Cap.

I: Organizarea imobilizarilor corporale

1.1. Notiuni privind imobilizarile corporale

(definitii)

Imobilizarile corporale sunt active care:

a)     sunt detinute de o persoana juridica pentru a fi utilizate în productia de bunuri sau

prestarea de servicii, pentru a fi închiriate tertilor sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative;

b)     sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mare de un an, si

c)      au valoare de intrare mai mare decât limita prevazuta de reglementarile legale în
vigoare. Aceasta valoare, în prezent de peste 5000000 lei, va fi actualizata periodic
în functie de indicele de inflatie.

Un activ corporal trebuie recunoscut în bilant daca se estimeaza ca va genera beneficii

economice pentru persoana juridica si costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Amortizarea reprezinta alocarea sistematica a valorii amortizabile a unui activ pe

întreaga sa durata de viata utila.

Durata de viata utila reprezinta:

- perioada pe parcursul careia se estimeaza ca întreprinderea va utiliza activul supus

amortizarii, sau

numarul unita&# 414y2423e 355;ilor produse sau al unor unitati similare estimate a fi
obtinute prin folosirea activului respectiv.

Costul reprezinta suma platita în numerar sau echivalente de numerar ori valoarea

justa a altor contraprestatii efectuate pentru achizitionarea unui activ, la data achizitiei
sau a constructiei acestuia.

Valoarea reziduala reprezinta valoarea neta pe care o întreprindere estimeaza ca o

va obtine pentru un activ la sfîrsitul duratei de viata utila a acestuia, dupa reducerea
prealabila a costurilor de cesiune previzionate.

Valoarea justa reprezinta suma pe care un activ ar putea fi schimbat de bunavoie

între doua parti aflate în cunostinta de cauza, în cadrul unei tranzactii cu pretul
determinat obiectiv.
Pierderea din depreciere reprezinta diferenta dintre valoarea contabila si valoarea
recuperabila.

Valoarea contabila reprezinta valoarea la care un activ este recunoscut în bilant

dupa scaderea amortizarii cumulate pîna la acea data, precum si a pierderilor cumulate
din depreciere.

Valoarea amortizabila este costul activului sau o alta valoare substituita costului în

situatiile financiare, din care s-a scazut valoarea reziduala.

1.2. Clasificarea imobilizarilor corporale

Contabilitatea sintetica a imobilizarilor corporale se tine pe categorii, iar
contabilitatea analitica se tine pe fiecare obiect de evidenta, prin care se
întelege obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele si
accesoriile acestuia, destinat sa îndeplineasca în mod independent, în
totalitate, o functie distincta.

În structura imobilizarilor corporale se identifica doua mari grupe : terenurile si mijloacele

fixe. În cadrul imobilizarilor corporale sunt evidentiate în mod distinct imobilizarile corporale
în curs.

Din punct de vedere al contabilitatii sunt considerate mijloace fixe, obiectul singular sau
complexul de obiecte care se utilizeaza ca atare si îndeplineste cumulativ doua conditii: au o
durata normala de utilizare mai mare de un an si o valoare mai mare decît limita stabilita de
lege. Cele care îndeplinesc numai una din aceste doua conditii sunt considerate active
circulante sub denumirea de obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata.

 Pentru organizarea rationala a contabilitatii imobilizarilor corporale din orice

întreprindere este necesara clasificarea acestora dupa mai multe criterii, astfel:

Dupa natura si caracteristicile lor tehnice , mijloacele fixe pot fi grupate astfel:

- constructii;

- echipamente tehnolgice (masini, utilaje si instalatii de lucru);

aparate si instalatii de masurare, control si reglare

mijloace de transport;

animale si plantatii;

- mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si

alte active corporale.
imobilizari corporale în curs
Clasificarea respectiva sta la baza codificarii mijloacelor fixe, la organizarea evidentei
operative si a contabilitatii analitice. De asemenea este utilizata la elaborarea
catalogului duratelor de serviciu normale si a normelor de amortizare.

 Dupa apartenenta la patrimoniul întreprinderii, mijloacele fixe pot fi :

mijloace fixe proprietatea unitatii patrimoniale (mijloace fixe proprii), care fac obiectul
conturilor bilantiere ale agentului economic ce le detine si le utilizeaza. Mijloacele fixe
proprii apartin de drept proprietarului, fiind proprietate neconditionata a acestuia,
evidentiate în conturi separate, iar amortizarea acestora se face de catre înteprindere;

mijloace fixe in folosinta temporara în categoria carora intra: mijloace fixe

concesionate , mijloace fixe închiriate sau luate în locatie de gestiune sunt acele
mijloace aflate temporar în gestiunea întrepriderii spre a fi exploatate, ele apartinînd
altor proprietari. Întreprinderea are asupra lor numai drepturi limitate. Amortizarea
acestora se face de catre întreprinderea proprietara. Ele fac obiectul conturilor
extrapatrimoniale.

Dupa destinatia pe care o au în cadrul întreprinderii, mijloacele fixe se

clasifica în :

-mijloace fixe productive;

-mijloace fixe cu destinatie sociala;

-mijloace fixe în conservare.

Evidenta separata a acestor trei categorii este necesara pentru calcularea unor
indicatori de eficienta a folosirii mijloacelor fixe, cum sunt: rata activelor fixe, rata de
imobilizare a activelor fixe, rata capitalului fata de activele fixe, amortizarea mijloacelor
fixe etc.

Nu sunt considerate mijloace fixe conform legii 15/1994 :

a) Motoarele, aparatele si alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în scopul

înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparatiilor de orice fel, care nu modifica
parametrii tehnici initiali ai mijlocului fix;

b) Sculele, instrumentele si dispozitivele speciale care se folosesc fie la fabricarea

anumitor produse în serie, indiferent de valoarea si durata lor de functionare normala;

c) Constructiile si instalatiile provizorii executate din fondurile de investitii;

d) Animalele care nu au îndeplinit conditiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale

la îngrasat, pasarile si coloniile de albine;
e) Padurile;

f) Investitiile efectuate pentru realizarea lucrarilor miniere din afara perimetrului de

exploatare precum si cele pentru foraj executate pentru explotari, prospectiuni
geologice si geofizice etc;

g) Prototipurile, atîta timp cît servesc ca model la executarea productiei de serie,

inclusiv seria zero sau sunt supuse încercarilor, în vederea omologarii la producator;

h) Echipamentul de protectie si de lucru, îmbracamintea speciala, precum si accesoriile

de pat, indiferent de valoarea si durata lor de utilizare.

Terenurile sunt acea parte a imobilizarilor corporale care este legata de sol si care
prin natura lor sunt în totalitate imobile.

Contabilitatea terenurilor este structurata pe doua categorii: terenuri (propiu-zise) si

amenajari de terenuri.

Terenurile sunt întinderi de pamînt bine delimitate care pot avea diverse destinatii.

În contabilitatea analitica, terenurile pot fi evidentiate pe urmatoarele grupe: terenuri

agricole, silvice, terenuri fara constructii, terenuri cu zacaminte, terenuri cu constructii,
terenuri cu amenajari si altele.

Terenurile nu se pot deprecia ireversibil si, ca atare, nu pot fi amortizate. O eventuala

depreciere temporara este înregistrata prin sistemul provizioanelor. În schimb, investitiile
legate de amenajarea terenurilor (lacurilor, baltilor, iazurilor si alte lucrari asimilate) sunt
supuse amortizarii. De asemenea, terenurile de natura zacamintelor sunt supuse si ele
amortizarii.

Imobilizarile corporale în curs de executie reprezinta investitiile si mijloacele fixe sau

amenajari de terenuri, neterminate la sfarsitul perioadei de gestiune sau exercitiului financiar,
efectuate în regie proprie sau antrepriza, care se evalueaza la costul de productie sau de
achizitie, ele urmînd a fi trecute în categoria imobilizarilor corporale finalizate, dupa receptia,
darea în folosinta sau punerea în functiune a acestora, dupa caz.

1.3.Evaluarea imobilizarilor corporale:

Evaluarea imobilizarilor este de trei feluri: evaluarea curenta, evaluarea la sfarsitul
exercitiului financiar si evaluarea periodica.

 Evaluarea curenta are loc în timpul exercitiului financiar cu ocazia intrarii si

iesirii imobilizarilor în/din patrimoniul întreprinderii. Cu ocazia întrarii în patrimoniu,
imobilizarile se înregistreaza la urmatoarele costuri sau preturi: costul de achizitie,
costul de productie, valoarea de utilitate, valoarea de aport, pretul de cumparare.
Costul de achizitie este utilizat pentru bunurile cumparate de pe piata si cuprinde
pretul de cumparare negociat de parti, la care se adauga: cheltuielile de transport,
instalare, montaj si punere în functiune, taxele vamale, primele de asigurare si T.V.A.
deductibila.

Costul de productie este folosit la intrarea imobilizarilor obtinute din propriul proces de

productie al întreprinderii, sau cele construite de întreprindere. El se formeaza din costul
de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate la care se adauga cheltuielile
facute de întreprindere cu salariile, amortizarile, lucraaile si serviciile executate de terti
si alte cheltuieli sau plati.

Valoare de utilitate este utilizata la intrarea în patrimoniu a bunurilor de natura

imobilizarilor primite prin donatii cu titlu gratuit. Valoarea de utilitate reprezinta pretul
presupus a fi acceptat la plata de catre un eventual cumparator, tinînd cont de starea si
locul în care se gaseste bunul respectiv, precum si efectul util pe care l-ar avea pentru
întreprindere.

Valoarea de utilitate mai este cunoscuta si sub denumirea de valoare venala, valoare
actuala, valoare curenta si valoare la zi.

Valoarea de aport este folosita în cazul bunurilor aduse ca aport în natura la societate

cu ocazia asocierii, fuziunii sau comasarii. Ea se stabileste de catre experti si este
acceptata de parti conform statutului sau contractului de societate.

Pretul de cumparare este utilizat pentru evidentierea imobilizarilor cumparate. Acesta

este egal cu pretul de achizitie.

Cu ocazia iesirii imobilizarilor din patrimoniul întreprinderii, acestea sunt evidentiate la

nivelul valorilor de intrare.

 Evaluarea imobilizarilor la sfarsitul exercitiului  se face în doua

momente bine precizate: la inventariere si la întocmirea bilantului anual.

Evaluarea imobilizarilor la inventariere se face în vederea stabilirii valorilor

actuale, reale a imobilizarilor în scopul punerii de acord a datelor contabilitatii cu datele
reale determinate prin constatarea faptica a existentei acestora.

Evaluarea la întocmirea bilantului se face cu ocazia închiderii conturilor si a

întocmirii pe baza lor a bilantului. Evaluarea la bilant consta în mentinerea în conturi a
valorilor contabile de intrare si apoi compararea acesteia cu cea constatata la
inventariere (actuala). Daca valoarea actuala este mai mare decît valoarea contabila,
plusurile de valoare nu se contabilizeaza. Daca valoarea actuala este mai mica decît
valoare contabila, aceasta se analizeaza si se înregistreaza diferit în functie de natura si
cauzele care au determinat minusurile de valoare.
Astfel, pierderea de valoare constatata se compara cu amortizarea stabilita prin planul
de amortizare. Daca pierderea de valoare este egala cu amortizarea calculata, ea se
considera normala, definitiva, ireversibila, fiind determinata de uzura fizica si morala la
care sunt supuse imobilizarile si se înregistreaza sub forma amortizarii. Daca pierderea
de valoare este mai mare decît pierderea normala (marimea amortizarii), diferenta
constanta se înregistreaza, astfel: ca amortizare exceptionala, daca deprecierea este
definitiva (ireversibila), sau ca provizioane pentru depreciere, daca pierderea este
considerata reversibila.

În bilant, imobilizarile se evalueaza, astfel: la valoarea contabila de intrare (bruta) si

separat valoarea amortizarilor si provizioanelor, care scazute din valoarea contabila
rezulta valoarea neta contabila.

Evaluarea periodica are loc în anumite date stabilite prin lege. În cazul cresterilor
constatate de valoare a imobilizarilor se impune o reevaluare a valorilor
corespunzatoare în vederea aducerii lor la nivelul valorii actuale. La baza stabilirii valorii
actuale stau, de regula, valoarea contabila de intrare, utilitatea bunului, preturile pietei si
gradul de uzura a bunului respectiv la data reevaluarii.

O imobilizare corporala recunoscuta ca activ trebuie evaluata initial la costul sau

determinat potrivit regulilor de evaluare din prezentele reglementari, în functie de
modalitatea de intrare în unitate.