Tema 11: Costul de producție

11.1. Noțiuni generale de cost;

11.2. Clasificarea costurilor;
11.3. Tipuri de cost;
11.4. Planificarea costului unitar de producție;
11.5. Căile de reducere costurilor de producţie;
11.6. Indicatorii reducerii costului de producţie.

11.1 Noțiuni generale de cost

O importanţă vitală pentru orice entitate economică în condiţiile economiei de piaţă este
calculul corect al costului de producţie, deoarece preţul de piaţă nu se orientează după cheltuieli. De
aceea fiecare întreprinzător este cointeresat să deţină un control permanent asupra evoluţiei
cheltuielilor şi să ia toate măsurile posibile pentru reducerea acestora. În preţul care se doreşte a fi
realizat produsul pe piaţă, se includ nu numai cheltuieli totale legate de prestarea muncii respective,
ci şi un profit corespunzător, destinat dezvoltării entităţii economice.
Definiţie: Costul de producţie este expresia monetară a consumului de factori de producţie
pentru obţinerea unui bun economic dat.
Combinarea factorilor de producţie este un proces tehnico-economic de unire a acestora în
vederea obţinerii de bunuri economice, în condiţii de eficienţă maximă.
Combinarea factorilor de producţie are două laturi:
 latura tehnică – unirea factorilor de producţie specifici şi complementaritatea acestora;
 latura economică – vizează maximizarea profitului.
Factorii ce determină costul de producţie sunt:
1 Cheltuielile capitalului fix se exprimă numai valoric prin amortizare, conform relaţiei:
C ap . f ix
A=
N m. f
unde Cap.fix. – capitalului fix;
A – amortizarea;
Nm.f. – numărul de mijloace fixe.
2 Cheltuielile de capital circulant este ţinut în evidenţă:
 fizic (kg, tone, metri) prin consum specific sau tehnologic;
 valoric (unităţi monetare).
Cheltuielile capitalului circulant se exprimă prin cheltuielile materiale, conform relaţiei:
C h .mat . =C ap. cir . + A
unde Cap.cir. – capitalului circulant;
Ch.m. – cheltuieli materiale.
 3 Consumul factorului muncă se exprimă:
 fizic – prin numărul de lucrători sau prin timpul lucrat;
 valoric – prin plăţile făcute pentru salarizarea angajaţilor.
Cheltuielile salariale ale firmei includ:
 salarii directe ( Sdir . ) –salariile lucrătorilor direct productivi;
 salarii indirecte ( Sind . )– salariile lucrătorilor indirect productivi.
4 Consumul factorului pămînt este pus în evidenţă numai valoric, fie prin suma necesară
cumpărării acestuia, fie prin sumele plătite pentru utilizare (arendă).
Consumul total de factori de producţie (exprimat în formă bănească) în vederea obţinerii
unei cantităţi determinate de bunuri şi servicii poartă denumirea de cost de producţie.
Costul de producţie este o mărime agregată (el cumulează toate cheltuielile ocazionate de
realizarea bunului economic).
Funcţiile costului de producţie sunt:
 de recuperare a cheltuielilor de producţie;
 de decizie microeconomică (decizie privind oferta);
 de comparare a competitivităţii firmei.

11.2 Clasificarea costurilor

Mulţimea cheltuielilor se clasifică în funcţie de diverse criterii:
1 În raport cu felul cheltuielilor se evidenţiază:
elemente economice;
articole de calculaţie.
2 În raport cu momentul efectuării:
costul de producţie planificat;
costul de producţie efectiv.
3 În raport cu schimbarea volumului de producţie:
cheltuieli fixe;
cheltuieli variabile.
4 În raport cu obiectul la care se referă:
pe un produs;
pe un ansamblu de produse;
pe întreaga producţie.
5 În raport cu etapele formării cheltuielilor de producţie:
costul de secţie;
costul de uzină;
costul complet.
 6 În funcţie de modul de repartizare pe unitate de produs:
cheltuieli directe;
cheltuieli indirecte.
În activitatea de planificare şi analiză este necesar de a cunoaşte structura costului de
producţie, adică elementele componente ale cheltuielilor de producţie şi ponderea fiecărui element
în parte în totalul cheltuielilor ce compun costul respectiv. Există ramuri industriale la care
ponderea cheltuielilor materiale este mare (industria alimentară, uşoară etc.) iar ponderea
cheltuielilor cu retribuţia şi amortizarea mijloacelor fixe, relativ mici. În ramurile extractive, din
contra, ponderea cheltuielilor cu materii prime şi materiale este mică, iar cea a cheltuielilor cu
retribuţia şi amortizarea foarte mari.
Cheltuielile ocazionate de fabricarea şi realizarea producţiei se clasifică în două grupe mari:
1 pe elemente economice;
2 pe articole de calculaţie.
Gruparea cheltuielilor pe elemente economice, include următoarele elemente:
1. Cheltuieli materiale, care includ:
materii prime şi materiale achiziţionate;
semifabricatele, care vor fi supuse prelucrării;
combustibilul achiziţionat pentru scopuri tehnologice, producerea energiei electrice;
energia de toate tipurile - utilizată în scopuri tehnologice ca forţă motrice etc.
Valoarea materiilor prime şi materialelor de bază poate fi determinată conform următoarelor
două variante:
a) evaluată la preţul de listă a furnizorului, caz în care rabatul oferit de diferiţi furnizori se
utilizează la acoperirea cheltuielilor generale.
b) evaluată la preţul de achiziţie, caz în care se calculează un adaos în scopul acoperirii
cheltuielilor generale.
Rabatul acordat sau adosul calculat trebuie să acopere cel puţin cheltuielile materiale
generale, care cuprind toate aceste cheltuieli care se datorează achiziţionării, controlului de calitate
a materialelor, transportului de materiale, depozitării şi administrării stocurilor, adosurile,
comisioanele plătite organizaţiilor de aprovizionare, serviciile prezentate de către bursele de
mărfuri, inclusiv serviciile de broker, taxele vamale, se includ de asemenea cheltuielile legate de
fabricarea ambalajului.
În calcule se iau în consideraţie şi deşeurile recuperabile, valoarea lor fiind scăzută din
costul materiilor prime şi a materialelor. Deşeurile recuperabile reprezintă stocul de materii prime,
materiale, care se formează în procesul de producţie şi care şi-au pierdut complet sau parţial
calitatea utilă a materialelor iniţiale (proprietăţile fizice sau chimice) şi în legătură cu aceasta pot fi
utilizate după destinaţie cu cheltuieli sporite (procentul de ieşire e mai mic) sau nu pot fi f utilizate
după destinaţia directă.
2. Cheltuieli pentru remunerarea muncii
Reflectă cheltuielile pentru remunerarea muncii a personalului productiv al firmei, inclusiv
primele muncitorilor şi funcţionarilor pentru rezultatele de producţie.
Cheltuielile cu remunerarea muncii includ:
plata pentru lucrul efectuat;
costul producţiei care se dă lucrătorilor sub formă de plată în natură;
primele;
plata legată de regimul de lucru al entităţii;
plata pentru lucrul în timpul nopţii, în zilele de odihnă, pentru lucru în condiţii nocive;
plata pentru staţionările în timpul schimbului, necauzate de muncitori;
plata pentru concediu, pentru orele nelucrate de adolescenţi şi mamele cu copii mici etc.
plata lucrătorilor-donatori în zilele când dau sânge şi în zilele de odihnă;
alte cheltuieli.
Nu se includ în cheltuieli pentru remunerarea muncii:
ajutorul material
plata pentru concediu adăugător (mamelor cu mai mulţi copii ş.a.)
adaosul la pensii
plata transportului pentru a ajunge până la locul de lucru
plata pentru foile de odihnă.
3. Defalcări pentru necesităţi sociale – reflectă defalcările în fondurile sociale extrabugetare
(de pensii, de asigurări sociale, ocupări în câmpul de muncă, asigurarea medicală obligatorie).
4. Amortizarea mijloacelor fixe – reflectă suma cotei de amortizare pentru restabilirea
mijloacelor fixe (inclusiv cele procurate pe contract de leasing), calculate pornind de la costul de
balanţă al mijloacelor fixe, luând în consideraţie indexarea lor.
Entităţile de arendă reflectă în acest element cotele de amortizare pentru restabilirea
mijloacelor atât proprii, cât şi a celor arendate.
5. Alte cheltuieli în acest element sunt:
impozite;
prime pentru raţionalizare;
rambursarea creditelor obţinute pentru mijloacele circulante;
plata lucrărilor pentru certificarea producţiei, efectuarea declaraţiilor vamale;
cheltuieli pentru deplasări în limita normativelor stabilite;
plata pentru arenda mijloacelor fixe;
cheltuieli pentru întreţinerea organizaţiilor de conducere (prevăzute de lege);
 defalcări în fondul sindicatelor din cheltuielile pentru remunerarea muncii.
Gruparea cheltuielilor pe articole de calculaţie, include următoarele articole:
1. Valoarea materiilor prime şi materialelor de bază (se scad deşeurile recuperabile);
2. Valoarea semifabricatelor achiziţionate;
3. Valoarea materialelor auxiliare;
4. Valoarea combustibilului şi energiei pentru scopuri tehnologice;
5. Remunerarea de bază şi auxiliară a muncitorilor productivi;
6. Defalcări pentru necesităţi sociale;
7. Cheltuieli pentru asimilarea produselor,
8. Cheltuieli de producere generale, care includ cheltuielile cu întreţinerea şi repararea
mijloacelor fixe şi cheltuielile generale de secţie;
9. Cheltuieli generale gospodăreşti;
10. Pierderi din rebut. Se iau în consideraţie pentru calculul costului efectiv;
11. Cheltuieli comerciale, ocazionate de realizarea produselor fabricate.
Articolele de calculaţie se concretizează pentru fiecare ramură în funcţie de caracterul şi
structura producţiei.
Necesitatea clasificarea cheltuielilor după elemente economice permite fiecărei unităţi
economice de a calcula cheltuielile pentru întreg volumul de producţie. Însă aceste elemente nu
arată unde au apărut aceste cheltuieli: în secţiile de bază sau în cele auxiliare, la depozit sau la
secţiile administrative.
De exemplu, în elementul ,,remunerarea muncii” sunt incluse şi salariul muncitorilor şi cel al
directorului.
Gruparea cheltuielilor după elemente economice se manifestă în calcularea cantităţilor
necesare entităţii în diverse materiale. De asemenea este necesară această grupare pentru
coordonarea planului ,,Costul de producţie” cu alte compartimente ale planului entităţii. Pe baza
acestei grupări se determină mărimea venitului naţional.
Necesitatea clasificării cheltuielilor după articole de calculaţie are loc gruparea cheltuielilor,
în funcţie de locul unde au apărut şi în funcţie de destinaţia lor.
De exemplu, în articolul remunerarea muncii se ia în consideraţie remunerarea numai a
muncitorilor productivi. Remunerarea specialiştilor şi a funcţionarilor se include în
elementele ,,Cheltuieli generale de producere” şi ,,Cheltuieli generale gospodăreşti”.
Această grupare permite calcularea cheltuielilor pe secţii în parte şi pe produse.

11.3 Tipuri de cost

Alte aspecte privind costul de producţie în economia de piaţă sunt relevate de analiza
tipologiei costurilor de producţie. În teoria şi practica economică se operează cu 3 tipuri de cost:
cost global, cost marginal şi cost mediu.
 A) Costul total:
 după relaţia cu volumul fizic al producţiei (produsului global):
 cost fix ( C f . ) – este relativ constant in raport cu variatia produsului global fizic.
( C f . )=f ( q ) ,
unde q este produsul global fizic;
 cost variabil ( C v . ) – este relativ variabil direct proporţional în raport cu variaţia
produsului global fizic.
( C v .) =h ( q ) ,
 cost total ( C t . ) – suma algebrică a costului fix sau celui variabil
C t . =C f . +C v . =f ( q ) +h ( q )
 după baza de raportare:
 cost global C g .– se refera la costul întregului produs global:
 cost global fix: C g . f .;
 cost global variabil: C g . v. ;
 cost global total:C g .t .
C g .t . =C g .f . +C g . v.
B)Costurile medii:
 cost mediu C m ..– se refera la costul unei unităţi de produs:
Cg. f .
 cost mediu fix: C m .f .= ;
Pr .
C g .v .
 cost mediu variabil: C m .v . = ;
Pr .
C g .t .
 cost mediu total: C m .t . = .
Pr.
 Pr. produsul fabricat.
C m .t . =C m . f . +C m . v.
C) Costul marginal:
Cost marginal (CM) – arată creşterea costului global total generată de creşterea cu o unitate
a produsului global fizic, ce se exprimă prin relaţia:
↑ C g .t .
CM =
↑ Pr .
 după gradul de cuantificare:
 cost contabil (Cc.) – este determinabil pe baza documentelor contabile;
 cost de oportunitate (Co.) – avantajul maxim la care se renunţă atunci când se ia o
decizie economică (de alocare a resurselor).
 după efectivitatea cheltuielilor:
 cost explicit (Ce.) – cheltuieli ce reprezintă ieşiri efective de monedă;
  cost implicit (Ci.) – neîntrări scontate de venituri.
 după orizontul de timp:
 cost pe termen scurt (Ct.s.) – cost care functionează pe un interval de timp în care nu au
loc modificări substanţiale în factorii de producţie (îndeosebi la nivelul capitalului sau tehnologiei);
 cost pe termen lung (Ct.l.) – cost care functionează pe un interval de timp în care se
produc modificări substanţiale în factorii de producţie (îndeosebi la nivelul capitalului sau
tehnologiei).
Principiile costului de producţie:
 principiul cauzalităţii (al suficienţei) – nici o cheltuială care nu contribuie la obţinerea
bunului economic nu trebuie să intre în cost;
 principiul integralităţii (al necesităţii) – nici o cheltuială care contribuie la obţinerea
bunului economic nu trebuie exclusă din cost;
 principiul omogenizării (al uniformizării) – toate cheltuielile care intră în cost trebuie
aduse la acelaşi grad (de complexitate, de intensitate etc.);
 principiul actualizării (al scontării) – toate cheltuielile care intră în cost trebuie aduse la
acelaşi moment.
Relaţia dintre costurile medii pe termen scurt şi costul mediu pe termen lung, sunt
reprezentate în figura 1.

CM (termen scurt) CM (termen scurt) CM (termen scurt)

mărime mică a mărime medie a mărime mare a
entităţii economice entităţii economice entităţii economice

1.5 mil

Costul mediu pe
1 mil termen lung (CML)
9000 10000 11000
Figura 1 – Relaţia dintre costurile medii pe termen scurt şi costul mediu pe termen lung
Exemplu de calcul a costului de producţie
Despre activitatea unei firme se cunosc urmatoarele informatii:
w Dispune de masini si utilaje in valoare de 6000000 lei, cu o durata de folosinta de 5 ani.
w Inregistreaza urmatarele cheltuieli lunare:
w Salarii personal de conducere, administratie si paza = 10000 lei
w Salarii personal direct productiv = 30000 lei
w Materii prime si materiale = 90000 lei
w Energie in scop tehnologic = 15000 lei
w Chirii = 5000 lei
 Stiind ca productia lunara este de 25000 bucati, sa se determine costurile globate (CT,
CF si CV) si unitare
w Dispune de masini si utilaje in valoare de 6000000 lei, cu o durata de folosinta de 5 ani.
w Calcul amortizare lunara (a):
a = 6000000 lei / 60 luni = 100000 lei/luna

Adica suma ce se va include lunar pe costuri drept “consum” al masinilor si utilajelor

(consum de capital fix)
- Reprezinta un element de cost fix (CF)
w Identificarea categoriei de costuri (lunare):
w Amortizare capital fix = 100000 lei (calculat) → CF
w Salarii personal de conducere, administratie si paza = 10000 lei → CF
w Salarii personal direct productiv = 30000 lei → CV
w Materii prime si materiale = 90000 lei → CV
w Energie in scop tehnologic = 15000 lei → CV
w Chirii = 5000 lei → CF
Calcul costuri fixe (lunare):
w Amortizare capital fix = 100000 lei
w Salarii personal de conducere, administratie si paza = 10000 lei
w Chirii = 5000 lei
CF = 100000 + 10000 + 5000 = 115000 (lei)

Calcul costuri variabile (lunare):

w Salarii personal direct productiv = 30000 lei
w Materii prime si materiale = 90000 lei
w Energie in scop tehnologic = 15000 lei
CV = 30000 + 90000 + 15000 = 135000 (lei)
Calcul costuri totale (lunare):
CT = CF + CV
CT = 115000 + 135000 = 250000 (lei)
Calcul costuri medii (unitare):
Cmt = CT / Q
Cmt = 250000 lei / 25000 buc. = 10 lei/buc.

11.4 Planificarea costului unitar de producție

 Costul producţiei globale se determină prin însumarea consumurilor directe şi indirecte pentru
producerea unui utilaj, care de determină conform relaţiei:
C ∏ . glob . =Cdir . +C ind . ,

Realizarea cu succes a utilajului depinde de găsirea cumpărătorului corespunzător ceia ce

implică cheltuieli adăugătoare, deaceia calculăm cheltuielile de marketing, care constituie 10% din
costul producţiei globale
C h .mk . =C∏ . glob. ∙ 10 % ,

Costul dispozitivului se determină prin însumarea costul producţiei globale cu cheltuielile de

marketing, conform relaţiei:
C dis. =C∏ .glob . +C h .mk . ,

Rezultatul tuturor calculelor se trec în tabelul 2

Tabelul 2 – Rezultatele financiare
Consumuri directe şi indirecte ce constituie costul unitar de producție
Valuarea
Articole
cheltuielilor
Consumuri materiale directe
Stocuri de materii prime
Stocuri de semifabricate
Cheltuieli de materiale directe
Cosumuri directe privind retribuirea muncii
Fondul de retribuire a muncii
Contribuţiile în Fondul Social
Prime de Asigurare Medicală
Cheltuieli privind retribuirea muncii
Cheltuieli totale consumuri directe
Consumuri indirecte de producție
Cheltuieli de regie
Cheltuieli pentru întreţinerea şi repararea utilajului
Cheltuieli de energie electrică
Cheltuieli de consumuri indirecte
Costul de producție al proiectului
Costul producţiei globale
Calculăm cheltuielile de marketing
Costul produsului

11.5 Căile de reducere costurilor de producţie

În condiţiile economiei de piaţă în care costurile reprezintă un factor important în stabilirea
preţurilor, reducerea lor creează premisele necesare micşorării preţului de livrare a produselor.
Prin reducerea costurilor de producţie, în fiecare entitate economică se măresc veniturile şi
gradul de rentabilitate, dacă celelalte condiţii nu se modifică. Se asigură o creştere a volumului de
producţie, prin utilizarea resurse materiale şi de muncă asemănătoare, se înregistrează atât la nivel
de entitate, cât şi la nivel de societate o economisire a resurselor care au un caracter limitat,
realizîndu-se o utilizare raţională a acestora.
 Căile şi mijloacele de reducere a costurilor diferă de la entitate, la entitate în funcţie de
particularităţile specifice ale fiecărei entităţi, pornind cu procesul de producţie şi terminând cu
modul de conducere. Totuşi indiferent de aceste particularităţi se evidenţiază o serie de căi de
acţiune în direcţia reducerii costurilor care au caracter general.
Căile de reducere a costurilor de producţie sunt:

1. Reducerea cheltuielilor materiale – are o importanţă deosebită în acele ramuri în care

ponderea cheltuielilor materiale în costul complet este ridicată. Acest lucru vizează reducerea
consumurilor specifice de materii prime, materiale, energie, aprovizionarea cu materii prime şi
materiale de calitate şi în mod ritmic, corespunzător necesităţilor productive, utilizarea
înlocuitorilor de materiale, introducerea unor noi tehnologii sau îmbunătăţirea celor existente, care
să asigure o reducere a normelor de consum, reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deşeurilor
etc.
Determinarea influenţei reducerii cheltuielilor materiale asupra reducerii costului pe produs
se efectuiază pe fiecare tip de măsură în parte, utilizând următoarea relaţie de calcul:
C h . m .0 −Ch . m .1
Rc . p . Ch .m . = ∙ 100∙ K Ch. m .
C h .m . 0
unde Rc.p.Ch.m. – reducerea costului produsului ca urmare a reducerii cheltuielilor materiale;
Ch.m.o, Ch.m.1 – cheltuieli unui anumit tip de materiale înainte şi după aplicarea măsurii
pe produs;

KCh.m. – coeficientul cheltuielilor materialului inclus în costul produsului,

De exemplu, dacă prin aplicarea unei măsuri tehnico-organizatorice costul unui material pe
un produs se reduce de la 85 la 65 lei, coeficientul cheltuielilor materialului inclus în costul
produsului fiind de 0,7, reducerea costului produsului ca urmare a aplicării măsurii respective se
calculează în felul următor:
85−65
Rc . p . Ch.m . =
∙ 100∙ 0,7=16,47 %
85
2. Reducerea cheltuielilor ocazionate de factorul de muncă – are în vedere o normare
ştiinţifică a muncii, stabilirea exactă a necesarului de salariaţi pe categorii de pregătire şi creşterea
productivităţii muncii.
Sporirea productivităţii muncii influenţează reducerea costului de producţie sub mai multe
aspecte. În primul rând, prin sporirea cantităţii de produse create în aceeaşi unitate de timp.
Retribuţia, precum şi celelalte cheltuieli se vor repartiza la o cantitate mai mare de produse,
reducându-se cheltuielile de muncă pe unitatea de produs. În al doilea rând, o dată cu creşterea
productivităţii muncii se reduc cheltuielile fixe repartizate pe unitatea de produs.
Pentru a calcula influenţa creşterii productivităţii muncii asupra reducerii costurilor de
producţie, se poate uteliza următoarea relaţie:
 (
Rc . p . Ch.r .= 1−
100+↑ r
∙ K ∙100
100+↑ W m . f .r . )
unde Rc.p.Ch.r – reducerea costurilor de producţie sub influenţa reducerii, cheltuielilor cu
retribuţia, ca urmare a creşterii productivităţii muncii;
↑ r – creşterea retribuţiei medii, %;
↑ W m . – ritmul creşterii productivităţii muncii, %;
Kf.r. - coeficientul fondului de retribuire în costul de producţie planificat.

3. Reducere a cheltuielilor administrative – au în vedere raţionalizarea activităţii de

conducere în cadrul entităţii, reducerea unor cheltuieli generale de deficienţe în conducere (amenzi,
penalizări), raţionalizarea cheltuielilor legate de pază şi securitatea entităţii, poştă, telefon, telegraf
etc.
Reducerea unor asemenea cheltuieli se poate asigura prin înfăptuirea unor măsuri
economico-organizatorice:

 realizarea proporţiilor optime între personalul productiv şi cel neproductiv;

 mecanizarea lucrărilor de calcul, de evidenţă, statistică şi planificare;
 respectarea cu stricteţe a normelor şi normativelor cheltuielilor administrativ-
gospodăreşti ş.a.
4. Reducerea costului de producţie prin îmbunătăţirea utilizării capacităţii de producţie – ca
rezultat creşte volumul producţiei, ceea ce duce la reducerea pe unitatea de produs a cheltuielilor
convenţional-constante, în special a celor referitoare la amortizarea, repararea şi întreţinerea
utilajului.
Acestea însă sunt căi generale care se practică în acţiuni concrete în cadrul fiecărei entităţi,
corespunzător condiţiilor specifice ale acestora. La aceste căi pot fi adăugate acelea care sunt
particulare, la un moment dat, fiecărei entităţii.

11.6 Indicatorii reducerii costului de producţie

Planificarea reducerii costurilor de producţie pentru întreaga producţie presupune stabilirea
următorilor indicatori:

1. Cheltuieli la un leu producţie-marfă – acest indicator se calculează pentru perioada de

dare de seamă şi pentru perioada de plan, conform următoarei relaţii:
n n

∑ Pr . 0 ∙ C P .r .0 ∑ Pr . 1 ∙C P .r . 1
i=1 i=1
C h .0= n şi C h .1= n

∑ P r .0 ∙ P rea. 0 ∑ P r .1 ∙ Prea .1
i=1 i=1
unde Ch.0, Ch.1 – reprezintă cheltuielile la un leu producţie-marfă în perioada de bază şi
respectiv de plan;
 Pr.0, Pr.1 – cantitatea de producţie-marfă pentru un produs ,,i” în perioada de bază şi
respectiv de plan;
CP.r.0, CP.r.1 – costul de producţie pentru un produs ,,i” în perioada de bază şi respectiv
perioada de plan;
Prea.0, Prea.1 – preţul unitar pentru produsul ,,i” pentru perioada de bază şi respectiv de
plan.

2. Reducerea în expresie absolută a cheltuielilor la 1 leu producţie-marfă – în perioada de

plan, faţă de perioada de bază, se calculează conform următoarei relaţii:
Ra . Ch. =Ch .1 −Ch .0
unde Ra.Ch. – reducerea în expresie absolută a cheltuielilor la 1 leu producţie-marfă.
3. Reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă – în perioada de plan
faţă de perioada de bază, se calculează conform următoarei relaţii:
Ra .Ch . C h.1 −C h.0
RCh. = ∙ 100 % sau RCh. = ∙ 100 %
C h .0 C h.0
unde RCh. – reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă.
4. În ramurile, în care cheltuielile materiale deţin o pondere mare în cadrul costului de
producţie se calculează cheltuielile materiale la un leu producţie-marfă, potrivit următoarei relaţii:
n n

∑ Pr . 0 ∙ C m .0 ∑ Pr .1 ∙C m .1
i=1 i=1
C h .m .0 = n şi C h .m .1 = n

∑ P r .0 ∙ Prea .0 ∑ Pr .1 ∙ Prea .1
i=1 i=1

unde Ch.m.0, Ch.m1 –cheltuielile materiale la un leu producţie-marfă în perioada de bază şi

respectiv de plan;
Cm.0, Cm.1 – costul de materiale pentru un produs ,,i” în perioada de bază şi respectiv
perioada de plan;
5. Reducerea în expresie absolută a cheltuielilor materiale la 1 leu producţie marfă – în
perioada de plan, faţa de perioada de bază, se calculează conform următoarei relaţii:
Ra . Ch.m . =C h .m .1 −Ch . m .0
unde Ra.Ch. – reducerea absolută a cheltuielilor materiale la un leu producţie-marfă.
6. Reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă – în perioada de plan faţă
de cea de bază, se calculează conform următoarei relaţii:
R a .Ch. m . C h .m .1 −C h. m .0
RCh. m . = ∙ 100 % sau RCh. m . = ∙ 100 %
C h .0 Ch .0
unde RCh.m. – reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă.

Întrebări pentru discuţii şi sarcini pentru aplicare:

1. Definiţi noţiunile: consum al factorilor de producţie, cost al producţiei;
2. Recunoaşteţi structura cheltuielilor după forma de consum în elemente şi articole de calculaţie;
3. Identificarea tipurile de costuri;
4. Determinaţi costul mediu şi marginal;
5. Determinaţi costul pe unitate de producție;
6. Argumentaţi importanța determinării costului de producție pentru întreprindere;
7. Identificaţi căile de reducere a costului de producţie;
8. Aplicaţi indicatorii ce influenţează reducerea costului de producţie utilizînd echipamente
electrice și electronice automatizate.

BIBLIOGRAFIE

1 R.Coţofanu ,,Economie generală şi doctrine economice’’ Editura Bioterra, Bucureşti 1999.

2 H.Gavril "Economie ", Editura ALL Educaţional, Bucureşti, 1998.