exploatare genereaza un necesar de finantare negativ ( ex. Marile magazine, super-market-urile, in care, pe de o parte, clientii platesc cu numerar, deci plata se face spot si decalajul creante-client este zero dar, pe de alta parte, magazinul beneficiaza de un credit furnizor mai mare decat durata de stocare a marfurilor). Metoda decalajelor de plata necesita cateva observatii: - desi pare simplu de utilizat, pentru a o folosi eficient trebuiesc calculate multe decalaje de plati, tinandu-se seama, la numitor, de acea componenta a cifrei de afaceri aferenta indicatorului respectiv, precum si de faptul ca taxa pe valoarea adaugata, ca impozit pe consum, intervine numai acolo unde firma va trebui sa o plateasca si nu acolo unde este deductibila; - pentru ca rezultatele sa fie fiabile, este necesar ca, in afara ciclului exemplu post al ratelor de rotatie, sa se tina seama si de variatia intervalelor si duratelor activelor si pasivelor ciclice in exercitiul previzionat. Pentru aceasta metoda va trebui sa inglobeze anumite ipoteze decizionale, deci va trebui sa imbrace un aspect normativ; - deoarece necesarul de fond de rulment determinat prin aceasta metoda estimeaza numai necesarul pentru cele mai importante posturi din ciclul de exploatare, se considera ca masoara numai necesarul minim de finantat; - pentru ca utilizeaza in calculele pe care le implica dimensiunea medie a intervalelor de incasat/plata, metoda da rezultate satisfacatoare numai pentru firmele care desfasoara o activitate regulata. In cazul firmelor cu activitate sezoniera, abaterile intre anticiparile propuse de aceasta metoda si realitate s-au dovedit prea mari.

3. Metoda bugetului de trezorerie

Bugetul de trezorerie reprezinta previziunea incasarilor si platilor, indiferent daca acestea provin din ciclul de exploatare sau nu. Cand firma dispune de un sistem bugetar complet respectiv intocmeste buget pentru productie, pentru vanzari, pentru investitii etc. bugetul de trezorerie va fi intocmit cu informatiile culese din aceste bugete, iar coerenta si fiabilitatea sa va fi mare. La realizarea bugetului de trezorerie trebuie sa se tina seama de intervalele de incasare/plata, precum si de prevederile legislative care reglementeaza aceste decalaje. Daca intre incasari si plati se previzioneaza un deficit si, totodata, durata acestuia, trezorierul va alege in functie de dimensiunea acestuia si posibilitatile de finantare intre mai multe actiuni posibile, care vor avea ca rezultat: marirea fondului de rulment; contractarea unui nou credit bancar pe termen scurt. Daca se previzioneaza un excedent, trezorierul va analiza care dintre metodele de utilizare a acestuia este mai rentabila si/sau prezinta un risc mai mic: plasamentul in valori mobiliare foarte lichide; acordarea clientilor de intarzieri de plata mai mari, in scopul largirii pietei sale de desfacere; plata mai rapida a furnizorilor pentru a beneficia de discount si a-si intari pozitia in fata acestora; reducerea fondului de rulment. Metoda bugetului de trezorerie comporta cateva observatii: In practica trebuie sa se tina seama si de calitatea clientilor. In acest sens, la dimensionarea veniturilor va trebui sa se aiba in vedere ca unii clienti isi achita in mod obisnuit obligatiile cu intarziere;

 De asemenea, notiunea de plata imediata (spot) este relativa. De exemplu, daca un client isi achita obligatiile prin cec, intre momentul in care firma ii trimite acestuia factura,pe care clientul o va controla si inregistra in documentele sale contabile si momentul in care banca acestuia elibereaza suma catre firma trece un interval de timp deloc de neglijat (poate sa ajunga chiar si o luna); Incasarile din vanzari se refera atat la comercializarea produselor finite, cat si la cea a semifabricatelor si chiar a deseurilor si rebuturilor. Valoarea acestora din urma poate fi de dimensiuni considerabile si va trebui, obligatoriu, sa fie avuta in vedere la previzionarea fluxurilor de trezorerie; Cheltuielile de exploatare se refera la cumpararile de materii prime, marfuri, cheltuielile de personal, impozite si taxe, cheltuieli financiare etc. La determinarea cheltuielilor de exploatare care afecteaza trezoreria, nu se iau in considerare, evident, amortizarile aferente imobilizarilor, deoarece acestea nu reprezinta o iesire reala de fonduri din trezorerie; Previzionarea cheltuielilor de exploatare, altele decat cele cu achizitiile de la terti respectiv cheltuielile cu personalul, impozitele si taxele etc. se bazeaza, in general, pe nivelul inregistrat de acestea in contul de profit si pierderi aferent anului anterior si vor fi modificate numai tinand seama de ipotezele privind activitatea previzionata a firmei. Dupa prognozarea nivelului anual al acestor cheltuieli se va face o repartizare pe cele 12 luni uniforma sau potrivit unei scheme deja aplicate: Cheltuielile cu dobanzile aferente imprumuturilor pe termen mediu si lung contractate de firma in perioadele anterioare sunt inscrise in bugetul de trezorerie in conformitate cu scadentele prevazute in aceste contracte; Cheltuielile financiare care corespund utilizarii de catre firma a descoperitului de cont sunt dificil de estimat, deoarece nu se cunosc la inceputul exercitiului conditiile in care banca ii va acorda firmei creditul pe termen scurt; Plata si deductibilitatea taxei pe valoarea adaugata prezinta, de asemenea, o importanta destul de mare pentru intocmirea bugetului de trezorerie. Potrivit legislatiei in vigoare, in cazul vanzarii unui bun, TVA perceputa de furnizor este exigibila indata ce bunul a fost livrat. Clientul, la randul sau, poate sa-si recupereze imediat suma aferenta TVA de dedus pe care a platit-o. Previzionarea bugetului de trezorerie va trebui sa aiba in vedere incertitudinea in realizarea veniturilor si chiar a cheltuielilor.

4. Metoda bilanturilor previzionate

Daca o societate isi intocmeste bugetele pentru toate activitatile importante, va putea sa isi determine si bugetul de trezorerie, dupa care, pe baza acestora si a unui cont de rezultate previzionat pentru anul urmator, va fi in masura sa prezinte si previziuni ale bilantului pentru finele exercitiului urmator si chiar previziuni ale situatiilor bilantiere trimestriale si/sau lunare. Ca o concluzie, privind metodele prin care o firma va trebui sa-si planifice activitatea pe termen scurt in special cea a ciclului de exploatare este util de observat ca fiecare societate comerciala va alege acea metoda care se potriveste cel mai bine dimensiunii firmei, caracteristicilor activitatii sale, sistemului sau informational: Metodele care utilizeaza extrapolarea FR si/sau a NFR, desi sumare, pot fi folosite cu rezultate multumitoare de firme mici, care au productie omogena si care doresc sa-si planifice activitatea fara a acorda lucrarilor de previziune fonduri monetare, dar si de timp prea importante; Metode bazate pe analiza ratelor de rotatie a activelor si pasivelor circulante sunt convenabile, in special, pentru firmele cu activitate preponderent comerciala, cu conditia ca aceasta sa nu fie sezoniera; Metoda bugetului de trezorerie este cea mai analitica dintre metode si toate firmele ar trebui sa o aplice, dar pentru aceasta este necesara perfectionarea sistemului informational contabil. De asemenea, metoda ar trebui aplicata si pentru fiecare activitate specifica, respectiv productie, comercializare, financiara si, implicit, investitionala;

 Elaborarea previziunii bilantului de sfarsit de exercitiu, desi necesita o munca suplimentara de intocmire a bugetelor chiar si sumare - pentru fiecare activitate in parte, este de dorit in orice firma, dar in special in cele de dimensiuni medii si mari, deoarece ofera informatiile de altfel indispensabile necesare analizei si mentinerii echilibrului financiar conjunctural (adica pe termen scurt). In concluzie, trebuie subliniat ca, desi metodele prezentate reprezinta instrumente utile in vederea previzionarii lichiditatii firmei, nici una dintre ele nu garanteaza acesteia echilibrul financiar care, pentru a fi realizat, va trebui urmarit si gestionat permanent de catre managerii societatii.