2.

Resursele economice şi caracterul lor limitat

În scopul satisfacerii nevoilor sale, individul (ca, de altfel, şi întreaga societate) este obligat să
desfăşoare în permanenţă diferite activităţi economice, politice, religioase, sociale şi culturale. În procesul
desfăşurării acestor activităţi, el trebuie să valorifice, să folosească anumite resurse. În cazul activităţilor
economice, acestea sînt resursele economice.
Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare, informaţionale şi
tehnologice atrase şi utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane.
Resursele economice sînt folosite atît de persoanele fizice, cît şi de întreprinderi şi de administraţiile
publice locale şi centrale. O dată cu creşterea nevoilor umane, în activitatea economică este atrasă o
cantitate tot mai mare şi mai diversă de resurse.
Resursele economice constituie cea de a doua premisă a oricărei activităţi umane. Ele sînt extrem
de numeroase şi de variate. Unele sînt luate direct de la natură (resurse primare), altele sînt produse,
acumulate şi păstrate de oameni (resurse derivate). Clasificarea resurselor economice în grupuri mai mult
sau mai puţin omogene se poate face în felul următor:
1.. Resurse primare (create de natură):
a) resurse umane (populaţia din punct de vedere cantitativ, calitativ şi structural număr,
calificare, experienţă etc);
b) resurse naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcămintele minerale).
2. Resurse derivate (acumulate, create de om):
a) resurse materiale (capitalul tehnic sub formă de maşini, utilaje, construcţii);
b) resurse financiare, de care dispune populaţia, întreprinderile şi statul;
c) resurse inovaţionale (cunoştinţe, experienţă ştiinţifică, tehnologii);
d) resurse informaţionale, care permit agenţilor economici să cunoască realitatea, să ia deciziile
cuvenite şi să acţioneze.
Trăsătura fundamentală a resurselor economice constă în caracterul lor limitat. Deşi o dată cu
dezvoltarea societăţii cantitatea de resurse atrase în activitatea economică a crescut neîncetat şi continuă
să crească, raritatea rămîne a fi un fenomen general şi absolut. Sînt limitate resursele de apă şi sol,
resursele de aer şi soare etc. Devin tot mai rare resursele neregenerabile (zăcămintele minerale, inclusiv
gazele naturale, petrolul, minereul de fier, cărbunele etc), iar într-un viitor previzibil unele din ele ar putea
să dispară cu totul. Raritatea resurselor condiţionează şi raritatea bunurilor economice produse de societate.
În asemenea condiţii, apare o neconcordanţă, o tensiune între nevoile care cresc întruna şi resursele care
sînt limitate şi rare. Acest raport dintre resurse şi nevoile umane constituie conţinutul unei alte legi
economice, numită legea rarităţii resurselor sau pur şi simplu legea rarităţii.
Legea rarităţii constă în aceea că volumul, structura şi calitatea resurselor economice şi bunurilor se
modifică mai încet decât volumul, structurile şi intensitatea nevoilor umane.