Tema 6.

Gestiunea
financiară pe termen lung
Planul lecţiei:
6.1. Caracteristica mijloacelor fixe.
6.2. Politica de calcul a uzurii mijloacelor
fixe.
6.3. Indicatorii ce caracterizează eficienţa
utilizării mijloacelor fixe.

6.4. Sursele de finanţare a mijloacelor fixe.

6.1. Caracteristica mijloacelor fixe
Funcţia de bază a întreprinderii în cadrul
economiei de piaţă este producerea de
bunuri şi servicii destinate vânzării pentru
a satisface nevoile consumatorilor sub
aspect cantitativ, calitativ şi ca nivel de
preţ.
 În procesul de fabricare a bunurilor
şi serviciilor întreprinderea are nevoie
de factori de producţie:

- mijloace fixe, concretizate în maşini,

utilaje, instalaţii, terenuri;

- active curente: materii prime şi

materiale, energie, combustibil etc.;

- factorul muncă.
Mijloace fixe - acea parte a aparatului de
producţie care se consumă şi transmite
valoarea sa asupra produselor şi serviciilor
nu deodată, ci treptat în decursul mai
multor cicluri operaţionale, îşi păstrează
forma fizică şi au o durată îndelungată de
funcţionare.
În prezent mijloacele fixe sunt
considerate acele utilaje ce au o
durată de serviciu de peste 1 an
şi o valoare de inventar mai mare
de 6 000 de lei.
 Din punct de vedere material
mijloacele fixe reprezintă: maşini,
utilaje, instalaţii, mijloace de
transport, clădiri şi formează baza
tehnică a întreprinderii.
Activele fixe se consumă şi-şi transmit
valoarea asupra produselor şi
serviciilor treptat în perioada mai
multor cicluri operaţionale,
păstrându-şi forma fizică şi o durată
îndelungată de funcţionare.
Înlocuirea activelor fixe,
menţinerea lor în stare de
funcţionare şi expansiunea
lor reclamă acumularea
sistematică de resurse ce
capătă forma fondului de
amortizare.
Necesarul de active fixe depinde de
volumul activităţii, iar mărimea activelor
fixe influenţează rentabilitatea generală a
întreprinderii, deoarece activele fixe sunt
purtătoare de cheltuieli de amortizare, de
întreţinere, de chirie etc.
Uzura mijloacelor fixe reprezintă repartizarea
sistematică a valorii uzurabile a mijloacelor
fixe pe perioade de gestiune în decursul
duratei de funcţionare utilă.
Din momentul în care s-au produs şi mai
ales în procesul de folosire mijloacele fixe
se uzează: fizic şi moral.
Uzura fizică reprezintă baza materială a
pierderii valorii mijloacelor fixe fiind
determinată de întrebuinţare, de acţiunea
unor factori naturali şi de scurgerea timpului.
Ca efect al uzurii fizice mijloace fixe se
supun unui regim de întreţinere şi reparaţii
care aduc cheltuieli, iar în unele cazuri sunt
scoase din folosinţă, înlocuindu-se cu altele
noi.
Uzura morală are loc când mijloace fixe
se demodează din punct de vedere
tehnologic şi apar altele mai performante.
Ea trebuie luată în calcul la volumul de
amortizare prin stabilirea unei durate de
serviciu.
Pentru atenuarea pierderilor provocate de
uzura morală se recomandă a se introduce
mecanisme sau metode adecvate de
amortizare (accelerată).
Uzura fizică şi morală reprezintă
baza fondului de uzură.

Faptul că mijloace fixe sunt supuse

unui proces continuu de uzură şi că
ele influenţează nivelul profitului
face necesară utilizarea lor la
întreaga capacitate.
Utilizarea completă a mijloacelor fixe
reclamă acţiuni ca:

- intensificarea exploatării raţionale;

- întreţinerea şi reparaţii în condiţii optime;
- modernizarea mijloacelor fixe;
- încărcarea completă a capacităţilor şi spaţiilor
productive;
- respectarea disciplinei tehnologice;
- folosirea mai activă a uzurii ca pârghie de
influenţare a îmbunătăţirii activităţii.
6.2. Politica de calcul a uzurii
mijloacelor fixe
 Din punct de vedere financiar, fondul de uzură
poate fi privit sub următoarele aspecte:

- ca proces – care înseamnă o detaşare şi

transmitere de valoare din activele fixe asupra
producţiei;
- ca element de consum de factor de producţie –
care urmează a se include în costul vânzărilor;
- ca fond sau resurse financiare – care trebuie să
asigure recuperarea valorii activelor fixe şi
finanţarea înlocuirii acestora.

În baza acestor aspecte fondul de uzură se poate

defini ca expresie bănească a uzurii.
 Amortizarea ca fond poate fi definită ca o sumă de
bani ce se detaşează din activele fixe şi permite
întreprinderii:
- menţinerea constantă a mijloacelor fixe, atunci
când a utilizat resurse financiare proprii pentru
obţinerea mijloacelor fixe;
- rambursarea la timp a creditelor, atunci când a
utilizat resurse financiare împrumutate pentru
procurarea mijloacelor fixe.
Prin procesul de amortizare se recuperează
valoarea mijloacelor fixe constituindu-se
fondul de uzură. El este destinat reparaţiei şi
înlocuirii mijloacelor fixe. Pentru ca fondul de
uzură să-şi poată îndeplini funcţia pentru
care se constituie este necesar să se
evalueze corect mijloacele fixe, iar normele
de amortizare să reflecte atât uzura fizică cât
şi cea morală, iar volumul său să asigure
reparaţia şi înlocuirea mijloacelor fixe.
Regimul de amortizare trebuie de constituit
astfel încât să facă din amortizare o
adevărată pârghie financiară care să
răspundă mai multor cerinţe şi anume:
- stabilirea exactă a cheltuielilor cu amortizarea
în costurile de producţie;
- recuperarea valorii mijloacelor fixe într-o
perioadă de timp corespunzătoare, ţinând cont
de uzura fizică şi morală;
- impulsionarea întreprinderilor în folosirea
completă şi eficientă a mijloacelor fixe;
- stimularea întreprinderilor în întreţinerea şi
repararea instrumentelor de muncă.
Există următoarele elemente care se iau în considerare
pentru calcularea uzurii mijloacelor fixe:
1. costul mijlocului fix, care include preţul de
cumpărare plus cheltuielile de transport şi de
instalare.
2. durata de funcţionare utilă reprezintă:
- perioada pe parcursul căreia întreprinderea prevede
utilizarea activului;
- cantitatea unităţilor de producţie pe care
întreprinderea planifică să le obţină din utilizarea
obiectului.
3. valoarea probabilă rămasă reprezintă valoarea pe
care întreprinderea prevede să o obţină la expirarea
duratei de funcţionare utilă.
4. valoarea uzurabilă este egală cu diferenţa dintre
costul mijlocului fix şi valoarea probabilă rămasă.
Metode de calcul al fondului de
uzură
1. Metoda liniară
Suma uzurii nu depinde de intensitatea utilizării activului
şi se determină prin raportul
Valoarea uzurabilă
Suma uzurii =

Nr. de ani de funcţionare utilă

Valoarea uzurabilă = Valoarea de intrare – Valoarea

probabilă rămasă

Valoarea uzurabilă a obiectului va fi repartizată uniform

pe parcursul duratei de funcţionare utilă.

Norma uzurii = 100 / nr. de ani de funcţionare utilă

2. Metoda în raport cu volumul de produse
fabricate

Uzura se calculează ţinând cont numai de

volumul produselor fabricate, kilometrajul
parcurs ş.a.
se află uzura ce revine unei unităţi de producţie
= valoarea uzurabilă / capacitatea de
fabricare a utilajului;
apoi uzura ce revine unei unităţi se * cu nr. de
produse fabricate în fiecare an şi aflăm uzura
anuală.
Metodele accelerate se bazează pe
presupunerea că unele mijloace fixe
funcţionează mai efectiv atât timp cât sunt
noi.
3. Metoda degresivă cu rata
descrescătoare (cumulativă)

Uzura se calculează prin produsul unui

coeficient şi valoare uzurabilă.

Coeficientul pt. I an = ultimul an / suma

anilor duratei de funcţionare utilă
4. Metoda soldului degresiv

Uzura se calculează în baza normei de

uzură după metoda liniară, majorată nu
mai mult de 2 ori.
Această metodă poate fi folosită pentru:
Utilaje, tehnica agricolă, maşini tehnologice
şi electrotehnice, cu excepţia clădirilor,
edificiilor.
Uzura se calculează din valoarea de bilanţ,
numai în ultimul an se ia în considerare
valoarea rămasă probabilă.

Uzura în ultimul an = valoarea de bilanţ –

valoarea rămasă probabilă
6.3. Indicatorii ce caracterizează
eficienţa utilizării mijloacelor fixe
6.4. Sursele de finanţare a
mijloacelor fixe
Sursele de finanţare ale mijloacelor
fixe:

1. mijloace proprii şi anume:

- sursele din fondul statutar cea mai mare
parte a căruia se întrebuinţează pentru
procurarea mijloacelor fixe. La fel în aceste
scopuri în continuare, se întrebuinţează
acumulările ce sunt formate la
întreprinderi în procesul de producţie.
2. mijloace împrumutate şi anume:

- credite bancare;
- credite ale altor creditori care se furnizează
sub forma cambiilor şi alte creanţe;
- mijloace primite de la realizarea
împrumuturilor obligatoare.
3. mijloace atrase, adică mijloace primite de la
vânzarea acţiunilor, a cotizaţiilor de la
membrii colectivului, etc.
4. subvenţii din buget;
5. investiţii străine;
6. mijloace întrebuinţate de grupuri de
întreprinderi.