Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializare:Management Contabil,Expertiză și Audit
Anul de studiu:I

Proiect
Management contabil

Coordonator referat:Prof.univ.dr..Mărioara Avram

Masterandă:Țuțurigă Georgiana
Cristiana Magedalena

Drobeta Turnu Severin

2021

1
Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Specializare:Management Contabil,Expertiză și Audit
Anul de studiu:I

Contabilitatea activelor imobilizate

corporale

Coordonator referat:Prof.uni.dr..Mărioara Avram

Masterandă:ȚuțurigăGeorgiana
Cristiana Magedalena

Drobeta Turnu Severin

2021

CUPRINS
2
INTRODUCERE.......................................................................................................................4

CAPITOLUL I Consideraţii generale privind imobilizările corporale..................……….6

1.1.Definirea şi structura imobilizărilor corporale………………………………………….
…..6
1.2.Recunoaşterea imobilizărilor corporale………………………………………………….…
8
1.3. Evaluarea imobilizărilor corporale…………………………………………………..….....9
1.3.1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu..................................................................................9
1.3.2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.................................................................................11
1.3.3. Evaluarea cu ocazia inventarierii....................................................................................11
1.3.4. Evaluarea la data bilanţului.............................................................................................12
1.4 Reevaluarea imobilizărilor corporale..................................................................................12
1.5. Noţiuni generale privind deprecierea imobilizărilor corporale…………………………..15
1.5.1.Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale……………………………………
15

CAPITOLUL II Contabiliatea imobilizărilor  corporale...................................................17

2.1. Organizarea evidenţei operative şi analitice a imobilizărilor corporale............................17
2.2. Organizarea contabilităţii sintetice a imobilizărilor corporale..........................................21
2.3. Contabilitatea imobilizărilor corporale  în  curs de execuţie şi a avansurilor acordate
pentru imobilizări......................................................................................................................25
2.4. Contabilitatea imobilizărilor corporale  în  curs de aprovizionare....................................26

CONCLUZII.............................................................................................................................27

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................28

3
 INTRODUCERE

Contabilitatea s-a născut odată cu apariţia economiei de subzistenţă, când omenirea a

simţit nevoia de a-şi gestiona cât mai bine resursele din acele vremuri. Lucrurile au
evoluat, de la simple desene şi socoteli din peşterile rupestre la un întreg sistem
informaţional care identifică, măsoară, gestionează şi controlează totalitatea elementelor
patrimoniale. În condiţiile în care mediul economic este dinamic şi agresiv, iar fenomenele
economice iau amploare pe zi ce trece, contabilitatea devine o ştiinţă fără hotare.
În ţara noastră, reglementările şi metodologiile contabile urmăresc organizarea unui
sistem bazat pe reguli, principii şi politici contabile care să asigure reflectarea fidelă a
realităţii economice. Normele contabile se ghidează după planurile contabile vest-
europene, în special cel francez şi se bazează pe folosirea unui sistem dualist, care
presupune organizarea contabilităţii financiare şi de gestiune printr-o abordare dualistă a
conturilor.
Privită ca o artă a stăpânirii afacerilor, contabilitatea este un instrument de gestiune a
patrimoniului şi are ca scop sistematizarea, prelucrarea, prezentarea şi furnizarea
informaţiilor financiar-contabile diferiţilor utilizatori interni şi externi. Obiectivul principal
al contabilităţii este de a reflecta şi controla existenţa şi mişcarea bunurilor economice, a
creanţelor şi datoriilor pe care le are o entitate economică. Astfel, contabilitatea asigură
cunoaşterea evenimentelor trecute şi prezente, însă se pot realiza şi estimări ale evoluţiei
viitoare a diferitelor fenomene economice.
Contabilitatea trebuie astfel organizată încât să asigure înglobarea tuturor fenomenelor
economice într-o manieră care să se identifice şi să corespundă cerinţelor actuale: mediul
economic fluctuant, integrarea României la Uniunea Europeană, libera circulaţie a
bunurilor şi a banilor, posibilitatea folosirii resurselor şi a fondurilor comunitare etc.
Desfăşurarea unei activităţi economice presupune existenţa unei baze materiale bine
pregătită pentru a asigura eficienţa şi viabilitatea entităţii. Este vorba de bunurile tangibile
sau imobilizări corporale, cum sunt cunoscute în limbajul contabil, care asigură
desfăşurarea activităţii unei unităţi patrimoniale, fără a se epuiza de la prima utilizare.
Activele reprezinta o resursa controlata de întreprindere ca rezultat al unor evenimente
trecute si de la care se asteapta beneficii economice viitoare.
Activele sunt recunoscute în bilantul întreprinderii daca sunt îndeplinite
doua criterii cumulativ:
- este posibila generarea de beneficii economice viitoare aferente acestora exercitându-
se si un control asupra lor;
- costul poate fi determinat în mod credibil.
Existenta unei certitudini suficiente ca beneficiile economice viitoare vor fi generate
catre întreprindere necesita ca aceasta sa primeasca avantajele aferente activului si sa suporte
riscurile aferente.
Achizitia sau producerea activului identifica costul acestuia.
Activele imobilizate sunt activele unei întreprinderi, destinate utilizarii pe o perioada
îndelungata în activitatea acesteia.
Sunt reprezentate prin bunurile si valorile unei întreprinderi detinute durabil (>1 an),
care nu se consuma la prima utilizare iar valoarea lor se recupereaza esalonat prin includerea
în cheltuielile mai multor perioade contabile în functie de durata de viata utila.
Activele imobilizate pot intra în întreprindere pe mai multe cai: achizitii de la terti,
productie proprie, aport în natura, donatii,etc. Din punct de vedere financiar, sunt
considerate alocari permanente sau active cu o lichiditate redusa.

4
 Ţinând cont de complexitatea si trasaturile care le definesc, activele imobilizate
(imobilizarile ) pot fi clasificate în: necorporale, corporale si financiare.
a) Active imobilizate necorporale - sunt reprezentate prin active identificabile
nemonetare fara suport material si detinute pentru utilizare în procedul de productie sau
furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate tertilor sau pentru scopuri
administrative.
b) Active imobilizate corporale - sunt reprezentate prin bunuri materiale cu o valoare
mai mare decât limita stabilita de lege detinute de agentii economici si utilizate o perioada
îndelungata în productia de bunuri, prestarea de servicii , închiriere sau scopuri
administrative.
c) Active imobilizate financiare - cuprind resursele financiare investite de o
întreprindere în capitalul altor unitati pe o perioada mai mare de un an si care aduc
investitorilor diverse câstiguri. Exemplu: titlurile de participare, interesele de participare, alte
titluri imobilizate si creantele imobilizate.
În structura activelor imobilizate corporale si necorporale pot fi incluse si activele
imobilizate în curs. Acestea îmbraca forma lucrarilor de investitii care la sfârsitul exercitiului
nu au fost terminate, urmând ca finalizarea lor sa aiba loc în exercitiile viitoare, când vor fi
încadrate în categoria imobilizarilor corporale sau a imobilizarilor necorporale, dupa caz.
Primul capitol „Consideraţii generale privind imobilizările corporale” prezintă
noţiunile teoretice privind definirea, clasificarea, recunoaşterea, evaluarea şi reevaluarea
imobilizărilor corporale.
Capitolul 2 denumit„Contabilitatea imobilizărilor corporale”, am prezentat, printr-o
abordare teoretică , aspectele particulare ale organizării contabilităţii imobilizărilor corporale.
Proiectul se finalizează cu concluzii cu privire la imobilizările corporale şi
contabiliatea acestora.

5
 CAPITOLUL I
Consideraţii generale privind imobilizările corporale

Pentru desfăşurarea activităţii de exploatare, entităţile investesc capitalul disponibil în

active imobilizate. Acestea sunt bunuri şi valori deţinute de o entitate pe o perioadă mai mare
de un an şi se caracterizează prin faptul că participă la mai multe cicluri de exploatare, nu se
consumă de la prima lor utilizare, îşi păstrează forma fizică iniţială, nu sunt destinate vânzării
şi, în mod treptat, îşi transmit valoarea lor în bunurile, lucrările şi serviciile la a căror
producere au contribuit.
Activele imobilizate se grupează în funcţie de utilizarea şi forma lor concretă de
prezentare în: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.

1.1 Definirea şi structura imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale, denumite şi active corporale, pot fi definite ca fiind

acele active care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi închiriate terţilor;
sunt utilizate pe o perioadă mai mare de un an.
Conform legislaţiei în vigoare, din definiţia imobilizărilor corporale rezultă
următoarele:
Imobilizările corporale trebuie să fie în primul rând active, acestea din urmă fiind
definite în Cadrul General şi în IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” ca „resurse
controlate de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de pe urma cărora
întreprinderea estimează că va obţine beneficii”. Pe lângă aceste consideraţii, imobilizările
corporale sunt bunuri fizice sau tangibile „deţinute de o entitate”.
Legislaţia românească prevede faptul că imobilizările corporale sunt utilizate de o
întreprindere pe o perioadă mai mare de un an, ce coincide cu durata unui exerciţiu
financiar- contabil. Normele româneşti în vigoare, structurează imobilizările corporale în:
terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte instalaţii, utilaje şi mobilier; avansuri
şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
Această clasificare a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nu
conţine şi denumirea de „mijloc fix” însă, tradiţia contabilă românească include în această
categorie construcţiile, instalaţiile tehnice şi maşini, alte instalaţii tehnice, utilaje şi
mobilier.
Pentru a determina în orice moment starea şi mişcarea mijloacelor fixe se ţine evidenţa
corectă a acestora, realizând o clasificare după criterii economice şi tehnologice care să
corespundă necesităţilor întreprinderii.
1. După apartenenţa lor, mijloacele fixe se împart în:
 Mijloace fixe proprii – sunt înscrise în conturile din bilanţ;
 Mijloace fixe aflate în folosinţă temporară- sunt primite prin concesiune,
închiriere, locaţie de gestiune şi reflectate prin conturile din afara
bilanţului.
2. În funcţie de domeniul în care sunt utilizate:
 Mijloace fixe productive-sunt utilizate în activitatea de exploatare sau de
bază;
 Mijloace fixe folosite în alte activităţi-cum ar fi acţiuni sociale, culturale etc.
3. Din punct de vedere al naturii şi particularităţilor tehnico-constructive:
6
  Construcţiile;
 Instalaţiile tehnice, mijloacele de transport, animalele şi plantaţiile;
 Mobilierul, aparatura de birotică, echipamentele de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi ale active corporale.
Din categoria imobilizărilor corporale, nu fac parte: aparatele, motoarele,
instrumentele şi dispozitivele speciale care se folosesc la fabricarea unor produse în serie
sau a unor comenzi, sculele, piesele şi subansamblurile destinate înlocuirii celor uzate,
construcţiile şi instalaţiile provizorii; echipamentele de protecţie şi de lucru; animalele care
nu au îndeplinit toate criteriile pentru a fi trecute la animale adulte, păsările şi coloniile de
albine, animalele puse la îngrăşat, pădurile, prototipurile, atâta timp cât sunt folosite la
fabricarea producţiei de serie, inclusiv seria zero.
Terenurile sunt evidenţiate pe două categorii: terenuri şi amenajări de
terenuri. Terenurile sunt ţinute analitic pe următoarele grupe: terenuri agricole, silvice, cu
zăcăminte, cu construcţii, fără construcţii, etc. Terenurile se evaluează la intrarea în
patrimoniu, la o valoare stabilită potrivit legii, în funcţie de fertilitatea şi amplasarea acestora,
şi alte criterii, la valoarea de aport sau la costul de achiziţie, după caz. Terenurile de regulă nu
sunt supuse amortizarii, cu excepţia terenurilor cu destinaţie economică obţinute prin acte de
vânzare-cumparare, inclusiv prin despăgubiri în cazul exproprierilor.
Amenajările de terenuri reprezintă invesţiile efectuate pentru punerea în  valoare a
terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare.  Acestea cuprind: racorduri la
sistemul de alimentare cu energie, reţele de canalizare şi alimentare cu apă, împrejmuiri,
lucrări de acces, etc.Aceste investiţii sunt supuse amortizării.
Potrivit tradiţiei contabile româneşti, imobilizările corporale, cu excepţia terenurilor şi
amenajărilor de teren formau o categorie distinctă numită mijloace fixe. OMFP nr.1802/2014
nu mai defineşte în mod explicit această categorie.
Potrivit art. 7 din Codul fiscal, actualizat, conform cu Legea nr. 94 din 3 iunie
2011 mijlocul fix reprezintă orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi
utilizată în producţia sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată
terţilor sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un
an şi o valoare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. Valoarea de
intrare a mijloacelor fixe se stabileşte periodic prin hotărâre de Guvern funcţie de indicele
inflaţiei.
Construcţiile sunt imobilizări corporale reprezentate de clădiri achiziţionate de la terţi sau
realizate pe cont propriu.
În categoria instalaţiilor tehnice şi maşini sunt cuprinse maşini şi instalaţii de lucru,
aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale şi plantaţii.
 În categoria alte instalaţii, utilaje şi mobilier sunt cuprinse mobilierul şi aparatura
birotică, echipamentele de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte imobilizări corporale
care nu au fost nominalizate în grupele anterioare.
Imobilizările corporale deţinute în baza unui contract de leasing se evidenţiază în
contabilitate în funcţie de prevederile contractelor încheiate între părţi, precum şi legislaţia în
vigoare.
Potrivit art. 7 din Codul fiscal, actualizat, conform cu Legea contractul de leasing
financiar îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
 riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul
leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing
produce efecte;
 contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
 utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar
valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa
7
 dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing,
raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
 perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a
bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de
leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
 valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare
sau egală cu valoarea de intrare a bunului.
Potrivit aceluiaşi articol din Codul fiscal, contractul de leasing operaţional este orice
contract de leasing încheiat între locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi
beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea
reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. 7 lit. b) - e); riscul
de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu
este exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres
restituirea bunului la momentul expirării contractului.
Deosebirile între leasing-ul financiar şi cel operaţional sunt evidente. În ceea ce priveşte
leasing-ul operaţional, condiţiile sunt greu de definit prin contrast cu leasing-ul financiar,
fiind convenite de către părţi, dar cu inserarea clauzelor minimale prevăzute de lege. Alegerea
formei de leasing depinde de interesele participanţilor şi de natura bunurilor vizate.
În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidenţiate în mod distinct imobilizările corporale în
curs de execuţie, reprezintând investitiile neterminate efectuate în regie proprie sau în
antreprizăprecum şi avansurile pentru imobilizări corporale.
Ca şi o noutate, conform OMFP 1802/2014, sunt reflectate, distinct în contabilitate, acele
imobilizări corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile aferente,
dar care sunt în curs de aprovizionare. 

1.2.Recunoaşterea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când întreprinderea poate obţine
beneficii viitoare în urma folosirii acelui activ iar costul acestuia poate fi evaluat în mod
credibil.
Prin asocierea acestui principiu fundamental al recunoaşterii cu definiţia imobilizărilor
corporale reiese faptul că un bun poate fi recunoscut ca o imobilizare corporală dacă
respectă următoarele condiţii:
folosirea bunului de către întreprindere să genereze beneficii viitoare;
costul bunului să fie evaluat în mod credibil;
posibilitatea bunului să fie utilizat pe parcursul mai multor perioade;
bunul să fie utilizat de către întreprindere în producţia de bunuri sau prestarea
unor servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru a fi folosit în scopuri
administrative.
Beneficiile economice viitoare reprezintă estimările entităţii cu privire la capacitatea
imobilizării corporale de a genera fluxuri de numerar sau echivalente de numerar către
entitate. Această capacitate a bunurilor corporale se regăseşte, în general, în activitatea de
exploatare a entităţii.
Recunoşterea imobilizărilor corporale ridică câteva probleme în luarea deciziilor cu
privire la identificarea unei cheltuieli ca un activ sau ca o cheltuială, fapt ce poate influenţa
rezultatele reportate de întreprindere, având în vedere faptul că imobilizările corporale
reprezintă o parte semnificativă din activele întreprinderii.

8
1.3 Evaluarea imobilizărilor corporale
Evaluarea în contabilitate constă în exprimarea unităţii monetare (adică prin intermediul
banilor) a mărimii elementelor patrimoniale (active, pasive, venituri, cheltuieli şi rezultate)
precum şi a operaţiilor economico -  financiare (adică a modificărilor care intervin în structura
elementelor patrimoniale).
În contabilitate, toate elementele patrimoniale (fie de activ, fie de pasiv) sunt  înregistrate în
unităţi monetare (bani). În România unitatea de masură a valorii este leul.
Evaluarea imobilizărilor corporale se referă la măsurarea mărimii, existenţei şi mişcării
activelor imobilizate, în expresie valorică, la reflectarea în conturi a modificării imobilizărilor
pe care le evidenţiază.
Mişcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative. În acest
scop, se prezintă distinct, începând cu costul de achiziţie sau costul de producţie, pentru
fiecare element de imobilizare, pe de o parte, creşterile, cedările şi transferurile în cursul
exerciţiului financiar, iar, pe de altă parte, ajustările cumulate de valoare la începutul
exerciţiului financiar şi la data bilanţului, precum şi rectificările efectuate în cursul
exerciţiului financiar asupra ajustărilor de valoare din exerciţiile financiare
precedente. Ajustările de valoare se prezintă în bilanţ ca deduceri clare din elementele
corespunzătoare.
Dacă, atunci când situaţiile financiare anuale se întocmesc pentru prima dată, costul de
achiziţie sau costul de producţie al unei imobilizări nu poate fi determinat fără cheltuieli sau
întârzieri exagerate, valoarea reziduală de la începutul exerciţiului financiar poate fi tratată
drept cost de achiziţie sau cost de producţie. În acest context, valoarea reziduală reprezintă
valoarea justă a bunului respectiv.
Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mişcările diverselor
elemente de imobilizări, se prezintă începând cu costul de achiziţie sau costul de producţie,
modificat ca rezultat al reevaluării. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de
intrare a imobilizărilor corporale.
Activele imobilizate amortizabile sunt prezentate în bilanţ la valoarea contabilă,
reprezentată de costul de achiziţie, costul de producţie sau altă valoare care substituie costul,
dar diminuată cu amortizarea cumulată până la acea dată, precum şi cu pierderile cumulate din
depreciere.
Indiferent dacă duratele de utilizare economică, ale imobilizărilor, sunt limitate sau nu,
imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate
la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanţului, dacă se estimează că reducerea
valorii acestora este permanentă.
Ajustările de valoare trebuie înregistrate în contul de profit şi pierdere şi prezentate
distinct în notele explicative, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit şi
pierdere.
Dacă activele imobilizate fac obiectul ajustărilor excepţionale de valoare exclusiv în scop
fiscal, în notele explicative se prezintă valoarea ajustărilor şi motivele pentru care acestea au
fost efectuate.
Elementul de referinţă, hotărâtor, în evaluarea elementelor patrimoniale, este momentul
evaluării. Astfel, imobilizările corporale se evaluează pe parcursul următoarelor momente:
la intrarea în patrimoniu;
la ieşirea din patrimoniu;
la inventariere;
la închiderea exerciţiului.

1.3.1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu

9
 La data intrării în patrimoniu, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr
82/1991, OMFP 1802/2014, imobilizările corporale, recunoscute ca active, se evaluează şi
se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare (valoarea contabilă) care se stabileşte
astfel:
pentru imobilizările achiziţionate cu titlu oneros, puse în funcţiune ca atare, evaluarea
se face la costul de achiziţie. Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de
cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică
le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte
cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.
În costul de achiziţie se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu
obţinerea de autorizaţii şi alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective.
În cazul valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achiziţie include şi costurile de
tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei lor.
pentru imobilizările corporale construite sau produse în unitatea patrimonială,
evaluarea se face la costul de producţie. Acesta cuprinde: cheltuielile directe aferente
producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice,
manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, costul proiectării produselor,
precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind
legată de fabricaţia acestora.
În cazul producţiei de imobilizări, exemple de cheltuieli încadrate la alte cheltuieli direct
atribuibile sunt următoarele:
 costurile de amenajare a amplasamentului;
 costurile iniţiale de livrare şi manipulare;
 costurile de instalare şi asamblare;
 costurile de testare a funcţionării corecte a activului;
 costurile reprezentând salariile angajaţilor, contribuţiile legale şi alte cheltuieli
legate de acestea, care rezultă direct din construcţia imobilizării corporale;
 cheltuieli materiale;
 onorarii profesionale şi comisioane achitate în legătură cu activul etc.
În cazul în care o clădire este demolată pentru a fi construită o alta, cheltuielile cu
demolarea sunt recunoscute după natura lor, fără a fi considerate costuri de amenajare a
amplasamentului. Acelaşi tratament contabil se aplică şi cheltuielilor reprezentând valoarea
neamortizată a clădirii demolate. În costul unei imobilizări corporale sunt incluse şi costurile
estimate iniţial cu demontarea şi mutarea acesteia la scoaterea din funcţiune, precum şi cu
restaurarea amplasamentului pe care este poziţionată imobilizarea, atunci când aceste sume
pot fi estimate credibil şi entitatea are o obligaţie legată de demontare, mutare a imobilizării
corporale şi de refacere a amplasamentului. Costurile estimate cu demontarea şi mutarea
imobilizării corporale, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului se recunosc în valoarea
acesteia, în corespondenţă cu un cont de provizioane (contul 1513 “Provizioane pentru
dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea”).
pentru imobilizările aduse ca aport în natură, de către acţionari, evaluarea se face
la valoarea de aport. Aceasta reprezintă valoarea înscrisă în actul de evaluare,
determinată prin expertiză tehnică şi se stabileşte de către evaluatori experţi în funcţie
de:
 Preţul pieţei
 Utilitatea bunului pentru firma respectivă
 Starea bunului sau amplasarea acestuia
pentru imobilizările obţinute cu titlu gratuit precum şi în cazul plusurilor de inventar
determinate cu ocazia inventarierii imobilizărilor corporale, evaluarea se face
la valoarea justă (reală sau corectă). Valoarea justă reprezintă suma pentru care un
activ ar putea fi schimbat de bună voie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în
10
 cadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat obiectiv. Valoarea justă a activelor se
determină, în general, după datele de evidenţă de pe piaţă, printr-o evaluare efectuată,
de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare. În situaţia în care nu există date pe
piaţă privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a activelor şi a frecvenţei
reduse a tranzacţiilor, valoarea justă se poate determina prin alte metode utilizate, de
regulă, de către profesionişti în evaluare.
1.3.2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu

Ieşirea unei imobilizări corporale din patrimoniu poate fi datorată mai multor cauze:
 scoaterea din folosinţă la data expirării duratei normale de utilizare sau înainte
de acest termen;
 constatarea unui minus în gestiune la inventariere;
 vânzarea activelor imobilizate;
 cedarea activelor imobilizate cu titlu gratuit sub forma unor donaţii sau
subvenţii.
Ca regulă, imobilizările corporale se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de
intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate (de exemplu, valoarea
reevaluată pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate).
Activele constatate minus în gestiune se scot din evidenţă la data constatării lipsei
acestora. La scoaterea din evidenţă a activelor, se reiau la venituri ajustările pentru depreciere
sau pierdere de valoare aferente acestora.
O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când
niciun beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară. În cazul
ieşirilor de imobilizări amortizabile se calculează amortizarea şi pentru perioada scursă între
începutul exerciţiului şi data efectivă când are loc constatarea ieşirii din patrimoniu. În cazul
scoaterii din evidenţă a unei imobilizări corporale, sunt evidenţiate distinct veniturile din
vânzare, valoarea neamortizată a bunului cedat generând o cheltuială. 
Dacă o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei
înlocuiri parţiale (înlocuirea unei componente), atunci ea scoate din evidenţă valoarea
contabilă a părţii înlocuite, cu amortizarea aferentă, dacă dispune de informaţiile necesare.
În scopul prezentării în contul de profit şi pierdere, câştigurile sau pierderile obţinute în urma
casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferenţă între veniturile
generate de scoaterea din evidenţă şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate
de aceasta şi trebuie prezentate ca valoare netă, ca venituri sau cheltuieli, după caz, în contul
de profit şi pierdere, la elementul “Alte venituri din exploatare”, respectiv “Alte cheltuieli de
exploatare”, după caz.
Compensaţii de la terţi 
În cazul distrugerii totale sau parţiale a unor imobilizări corporale, creanţele sau sumele
compensatorii încasate de la terţi, legate de acestea, precum şi achiziţionarea sau construcţia
ulterioară de active noi sunt operaţiuni economice distincte şi trebuie înregistrate ca atare pe
baza documentelor justificative.
Astfel, deprecierea activelor se evidenţiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul
de a încasa compensaţiile se evidenţiază pe seama veniturilor conform contabilităţii de
angajamente, în momentul stabilirii acestuia.
Exemple de asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii:
a) sume plătite/ de plătit de către companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea
unor imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt;
b) sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care
au fost expropriate.

1.3.3. Evaluarea cu ocazia inventarierii

11
 În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la
inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura imobilizărilor se face potrivit
reglementarilor şi normelor emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice, prin Ordinul
3055/ 2009. La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenţei,
potrivit căruia se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau
pierderilor de valoare. Evaluarea elementelor patrimoniale de natura imobilizărilor
corporale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală, reală sau de utilitate,
denumită şi valoare de inventar. Această valoare se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului
pentru întreprindere, starea acestuia şi de preţul pieţei şi este trecută în Lista de
inventariere prezentată în anexa 3 la OMFP 1802/2014.  Pentru stabilirea valorii de utilitate
a imobilizărilor corporale se pot utiliza diverse metode, tehnici şi procedee adaptate naturii,
conţinutului şi caracteristicilor imobilizărilor supuse evaluării.
Corectarea valorii contabile a imobilizărilor corporale şi aducerea lor la valoarea de inventar
se face fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, atunci când se constată
o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau  suplimentarea ajustărilor pentru
deprecierea imobilizărilor corporale, în situaţia în care există o depreciere reversibilă.
Valoarea de inventar a imobilizărilor corporale se determină ţinând seama de amortizarea lor,
în sensul scăderii acesteia din valoarea de intrare.              
Fac obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie. Prezentele reglementări se aplică
inclusiv în cazul bunurilor care au fost aduse drept aport la capital şi al activelor în curs de
execuţie.

1.3.4. Evaluarea la data bilanţului

Imobilizările corporale se evaluează şi se reflectă în bilanţ la valoarea de intrare în

patrimoniu, respectiv valoarea contabilă, mai puţin ajustările cumulate de valoare,  pusă de
acord cu rezultatele inventarierii, procedându-se în felul următor:  
 Diferenţele cantitative constatate în plus sau în minus între situaţia scriptică din
contabilitate şi situaţia faptică de pe teren se înregistrează în contabilitate pentru
punerea de acord a acesteia cu realitatea.
 Diferenţele valorice rezultate din compararea valorii de intrare (contabilă) şi valoarea
de inventar, potrivit principiului prudenţei, sunt tratate astfel:
1. dacă valoarea de inventar a imobilizărilor corporale este mai mare decât valoarea de
intrare, conform principiului prudenţei, plusul de valoare nu se înregistrează în
contabilitate, elementele respective menţinându-se la valoarea lor de intrare, fiind o
majorare incertă;
2. diferenţele constatate în minus, între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a
imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate fie pe seama amortizărilor, în
cazul în care deprecierea este ireversibilă, fie se efectuează o ajustare pentru
depreciere, în cazul în care deprecierea este reversibilă.
Valoarea utilizată la închiderea exerciţiului financiar este de regulă egală cu valoarea netă
contabilă şi are la bază planul de amortizare.
    Valoarea netă  =  Valoarea contabilă - Amortizări şi ajustări                                     
       bilanţieră                                              privind deprecierile
Valoarea netă bilanţieră a imobilizărilor corporale trebuie să fie egală cu valoarea actuală
stabilită cu ocazia inventarierii patrimoniului.
1.4 Reevaluarea imobilizărilor corporale
Reevaluarea este un proces amplu ce implică numeroase aspecte financiar-contabile, iar
efectuarea ei se realizează conform prevederilor din legislaţia în vigoare. Ca regulă de bază,
reevaluarea se realizează pe baza unui act normativ care o reglementează iar decizia finală
12
este luată de agentul economic. Prin reevaluare se realizează actualizarea valorii elementelor
patrimoniale din situaţiile financiare ale anului precedent .Deci, prin reevaluare se substituie
valoarea de intrare a imobilizărilor corporale cu valoarea de utilitate stabilită în momentul
reevaluării. În urma revaluării poate rezulta o plusvaloare care echivalează cu o majorare a
capitalurilor proprii, sau o minusvaloare, care le diminuează.
Principiile care stau la baza reevaluării sunt următoarele:
 Valoarea netă contabilă este cea care se reevaluează pentru aducerea ei la nivelul
valorii actuale, considerată ca valoare de utilitate în momentul reevaluării;
 Diferenţa din reevaluare este egală cu diferenţa dintre valoarea actuală şi
valoarea netă contabilă;
 Amortismentele după reevaluare sunt calculate pe baza noii valori nete contabile.
Pentru realizarea reevaluării, persoanele juridice vor proceda la efectuarea inventarierii
imobilizărilor respective, în conformitate cu prevederile normelor aprobate OMFP 1802/2014
prin Reevaluarea imobilizărilor corporale pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Componenţa comisiilor de reevaluare va fi astfel stabilită încât să asigure un număr
corespunzător de cadre cu pregătire economică şi tehnică în domeniu, care să poată aprecia
obiectiv gradul de uzură fizică şi morală a bunurilor inventariate. La terminarea acţiunii de
reevaluare a imobilizărilor corporale, persoanele juridice vor determina şi vor înregistra în
contabilitate diferenţele rezultate din reevaluare.
Comisiile de inventariere vor analiza diferenţele rezultate din reevaluare şi valorile
actualizate ale imobilizărilor reevaluate, în corelaţie cu utilitatea bunurilor respective şi cu
valoarea lor de piaţă, iar în cazurile în care se vor constata supraevaluări sau subevaluări ale
valorii acestora, ele vor fi eliminate.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului.
Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti
calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi
internaţional.
Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita
reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o
combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite.
Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte
trebuie reevaluate, prin grupa de imobilizări corporale înţelegând activele de aceeaşi natură şi
utilizări similare, aflate în exploatarea unei entităţi. Exemple de grupe de imobilizări
corporale sunt: terenuri; clădiri; maşini şi echipamente; nave; aeronave etc.
Amortizarea cumulată la data reevaluării unei imobilizări corporale, este tratată în unul
din următoarele moduri:
a) recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel
încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa
reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este
reevaluat prin aplicarea unui indice;
b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată
în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea
reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile
care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.
Valoarea de piaţă a unei imobilizări corporale reprezintă preţul care poate fi obţinut pe
o piaţă activă atunci când activele de pe piaţă sunt relativ omogene şi există cantităţi
suficiente de asemenea active tranzacţionate, în aşa fel încât oricând pot fi găsiţi potenţiali
cumpărători şi vânzători. 

13
 Dacă un activ dintr-o clasă de active reevaluate nu poate fi reevaluat din cauză că nu
există piaţă activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanţ la cost, mai puţin
amortizarea cumulată şi pierderile din depreciere cumulate.
O piaţă activă este o piaţă unde sunt indeplinite cumulativ următoarele condiţii:
o elementele comercializate sunt omogene;
o pot fi gasiţi în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi;
o preţurile sunt cunoscute de cei interesaţi.
Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale reevaluate nu mai poate fi determinată
prin referinţă la o piaţă activă valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie valoarea sa
reevaluată la data ultimei reevaluări, din care se scad amortizarea şi provizioanele pentru
depreciere cumulate.
Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta
se tratează ca o creştere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, dacă nu a
existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ, sau ca un
venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci aceasta se
tratează ca o cheltuială cu întrega valoare a deprecierii, dacă în rezerva din revaluare nu este
înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare), sau ca o scădere a
rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii cu minimul dintre valoarea acelei
rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca
o cheltuială.
Pe măsură ce sumele transferate la Rezerva din reevaluare nu mai sunt necesare pentru
aplicarea metodei de evaluare utilizate şi pentru obţinerea scopului său, rezerva din reevaluare
va fi redusă.
Sumele reprezentând diferenţe de natura veniturilor şi cheltuielilor rezultate la reevaluare
trebuie prezentate separat în contul de profit şi pierdere. Nicio parte din rezerva din reevaluare
nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepţia cazului în care activul reevaluat a fost
valorificat, situaţie în care surplusul din reevaluare reprezintă câştig efectiv realizat.
Ajustările de valoare se calculează în fiecare exerciţiu financiar pe baza valorii atribuite
imobilizării la încheierea acelui exerciţiu financiar. În cazul în care se efectuează reevaluarea,
în notele explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilanţ de natura
imobilizărilor corporale reevaluate, următoarele informaţii:
i. valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate şi suma ajustărilor cumulate
de valoare; sau
ii. valoarea la data bilanţului a diferenţei dintre valoarea rezultată din reevaluare
şi cea reprezentând costul istoric şi, atunci când este cazul, valoarea cumulată a
ajustărilor suplimentare de valoare.
Erorile de evaluare a activelor, în sensul reevaluării la o valoare superioară sau inferioară
faţă de valoarea lor efectivă, intră în răspunderea agentului economic, chiar dacă aplicarea
metodologiei de evaluare se face de către sau cu supervizarea unui expert în evaluare.
Reevaluările trebuie facute cu suficientă regularitate, astfel încat valoarea contabilă să nu
difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului.
Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la valoarea
lor de piaţă.
Potrivit capitolului VII din Ordinul nr. 3055 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, diferenţele din reevaluare se înregistrează în contabilitate
într-un cont distinct, 105 “Rezerve din reevaluare”, cont de pasiv care are următoatea
funcţionalitate:
În creditul contului 105 “Rezerve din reevaluare” se înregistrează:

14
– creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea imobilizărilor corporale,
dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizărilor
corporale reevaluate (211, 212, 213, 214).
În debitul contului 105 “Rezerve din reevaluare” se înregistrează:
– capitalizarea surplusului din reevaluare, prin transferul direct în capitalul propriu, atunci
când acest surplus reprezintă câştig realizat, respectiv la scoaterea din evidenţă a activului
pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către
entitate (1065);
– descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea ulterioară a
imobilizărilor corporale (211, 212, 213, 214);
– ajustarea amortizării cumulate înregistrate până la data reevaluării imobilizării corporale, în
cazul în care reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (281). Soldul creditor al
contului reprezintă rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale existente în evidenţa
entităţii.

1.5. Noţiuni generale privind deprecierea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale, cu excepţia terenurilor, sunt supuse unui proces de depreciere

ce poate avea drept consecinţă pierderea de valoare, în timp, treptat, a valorii economice şi
de utilitate. Această pierdere de valoare reprezintă, în termeni contabili, ajustări de valoare
a imobilizărilor care au suferit anumite modificări determinate de cauze precum:
 uzura naturală şi/sau uzura anormală ce provine din diferite cauze;
 ineficienţa activităţii de reparaţii şi întreţinere;
• cauze naturale (cutremure, inundaţii etc.);
 cauze externe (incendii, explozii etc.);
 apariţia unor imobilizări corporale mai performante din punct de vedere
tehnic, tehnologic, al performanţelor etc.
1.5.1 Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale

Expresia valorică a deprecierilor reversibile întâlnite în cazul activelor corporale reprezintă

ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale. Acestea dau curs principiului prudenţei
şi independenţei exerciţiului financiar.
O depreciere a imobilizărilor corporale se produce atunci când valoarea contabilă este
superioară valorii actuale a activului, în reglementările contabile din România, aceasta din
urmă având denumirea de valoare de inventar.
Conform IAS 36 „Deprecierea activelor”, imobilizările corporale trebuie prezentate în
situaţiile financiare anuale la o valoare mai mică decât valoarea recuperabilă a acestora.
Valoarea recuperabilă reprezintă valoarea cea mai mare dintre valoarea de utilizare şi preţul
net de vânzare.
Valoarea de utilizare reprezintă valoarea actualizată a fluxurilor de numerar estimate de
entitate în urma folosirii activului respectiv.
O pierdere din depreciere apare atunci când există o diferenţă dintre valoarea contabilă
netă şi valoarea recuperabilă a unui activ. În această situaţie, valoarea activului în situaţiile
financiare este redusă la valoarea recuperabilă. Această diminuare este expresia unei pierderi
din depreciere.
Pentru identificarea deprecierii sau a pierderii de valoare a activelor corporale se poate
apela la o serie de surse externe şi interne:
a) surse externe – se poate urmări evoluţia valorii de piaţă a activelor respective,
schimbările survenite în mediul economic, social şi tehnologic ce pot influenţa activitatea
entităţii, cu implicaţii directe asupra valorii de utilizare.
15
 b) surse interne –se identifică uzura morală sau gradul de depreciere fizică,
diminuarea potenţialului imobilizării corporale, schimbările în ceea ce priveşte modul de
utilizare a activelor.
Aşa cum s-a observat în paragrafele precedente, o depreciere sau o pierdere de valoare este
identificată atunci când valoarea contabilă a unui activ corporal este mai mare decât valoarea
recuperabilă, adică maximul dintre preţul net de vânzare şi valoarea de utilizare.
Estimarea preţului net de vânzare se realizează pe baza informaţiilor deţinute despre:
 preţul imobilizării corporale trecut într-un contract de vânzare, dacă aceasta
constituie obiectului unei tranzacţii încheiate;
 valoarea de piaţă a activului corporal;
 valoarea realizabilă pe care entitatea ar putea să o obţină din desfăşurarea unei
tranzacţii viitoare;
 valoarea de utilizare, în cazul în care entitatea nu deţine suficiente informaţii
pentru a estima una din valorile precedente.
Estimarea valorii de utilizare se realizează de către o întreprindere la constatarea
deprecierii unor active corporale, când poate opta, după caz, la păstrarea sau cedarea
acestuia. De exemplu, în situaţia scăderii potenţialului activului, entitatea poate recurge la
vânzarea bunului dacă încasările nete rezultate din vânzare determină o rată a rentabilităţii
mai mare decât utilizarea lui în continuare, sau poate păstra şi folosi bunul, chiar dacă
potenţialul acestuia este mai mic decât estimările realizate. În acest sens, entitatea ia decizii
pe baza preconizărilor realizate asupra fluxurilor viitoare nete de trezorerie generate de
activul respectiv.
Recunoaşterea şi evaluarea unei pierderi din depreciere se realizează diferit în
funcţie de tipul de evaluare ulterioară a activelor.
a) deprecierea unui activ înregistrat la cost - ajustarea din depreciere este
recunoscută ca o cheltuială şi trebuie trecută în Contul de profit şi pierdere.
b) deprecierea unui activ înregistrat la valoarea reevaluată - pierderea din
depreciere este considerată o diminuare a valorii reevaluate în limita soldului creditor al
contului 105 „Rezerve din reevaluare”; dacă soldul contului este depăşit, diferenţa va fi
trecută pe o cheltuială în Contul de profit şi pierdere.
Constituirea sau majorarea ajustărilor pentru depreciere se realizează prin creşterea
cheltuielilor, iar anularea sau diminuarea acestora se face pe baza veniturilor din ajustări. În
cazul în care deprecierile activelor corporale înregistrate ca ajustări sau pierderi de valoare
se reduc în perioadele următoare, se face şi o diminuare corespunzătoare (anularea parţială
a ajustărilor înregistrate anterior în contabilitate).
Cheltuielile privind ajustările pentru depreciere sunt nedeductibile din calculul
rezultatului impozabil, în timp ce veniturile din ajustări penru depreciere reprezintă
deduceri fiscale, adică sunt neimpozabile.

16
 CAPITOLUL II
Contabiliatea imobilizărilor corporale

2.1. Organizarea evidenţei operative şi analitice a imobilizărilor corporale

Obiectul evidenţei operative îl constituie înregistrarea şi reflectarea fenomenelor şi

proceslor care au loc în cadrul întreprinderii, adică existenţa, intrarea şi ieşirea elementelor
patrimoniale la locul şi în momentul producerii fenomenelor şi proceselor respective.
Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale trebuie ţinută la zi pe bază de documente
justificative şi trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
 să fie organizată pe baza unor principii şi norme fundamentate ştiinţific;
 să dispună de o metodologie care să asigure un sistem unitar de înregistrare;
 să asigure totalitatea informaţiilor necesare caracterizării fenomenelor şi
proceselor urmărite;
 să fie simplă, clară, precisă;
 să poată fi adaptată continuu progresului activităţii economice;
 să constituie un mijloc de semnalizare, identificare şi prevenire a diferitelor
aspecte economice negative;
 obţinerea de date exacte, cantitative şi valorice, în orice moment, cu privire la
existenţa şi mişcarea imobilizărilor corporale, în interiorul sau în afara
intreprinderii;
 asigurarea controlului gestiunilor în scopul păstrării integrităţii patrimoniului;
 asigurarea răspunderii individuale sau colective în administrarea bunurilor
patrimoniale;
 asigurarea bazei de date necesare efectuării inventarierilor periodice şi anuale
prin furnizarea datelor scriptice la locurile de depozitare şi folosinţă.
Evidenţa imobilizărilor corporale urmăreşte mai multe obiective:
 cunoaşterea detaliilor tehnice despre activele fixe deţinute în patrimoniu;
 cunoaşterea situării acestora în patrimoniul întreprinderii, a custodelui responsabil
pentru ele precum şi a mişcării activelor dintr-o locaţie în alta;
 cunoaşterea valorii de evidenţă a activelor (valoarea de intrare, eventuale reevaluări) şi
a programului lor de amortizare;
 înregistrarea corectă pe cheltuieli a amortizării lunare a activelor fixe;
 cunoaşterea repartizării activelor fixe pe centre de cost;
 asigurarea posibilităţii inventarierii activelor fixe.
În acest scop trebuiesc respectate următoarele reguli de bază privind completarea
documentelor şi înscrierea operaţiunilor respective în evidenţele tehnico-operative, de către
gestionarii şi administratorii care răspund material, disciplinar şi penal de gospodărirea
bunurilor date în primire:
a)Conform Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-
contabile, Anexa I la Ordinul nr. 3512, documentele justificative trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
 denumirea documentelor;
 denumirea şi sediul unităţii care a întocmit documentul;
 numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
 denumirea părţilor care participă la efectuarea operaţiunilor;
 conţinutul operaţiunii şi temeiul legal al înfăptuirii ei;
17
  date cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
 numele şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-
financiare, ale persoanelor însărcinate cu exercitarea vizei CFP şi a persoanelor în
drept să aprobe operaţiunea respectivă;
 alte elemente impuse de caracterul operaţiunii.
b) Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, pix, maşină de scris sau sisteme
informatice; Regimul juridic al documentelor în formă electronică este stabilit de Legea nr.
260/2007 privind întregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice.
c) Nu se admit ştersături sau răzături, spaţii libere între operaţiuni sau file lipsă; Erorile se
corectează prin tăiere cu o linie a textului sau cifrelor greşite, astfel ca acestea să poată fi
citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă. Corectarea se face în toate exemplarele
documentului şi se confirmă prin semnătura persoanelor care au participat la întocmirea
documentului justificativ, menţionându-se şi data efectuării corecturii.
În funcţie de operaţiile care intervin în evidenţierea existenţei, mişcării şi deprecierii
imobilizărilor corporale, de căile de intrare şi de ieşire din patrimoniu, se întocmesc
documente specifice care se pot grupa pe trei categorii:
a) documente privind intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale;
b) documente privind ieşirea din gestiune sau din patrimoniu a imobilizărilor
corporale;
c) documente ce consemnează deprecierea imobilizărilor corporale.
Documentele întocmite la intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt
dependente de modalitatea de intrare a acestora.
Intrarea unui activ fix se face pe baza:
ゴ Facturii de aprovizionare şi/sau Avizului de expediţie al furnizorului, Contractului de
vânzare-cumpărare;
ゴ în cazul activelor fixe importate se adaugă Declaraţia vamală de import;
ゴ în cazul anumitor mijloace fixe se adaugă documente specifice. De exemplu, la
autovehicule: Cartea de identitate, sau documente cu acelaşi rol;
ゴ în cazul construcţiilor, documentul de intrare va fi însoţit de Procesul verbal de
recepţie finală;
Toate aceste documente vor fi păstrate în original în dosarele contabile aferente notelor
contabile ale lunii respective.
Pe baza documentelor ce atestă intrarea activelor fixe, se întocmeşte procesul verbal de
recepţie a mijlocului fix. Potrivit Normelor specifice de întocmire şi utilizare a documentelor
financiar –contabile, Anexa 2 la Ordinul nr. 3512, Procesul verbal de recepţie a mijlocului
fix se poate completa în următoarele variante:
1) Proces verbal de recepţie  (cod 14-2-5) care se întocmeşte pentru mijloacele fixe
independente care nu necesită montaj şi nici probe tehnologice, cum ar fi utilaje pentru
intervenţie, unelte, accesorii de producţie, mijloace de transport, animale, etc., care se
consideră puse în funcţiune la data achiziţionării lor.
2) Proces verbal de recepţie provizorie  (cod 14-2-5/a), care se întocmeşte pentru
utilajele care necesită montaj dar nu necesită probe tehnologice, precum şi pentru
clădirile şi construcţiile speciale care nu deservesc procese tehnologice. Aceste
categorii de imobilizări se consideră puse în funcţiune la data terminării montajului,
respectiv la data terminării construcţiei.
3) Proces verbal de punere în funcţiune (cod 14-2-5/b), care se întocmeşte pentru
utilajele şi instalaţiile care necesită montaj şi probe tehnologice, precum şi pentru
clădirile şi construcţiile speciale care deservesc procese tehnologice, acestea
considerându-se puse în funcţiune la data terminării probelor tehnologice.
Aceste documente se întocmesc de către secretarul comisiei instituite pentru recepţia
activelor fixe (obiectivelor de investiţii), în prezenţa membrilor comisiei formată din
preşedinte şi specialişti – consultanţi, asistenţi la recepţie.
18
 Aceste documente, care pot fi denumite generic “Proces verbal de recepţie a mijloacelor
fixe”, îndeplinesc următoarele funcţii:
o documente de înregistrare în evidenţa operativă şi în contabilitatea analitică şi
sintetică; documente de consemnare a stadiului în care se află realizarea unui obiectiv
de investiţii; documente de apreciere a calităţii lucrărilor privind realizarea unui
obiectiv de investiţii; documente de aprobare a recepţiei (cod 14-2-5);
o documente de constatare a îndeplinirii condiţiilor de recepţie provizorii a unui obiectiv
de investiţii(cod 14-2-5/a);
o documente de punere în funcţiune a unui obiectiv de investiţii (cod 14-2-5/b).
Procesul verbal de recepţie a mijloacelor fixe se întocmeşte în trei exemplare, Exemplarul
1 se înmânează beneficiarului, iar exemplarele 2 şi 3 rămân la compartimentul financiar-
contabil al antreprenorului. Acest circuit al procesului verbal de recepţie este specific
obiectivelor de investiţii executate în antrepriză. În cazul achiziţionării imobilizărilor
independente şi/sau a lucrărilor de construcţii-montaj executate în regie proprie, circuitul şi
numărul de exemplare ale acestui document pot fi raţionalizate în funcţie de necesităţile
informaţionale proprii ale fiecărei unităţi patrimoniale. Într-o manieră relativ similară se poate
pune problema în cazul intrării imobilizării în patrimoniu prin aport în natură la capitalul
social, donaţii, etc.
Pe baza procesului verbal de recepţie, contabilitatea va aloca activului un număr
din Registrul numerelor de inventar (cod 14-2-1). Acesta este un document de identificare
prin alocarea unui cod activelor fixe, în ordinea cronologică a intrării lor în întreprindere.
În scopul asigurării controlului asupra existenţei mijloacelor fixe, se atribuie fiecărui mijloc
fix, care constituie obiect de evidenţă, un număr de inventar în momentul intrării în unitate
prin achiziţionare, construire, confecţionare, transfer etc. (cu excepţia celor luate cu chirie),
care se consemnează în Registrul numerelor de inventar. Numerele de inventar atribuite
mijloacelor fixe care circulă prin schimb (tuburi pentru oxigen, butoaie etc.) nu se imprimă pe
acestea. Numerotarea mijloacelor fixe în cadrul registrului se face, de regulă, în ordinea
succesivă a numerelor şi pe grupe de mijloace fixe.
La stabilirea numerelor de inventar în cadrul seriei se au în vedere, atât mijloacele fixe
existente, cât şi mijloacele fixe care vor fi achiziţionate, construite sau confecţionate în anii
următori. Numărul de inventar atribuit unui mijloc fix urmează să fie trecut în toate
documentele care privesc mijlocul fix respectiv.
Informaţiile minime obligatorii pentru Registrul numerelor de inventar sunt :
 numărul de inventar;
 codul de clasificare;
 locul de situare;
 denumirea şi caracteristicile activului fix.
Se recomandă să se menţină întotdeauna denumirea cu care activul a fost recepţionat,
deoarece creativitatea în privinţa denumirii şi descrierii activelor fixe, mai ales când este
vorba de persoane fără cunoştinţe tehnice despre obiectivul respectiv, face ca mijloacele fixe
să fie greu de identificat.
Odată cu alocarea unui număr în Registrul numerelor de inventar, se procedează la
deschiderea Fişei mijlocului fix.
Fişa mijlocului fix (cod 14-2-2) este un document de evidenţă analitică a mijloacelor
fixe, întocmit într-un singur exemplar care se păstrează la compartimentul contabilitate al
întreprinderii.
Fişa mijlocului fix conţine următoarele informaţii:
 denumirea formularului;
 numărul de inventar;
 felul, seria, data şi numărul documentului de provenienţă;
 denumirea mijlocului fix şi caracteristicile;
19
  accesoriile;
 grupa, codul de clasificare;
 data dării în folosinţă, data amortizării complete;
 valoarea de inventar, durata normală de funcţionare în luni, amortizarea lunară, cota
procentuală de amortizare;/
 operaţiunile care privesc mişcarea, creşterea sau diminuarea valorii activului fix, felul
mişcării (debit/credit) şi soldul după fiecare operaţiune;
Bonul de mişcare a mijloacelor fixe (cod 14-2-3A)  este un document justificativ de
predare-primire a mijloacelor fixe între două locuri de folosinţă ale aceleiaşi unităţi
patrimoniale, precum şi document de însoţire a activului fix pe timpul transportului.
Bonul de mişcare cuprinde următoarele informaţii:
- denumirea formularului;
- numărul documentului, data;
- denumirea activului fix şi caracteristicile tehnice;
- numărul de inventar;
- numărul de bucăţi;
- valoarea de inventar;
- subunitatea predătoare;
- subunitatea primitoare;
numele şi prenumele, semnăturile persoanelor autorizate.
Se întocmeşte în două exemplare de către compartimentul care dispune mişcarea internă a
activului fix. Exemplarul numărul 1 ajunge la primitor iar exemplarul doi rămâne la predător.
Alte documente întocmite la intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt:
a) Proces verbal de transformare, pentru recepţionarea inventarului de natura activelor
fixe rezultat din prelucrarea materialelor în atelierele proprii ale unităţii;
b) Proces verbal de predare-primire, pentru mijloacele fixe primite prin transfer;
c) Contractul de închiriere sau Proces verbal de închiriere, pentru luarea în primire a
activelor fixe închiriate;
d) Proces verbal de luare în custodie, pentru mijloacele fixe primite în custodie;
e) Contractul de leasing, pentru bunurile achiziţionate în regim de leasing.
Documentele utilizate pentru evidenţa ieşirilor imobilizărilor corporale depind de
modalitatea de ieşire a acestora.
Casarea, adică scoaterea definitivă din funcţiune a activelor fixe prin dărâmare,
demontare, etc., este consemnată în documentul Proces verbal de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe/de declasare a unor bunuri materiale (cod 14-2-3/aA). Acest document se
întocmeşte în două exemplare, în baza unei documentaţii compusă, după caz, din:
o note privind starea tehnică a activelor fixe propuse a fi scoase din funcţiune;
o devize estimative ale reparaţiilor capitale;
o acte constatatoare ale avariilor;
o avize ale unor organe de specialitate.
Acest document îndeplineşte următoarele funcţii:
document de constatare a îndeplinirii condiţiilor scoaterii din funcţiune a activelor fixe
şi de declasare a unor bunuri materiale;
document de consemnare a scoaterii efective din funcţiune a activelor fixe sau de
declasare efectivă a unor bunuri materiale;
document de predare la magazie a ansamblelor, subansamblelor, pieselor şi
materialelor rezultate din casarea activelor fixe şi din declasarea altor bunuri
materiale;
document justificativ de înregistrare în evidenţa operativă a magaziilor şi în
contabilitatea analitică şi sintetică.

20
 Documente ce consemnează deprecierea activelor fixe:
   - lista de inventariere (cod 14-3-12 şi 14-3-12b)- în care se consemnează existenţa şi
valoarea de inventar a imobilizărilor corporale precum şi diferenţele valorice determinate de
eventuala depreciere a stării actuale a imobilizărilor corporale;
Se întocmeşte într-un exemplar, la locurile de depozitare, anual sau în situaţiile prevăzute de
dispoziţiile legale, de către comisia de inventariere, pe gestiuni, eventual grupe sau subgrupe,
separat pentru bunurile unităţii şi separat pentru cele aparţinând altor unităţi, şi se semnează
de către membrii comisiei de inventariere şi de către gestionar.
    Persoanele juridice pot întocmi lista de inventariere folosind sisteme informatice de
prelucrare a datelor, cu condiţia ca listele să cuprindă elementele principale din formularul-
model. În cazul bunurilor primite în custodie şi/sau consignaţie, pentru prelucrare etc., se
întocmeşte în două exemplare, iar copia se înaintează unităţii în a cărei evidenţă se află
bunurile respective.
 - fişa de calcul a amortizării- pe baza căreia se înregistrează în contabilitate amortizarea
activului fix, adică deprecierea valorii de intrare din cauza uzurii acumulate în timp.
Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale trebuie să fie astfel organizată încât să
asigure individualizarea categoriilor de terenuri şi a fiecărui activ fix, cunoaşterea existenţei şi
mişcării lor pe locuri de folosinţă, a gradului de depreciere.
Unităţile patrimoniale dispun de mijloace fixe numeroase, care se deosebesc între ele din
punct de vedere al construcţiei, însuşirilor tehnice, destinaţiei, gradului de depreciere, etc. De
aceea, pentru identificarea cu uşurinţă a fiecărui mijloc fix şi pentru a se asigura controlul lor
indiferent de locul de folosinţă, se atribuie fiecărui obiect de evidenţă un număr de inventar
care se trece în toate documentele ce privesc activul fix respectiv. 
Pentru a verifica concordanţa necesară între analitic şi sintetic, la fiecare perioadă
contabilă (lunar) se realizează o balanţă analitică pentru fiecare categorie de mijloace fixe. În
structura acestei balanţe vor intra:
 numărul de inventar şi denumirea activelor fixe;
 valoarea de inventar iniţială, intrări, ieşiri, sold;
 amortizarea înregistrată la începutul perioadei, amortizarea aferentă ieşirii de mijloace
fixe, amortizarea înregistrată în cursul perioadei, sold;
 valoarea rămasă la finele perioadei.
Rulajele totale consemnate pe fiecare coloană a balanţei vor fi în concordanţă cu rulajele
înregistrate în conturile sintetice corespunzătoare.

2.2. Organizarea contabilităţii sintetice a imobilizărilor corporale

În paragrafele următoare este abordată organizarea contabilităţii prin

prisma Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP
1802/2014.
Imobilizările corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul clasei 2 din Planul de
conturi general denumită “Conturi de imobilizări” care cuprinde următoarele grupe de conturi
aferente imobilizărilor corporale:
GRUPA 21 “Imobilizări corporale”
GRUPA 22 “Imobilizări corporale în curs de aprovizionare”
GRUPA 23 “Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări”
GRUPA 28 “Amortizări privind imobilizările”
GRUPA 29 “Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”
Aceste grupe cuprind conturi de activ excepţie făcând conturile din grupele 28 şi 29, care sunt
de pasiv.
21
Contul 211 “Terenuri”

Contabilitatea imobilizărilor corporale concretizate în terenuri se realizează cu ajutorul

conturilor operaţionale de gradul II:
- 2111 “Terenuri”;
- 2112 “Amenajări de terenuri”.
Potrivit reglementărilor aprobate prin OMFP 1802/2014, contul 211 “Terenuri” ţine
evidenţa terenurilor şi a amenajărilor de terenuri (racordarea lor la sistemul de alimentare cu
energie, împrejmuirile, lucrările de acces, etc.).
În debitul contului se înregistrează:
 valoarea terenurilor achiziţionate, a terenurilor reprezentând aport la capital, valoarea
terenurilor primite primite prin subvenţii pentru investiţii (404, 456, 4751);
 valoarea terenurilor primite cu titlu gratuit (4753);
 valoarea terenurilor achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin
interese de participare (451, 453);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor, dacă nu
a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă terenului
reevaluat (105);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor,
recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută
anterior la acel activ (781);
În creditul contului se înregistreză:
• valoarea terenurilor, respectiv a amenajărilor de terenuri cedate, amortizate (281, 658);
• valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea terenurilor în limita soldului creditor al
rezervei din reevaluare (105);
• valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea terenurilor recunoscută ca o cheltuială
cu intreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este
înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);
• valoarea terenurilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor
entităţi, în schimbul dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
• valoarea terenurilor aportate, retrase (456);
• valoarea terenurilor folosite pentru construirea de ansambluri de locuinţe destinate
vânzarii, reclasificate ca mărfuri (371);
• valoarea terenurilor expropriate (671).
Soldul contului reprezintă valoarea terenurilor şi costul amenajărilor de terenuri existente.

Contul 212 “Construcţii” ţine evidenţa existenţei şi mişcării construcţiilor.

În debitul contului  se înregistrează:
 valoarea construcţiilor achiziţionate, realizate din producţie proprie, primite prin
subvenţii pentru investiţii, ca aport la capitalul social (404, 231, 4751, 456);
 valoarea construcţiilor primite cu titlu gratuit (4753);
 valoarea construcţiilor achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin
interese de participare (451, 453);
 valoarea construcţiilor primite în regim de leasing financiar (167);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcţiilor, dacă
nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă construcţiei
reevaluate (105);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcţiilor,
recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută
anterior la acel activ (781);
22
  costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale la scoaterea
din evidenţă, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului (151);
 valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la construcţiile primite cu chirie
şi restituite proprietarului (281).
În creditul contului se înregistrează:
 valoarea neamortizata a constructiilor scoase din evidenta (658);
 amortizarea construcţiilor scoase din evidenţă (281);
 descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea construcţiilor, în
limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea construcţiilor, recunoscută ca o
cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu
este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);
 valoarea amortizării construcţiilor, eliminată cu ocazia reevaluării din valoarea
contabilă brută a acestora (281);
 valoarea clădirilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor
entităţi, în schimbul dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
 valoarea investiţiilor efectuate de chiriaşi la construcţiile primite cu chirie, amortizate
integral, restituite proprietarului (281);
 valoarea construcţiilor aportate retrase (456);
 valoarea construcţiilor distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea construcţiilor existente.

Contul 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” se desfăşoară pe

următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 2131 - Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
- 2132 - Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
- 2133 - Mijloace de transport;
- 2134 - Animale şi plantaţii.
Contul 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” ţine evidenţa
existenţei şi mişcării instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor de reproducţie
şi muncă şi plantaţiilor.
    În debitul contului se înregistrează:
- valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
achiziţionate, realizate din producţie proprie, primite prin subvenţii pentru investiţii, ca
aport la capitalul social (404, 446, 223, 231, 4751, 456);
- valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
primite cu titlu gratuit (4753);
- plusurile de inventar constatate la instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi
plantaţii (4754);
- valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin interese de participare
(451, 453);
- costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale la scoaterea
din evidenţă, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului (151);
- valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, primite în regim de leasing
financiar (167);
- creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalaţiilor tehnice,
mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, dacă nu a existat o descreştere
anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);
- creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalaţiilor tehnice,
mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, recunoscută ca venit care să
compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută anterior la acel activ (781);
23
 - valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la instalaţiile tehnice şi
mijloacele de transport primite cu chirie şi restituite proprietarului (281).
În creditul contului se înregistrează:
 valoarea neamortizată a instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi
plantaţiilor scoase din evidenţă (658);
 amortizarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
scoase din evidenţă (281);
 valoarea imobilizărilor aferente contractelor de leasing financiar cedate sau restituie
(167);
 descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea instalaţiilor
tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, în limita soldului creditor
al rezervei din reevaluare (105);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de
transport, animalelor şi plantaţiilor, recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a
deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă
referitoare la acel activ (681);
 valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor care
fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entităţi, în schimbul
dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
 valoarea investiţiilor efectuate de chiriaşi la instalaţiile tehnice şi mijloacele de
transport primite cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului (281);
 valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi
plantaţiilor, existente.

Contul 214 ”Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale” ţine evidenţa existenţei şi mişcării mobilierului, aparaturii
birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale.
În debitul contului se înregistrează:
 valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale achiziţionate, realizate din producţie
proprie, primite prin subvenţii pentru investiţii, ca aport la capitalul social (404, 446,
224, 231, 4751, 456);
 valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale primite cu titlu gratuit (4753);
 plusurile de inventar constatate la mobilier, aparatura birotică, echipamente de
protecţie a valorilor umane şi materiale şi la alte active corporale (4754);
 valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale achiziţionate de la entităţi afiliate sau de
la entităţi legate prin interese de participare (451, 453);
 valoarea amortizării investitţilor efectuate de chiriaşi la imobilizările primite cu chirie
şi restituite proprietarului (281);
 valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale, primite în regim de leasing financiar
(167);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a altor
active corporale, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială
aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a altor
24
 active corporale, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea,
recunoscută anterior la acel activ (781).
În creditul contului se înregistrează:
 valoarea neamortizată a mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a
valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale, scoase din evidenţă (658);
 amortizarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale scoase din evidenţă (281);
 descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protectie a valorilor umane şi materiale şi a altor
active corporale, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice,
echipamentelor de protectie a valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale,
recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din
reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);
 aportul în natură la capitalul social al altor entităţi, în schimbul dobândirii de
participaţii la capitalul acestora (261, 263, 265);
 valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de
protectie şi a altor active corporale existente.

2.3. Contabilitatea imobilizărilor corporale  în  curs de execuţie şi a

avansurilor acordate pentru imobilizări

Cele mai multe imobilizări necesită timp îndelungat în vederea obţinerii şi trecerii în
folosinţă sau exploatare a acestora. De la începutul procesului investiţional şi până la recepţia
imobilizărilor poate să treacă o perioadă de timp în cre să se acumuleze o serie de cheltuieli
aferente acestui proces. Astfel, se fac cheltuieli de cercetare-proiectare, execuţie propriu-zisă
a lucrărilor, montarea utilajelor, efectuarea probelor tehnologice, etc. Cheltuielile cu procesul
investiţional nu pot fi înregistrate în categoria imobilizărilor finite din următoarele
considerente:
- nu pot fi folosite încă în scopul pentru care au fost create;
- nu se cunoaşte costul complet de achiziţionare sau de producţie cu care să fie
înregistrate în contabilitate;
- amortizarea imobilizărilor se face de la punerea în funcţiune sau darea în exploatare,
întrucât din acel moment decurge procesul de depreciere a imobilizărilor corporale.
Imobilizările corporale în curs reprezintă investiţiile în curs de execuţie efectuate în regie
proprie sau în antrepreiză, evaluate la costul de producţie, respectiv la costul de achiziţie,
reprezentând preţul de deviz al investiţiei. Acestea se trec de regulă în categoria imobilizărilor
corporale după recepţie, dare în folosinţă sau punere în funcţiune.
Se consideră imobilizări în curs:
 lucrări de investiţii care se execută în regie proprie realizate parţial;
 părţi de lucrări executate parţial de terţi şi facturate de aceştia;
 cheltuieli de cercetare şi proiectare;
 aducerea şi montarea utilajelor;
 efectuarea probelor tehnologice;
 avansuri acordate furnizorilor de imobilizări.
Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs se ţine cu ajutorul conturilor 231 “Imobilizări
corporale în curs” şi 232 “Avansuri acordate pentru imibilizări corporale”.

25
 Contul 231 “Imobilizări corporale în curs” ţine evidenţa imobilizărilor corporale în
curs de execuţie. Este un cont de activ.
În debitul contului  se înregistrează:
 valoarea imobilizărilor corporale în curs facturate de furnizori (404);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs efectuate în regie proprie, neterminate (722);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs primite ca aport la capitalul social (456).
În creditul contului se înregistrează:
o valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie, recepţionate,date în folosinţă sau
puse în funcţiune (211, 212, 213, 214);
o valoarea imobilizărilor corporale în curs scoase din evidenţă (658);
o valoarea imobilizărilor corporale în curs distruse de calamităţi (671).
Soldul contului  reprezintă valoarea imobilizărilor corporale în curs nerecepţionate.

Contul 232 “Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” ţine evidenţa avansurilor
acordate furnizorilor de imobilizări. Este un cont de activ.
În debitul contului  se înregistrează:
ゴ valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale (404);
ゴ diferenţele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la finele lunii,respectiv la
încheierea exerciţiului, a avansurilor acordate în valută (765)
În creditul contului se înregistrează:
 valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale, decontate (404).
Soldul contului reprezintă avansurile acordate furnizorilor de imobilizări corporale
nedecontate.

2.4. Contabilitatea imobilizărilor corporale  în  curs de aprovizionare

Din grupa 22 Imobilizari corporale în curs de aprovizionare fac parte conturile:

223 “Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantţii în curs de
aprovizionare;
224 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale în curs de aprovizionare”.
Conturile din aceasta grupă sunt conturi de activ cu ajutorul conturilor din aceasta grupă se ţine
evidenţa imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile
aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.
În debitul conturilor din această grupă se înregistrează:
a) valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi
beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (404).
În creditul conturilor din această grupă se înregistrează
 valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-a încheiat procesul de
aprovizionare (213, 214).
Soldul conturilor reprezintă valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au
transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs
de aproviziona.

CONCLUZII

26
 Imobilizările corporale reprezintă, deci, bunuri tangibile deţinute de o entitate pe o
perioadă mai mare de un an pentru a fi folosite în producţia de bunuri sau în prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în activităţi administrative.
Conform normelor contabile româneşti, imobilizările corporale sunt structurate în terenuri
şi construcţii, instalaţii tehnice şi maşini, alte instalaţii, utilaje şi mobilier, avansuri
acordate furnizorilor şi imoblizări corporale în curs de execuţie.
Imobilizările corporale sunt recunoscute în momentul în care costul activului poate fi
evaluat în mod credibil şi se estimează posibilitatea generării de beneficii viitoare. După
această etapă, se trece la evaluarea imobilizărilor corporale în funcţie de momentul
operaţiunii, şi anume: la intrarea în entitate, la inventariere şi la data închiderii exerciţiului
financiar şi în momentul ieşirii imobilizării corporale.
Contabilitatea imobilizărilor corporale exercită o influenţă semnificativă asupra întregii
activităţi de exploatare şi implicit asupra rezultatelor economico-financiare.
Ca parte componentă a activului patrimonial, imobilizările corporale au un rol deosebit
de important în funcţionarea activităţii de exploatare a unei entităţi. De aceea,
contabilitatea imobilizărilor corporale trebuie să fie astfel structurată încât să reflecte
informaţii complete şi actualizate cu privire la structura imobilizărilor, starea tehnică
Importanţa imobilizărilor corporale dintr-o entitate nu trebuie neglijată, acestea
alcătuind
„coloana vertebrală”, pe baza căreia se sprijină activitatea de exploatare a firmei. Deciziile
cu privire la utilizarea şi scoaterea din gestiune a imobilizărilor corporale au efecte pe
termen lung şi din aceste consideraţii este necesară păstrarea unei evidenţe analitice pe
categorii de imobilizări corporale cu informaţii actualizate despre valoarea de intrare,
starea şi deprecierile acestora. Pentru asigurarea acestor cerinţe, contabilitatea
imobilizărilor corporale urmăreşte anumite obiective ce fac referire în principal la
întocmirea documentelor primare pentru a oferi în orice moment informaţiile necesare
utilizatorilor, efectuarea controlului gestionar al imobilizărilor pentru a asigura reflectarea
exactă, actualizată a existenţei şi mişcării acestora, asigurarea informaţiilor cu privire la
gradul de depreciere a imobilizărilor corporale şi prezentarea aspectelor legate de
recuperarea în timp a valorii prin amortizare şi ajustări pentru depreciere.
În concluzie, imaginea pozitivă a unei entităţi se reflectă în capacitatea de mobilizare a
patrimoniului în scopul realizării obiectivelor ce constituie menirea ei. Investiţiile
concretizate în imobilizări corporale reprezintă unul din aceste obiective şi au un rol
deosebit de important în supravieţuirea entităţii pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE
27
1. Avram , M., Contabilitatea financiară a firmei, Ed. Universitaria, Craiova,
2009.
2. Avram, M., Management contabil, Ed. Universitaria, Craiova, 2010.
3. Pârvuţoiu, I., Contabilitate financiară, Editura Sitech, Craiova, 2008
4. Staicu, C., Contabilitate financiară: abordare în context european şi
internaţional, Editura Universitaria Craiova, 2011
5. OMFP 1802/2014, cu modificarile ulterioare
6. www.anaf.ro,
7. www.contexpert.ro/,
8. www.dictionar-economic.com/,
9. www.e-juridic.ro/,
10. www.legis.ro/,

28