1.

DEFINIŢIA ŞI STRUCTURA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Reglementările contabile din România definesc activele imobilizate ca fiind acele active ale
unei entităţi destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia. Astfel, activele
imobilizate reprezintă “bunurile şi valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în
activitatea entităţii economice şi care nu se consumă sau se înlocuiesc după prima lor utilizare şi,
ca atare, nu sunt destinate comercializării”
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi sunt deținute pe o perioadă
mai mare de un an. “Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct
sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate. Potenţialul poate fi
unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale entităţii”
Se apreciază că imobilizările reprezintă o componentă importantă a activului patrimonial şi
constituie baza tehnico-materială şi financiară a activităţii agenţilor economici. Activele imobilizate
sunt denumite şi bunuri de investiţii, active pe termen lung sau bunuri imobile.
Activele imobilizate prezintă următoarele caracteristici:
 sunt destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii, mai mare de
un an;
 au lichiditate mică;
 nu se consumă la prima utilizare, ele participând la mai multe cicluri de  utilizare;
 sunt fixate în activitatea unităţilor patrimoniale, nefiind destinate direct comercializării;
 valoarea lor se recuperează în mod treptat, pe calea amortizării, prin   includerea unor cote de
amortizare în costul activităţii la care participă.
În raport de comportamentul lor economic şi de structurile lor materiale, activele imobilizate se
grupează în:
 imobilizări necorporale (investiţii de potenţial) ;
 imobilizări corporale (investiţii materiale) ;
 imobilizări financiare (investiţii de portofoliu).
 
Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 38), o imobilizare necorporală este
un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de
producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri
administrative.
Un activ necorporal este  identificabil dacă:
 este separabil, adică poate fi separat sau divizat de entitate şi vândut, transferat, autorizat,
închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un contract corespunzător, un activ
identificabil sau o datorie identificabilă;
 decurge din drepturi contractuale sau de altă natură legală, indiferent dacă acele drepturi sunt
transferabile sau separabile de entitate sau de alte drepturi şi obligaţii.
 Recunoaşterea unui activ necorporal în bilanţ se face:
 dacă se estimează că va genera beneficii economice (beneficiile economice viitoare care
decurg dintr-o imobilizare necorporală pot include venitul din vânzarea produselor sau
serviciilor, economisiri de costuri sau alte beneficii rezultate din utilizarea imobilizării de
către entitate);
 costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Imobilizările necorporale, denumite şi imobilizări nemateriale sau active intangibile, cuprind
toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete.
Conform OMFP nr. 3055/2009 ele sunt reprezentate de:
1. cheltuieli de constituire;
2. cheltuieli de dezvoltare;
3. concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturile şi activele similare, cu excepţia
celor create intern de entitate;
4. fondul comercial;
5. alte imobilizări necorporale;
6. avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale;
7. imobilizările necorporale în curs de execuţie.
Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 16) imobilizările corporale sunt
active care:
 sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
În structura lor, imobilizările corporale cuprind:
a-  terenuri şi construcţii;
b-  instalaţii tehnice şi maşini;
c-  alte instalaţii, utilaje şi mobilier;
d-  avansuri acordate furnizorilor de imobilizări corporale;
e-   imobilizări corporale în curs de execuţie.
Ordinul nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene prevede că terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt contabilizate
separat, chiar atunci când sunt achiziţionate împreună. O creştere a valorii terenului pe care se află o
clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.
Imobilizările corporale pot fi realizate şi de către agentul economic prin efort propriu, iar dacă nu se
finalizează până la încheierea exerciţiului financiar, vor fi înregistrate la imobilizări în curs,
necorporale sau corporale, după caz.
 Imobilizările  financiare  reprezintă active financiare care îmbracă forma investiţiilor
financiare deţinute pe o perioadă mai mare de un an. Cuprind excedente financiare degajate din
activitatea unităţii patrimoniale, care nu sunt absolut necesare operaţiilor sale curente, deci pot fi
investite pe termen lung în valori producătoare de venituri financiare. Imobilizările financiare
prezintă următoarele caracteristici :
- nu au structură materială;
- reprezintă sume băneşti imobilizate pe termen lung ăn afara entităţii;
- generează venituri financiare sub forma dividendelor, dobânzilor;
- nu se amortizează pentru că nu suferă deprecieri ireversibile ;
- pot fi supuse unor deprecieri temporare reversibile motiv pentru care se pot constitui ajustări
pentru pierderea de valoare ;
Ele cuprind:
    a-   acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
    b-   interese de participare;
    c-   alte investiţii deţinute ca imobilizări;
    d-   împrumuturi acordate entităţilor afiliate;
    e-  împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare.