CUPRINS

INTRODUCERE 2
1. NORME NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE DE REGLEMENTARE A
FLUXURILOR DE TREZORERIE 4
1.1. REGLEMENTĂRI ALE FLUXURILOR DE TREZORERIE PE PLAN
INTERNAŢIONAL 4
1.2. CADRUL DE ORGANIZARE AL FLUXURILOR DE TREZORERIE ÎN
ROMÂNIA 10
2. OBIECTIVELE ŞI UTILITATEA SITUAŢIEI FLUXURILOR DE
TREZORERIE 13
2.1. OBIECTIVELE SITUAŢIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE 16
2.2. UTILITATEA SITUAŢIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE 20
3. STRUCTURA FLUXURILOR DE TREZORERIE ŞI METODOLOGIA DE
ÎNTOCMIRE A SITUAŢIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE Error!
Bookmark not defined.
CONCLUZII 245
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
………………………………………………….25
 INTRODUCERE

Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă situaţia în ansamblu a ieşirilor şi a

intrărilor de lichidităţi şi de echivalente de lichidităţi, acestea necuprinzând şi
mişcările între elementele care constituie lichidităţi sau echivalente de lichidităţi,
pentru că ele fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. De asemenea situaţia
fluxurilor de trezorerie prezintă fluxurile de trezorerie ale exerciţiului clasificate pe
activităţi, respectiv activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare.
În lucrarea de faţă am prezentat principalele aspecte teoretice referitoare la
situaţia fluxurile de trezorerie, însoţite şi de câteva exemple pentru a uşura înţelegerea
acestor aspecte.
În prima parte a lucrării am abordat principalele norme naţionale şi
internaţionale de reglementare a fluxurilor de trezorerie. În cadrul acestui capitol am
vorbit despre contextul apariţiei situaţiei fluxurilor de trezorerie, am realizat o
comparaţie între normele de reglementare americane, respectiv britanice şi Standardul
Internaţional de Contabilitate 7, am detaliat conţinutul acestui standard şi am
prezentat modul în care sunt reglementate fluxurile de numerar în România, prin
referire la Ordinul Ministerului Finanţelor Publice, nr. 3055/2009 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.
În partea a doua a lucrării am abordat principalele aspecte teoretice cu privire
la obiectivele şi utilitatea situaţiei fluxurilor de trezorerie. În ceea ce priveşte
obiectivele situaţiei fluxurilor de trezorerie, acestea pot fi sintetizate în: evaluarea
capacităţii întreprinderii de a degaja lichidităţi, precum şi determinarea necesităţilor
de lichidităţi; previziunea scadenţelor şi a riscului încasărilor viitoare; evaluarea
solvabilităţii unei entităţi; compararea rezultatelor întreprinderii, prin eliminarea
efectelor utilizării diferitelor metode contabile. Situaţia fluxurilor de trezorerie este
utilă pentru: corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor care
implică numerar de cele care nu implică numerar; evaluarea capacităţii întreprinderii
de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru
activităţile viitoare (cash-flow strategic).
În partea a treia a lucrării am abordat structura fluxurilor de trezorerie şi
metodologia de întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie. Din punctul de vedere al
structurii, situaţia fluxurilor de trezorerie este compusă din fluxuri provenite din
activităţile de exploatare (operaţionale); fluxuri provenite din activităţi de investiţii;
fluxuri provenite din activităţi de finanţare. Pentru întocmirea şi prezentarea situaţiei
fluxurilor de numerar se pot folosi două metode: directă şi indirectă.
Situaţia fluxurilor de trezorerie reprezintă o componentă de bază a situaţiilor
financiare, alături de bilanţ, contul de profit şi pierdere şi situaţia modificărilor
capitalului propriu.

2
 1. NORME NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE DE
REGLEMENTARE A FLUXURILOR DE TREZORERIE

Pentru asigurarea unei cunoaşteri de detaliu a fluxurilor de trezorerie se

impune o trecere în revistă a principalelor reglementări în domeniul fluxurilor de
trezorerie la nivel internaţional, precum şi o prezentare a cadrului de organizare a
acestora în România.

1.1. REGLEMENTĂRI ALE FLUXURILOR DE TREZORERIE PE PLAN

INTERNAŢIONAL

În condiţiile mondializării economiilor, a globalizării pieţelor de capital şi a

concurenţei tot mai acerbe, se constată că fiecare ţară dispune de propria practică şi
propriul sistem contabil, ceea ce-l pune pe utilizatorul de situaţii financiare în faţa
unor informaţii contradictorii, greu de controlat şi mai ales de comparat.
În majoritatea ţărilor, după 1990, s-a inclus ca document contabil de sinteză
„Tabloul fluxurilor de trezorerie”, ca o necesitate practică de informare a utilizatorului
de situaţii financiare.
Situaţia fluxurilor de numerar îşi are sorgintea în Statele Unite ale Americii,
unde contabilitatea este orientată către necesităţile informaţionale ale investitorilor. În
Statele Unite, în anul 1971, Comitetul Standardelor Financiar-Contabile (Financial
Accounting Standards Board – FASB) a definit normele, care a făcut să fie
obligatorie, în temeiul principiilor contabile general acceptate (US GAAP), raportarea
surselor şi utilizărilor de fonduri, dar definiţia de “fonduri”, nu a fost clară. De la
sfârşitul anilor 1970 până la mijlocul anilor 1980, FASB a discutat despre utilitatea
estimării viitoarelor fluxuri de numerar. În 1987, Declaraţia FASB nr. 95 (FAS 95) a
mandatat ca firmele să prezinte situaţia fluxurilor de numerar. În 1992, Comitetul
Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB) a emis Standardul Internaţional
de Contabilitate 7 (IAS 7), Situaţiile fluxurilor de numerar, care a intrat în vigoare în
1994, obligând firmele să prezinte situaţia fluxurilor de numerar.
Regulile impuse de US GAAP şi IAS 7 pentru situaţiile fluxurilor de numerar
sunt similare, dar între acestea există şi unele diferenţe, cum ar fi:
· IAS 7 prevede ca situaţia fluxurilor de numerar să includă schimbări atât în
ceea ce priveşte numerarul, cât şi echivalentele de numerar în timp ce US
GAAP permite utilizarea numerarului în monoterapie sau numerar şi
echivalente.
· IAS 7 permite ca împrumuturile bancare (overdraft) în anumite ţări să fie
incluse în echivalentele de numerar, mai degrabă decât să fie considerate o
parte din activităţile de finanţare.

3
 · IAS 7 permite ca dobânda plătită să fie inclusă în activităţile de exploatare sau
de finanţare, în timp ce GAAP ale Statelor Unite prevede că dobânzile plătite
să fie incluse în activităţile de exploatare.
· US GAAP (FAS 95) prevede că, atunci când metoda directă este folosită
pentru a prezenta activitatea de exploatare a situaţiei fluxurilor de numerar, un
program suplimentar trebuie să prezinte, de asemenea, o situaţie a fluxurilor de
numerar prin metoda indirectă. IASC recomandă insistent metoda directă, dar
permite oricare dintre aceste metode. IASC consideră că metoda indirectă mai
puţin clară pentru utilizatorii situaţiilor financiare. Situaţiile fluxurilor de
numerar sunt cel mai frecvent întocmite folosind metoda indirectă, care nu
este tocmai utilă în estimarea fluxurilor de numerar viitoare.
La nivel internaţional, fluxurile de trezorerie au fost avute în vedere în
activitatea de standardizare (normalizare) a contabilităţii tocmai din dorinţa de a pune
la dispoziţia utilizatorilor de situaţii financiare informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a face faţă plăţilor pe termen scurt şi mediu din fluxurile de
disponibilităţi generate din desfăşurarea activităţilor sale.
Astfel, în prezent, s-a ajuns ca din cele 34 de standarde contabile
internaţionale1, (International Accounting Standards – IAS) emise de IASB, doar două
dintre ele să facă trimitere directă la fluxurile de trezorerie şi anume: IAS 1
“Prezentarea situaţiilor financiare” şi IAS 7 “Situaţiile fluxurilor de trezorerie”.
Obiectivul principal al IAS 1 este acela de a stabili baza pentru prezentarea
situaţiilor financiare cu scop general, pentru a se asigura comparabilitatea acestora în
timp şi spaţiu. Astfel, se îndeplineşte obiectivul situaţiilor financiare de a oferi
informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei
întreprinderi, utile unei game largi de utilizatori pentru luarea unor decizii economice.
Conform cerinţelor IAS 1, componentele situaţiilor financiare sunt:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) o situaţie care să reflecte fie:
· toate modificările capitalului propriu;
· modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din
tranzacţii de capital cu proprietarii şi distribuiri către proprietari;
d) situaţia fluxurilor de numerar;
e) politicile contabile şi notele explicative2.
Conform IAS 7, numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere,
iar echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt şi extrem de
lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de
schimbare a valorii este insignifiant.
În cadrul situaţiei fluxurilor de trezorerie, potrivit abordării funcţionale a
activităţilor întreprinderii, fluxurile sunt grupate în trei categorii:
 fluxuri provenite din activităţile de exploatare (operaţionale);

1
IASB, Standardele Internaţionale de Contabilitate 2000, Editura Economică 2000, Bucureşti;
2
IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare

4
  fluxuri provenite din activităţi de investiţii;
 fluxuri provenite din activităţi de finanţare.

IAS 7, intitulat „Situaţiile fluxurilor de trezorerie”, a fost revizuit în 1992 şi a

înlocuit IAS 7 din 1977, intitulat „Situaţia modificărilor în poziţia financiară”. Din
punctul de vedere al cercetării realizate, prezintă interes următoarele aspecte:
a) Obiectivul prezentului standard este acela de a impune furnizarea de informații
cu privire la modificările istorice de numerar și de echivalente de numerar ale
unei entități, prin intermediul unei situații a fluxurilor de trezorerie care
clasifică fluxurile de trezorerie din timpul perioadei în fluxuri din activități de
exploatare, de investire și de finanțare.
b) Utilizatorii situaţiilor financiare ale unei întreprinderi sunt interesaţi de modul
în care întreprinderea generează şi foloseşte numerar şi echivalentul de
numerar;
c) Aplicabilitatea acestor reglementări este obligatorie pentru toate
întreprinderile, indiferent de natura activităţilor, chiar dacă numerarul
constituie un produs al acesteia (ca în cazul societăţilor financiare);
d) Informaţiile despre fluxurile de numerar permit utilizatorilor de situaţii
financiare să stabilească capacitatea unei întreprinderi de a genera numerar şi
echivalent de numerar, precum şi de a evalua şi compara valoarea prezentă a
viitoarelor fluxuri de numerar pentru diferite întreprinderi;
e) În ceea ce priveşte prezentarea situaţiei fluxurilor de numerar întreprinderea
trebuie să o realizeze pentru perioada de raportare în mod separat pe activităţi
de exploatare, de investiţii şi de finanţare, într-o manieră care să corespundă
cel mai bine activităţii sale;
f) Standardul precizează că fluxurile de numerar provenite din tranzacţiile
efectuate în valută trebuie înregistrate în moneda de raportare a întreprinderii,
prin aplicarea asupra valorii în valută a cursului de schimb dintre moneda de
raportare şi valută, la data fluxului de numerar, iar fluxurile de numerar ale
unei sucursale din străinătate trebuie convertite la cursurile de schimb dintre
moneda de raportare şi valută, la data fluxului de numerar (IAS 7, pct. 25 şi
pct. 28);
g) În ceea ce priveşte particularităţile pregătirii situaţiilor financiare în cazul
investiţiilor în filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în participaţie, IAS 7 are
în vedere, conform pct. 37 şi 38:
· La contabilizarea unei participaţii într-o societate sau filială
înregistrată utilizând metoda punerii în echivalenţă sau a costurilor,
investitorul restrânge raportarea sa în situaţia fluxurilor de numerar
dintre el şi societatea în care s-a investit dividende şi avansuri.
· Întreprinderea care îşi reportează participaţia într-o entitate
controlată în comun folosind consolidarea proporţională include în
situaţia consolidată a fluxurilor de numerar, partea sa proporţională din
fluxurile de numerar ale entităţii controlate, iar în cazul utilizării

5
 metodei punerii în echivalenţă, va include atât fluxurile de numerar
legate de participaţia sa în întreprinderea controlată, cât şi repartizările
şi alte vărsăminte sau încasări dintre această şi entitatea controlată în
comun.
h) Operaţiile de achiziţionare şi cedare de filiale şi de alte unităţi de afaceri vor fi
avute în vedere astfel încât fluxurile de plăţi şi încasări să fie prezentate
separat şi încadrate la activitatea de investiţii, concomitent cu precizarea:
valorii contraprestaţiei plătite/primite în schimbul achiziţiei/vânzării; ponderii
contraprestaţiei sub forma numerarului sau echivalentelor acestuia; valorii
numerarului sau echivalentelor acestuia din filiala sau unitatea achiziţionată
sau înstrăinată; valorii activelor şi obligaţiilor, altele decât numerarul şi
echivalentele acestuia din filiala sau unitatea care a fost achiziţionată sau
înstrăinată, centralizată pe fiecare categorie importantă;
i) Operaţiunile de investiţie şi de finanţare (IAS 7, pct. 44) care nu necesită
întrebuinţarea numerarului sau echivalentului de numerar trebuie excluse din
situaţia fluxului de numerar, ele fiind raportate altundeva în cadrul situaţiilor
financiare într-un mod care să furnizeze toate informaţiile relevante despre
aceste activităţi de investiţie şi finanţare. Exemple pentru aceste operaţiuni
sunt date:
· achiziţia de active, fie prin asumarea directă a obligaţiilor asociate, fie
prin intermediul leasing-ului financiar;
· achiziţionarea unei întreprinderi prin intermediul emiterii de acţiuni;
· convertirea datoriilor în acţiuni3.
Din evantaiul modelelor de prezentare a situaţiei fluxurilor de numerar, se
remarcă modelul Marii Britanii. Deşi s-a bazat pe modelul american, Marea Britanie
şi-a construit propriul model de prezentare a situaţiei fluxurilor de trezorerie. Astfel,
norma contabilă britanică FRS 1 Cash Flow Statements, clasifică fluxurile de numerar
generate de activităţile de exploatare, investiţii, finanţare, prin intermediul a opt
rubrici:
· Activităţile de exploatare. Fluxurile de numerar provenite din activităţile de
exploatare reprezintă efectele în numerar ale tranzacţiilor şi ale altor
evenimente referitoare la activităţile de exploatare şi comerciale, regăsite în
contul de profit şi pierdere şi incluse la determinarea rezultatului din
exploatare.
· Veniturile din participaţii şi servicii de finanţare cuprind veniturile obţinute
din obţinerea de investiţii sau plăţile către finanţatori, acţionari fără drepturi
asupra capitalului sau care deţin interese minoritare. Intrările de numerar
provin din: dobânzi primite, inclusiv recuperările de impozite, dividende
încasate nete. Ieşirile de numerar provin din: dobânzi plătite, inclusiv
impozitele deduse şi plătite autorităţilor, dobânda aferentă redevenţelor plătite
pentru contractele de leasing, dividende plătite aferente acţiunilor fără drepturi
asupra capitalului, dividende plătite acţionarilor minoritari. Trebuie remarcat

3
IAS 7 Situaţiile fluxurilor de trezorerie

6
 că dobânzile plătite şi încasate precum şi dividendele primite pot fi generate de
activităţile de investiţii, de gestionare a lichidităţilor, de finanţare sau
exploatare. În cazul entităţilor bancare, de asigurări sau de investiţii,
elementele menţionate vor fi clasificate în cadrul fluxurilor de trezorerie
generate de activitatea de exploatare.
· Impozitarea. Abordarea britanică a fluxurilor de trezorerie referitoare la
impozite diferă semnificativ de cea americană, deoarece FRS 1 include în
această rubrică, încasările şi plăţile generate de relaţia cu autorităţile fiscale,
impozitele şi taxele anticipate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, alte taxe şi
impozite ce nu au ca bază profiturile raportate de companie.
· Cheltuielile de capital şi investiţii financiare vizează fluxurile generate de
achiziţiile sau vânzările de active imobilizate, precum şi orice alte investiţii
curente în active neincluse în categoria resurselor lichide prezentate la rubrica
„gestiunea lichidităţilor”. Intrările de numerar provin din: încasări din
rambursarea împrumuturilor către alte utilităţi sau din vânzarea de instrumente
de credit ale altor companii. Ieşirile de numerar sunt generate de plăţile
efectuate pentru achiziţia de imobilizări corporale, împrumuturile acordate şi
plăţile pentru achiziţia de instrumente de credit ale altor companii. Cheltuielile
de capital şi investiţii financiare, alături de rubrica „Achiziţii şi cesiuni de
activităţi” formează activităţile de investiţii.
· Achiziţii şi cesiuni de activităţi. Includ fluxurile generate de achiziţiile sau
cesiunile de activităţi, sau investiţiile într-o entitate care devine sau încetează a
mai fi, ca urmare a acestor tranzacţii, asociată, joint – venture sau filială.
· Dividendele plătite referitoare la capitalul societăţii, includ dividendele plătite,
exclusiv impozitele în avans.
· Gestiunea lichidităţilor include fluxurile de numerar generate de plasamentele
sub forma depozitelor la termen, de răscumpărările sau cesiunile altor
instrumente deţinute ca resurse lichide, plăţile în cazul depozitelor la termen,
plăţile pentru cumpărarea de instrumente deţinute ca resurse lichide.
· Activităţile de finanţare, includ încasările şi plăţile către finanţatorii externi.
Intrările de numerar provin din încasările rezultate din emisiunea de acţiuni şi
alte instrumente de capital, din emisiunea de obligaţiuni, împrumuturi. Ieşirile
de numerar sunt generate de plăţile efectuate pentru răscumpărarea acţiunilor
societăţii, privind cheltuielile referitoare la emisiunea de acţiuni, precum şi
plăţile redevenţelor leasing-ului financiar4.
Metodele utilizate pentru determinarea fluxurilor de trezorerie sunt cele
recomandate de FAS 95, cu precizarea că, FRS 1 solicită determinarea fluxurilor de
trezorerie din exploatare prin metoda indirectă, chiar dacă a fost utilizată metoda
directă. Referitor la fluxurile generate de elementele extraordinare, FRS 1, precizează,
că acestea vor fi incluse în situaţia fluxurilor de trezorerie în funcţie de natura fiecărui
element. Pentru tranzacţiile generatoare de fluxuri de trezorerie în monede străine,
FRS 1 precizează că aceste fluxuri vor fi incluse în situaţia fluxurilor de trezorerie,

4
FRS 1 Cash Flow Statements

7
având aceeaşi bază de transformare ca şi elementele corespondente prezentate în
contul de profit şi pierdere.
Contul de profit şi pierdere şi bilanţul unei întreprinderi arată aspecte
importante ale performanţei şi poziţiei sale. Cu toate acestea, utilizatorii situaţiilor
financiare sunt, de asemenea, interesaţi de modul în care întreprinderea generează şi
foloseşte resursele proprii de numerar. În special, utilizatorii sunt preocupaţi de
solvabilitatea şi lichiditatea de ansamblu ale întreprinderii.
IAS 7 este conceput pentru a ajuta utilizatorii în această privinţă şi necesită
întocmirea unei situaţii a fluxurilor de numerar care să rezume fluxurile de numerar pe
parcursul unei perioade. Spre deosebire de FRS 1, IAS 7 clasifica fluxurile de
numerar în trei secţiuni separate:
 activităţile de exploatare;
 activităţile de investiţii;
 activităţile de finanţare.
FRS 1 cere publicarea a opt poziţii separate. Cu toate acestea, IAS 7 nu face
nici o încercare de a separa în mod specific fluxurile de impozit, dividendele primite
de la companiile asociate, profitul din investiţii şi nici gestionarea resurselor lichide.
De asemenea, nu reuşeşte să separe fluxurile de cheltuieli de capital de cele care
implică achiziţii şi cesiuni. O altă diferenţă majoră între FRS 1 şi IAS 7 este
tratamentul investiţiilor pe termen scurt. În cazul FRS 1, acestea sunt în mod normal,
considerate ca fiind resurse lichide şi sunt efectiv incluse ca o rubrică distinctă în
secţiunea de finanţare a declaraţiei. În conformitate cu IAS 7, acestea sunt clasificate
ca fiind echivalente de numerar şi se adaugă la creşterea numerarului şi echivalentelor
de numerar.
Ca şi în cazul FRS 1, IAS 7 permite două metode de calcul a fluxurilor de
numerar din exploatare - directă şi metoda indirectă. Cu toate acestea, FRS 1 insistă
asupra faptului că metoda indirectă să fie obligatoriu adoptata, iar metoda directă să
fie tratată ca opţionala. În cazul IAS 7 există libertate completă de alegere.
Structural, situaţia fluxurilor de numerar are la bază clasificarea funcţională pe
cele trei tipuri de activităţi: exploatare, investiţii, finanţare, urmărindu-se relaţiile
dintre aceste activităţi, precum şi impactul asupra valorii numerarului şi echivalentelor
numerarului. Clasificarea unei tranzacţii într-una din activităţile menţionate impune o
analiză atentă, deoarece respectiva tranzacţie poate genera fluxuri de numerar diferite.
Spre deosebire de norma contabilă americană FAS 95, care indică tranzacţiile
generatoare de fluxuri de trezorerie relative la cele trei activităţi, norma contabilă
internaţională IAS 7, prezintă numai o exemplificare a acestora. Încadrarea unor
evenimente şi tranzacţii în activitatea de exploatare necesită o analiză aprofundată,
deoarece, deşi generează majorări sau diminuări de valoare cu impact asupra
rezultatului, acestea nu se includ în activitatea de exploatare.
Respectând tradiţia contabilă americană, fluxurile de numerar din exploatare
pot fi determinate fie prin metoda directă, fie prin metoda indirectă, iar fluxurile de
numerar din activităţile de investiţii şi de finanţare, prin metoda directă. Deşi conduc
la rezultate identice, IAS 7 recomandă entităţilor să prezinte fluxurile de numerar de

8
exploatare prin metoda directă deoarece, aceasta oferă informaţii utile în estimarea
fluxurilor de numerar viitoare, pe care metoda indirectă nu le poate furniza.
Dacă bilanţul contabil prezintă starea financiară a întreprinderii la un moment
dat, iar contul de profit şi pierdere reflectă tranzacţiile efectuate pe parcursul unui
exerciţiu financiar (cele care dau naştere la venituri şi cheltuieli), tabloul fluxurilor de
trezorerie şi-a impus prezenţa prin necesitatea informaţiilor cu privire la modul de
obţinere şi de utilizare a lichidităţilor şi echivalentelor acestora.

1.2. CADRUL DE ORGANIZARE AL FLUXURILOR DE TREZORERIE ÎN

ROMÂNIA

Tendinţele pe plan mondial, în domeniul contabilităţii converg în direcţia

creării unui sistem unitar de standarde contabile internaţionale care să fie asimilate de
comunităţile fiecărei ţări, renunţându-se treptat la standardele contabile naţionale. Se
încearcă astfel armonizarea contabilă şi fiscală internaţională de natură să faciliteze:
· conversia conturilor naţionale;
· calitatea situaţiilor financiare;
· comparabilitatea informaţiilor;
· creşterea schimburilor economice internaţionale.
În România, obiectivele procesului de armonizare contabilă şi fiscală vizează:
· asimilarea Cadrului Conceptual al Standardelor Internaţionale de
Contabilitate;
· implementarea dispoziţiilor Directivei a IV-a şi a VII-a, a Comunităţii
Economice Europene;
· elaborarea unei politici fiscale şi a unor reglementări fiscale coerente în
concordanţă cu cele existente în plan european şi internaţional;
· perfecţionarea funcţiilor contabilităţii şi fiscalităţii ca instrumente de gestiune,
comunicare financiară externă şi înregistrare completă a tranzacţiilor;
· asigurarea prin contabilitate şi fiscalitate, a informaţiilor necesare pentru
determinarea indicatorilor microeconomici privind activitatea întreprinderilor,
cât şi a indicatorilor macroeconomici privind evoluţia de ansamblu a
economiei naţionale;
· perfecţionarea sistemului contabil şi fiscal prin prezentarea şi contabilizarea
evenimentelor şi tranzacţiilor în concordanţă cu fondul lor, cu realitatea
economică şi nu doar cu forma juridică;
· reducerea complexităţii sistemului contabil şi fiscal, armonizarea
internaţională a acestora dar mai ales realizarea unei stabilităţi în cadrul unui
exerciţiu financiar dar şi de la un exerciţiu la altul;
· definirea de concepte, principii şi norme contabile şi fiscale bazate pe o
terminologie proprie, clară şi unitară pentru toţi producătorii şi utilizatorii de
informaţii economice (contabile, fiscale, statistice, etc.).
Procesul de armonizare a contabilităţii româneşti cu Standardele Internaţionale
de Contabilitate şi Directiva a IV-a, a Comunităţii Economice Europene reprezintă

9
alternativa de acces a ţării noastre la societatea informaţională internaţională în cadrul
căreia informaţia contabilă joacă un rol primordial.
Demersurile privind compatibilizarea sistemului contabil românesc cu cel
mondial este determinat îndeosebi de noua configuraţie a relaţiilor economice
internaţionale intrate într-un proces de globalizare generalizată, sub impulsul
circulaţiei internaţionale a capitalurilor.
Având în vedere evoluţia economiei mondiale aflată într-un proces ireversibil
de globalizare, putem considera că sistemul contabil se afla în faza unei „concilieri
istorice” în cadrul căreia diversele sisteme de contabilitate îşi redefinesc cadrul
conceptual în dorinţa de a satisface noile cerinţe informaţionale.
În România elaborarea situaţiei fluxurilor numerar se realizează exclusiv pe
baza reglementărilor internaţionale. Prezenţa situaţiei fluxurilor de trezorerie s-a
conturat în 1995 prin emiterea normelor privind aplicarea prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 13/1995. Acesta era un document integrat în programele de
restructurare şi redresare financiară ce trebuia întocmit de entităţile economice,
monitorizate economico-financiar. Pe măsura dezvoltării contabilităţii româneşti în
concordanţă cu normele europene şi internaţionale, situaţia fluxurilor de numerar a
început să se înfiripe în setul situaţiilor financiare. Ordinul nr. 403/1999, pentru
aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale, înlocuit
ulterior cu OMFP nr. 94/2001, a introdus în componenţa situaţiilor financiare anuale,
situaţia fluxurilor de numerar.5
În prezent, OMFP nr. 3055/2009 este ordinul care aprobă Reglementările
contabile conforme cu directivele europene. Odată cu intrarea în vigoare a acestor
reglementări a fost abrogat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005
pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu
modificările şi completările ulterioare. Aceste reglementări se referă la
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice
Europene şi Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor
Economice Europene.
Reglementările contabile menţionate presupun aplicarea, de către toţi
operatorii economici, a aceloraşi reguli contabile. În contextul Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, singura diferenţiere între operatorii
economici este din punctul de vedere al numărului de componente ale situaţiilor
financiare anuale, respectiv al formatului bilanţului cuprins în situaţiile financiare
anuale.
Potrivit acestui ordin, persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc
limitele a două dintre următoarele 3 criterii, denumite criterii de mărime:
· total active: 3.650.000 euro;
· cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;
· număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
Întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

5
Cristian Zgreabăn, Comunicare financiară pe baza fluxurilor de numerar

10
 · bilanţ;
· cont de profit şi pierdere;
· situaţia modificărilor capitalului propriu;
· situaţia fluxurilor de numerar;
· note explicative la situaţiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre
criteriile de mărime întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
· bilanţ prescurtat;
· cont de profit şi pierdere;
· note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate. Opţional, ele pot
întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
numerar6.
Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o
declaraţie scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru
întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile
conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
Persoanele juridice care au întocmit situaţii financiare anuale simplificate
întocmesc situaţiile financiare anuale prevăzute mai sus numai dacă în două exerciţii
financiare consecutive depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime
prevăzute anterior. Persoanele juridice care au întocmit situaţiile financiare anuale
prevăzute anterior întocmesc situaţii financiare anuale simplificate numai dacă în
două exerciţii financiare consecutive nu depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii
de mărime prevăzute mai sus.
Potrivit OMFP 3055/2009, o entitate prezintă situaţia fluxurilor de numerar
pentru fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situaţiile financiare anuale. Situaţia
fluxurilor de numerar prezintă modul în care o entitate generează şi utilizează
numerarul şi echivalentele de numerar.
În contextul întocmirii acestei situaţii:
· fluxurile de numerar sunt intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente de
numerar;
· numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere;
· echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de
lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt
supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
Situaţia fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar ale
entităţii din cursul perioadei, clasificate pe activităţi de exploatare, de investiţie şi de
finanţare.
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri ale
entităţii, precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţie sau finanţare.
Activităţile de investiţie constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi
de alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Activităţile de
6
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice, nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene

11
finanţare sunt activităţi care au drept rezultat modificări ale valorii şi structurii
capitalurilor proprii şi împrumuturilor entităţii.
Fluxurile de numerar exclud mişcările între elemente care constituie numerar
sau echivalente de numerar, deoarece aceste componente fac parte din gestiunea
numerarului unei entităţi şi nu din activităţile de exploatare, investiţie şi finanţare.
Gestiunea numerarului presupune plasarea excedentului de numerar în echivalente de
numerar.
Forma şi conţinutul situaţiei fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte
elementele enumerate într-unul dintre formatele situaţiei fluxurilor de trezorerie,
prevăzute de IAS 7. La rândul lor, notele explicative, ca parte componentă a
situaţiilor financiare, trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere
pentru a determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau pierderii aferente
fiecărui exerciţiu, ale fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu.
Situaţiile financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administraţie,
însoţite de raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi
raportul auditorilor vor fi supuse spre aprobare adunări generale a asociaţilor sau
acţionarilor. O copie a acestor documente periodice va fi trimisă în termenul legal la
Direcţia Teritorială a Ministerului Finanţelor Publice la care întreprinderea este
înregistrată, iar o altă copie se va depune la Registrul Comerţului.

2. OBIECTIVELE ŞI UTILITATEA SITUAŢIEI

FLUXURILOR DE TREZORERIE

Orice entitate patrimonială trebuie percepută ca o structură vie plasată în

centrul vieţii economice, unde, pentru a-şi desfăşura activitatea, are nevoie de un
sistem complex şi dinamic de fluxuri de intrare şi de ieşire. Activitatea acestor
structuri se bazează pe combinarea factorilor de producţie cu fluxurile asociate
acestora prin funcţiunile sale pe fondul participării la procesele de schimburi, din
exteriorul şi din interiorul său. În acest fel, în cadrul întreprinderii apar activitaţile
financiar-monetare specifice condiţiilor concrete de derulare a activităţilor economice,
activităţi generatoare de fluxuri de intrare şi fluxuri de ieşire. Cantităţile de bunuri şi
servicii cumpărate în cursul unei perioade vor fi denumite fluxuri de intrare, iar
produsele şi serviciile vândute în aceeaşi perioadă de timp vor fi fluxuri de ieşire.
Fiecare dintre fluxurile de intrare şi de ieşire corespunzătoare proceselor de
schimb implică două mişcări de sens opus: una generată de transferul de bunuri şi
servicii, adică fluxuri reale, iar alta de transferul de monedă sau de modificări ale
creanţelor şi datoriilor, adică fluxuri financiare. Aşadar, fiecare flux real de intrare are
corespondent un flux financiar de ieşire şi invers, un flux real de ieşire corespunde
unui flux financiar de intrare.

Figura 1. Corespondenţa dintre fluxurile reale şi cele financiare

12
 TERŢI
Flux real Flux financiar
de intrare de ieşire

PROCES DE TRANSFORMARE SAU

DE PRODUCŢIE

Flux real Flux financiar

de ieşire de intrare

TERŢI

Fluxurile financiare, concretizate în fluxuri de numerar sau fluxuri de

trezorerie, sunt rezultatul desfăşurării activităţii entităţii economice şi apar în urma
relaţiilor stabilite între entitatea economică şi terţi:

13
 Legenda
Figura 2 Fluxurile de Debitori Furnizori
trezorerie din întreprindere şi conturi Datorii curente
Creditori asimilate
Costuri şi cheltuieli
Acţionari
Rambursări
Impozit pe Datorii
venit
Investiţii
Alte active
temporare

Disponibil Capital
Creanţe pe termen
lung
Active circulante
Clienţi şi
conturi asimilate
Salarii

Costuri directe de
Instalaţii si Costuri amânate Investiţii pe
echipamente producţie
termen lung

Alte costuri
Materii prime şi materiale

Costuri de desfacere
Produse finite

Vânzări
Cheltuieli generale

14
2.1. OBIECTIVELE SITUAŢIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Pentru evidenţierea istoricului mişcărilor de fluxuri financiare concretizate în

numerar şi echivalente de numerar se impune elaborarea situaţiilor fluxurilor de
numerar, clasificând fluxurile de numerar din timpul perioadei după apartenenţa sau
neapartenenţa acestora la activitatea de exploatare, de investiţii sau de finanţare.
Situația fluxurilor de numerar se întocmeşte analizând cifrele din contabilitate,
conform diferitelor secţiuni standard ale situaţilor fluxurilor de numerar, potrivit unuia
dintre modelele prevăzute în IAS77.
Fluxurile de numerar generate de activitatea de exploatare permit evaluarea
capacităţii de rambursare a împrumuturilor, plata angajaţilor etc., fără a apela la surse
externe de finanţare. Fluxurile de numerar provenite din activităţile de investiţii şi
finanţare arată măsurile în care cheltuielile au servit la obţinerea resurselor
generatoare de venituri şi fluxuri de numerar.
Prezentarea fluxurilor de numerar din aceste activităţi este importantă în
previziunea fluxurilor viitoare din încasări în numerar provenite din emisiune de
acţiuni, plăţi pentru răscumpărare, încasări din emisiunea de titluri de creanţe, ipoteci,
obligaţii, etc.
Pentru analiza financiară a entităţii economice documentele de sinteză cu cea
mai mare încărcătură informaţională sunt bilanţul şi contul de profit şi pierdere, dar
acestea nu oferă o imagine dinamică asupra structurii financiare şi asupra evoluţiei
acestei structuri, ceea ce impune analiza fluxurilor financiare.
Tabloul fluxurilor de trezorerie (financiare) prezintă situaţia în ansamblu a
ieşirilor şi a intrărilor de lichidităţi şi de echivalente de lichidităţi, acestea
necuprinzând şi mişcările între elementele care constituie lichidităţi sau echivalente de
lichidităţi, pentru că ele fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. De asemenea
tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă fluxurile de trezorerie ale exerciţiului
clasificate pe activităţi, respectiv activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare.
Totuşi este important de menţionat că unele tranzacţii pot să includă fluxuri de
trezorerie care sunt clasificate în mai multe activităţi. De exemplu, în cazul
rambursării unui împrumut prin ieşiri de trezorerie, plata se referă atât la dobânzi, cât
şi la capitalul împrumutat. Partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată
în activităţile de exploatare, în timp ce partea corespunzătoare capitalului împrumutat
este clasificată în activităţile de finanţare.
Într-o manieră sintetică obiectivele întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie
pot fi prezentate astfel:
· evaluarea capacităţii întreprinderii de a degaja lichidităţi, precum şi
determinarea necesităţilor de lichidităţi;
· previziunea scadenţelor şi a riscului încasărilor viitoare;
· evaluarea solvabilităţii unei entităţi;

7
D. Cotleţ, B. Cotleţ, O. Megan, Teoria şi practica situaţiilor financiare, pag. 29

15
 · să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării
diferitelor metode contabile8.
1. Evaluarea capacităţii întreprinderii de a deja lichidităţi şi determinarea
necesităţilor de lichiditate
Managerii unei firme acordă o mare importanţă profitabilităţii, dar, în aceeaşi
măsură, ei sunt interesaţi şi de mărimea lichidităţii. O creştere a profitului conduce,
prin definiţie, la creşterea activelor. Dar aceasta nu presupune o creştere automată de
lichidităţi. O firmă profitabilă, dar foarte cheltuitoare, poate să descopere că a investit
aşa de mult în imobilizări, stocuri şi creanţe încât este incapabilă să-şi plătească
datoriile. Pentru a preveni o asemenea situaţie, societăţile îşi întocmesc bugete de
trezorerie. Bugetele de trezorerie reprezintă instrumente esenţiale de analiză a
lichidităţii, însă nu sunt disponibile utilizatorilor externi. Ca urmare, aceştia vor
încerca să aproximeze fluxurile de trezorerie viitoare apelând la o serie de rate.
În analiza lichidităţii, orizontul de interes este termenul scurt. Acest orizont
este convenabil, deoarece coincide cu definiţia dată activelor şi pasivelor curente.
Rezultă că, teoretic, o simplă privire a bilanţului este suficientă pentru a determina
gradul de lichiditate, însă, în realitate, lucrurile nu sunt deloc simple.
În mod esenţial, fluxurile de lichidităţi corespund numerarului şi devizelor
(adică monedei scripturale), precum şi depozitelor bancare, cecurilor poştale sau
titlurilor pe care este posibil să le convertim foarte rapid în bani lichizi (ele mai sunt
numite cvasilichidităţi), iar acestea, spre deosebire de fluxurile de rezultate, nu sunt în
mod necesar legate de fluxurile de îmbogăţire sau de sărăcire. În tabloul fluxurilor de
trezorerie, aceste fluxuri sunt clasificate în: fluxuri de finanţare, fluxuri de investiţii şi
fluxuri de exploatare.
Exercitarea de către întreprindere a activităţilor sale presupune utilizarea de
capitaluri, mai întâi, ale proprietarilor, dar de asemenea şi cele ale creditorilor,
indiferent că aceştia sunt organisme financiare, furnizori, organisme sociale, puterea
publică sau colectivităţile publice. Dacă prin ipoteză, întreprinderea realizează
pierderi, primii lezaţi sunt proprietarii, dar nu numai ei. Consecinţele negative se vor
răsfrânge asupra tuturor partenerilor: salariaţii vor pierde, poate, locurile de muncă
sau, eventual, nu vor mai beneficia de ultimele lor salarii sau indemnizaţii, creditorii
financiari şi furnizorii nu vor mai fi rambursaţi. Se deduce că analiza financiară
trebuie să vizeze rentabilitatea prezentă şi viitoare a întreprinderii, dar, în egală
măsură, şi riscurile cu care aceasta (şi partenerii ei) se confruntă.
Riscurile cu care se confruntă o întreprindere nu se referă numai la faptul de a
suporta o pierdere, ci şi la încetarea plăţilor, fiind situaţia cea mai delicată pentru o
întreprindere. Astfel se poate întâmpla ca întreprinderi rentabile să fie lipsite de
lichidităţi din cauza unor investiţii foarte mari, acumulări nechibzuite de stocuri,
acordări de credite prea mari clienţilor săi. Dacă scadenţa pentru rambursarea unui
creditor a sosit şi dacă acesta, la rândul lui, este în dificultate, solicitarea plăţii va pune
întreprinderea în situaţie de încetare a plăţilor, ceea ce conduce la lichidarea sa. Însă o
acţiune de prevenire a unui asemenea sfârşit, dar şi raţională în acelaşi timp, ar fi
8
G. Olaru, S. Bordeianu, Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie – instrumente de analiză a
modificării poziţiei financiare a întreprinderii

16
diagnosticarea întreprinderii din punctul de vedere al gradului de lichiditate. Rezultă
că noţiunea de lichiditate se acordă cu viitorul apropiat al întreprinderii, întârzierea
apariţiei disponibilităţilor conducând la falimentul acesteia.
Analiza lichidității întreprinderii necesită analiza situației fluxurilor de
trezorerie deoarece lichiditatea este influențată de următorii factori:
· raportul dintre viteza de rotaţie a creanţelor şi viteza de rotaţie a obligaţiilor;
· o trezorerie netă pozitivă consolidează starea de lichiditate;
· amortizarea accelerată, consolidează rezervele monetare necesare plăţilor
scadente;
· sporirea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli poate reprezenta o sursă
reală de lichiditate;
· profitabilitatea reală este o sursă de lichiditate;
· un cash-flow pozitiv din activitatea de exploatare, de investiţii şi din
activitatea de finanţare consolidează starea de lichiditate.
Fluxul net de lichiditate degajat în cursul exerciţiului este în influenţat, în
principal, de două fenomene: efectul „volum” şi efectul „decalaj temporal între
fluxurile de rezultate şi fluxurile de lichidităţi”.
Efectul „volum” se referă la faptul că unei creșteri a cifrei de afaceri îi
corespunde, în mod logic, o creştere a unei categorii de cheltuieli, precum şi o creştere
a volumului stocurilor şi datoriilor. Pe aceeaşi logică, fluxul net de trezorerie care
rezultă creşte şi el. Efectul „decalaj temporal între fluxurile de rezultate şi fluxurile de
lichidităţi” se datorează faptului că excedentul de trezorerie al exploatării este
influnțat și de variația fondului de rulment, acest fapt poate conduce la determinarea
duratei medii de stocaj, a duratei medii a creditelor acordate clienţilor sau a creditelor
primite de la furnizori, precum şi la urmărirea evoluţiei acestor rate.
Pe baza fluxului de lichiditate degajat se pot cunoaște evoluțiile creanțelor și
obligațiilor, analiza acestora având o însemnătate deosebită pentru activitatea
financiară a întreprinderii, întrucât acestea influențează capacitatea de plată. Creanțele
cuantifică drepturile bănești realizabile în diferite termene și pentru firmă apariția
acestora este determinată de relațiile care se stabilesc între firmă, în calitate de
furnizor și clienții săi, pe când opusul acestora îl constitue obligaţiile sau datoriile
firmei către terţi, formate în cadrul relaţiilor acesteia cu furnizorii, acţionarii, salariaţii
proprii, bugetul statului, bănci etc.
Cunoașterea acestora este importantă deoarece permite calcularea unor
indicatori prin care se caracterizează starea financiară a firmei. Întreprinderea poate
contracta un împrumut pentru producţie, deci o sursă de finanţare, care poate fi
utilizată pentru stingerea unei obligaţii, dar care devine la rândul ei obligaţie în
momentul scadenţei, când trebuie să fie rambursat.
În cadrul diagnosticului financiar se cercetează în primul rând evoluţia
creanţelor şi obligaţiilor, în raport cu cifra de afaceri, pentru a pune în evidenţă
raportul dintre imobilizarea capitalului firmei şi cel care priveşte folosirea surselor
atrase.
Așadar, întocmirea situației fluxurilor de trezorerie este necesară datorită
faptului că permite cunoașterea capacității întreprinderii de a degaja profit, precum și
nevoile de lichiditate ale întrprinderii aferente exercițiului financiar.
2. Previziunea scadenţelor plăţilor şi a riscului încasărilor viitoare
Pornind de la conceptul de trezorerie pot fi înțelese două sensuri ale acestuia: o
abordare mai restrânsă care desemnează totalul lichidităților sau disponibilităților

17
întreprinderii, iar într-o accepțiune mai extensivă, trezoreria include soldurile
debitoare la bancă și titlurile de plasament care se pot transforma în disponibilități.
Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă informaţii utile despre modificarea
poziţiei financiare a întreprinderii, permiţând evaluarea capacităţii întreprinderii de a
genera fluxuri viitoare de lichidităţi şi echivalente de lichidităţi în cadrul activităţilor
de exploatare, investiţii şi finanţare şi utilizarea corespunzătoare a acestora.
Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare sunt, în esenţă,
consecinţa principalelor activităţi producătoare de venituri ale întreprinderii.
Mărimea acestor fluxuri exprimă măsura în care activitatea întreprinderii a
generat suficiente lichidităţi şi echivalente de lichidităţi pentru a rambursa
împrumuturile şi ratele de leasing financiar, pentru a plăti dividendele acţionarilor, a
menţine capacitatea de funcţionare a întreprinderii şi de a face noi investiţii, fără a
apela la surse de finanţare externe.
Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de investiţii sunt legate de
operaţii de achiziţionare şi vânzare de active imobilizate (corporale şi necorporale)
sau participaţii în cadrul altor întreprinderi. Aceste categorii de fluxuri oferă
informaţii despre modul în care întreprinderea îţi asigură dezvoltarea, reflectând
măsura în care plăţile au fost efectuate pentru achiziţia de active, prin intermediul
cărora se vor genera venituri şi fluxuri de trezorerie în viitor.
Fluxurile de trezorerie din activităţile de finanţare sunt legate de acele
activităţi care antrenează schimbări în dimensiunea şi structura capitalurilor proprii şi
a datoriilor întreprinderii. Acestea oferă informaţii cu privire la emisiunile de acţiuni
sau alte instrumente de capital propriu, a emisiunilor de titluri de creanţă, a
împrumuturilor, datoriilor neasigurate, a altor obligaţii de natura ipotecilor sau
împrumuturilor pe termen lung sau scurt, precum şi obligaţiile care rezultă din relaţia
cu acţionarii/asociaţii.
Aceste informaţii sunt utile pentru managerii întreprinderii datorită faptului că
oferă acestora posibilitatea să prevadă situaţia scadenţelor la plăţile pe care trebuie să
le efectueze, precum şi datorită faptului că aceştia îşi pot gestiona încasările aşteptate
din relaţiile cu terţii astfel încât beneficiile să fie cât mai mari.
3. Evaluarea solvabilităţii unei entităţi
Informaţia că o societate a fost profitabilă nu este suficientă. Utilizatorii vor să
ştie care este capacitatea întreprinderii de a crea profit şi de asemenea să stabilească
riscul financiar al companiei, în acest caz ei fiind interesați și de solvabilitatea
întreprinderii. Solvabilitatea poate fi definită aptitudinea companiei de a face față
angajamentelor sale în caz de lichidare sau ca și capacitatea unei companii de a-și
achita obligațiile pe termen lung.9
Dintre situațiile care trebuie întocmite la o companie, singurul care oferă
răspunsuri la problema solvabilității este tabloul fluxurilor de trezorerie, datorită
faptului că informațiile pe care bilanțul și contul de profit și pierdere le prezintă nu
satisfac pe deplin nevoile informaționale ale grupurilor de utilizatori externi.
Bilanţul nu furnizează însă un răspuns la această problemă. În general, pentru
o întreprndere, intrările de lichidităţi provin din vânzarea stocurilor şi din
9
Pirtea M., Cristea H., Nicolescu Cristina, Boţoc C., Managementul financiar al companiei, pag. 426

18
împrumuturi, iar utilizările acestora vizează plata datoriilor faţă de salariaţi, furnizori,
stat etc. Cea mai mare parte a lichidităţilor pe care întreprinderea le va încasa anul
viitor nu este însă prezentă printre activele bilanțului actual. În mod similar, cea mai
mare parte a obligaţiilor care vor fi acoperite anul viitor nu sunt prezente printre
pasivele bilanţului actual.
În ceea ce priveşte contul de profit şi pierdere, acesta arată abilitatea
întreprinderii de a genera lichidităţi pe termen lung, dar nu spune nimic despre data la
care acestea au fost sau vor fi încasate/plătite.
Solvabilitatea nu ridică probleme, cu adevărat, decât într-o optică de lichidare
a întreprinderii. Analiştii propun câteva rate pentru măsurarea gradului de solvabilitate
a întreprinderii. Una dintre ele constă în raportarea ansamblului activelor, cu excepţia
activelor fictive, la ansamblul datoriilor. Activele ar trebui să fie evaluate la valori
posibile de revânzare, în condiţii lichidative. În lipsa acestora, se pot utiliza valorile
contabile nete, care conduc, totuşi, la o viziune optimistă a lucrurilor.

2.2. UTILITATEA SITUAŢIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi este utilă
pentru: corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor care
implică numerar de cele care nu implică numerar; evaluarea capacităţii întreprinderii
de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru
activităţile viitoare (cash-flow strategic).
Utilitatea analizei este dată de faptul că variaţia globală a trezoreriei este
reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea
de exploatare) şi prin cel rezultat din operaţiunile de capital care privesc investiţiile şi
finanţările. Atunci când fluxurile reale şi cele monetare nu coincid, cum de fapt se şi
întâmplă, trezoreria se asigură prin decalaje de plăţi asociate acestor fluxuri 10.
Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne,
manageriale, cât şi pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.).
Structura acestui raport permite măsurarea influenţelor activităţilor de exploatare, de
investiţii şi de finanţare desfăşurate de o entitate pe parcursul unei perioade de timp,
asupra disponibilităţilor băneşti şi evidenţierea creşterii sau descreşterii mijloacelor
băneşti în acea perioadă.
Investitorii şi creditorii sunt interesaţi de capacitatea entităţii de a gestiona
fluxurile de numerar, de a obţine câştiguri viitoare şi de a transforma beneficiile în
disponibilităţi. Investitorii sunt interesaţi să fie remuneraţi prin dividende pentru
investiţia lor în companie, iar creditorii prin dobândă. Pe baza situaţiei fluxurilor de
numerar, ei evaluează deciziile managerilor.
Managerul poate lua decizii mai eficiente dacă obţine informaţii în timp real
privind fluxurile de numerar şi originea lor. Informaţiile oferite de această
componentă a situaţiilor financiare îi ajută pe manageri să determine gradul de
10
Eugeniu Merce, Analiza fluxurilor de trezorerie, pag. 1

19
lichiditate al entităţii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a evalua efectele
unor decizii strategice majore privind investiţiile şi finanţarea. Dacă managerul unei
entităţi adoptă o decizie de investiţii corespunzătoare, activitatea acesteia este
încununată de succes; altfel pot apărea disfuncţionalităţi.
Situaţia fluxurilor de numerar este singura componentă a situaţiilor financiare
care răspunde la problema solvabilităţii entităţii şi a flexibilităţii financiare. Analiza
solvabilităţii pe termen lung ilustrează dacă entitatea se îndreaptă sau nu spre
faliment. O entitate cu un înalt grad de flexibilitate financiară este capabilă să
depăşească perioadele dificile, să-şi revină după eşecurile neprevăzute şi să
beneficieze de oportunităţile de investiţii profitabile şi neaşteptate. În general, există
aprecieri conform cărora, cu cât flexibilitatea financiară a unei entităţi este mai
ridicată, cu atât riscul acesteia să dea faliment, este mai mic 11.
Totuşi, în ciuda utilităţii pe care tabloul fluxurilor de trezorerie o prezintă,
acesta manifestă şi anumite limite, limite legate de definirea şi rolul trezoreriei,
conţinutul funcţiei de exploatare şi modul de calcul al fluxurilor asociate acesteia,
evaluarea performanţelor prin intermediul fluxurilor de trezorerie, precum şi
insuficienţa acestuia de a aprecia şi previziona evoluţia poziţiei financiare pe termen
lung a unei întreprinderi.

3 METODOLOGIA DE ÎNTOCMIRE A SITUAŢIEI FLUXURILOR DE

TREZORERIE

Pentru întocmirea şi prezentarea situaţiei fluxurilor de numerar prin recurs la

IAS 7 „Situaţiile fluxurilor de numerar”, se pot folosi două metode: directă şi
indirectă. Astfel, o întreprindere poate prezenta fluxurile de trezorerie aferente celor
trei tipuri de activităţi apelând la:
 metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasări şi
plăţi în mărimile lor brute;
 metoda indirectă, conform căreia rezultatul este corectat pentru a ţine cont de:
 influenţa operaţiilor care nu au un caracter monetar;
 elementele de venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care
vizează activităţile de investiţii sau de finanţare;
 influenţa variaţiilor elementelor necesarului în fond de rulment asupra
trezoreriei.
Pentru înţelegerea variaţiei elementelor necesarului în fond de rulment, se pleacă de
la următoarea relaţie de calcul:

Necesarul de fond de rulment = Active de exploatare - Pasive de exploatare

Activele de exploatare cuprind stocuri, creanţe-clienţi şi conturi asimilate, alte
creanţe din exploatare şi, prin asimilare, cheltuielile în avans.
Pasivele de exploatare cuprind datoriile faţă de furnizori şi conturile asimilate,
alte datorii din exploatare şi, prin asimilare, cel puţin parţial, veniturile în avans.

11
Cristian Zgreabăn, Comunicare financiară pe baza fluxurilor de numerar

20
 Având în vedere că, spre deosebire de metoda indirectă, metoda directă
permite obţinerea de informaţii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor
viitoare de trezorerie, IAS 7 recomandă întreprinderilor folosirea acestei metode.
Totuşi, OMFP nr. 3055/2009 afirmă că entităţile pot folosi şi metoda indirectă de
prezentare a Situaţiei fluxurilor de numerar. Astfel, fluxurile de numerar din
activitatea de exploatare pot fi prezentate şi conform metodei indirecte.
A.1. Metoda directă de prezentare a fluxurilor de trezorerie aferente
activităţilor de exploatare
Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le
grupează în diferite categorii de încasări şi de plăţi.
+ Încasări generate de relaţiile cu clienţii
+ Încasări care provin din redevenţe, onorarii şi alte venituri
- Plăţi în favoarea furnizorilor
- Plăţi în favoarea şi în numele personalului
- Dobânzi şi dividende plătite1
- Plăţi TVA
+Alte încasări generate de exploatare
- Alte plăţi generate de exploatare
- Plăţi privind impozitul asupra beneficiilor2
± Elemente extraordinare
= Fluxul net de trezorerie din activităţi de exploatare
1
ar putea fi incluse în categoria activităţilor de finanţare.
2
ar putea fi repartizate între activităţile de exploatare, cele de investiţii şi cele de
finanţare.
Conform metodei directe, informaţiile privind principalele categorii de intrări
şi ieşiri de fonduri brute pot să fie obţinute:
 fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;
 fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor şi veniturilor
asimilate şi dobânzilor debitoare şi cheltuielilor asimilate, pentru o instituţie
financiară) şi celelalte elemente ale contului de profit şi pierdere în funcţie:
 de variaţiile intervenite în cursul exerciţiului, în cadrul stocurilor,
creanţelor şi datoriilor de exploatare;
 de celelalte elemente fără incidenţe monetare;
 de celelalte elemente pentru care incidenţele monetare constau în
fluxuri de investiţii sau de finanţare.
A.2. Metoda directă de prezentare a fluxurilor de trezorerie aferente
activităţilor de investiţii
IASB precizează că fluxurile care rezultă din activităţi de investiţii indică în
ce măsură plăţile au fost efectuate pentru achiziţionarea de active destinate să
genereze venituri şi fluxuri de trezorerie viitoare.

21
 Pentru determinarea fluxurilor de trezorerie aferente activităţilor de investiţii
realizate de o entitate în cadrul unei perioade, se au în vedere fluxurile de numerar
aferente12:
+ Încasări de numerar din vânzarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale
şi alte active pe termen lung
+ Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă
ale altor societăţi comerciale
+ Încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate
către alte părţi
- Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active
necorporale şi alte active pe termen lung
- Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale
altor companii
- Avansuri în numerar şi împrumuturi efectuate către alte părţi
= Fluxul net de trezorerie din activităţi de investiţii
A.3. Metoda directă de prezentare a fluxurilor de trezorerie aferente
activităţilor de finanţare
Fluxurile de trezorerie din activităţile de finanţare reflectă fluxurile de venituri
şi plăţi în numerar generate de acestea la nivelul companiei finanţate:
+ Venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu
+ Venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte
împrumuturi
- Plăţi în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile
companiei
- Rambursarea în numerar ale unor sume împrumutate
- Plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de operaţiunile
de leasing financiar
= Fluxul net de trezorerie din activităţi de finanţare
B. Metoda indirectă de prezentare a fluxurilor de trezorerie aferente
activităţilor de exploatare
Cum am spus, fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare pot fi
prezentate şi conform metodei indirecte. Conform OMFP 3055/2009, fluxurile de
trezorerie aferente activităţii de exploatare pentru un exerciţiu financiar, conform
metodei indirecte, pot fi exemplicate astfel13:
Profit brut
Ajustări pentru:
+ cheltuieli cu amortizarea
+ cheltuieli cu provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare
- Venituri din reluări de provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare
+ Cheltuieli financiare
12
Pirtea M., Cristea H., Nicolescu Cristina, Boţoc C., Managementul financiar al companiei, pag. 296
13
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice, nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene

22
 - Venituri financiare
+ Cheltuieli privind activele cedate
- Venituri din vânzarea activelor
+/- Variaţia soldurilor conturilor de creanţe comerciale şi alte creanţe din exploatare
+/- Variaţia soldurilor conturilor de datorii comerciale şi alte datorii din exploatare
+/- Variaţia soldurilor conturilor de stocuri
+ Numerar generat din exploatare
- Dobânzi plătite
- Impozitul pe profit plătit
=Fluxul net de trezorerie din activităţi de exploatare

CONCLUZII

La nivel internaţional, fluxurile de trezorerie au fost avute în vedere în

activitatea de standardizare (normalizare) a contabilităţii din dorinţa de a pune la
dispoziţia utilizatorilor de situaţii financiare informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a face faţă plăţilor pe termen scurt şi mediu din fluxurile de
disponibilităţi generate din desfăşurarea activităţilor sale.
În urma studiului realizat, am identificat urmatoarele obiective ale întocmirii
situatiei fluxurilor de trezorerie:
· evaluarea capacităţii întreprinderii de a degaja lichidităţi, precum şi
determinarea necesităţilor de lichidităţi;
· previziunea scadenţelor şi a riscului încasărilor viitoare;
· evaluarea solvabilităţii unei entităţi;
· să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării
diferitelor metode contabile.
Din punctul de vedere al structurii, situaţia fluxurilor de trezorerie este
compusă din fluxuri grupate în trei categorii:
 fluxuri provenite din activităţile de exploatare (operaţionale);
 fluxuri provenite din activităţi de investiţii;
 fluxuri provenite din activităţi de finanţare.
Pentru întocmirea şi prezentarea situaţiei fluxurilor de numerar se pot folosi
două metode: directă şi indirectă.
În ceea ce priveşte utilitatea situaţiei fluxurilor de trezorerie, putem identifica
următoarele:
 corelarea profitului (pierderii) cu numerarul;
 separarea activităţilor care implică numerar de cele care nu implică numerar;
 evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash;

23
  evaluarea fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare (cash-flow
strategic).
Situaţia fluxurilor de numerar este singura componentă a situaţiilor financiare
care răspunde la problema solvabilităţii entităţii şi a flexibilităţii financiare. Analiza
solvabilităţii pe termen lung ilustrează dacă entitatea se îndreaptă sau nu spre
faliment. O entitate cu un înalt grad de flexibilitate financiară este capabilă să
depăşească perioadele dificile, să-şi revină după eşecurile neprevăzute şi să
beneficieze de oportunităţile de investiţii profitabile şi neaşteptate. În general, există
aprecieri conform cărora, cu cât flexibilitatea financiară a unei entităţi este mai
ridicată, cu atât riscul acesteia să dea faliment, este mai mic.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. D. Cotleţ, B. Cotleţ, O. Megan, Teoria şi practica situaţiilor financiare,

Editura Mirton, Timişoara, 2010;
2. Pirtea M., Cristea H., Nicolescu C., Boţoc C., Managementul financiar al
companiei, Ed. Mirton, Timişoara, 2010;
3. G. Olaru, S. Bordeianu, Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie –
instrumente de analiză a modificării poziţiei financiare a întreprinderii,
Buletin Ştinţiific, Universitatea „George Bacovia”, disponibil on-line la:
http://www.ugb.ro/etc/issues/issueno1-2006.pdf;
4. Drd. Cristian Zgreabăn, Comunicare financiară pe baza fluxurilor de
numerar, Academia Naţională de Informaţii Bucureşti, disponibil on-line la:
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820061/47.pdf;
5. FRS 1 Cash Flow Statements;
6. IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare;
7. IAS 7 Situaţiile fluxurilor de trezorerie;
8. Ordinul Ministerului Finanţelor Publice, nr. 3055/2009 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene;
9. Standardele Internaţionale de Contabilitate 2000, Editura Economică 2000,
Bucureşti;
10. www.contabilii.ro.

24