Tema: Gestiunea activelor circulante

1. Conţinutul şi clasificarea activelor circulante

Activele circulante constituie o componentă esenţială a mijloacelor economice ale
întreprinderii ce au menirea să asigure funcţionalitatea curentă a acesteia, constituind obiectul asupra
cărora se realizează acţiunea de prelucrare şi transformare specifică unităţii economice.
Reflectate în activul bilanţului întreprinderii, activele circulante cuprind în structura lor:
stocuri de mărfuri şi materiale, aflate în diferite faze ale prelucrării; creanţe pe termen scurt; investiţii
pe termen scurt, care apar în urma plasării excedentului de trezorerie; disponibilităţi băneşti aflate în
casă sau pe cont la bancă.
În structura economică a întreprinderii, activele circulante joacă rolul de obiect asupra căruia
a se realizează acţiunea de prelucrare şi transformare specifică unităţii în cauză. Stocurile de mijloace
circulante înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze ale prelucrării. Valoarea adusă
din afara unităţii sub formă de materii prime, materiale, combustibili se completează cu cea
conservată prin procesele de transformare, devenind active circulante de tipul producţiei neterminate,
produselor finite şi semifabricatelor destinate vânzării.
În activul bilanţului, activele circulante se atlă şi sub formă de creanţe asupra clienţilor şi debitorilor.
Aşadar, odată cu vânzarea produselor finite, elementele de active circulante nu dispar,
valoarea lor transformându-se în creanţe, până la încasarea contravalorii sub formă de bani.
Prin urmare, în conceptul de active circulante se includ, pe lângă stocurile de bunuri materiale,
mijloacele în decontare (creanţele), precum şi disponibilităţile băneşti din casă sau de la bancă.
La fel ca şi mijloacele fixe, activele circulante intră în structura de producţie, în urma unui
proces de consum. În procesul de producţie, elementele de active circulante îşi transferă o mare parte
din valoare (potenţialul economic) conservată anterior în produs, iar altă parte se pierde prin risipă,
degradare, rebuturi, furt etc.
Activele circulante se manifestă, în viaţa întreprinderii, prin avansări şi recuperări succesive.
Pornind de la faza iniţială de capital bănesc, acestea se transformă, în procesul de aprovizionare, în
stocuri de materii prime şi materiale, care constituie, la rîndul lor, potenţialul productiv al
întreprinderii. Prin consumul treptat al stocurilor, activele circulante trec în procesul creierii de noi
valori şi se regăsesc sub forma stocurilor de produse finite sau producţie neterminată. Ca rezultat al
expedierii lor către consumatori, activele circulante apar, în bilanţul contabil, sub forma iniţială de
capital bănesc sau sub formă de creanţe asupra clienţilor.
Procesul de formare şi transformare a activelor circulante poate fi prezentat schematic, după
cum urmează:

Fig. 1.1 Circuitul activelor circulante.

 Activele circulante se caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcționale, prin
consumarea completă a stocului intrat în producție și transferul valorii integrale asupra produselor și
serviciilor în care au fost încorporate. Produsele finite înglobează în valoarea lor și valoarea cedată de
mijloacele fixe (uzura calculată), consumul factorului muncă.
Structura internă a activelor circulante depinde de profilul unităţii, de tehnologia de fabricaţie, de
organizarea generală a întreprinderii, precum şi de progresul tehnic din economie. Volumul total al
activelor circulante este dependent de cantitatea de produse comandate, de capacitatea de schimb,
consumul specific pe unitatea de produs, precum şi de timpul de imobilizare în toate fazele activităţii
economice.
Pentru evidenţierea formelor pe care le îmbracă activele circulante, vom structura ciclul de
exploatare (respectiv activitatea economică specifică procesului de producţie) în patru etape,
incluzând şi părţi ale procesului de schimb, redate în următoarea figură:

Aprovizionare Producţie Desfacere Realizare

 bani  producţie  produse finite  creanţe asupra
 materii prime neterminată/în curs  semifabricate destinate clienţilor
 materiale dc execuţie vânzării  bani
 combustibili 4
 obiecte de inventar,  cheltuieli anticipate
echipamente
 piese de schimb

Figura 1.2 Structura activelor circulante

Corespunzător fazelor ciclului de exploatare se poate realiza o clasificare a activelor circulante,
prezentată schematic:

Clasificarea activelor circulante

după fazele ciclului de după formă după sursa de finanţare

exploatare

AC în faza de AC în formă AC finanțate

aprovizionare; materială; din surse
AC în faza de AC în formă proprii;
producție; bănească; AC finanțate
AC în faza de din surse
desfacere; împrumutate.
AC în faza
realizării.
Fig. 1.3 Clasificarea activelor circulante
 Factorii care influenţează volumul activelor circulante se stabilesc în funcţie de fazele ciclului
de exploatare. Cunoaşterea acestora presupune înţelegerea modului în care factorii de natură
obiectivă şi subiectiva condiţionează mărimea valorică a activelor circulante, precum şi pierderea de
valoare.
Astfel, nivelul iniţial al activelor circulante rezultă în urma proiectării de ordin tehnic a
ansamblului întreprinderii. În mod concret, se au în vedere următorii factori:
 capacitatea de producţie a întreprinderii rezultată din proiectul tehnic;
 capacitatea efectivă cerută de piaţă;
 consumul specific pe produs, ca o consecinţă a progresului tehnic, tehnologic şi dc
calificare introdus în structura iniţială a întreprinderii;
 evoluţia preţurilor.
Acest grup de factori acţionează în condiţiile perioadei anterioare. Modificarea unora dintre
ei, pe parcursul fabricaţiei, determină o evoluţie a nivelului iniţial ce trebuie reconstituit după fiecare
proces de producţie.
În faza producţiei propriu-zise, activele circulante sunt influenţate de:
- transferul de valoare în componenţa produselor la nivelul permis de tehnică,
tehnologie şi calificare;
- factorii naturali care atacă însuşirile fizice şi chimice ale materiilor prime sau ale
produselor deja fabricate şi efectele negative amplificate de neglijenţă şi lipsă de
organizare;
- factorii economici care contribuie la uzura morală a unor materiale sau a produselor
care se fabrică din aceste materiale;
- deficienţe organizatorice în activităţile din întreprindere, sistemul bancar, decontări
internaţionale.
Influenţa acestor factori poate avea efecte favorabile asupra producţiei, dacă valoarea
trece în produse, respectiv efecte nefavorabile, dacă valoarea se pierde în mediu ca deşeuri, rebuturi şi
materiale degradate.
In faza consumului, factorii care influenţează mărimea activelor circulante sunt:
- creşterea cererii de produse fabricate din conţinutul material al activelor circulante;

- creşterea consumurilor specifice datorită sporirii complexităţii produselor care se vor

fabrica;

- sporirea preţurilor la componentele activelor circulante şi la serviciile de transformare

(cheltuieli de aprovizionare, salarii, amortizare etc.).

2. Ciclul operational. Stocuri si gestiunea lor.

Ciclul operațional – totalitatea operațiunilor realizate de întreprindere în vederea producerii

de bunuri și servicii destinate vînzării. Ciclul operațional este compus din 3 faze :
1. Aprovizionare – are loc aprovizionarea cu materii prime
2. Faza de productie – are loc transformarea materiei prime în produse finite destinate vînzării.
3. Faza comercializării – are loc livrarea producției finite către consumator cu încasarea
imediată sau peste o perioadă a contravalorii producției realizate.
Intrarea Productia Comercializarea Încasarea contravalorii din
Materiei prime produselor finite vînzări
Durata de rotație a SMM Durata de rotație a Creanțelor

Duarata de rotație
a datoriilor

Ciclul financiar

Ciclul operațional

Fig. 1.4 Ciclul operațional și financiar

În cadrul ciclului operațional sunt evidențiate citeva componente :

1. Ciclul rotației stocurilor de mărfuri și materiale (ciclul de producție)- reprezintă timpul mediu
necesar pentru transformarea SMM în produse finite precum și pentru desfacerea acestora.
2. Ciclul rotației creanțelor – reprezintă timpul mediu necesar pentru achitarea de către
cumpărător a creanțelor care rezultă din vînzările în credit.
3. Ciclul rotației datoriilor – reprezinta timpul mediu din momentul achiziționării stocurilor de
mărfuri și materiale de către întreprindere pînă la achitarea facturilor creditorilor.
Ciclul financiar reprezintă perioada de timp între achitarea SMM și primirea mijloacelor bănești
din vînzări, perioada pe parcursul careia întreprinderea trebuie să dețină un capital circulant suficient.
Faptul că în fiecare ciclu operațional activele curente se consumă integral la sfîrșitul acestuia este
necesară o nouă alimentare cu materii prime și materiale pentru ca un nou proces de producție să se
poată desfășura.
Avansarea și recuperarea capitalului circulant reprezintă 2 acțiuni ce se succed reciproc dînd viață
activității operaționale a întreprinderii.
Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului operațional îl reprezintă cresterea rentabilității în condiții
de reducere a riscului economic și financiar.Diminuarea riscului economic presupune existența unei
surse permanente de finanțare a ciclului de exploatare, reducerea costurilor capitalului atras pe
termen scurt.
Pentru a raspunde nevoii de diminuare a riscului economic, gestiunea ciclului operațional
urmărește asigurarea ritmicității producției, eliminarea întîrzierilor în aprovizionarea cu stocuri și
asigurarea integrității acetsora, asigurarea lichidității și capacitătii de plata pe termen scurt.
Reese că gestiunea ciclului operațional cuprinde 2 activități principale :
1. Determinarea necesarului de active curente
2. Determinarea surselor de finanțare a ciclului operațional
Din punct de vedere financiar stocurile reprezintă imobilizări de resurse financiare care nu pot fi
recuperate decît după parcurgerea intregului ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vinzarea
produselor și încasarea contravalorii acestora.Pe durata aflării stocurilor sub forma de materii prime
și materiale, capitalul investit va rămîne blocat fără posibilitatea de a fi utilizat în plasamente
rentabilr, în plus apar costurile de depozitare și păstrare,pierderi în urma deterioarării acestora sau
învechirii lor.
Aceste costuri ar putea fi omise sau reduse dacă întreprinderea ar activa cu stocuri minime sau
fără stocuri, aprovizionarea efectuindu-se la momentul necesar.În acest caz cresc considerabil
cheltuielile de aprovizionare și apare riscul întreruperilor accidentale din aprovizionare și livrare.
 Dezavantajele si avantajele stocurilor excesive
Avantaje Dezavantaje
1.Asigurarea unui proces de producție 1.Cresterea cheltuielilor de depozitare
neîntrerupt și eliminarea pertubarilor (riscului
de producție)
2.reducerile oferite de furnizori pentru 2.Deteriorarea, degradarea, învechirea
procurarea unor anumite cantităti de SMM la stocurilor ceea ce duce la perturbarea
anumite perioade procesului de producție
3.Reducerea cheltuielilor de aprovizionare 3.Riscul scăderii cererii produselor pe piață

4.Reducerea costului de producție ca rezultat al 4.Lipsa de lichidități

diminuării cheltuielilor de aprovizionare

5.Obtinerea de venituri din vînzări 5.Ratarea unor venituri din plasamente pe

suplimentare în cazul apariției unor comenzi termen scurt
suplimentare la prețurile curente

6.Posibilitatea de speculații cu stocuri pe 6.Imposibilitatea speculatiilor

perioada de inflatie sau crestere a preturilor

7.Scaderea flexibilității întreprinderii

8.Riscul apariției unor SMM mai ieftine

Dezavantajele si avantajele stocurilor minime

Avantaje Dezavantaje

1.Reducerea cheltielilor de 1.Riscul apariției întreruperilor în procesul de

aprovizionare-depozitare producție
2.Posibilitatea alegerii unor furnizori cît mai 2.Ratarea unor reduceri din partea furnizorilor
rentabil
3.Menținerea lichidității 3.Creșterea cheltuielilor de aprovizionare

4.Evitarea riscului scaderii cererii pe piață 4.Pierderea unor venituri din contracte
suplimentare
5.Evitarea pierdirilor ca urmare a degradării 5.Pierderea încrederii clienților
stocurilor
6.Flexibilitatea intreprinderii la noi cerințe

7.Evitarea imobilizărilor de resurse financiare

Eficiența gestiunii stocurilor impune managerului stabilirea nivelului optim al

stocurilor.Nivelul optim al stocurilor trebuie să țină cont de următorii factorii :
 1) Aprovizionarea cu stocuri mari duce la scăderea cheltuielilor de aprovizionare dar și la
cresterea cheltuielilor de depozitare și imobilizarea de resurse financiare importante.
2) Reînoirea frecventă a stocurilor duce la creșterea cheltuielilor de transport si la evitarea de
imobilizări de fonduri.
3) Periodicitatea productiei la producător
4) Periodicitatea consumului la consumatori
5) Capacitatea de încărcare și transportare, etc.
Nivelul activelor circulante se fundamentează, în principal, pe vânzănle previzionale. Astfel,
creşterea activelor circulante, la un nivel constant al cifrei de afaceri, chiar dacă reduce riscul de
insolvabilitate, poate conduce la scăderea rentabilităţii activelor totale ale întreprinderii. Invers, un
nivel scăzut al activelor conduce la o rentabilitate ridicată a activelor, dar şi la un risc la fel de ridicat.
Raportul dintre vânzări şi nivelul activelor circulante necesare pentru realizarea acestora
(cifra de afaceri) este specific fiecărei întreprinderi. In funcţie de acest raport, se pot identifica trei
politici de gestiune a ciclului de exploatare, cu efecte directe asupra rentabilităţii şi riscului activelor
circulante:
 politica ofensivă/agresivă/de atac;
 politica defensivă/de apărare;
 politica echilibrată/intermediară;
În funcţie de opţiunile conducerii întreprinderii, se poate adopta una din cele trei politici.
Politica ofensivă/agresivă este indiferentă faţă de risc, fiind promovată de acei conducători
de întreprindere care doresc realizarea unei cifre de afaceri mari cu stocuri minime. Aceştia sunt
dispuşi să accepte riscuri mari legate de lipsa de stoc, lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitate a
întreprinderii; ei mizează pe obţinerea unei rentabilităţi mult mai ridicate ca urmare a accelerării
vitezei de rotaţie şi a creşterii gradului de lichiditate al activelor circulante.
Politica defensivă este practicată de conducătorii prudenţi. Ea reprezintă o politică de aversiune faţa
de risc şi îşi propune realizarea unei cifre de afaceri mari cu stocuri şi lichidităţi ridicate. Conducătorii
prudenţi nu acceptă riscul rupturii de stoc curent, chiar cu preţul unei rentabilităţi mai scăzute; în
consecinţă, pentru orice creştere a cifrei de afaceri, managerii se preocupă şi de creşterea
corespunzătoare a stocurilor care asigură continuitatea activităţii de exploatare (stocuri curente şi de
siguranţă).
Politica echilibrată/intermediară armonizează contradicţia dintre rentabilitate şi risc. Conform
acestei politici, creşterea activităţii (cifrei de afaceri) se realizează cu un stoc curent corespunzător
sporului cifrei de afaceri; la rândul său, stocul de siguranţă este determinat la nivel optim, adică la
acel nivel în care există egalitate între costurile lipsei de stoc (rupturi de stoc) şi costurile excesive
(peste necesităţile stricte ale exploatării).
Stocul curent reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale necesară întreprinderii, pentru
asigurarea continuităţii ciclului de exploatare între două aprovizionări succesive.
Stocul de siguranţa reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale necesară pentru asigurarea
continuităţii ciclului de exploatare în cazul eventualelor întreruperi în aprovizionare ca urmare a unor
nereguli în procesul de producţie al furnizorilor sau la transportator.

3. Viteza de rotatie si folosirea eficienta a activelor curente

Ponderea mare a activelor curente în totalul fondurilor implică necesitatea folosirii raţionale,
eficiente a acestora, care să se reflecte pozitiv în rezultatele financiare.
Modul în care se desfăşoară rotaţia activelor curente are o mare însemnătate pentru economia
fiecărei întreprinderi; cu cât se realizează o viteză de rotaţie mai accelerată, cu atât întreprinderea îşi
va putea rezolva sarcinile economice cu un volum mai redus de active curente, va apela la credite
într-o măsură mai mică şi deci va plăti un cuantum mai redus de dobânzi.
Viteza de rotaţie a activelor curente şi, prin urmare, şi a stocurilor reprezintă un indicator calitativ
al activităţii unităţii economice exprimând eficienţa folosirii acestora; ea se exprimă prin intermediul
a 2 indicatori: viteza de rotaţie în zile sau durata în zile a unui circuit şi coeficientul vitezei de rotaţie
sau numărul de circuite pe care le parcurge mijloacele curente într-o perioadă de timp (de obicei un
an).
 Viteza de rotaţie în zile (V) se determină ca un raport în care la numărător înscriem produsul
dintre stocul mediu (Smed) şi numărul de zile din an sau trimestru (T), iar la numitor, volumul
cifrei de afaceri (CA) anual sau pe trimestre.
𝑆𝑚𝑒𝑑 ∗ 𝑇
𝑉=
𝐶𝐴
 Coeficientul vitezei de rotaţie sau numărul de circuite (rotaţii) pe care le parcurg activele
curente într-o perioadă de timp (NC) se calculează, fie ca raport între cifra de afaceri (CA) şi
stocul mediu (Smed), fie ca raport între perioada de timp (T) şi viteza de rotaţie în zile (V).
CA T
NC = sau NC =
Smed V

Viteza de rotaţie este un indicator mediu, care exprimă mişcarea întregului stoc de mărfuri de care
dispune întreprinderea.
Indicatorii care exprima accelerarea sau incetinirea vitezei de rotatie a activelor circulante sunt:
• eliberari (E)(-) sau imobilizari (I)(+) de active circulante:
E( I) = (Dz1 − Dz0) ∗ CA1/360
unde:
D1, D0 - durata unei rotatii in cele doua perioade;