Capitolul Imobilizări

1. DEFINIŢIA ŞI STRUCTURA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Reglementările contabile din România definesc activele imobilizate ca fiind acele active ale
unei entităţi destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia. Astfel, activele
imobilizate reprezintă “bunurile şi valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în
activitatea entităţii economice şi care nu se consumă sau se înlocuiesc după prima lor utilizare şi,
ca atare, nu sunt destinate comercializării”
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi sunt detinute pe o perioadă
mai mare de un an. “Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct
sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate. Potenţialul poate fi
unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale entităţii”
Se apreciază că imobilizările reprezintă o componentă importantă a activului patrimonial şi
constituie baza tehnico-materială şi financiară a activităţii agenţilor economici. Activele imobilizate
sunt denumite şi bunuri de investiţii, active pe termen lung sau bunuri imobile.
Activele imobilizate prezintă următoarele caracteristici:
 sunt destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii, mai mare de
un an;
 au lichiditate mică;
 nu se consumă la prima utilizare, ele participând la mai multe cicluri de utilizare;
 sunt fixate în activitatea unităţilor patrimoniale, nefiind destinate direct comercializării;
 valoarea lor se recuperează în mod treptat, pe calea amortizării, prin includerea unor cote de
amortizare în costul activităţii la care participă.
În raport de comportamentul lor economic şi de structurile lor materiale, activele imobilizate se
grupează în:
 imobilizări necorporale (investiţii de potenţial) ;
 imobilizări corporale (investiţii materiale) ;
 imobilizări financiare (investiţii de portofoliu).

Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 38), o imobilizare necorporală este
un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de
producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri
administrative.
Un activ necorporal este identificabil dacă:
 este separabil, adică poate fi separat sau divizat de entitate şi vândut, transferat, autorizat,
închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un contract corespunzător, un activ
identificabil sau o datorie identificabilă;
 decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele drepturi sunt
transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi şi obligaţii.
Recunoaşterea unui activ necorporal în bilanţ se face:
 dacă se estimează că va genera beneficii economice (beneficiile economice viitoare care
decurg dintr-o imobilizare necorporală pot include venitul din vânzarea produselor sau
serviciilor, economisiri de costuri sau alte beneficii rezultate din utilizarea imobilizării de
către entitate);
 costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Imobilizările necorporale, denumite şi imobilizări nemateriale sau active intangibile, cuprind
toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete.
Conform OMFP nr. 3055/2009 ele sunt reprezentate de:
1. cheltuieli de constituire;
2. cheltuieli de dezvoltare;
3. concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturile şi activele similare, cu excepţia
celor create intern de entitate;
4. fondul comercial;
5. alte imobilizări necorporale;
6. avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale;
7. imobilizările necorporale în curs de execuţie.
Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 16) imobilizările corporale sunt
active care:
 sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
În structura lor, imobilizările corporale cuprind:
a- terenuri şi construcţii;
b- instalaţii tehnice şi maşini;
c- alte instalaţii, utilaje şi mobilier;
d- avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale;
e- imobilizări corporale în curs de execuţie.
Ordinul nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene prevede că terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt
contabilizate separat, chiar atunci când sunt achiziţionate împreună. O creştere a valorii terenului pe
care se află o clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.
Imobilizările corporale pot fi realizate şi de către agentul economic prin efort propriu, iar
dacă nu se finalizează până la încheierea exerciţiului financiar, vor fi înregistrate la imobilizări în
curs, necorporale sau corporale, după caz.
Imobilizările financiare reprezintă active financiare care îmbracă forma investiţiilor
financiare deţinute pe o perioadă mai mare de un an. Cuprind excedente financiare degajate din
activitatea unităţii patrimoniale, care nu sunt absolut necesare operaţiilor sale curente, deci pot fi
investite pe termen lung în valori producătoare de venituri financiare. Imobilizările financiare
prezintă următoarele caracteristici :
- nu au structură materială;
- reprezintă sume băneşti imobilizate pe termen lung ăn afara entităţii;
- generează venituri financiare sub forma dividendelor, dobânzilor;
- nu se amortizează pentru că nu suferă deprecieri ireversibile ;
- pot fi supuse unor deprecieri temporare reversibile motiv pentru care se pot constitui ajustări
pentru pierderea de valoare ;
Ele cuprind:
a- acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
b- interese de participare;
c- alte investiţii deţinute ca imobilizări;
d- împrumuturi acordate entităţilor afiliate;
e- împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare.

2. IMOBILIZĂRILE CORPORALE
Termenul generic de imobilizări corporale este folosit pentru a identifica în general acele
active folosite în special în activitatea productivă din care societatea va beneficia pe o perioadă
mai mare de 1 an. Termenul de „corporal” sau de „tangibil” face distincţia faţă de activele
necorporale care sunt active fără o substanţă fizică sau a căror valoare nu poate fi în întregime
indicată de existenţa lor fizică.
Pentru a putea fi înregistrate în categoria imobilizărilor corporale, activele trebuie să
îndeplinească aceleaşi condiţii prezentate la imobilizările necorporale, respectiv să genereze
beneficii economice viitoare şi costul activului să poată fi evaluat în mod credibil.
Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de
trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potenţialul poate fi unul productiv, fiind
parte a activităţilor de exploatare ale entităţii”
Imobilizările corporale reprezintă bunuri care au o structură materială asupra cărora agenţii
economici exercită un drept real, fiind elemente de patrimoniu ce definesc capacitatea tehnică de
producţie şi comercializare şi care creează venituri în concordanţă cu obiectul de activitate al
acestora. Aceste bunuri deservesc activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an şi se
consumă treptat, cu excepţia terenurilor, care nu se consumă.
Prin utilizare, imobilizările corporale se uzează, adică îşi pierd treptat din valoare, valoare
ce va fi recuperată prin intermediul amortizării, adică prin includerea treptată pe costuri a valorii
pierdute. Uzura poate fi fizică, cauzată de utilizare şi de factorii naturali, sau uzură morală,
cauzată de progresul tehnic.
Din punct de vedere fizic, deprecierea activelor imobilizate corporale generează două naturi
distincte de cheltuieli şi anume:
- cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale;
- cheltuieli cu ajustările pentru deprecierea imobilizărilor corporale.
Terenurile sunt evidenţiate pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri. Terenurile
sunt ţinute analitic pe următoarele grupe: terenuri agricole, silvice, cu zăcăminte, cu construcţii, fără
construcţii, etc. Terenurile se evaluează la intrarea în patrimoniu, la o valoare stabilită potrivit legii,
în funcţie de fertilitatea şi amplasarea acestora, şi alte criterii, la valoarea de aport sau la costul de
achiziţie, după caz. Terenurile de regulă nu sunt supuse amortizarii, cu excepţia terenurilor cu
destinaţie economică obţinute prin acte de vânzare-cumparare, inclusiv prin despăgubiri în cazul
exproprierilor.
Amenajările de terenuri reprezintă invesţiile efectuate pentru punerea în valoare a
terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare. Acestea cuprind: racorduri la sistemul
de alimentare cu energie, reţele de canalizare şi alimentare cu apă, împrejmuiri, lucrări de acces,
etc.Aceste investiţii sunt supuse amortizării.
Potrivit art. 7 din Codul fiscal, actualizat, conform cu Legea nr. 94 din 3 iunie 2011 mijlocul
fix reprezintă orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi utilizată în producţia sau
livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terţilor sau în scopuri
administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an şi o valoare mai mare
decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului. Valoarea de intrare a mijloacelor fixe se stabileşte
periodic prin hotărâre de Guvern funcţie de indicele inflaţiei.
Construcţiile sunt imobilizări corporale reprezentate de clădiri achiziţionate de la terţi sau
realizate pe cont propriu.
În categoria instalaţiilor tehnice şi maşini sunt cuprinse maşini şi instalaţii de lucru, aparate
şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale şi plantaţii.
În categoria alte instalaţii, utilaje şi mobilier sunt cuprinse mobilierul şi aparatura birotică,
echipamentele de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte imobilizări corporale care nu au fost
nominalizate în grupele anterioare.
În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidenţiate în mod distinct imobilizările corporale în
curs de execuţie, reprezintând investitiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză
precum şi avansurile pentru imobilizări corporale.
Ca şi o noutate, conform OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009, sunt reflectate, distinct în
contabilitate, acele imobilizări corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi
beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare.

3. CONTABILITATEA OPERAŢIILOR PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE
1. Evaluarea imobilizărilor corporale

Evaluarea în contabilitate constă în exprimarea unităţii monetare (adică prin intermediul
banilor) a mărimii elementelor patrimoniale (active, pasive, venituri, cheltuieli şi rezultate) precum
şi a operaţiilor economico - financiare (adică a modificărilor care intervin în structura elementelor
patrimoniale).
În contabilitate, toate elementele patrimoniale (fie de activ, fie de pasiv) sunt înregistrate în
unităţi monetare (bani). În România unitatea de măsură a valorii este leul.
Evaluarea imobilizărilor corporale se referă la măsurarea mărimii, existenţei şi mişcării
activelor imobilizate, în expresie valorică, la reflectarea în conturi a modificării imobilizărilor pe
care le evidenţiază.
Mişcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative. În acest scop, se
prezintă distinct, începând cu costul de achiziţie sau costul de producţie, pentru fiecare element de
imobilizare, pe de o parte, creşterile, cedările şi transferurile în cursul exerciţiului financiar, iar, pe
de altă parte, ajustările cumulate de valoare la începutul exerciţiului financiar şi la data bilanţului,
precum şi rectificările efectuate în cursul exerciţiului financiar asupra ajustărilor de valoare din
exerciţiile financiare precedente. Ajustările de valoare se prezintă în bilanţ ca deduceri clare din
elementele corespunzătoare. Dacă, atunci când situaţiile financiare anuale se întocmesc pentru prima
dată, costul de achiziţie sau costul de producţie al unei imobilizări nu poate fi determinat fără
cheltuieli sau întârzieri exagerate, valoarea reziduală de la începutul exerciţiului financiar poate fi
tratată drept cost de achiziţie sau cost de producţie. În acest context, valoarea reziduală reprezintă
valoarea justă a bunului respectiv.[16]
Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mişcările diverselor elemente de
imobilizări, se prezintă începând cu costul de achiziţie sau costul de producţie, modificat ca rezultat
al reevaluării. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor
corporale.[17]
Activele imobilizate amortizabile sunt prezentate în bilanţ la valoarea contabilă, reprezentată de
costul de achiziţie, costul de producţie sau altă valoare care substituie costul, dar diminuată cu
amortizarea cumulată până la acea dată, precum şi cu pierderile cumulate din depreciere.
Indiferent dacă duratele de utilizare economică, ale imobilizărilor, sunt limitate sau nu, imobilizările
trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică
valoare atribuibilă acestora la data bilanţului, dacă se estimează că reducerea valorii acestora este
permanentă.
Ajustările de valoare trebuie înregistrate în contul de profit şi pierdere şi prezentate distinct în notele
explicative, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit şi pierdere.[18]
Dacă activele imobilizate fac obiectul ajustărilor excepţionale de valoare exclusiv în scop fiscal, în
notele explicative se prezintă valoarea ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate.
Elementul de referinţă, hotărâtor, în evaluarea elementelor patrimoniale, este momentul evaluării.
Astfel, imobilizările corporale se evaluează pe parcursul următoarelor momente:
- la intrarea în patrimoniu;
- la ieşirea din patrimoniu;
- la inventariere;
- la închiderea exerciţiului.
2.1.1. Evaluarea la intrarea în patrimoniu
La data intrării în patrimoniu, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr 82/1991,
a OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009, imobilizările corporale, recunoscute ca active, se
evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare (valoarea contabilă) care se
stabileşte astfel:
5. pentru imobilizările achiziţionate cu titlu oneros, puse în funcţiune ca atare, evaluarea se
face la costul de achiziţie. Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare,
taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera
de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi
atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.
În costul de achiziţie se includ, de asemenea, comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obţinerea
de autorizaţii şi alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective.[19]
În cazul valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achiziţie include şi costurile de tranzacţionare
direct atribuibile achiziţiei lor.[20]
5. pentru imobilizările corporale construite sau produse în unitatea patrimonială, evaluarea se
face la costul de producţie. Acesta cuprinde: cheltuielile directe aferente producţiei, şi
anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte
cheltuieli directe de producţie, costul proiectării produselor, precum şi cota cheltuielilor
indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.[21]
În cazul producţiei de imobilizări, exemple de cheltuieli încadrate la alte cheltuieli direct atribuibile
sunt următoarele:
a) costurile de amenajare a amplasamentului;
b) costurile iniţiale de livrare şi manipulare;
c) costurile de instalare şi asamblare;
d) costurile de testare a funcţionării corecte a activului;
e) costurile reprezentând salariile angajaţilor, contribuţiile legale şi alte cheltuieli legate de acestea,
care rezultă direct din construcţia imobilizării corporale;
f) cheltuieli materiale;
g) onorarii profesionale şi comisioane achitate în legătură cu activul etc.
În cazul în care o clădire este demolată pentru a fi construită o alta, cheltuielile cu demolarea sunt
recunoscute după natura lor, fără a fi considerate costuri de amenajare a amplasamentului. Acelaşi
tratament contabil se aplică şi cheltuielilor reprezentând valoarea neamortizată a clădirii demolate.
În costul unei imobilizări corporale sunt incluse şi costurile estimate iniţial cu demontarea şi
mutarea acesteia la scoaterea din funcţiune, precum şi cu restaurarea amplasamentului pe care este
poziţionată imobilizarea, atunci când aceste sume pot fi estimate credibil şi entitatea are o obligaţie
legată de demontare, mutare a imobilizării corporale şi de refacere a amplasamentului. Costurile
estimate cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale, precum şi cele cu restaurarea
amplasamentului se recunosc în valoarea acesteia, în corespondenţă cu un cont de provizioane
(contul 1513 “Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de
acestea”).
5. pentru imobilizările aduse ca aport în natură, de către acţionari, evaluarea se face
la valoarea de aport. Aceasta reprezintă valoarea înscrisă în actul de evaluare, determinată
prin expertiză tehnică şi se stabileşte de către evaluatori experţi în funcţie de:[22]
o Preţul pieţei
o Utilitatea bunului pentru firma respectivă
o Starea bunului sau amplasarea acestuia
5. pentru imobilizările obţinute cu titlu gratuit precum şi în cazul plusurilor de inventar
determinate cu ocazia inventarierii imobilizărilor corporale, evaluarea se face la valoarea
justă (reală sau corectă). Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi
schimbat de bună voie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii,
cu preţul determinat obiectiv.[23] Valoarea justă a activelor se determină, în general, după
datele de evidenţă de pe piaţă, printr-o evaluare efectuată, de regulă, de profesionişti
calificaţi în evaluare. În situaţia în care nu există date pe piaţă privind valoarea justă, din
cauza naturii specializate a activelor şi a frecvenţei reduse a tranzacţiilor, valoarea justă se
poate determina prin alte metode utilizate, de regulă, de către profesionişti în evaluare.
2.1.2. Evaluarea la ieşirea din patrimoniu
Ieşirea unei imobilizări corporale din patrimoniu poate fi datorată mai multor cauze:
- scoaterea din folosinţă la data expirării duratei normale de utilizare sau înainte de acest termen;
- constatarea unui minus în gestiune la inventariere;
- vânzarea activelor imobilizate;
- cedarea activelor imobilizate cu titlu gratuit sub forma unor donaţii sau subvenţii.
Ca regulă, imobilizările corporale se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare
sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate[24] (de exemplu, valoarea reevaluată pentru
imobilizările corporale care au fost reevaluate).
Activele constatate minus în gestiune se scot din evidenţă la data constatării lipsei acestora. La
scoaterea din evidenţă a activelor, se reiau la venituri ajustările pentru depreciere sau pierdere de
valoare aferente acestora.
O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când niciun
beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară. În cazul ieşirilor de
imobilizări amortizabile se calculează amortizarea şi pentru perioada scursă între începutul
exerciţiului şi data efectivă când are loc constatarea ieşirii din patrimoniu. În cazul scoaterii din
evidenţă a unei imobilizări corporale, sunt evidenţiate distinct veniturile din vânzare, valoarea
neamortizată a bunului cedat generând o cheltuială. [25]
Dacă o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei înlocuiri
parţiale (înlocuirea unei componente), atunci ea scoate din evidenţă valoarea contabilă a părţii
înlocuite, cu amortizarea aferentă, dacă dispune de informaţiile necesare.
În scopul prezentării în contul de profit şi pierdere, câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării
sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferenţă între veniturile generate de
scoaterea din evidenţă şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta şi
trebuie prezentate ca valoare netă, ca venituri sau cheltuieli, după caz, în contul de profit şi pierdere,
la elementul “Alte venituri din exploatare”, respectiv “Alte cheltuieli de exploatare”, după caz.[26]
Compensaţii de la terţi [27]
În cazul distrugerii totale sau parţiale a unor imobilizări corporale, creanţele sau sumele
compensatorii încasate de la terţi, legate de acestea, precum şi achiziţionarea sau construcţia
ulterioară de active noi sunt operaţiuni economice distincte şi trebuie înregistrate ca atare pe baza
documentelor justificative.
Astfel, deprecierea activelor se evidenţiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul de a încasa
compensaţiile se evidenţiază pe seama veniturilor conform contabilităţii de angajamente, în
momentul stabilirii acestuia.
Exemple de asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii:
a) sume plătite/ de plătit de către companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea unor
imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt;
b) sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care au
fost expropriate.
2.1.3. Evaluarea cu ocazia inventarierii
În scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să procedeze la inventarierea şi
evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.[28]
Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura imobilizărilor se face potrivit
reglementarilor şi normelor emise în acest sens de Ministerul Finanţelor Publice, prin Ordinul 3055/
2009. La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia se
va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de
valoare. Evaluarea elementelor patrimoniale de natura imobilizărilor corporale cu ocazia
inventarierii se face la valoarea actuală, reală sau de utilitate, denumită şi valoare de
inventar. Această valoare se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului pentru întreprindere, starea
acestuia şi de preţul pieţei şi este trecută în Lista de inventariere prezentată în anexa 3 la OMEF nr.
3512/ 2008. Pentru stabilirea valorii de utilitate a imobilizărilor corporale se pot utiliza diverse
metode, tehnici şi procedee adaptate naturii, conţinutului şi caracteristicilor imobilizărilor supuse
evaluării.
Corectarea valorii contabile a imobilizărilor corporale şi aducerea lor la valoarea de inventar se face
fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, atunci când se constată o depreciere
ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor
corporale, în situaţia în care există o depreciere reversibilă. Valoarea de inventar a imobilizărilor
corporale se determină ţinând seama de amortizarea lor, în sensul scăderii acesteia din valoarea de
intrare.[29]
Fac obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie. Prezentele reglementări se aplică inclusiv
în cazul bunurilor care au fost aduse drept aport la capital şi al activelor în curs de execuţie.
2.1.4. Evaluarea la data bilanţului
Imobilizările corporale se evaluează şi se reflectă în bilanţ la valoarea de intrare în patrimoniu,
respectiv valoarea contabilă, mai puţin ajustările cumulate de valoare, pusă de acord cu
rezultatele inventarierii[30], procedându-se în felul următor:
 Diferenţele cantitative constatate în plus sau în minus între situaţia scriptică din
contabilitate şi situaţia faptică de pe teren se înregistrează în contabilitate pentru punerea de
acord a acesteia cu realitatea.
 Diferenţele valorice rezultate din compararea valorii de intrare (contabilă) şi valoarea de
inventar, potrivit principiului prudenţei, sunt tratate astfel:
1. dacă valoarea de inventar a imobilizărilor corporale este mai mare decât valoarea de intrare,
conform principiului prudenţei, plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate[31],
elementele respective menţinându-se la valoarea lor de intrare, fiind o majorare incertă;
2. diferenţele constatate în minus, între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a
imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate fie pe seama amortizărilor, în cazul
în care deprecierea este ireversibilă, fie se efectuează o ajustare pentru depreciere[32], în
cazul în care deprecierea este reversibilă.
Valoarea utilizată la închiderea exerciţiului financiar este de regulă egală cu valoarea netă contabilă
şi are la bază planul de amortizare.
Valoarea netă = Valoarea contabilă - Amortizări şi ajustări
bilanţieră privind deprecierile
Valoarea netă bilanţieră a imobilizărilor corporale trebuie să fie egală cu valoarea actuală stabilită cu
ocazia inventarierii patrimoniului.

2.2. Reevaluarea imobilizărilor corporale
Reevaluarea este un proces amplu ce implică numeroase aspecte financiar-contabile, iar efectuarea
ei se realizează conform prevederilor din legislaţia în vigoare. Ca regulă de bază, reevaluarea se
realizează pe baza unui act normativ care o reglementează iar decizia finală este luată de agentul
economic. Prin reevaluare se realizează actualizarea valorii elementelor patrimoniale din situaţiile
financiare ale anului precedent (conform HG 1553/18.12.2003, publicată în M.O. nr. 21/12.01.2004
privind reevaluarea imobilizărilor corporale). Deci, prin reevaluare se substituie valoarea de intrare a
imobilizărilor corporale cu valoarea de utilitate stabilită în momentul reevaluării. În urma revaluării
poate rezulta o plusvaloare care echivalează cu o majorare a capitalurilor proprii, sau o
minusvaloare, care le diminuează.
Principiile care stau la baza reevaluării sunt următoarele:
- Valoarea netă contabilă este cea care se reevaluează pentru aducerea ei la nivelul valorii actuale,
considerată ca valoare de utilitate în momentul reevaluării;
- Diferenţa din reevaluare este egală cu diferenţa dintre valoarea actuală şi valoarea netă contabilă;
- Amortismentele după reevaluare sunt calculate pe baza noii valori nete contabile.
Pentru realizarea reevaluării, persoanele juridice vor proceda la efectuarea inventarierii
imobilizărilor respective, în conformitate cu prevederile normelor aprobate prin OMF nr.2861/2009
pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Componenţa comisiilor de reevaluare va fi astfel stabilită
încât să asigure un număr corespunzător de cadre cu pregătire economică şi tehnică în domeniu, care
să poată aprecia obiectiv gradul de uzură fizică şi morală a bunurilor inventariate. La terminarea
acţiunii de reevaluare a imobilizărilor corporale, persoanele juridice vor determina şi vor înregistra
în contabilitate diferenţele rezultate din reevaluare. Comisiile de inventariere vor analiza diferenţele
rezultate din reevaluare şi valorile actualizate ale imobilizărilor reevaluate, în corelaţie cu utilitatea
bunurilor respective şi cu valoarea lor de piaţă, iar în cazurile în care se vor constata supraevaluări
sau subevaluări ale valorii acestora, ele vor fi eliminate.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se
determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri
ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.[33]
Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita
reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinaţie
de costuri şi valori calculate la date diferite.[34]
Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie
reevaluate, prin grupa de imobilizări corporale înţelegând activele de aceeaşi natură şi utilizări
similare, aflate în exploatarea unei entităţi. Exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri;
clădiri; maşini şi echipamente; nave; aeronave etc.
Amortizarea cumulată la data reevaluării unei imobilizări corporale, este tratată în unul din
următoarele moduri[35]:
a) recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea
contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este
folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice;
b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată în urma corectării
cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este
folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.
Valoarea de piaţă a unei imobilizări corporale reprezintă preţul care poate fi obţinut pe o piaţă
activă atunci când activele de pe piaţă sunt relativ omogene şi există cantităţi suficiente de
asemenea active tranzacţionate, în aşa fel încât oricând pot fi găsiţi potenţiali cumpărători şi
vânzători. [36]
Dacă un activ dintr-o clasă de active reevaluate nu poate fi reevaluat din cauză că nu există piaţă
activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanţ la cost, mai puţin amortizarea cumulată şi
pierderile din depreciere cumulate.
O piaţă activă este o piaţă unde sunt indeplinite cumulativ următoarele condiţii[37]:

o elementele comercializate sunt omogene;

o pot fi gasiţi în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi;
o preţurile sunt cunoscute de cei interesaţi.
Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale reevaluate nu mai poate fi determinată prin referinţă
la o piaţă activă valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data
ultimei reevaluări, din care se scad amortizarea şi provizioanele pentru depreciere cumulate.
Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează
ca o creştere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, dacă nu a existat o
descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ, sau ca un venit care să
compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci aceasta se tratează ca o
cheltuială cu întrega valoare a deprecierii, dacă în rezerva din revaluare nu este înregistrată o sumă
referitoare la acel activ (surplus din reevaluare), sau ca o scădere a rezervei din reevaluare din cadrul
capitalurilor proprii cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala
diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
Pe măsură ce sumele transferate la Rezerva din reevaluare nu mai sunt necesare pentru aplicarea
metodei de evaluare utilizate şi pentru obţinerea scopului său, rezerva din reevaluare va fi redusă.
Sumele reprezentând diferenţe de natura veniturilor şi cheltuielilor rezultate la reevaluare trebuie
prezentate separat în contul de profit şi pierdere. Nicio parte din rezerva din reevaluare nu poate fi
distribuită, direct sau indirect, cu excepţia cazului în care activul reevaluat a fost valorificat, situaţie
în care surplusul din reevaluare reprezintă câştig efectiv realizat.
Ajustările de valoare se calculează în fiecare exerciţiu financiar pe baza valorii atribuite imobilizării
la încheierea acelui exerciţiu financiar.[38] În cazul în care se efectuează reevaluarea, în notele
explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilanţ de natura imobilizărilor
corporale reevaluate, următoarele informaţii[39]:
a) valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate şi suma ajustărilor cumulate de valoare; sau
b) valoarea la data bilanţului a diferenţei dintre valoarea rezultată din reevaluare şi cea reprezentând
costul istoric şi, atunci când este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor suplimentare de valoare.
Erorile de evaluare a activelor, în sensul reevaluării la o valoare superioară sau inferioară faţă de
valoarea lor efectivă, intră în răspunderea agentului economic, chiar dacă aplicarea metodologiei de
evaluare se face de către sau cu supervizarea unui expert în evaluare. Reevaluările trebuie facute cu
suficientă regularitate, astfel încat valoarea contabilă să nu difere substanţial de cea care ar fi
determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă a imobilizărilor corporale
este determinată, în general, plecând de la valoarea lor de piaţă.
Potrivit capitolului VII din Ordinul nr. 3055 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, diferenţele din reevaluare se înregistrează în contabilitate într-un cont
distinct, 105 “Rezerve din reevaluare”, cont de pasiv care are următoatea funcţionalitate:
În creditul contului 105 “Rezerve din reevaluare” se înregistrează:
– creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea imobilizărilor corporale, dacă
nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizărilor corporale
reevaluate (211, 212, 213, 214).
În debitul contului 105 “Rezerve din reevaluare” se înregistrează:
– capitalizarea surplusului din reevaluare, prin transferul direct în capitalul propriu, atunci când
acest surplus reprezintă câştig realizat, respectiv la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a
constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate (1065);
– descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea ulterioară a imobilizărilor
corporale (211, 212, 213, 214);
– ajustarea amortizării cumulate înregistrate până la data reevaluării imobilizării corporale, în cazul
în care reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (281). Soldul creditor al contului
reprezintă rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale existente în evidenţa entităţii.

2.3. Organizarea contabilităţii imobilizărilor corporale
2.3.1. Organizarea evidenţei operative şi analitice a imobilizărilor corporale
Obiectul evidenţei operative îl constituie înregistrarea şi reflectarea fenomenelor şi proceslor care au
loc în cadrul întreprinderii, adică existenţa, intrarea şi ieşirea elementelor patrimoniale la locul şi în
momentul producerii fenomenelor şi proceselor respective.
Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale trebuie ţinută la zi pe bază de documente justificative
şi trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- să fie organizată pe baza unor principii şi norme fundamentate ştiinţific;
- să dispună de o metodologie care să asigure un sistem unitar de înregistrare;
- să asigure totalitatea informaţiilor necesare caracterizării fenomenelor şi proceselor urmărite;
- să fie simplă, clară, precisă;
- să poată fi adaptată continuu progresului activităţii economice;
- să constituie un mijloc de semnalizare, identificare şi prevenire a diferitelor aspecte economice
negative;
- obţinerea de date exacte, cantitative şi valorice, în orice moment, cu privire la existenţa şi mişcarea
imobilizărilor corporale, în interiorul sau în afara intreprinderii;
- asigurarea controlului gestiunilor în scopul păstrării integrităţii patrimoniului;
- asigurarea răspunderii individuale sau colective în administrarea bunurilor patrimoniale;
- asigurarea bazei de date necesare efectuării inventarierilor periodice şi anuale prin furnizarea
datelor scriptice la locurile de depozitare şi folosinţă.
Evidenţa imobilizărilor corporale urmăreşte mai multe obiective:
- cunoaşterea detaliilor tehnice despre activele fixe deţinute în patrimoniu;
- cunoaşterea situării acestora în patrimoniul întreprinderii, a custodelui responsabil pentru ele
precum şi a mişcării activelor dintr-o locaţie în alta;
- cunoaşterea valorii de evidenţă a activelor (valoarea de intrare, eventuale reevaluări) şi a
programului lor de amortizare;
- înregistrarea corectă pe cheltuieli a amortizării lunare a activelor fixe;
- cunoaşterea repartizării activelor fixe pe centre de cost;
- asigurarea posibilităţii inventarierii activelor fixe.
În acest scop trebuiesc respectate următoarele reguli de bază privind completarea documentelor şi
înscrierea operaţiunilor respective în evidenţele tehnico-operative, de către gestionarii şi
administratorii care răspund material, disciplinar şi penal de gospodărirea bunurilor date în primire:
a) Conform Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-
contabile, Anexa I la Ordinul nr. 3512, documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele
elemente[40]:
- denumirea documentelor;
- denumirea şi sediul unităţii care a întocmit documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- denumirea părţilor care participă la efectuarea operaţiunilor;
- conţinutul operaţiunii şi temeiul legal al înfăptuirii ei;
- date cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
- numele şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-financiare,
ale persoanelor însărcinate cu exercitarea vizei CFP şi a persoanelor în drept să aprobe operaţiunea
respectivă;
- alte elemente impuse de caracterul operaţiunii.
b) Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, pix, maşină de scris sau sisteme informatice;
Regimul juridic al documentelor în formă electronică este stabilit de Legea nr. 260/2007 privind
întregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice.
c) Nu se admit ştersături sau răzături, spaţii libere între operaţiuni sau file lipsă; Erorile se
corectează prin tăiere cu o linie a textului sau cifrelor greşite, astfel ca acestea să poată fi citite, iar
deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă. Corectarea se face în toate exemplarele documentului şi
se confirmă prin semnătura persoanelor care au participat la întocmirea documentului justificativ,
menţionându-se şi data efectuării corecturii.
În funcţie de operaţiile care intervin în evidenţierea existenţei, mişcării şi deprecierii imobilizărilor
corporale, de căile de intrare şi de ieşire din patrimoniu, se întocmesc documente specifice care se
pot grupa pe trei categorii:
a) documente privind intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale;
b) documente privind ieşirea din gestiune sau din patrimoniu a imobilizărilor corporale;
c) documente ce consemnează deprecierea imobilizărilor corporale.
Documentele întocmite la intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt dependente de
modalitatea de intrare a acestora.
Intrarea unui activ fix se face pe baza:
- Facturii de aprovizionare şi/sau Avizului de expediţie al furnizorului, Contractului de vânzare-
cumpărare;
- în cazul activelor fixe importate se adaugă Declaraţia vamală de import;
- în cazul anumitor mijloace fixe se adaugă documente specifice. De exemplu, la autovehicule:
Cartea de identitate, sau documente cu acelaşi rol;
- în cazul construcţiilor, documentul de intrare va fi însoţit de Procesul verbal de recepţie finală;
- aportul în natură de la asociaţi sau acţionari este reliefat în Contracul de societate şi în documentele
de expertiză tehnică.[41]
Toate aceste documente vor fi păstrate în original în dosarele contabile aferente notelor contabile ale
lunii respective.
Pe baza documentelor ce atestă intrarea activelor fixe, se întocmeşte procesul verbal de recepţie a
mijlocului fix. Potrivit Normelor specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar –
contabile, Anexa 2 la Ordinul nr. 3512, Procesul verbal de recepţie a mijlocului fix se poate
completa în următoarele variante[42]:
- Proces verbal de recepţie (cod 14-2-5) care se întocmeşte pentru mijloacele fixe independente care
nu necesită montaj şi nici probe tehnologice, cum ar fi utilaje pentru intervenţie, unelte, accesorii de
producţie, mijloace de transport, animale, etc., care se consideră puse în funcţiune la data
achiziţionării lor.
- Proces verbal de recepţie provizorie (cod 14-2-5/a), care se întocmeşte pentru utilajele care
necesită montaj dar nu necesită probe tehnologice, precum şi pentru clădirile şi construcţiile speciale
care nu deservesc procese tehnologice. Aceste categorii de imobilizări se consideră puse în
funcţiune la data terminării montajului, respectiv la data terminării construcţiei.
- Proces verbal de punere în funcţiune (cod 14-2-5/b), care se întocmeşte pentru utilajele şi
instalaţiile care necesită montaj şi probe tehnologice, precum şi pentru clădirile şi construcţiile
speciale care deservesc procese tehnologice, acestea considerându-se puse în funcţiune la data
terminării probelor tehnologice.
Aceste documente se întocmesc de către secretarul comisiei instituite pentru recepţia activelor fixe
(obiectivelor de investiţii), în prezenţa membrilor comisiei formată din preşedinte şi specialişti –
consultanţi, asistenţi la recepţie.
Aceste documente, care pot fi denumite generic “Proces verbal de recepţie a mijloacelor fixe”,
îndeplinesc următoarele funcţii[43]:
- documente de înregistrare în evidenţa operativă şi în contabilitatea analitică şi sintetică;
- documente de consemnare a stadiului în care se află realizarea unui obiectiv de investiţii;
- documente de apreciere a calităţii lucrărilor privind realizarea unui obiectiv de investiţii;
- documente de aprobare a recepţiei (cod 14-2-5);
- documente de constatare a îndeplinirii condiţiilor de recepţie provizorii a unui obiectiv de
investiţii(cod 14-2-5/a);
- documente de punere în funcţiune a unui obiectiv de investiţii (cod 14-2-5/b).
Procesul verbal de recepţie a mijloacelor fixe se întocmeşte în trei exemplare, Exemplarul 1 se
înmânează beneficiarului, iar exemplarele 2 şi 3 rămân la compartimentul financiar-contabil al
antreprenorului. Acest circuit al procesului verbal de recepţie este specific obiectivelor de investiţii
executate în antrepriză. În cazul achiziţionării imobilizărilor independente şi/sau a lucrărilor de
construcţii-montaj executate în regie proprie, circuitul şi numărul de exemplare ale acestui document
pot fi raţionalizate în funcţie de necesităţile informaţionale proprii ale fiecărei unităţi patrimoniale.
Într-o manieră relativ similară se poate pune problema în cazul intrării imobilizării în patrimoniu
prin aport în natură la capitalul social, donaţii, etc.
Pe baza procesului verbal de recepţie, contabilitatea va aloca activului un număr din Registrul
numerelor de inventar (cod 14-2-1). Acesta este un document de identificare prin alocarea unui
cod activelor fixe, în ordinea cronologică a intrării lor în întreprindere.
În scopul asigurării controlului asupra existenţei mijloacelor fixe, se atribuie fiecărui mijloc fix, care
constituie obiect de evidenţă, un număr de inventar în momentul intrării în unitate prin achiziţionare,
construire, confecţionare, transfer etc. (cu excepţia celor luate cu chirie), care se consemnează în
Registrul numerelor de inventar. Numerele de inventar atribuite mijloacelor fixe care circulă prin
schimb (tuburi pentru oxigen, butoaie etc.) nu se imprimă pe acestea. Numerotarea mijloacelor fixe
în cadrul registrului se face, de regulă, în ordinea succesivă a numerelor şi pe grupe de mijloace fixe.
La stabilirea numerelor de inventar în cadrul seriei se au în vedere, atât mijloacele fixe existente, cât
şi mijloacele fixe care vor fi achiziţionate, construite sau confecţionate în anii următori. Numărul de
inventar atribuit unui mijloc fix urmează să fie trecut în toate documentele care privesc mijlocul fix
respectiv.[44]
Informaţiile minime obligatorii pentru Registrul numerelor de inventar sunt[45]:
- numărul de inventar;
- codul de clasificare;
- locul de situare;
- denumirea şi caracteristicile activului fix.
Se recomandă să se menţină întotdeauna denumirea cu care activul a fost recepţionat, deoarece
creativitatea în privinţa denumirii şi descrierii activelor fixe, mai ales când este vorba de persoane
fără cunoştinţe tehnice despre obiectivul respectiv, face ca mijloacele fixe să fie greu de identificat.
Odată cu alocarea unui număr în Registrul numerelor de inventar, se procedează la deschiderea Fişei
mijlocului fix.
Fişa mijlocului fix (cod 14-2-2) este un document de evidenţă analitică a mijloacelor fixe, întocmit
într-un singur exemplar care se păstrează la compartimentul contabilitate al întreprinderii.
Fişa mijlocului fix conţine următoarele informaţii[46]:
- denumirea formularului;
- felul, seria, data şi numărul documentului de provenienţă;
- denumirea mijlocului fix şi caracteristicile;
- accesoriile;
- grupa, codul de clasificare;
- data dării în folosinţă, data amortizării complete;
- valoarea de inventar, durata normală de funcţionare în luni, amortizarea lunară, cota procentuală de
amortizare;
- operaţiunile care privesc mişcarea, creşterea sau diminuarea valorii activului fix, felul mişcării
(debit/credit) şi soldul după fiecare operaţiune;
Bonul de mişcare a mijloacelor fixe[47] (cod 14-2-3A) este un document justificativ de predare-
primire a mijloacelor fixe între două locuri de folosinţă ale aceleiaşi unităţi patrimoniale, precum şi
document de însoţire a activului fix pe timpul transportului.
Bonul de mişcare cuprinde următoarele informaţii:
- denumirea formularului;
- numărul documentului, data;
- denumirea activului fix şi caracteristicile tehnice;
- numărul de bucăţi;
- valoarea de inventar;
- subunitatea predătoare;
- subunitatea primitoare;
- numele şi prenumele, semnăturile persoanelor autorizate.
Se întocmeşte în două exemplare de către compartimentul care dispune mişcarea internă a activului
fix. Exemplarul numărul 1 ajunge la primitor iar exemplarul doi rămâne la predător.
Alte documente întocmite la intrarea în patrimoniu a imobilizărilor corporale sunt:
- Proces verbal de transformare, pentru recepţionarea inventarului de natura activelor fixe rezultat
din prelucrarea materialelor în atelierele proprii ale unităţii;
- Proces verbal de predare-primire, pentru mijloacele fixe primite prin transfer;
- Contractul de închiriere sau Proces verbal de închiriere, pentru luarea în primire a activelor fixe
închiriate;
- Proces verbal de luare în custodie, pentru mijloacele fixe primite în custodie;
- Contractul de leasing, pentru bunurile achiziţionate în regim de leasing.
Documentele utilizate pentru evidenţa ieşirilor imobilizărilor corporale depind de modalitatea de
ieşire a acestora.
Casarea, adică scoaterea definitivă din funcţiune a activelor fixe prin dărâmare, demontare, etc., este
consemnată în documentul Proces verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe/de
declasare a unor bunuri materiale (cod 14-2-3/aA)[48]. Acest document se întocmeşte în două
exemplare, în baza unei documentaţii compusă, după caz, din:
- note privind starea tehnică a activelor fixe propuse a fi scoase din funcţiune;
- devize estimative ale reparaţiilor capitale;
- acte constatatoare ale avariilor;
- avize ale unor organe de specialitate.
Acest document îndeplineşte următoarele funcţii:
- document de constatare a îndeplinirii condiţiilor scoaterii din funcţiune a activelor fixe şi de
declasare a unor bunuri materiale;
- document de consemnare a scoaterii efective din funcţiune a activelor fixe sau de declasare
efectivă a unor bunuri materiale;
- document de predare la magazie a ansamblelor, subansamblelor, pieselor şi materialelor rezultate
din casarea activelor fixe şi din declasarea altor bunuri materiale;
- document justificativ de înregistrare în evidenţa operativă a magaziilor şi în contabilitatea analitică
şi sintetică.
Documente ce consemnează deprecierea activelor fixe:
- lista de inventariere (cod 14-3-12 şi 14-3-12b)- în care se consemnează existenţa şi valoarea de
inventar a imobilizărilor corporale precum şi diferenţele valorice determinate de eventuala
depreciere a stării actuale a imobilizărilor corporale;
Se întocmeşte într-un exemplar, la locurile de depozitare, anual sau în situaţiile prevăzute de
dispoziţiile legale, de către comisia de inventariere, pe gestiuni, eventual grupe sau subgrupe,
separat pentru bunurile unităţii şi separat pentru cele aparţinând altor unităţi, şi se semnează de către
membrii comisiei de inventariere şi de către gestionar.
Persoanele juridice pot întocmi lista de inventariere folosind sisteme informatice de prelucrare a
datelor, cu condiţia ca listele să cuprindă elementele principale din formularul-model. În cazul
bunurilor primite în custodie şi/sau consignaţie, pentru prelucrare etc., se întocmeşte în două
exemplare, iar copia se înaintează unităţii în a cărei evidenţă se află bunurile respective.
- fişa de calcul a amortizării- pe baza căreia se înregistrează în contabilitate amortizarea activului
fix, adică deprecierea valorii de intrare din cauza uzurii acumulate în timp.
Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale trebuie să fie astfel organizată încât să asigure
individualizarea categoriilor de terenuri şi a fiecărui activ fix, cunoaşterea existenţei şi mişcării lor
pe locuri de folosinţă, a gradului de depreciere.[49]
Unităţile patrimoniale dispun de mijloace fixe numeroase, care se deosebesc între ele din punct de
vedere al construcţiei, însuşirilor tehnice, destinaţiei, gradului de depreciere, etc. De aceea, pentru
identificarea cu uşurinţă a fiecărui mijloc fix şi pentru a se asigura controlul lor indiferent de locul
de folosinţă, se atribuie fiecărui obiect de evidenţă un număr de inventar care se trece în toate
documentele ce privesc activul fix respectiv.
Pentru a verifica concordanţa necesară între analitic şi sintetic, la fiecare perioadă contabilă (lunar)
se realizează o balanţă analitică pentru fiecare categorie de mijloace fixe. În structura acestei balanţe
vor intra:
- numărul de inventar şi denumirea activelor fixe;
- valoarea de inventar iniţială, intrări, ieşiri, sold;
- amortizarea înregistrată la începutul perioadei, amortizarea aferentă ieşirii de mijloace fixe,
amortizarea înregistrată în cursul perioadei, sold;
- valoarea rămasă la finele perioadei.
Rulajele totale consemnate pe fiecare coloană a balanţei vor fi în concordanţă cu rulajele înregistrate
în conturile sintetice corespunzătoare.
2.3.2. Organizarea contabilităţii sintetice a imobilizărilor corporale
În paragrafele următoare este abordată organizarea contabilităţii prin prisma Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009.
Imobilizările corporale sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul clasei 2 din Planul de conturi
general denumită “Conturi de imobilizări” care cuprinde următoarele grupe de conturi aferente
imobilizărilor corporale:
GRUPA 21 “Imobilizări corporale”
GRUPA 22 “Imobilizări corporale în curs de aprovizionare”
GRUPA 23 “Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări”
GRUPA 28 “Amortizări privind imobilizările”
GRUPA 29 “Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”
Aceste grupe cuprind conturi de activ excepţie făcând conturile din grupele 28 şi 29, care sunt de
pasiv.
Contul 211 “Terenuri”
Contabilitatea imobilizărilor corporale concretizate în terenuri se realizează cu ajutorul conturilor
operaţionale de gradul II:
- 2111 “Terenuri”;
- 2112 “Amenajări de terenuri”.
Potrivit reglementărilor aprobate prin OMF nr. 3055/2009, contul 211 “Terenuri” ţine evidenţa
terenurilor şi a amenajărilor de terenuri (racordarea lor la sistemul de alimentare cu energie,
împrejmuirile, lucrările de acces, etc.).
În debitul contului se înregistrează:
 valoarea terenurilor achiziţionate, a terenurilor reprezentând aport la capital, valoarea
terenurilor primite primite prin subvenţii pentru investiţii (404, 456, 4751);
 valoarea terenurilor primite cu titlu gratuit (4753);
 valoarea terenurilor achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin interese de
participare (451, 453);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor, dacă nu a
existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă terenului reevaluat (105);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor, recunoscută ca
venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută anterior la acel activ (781);
În creditul contului se înregistreză:
 valoarea terenurilor, respectiv a amenajărilor de terenuri cedate, amortizate (281, 658);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea terenurilor în limita soldului creditor al
rezervei din reevaluare (105);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea terenurilor recunoscută ca o cheltuială cu
intreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o
sumă referitoare la acel activ (681);
 valoarea terenurilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entităţi,
în schimbul dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
 valoarea terenurilor aportate, retrase (456);
 valoarea terenurilor folosite pentru construirea de ansambluri de locuinţe destinate vânzarii,
reclasificate ca mărfuri (371);
 valoarea terenurilor expropriate (671).
Soldul contului reprezintă valoarea terenurilor şi costul amenajărilor de terenuri existente.
Contul 212 “Construcţii” ţine evidenţa existenţei şi mişcării construcţiilor.
 valoarea construcţiilor achiziţionate, realizate din producţie proprie, primite prin subvenţii
pentru investiţii, ca aport la capitalul social (404, 231, 4751, 456);
 valoarea construcţiilor primite cu titlu gratuit (4753);
 valoarea construcţiilor achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin interese
de participare (451, 453);
 valoarea construcţiilor primite în regim de leasing financiar (167);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcţiilor, dacă nu a
existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă construcţiei reevaluate
(105);
 creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcţiilor, recunoscută
ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută anterior la acel activ
(781);
 costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale la scoaterea din
evidenţă, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului (151);
 valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la construcţiile primite cu chirie şi
restituite proprietarului (281).
În creditul contului se înregistrează:
 valoarea neamortizata a constructiilor scoase din evidenta (658);
 amortizarea construcţiilor scoase din evidenţă (281);
 descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea construcţiilor, în limita
soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
 valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea construcţiilor, recunoscută ca o cheltuială cu
întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o
sumă referitoare la acel activ (681);
 valoarea amortizării construcţiilor, eliminată cu ocazia reevaluării din valoarea contabilă
brută a acestora (281);
 valoarea clădirilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entităţi, în
schimbul dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
 valoarea investiţiilor efectuate de chiriaşi la construcţiile primite cu chirie, amortizate
integral, restituite proprietarului (281);
 valoarea construcţiilor aportate retrase (456);
 valoarea construcţiilor distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea construcţiilor existente.
Contul 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” se desfăşoară pe
următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 2131 - Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
- 2132 - Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
- 2133 - Mijloace de transport;
- 2134 - Animale şi plantaţii.
Contul 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii” ţine evidenţa existenţei şi
mişcării instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor de reproducţie şi muncă şi
plantaţiilor.
 valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor achiziţionate,
realizate din producţie proprie, primite prin subvenţii pentru investiţii, ca aport la capitalul
social (404, 446, 223, 231, 4751, 456);
o valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
primite cu titlu gratuit (4753);
o plusurile de inventar constatate la instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi
plantaţii (4754);
achiziţionate de la entităţi afiliate sau de la entităţi legate prin interese de participare
(451, 453);
o costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale la scoaterea
din evidenţă, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului (151);
o valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, primite în regim de leasing
financiar (167);
o creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalaţiilor
tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, dacă nu a existat o
descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizării corporale
reevaluate (105);
o creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalaţiilor
tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, recunoscută ca venit care
să compenseze cheltuiala cu descreşterea, recunoscută anterior la acel activ (781);
o valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la instalaţiile tehnice şi
mijloacele de transport primite cu chirie şi restituite proprietarului (281).

o valoarea neamortizată a instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi

plantaţiilor scoase din evidenţă (658);
o amortizarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor
scoase din evidenţă (281);
o valoarea imobilizărilor aferente contractelor de leasing financiar cedate sau restituie
(167);
o descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea instalaţiilor
tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor, în limita soldului creditor
al rezervei din reevaluare (105);
o valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de
transport, animalelor şi plantaţiilor, recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a
deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă
referitoare la acel activ (681);
o valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor care
fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entităţi, în schimbul
dobândirii de participaţii în capitalul acestora (261, 263, 265);
o valoarea investiţiilor efectuate de chiriaşi la instalaţiile tehnice şi mijloacele de
transport primite cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului (281);
distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi
plantaţiilor, existente.
Contul 214 ”Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale” ţine evidenţa existenţei şi mişcării mobilierului, aparaturii
birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale.

o valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor

umane şi materiale şi a altor active corporale achiziţionate, realizate din producţie
proprie, primite prin subvenţii pentru investiţii, ca aport la capitalul social (404, 446,
224, 231, 4751, 456);
umane şi materiale şi a altor active corporale primite cu titlu gratuit (4753);
o plusurile de inventar constatate la mobilier, aparatura birotică, echipamente de
protecţie a valorilor umane şi materiale şi la alte active corporale (4754);
umane şi materiale şi a altor active corporale achiziţionate de la entităţi afiliate sau de
la entităţi legate prin interese de participare (451, 453);
o valoarea amortizării investitţilor efectuate de chiriaşi la imobilizările primite cu chirie
şi restituite proprietarului (281);
umane şi materiale şi a altor active corporale, primite în regim de leasing financiar
(167);
o creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a
altor active corporale, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o
cheltuială aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);
o creşterea faţă de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi a
altor active corporale, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu
descreşterea, recunoscută anterior la acel activ (781).

o valoarea neamortizată a mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie

a valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale, scoase din evidenţă (658);
o amortizarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor
umane şi materiale şi a altor active corporale scoase din evidenţă (281);
o descreşterile faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea mobilierului,
aparaturii birotice, echipamentelor de protectie a valorilor umane şi materiale şi a
altor active corporale, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);
o valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice,
echipamentelor de protectie a valorilor umane şi materiale şi a altor active corporale,
recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva
din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);
o aportul în natură la capitalul social al altor entităţi, în schimbul dobândirii de
participaţii la capitalul acestora (261, 263, 265);
umane şi materiale şi a altor active corporale distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protectie şi a
altor active corporale existente.
2.3.3. Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs de execuţie şi a avansurilor acordate
pentru imobilizări
Cele mai multe imobilizări necesită timp îndelungat în vederea obţinerii şi trecerii în folosinţă sau
exploatare a acestora. De la începutul procesului investiţional şi până la recepţia imobilizărilor poate
să treacă o perioadă de timp în cre să se acumuleze o serie de cheltuieli aferente acestui proces.
Astfel, se fac cheltuieli de cercetare-proiectare, execuţie propriu-zisă a lucrărilor, montarea
utilajelor, efectuarea probelor tehnologice, etc. Cheltuielile cu procesul investiţional nu pot fi
înregistrate în categoria imobilizărilor finite din următoarele considerente:
- nu pot fi folosite încă în scopul pentru care au fost create;
- nu se cunoaşte costul complet de achiziţionare sau de producţie cu care să fie înregistrate în
contabilitate;
- amortizarea imobilizărilor se face de la punerea în funcţiune sau darea în exploatare, întrucât din
acel moment decurge procesul de depreciere a imobilizărilor corporale.
Imobilizările corporale în curs reprezintă investiţiile în curs de execuţie efectuate în regie proprie
sau în antrepreiză, evaluate la costul de producţie, respectiv la costul de achiziţie, reprezentând
preţul de deviz al investiţiei. Acestea se trec de regulă în categoria imobilizărilor corporale după
recepţie, dare în folosinţă sau punere în funcţiune.[50]
Se consideră imobilizări în curs:
- lucrări de investiţii care se execută în regie proprie realizate parţial;
- părţi de lucrări executate parţial de terţi şi facturate de aceştia;
- cheltuieli de cercetare şi proiectare;
- aducerea şi montarea utilajelor;
- efectuarea probelor tehnologice;
- avansuri acordate furnizorilor de imobilizări.
Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs se ţine cu ajutorul conturilor 231 “Imobilizări
corporale în curs” şi 232 “Avansuri acordate pentru imibilizări corporale”.
Contul 231 “Imobilizări corporale în curs”[51] ţine evidenţa imobilizărilor corporale în curs de
execuţie. Este un cont de activ.
 valoarea imobilizărilor corporale în curs facturate de furnizori (404);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs efectuate în regie proprie, neterminate (722);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs primite ca aport la capitalul social (456).
 valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie, recepţionate,date în folosinţă sau puse
în funcţiune (211, 212, 213, 214);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs scoase din evidenţă (658);
 valoarea imobilizărilor corporale în curs distruse de calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor corporale în curs nerecepţionate.
Contul 232 “Avansuri acordate pentru imobilizări corporale”[52] ţine evidenţa avansurilor
acordate furnizorilor de imobilizări. Este un cont de activ.
 valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale (404);
 diferenţele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la finele lunii,respectiv la
încheierea exerciţiului, a avansurilor acordate în valută (765)
 valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale, decontate (404).
Soldul contului reprezintă avansurile acordate furnizorilor de imobilizări corporale nedecontate.
2.3.4. Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs de aprovizionare
Din grupa 22 Imobilizari corporale în curs de aprovizionare fac parte conturile:
223 “Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantţii în curs de aprovizionare;
224 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi
alte active corporale în curs de aprovizionare”.
Conturile din aceasta grupă sunt conturi de activ cu ajutorul conturilor din aceasta grupă se ţine
evidenţa imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi beneficiile
aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.
În debitul conturilor din această grupă se înregistrează:
 valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile şi
beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (404).
În creditul conturilor din această grupă se înregistrează
 valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-a încheiat procesul de
aprovizionare (213, 214).
Soldul conturilor reprezintă valoarea imobilizărilor corporale cumpărate, pentru care s-au transferat
riscurile şi beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de
aprovizionare.

2.4. Contabilitatea deprecierii imobilizărilor corporale
2.4.1. Amortizarea imobilizărilor corporale
2.4.1.1. Amortizarea şi implicaţiile fiscale
Amortizarea reprezintă deprecierea ireversibilă a imobilizărilor suferite în urma uzurii, a trecerii
timpului, progresului tehnic sau altor cauze şi are rolul de a corecta valoarea de intrare a
imobilizărilor, ajungându-se la valoarea lor reală. Amortizarea se calculează asupra majorităţii
imobilizărilor corporale (cu excepţia imobilizărilor de natura terenurilor), prin includerea în
cheltuielile fiecărui exerciţiu a unei cote-părţi din valoarea de înregistrare a imobilizărilor. Această
înregistrare a cheltuilelilor cu amortizarea permite unităţii refacerea în timp a capitalului investit în
imobilizări, constituind o resursă la dispoziţia unitaţii pentru înlocuirea imobilizărilor depreciate.
Conform Ordinului 3055/2009 se mai supun amortizării şi investiţiile efectuate la imobilizările
corporale luate cu chirie, pe perioada contractului de inchiriere. Amortizarea imobilizărilor
corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în
contabilitate de către entitatea care le are în proprietate. Investiţiile efectuate pentru amenajarea
lacurilor, bălţilor, iazurilor, terenurilor şi pentru alte lucrări similare se recuperează pe calea
amortizări, prin includerea în cheltuielile de exploatare într-o perioadă determinată de administratori
sau persoanele care au obligaţia gestionării entităţii, pe baza duratelor de viaţă utilă a acestora[53].
Conform Directivei a IV a C.E.E., atât prin concepţie cât şi prin gradul de deductibilitate,
amortizarea reprezintă un proces cu implicaţii fiscale. În primul rând, amortizarea este un proces de
recuperare a uzurii fizice şi morale a unei imobilizări în cadrul duratei normale, reprezentând o
cheltuială de exploatare care se deduce din rezultatul exerciţiului. În al doilea rând, durata de
funcţionare a unei imobilizări influenţează semnificativ rezultatul exerciţiului, astfel: cu cât durata
normală este mai mare, cu atât cheltuiala cu amortizarea va fi mai mică şi invers. În al treilea rând,
limita de amortizare a unei imobilizări este dată de valoarea contabilă (de intrare) sau costul istoric
al imobilizării. Această valoare se regăseşte în documente care atestă intrarea imobilizării în
patrimoniu (facturi, contracte de vânzare-cumpărare, rapoarte de evaluare, procese verbale de
recepţie, etc.). Aceste valori nu vor include TVA. În al patrulea rând, repartizarea pe an a cheltuielii
cu amortizarea este influenţată în funcţie de regimul de amortizare adoptat. În funcţie de această
valoare, amortizarea va fi inclusă în cheltuieli ţinând cont de uzura estimată a imobilizării, iar
valoarea amortizată va fi diferită în funcţie de amortizarea folosită. În al cincilea rând, orice
modificare privind utilitatea imobilizării datorită uzurii morale sau fizice poate determina ca
valoarea sa determinată să devină valoare netă contabilă, diferenţa dintre cele două valori
influenţând rezultatul exerciţiului.
Privite prin prisma celor prezentate, regimurile generale de amortizare pot influenţa atât capacitatea
de autofinanţare cât şi interesul fiscal. Modificarea amortizării determină modificarea invers
proporţională a profitului (amortizarea creşte-profitul scade) şi în mod direct proporţional
capacitatea de autofinanţare. În conformitate cu normele europene actuale, parametrul care poate
influenţa în mod semnificativ masa profitului în ceea ce priveşte amortizarea este sistemul de
amortizare utilizat.
Alegerea uneia sau alteia din metode ţine de legislaţia fiecărei ţări, dar şi de modul în care agentul
economic percepe influenţa amortizării asupra rezultatului.
Atunci când un agent economic alege sistemul de amortizare, interesul său este cel investiţional,
care intră însă în competiţie cu interesul fiscal al statului. Acest moment delicat trebuie armonizat
prin abilitatea întreprinzătorului, care trebuie să găsească, în funcţie de strategia de dezvoltare a
unităţii, modalitatea de mediere între interesul investiţional şi cel fiscal care să-i asigure atât
protecţia împotriva riscurilor privind încălcarea reglementărilor fiscale cât şi siguranţa şi eficienţa
afacerii pe termen scurt, mediu şi lung.
Potrivit Ordinului 3.055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, entităţile sunt obligate să utilizeze unul din următoarele regimuri sau metode de
amortizare:
 amortizarea liniară constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a imobilizărilor pe
toata durata de utilizare economică a acestora;
Al = cl x Vi , cl = 1/ Dx 100
Unde:
- Vi = valoarea de intrare
- cl = cota de amortizare liniară
- D = durata de utilizare economică
 amortizarea degresivă presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul din
coeficienţii prevăzuţi de art. 24. din Codul fiscal valabil la 1 ianuarie 2011 astfel:
- 1,5 pentru imobilizările cu durata normală de utilizare între 2-5 ani;
- 2 pentru imobilizările cu durată normală de utilizare între 5-10 ani;
- 2,5 pentru imobilizările cu durată normală de utilizare mai mare de 10 ani.[54]
Se obţin astfel cotele de amortizare degresivă corespunzătoare. Aceste cote se aplică la o valoare
degresivă, adică la valoarea rămasă de amortizat obţinută ca diferenţă între valoarea precedentă şi
anuitatea curentă.
Regimul de amortizare degresivă se poate aplica în două variante şi anume: o primă variantă în care
se calculează amortizarea fără influenţa uzurii morale şi o a doua variantă în care amortizarea se
calculează cu influenţa uzurii morale.
Calcularea amortizării degresive fără influenţa uzurii morale AD1.
Amortizarea degresivă în primul an se calculează după formula:
Ad = Vi x cd x D/12
Unde:
- Vi = valoarea de intrare
- cd = cota de amortizare degresivă
- D = durata de utilizare economică
Începând cu al doilea an amortizarea degresivă se calculează după formula:
Ad = Vr x cd x D/12
Unde: Vr = valoarea rămasă de amortizat.
Amortizarea degresivă calculată în acest fel continuă până în anul de funcţionare în care aceasta este
mai mică sau egală cu amortizarea liniară calculată prin împărţirea valorii rămase la numărul de ani
rămaşi. Din acel an şi până la sfârşitul duratei de funcţionare a imobilizării corporale (până la
expirarea duratei de utilizare) amortizarea se va calcula prin raportul dintre valoarea rămasă de
amortizat la numărul de ani de utilizare rămaşi.[55]
Calcularea amortizării degresive cu influenţa uzurii morale AD2.
În acest caz durata de amortizare este mai mică faţă de durata de utilizare. Pentru calculul
amortizării degresive cu influenţa uzurii morale se vor avea în vedere următoarele elemente:
- durata normală de utilizare conform catalogului;
- cota de amortizare în regim de amortizare degresivă;
- perioada în care se calculează amortizarea degresivă;
- perioada în care se calculează amortizarea liniară.
 amortizarea accelerată, presupune includerea în primul an de utilizare a unei cote de până la
50% din valoarea de intrare, urmând ca în în exerciţiile următoare, amortizarea să se
calculeze dupa regimul amortizării liniar după formula:
Aa = Valoarea rămasă / Nr. de ani de utilizare rămaşi
Metoda de amortizare accelerată este mai puţin utilizată în scopuri contabile, deoarece amortizarea
calculată trebuie să fie corelată cu modul de utilizare a activului cazurile în care o imobilizare
corporală se consumă în primul an, în procent de până la 50%, sunt foarte rare.
Amortizarea degresivă şi accelerată au avantajul că atenuează influenţa uzurii morale, datorită
faptului că prin aceste metode se recuperează într-un termen mai scurt un cuantum mai mare din
valoarea de intrare a imobilizărilor corporale. Acestea prezintă şi un avantaj fiscal prin amânarea la
plată a impozitului pe profit, corespunzător creşterii cheltuielilor cu amortizarea în primii ani de
utilizare a imobilizărilor corporale.
 amortizarea calculată pe unitate de produs sau serviciu, atunci când natura imobilizării
justifică utilizarea unei asemenea metode de amortizare.

2.4.1.2. Amortizare contabilă versus amortizare fiscală
În practică se utilizează atât amortizarea din punct de vedere contabil, cât şi cea din punct de vedere
fiscal. Legislaţia fiscală românească nu face o delimitare clară între amortizarea contabilă şi cea
fiscală. Din punct de vedere contabil, deprecierea se trece în costuri. Cheltuiala cu amortizarea
reprezintă o cheltuială nemonetară şi are ca efect reducerea rezultatului perioadei. Amortizarea
fiscală are ca efect diminuarea rezultatului fiscal.
- Amortizarea fiscală se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a
mijloacelor fixe amortizabile.
Potrivit art. 24 aliniatul 2 din Codul fiscal, actualizat, conform cu Legea nr. 94 din 3 iunie 2011,
mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii:
a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi
închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării
în patrimoniul contribuabilului; (Potrivit H.G. nr. 105/2007, valoarea minimă de intrare a
mijloacelor fixe, la acest moment este de 1.800 lei.)
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Art. 24, aliniatul 4 din Codul Fiscal menţionază o serie de active care nu reprezintă active
amortizabile, astfel: terenurile, lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii,
bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare, mijloacele fixe care nu îşi pierd valoarea
în timp datorită folosirii, case de odihnă proprii, locuinţele de protocol, altele decât activele utilizate
în scopul realizării veniturilor.
La alin. 3 al aceluiaşi articol sunt prezentate o serie de elemente care sunt considerate mijloace fixe
amortizabile, cum ar fi:
a) investiţiile efectuate la mijloace fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune,
locaţie de gestiune sau alte asemenea;
b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca
imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea
rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
c) investiţii efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile, precum
şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă;
d) investiţii efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în
scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice
viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând
domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;
f) amenajările de terenuri.[56]
Cotele de amortizare se stabilesc în funcţie de:
- durata normală de utilizare a mijloacelor fixe;
- regimul de amortizare utilizat.
Durata normală de utilizare se stabileşte în baza Catalogului privind clasificarea şi duratele normale
de funcţionare a mijloacelor fixe. Din punct de vedere fiscal, odată ce durata este stabilită nu mai
poate fi modificată. În baza Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a
mijloacelor fixe „durata normală de funcţionare reprezintă durata de utilizare în care se
recuperează, din punct de vedere fiscal, valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării.
În consecinţă, durata normală de funcţionare este mai redusă decât durata de viaţă fizică a
mijlocului fix respectiv.”[57]
În acest catalog pentru fiecare mijloc fix nou achiziţionat se utilizează sistemul unor plaje de ani
cuprinse între o valoare minimă şi una maximă, existând astfel posibilitatea alegerii duratei normale
de funcţionare cuprinsă între aceste limite[58]. Astfel stabilită, durata normală de funcţionare a
mijlocului fix rămâne neschimbată până la recuperarea integrală a valorii de intrare a acestuia sau
scoaterea sa din funcţiune[59].
Amortizarea fiscală reprezintă o cheltuială deductibilă care se scade din venituri atunci când se
determină profitul impozabil având ca efect diminuarea rezultatului fiscal. Amortizarea fiscală se
foloseşte numai pentru determinarea rezultatului impozabil şi a impozitului pe profit.
Potrivit Art. 24, aliniatul 8 din Codul fiscal, actualizat, conform cu Legea nr. 94 din 3 iunie 2011,
regulile specifice amortizării fiscale sunt, în principal, următoarele[60]:
♦ în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
♦ în cazul echipamentelor tehnologice, precum şi pentru computere şi echipamentele periferice ale
acestora, se poate opta pentru oricare dintre cele trei metode de amortizare;
♦ în cazul oricarui alt mijloc fix amortizabil, se poate folosi metoda de amortizare liniară sau metoda
de amortizare degresivă;
♦ valoarea ramasă neamortizată aferentă mijloacelor fixe vândute este deductibilă fiscal numai în
situaţia în care acestea sunt valorificate prin entităţi specializate sau prin licitaţie organizată potrivit
legii;
♦ pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător
suprafeţei construite prevazute în Legea locuinţelor.

- Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă atât o cheltuială care afectează rezultatul
exerciţiului financiar, cât şi un element rectificativ al valorii contabile, prin care se determină
valoarea contabilă netă a imobilizărilor amortizabile, care se recunoaşte în bilanţ.
Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a
imobilizărilor[61]. Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează începând cu luna următoare
punerii în funcţiune şi până la recuperare integrală a valorii lor de intrare. La stabilirea amortizării
imobilizărilor corporale sunt avute în vedere duratele de utilizare economică şi condiţiile de
utilizare a acestora[62]. În conformitate cu OMFP nr. 3055 / 2009, prin durata de utilizare
economică se înţelege:
 „perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate;
sau
 numărul unităţilor produse sau al unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de
entitate prin folosirea activului respectiv.”[63]
Reglementarea contabilă europeană prevede că durata de utilizare economică poate fi modificată în
baza unei decizii a administratorului începând cu anul viitor, în condiţiile în care această modificare
va avea ca rezultat informaţii mai credibile sau mai relevante.

Studiul de caz prezentat mai jos aduce în discuţie principalele prevederi cuprinse în reglementările
contabile şi fiscale, cu privire la amortizarea imobilizărilor corporale.
Exemplu: F.E. WOOD COMPANY S.R.L. achiziţionează la data de 21.12.2010 un strung în
vederea utilizării acestuia în activitatea de producţie. Valoarea de achiziţie este în sumă de 110.000
lei + 24% TVA.

Din punct de vedere contabil:
a) Achiziţionarea strungului de la furnizor:
% =404 136.400
2131 110.000
4426 26.400
b) Achitarea furnizorului de imobilizări
404 = 5121 136.400
c) Stabilirea amortizării contabile şi durata de utilizare economică:
Din punct de vedere contabil, conducerea societăţii apreciază, având în vedere specificul
activităţii că durata de utilizare economică a utilajului este de 5 ani şi hotărăşte să se ţină cont de
valoarea reziduală a bunului care se estimează la 10.000 lei, utilajul fiind pus în funcţiune la data de
01.01.2011.

d) Baza de calcul a amortizării şi regimului de amortizare utilizat:
F.E. WOOD COMPANY S.R.L. utilizează drept bază de calcul a amortizării utilajului, costul de
achiziţie.
Managementul societăţii optează pentru regimul de amortizare liniar:

Înregistrarea amortizării anuale se efectuează după cum urmează:
6811 = 2813 20.000
Din punct de vedere fiscal
a) Stabilirea amortizării fiscale şi durata normală de utilizare:
Potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe,
strungul se regăseşte în cadrul:
 grupei 2 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii”
 subgrupa 2.1 „Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)”
 clasa 2.1.5 „Maşini, utilaje şi instalaţii pentru construcţii de maşini şi prelucrarea metalului”
 subclasa 2.1.5.2. „Strunguri...”
Acestui cod de identificare (2.1.5.2. Strunguri...) îi corespunde o durată normală de funcţionare
cuprinsă în intervalul 8 – 12 ani. În vederea determinării amortizării fiscale, managementul
întreprinderii decide utilizarea unei durate normale de funcţionare de 10 ani.
b) Baza de calcul a amortizării şi regimul de amortizare utilizat:
Societatea decide să amortizeze utilajul din punct de vedere fiscal după metoda amortizării
accelerate.
În primul an , amortizarea fiscală a utilajului este în sumă de:
În următorii nouă ani, amortizarea fiscală anuală a utilajului este în sumă de:
În anul 2011 amortizarea contabilă anuală (20.000 lei) este mai mică decât amortizarea
fiscală anuală (55.000 lei).
În următorii ani, amortizarea contabilă anuală (20.000 lei) este mai mare decât amortizarea
fiscală anuală (6.111 lei), diferenţa dintre cele două valori (13.889 lei) reprezintă cheltuială
nedeductibilă din punct de vedere fiscal.
2.4.1.3. Contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale
Contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale se ţine cu ajutorul contului 281 “Amortizări
privind imobilizările corporale”. Este un cont rectificativ de pasiv. Se desfăşoară pe următoarele
conturi sintetice de gradul II:
- 2811 Amortizarea amenajărilor de terenuri;
- 2812 Amortizarea construcţiilor;
- 2813 Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor;
- 2814 Amortizarea altor imobilizări corporale.
- cheltuieli aferente amortizării imobilizărilor corporale (681);
- valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la imobilizările corporale primite cu chirie şi
restituite proprietarului (212, 213, 214);
- ajustarea amortizării cumulate înregistrate până la data reevaluării imobilizării corporale, atunci
când reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (105).
 valoarea amortizării aferentă imobilizărilor corporale scoase din evidenţă (211, 212, 213,
214).
 valoarea investitiilor efectuate de chiriaşi la imobilizările corporale primite cu chirie,
amortizate integral, restituite proprietarului (212, 213);
 valoarea amortizării imobilizărilor corporale, eliminată cu ocazia reevaluarii, din valoarea
contabilă brută a acestora (212).
Soldul contului reprezintă amortizarea imobilizărilor corporale.
Contabilitatea analitică a amortizării se ţine pe aceleaşi elemente care formează evidenţa analitică în
conturile de imobilizări corporale.

2.4.2. Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale
În antiteză cu amortizarea, ajustările sunt echivalentul valoric al deprecierilor probabil reversibile
cauzate de factori economici, sociali, politici, conjuncturali, etc.
Pentru reflectarea în contabilitate a operaţiunilor economice legate de constituirea, suplimentarea,
diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale se folosesc conturile
din grupa 29 “Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”[64]:
- 291 “Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale”;
- 293 “Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs”.
Contul 291 se desfăşoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 2911 “Ajustări pentru deprecierea terenurilor şi amenajărilor de terenuri”;
- 2912 “Ajustări pentru deprecierea construcţiilor”;
- 2913 “Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor”;
- 2914 “Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări corporale”.
Conturile 291 şi 293 sunt conturi rectificative ale valorii imobilizărilor având funcţie contabilă de
pasiv.
Se creditează cu sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea
imobilizărilor corporale în corespondenţă cu debitul contului 681 “Cheltuieli de exploatare privind
amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere”.
Se debitează cu sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea
imobilizărilor prin creditul contului de venituri 781 “Venituri din provizioane şi ajustări pentru
depreciere privind activitatea de exploatare”.
Soldul creditor reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor existente în patrimoniu.

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Luca_Pacioli
[2] Ovidia, D., Bazele contabilităţii - suport de curs – pentru învăţământ la
distanţă, Universitatea din Craiova, p. 5

[3] Ristea,M., Bazele contabilităţii, Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 11
[4] Ristea,M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005,
p.126
[5] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 64 (2)
[6] Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005,
p.126
[7] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 93 (2)
[8] Pântea, I.P., Bodea, G., Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele
europene, Editura Intelcredo, Deva, 2007, p.95
[9] Reglementări contabile în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, Editura Irecson,Bucureşti,
2010, p.46
[10] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 28

[11] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 64 (2)
[12] Reglementări contabile în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, Editura Irecson, Bucureşti,
2010, p.41
[13] Codul fiscal, art. 7, al. 1
[14] Greceanu-Cocoş, V., Contabilitatea întreprinderilor actualizată şi simplificată, Editura
Tribuna economică, Bucureşti, 2006, p. 248
[15]Reglementări contabile în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, Editura Irecson, Bucureşti,
2010, p.35
[16] Ibidem
[17] Ibidem
2010, p.36
[19]Reglementări contabile în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, Editura Irecson, Bucureşti,
2010, p.28
[20] Ibidem
[21] Ibidem
Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005,
22
p.128
23
Ibidem
24
Ibidem
2010, p.44
2010, p.45
2010, p.46
2010, p.29
2010, p.30
p.129
[31] Paraschivescu, M. D., Păvăloaia, W., ş.a., Contabilitate financiară, Editura Tehnopress, Iaşi,
2007, p.135
[32] Paraschivescu, M. D., Păvăloaia, W., ş.a., Contabilitate financiară, Editura Tehnopress, Iaşi,
2007, p.135
[33] Greceanu-Cocoş, V., Contabilitatea intreprinderilor actualizată şi simplificată, Editura
p.146
2010, p.47
[36] Ristea, M., Bazele contabilităţii, Editura Universitară, Bucureşti, 2006, p. 136
2010, p.47
2010, p.48
2010, p.49
2010, p.264
p.133
2010, p.289
[43] Ibidem
2010, p.285
45
Ibidem
2010, p.285
2010, p.287
2010, p.287
p.133
[50] Greceanu-Cocoş, V., Contabilitatea intreprinderilor actualizată şi simplificată, Editura
2010, p.158
[52] Ibidem
[53] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 113 (2)
[54] Codul fiscal , art. 24, al. 8
[55] Pântea, I. P, Bodea G., Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele
europene, Editura Intelcredo, Deva, 2007, p. 56
[57] H.G. nr. 2139 / 2004, Secţiunea I, pct. 2
[58] H.G. nr. 2139 / 2004, Secţiunea I, pct. 4
[59] Ibidem
[61] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 110 (1)
[62] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 110 (2)
[63] OMFP nr. 3055 / 2009, pct. 68 (3)
2010, p.163

Capitolul Imobilizări

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul Imobilizări

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1. DEFINIŢIA ŞI STRUCTURA ACTIVELOR IMOBILIZATE

1. Evaluarea imobilizărilor corporale

o elementele comercializate sunt omogene;

o valoarea neamortizată a instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi

o valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor

o valoarea neamortizată a mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie

S-ar putea să vă placă și