CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

1. Definiţii

Activele imobilizate sunt definite de reglementările contabile din România ca

fiind acele active ale unei întreprinderi destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în
activitatea acesteia, care nu se consumă şi nu se înlocuiesc după prima utilizare şi deci nu
sunt destinate comercializării.
Potrivit IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, activele imobilizate sunt definite
ca toate acele active care nu sunt clasificate în categoria activelor curente.
În raport de comportamentul lor economic şi de structura lor materială, activele
imobilizate se împart în:
- imobilizări corporale
- imobilizări necorporale
- imobilizări financiare.
Imobilizările corporale. Acestea sunt definite de IAS 16 Imobilizări corporale
ca fiind acele active materiale nemonetare care:
- sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative;
- pot fi utilizate de întreprindere pe parcursul mai multor perioade de gestiune.
Imobilizările necorporale. Acestea sunt definite de IAS 38 Active necorporale
fiind acele active identificabile nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru
utilizare în procesul de producţie sau de furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi
închiriate altora sau pentru nevoi de administrare.
Activele financiare (investiţiile financiare sau de portofoliu) sunt activele
deţinute de întreprindere în vederea creşterii averii sale prin încasarea unor venituri de
tipul dobânzilor, redevenţelor, dividendelor şi chiriilor, sau prin creşterea valorii
capitalizate sau prin obţinerea unor câştiguri ca urmare a vânzării acestor investiţii.

2. Recunoaştere şi evaluare

Potrivit Cadrului general recunoaşterea este procesul de încorporare în bilanţ sau

în contul de profit şi pierdere a unui element care îndeplineşte cele două condiţii impuse
şi anume:
- este probabil ca orice beneficiu economic viitor să intre sau să iasă din
întreprindere; şi
- elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.
Evaluarea este procesul prin care se determină valoarea la care este recunoscută
în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere structura respectivă.
În raport de momentul în care se face evaluarea, vom avea:
a) evaluarea la intrare. La data intrării în întreprindere, bunurile se evaluează la
valoarea contabilă, care se stabileşte în funcţie de căile de intrare şi care îmbracă forma
de: cost de achiziţie, cost de producţie, valoare de aport, valoare justă, valoare de utilitate.

1
 Costul de achiziţie este alcătuit din următoarele elemente, potrivit IAS 16
Imobilizări corporale:
• preţul de cumpărare
+ taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile
+ toate cheltuielile directe necesare punerii bunului în stare de utilizare:
- costuri de amenajare a amplasamentului
- costuri iniţiale de livrare şi manipulare
- costuri de montaj
- onorariile arhitecţilor şi inginerilor
- costuri de demontare şi mutare a activului, respectiv costurile de restaurare a
amplasamentului, în măsura în care costul este recunoscut ca un provizion, potrivit IAS
37 Provizioane, active şi datorii contingente
- reducerile comerciale primite.

Costul de producţie are în componenţă următoarele elemente:

• costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate în mod direct pe obiectul de
investiţie
+ costurile de prelucrare directe (exemplu manopera directă)
+ costurile indirecte de producţie (costurile privind regia de fabricaţie) repartizate raţional
+ rebuturile în cadrul limitelor normal admise
+ alte costuri delimitate în mod direct.

Valoarea de aport acceptată de părţi pentru activele imobilizate intrate în

întreprindere în urma asocierii sau fuziunii se stabileşte în funcţie de preţul pieţei,
utilitatea, starea şi amplasarea acestor active.

Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună
voie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat
obiectiv.

Valoarea de utilitate pentru activele imobilizate dobândite cu titlu gratuit

(donaţii, subvenţii) se stabileşte în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestor
bunuri.

b) evaluarea la ieşire. De regulă, activele imobilizate sunt evaluate la ieşire la

valoarea lor contabilă de intrare.

c) evaluarea cu ocazia inventarierii. Evaluarea activelor imobilizate se

efectuează cu ocazia inventarierii anuale, iar valoarea este denumită valoare de inventar.
Aceasta este stabilită în funcţie de utilitatea bunului, de starea acestuia şi de preţul pieţei.
Pentru activele imobilizate amortizabile se ţine seama de valoarea netă contabilă
înregistrată până la închiderea exerciţiului financiar.
Pentru titlurile imobilizate cotate la bursă valoarea actuală este cea stabilită ca
valoare bursieră la 31 decembrie, iar pentru cele necotate ea este valoarea probabilă de
vânzare.
Conform standardelor contabile internaţionale, activele nu ar trebui înregistrate la
o valoare mai mare decât valoarea lor recuperabilă. Valoarea recuperabilă a unui activ
este valoarea cea mai mare dintre preţul net de vânzare şi valoarea sa utilizare.

2
 Preţul net de vânzare este suma ce se poate obţine din vânzarea unui activ minus
costurile legate de vânzare.
Valoarea de utilizare este valoarea actuală a fluxurilor viitoare de numerar ce se
aşteaptă să fie generate de utilizarea continuă a unui activ şi din vânzarea lui la sfârşitul
perioadei sale de viaţă utilă.
În situaţia în care valoarea contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă, trebuie
recunoscută o pierdere din depreciere.

d) evaluarea la bilanţ (la închiderea exerciţiului). Activele imobilizate se

evaluează la acest moment la valoarea contabilă de intrare aflată în corelaţie cu valoarea
de inventar. Tratamentul de bază prevăzut de standardele contabile internaţionale cere ca
imobilizările să fie recunoscute în bilanţ la cost, mai puţin orice amortizare cumulată şi
orice pierderi din depreciere cumulate.

A. CONTABILITATEA ACTIVELOR
IMOBILIZATE CORPORALE

În contabilitatea din ţara noastră imobilizările corporale se clasifică în următoarele

structuri:
• terenuri şi construcţii
• instalaţii tehnice şi maşini
• alte instalaţii, utilaje şi mobilier
• avansuri şi imobilizări corporale în curs.
Imobilizările corporale sunt definite ca fiind obiectul sau complexul de obiecte
care îndeplinesc cumulativ două condiţii:
- au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege (în prezent Codul fiscal a
stabilit limita minimă de 15.000.000lei)
- au o durată utilă de viaţă mai mare de 1 an.

1. Contabilitatea operaţiilor privind intrarea de active imobilizate corporale

Imobilizările corporale pot intra în întreprindere prin următoarele căi:

- aport în natură la capitalul social, iar valoarea de intrare se numeşte valoare
de aport
- achiziţionare de la furnizori interni / externi, valoarea de intrare fiind costul
de achiziţie
- construire în antrepriză sau în regie proprie, valoarea de intrare fiind costul
de producţie
- obţinere cu titlu gratuit prin donaţie, plusuri la inventar, subvenţii, valoarea
de intrare fiind valoarea justă.

Ulterior intrării activului imobilizat, în legătură cu acesta pot fi efectuate o serie

de cheltuieli care se pot clasifica în două categorii:

3
 a) cheltuieli privind modernizarea investiţiei iniţiale. Potrivit IAS 16 Imobilizări
corporale, cheltuielile cu modernizarea sunt recunoscute ca o componentă ce
măreşte valoarea contabilă iniţială. Acest lucru se întâmplă dacă aceste cheltuieli
contribuie efectiv la creşterea performanţelor sau randamentului activului
imobilizat: creşte durata de viaţă, îmbunătăţirea substanţială a calităţii producţiei,
reducerea substanţială a costurilor de producţie.

b) cheltuieli cu reparaţiile şi întreţinerea activelor imobilizate. Acestea nu se

adaugă la valoarea contabilă iniţială. Ele sunt efectuate pentru a păstra nivelul
beneficiilor economice viitoare şi sunt tratate ca fiind costuri ale perioadei, fiind
imputate direct rezultatului exerciţiului financiar.

2. Contabilitatea operaţiilor privind amortizarea

Amortizarea este definită de IAS 16 Imobilizări corporale ca fiind alocarea

sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă. Există
trei puncte de vedere din care poate fi tratată amortizarea, şi anume:
- din punct de vedere contabil: amortizarea reprezintă micşorarea valorii unui
element de activ ca urmare a deprecierii, prin folosirea lui de către
întreprindere, datorită învechirii, concurenţei sau schimbărilor tehnicii.
- din punct de vedere economic: amortizarea reprezintă diminuarea valorii unui
element de activ care rezultă din depreciere şi care solicită pregătirea şi
înlocuirea acestuia cu unul nou.
- din punct de vedere financiar: amortizarea este o sursă de autofinanţare a
capitalului imobilizat care se constituie chiar şi în cazul în care întreprinderea
nu realizează profit, prin afectarea rezultatului.

Potrivit reglementărilor din ţara noastră (Legea contabilităţii nr. 82/1991

modificată şi Codul fiscal) amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de impozitare
asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
IAS 16 Imobilizări corporale precizează că valoarea amortizabilă (cea asupra
căreia se aplică cotele de amortizare) este costul activului din care s-a scăzut valoarea
reziduală, unde:
- costul activului reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar
la data achiziţiei sau construcţiei acesteia, iar
- valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care întreprinderea estimează
că o va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia,
diminuată de costurile estimate de vânzare a activului.

Durata amortizării unei imobilizări corespunde, de regulă, duratei sale de

utilizare exprimată în ani. Aceasta se stabileşte în funcţie de condiţiile concrete de
desfăşurare a activităţii întreprinderii şi de regimul de lucru (numărul de schimburi), pe
categorii de bunuri.

4
 În ţara noastră clasificarea imobilizărilor corporale şi duratele normale de utilizare
se stabilesc prin hotărâri de guvern şi se publică un Catalog privind clasificarea şi
duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
În IAS 16 Imobilizări corporale se face referire la durata de viaţă utilă a unei
imobilizări, care poate fi diferită de durata sa fizică de viaţă. În determinarea duratei de
viaţă utilă (adică a perioadei pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza
activul ) întreprinderea trebuie să ia în calcul o serie de facturi:
- uzura fizică estimată (depinde de numărul de schimburi, de programul de
reparaţii, de modul de păstrare)
- producţia fizică estimată
- uzura morală apărută ca urmare a schimbărilor intervenite pe piaţă
- limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului (ex: expirarea
termenelor contractelor de leasing).

În practica contabilă se întâlnesc mai multe metode de calcul a amortizării:

metoda liniară, metoda amortizării proporţionale cu volumul activităţii, metoda
amortizării degresive, metoda amortizării accelerate, metoda amortizării progresive.

Metoda liniară se realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de

exploatare a unor sume fixe, corespunzător numărului de ani ai duratei normale de
utilizare a activului.
Amortizarea anuală se calculează astfel:
Amortizare anuală = Valoarea amortizabilă / durata de utilizare

sau

Amortizarea anuală = Valoarea amortizabilă x Rata de amortizare liniară,

unde

Rata de amortizare liniară = 100 / durata de utilizare (%)

În cadrului unui an, amortizarea se calculează proporţional cu numărul de luni de

funcţionare a activului, şi ea se înregistrează începând cu luna următoare punerii în
funcţiune.

Metoda degresivă constă în practicarea unei amortizări mai mari în primii ani
de utilizare, iar anuităţile scad pe măsură ce trece timpul. Acest tip de amortizare asigură
întreprinderii un avans fiscal prin amânarea de la plata impozitului pe profit.
Anuitatea (amortizarea anuală) se calculează prin aplicarea ratei de amortizare
degresive la: - valoarea de intrare în primul an
- valoarea netă contabilă pentru anii următori.

Amortizarea anuală = Valoarea de intrare (valoarea contabilă netă) x Rata de amortizare

degresivă

5
 Rata de amortizare degresivă se determină prin multiplicarea ratei de amortizare
liniare cu un coeficient de corecţie:

Rata de amortizare degresivă = Rata de amortizare liniară x coeficientul de corecţie

Coeficientul de corecţie diferă în funcţie de durata de utilizare a bunului, acesta

fiind:
- 1,5 pentru o durată cuprinsă în intervalul (2 - 5]ani
- 2 pentru o durată cuprinsă în intervalul (5 - 10]ani
- 2,5 pentru o durată mai mare de 10 ani.

Exemplu: un activ cu o durată de viaţă utilă de 5 ani se va amortiza degresiv prin

aplicarea unei rate de amortizare calculată astfel:
Rata de amortizare liniară = 100 / 5 = 20%

Rata de amortizare degresivă = 20% x 1,5 = 30%

Când anuitatea calculată prin metoda degresivă devine mai mică sau egală cu cea
calculată prin metoda liniară, atunci se va renunţa la aplicarea metodei de amortizare
degresivă, iar valoarea contabilă rămasă de amortizat va fi împărţită în mod egal la
numărul de ani rămaşi pentru utilizarea bunului.

Metoda accelerată constă în recunoaşterea unei amortizări de până la 50% din

valoarea de intrare în primul an de funcţionare, după care se va trece la sistemul de
amortizare liniar.

Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează şi se înregistrează lunar

potrivit formulei contabile:

681 Cheltuieli cu amortizările = 281 Amortizarea imobilizărilor

3. Contabilitatea operaţiilor privind ieşirea activelor corporale

Imobilizările corporale pot ieşi din întreprindere pe următoarele căi: prin casare,
prin vânzare, prin cedări cu titlu gratuit (donaţii), prin minusuri constatate la inventariere,
prin leasing, prin schimb de activ, etc.
Regula generală este ca la ieşirea activelor corporale ele să fie evaluate la
valoarea de intrare. Odată cu scoaterea lor din gestiune trebuie înregistrate următoarele
operaţii:
- scăderea din evidenţa contabilă a imobilizării corporale, ţinând cont de
amortizarea cumulată până în momentul respectiv
- înregistrarea eventualelor cheltuieli ocazionate de procesul de scoatere din
funcţiune (în cazul casării)
- înregistrarea eventualelor materiale recuperate odată cu scoaterea din
funcţiune (în cazul casării)
- recunoaşterea venitului din vânzare (în cazul vânzării)

6
 B. CONTABILITATEA ACTIVELOR
IMOBILIZATE NECORPORALE

Imobilizările necorporale sunt acele elemente care nu îmbracă forma bunurilor

fizice. Reglementările contabile din România clasifică imobilizările corporale în
următoarele structuri:
• cheltuieli de constituire: reprezintă cheltuielile generate de constituirea
întreprinderii ca persoană juridică (taxe de înscriere, de înmatriculare, cheltuieli pentru
emiterea şi vânzarea de acţiuni, etc.)
• cheltuieli de dezvoltare: sunt cheltuielile care sunt destinate unei activităţi
distincte de dezvoltare, care presupun angajarea de resurse proprii
• concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare:
• fond comercial (în cazul în care a fost achiziţionat): reprezintă o parte a fondului
de comerţ care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care
contribuie la menţinerea sau dezvoltarea activităţii întreprinderii, de exemplu clientela,
vadul comercial, reputaţia, marca, etc.
• alte imobilizări necorporale: programele informatice.

Standardul internaţional de contabilitate IAS 38 „Active necorporale” cere unei

întreprinderi să recunoască un element ca un activ necorporal numai dacă:
- corespunde definiţiei activelor corporale: un activ necorporal este un activ
identificabil nonmonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în
procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi
închiriat altora, sau pentru motive administrative;
- sunt întrunite cerinţele de recunoaştere:
- este probabil ca întreprinderea să obţină beneficii economice viitoare de
pe urma lui
- costul activului poate fi măsurat în mod credibil.

Pentru aplicaţii, contabilitatea tranzacţiilor privind imobilizările necorporale

vizează operaţii privitoare la recunoaşterea acestor active necorporale în contabilitate şi
respectiv amortizarea lor.

C. CONTABILITATEA ACTIVELOR
IMOBILIZATE FINANCIARE

Imobilizările financiare, denumite şi investiţii financiare sau de portofoliu,

cuprind valorile financiare investite de întreprindere în capitalul altor societăţi (ex: titluri
de participare), creanţele imobilizate şi vărsămintele de efectuat pentru imobilizările
financiare.

7
 Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de active şi alte titluri cu
venit variabil (acţiuni) deţinute de întreprindere în capitalul altor societăţi comerciale, a
căror deţinere durabilă îi este utilă acesteia.
Creanţele imobilizate rezultate din interese de participare reprezintă drepturi ale
întreprinderii asupra filialelor sau celorlalte firme din cadrul grupului determinate de
acordarea unor împrumuturi pe termen lung.
Standardele internaţionale de contabilitate care fac referire la investiţiile
financiare sunt IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare şi descriere” şi IAS 39
„Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare”.

Pentru aplicaţii, contabilitatea tranzacţiilor privind imobilizările financiare se

rezumă doar la operaţii privitoare la achiziţia – vânzarea titlurilor financiare.

8
 1) . Societatea Comercială “A” achiziţionează un utilaj industrial la preţul de
10000 lei, TVA 19%, cu o durată de viaţă utilă de 5 ani. După 2 ani de utilizare (în care
s-a amortizat liniar), se vinde la preţul de 11000 lei inclusiv TVA 19%, încasându-se
contravaloarea acestuia prin contul de la bancă.
- achiziţionarea utilajului:
% = 404 11900
2131 10000
4426 1900
- plata furnizorului:
404 = 5121 11900
- amortizarea:
An I 6811 = 2813 2000
An II 6811 = 2813 2000
- vânzarea:
461 = % 11000,00
7583 9243,74
4427 1756,26
- descărcarea gestiunii:
% = 2131 10000
6583 6000
2813 4000
- încasarea contravalorii mijlocului fix vândut:
5121 = 461 11000

2). La sfârşitul anului N se constată că pentru construcţia unei hale industriale s-a
cheltuit 9000 lei, lucrarea fiind finalizată în proporţie de 90%. În anul N+1 se finalizează
lucrarea, efectuându-se recepţia la valoarea de 10000 lei. Se vinde hala industrială la
valoarea de 11000 lei, TVA 19%. Se încasează prin contul curent.
- înregistrarea imobilizărilor în curs la sfârşitul anului N:
231 = 722 9000
- înregistrara recepţiei în anul N+1:
212 = % 10000
231 9000
722 1000
- facturarea halei industriale:
461 = % 13090
7583 11000
4427 2090
- descărcarea gestiunii:
6583 = 212 10000
- încasarea creanţei:
5121 = 461 13090

9
 3) S.C. X achiziţionează un teren la preţul de 10000 lei, TVA 19%. Se
împrejmuieşte cu un gard prin folosirea personalului propriu. Costurile ocazionate de
aceste lucrări însumează 100 lei. Se decide amortizarea în doi ani.
- achiziţie teren:
% = 404 11900
2111 10000
4426 1900
- recepţie amenajări de terenuri:
2112 = 722 1000
- amortizare amenajări de teren:
6811 = 2810 500 (an I)
6811 = 2810 500 (an II)
- scăderea din gestiune a amenajării de terenuri:
2810 = 2112 1000

10
 UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS, ARAD
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
SPECIALIZAREA MARKETING, ID

CONTABILITATE
FINANCIARA

Prof.coord: DAVID DELIA Student: VAS DENIS-ADRIAN

11
12