Tema 2.

RESURSELE MATERIALE ALE CONSTRUCȚIILOR – 6 ore

2.1. Noţiune de factori de producţie: munca, pământul, capitalul - lucrul individual

2.2. Definirea și clasificarea mijloacelor fixe.
2.3. Evaluarea mijloacelor fixe
2.4. Amortizarea mijloacelor fixe. Metoda liniară la determinarea amortizării.
2.5. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe
2.6. Definirea, clasificarea și circuitul mijloacelor circulante
2.7. Normarea mijloacelor circulante. Determinarea normativului de materiale, de stocuri de
producţie - lucrul individual
2.8. Indicatori de utilizare eficientă a mijloacelor circulante

2.2. Definirea și clasificarea mijloacelor fixe

Resursele economice ale oricărei întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, sunt
limitate şi necesită o utilizare cât mai eficientă și raţională. Pentru realizarea procesului de
producţie sunt necesare diferite tipuri de resurse, şi anume:
- resurse tehnice,
- resurse materiale,
- resurse umane (forţa de muncă).
Resursele tehnice reprezintă prin sine active pe termen lung (imobilizate) și cuprind
imobilizări necorporale (active nemateriale) și imobilizări corporale (active materiale pe termen
lung).
În structura patrimoniului întreprinderii o pondere deosebită revine fondurilor fixe, care
nemijlocit sunt utilizate pentru producerea bunurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor.
Fondurile fixe – reprezintă totalitatea valorilor materiale, care au durata îndelungată de
funcţionare utilă. Mijloacele fixe – reprezintă exprimarea bănească a fondurilor fixe.
Mijloace fixe sunt imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a
cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală şi care sunt prevăzute pentru
utilizare pe o durată mai mare de un an în activităţile de producere, comerciale şi de altă
natură.

În conformitate cu Codul Fiscal al RM, capitolul 3 Deducerea amortizării calculate,

art.26: ”proprietatea pe care se calculează amortizarea - este proprietatea materială reflectată în
bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a
cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare
este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 lei”.
Clasificarea mijloacelor fixe, precum şi duratele de funcţionare utilă a fiecărei familii de
mijloace fixe sunt prezentate în Catalogul mijloacelor fixe şi activelor nemateriale, aprobat
prin Hotărârea Guvernului RM nr.338 din 21.03.2003 (MO nr.62-66 din 04.04.2003).
Spre deosebire de activele materiale – active nemateriale reprezintă imobilizări, care
nu îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de întreprindere, cum ar fi:
invențiile, licenţele, website-urile, mărcile comerciale, know-how-urile, programele
informatice, drepturile de autor, alte obiecte cu caracter de proprietate intelectuală etc.

În funcție de modul de participare la procesul de producție mijloacele fixe se divizează în:

- productive;
- neproductive.
 Mijloacele fixe productive participă nemijlocit la procesul de producţie şi se împart în
două grupe:
- mijloacele fixe pasive (clădiri productive, edificii etc.);
- mijloacele fixe active (utilaje, maşini, mijloace de transport, mobilier, instrumente etc.).
Mijloacele fixe active joacă un rol predominant în eficienţa utilizării mijloacelor fixe
productive.
Mijloacele fixe cu destinaţie neproductivă sunt destinate să deservească salariaţii
întreprinderii (case de locuit, obiecte de menire medicală şi social-culturală: cămine, cantine,
grădinițe de copii, baze de odihnă, profilatorii, săli sportive etc., controlabile de întreprindere).
În cadrul fiecărei ramuri a economiei naţionale mijloacele fixe se împart în următoarele
grupuri:
1. Clădiri. Clădiri se consideră construcţiile arhitecturale destinate pentru crearea
condiţiilor de muncă, de trai, de deservire social-culturală a populaţiei şi a condiţiilor de
depozitare a valorilor materiale.
2. Construcţii speciale. După destinaţie şi modul de utilizare construcţiile speciale se
împart în :
- construcţii subterane (pereţi-sprijin, tuneluri şi canale, fântâni, sonde etc.);
- construcţii în formă de rezervoare (rezervoare pentru depozitarea produselor petroliere,
turnuri de apă etc.);
- construcţii terestre (drumuri auto şi căi ferate, terenuri sportive, estacade etc.);
- construcţii de înălţime (coşuri de fum, antene etc.);
- construcţii hidrotehnice (canale de navigaţie etc.);
- alte construcţii.
3. Instalaţii de transmisie cu ajutorul cărora se realizează transportul de energie
electrică, termică sau mecanică, precum şi transportul de informaţie, de substanţe lichide,
gazoase etc.(cabluri de curent electric, gazoducte, apeducte, canalizări).
4. Maşini şi utilaje, inclusiv:
- maşini şi unelte de forţă;
- maşini şi unelte de lucru;
- aparate şi instalaţii de măsurare;
- tehnica de calcul;
- alte maşini şi utilaje, inclusiv automate.
5. Mijloace de transport. Mijloace de transport sunt mijloacele fixe care servesc la
transportarea călătorilor şi mărfurilor, care includ:
- transport feroviar;
- transport auto;
- transport aerian;
- transport naval.
6. Instrumente, inventar.
7. Costuri capitale privind ameliorarea terenurilor, prevăzute pentru realizarea
măsurilor tehnico-culturale de ameliorare de suprafaţă a terenurilor cu destinaţie agricolă,
efectuate din contul investiţiilor capitale (nivelarea terenurilor, curăţirea câmpurilor de pietre şi
bolovani, curăţirea bazinelor de apă etc.)
8. Alte mijloace fixe. La alte mijloace fixe se raportă: valorile muzeale, animalele
parcurilor zoologice şi circurilor, investiţii capitale pentru mijloace fixe primite în leasing
operaţional, fonduri de bibliotecă etc. etc.
9. Mijloace fixe primite în leasing financiar.
 2.3. Evaluarea mijloacelor fixe

Evaluarea mijloacelor fixe este necesară pentru planificarea valorii lor, determinarea
corectă a amortizării lor, precum şi pentru calculul indicatorilor eficienţei utilizării mijloacelor
fixe. Se disting diferite tipuri de valoare a mijloacelor fixe: cost de intrare, valoare contabilă,
valoare justă, valoare amortizabilă, valoare reziduală etc.
Obiectul constatat drept activ este evaluat la cost de intrare a acestuia.
Cost de intrare cuprinde costuri de procurare sau creare a obiectului de evidenţă şi
costurile direct atribuibile pentru a-l aduce în locul şi în starea necesară pentru folosirea după
destinaţie.

Cost de intrare a obiectului constă din: costuri de cumpărare/creare, inclusiv taxele

vamale şi taxele pentru import, impozitele pentru obiectele cumpărate, prevăzute de legislaţie,
cheltuieli de aducere a activului achiziţionat în starea de lucru pentru utilizarea previzibilă a
lui.
Cheltuieli de aducere a activului în starea de lucru cuprind:
- cheltuielile pentru pregătirea terenului de construcţie;
- cheltuielile de transport şi achiziţionare;
- cheltuielile de montaj, instalare;
- cheltuielile de salarizare a specialiştilor, de exemplu, a arhitecţilor şi inginerilor.
Costul de intrare a obiectului nu se modifică după transmiterea lui în utilizare. În cazul
capitalizării costurilor ulterioare, deprecierii şi reluării deprecierii - se determină costul corectat,
care substituie costul de intrare.
Valoare contabilă – reprezintă costul de intrare (Cin) sau costul corectat al obiectului de
evidenţă, diminuat cu amortizarea (Aac) acumulată.
Valoarea contabilă se determină cu formula:
Vc = Cin - Aac . (2.1)
Valoarea de reconstituire  reprezinta costul necesar pentru inlocuirea, repararea sau
reconstruirea proprietatii asigurate intr-o conditie foarte asemanatoare, insa nu mai buna sau mai
cuprinzatoare decat conditia sa, atunci cand era noua.
Valoarea reziduala a unui  activ reprezinta suma pe care proprietarul acelui activ se
poate astepta sa o obtina in situatia in care activul este vandut.
Durată de utilizare a unei imobilizări este perioada de timp pe parcursul căreia entitatea
aşteaptă să obţină beneficii economice din utilizarea imobilizării.
Din punct de vedere fiscal, durata normală de funcționare reprezinta durata de utilizare a
activului, în care se recuperează valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării. 

2.3. Amortizarea mijloacelor fixe

La determinarea valorii mijloacelor fixe este necesar de luat în considerare mărimea
amortizării, care se manifestă prin diminuarea valorii bunului în urma acţiunii diferitor factori.

Amortizarea mijloacelor fixe reprezintă repartizarea sistematică a valorii

amortizabile a activului pe toată durata de utilizare.

Se disting următoarele tipuri de uzură a obiectelor mijloacelor fixe:

a) uzura fizică;
b) învechirea morală.
 Uzura fizică reprezintă  o reducere a valorii activului, care se datorează deteriorării lui
sub influenţa factorului timpului şi altor factori externi (factorii fizici, chimici, exploatarea
incorectă, întreţinerea nesatisfăcătoare etc.).
Învechirea morală sau învechirea funcţională, este legată de dezvoltarea tehnologiilor
moderne, care permit crearea obiectelor de mijloace fixe noi, ce satisfac mult mai eficient
cerinţele pieţei.
Amortizarea calculată în perioadă de gestiune se include în costul de fabricare al
produselor.
La calcularea amortizării mijloacelor fixe pot fi aplicate diferite metode. Cea mai
răspândită în practică este metoda liniară.
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul duratei
de utilizare a obiectului.
Suma amortizării (A) pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează cu formulă:

A = (MF x Nam ) : 100, (2.4)

unde: MF - valoarea amortizabilă a obiectului;
Nam - norma amortizării, %
Norma amortizării este constantă pe toată durata de utilizare şi se calculează ca raportul
dintre 100 % din valoarea bunului şi durata de utilizare a obiectului (T):
Nam = 100 % : T . (2.5)
După expirarea duratei de utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu valoarea
reziduală.
Exemplu: Calculul amortizării activului prin metoda liniară (tabelul 2.1). Durata de
utilizare a activului este de 5 ani.
Tabelul 2.1
Calculul amortizării activului prin metoda liniară, mii lei
Anii Cost de Amortizare anuală Amortizare Valoare contabilă
intrare (Nam =19 %) acumulată
0 60000 - - 60000
1 60000 11400 11400 48600
2 60000 11400 22800 37200
3 60000 11400 34200 25800
4 60000 11400 45600 14400
5 60000 11400 57000 3000

2.5. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe

Mişcarea, starea şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe poate fi caracterizată cu ajutorul

următoarelor grupe de indicatori:
1) Indicii mişcării mijloacelor fixe;
2) Indicii stării tehnice a mijloacelor fixe;
3) Indicii eficienţei utilizării mijloacelor fixe.
I. Indicii mişcării mijloacelor fixe:
 - coeficientul renovării mijloacelor fixe (Кren) ;
- coeficientul retragerii din funcţiune a mijloacelor fixe (Кret);
- coeficientul creşterii valorii mijloacelor fixe (Кcr);
1) Coeficientul renovării mijloacelor fixe se determină ca raportul dintre valoarea
mijloacelor fixe atrase (procurate) în decursul perioadei raportate (anului) (MFat) şi valoarea
mijloacelor fixe la finele perioadei (anului) (MFfa):
Кren = MFat : MFfa. (2.6)
2) Coeficientul retragerii din funcţiune a mijloacelor fixe se determină ca raportul
dintre valoarea mijloacelor fixe retrase din funcţiune (MFret) şi valoarea mijloacelor fixe la
începutul anului (MFîa):
Кret = MFret : MFîa . (2.7)
Drept caracteristica pozitivă din punct de vedere a dezvoltării durabile a întreprinderii
serveşte depăşirea valorii coeficientului renovării mijloacelor fixe asupra valorii coeficientului
retragerii lor din funcţiune.
II. Indicii stării tehnice a mijloacelor fixe:
- coeficientul amortizării mijloacelor fixe (Кam);
- coeficientul utilităţii tehnice a mijloacelor fixe (Кut).
1) Coeficientul amortizării mijloacelor fixe se calculează ca raportul dintre amortizarea
acumulată în decursul perioadei de exploatare a mijloacelor fixe (Aa) şi cost de intrare a
mijloacelor fixe (MFint) la data respectivă:
Кam = Aa : MFint . (2.9)
2) Coeficientul utilităţii tehnice a mijloacelor fixe se calculează ca raportul dintre
valoarea contabilă a mijloacelor fixe (MFcont = MFint – Aa) şi cost de intrare a mijloacelor fixe:
Кam = MFcont : MFint , (2.10)
sau Кut = 1 – Кam . (2.11)
III. Indicii eficienţei utilizării mijloacelor fixe se determină ca raportul dintre efectul
obţinut şi eforturile depuse. În practica analitică eficienţa utilizării mijloacelor fixe se determină
cu ajutorul următorilor indicatori calitativi.
1) Rentabilitatea mijloacelor fixe (Rentmf) – indicatorul general al eficienţei utilizării
mijloacelor fixe. Se determină ca raportul dintre profitul din activitatea de bază (operaţională) a
întreprinderii (Pop) şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe:
Rentmf = (Pop : MFmed ) х 100 % . (2.12)
Rentabilitatea mijloacelor fixe reflectă mărimea profitului din activitatea operațională,
revenit la 1 leu costului mijloacelor fixe.
2) Randamentul mijloacelor fixe (Rmf) – indicatorul ce caracterizează volumul
producţiei fabricate, revenit la 1 leu costului mijloacelor fixe. Se determină ca raportul dintre
volumul producţiei fabricate (VPF) şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe:
Rmf = VPF: MFmed . (2.13)
Creșterea randamentului mijloacelor fixe reflectă folosirea eficientă a lor.
 2.6. Definirea, clasificarea și circuitul mijloacelor circulante

Pentru a-şi desfăşura activitatea sa de producere, întreprinderea trebuie să dispună de

activele circulante (mijloacele circulante).
Mijloacele circulante reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti ale întreprinderii,
necesare asigurării stocurilor în diferite stadii ale procesului de producţie, precum şi
comercializării produselor, cu evidenţa creşterii garantate a mijloacelor băneşti în urma
circuitului economic a lor în cadrul businessului dat.
În mod normal, în urma desfăşurării reuşite a activităţii operaţionale sunt create premisele
pentru lărgirea activităţii de întreprinzător şi majorarea potenţialului economic (mărirea
stocurilor) pe seama profitului obţinut.
Activele circulante se împart în: mijloace circulante de producţie şi mijloace de circulaţie.

Activele circulante

Mijloace circulante de Mijloace de circulaţie

producţie

Materiale Produse

Obiecte de mică valoare şi Mărfuri

scurtă durată
Creanţe
Producţia în curs de execuţie
Numerar
Cheltuieli anticipate curente

Investiţii financiare curente

Mijloacele circulante de producţie sunt obiecte ale muncii, care participă la procesul de
producţie o singură dată, îşi transpun totalmente valoarea în costul producţiei fabricate şi îşi
schimbă radical forma iniţială natural-materială. Acestea cuprind materiale, obiecte de mică
valoare şi scurtă durată, producţia în curs de execuţie, cheltuieli anticipate curente.

Materiale sunt active circulante sub formă de materii prime, materialele de bază şi alte
materiale consumabile (materiale auxiliare, piese de schimb, combustibil, ambalaje etc.), care
urmează a fi folosite în procesul de producţie, pentru prestarea serviciilor şi/sau în alte scopuri
gospodăreşti
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată reprezintă bunuri valoarea unitară a cărora nu
depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie, indiferent de durata de utilizare sau cu o durată de
utilizare nu mai mare de un an, indiferent de valoarea unitară (utilaj de schimb, inventar de
producţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, construcţii şi
dispozitive provizorii etc.).
Producţia în curs de execuţie reprezintă bunuri care nu au trecut toate stadiile de
prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor tehnice sau
necompletate în întregime.
Cheltuieli anticipate curente reprezintă costuri înregistrate în perioada de gestiune
curentă, dar care se referă la perioadele de gestiune ulterioare (cheltuielile de instruire a cadrelor
pentru însuşirea unui tip de activitate sau serviciu nou, de exemplu unii modalităţi noi de lucrări
de finisare a pereţilor, punerea în funcţiune a ului utilaj nou). Fără acestea nu este posibilă
obţinerea veniturilor în viitor.

Mijloacele de circulaţie reprezintă acea parte a activelor circulante, care asigură

ritmicitatea procesului de circulaţie a produselor şi mărfurilor (schimb). Acestea cuprind
produse şi mărfuri, creanţe, numerar în casierie şi la conturi curente, investiţii financiare
curente şi alte active.

Produse sunt bunuri fabricate în cadrul întreprinderii care includ semifabricatele,

produsele finite, produsele secundare (bunuri care se obţin în procesul de producţie concomitent
cu produsele principale şi au o importanţă secundară).
Mărfuri sunt bunuri procurate de întreprindere în vederea revânzării sau produse
transmise spre vânzare magazinelor proprii.
Creanţe sunt drepturi ale întreprinderii ce provin din operaţiunile trecute şi rambursarea
cărora contribuie la majorarea intrărilor de resurse. O parte semnificativă a creanţelor ale
întreprinderilor de construcţii îi constituie creanţele comerciale (peste 50 %). Creanţe comerciale
reprezintă mijloacele băneşti ce urmează a fi încasate de către cumpărători sau clienţi pentru
produsele livrate sau serviciile prestate de întreprinderea.
Investiţii financiare curente sunt active sub formă de valori mobiliare (depozite bancare,
împrumuturi acordate etc.), cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi (acţiuni,
obligaţiuni etc.) şi alte investiţii, deţinute de întreprindere în scopul exercitării controlului,
obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice.
Numerar în casierie şi la conturi curente reprezintă suma totală a numerarului în monedă
naţională şi valută străină, a numerarului la alte conturi bancare, în expediţie şi valoarea
documentelor băneşti (mărcilor poştale, biletelor de călătorie plătite etc.).

Circuitul mijloacelor circulante

În procesul ciclului operaţional (circuitului economic, ciclu de exploatare) mijloacele
circulante trec treptat de la o fază de circulaţie a acestora la alta.

Transformarea fizică consecutivă a mijloacelor bănești din sfera de circulaţie în sfera de

producţie şi invers reprezintă circuitul mijloacelor circulante.

Ciclul operaţional de activitate al întreprinderii reprezintă perioada de timp dintre

momentul aprovizionării activelor, destinate procesului de producţie şi momentul transformării
lor în numerar.
Pentru iniţierea şi desfăşurarea normală a activităţii de întreprinzător întreprinderea are
nevoie de o anumită sumă de mijloace băneşti pentru procurarea resurselor, organizarea
procesului de producţie, precum şi comercializarea produselor fabricate. Odată cu finalizarea
unui anumit ciclu operaţional, întreprinderea trebuie să obţină o sumă de mijloace băneşti mai
mare, decât cea iniţial investită.
Cu cât procesul de transformare a formei fizice a capitalurilor este mai rapid, cu atât
riscul plasamentului financiar efectuat este mai mic şi cu atât se micşorează perioada de
imobilizare a capitalurilor în active circulante.

Încetinirea vitezei de transformare a mijloacelor circulante la orice fază de circulaţie duce

la necesitatea atragerii mijloacelor suplimentare în circuit, şi, ca rezultat, la agravarea
considerabilă a situaţiei financiare a întreprinderii.
Majorarea volumului producerii şi vânzărilor fără atragerea suplimentară a resurselor
financiare poate fi obţinută prin reducerea duratei ciclului de producţie şi a fazelor de circulaţie a
activelor, ceea ce va contribui la accelerarea rotaţiei activelor, precum şi la majorarea sumei
profitului, revenit la un leu al costului mijloacelor circulante.

2.8. Indicatori de utilizare eficientă a mijloacelor circulante

Pentru evaluarea eficienței utilizării mijloacelor circulante se calculează un șir de

indicatori și anume:
1) coeficientul vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante (Kr):
V , (2.16)
K 
r
MC med
unde: V – volumul vânzărilor în perioada de analiză;
MCmed – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante.

Acest indicator caracterizează volumul veniturilor din vânzări ce revine unui leu al
costului mediu anual al mijloacelor circulante implicate în circuit în perioada respectivă.
Cu cât mai mare este numărul de rotaţii în decursul anului, cu atât mai sporită este
eficienţa folosirii acestor active.
Această rată caracterizează de câte active circulante are nevoie întreprinderea pentru
generarea veniturilor din vânzări în valoare de un leu.

2) durata medie a unei rotaţii a mijloacelor circulante (în zile):

360 , (2.17)
D
Kr
unde 360 – numărul zilelor pe an.
Sporirea vitezei de rotaţie duce la eliberarea mijloacelor băneşti, plasate în capitalul
circulant. Acest fapt permite întreprinderii de a fabrica şi realiza acelaşi volum de producţie, dar
cu un volum mai redus al mijloacelor circulante.

Pentru sporirea eficienţei utilizării mijloacelor circulante la întreprindere, trebuie să fie

majorat volumul producţiei comercializate consumând acelaşi volum de mijloace circulante sau
să fie sporită viteza de rotaţie a lor. Pentru aceasta este necesar de a micşora durata fiecărui ciclu
de producere şi de a reduce norma de consum al mijloacelor circulante, revenită fiecărei unităţi
de producţie.
Rezervele de bază pentru accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante sunt
următoarele:
• îmbunătăţirea aprovizionării întreprinderii cu resurse materiale prin încheierea la
timp a contractelor de aprovizionare cu furnizorii;
• reducerea duratei ciclului de producere prin utilizarea noilor procese tehnologice;
• accelerarea procesului de comercializare a produselor finite prin lărgirea pieţelor
de desfacere, încheierea din timp a contractelor de desfacere a produselor, pe
cantităţi, calitate, termene concrete de achitare;
• micşorarea perioadei de încasare a mijloacelor din vânzarea produselor.