CONTABILITATEA ACTIVELOR CIRCULANTE DE NATURA

STOCURILOR

Elementul de sustinere a intregii activitati de productie intr-o societate este

reprezentat de activele circulante ,acestea fiind baza intregului process de productie.
Activele circulante reprezinta acea parte din patrimoniu ce isi schimba permanent
forma,regasindu-se ca stocuri,disponibilitati banesti si drepturi fata de terti. Elementele
patrimoniale care fac parte din activele circulante prezinta urmatoarele caracteristici:
-participa la un singur ciclu economic
-isi recupereaza valoarea printr-o singura participare
-isi modifica in permanent forma
-se afla intr-o continua miscare valorica
-raman in unitate pe o perioada mai mica de un an
In patrimonial unei societati un rol important il au activele circulante,material
din cadrul carora fac parte si stocurile,adica acele material detinute pt a fi vandute pe
parcursul desfasurari normale a activitatii,in curs de productie,in vederea vanzarii in
aceleasi conditii ca mai sussau sub forma de materii prime,material si alte consumabile ce
urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau pt prestarea de servicii. In structura
economica a unei societati,activele circulante joaca rolul de obiect asupra caruia se
realizeaza actiunea de prelucrare si transformare specifica unitatii in cauza.
Activele circulante se clasifica dupa mai multe criteria:
-din punct de vedere al structurilor avem:
-stocuri
-creante
-investitii pe termen scurt
-casa si conturi la banci
-dupa sursele de finantare:
-fonduri propri si assimilate
-fonduri imprumutate
-dupa fazele procesului de amplasare:
-active circulante in sfera aprovizionarii
-active circulante in sfera productiei
 -active circulante in sfera comercializarii
-active circulante libere
-dupa forma in care apar activele circulante se clasifica in:
-active circulante sub forma materiala
-active circulante sub forma baneasca

Active circulante de natura stocurilor.

Stocurile reprezinta,material,lucrari si servicii destinate sa fie consummate la prima lor

utilizare,sa fie vandute in situatia cand au starea de marfa sau produse rezultate din
prelucrare precum si productia in curs de productie.

2
 1. Stocurile - prezentare generala

Stocurile au o importanta aparte in cadrul proceselor economice. Un stoc reprezinta o

rezerva de produse economice ce este destinata vanzarii catre terti sau utilizarii acesteia in
cadrul proceselor de prelucrare industriala.
Stocurile pot fi de marfuri, de materii prime, de piese de schimb etc. Este evident ca
stocurile apar intotdeauna atunci cand productia (achizitionarea) marfurilor, materiilor prime
etc. depaseste livrarea (vanzarea) acestora.
In general constituirea de stocuri poate avea mai multe cauze. Stocurile pot fi
constituite pentru asigurarea continuitatii productiei sau, de exemplu, a desfacerii continue de
marfuri intr-un magazin ceea ce reprezinta un aspect pozitiv al acestora {daca sunt evident in
limite rezonabile) sau se pot constitui din cauza unei proaste politici manageriale a firmei.
Oricum, trebuie remarcat ca stocurile, in general, atat timp cat nu intra in circuit raman
neproductive.
Este evident ca pentru elaborarea unui plan optim de creare a stocurilor trebuie
analizati mai multi factori esentiali.
Primul ar fi cererea de produs intr-o anumita perioada de timp.
Al doilea factor este posibilitatea de aprovizionare cu produsul in cauza intr-un anumit
interval de timp. Este evident ca o productie prea mare va genera stocuri mari.
Al treilea factor este capacitatea de stocare a firmei respective si costurile de stocare.
Daca, in general, ultimul factor este cunoscut cu precizie el depinzand de spatiile
proprii sau inchiriate ale firmei, ceilalti doi factori sunt de regula aleatori. Productia
produsului poate fi influentata de o serie de factori externi curn ar fi blocaje in circuitele
economice, dificultati fmanciare ale furnizorilor etc.
De asemenea, cererea de produs poate fi aleatoare dar poate fi determinata prin
metode statistice. Stocurile prezinta o serie de avantaje si dezavantaje.
Din punct de vedere al avantajelor acestea au rolul de a regulariza cererile de produse
de pe piata prin intermediul unor depozite tampon intre cerere si oferta. Dezavantajele majore
ale stocurilor rezida in faptul ca ele presupun cheltuieli de stocare adica de depozitare,
intretinere etc. De asemenea, in unele cazuri apar pierderi datorita deprecierii bunurilor
stocate.

3
 Problema stocurilor este strans legata de cea a productiei in cadrul unei intreprinderi.
Astfel, din punct de vedere al productiei propriu-zise, intreprinderile trebuie sa produca un
numar cat mai mare de bunuri, dar pe de alta parte din punctul de vedere al desfacerii acestora
pe piata trebuie sa se tina seama de cererea acesteia.
Este evident ca stocurile unei intreprinderii sunt variabile in timp depinzand in mod
esential de intrarile si de iesirile acestora.
Marimea optima a stocurilor este cea care armonizeaza relatia contradictorii dintre
cheltuielile de aprovizionare – Ca – care variaza in funtie de numarul de aprovizionari, si cele
de depozitare – Cd – variabile in raport cu marimea stocurilor.
Se demonstreaza usor ca aceasta marime optima a stocurilor este cea care
minimalizeaza cheltuielile totale – Ct – cu formarea stocurilor si maximizeaza rentabilitatea
activitatii de exploatare

Evolutia cheltuielilor cu formarea stocurilor, in raport cu numarul de aprovizionari

4
 1.1. Clasificarea stocurilor

In categoria stocurilor se cuprind bunurile si serviciile care, de regula, se asteapta sa

fie realizate in termen de 12 luni de la data bilantului.
a) Dupa forma fizica si destinatie:
- marfurile care sunt stocuri cumparate in vederea revanzarii acestora in aceeasi stare sau
produsele predate spre vanzare magazinelor proprii;

- materiile prime sunt acele stocuri care participa direct la fabricarea produselor si se regasesc
in produsul finit integral sau partial, fie in starea lor initiala, fie transformata;
- materialele consumabile sunt bunurile care participa sau ajuta la procesul de fabricatie sau
de exploatare fara a se regasi, de regula, in produsul finit;
- materialele de natura obiectelor de inventar sunt acele bunuri care nu indeplinesc conditiile
de valoare sau de durata pentru a se include in categoria imobilizarilor corporale;
- produsele sunt reprezentate de semifabricate, produse finite si produse reziduale
- animale si pasarile sunt reprezentate de animale nascute si cele tinere de orice fel crescute si
folosite pentru reproductie, animale si pasarile la ingrasat pentru a fi valorificate, animale
pentru productie si coloniile de albine;
- ambalajele sunt stocuri utilizate pentru pastrarea si transportul bunurilor, care includ
ambalajele refolosibile, achizitionate sau fabricate, destinate produselor vandute si care in
mod temporar pot fi pastrate de terti, cu obligatia restituirii in conditiile prevazute in
contracte;
- productia in curs de executie sunt reprezentate de productia care nu a trecut prin toate fazele
de prelucrare ale procesului tehnologic; produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau
necompletate in intregime; lucrarile si serviciile, precum si studiile in curs de executie sau
neterminate;
b) Dupa sursa de provinienta:
- stocuri cumparate: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente
si amenajari provizorii, animale, ambalaje;

- stocuri fabricate: productie in curs de executie, semifabricate, produse reziduale, produse

finite;
c) Dupa aparteneta la patrimoniu:
- stocuri care fac parte din patrimoniu, care se pot afla in spatiile proprii, fie se afla la terti in
custodie, in consignatie, pentru prelucrare sau reparare;

5
- stocuri care nu fac parte din patrimoniu, dar se afla in gestiunea entitatii, fiind primite de la
terti pentru vanzare in consigantie, pentru relucrare, reparare etc.;
d) Dupa gradul de individualizare si modul de gestionare:
- stocuri identificabile, care sunt individualizate pentru articol sau categorie de bunuri, in care
se includ, de regula, bunurile de folosinta indelungata: autoturisme, calculatoare, etc.;

- stocuri fungibile sau interschimbabile care in cadrul fiecarei categorii, nu pot fi in mod
unitar identificabile;
e) Dupa locul de creare a gestiunilor, in raport cu care stocurile se grupeaza in:
- stocuri aflate in depozitele intreprinderii;
- stocuri in curs de aprovizionare sau sosite si nereceptionate;
- stocuri sosite fara factura;
- stocuri livrate dar nefacturate;
- stocuri facturate dar nelivrate;
f) Din punct de vedere al productiei:
- stoc de productie – materii prime si materiale destinat consumului in procesul de productie;

- stoc de desfacere – produse finite destinate livrarii catre beneficiari;

- stoc interoperational – destinat asigurarii functionarii continue a unor masini sau a unor linii
de fabricatie;
g) Din punct de vedere al rolului in plan economic:
- stoc cu rol regulator – regleaza fluxurile de intrare si de iesire ale produselor intre doua faze
succesive ale procesului tehnologic;

- stoc cu rol strategic – format din piese, subansamble necesare intretinerii instalatiilor;
- stoc speculativ – produse si materiale rare cu o valoare nefluctuanta;
h) Din punct de vedere al modului de depozitare:
- stoc de produse periculoase;
- stoc de produse voluminoase;
- stoc de produse fragile;
i) Din punct de vedere al modului de gestionare:
- stoc cu gestiune normala;
- stoc cu „afectare directa” – comandate special pentru o anumita comanda;
- stoc „fara gestiune” – din magazii intermediare;
- stoc de produse consumabile;

6
 j) Din punct de vedere al caracteristicilor formarii si destinatiei lor:
- stoc curent;
- stoc de siguranta;
- stoc de conditionare;
- stoc pentru transport intern;
- stoc de iarna.
Structura stocurilor se modifica in functie de etapele in care se regasesc in cadrul
ciclului de exploatare, iar in cazul entitatilor din domeniul comertului, ciclul de exploatare
consta in cumpararea de marfuri, care se vand ulterior in aceeasi stare.

1.2. Recunoasterea stocurilor

Recunoasterea stocurilor, asa cum este definita in Cadrul general pentru intocmirea
si prezentarea situatiilor financiare, este procesul incorporarii in bilant sau in contul de profit
si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere. Acest proces implica
descrierea in cuvinte a elementului respectiv si asocierea unei anumite sume, precum si
includerea sumei respective in totalul bilantului sau al contului de profit si pierdere.
In calitatea lor de elemente de natura activelor, stocurile sunt recunoscute in conditiile
in care se respecta simultan prevederile a doua criterii:
a) Este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat sa intre sau sa iasa in sau din
intreprindere;
b) Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat in mod credibil.
Primul criteriu se refera la gradul de incertitudine in realizarea unor beneficii viitoare
asociate unui element. Evaluarea gradului de incertitudine mentionat ia in calcul informatia
disponibila in momentul intocmirii situatiilor financiare.

In ce priveste beneficiile economice viitoare incorporate in active, acestea reprezinta

potentialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar si echivalentul de numerar
catre intreprindere. Acest potential poate fi unul productiv, fiind parte a activitatilor de
exploatare ale intreprinderii. De exemplu, stocurile sunt utilizate de o intreprindere, de obicei,
pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii, capabile sa satisfaca dorintele sau
necesitatile clientilor. Din aceste considerente clientii sunt dispusi sa plateasca pentru a le

7
obtine, contribuind astfel la fluxul de numerar al intreprinderii. Numeralul in sine confera un
avantaj intreprinderii, intrucat permite controlul celorlalte resurse.

De retinut ca beneficiile economice viitoare incorporate in active, deci si in stocuri, pot

intra in intreprindere in mai multe moduri cum ar fi:
- utilizarea separata sau impreuna cu alte active pentru prestarea de servicii sau
realizarea productiei de bunuri destinate vanzarii;
- schimb cu alte active;
- utilizarea pentru decontarea unei datorii.
Al doilea criteriu de recunoastere a activelor de natura stocurilor il reprezinta
credibilitatea evaluarii efectuata conform prevederilor Cadrului general referitoare la
credibilitatea ca o caracteristica calitativa a situatiilor financiare. De regula, acest criteriu este
satisfacut deoarece la intrarea stocurilor costul este identificabil in mod cert. In multe cazuri
insa, costul sau valoarea trebuie estimata; folosirea unor estimari rezonabile constituie o parte
esentiala in elaborarea situatiilor financiare si nu influenteaza credibilitatea lor. Atunci cand
nu poate fi realizata o estimare rezonabila, elementul nu este inscris in bilant sau in contul de
profit si pierdere.
Cadrul general ridica multe probleme, in cazul elementelor de stocuri, in conditiile
unor situatii deosebite. In asemenea situatii trebuie apelat la conceptele, principiile, regulile si
practicile contabile privind evaluarea stocurilor:
Stocurile aprovizionate: materii prime, materiale, marfuri etc. sunt recunoscute in bilant cand
este probabila realizarea de beneficii economice viitoare de catre intreprindere si cand ele au
un cost sau o valoare, care poate fi evaluat in mod credibil;
Majoritatea stocurilor: materiile prime, marfurile etc. au o forma fizica. Cu toate acestea,
forma fizica nu este esentiala pentru recunoasterea unui stoc. Este cazul, al lucrarilor si
serviciilor in curs de executie care sunt recunoscute ca stocuri in bilant deoarece ele genereaza
beneficii economice viitoare intreprinderii;
Ca regula, stocurile detinute de o intreprindere sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv cu
dreptul de proprietate, care implica asumarea tuturor riscurilor si avantajelor detinerii
stocurilor de catre proprietar. Dreptul de proprietate nu este insa esential pentru determinarea
existentei unui activ daca intreprinderea nu controleaza beneficiile oferite de proprietatea
respectiva. In astfel de cazuri, in care forma legala a tranzactiilor nu reflecta realitatea
economica, trebuie utilizat principiul prevalantei economicului asupra juridicului pentru a
determina daca stocurile respective trebuie sa fie recunoscute ca active;

8
Activele, deci si stocurile unei intreprinderi, recunoscute in bilant, rezulta din tranzactii sau
evenimente anterioare: cumpararea sau producerea acestora, primirea prin subventii
guvernamentale, etc.
Un alt aspect al recunoasterii si, in continuare, al derecunoasterii stocurilor se refera la
momentele in care acestea au loc:

a) Recunoasterea stocurilor se realizeaza la intrarea lor in gestiune potrivit

surselor de provenienta, adica: la achizitie, la obtinerea din productie, la
aducerea lor ca raport la capitalul social, la primirea prin donatie si subventii
guvernamentale, etc.;
b) Derecunoasterea stocurilor se realizeaza la iesirea din gestiune potrivit
destinatiilor acestora, adica: la vanzare, la predarea lor ca aport la capitalul altor intreprinderi,
la predarea lor prin donatie, la constatarea pierderilor din calamitati, etc.
Recunoasterea costului stocurilor drept cheltuiala reprezinta un alt aspect fundamental
al importantei stocurilor in cadrul unei intreprinderi.

In aceasta problema trebuie plecat de la faptul ca miscarea stocurilor intreprinderii,

concretizata in functie de destinatia lor in: cumparari – vanzari, respectiv cumparari –
productie – vanzari, ocazioneaza cheltuieli si genereaza venituri specifice.

2. Gestiunea stocurilor

In literatura de specialitate cuvantul „gestiune” are trei intelesuri:

- o prima definitie ar fi: „totalitatea operatiunilor de administrare a valorilor
materiale si banesti efectuate de un gestionar pe o anumita perioada de timp”;
- a doua definitie este: „raspunderea pastrarii corespunzatoare a bunurilor si a
administrarii fondurilor unei persoane juridice sau fizice”;
- si in final a treia definitie si cea mai importanta: „totalitatea bunurilor incredintate
cuiva in vederea administrarii lor. Gestiunea implica mentinerea unui echilibru permanent
intre functiile specializate ale intreprinderii si elementelor lor componente. Nu trebuie sa se
considere ca numarul gestionarilor ar corespunde cu numarul gestiunilor, deoarece pot fi

9
mai multe gestiuni date in primire unui singur gestionar sau poate fi o singura gestiune data
in primire mai multor gestionari”.
Se poate observa ca sunt mai multe definiti ale cuvantului „gestiune”. Deci se poate
trage concluzia finala ca cuvantul „gestiune” inseamna: „administrarea bunurilor unei
intreprinderi, institutii sau persoane, raspunderea pastrarii bunurilor si a manuirii fondurilor
unei intreprinderi, institutii sau persoane; ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea
si eliberarea unor bunuri materiale apartinand altcuiva. Concret totalitatea bunurilor
incredintate cuiva in vederea admnistrariilor.”
Functionarea normala si continua a ciclului de exploatare necesita existenta unor
stocuri de mijloace circulante in toate fazele activitatii economice din intreprindere. Stocurile
de mijloace circulante inglobeaza materii prime si materiale aflate in diferite faze ale
prelucrarii, precum si sub forma produselor finite, a mijloacelor in decontare si
disponibilitatilor banesti in casa sau banca.
Importanta deosebita a mijloacelor circulante in structura economica a intreprinderi
consta in faptul ca aceastea devin, pe parcusul procesului de productie, depozitarul valorii
cedate de celelalte elemente ale structurii cum ar fi: personalul, mijloacele fixe, informatiile,
mediul.
Stocurile se exprima fizic si valoric dar pot fi determinate si in numar de zile.
Marimea financiara a stocurilor este data de marimea capitalurilor necesare pentru
constituirea si pastrarea lor. Capitalurile alocate nu pot fi recuperate decat dupa ce stocurile
respective parcurg intreg ciclu de exploatare si sunt valorificate prin vanzarea si incasarea
produselor sau serviciilor realizate de intreprindere. Pe toata aceasta durata de imobilizare
capitalurile raman blocate fara posibilitatea de a fi utilizate in alte plasamente rentabile.
Exista si alternativa de a constitui stocuri suficient de mari pentru a reduce numarul
aprovizionarilor. Organizarea activitatii de exploatare cu stocuri excesive antreneaza costuri
ridicate de depozitare si pastrare, dar mai ales, de oportunitate a capitalurilor imobilizate pe
durata de stationare a acestor stocuri. Deci, cheltuielile suplimentare inutile in gestiunea
stocurilor sunt generate, atat de stocurile insuficiente, cat si de cele excesive.
Din punct de vedere al obiectivelor gestiunii stocurilor pot fi sintetizate astfel:
 Sa asigure un stoc minim necesar desfasurarii, in conditii normale, a activitatii
agentilor economici, cu minim de cheltuieli;
 Sa evite formarea de stocuri cu miscare lenta sau fara miscare;
 Sa asigure conditii optime de depozitare;

10
  Sa utilizeze tehnici de evidentiere, in orice moment, a stocului existent;
 Sa asigure un control eficient care sa permita mentinerea stocului in anumite limite
incat sa se evite imobilizari nerationale.
Pentru realizarea acestor obiective, fiecare agent economic va trebui sa determine
importanta stocului de productie precum si momentul ales pentru aprovizionare.
In gestiunea stocurilor se porneste de la elementele caracterizante ale procesului de
stocare care determina marimea stocurilor.
Aceste elemente sunt:
1) Cererea de consum, adica numarul de produse solicitate pe unitate de timp. In functie
de acest element se determina nivelul iesirilor si implicit nivelul intrarilor, respectiv a
stocurilor;
2) Costurile, adica cheltuielile efectuate pentru derularea tuturor etapelor caracteristice
stocului. Astfel, se iau in considerare:
a. Costurile de stocare – costurile legate de perioada stationarii resurselor
materiale in stoc: cheltuieli cu primirea-receptia, manipularea, etc.;
b. Costul de penurie – cost ce apare in momentul cand cererea depaseste volumul
stocului existent;
c. Cheltuieli datorate variatiilor ritmului de productie: cheltuieli administrative
legate de lansarea comenzilor, cheltuieli de transport a lotului, cheltuieli postale. etc.;
3) Cantitatea de reaprovizionat – stabilit in functie de necesarul de consum aferent
perioadei de gestiune;
4) Lotul, ce reprezinta cantitatea aprovizionata la anumite intervale din perioada de
gestiune, este influentat de cerere;
5) Parametrii temporari, cum ar fi:
a. Perioada de gestiune – de obicei este considerata un an;
b. Intervalul de timp intre doua aprovizionari consecutive;
c. Durate de reaprovizionare – durata dintre momentul emiterii comenzii de
reaprovizionare si momentul sosirii in intreprindere a cantitatii de reaprovizionat;
d. Data de reaprovizionat;
e. Coeficientul de actualizare;
6) Gradul de prelucrare a produselor. Cu cat resursele din stoc se afla intr-un stadiu de
finisare mai avansat, cu atat mai repede se vor onora comenzile, dar cu atat mai mari vor fi
cheltuielile de stocare. In situatie inversa – produsele mai putin finisate – cheltuielile de
stocare sunt mai mici, dar timpul necesar livrarii comenzii va fi mai mare.

11
 Pe de alta parte, gestiunea moderna a stocurilor este departe de a mai fi considerata
eficienta formarea de stocuri mari peste necesitatile rezonabile ale exploatarii. Stocurile
supranormative sunt insotite, pe plan financiar, de pierderi prin imobilizarea inutila a
capitalurilor in aceste stocuri, prin cheltuieli de depozitare pe care le ocazioneaza, prin
dobanzi peste cele curente, prin deteriorare si degradari de stocuri, etc.

3. Metode de gestiune a stocurilor

Stocul optim este, in general, un element de referinta, un deziderat care, in functie de

anumite conditii reflecta priceperea managerilor unitatii patrimoniale de a utiliza cele mai
eficiente metode de gestiune a stocurilor.
In practica, nivelul stocului optim care sa maximizeze efectul, in conditiile unui risc
minim, se inregistreaza pentru perioade scurte de timp intrucat stocurile sunt supuse unor
variatii continue, determinate de caracterul aleatoriu al factorilor determinanti. Important este
ca variatiile sa inregistreze abateri controlabile, iar stocul optim sa se situeze la acest nivel o
perioada cat mai lunga de timp.
Un rol esential in realizarea acestui obiectiv il are alegerea celor mai potrivite metode
de gestiune a stocurilor astfel incat, la un moment dat, sa nu lipseasca articolele necesare
procesului de exploatare.

3.1. Metoda ABC

Gestiunea stiintifica a stocurilor necesita prelucrarea unui volum deosebit de mare de

informatii, atat in planificarea, cat si in urmarirea realizarii proceselor de stocare. Si in
conditiile unui sistem informatic de gestiune a stocurilor se pune problema oportunitatii
prelucrarii cu acuratete maxima a tuturor informatiilor relative la stocuri, numai a unei parti
sau prelucrarea diferentiala, in functie de importanta nerelativa a stocurilor.
In cadrul preocuparilor de determinare a marimii optime a stocurilor, activitatea de
planificare economica si financiara a trebuit sa rezolve o alta relatie contradictorie. Astfel,

12
urmarind distributia dupa valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea
intreprinderilor, s-a observat ca circa 70% din numarul articolelor marunte existente in stocuri
reprezinta circa 10% din valoarea totala a acestora, in timp ce aproximativ 10% din numarul
articoleleor importante detin circa 70% din valoarea totala a stocurilor. In aceasta situatie, nu
se mai justifica, din punct de vedere financiar, urmarirea si controlul detaliat al stocurilor de
valoare mica, dar care detin o pondere mare ca numar de articole, folosindu-se in acest scop
metode globale.
O strategie eficienta de gestiune a stocurilor a fost fundamentata de „Metoda
ABC”, care imparte stocurile de active circulante in trei grupe:
- grupa „A”: articole de activitate circulante de valoare mare pe unitate de
masura, dar cu pondere mica in numarul total de articole;
- grupa „B”: articole de active circulante de valoare medie si cu pondere medie
in numarul total de articole;
- grupa „C”: articole de valoare mica pe unitate de masura, dar cu pondere
ridicata in numarul total de articole.
Criteriul cel mai folosit in gruparea bunurilor prin metoda ABC se refera la
valoarea stocului mediu la diferite bunuri. Folosind acest criteriu de grupare, metoda ABC
permite formularea unor stocuri cat mai mici de resurse materiale, asigurandu-se prin aceasta
o viteza de rotatie mai accelerata si un necesar de finantare moderat.
Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor, diferentiata pe categorii presupune
parcurgerea mai multor etape:
1. Elaborarea nomenclatorului pe grupe si sortimente de materiale care urmeaza
a fi aprovizionate si stocate in depozitele intreprinderii. In acest sens se intocmeste o lista
centralizatoare in care se cuprind toate materialele, incepand cu cele care au valoare
individuala cea mai mare si terminand cu cele a caror valoare este foarte mica. Totodata, se
calculeaza si valoarea cumulata pentru a se determina mai usor, pe grupe de materiale,
ponderea lor in total valoare.
2. Analiza si gruparea structurii materiale din nomenclator pe cele trei grupe de
importanta, in functiie de criteriile alese. Trebuie sa aiba in vedere imbinarea mai multor
criterii, in functie de o anumita ordine de prioritate si de implicatiile economice pe care le
determina. Principalele criterii care pot fi alese se refera la : valoarea resurselor materiale,
frecventa livrarilor, importanta bunului material pentru activitatea de productie, sursa si forma
de aprovizionare.

13
 3. Stabilirea politicii pentru dimensionarea stocurilor pe grupe de importanta si
in cazul acestora pe tipuri concrete de materiale. In acest sens se vor studia factorii care
influenteaza nivelul stocurilor, caracterul si modul de influenta, puterea de actiune,
posibilitatea de control si dirijare a actiunii lor. Tot in aceasta etapa, se vor face optiuni cu
privire la tipurile de stoc care, in mod real, trebuie sa se formeze.
4. Dimensionarea stocurilor pe elemente si total. Se concretizeaza in aplicarea
efectiva a modelelor alese pentru dimensionarea stocurilor.
5. Stabilirea politicii de conducere, coordonare, urmarire si control al procesului
de formare si consum al stocurilor. In acest sens, se va avea in vedere acelasi principiu al
tratarii diferentiate a resurselor materiale in functie de grupa de importanta in care se cuprind.
Ca urmare a importantei diferite a resurselor materiale in procesul de productie si a
influentei asupra capitalului circulant, pentru fiecare grupa se va aborda un sistem diferit de
gestiune a stocurilor atat pe linia metodologiei de dimensionare a acestora, cat si pe linia
strategiei abordate in procesele de stocare.
In cazul grupei „A” de importanta, atentia se va orienta in sensul folosirii de modele
matematice exigente, care vor avea in vedere elemente concrete ce conditioneaza nivelul
stocurilor si care asigura constituirea lor la dimensiuni cat mai mici, determinand accelerarea
la maximum a vitezei de rotatie a capitalului circulant.
Pentru grupa „B” se pot aplica doua strategii:
- stabilirea de modele distincte cu un grad de exigenta mediu pentru dimensionarea
stocurilor de materiale din aceasta grupa;
- folosirea metodelor alese pentru grupa „A” la materiale care, din perspectiva valorii
prezinta trasaturile acestei grupe si a modelelor pentru grupa „C”, materialelor ce-i pot fi
asimilate.
Pentru materialele din grupa „C” se pot folosi modele mai putin exigente si care vor
retine in calcul numai factorii cu actiune hotaratoare in dimensionarea stocurilor.
Metoda asigura dozarea eforturilor in vederea atingerii obiectivului principal al
gestiunii stocurilor, acela de a detine stocuri de materiale cat mai mici, dar care sa permita
alimentarea ritmica a consumului, cu costuri minime, in conditiile unui risc controlat.
Nu trebuie uitat faptul ca daca efectele sunt pozitive se poate conduce la o gestiune a
stocurilor supranormative. In practica, insa, aceste oportunitati sunt limitate numai la anumite
sortimente din bunurile aprovizionate. In acest caz, aceste bunuri vor fi izolate, asigurandu-li-
se un tratament special, cu ajutorul metodei ABC.

14
 3.2. Metoda Wilson

In vederea optimizarii stocurilor de materii prime si materiale se poate face apel la

modele matematice, in masura sa gaseasca o solutie matematica intermediara intre
reintregirea stocului la intervale mai lungi sau mai scurte.
Unul dintre cele mai cunoscute modele matematice de determinare a optimului de
stocaj este modelul Wilson, aplicabil in cazul cererii constante si a unei perioade fixe de
aprovizionare, fara posibilitatea aparitiei „rupturii” de stoc. Cum insa, in practica, aceasta
situatie este intalnit mai rar, s-au dezvoltat o multitudine de modele, aferente tuturor
modalitatilor de gestiune a stocurilor.
Modelele de optimizare necesita un volum mare de munca, mai ales in conditiile unei
multitudini de sortimente de materii prime si materiale. Pentru eliminarea acestor
inconveniente este necesar un sistem de gestionare a stocurilor, integrat sistemului informatic
al unitatii.
In optimizarea marimii stocurilor prin metoda Wilson se porneste de la urmatoarele
ipoteze:
- Cerere constanta in timp adica cereri egale pe intervale egale de timp;
- Perioada fixa de aprovizionare;
- Cantitati egale de aprovizionare;
- Aprovizionarea se face in momentul in care stocul devine zero;
- Aprovizionarea se face instantaneu adica durata dintre momentul lansarii comenzii si
intrarea marfii in depozit este zero.

Date cunoscute de la care se pleaca:

N – cererea totala pe perioada „T”;
T – durata de timp pe care se studiaza stocarea;
ca – cheltuieli de aprovizionare pe o comanda;
cs – cheltuieli de stocare pe unitate de timp;
t – intervalul dintre doua aprovizionari succesive;
S(t) – nivelul stocului din depozit la momentul „t”;

15
n – cantitatea comandata si adusa la fiecare aprovizionare.
Cererea pe unitate de timp, se va determina raportand cererea totala la perioada pe care
se studiaza stocarea sau prin raportul dintre cantitatea aprovizionata si intervalul de timp
dintre doua aprovizionari, astfel:
n N t*N n *T
  n sau t  .
N T T N
n
Costul de stocare va fi: C s
 cs *
2
* t , deoarece stocul variaza in mod liniar de la

„n” la zero avand pentru o aprovizionare un cost de aprovizionare si cheltuieli de stocare pe o

durata „t”.
N T
Numarul de perioade este egal cu:  .
n t
Deci, costul total cu aprovizionarea va fi:
 n  n
C T
 ca 

c s
*
2
* t * .
 N
Astfel, pentru minimizarea costului total de aprovizionare – CT – se va determina
minimul functiei:
 n  N
C  n, t    c
T a
 c s
*
2
* t * ;
 n

T  n T  N 1 c *T
t n*
N
 C  n    c
T a
 c s
*
2
* n*  *
N n
 c a
*N*
n
 s
2
* n.

In concluzie, daca cantitatea necesara se va aduce intr-o singura transa vor fi foarte
mari costurile de stocare, iar daca se aduce de mai multe ori cate putin, vor fi foarte mari
cheltuielile cu aprovizionarea. Solutia optima se va situa intre zero si „N”.
Pentru a determina solutia optima se calculeaza derivatia costului total:

  ca c
' *N *T 2 * ca * N c N *T
C  s
 n N  a
 .
c c
T 2
n 2 s
*T s
2

Schimband semnificatia variabilelor Ca si Cs, din cadrul modelului, acesta poate fi

extins si pentru optimizarea stocurilor de produse in curs de fabricatie si a celor de produse
finite. In acest caz Ca se refera la cheltuielile de aprovizionare cu loturi de produse in curs si,
respectiv, cheltuielile de lansare a unei noi comenzi de livrare a produselor finite, iar Cs
cuprinde cheltuielile de pastrare a stocurilor de produse in curs si de produse finite.

16
Intrucat aceste variabile in model se vor obtine marimile optime ale loturilor de fabricat si ale
celor de livrare, ca si intervalele optime ale ciclurilor de fabricatie si de expediere a
produselor finite.
Modelul matematic de optimizare a stocului s-a fundamentat pe un caz particular de
aprovizionare, potrivit caruia intervalele intre aprovizionari sunt considerate constante, deci
aprovizionarea se desfasoara ritmic, iar stocurile se constituie instantaneu si se dau treptat in
consum pana la epuizarea totala.

3.3. Alte metode de gestionare a stocurilor

3.3.1. Metoda clasica

Aceasta metoda are ca scop de a determina cantitatea pentru fiecare din comenzi tinand
cont de :
- costuri fixe de trimitere si receptie a comenzii;
- cifra de afaceri;
- costul de imobilizare unitar al stocurilor.
Se pun anumite ipoteze:
- Cererea se presupune a fi cunoscuta. Ea se exprima in volum;
- Vanzarile se presupun a fi constante de-a lungul anului;
- Nu este luat in calcul in aceasta metoda un stoc minim de securitate;
- Intervalele de livrare se presupun a fi constante.
Daca se considera o intreprindere care are vanzari regulate in timp, aprovizionarile vor
avea loc la intervale regulate.
Daca cantitatea ceruta la fiecare reaprovizionare este – Q – atunci stocul mediu va fi – Q2.
Stocurile implica doua categorii de costuri:
- costuri de detinere sau de depozitare – aceste costuri sunt costuri multiple: costuri de
stocaj, asigurari, depreciere, deterioare, costul capitalului imobilizat. Acest ultim tip de cost
trebuie, de asemenea, luat in considerare, deoarece, daca capitalurile nu erau imobilizate in
stocuri, ele ar fi putut fi investite in alte active mai productive.
- costuri de aprovizionare-livrare – acestea sunt costuri de reaprovizionare si de
livrare. Ele sunt, de asemenea, numite si costuri de comanda. Costurile totale de

17
aprovizionare-livrare sunt egale cu produsul dintre suma fiecarei comenzi si costul unitar al
comenzii.

3.3.2. Metoda gestiunii stocurilor cu cerere constanta la intervale egale

Se caracterizeaza prin aprovizionari si reaprovizionari cu materiale in cantitati egale si

la intervale egale de timp. Aceasta modalitate de gestiune a stocurilor este caracteristica
unitatilor cu productie de serie mare sau cu productie uniforma, de masa.

3.3.3. Metoda gestiunii cu cerere variabila la intervale egale

Presupun aprovizionarea si reaprovizionarea cu loturi si cantitati care trebuie estimate

la anumite momente calendaristice. Acest tip de gestiune este specific pentru tesatorii,
fabricile de confectii, de mobila etc. ce au un nomenclator constant de productie dar care
trebuie sa se adapteze in functie de cererea de tesatura, culoare, lemn etc. In aceasta metoda
trebuie sa existe un stoc de alarma care sa preia fluctuatiile cererii variabile iar nivelul de
larma este superior celui de siguranta.

3.3.4. Metoda gestiunii stocurilor cu cerere variabila la intervale neegale

Aceasta metoda se realizeaza in situatiile in care nu se cunosc din timp datele

calendaristice de lansare a comenzilor si acestea trebuie determinate prin extrapolare sau prin
estimari succesive in concordanta cu modul in care se manifesta cererea de resurse.
Cantitatile de aprovizionat se stabilesc in loturi fixe la inceputul perioadei de gestiune
iar nivelul de alarma se considera a fi egal cu nivelul stocului de siguranta.
Acest tip de gestiune se practica in special de firmele care au un volum mare de
productie nenominalizata sau care efectueaza prestari de servicii.

3.3.5. Metoda gestiunii stocurilor de tip (Ss) cu doua depozite

Aceasta metoda constituie un tip de gestiune in care „S” exprima cantitatea de

aprovizionat iar „s” exprima nivelul de reaprovizionare.

18
 Se caracterizeaza prin cereri de resurse variabile la intervale variabile iar in functie de
acestea se determina lotul de aprovizionare.
Gestiunea de tip – Ss – se aseamana cel mult cu procesele de stocare reale din
activitatea unitatilor patrimoniale iar optimizarea acesteia consta in determinarea celor doua
marimi: „S” si „s” astfel incat gestiunea stocurilor sa realizeze cu cheltuieli minime.

3.3.6. Metoda KANBAN

Aceasta metoda a fost dezvoltata in Japonia de firma Toyota. Denumirea sistemului

KANBAN vine din faptul ca se plaseaza un carton in uzine pentru a cere noi piese. Aceasta
metoda este acum utilizata in SUA si in Europa.
Ea este denumita, de asemenea, metoda stocului zero sau metoda de productie in flux
continuu.
Ideea de baza a sistemului consta in aceea ca intreprinderea trebuie sa detina un stoc
minimal, dar pentru aceasta furnizorii sai trebuie sa poata livra la timp piesele care ii sunt
necesare intreprinderii.
Aceasta metoda este mai larg decat o metoda de gestiune a stocurilor. Este, de
asemenea, un sistem de gestiune. Suma stocurilor este redusa la minimum, ca si timpul si
distanta dintre diferitele operatiuni.
Pentru ca firma sa poata livra rapid, trebuie ca ea sa intretina relatii urmarite cu
furnizorii sai si sa existe o buna coordonare.
Metoda KANBAN modifica ipotezele modelului clasic:
- diminueaza costul de comanda al stocurilor. Acesta poate fi obtinut printr-o
localizare judicioasa a unitatilor de productie;
- diminueaza stocul de securitate. Acesta poate fi obtinut, ameliorand relatiile dintre
intreprindere si furnizorii sai. Acest sistem permite degajarea trezoreriei, care poate fi utilizata
pentru noi investitii. Stocurile constituie, dupa sectoare, o parte mai mult sau mai putin
importanta a nivelului bilantului intreprinderilor. In acelasi timp, un stoc puternic crescut
antreneaza costuri. Numeroase metode de gestiune a stocurilor au fost puse la punct. Ele
utilizeaza tot mai mult instrumente informatice.
Modelul clasic este bazat pe faptul ca anumite costuri – costuri de stocaj – cresc atunci
cand stocurile se maresc, pe cand altele – costul de comanda – se diminueaza in acelasi timp.

19
 Metoda KANBAN considera ca aceste costuri pot fi minimizate gratie unei mai bune
localizari si coordonari intre intreprinderi.

4. Gestiunea stocurilor la societatea comerciala „Age” SA

Societatea comerciala „Age” SA opereaza pe piata produselor din lemn, fiind

specializata in productia si comercializarea de: bufet cu vitrina, dulapuri, noptiere, comode,
oglinzi, scaune, biblioteca, baruri, grupuri de colt in diverse variante si coloristici. Rata de
desfacere este piata UE, in proportie de 93%, principalele tari in care se exporta produsele
fiind Germania si Liechtenstein. In mod cu totul ocazional se livreaza la intern circa 7% din
totalul de productie.
Sediul societatii comerciale se afla in Judetul Braila, pe strada Grivitei numarul 3.
Domeniul principal de activitate este de productie de mobila. Numarul de inregistrare in
comert: J/26/1224/2003 iar numarul salariatilor mediu este de 270 de personal.
Incepand din anul 2006 societatea comerciala „Age” SA a inceput sa gestioneze
stocurile dupa metoda ABC.
Importanta acestei gestionari consta in faptul ca aceasta metoda de gestiune a
stocurilor stabileste costul produsului pe baza activitatii ce se desfasoara pentru fabricarea sa,
oferind avantajul unui cost mai real, pe baza caruia se pot lua decizii strategice.
In anul 2007 firma respectiva a gestionat pentru urmatoarele doua materii prime:
biblioteca 2325 si pentru comoda TV 261. In luna ianuarie anul curent informatiile despre
aceste doua produse finite erau urmatoarele:

Situatia produselor finite in anul 2007

Elemente Biblioteca Comoda TV
Cantitate fabricata si vanduta 15 buc 20 buc
Materii prime 450 RON/buc 350 RON/buc
Manopera directa pe bucata 800 RON/buc 600 RON/buc
Pret de vanzare unitar 1.200 RON/buc 900 RON/buc

20
 Costul unei ore de manopera direct este de 20 RON/ora. Analiza si gruparea
activitatilor de functionare pentru societatea comerciala „Age” SA se prezinta astfel structurat
in tabelul urmator:

Analiza si gruparea activitatilor de functionare

Activitatea Valoarea Inductorul

Comanda materii prime 16.000 RON Numar comenzi
Comercializare 6.000 RON Cifra de afaceri
Lansare in fabricatie 15.000 RON Numar loturi
Productie 40.000 RON Ore manopera directa
Gestiunea stocurilor 8.000 RON Numar tipuri de materii prime
Pregatirea productiei 5.000 RON Numar loturi
Administrare generala 10.000 RON Cost adaugat la costul direct

Pe langa aceste informatii mai sunt necesare si pentru alte informatii complementare
structurate astfel:
Informatii suplimentare

Inductori Total Biblioteca Comoda TV

Numar comenzi 35 15 20
Numar tipuri de materii prime 38 20 18
Numar loturi 40 20 20

Cu ajutorul acestor date se poate gestiona cele doua produse finite calculand costurile unitare
al produselor si costurile complet a produselor.

Volum inductor cifra de afaceri (1):

- Produsul „Biblioteca” : 15* 1.200 = 18.000 RON;
- Produsul „Comoda TV”: 20*900 = 18.000 RON;
- Total: 18.000 + 18.000 = 36.000 RON
Volum inductor Ore manopera directa(2):
- Produsul „Biblioteca”: 15*(800/20) = 600 ore
- Produsul „Comoda TV”: 20*(600/20) = 600 ore
- Total : 600 + 600 = 12.000 ore

21
 Manopera directa(3):
- Produsul „Biblioteca”: 15*800 = 12.000 RON
- Produsul „Comoda TV”: 20*600 = 12.000 RON
- Total: 12.000 + 12.000 = 24.000
Volum inductor -Cost adaugat(4):
- Cost adaugat = Costul manoperei directe + Total cheltuieli indirecte – Cheltuieli pe centru
de regrupare = 24.000 + 16.000 + 6.000 + 15.000 + 40.000 + 5.000 + 8000 + 10.000 – 10.000
= 114.000 RON

Situatia cheltuielilor pe centre de regrupare

Centre de Cheltuieli pe Volum Cost unitar pe

Inductor Activitatea
regrupare activitate inductor inductor

Comanda materiei
CR1 Numar comenzi 16.000 35 458 RON/cmd
prime
Cifra de afaceri
CR2 Comercializare 6.000 36.000 (1) 0,16 RON/CA

Lansare in fabricatie 15.000

CR3 Numar loturi 100 200 RON/lot
Pregatirea productiei 5.000

CR4 Ore manopera directa Productie 40.000 12.000 (2) 3,33 RON/ora
Numarul tipurilor
CR5 materiei prime Gestiunea stocurilor 8.000 38 211 RON/tip

Administrare
CR6 Cost adaugat 10.000 114.000 (3) 0,09
generala

Fisa costului unitar pentru produsul finit „biblioteca” si „Comoda TV” –

(1) Costul adaugat pentru produsul „Biblioteca” este urmatorul:
12.000 + 6.870 + 2.880 + 8.000 + 1.998 + 4.220 = 35.968 RON

(2) Costul adaugat pentru produsul „Comoda TV” este urmatorul:

12.000 + 9.160 + 2.880 + 4.000 + 1.998 + 3.798 = 33.836 RON
Fisa costului unitar pentru produsul „Biblioteca”

22
 Pret
Explicatii U/M Cantitate Valoare
unitar
Materii prime 6.750
Manopera directa 12.000
I. Total cheltuieli directe 18.
750
Ch indirecte pe CR
CR1 Numar comenzi 15 458 6.870
CR2 Cifra de afaceri 18.000 0,16 2.880
CR3 Numar de loturi 40 200 8.000
CR4 Ore manopera directa 600 3,33 1.998
CR5 Numar tip materi prime 20 211 4.220
CR6 Cost adaugat 35.968 (1) 0,09 3.237
II. Total cheltueili indirecte 27.205
III. Cost complet (I + II) 45.995
IV. Cost unitar (III/15) 3.066RON/buc

Fisa costului unitar pentru produsul „Comoda TV”

Explicatii U/M Cantitate Pret unitar Valoare
Materii prime 7.000
Manopera directa 12.000
I. Total cheltuieli directe 19.000
Cheltuieli directe pe CR
CR1 Numar comenzi 20 458 9.160

CR2 Cifra de afaceri 18.000 0,16 2.880

CR3 Numar loturi 20 200 4.000

CR4 Ore manopera directa 600 3,33 1.998
CR5 Numar tip materi prime 18 211 3.798
CR6 Cost adaugat 33.836 (2) 0,04 1.353
II.Total cheltuieli indirecte 23.189
III. Cost complet (I+II) 42.189
IV. Cost unitar (III/20) 2.109 RON/buc
Termenul „inductor de cost”- stabileste costul pe activitatii presupunand asocierea fiecarei
activitati cu un factor explicativ al variatiei costului. Inductorul de cost este o baza de alocare
a cheltuielilor indirecte atat aupra activitatilor, cat si asupra obiectelor de calculatie. Fiecare
inductor de cost trebuie sa exprime o relatie de cauzalitate cu cheltuielile indirecte. Altfel
spus, inductorii de cost sunt factorii de cauzalitate care genereaza costurile indirecte.
Identificarea inductorilor de cost se face dupa demers clasic de analiza cauze – efecte,
deoarece un inductor de cost trebuie sa fie totdeaunea cauza unui consum de resurse. Dupa

23
tipul de perfomanta pe care o influenteaza, inductorul poate fi de cost, de calitate si de termen
de executie.
In felul acesta, prin metoda ABC se introduce o gestiune multicritiala a firmei, bazata
pe un sistem de informare privind costurile, un sistem de informare privind calitatea si un
sistem de informare privind termenele de livrare. Cheltuielile reale si cele bugetate sunt
urmarite pe activitati.
In literatura de specialitate se face distinctia intre inductori oprationali, specifici
activitatilor operationale, cum sunt aprovizionarea, montajul, distributia si inductori
structurali, care caracterizeaza activitatile de structura, cum sunt administratia generala,
gestiunea trezoreriei.
Analizand cele doua produse finite se poate observa diferenta dintre costul complet la
produsul „Biblioteca” si la produsul „Comoda TV”.
Pentru produsul „Biblioteca” avem 3.066 de RON pe cand pentru produsul „Comoda
TV” avem 2.109 RON.
Astfel firma comerciala „Age” SA si-a dat seama de importanta gestiunii stocurilor si
astfel poate sa faca o cat mai buna desfacere a produselor pe piata internationala si
internationala, astfel si literatura de specialitate sugereaza importanta acestei metode prin
imbunatatirea eficienta si reducand costurile fara a sacrifica valoarea pentru clienti.

Bibliografie

1. Brezeanu, P, Gestiunea financiara a intreprinderii in economia de piata.

Bucuresti, Editura Fundatiei „Romania de maine”, 2004
2. Budugan, D., Georgescu, I. Berheci, I. Bertianu, Contabilitate de gestiune.
Bucuresti, Editura All, 2007

24
 3. Isfanescu, A., Analiza economica-financiara. Bucuresti, Editura Economica,
2000;
4. Patrut, V., Rotilca, Contabilitate si diagnostic financiar. Iasi, Editura
Sedcom Libris,2004
5. Ristea, M., Contabilitate financiara a intreprinderii. Bucuresti, Editura
Universitara, 2004
6. Vintila. G, Gestiunea financiara a intreprinderii. Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogica, 2004

25