Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

ТЕМА 3. «Tratamente contabile privind imobilizările corporale»

(IAS 16 Imobilizări corporale )

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale

2. Recunoaşterea imobilizărilor corporale
3. Evaluarea imobilizărilor corporale
4. Amortizarea și durata de viaţă
5. Derecunoașterea imobilizărilor corporale
6. Prezentarea şi dezvăluirea informaţiilor

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale

IAS 16 „Imobilizări corporale” are ca obiectiv descrierea tratamentului contabil pentru
imobilizările corporale, identificarea momentului de recunoaştere a acestora, a valorii lor
contabile, stabilirea principiilor aplicate la contabilizarea amortizărilor.
Problemele principale abordate :
 valoarea la care se recunosc activele în patrimoniul entității la momentul iniţial al
achiziţiei;

 modalitatea de amortizare a activelor în funcţie de beneficiile viitoare;

 modificarea valorii activelor în funcţie de evenimente ulterioare (reparaţii, înlocuiri

de elemente, reevaluare, schimb de active, etc.);

 înregistrarea activelor în cazul vânzării ulterioare.

Standardul trebuie aplicat de toate entităţile pentru imobilizările corporale deţinute de
acestea, fie pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, fie pentru a fi
închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative, şi pentru care se preconizează
o utilizare pe o perioada mai mare de un an.
Dacă alte standarde cer recunoaşterea unui element de active corporale pe baza unei
abordări diferite faţă de cea din IAS 16, ultimul se aplică prin corelaţie cu alte standarde, de
exemplu:
 IAS 17 „Contracte de leasing”- pentru imobilizările corporale care fac obiectul
contractelor de leasing;
 IAS 40 „Investiţii imobiliare” – pentru proprietăţile imobiliare utilizate pentru
închiriere sau ca investiţie în scopul majorării puterii de cumpărare a capitalului;
 IAS 36 „Deprecierea activelor” – pentru deprecieri ale imobilizărilor corporale,
altele decât cele constatate pe seama amortizărilor.

Imobilizărilor corporale pot fi atribuite următoarele valori:

● valoarea contabilă este valoarea de înregistrare care în conformitate cu tratamentul
contabil de bază se determină ca diferenţă dintre costul activului corporal şi suma amortizării
cumulate şi a pierderilor de valoare din deprecieri cumulate;
● valoarea amortizabilă reprezintă costul iniţial diminuat cu valoarea reziduală;
● valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care entitatea estimează că o va obţine
pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor
de cedare estimate (dacă acele active au vechimea şi îndeplinesc condiţiile scontate la sfârşitul
duratei de viaţă);
● valoarea specifica entităţii ( valoarea de utilizare) reprezintă valoarea actualizată a
fluxurilor de numerar pe care entitatea estimează să le obţină din utilizarea continuă a activului şi
din vânzarea acestuia la sfârşitul duratei de viaţă (sau pe care entitatea se aşteaptă să o obţină în
urma lichidării unei datorii);

1
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

● valoarea justă este suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie între
două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat
obiectiv;
● valoarea recuperabilă este maximul dintre valoarea justă a unui activ minus costurile
generate de vânzare şi valoarea de utilizare, adică valoarea ce se aşteaptă a fi recuperată din
utilizarea viitoare a unui activ, incluzând valoarea reziduală a acestuia la momentul cedării.
Valoarea recuperabilă se compară (de obicei la sfârşitul anului) cu valoarea contabilă şi în cazul
în care aceasta este mai mică decât valoarea contabilă, diferenţa este recunoscută ca o cheltuială;
● valoarea reevaluată este valoarea justă a activului diminuată cu amortizarea cumulată şi
pierderile de valoare cumulate.
Prevederile Standardului nu se aplică:
 imobilizărilor corporale clasificate ca fiind deţinute în vederea vânzării în
conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi
activităţi întrerupte;
 activelor biologice aferente activităţii agricole (se va vedea IAS 41 Agricultura);
 recunoaşterii şi evaluării activelor de explorare şi evaluare (se va vedea IFRS 6
Explorarea şi evaluarea resurselor minerale); sau
 concesiunilor miniere şi rezervelor minerale cum ar fi petrolul, gazele naturale şi
resursele neregenerabile similare.

2. Recunoaşterea imobilizărilor corporale

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ în patrimoniul unei entități atunci când:

a) este probabilă generarea pentru entitate a beneficiilor economice viitoare

aferente activului; şi

b) costul activului poate fi evaluat în mod fiabil.

În general, imobilizările corporale reprezintă elemente corporale care:
 sunt deţinute în vederea utilizării pentru producerea de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi
 se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
În componența imobilizărilor corporale putem găsi: construcţii, clădiri, terenuri, amenajări
de terenuri, mijloace de transport, echipamente tehnologice, aparatură birotică, instalaţii tehnice
etc.
Piesele de schimb şi echipamentul de service de interes major sunt de obicei înregistrate ca
stocuri şi recunoscute ca cheltuieli, pe măsură ce sunt consumate. Ca şi regulă generală, costurile
întreţinerii activelor nu se capitalizează pentru că ele nu fac decât să aducă activul respectiv la
parametrii iniţiali de funcţionare. Aceste costuri se recunosc în situația de profit şi pierdere, pe
măsură ce sunt suportate.
Piesele de schimb şi echipamentul de interes major se pot include în categoria
imobilizărilor corporale atunci când entitatea se aşteaptă a le folosi pentru mai multe perioade,
respectiv pentru mai mult de 1 an. De exemplu, dacă entitatea a procurat câteva elemente
importante pentru sistemul computerizat complex, folosit la deservirea afacerilor
departamentului financiar contabil, acestea vor fi contabilizate în mod separat şi amortizate pe
durata lor de utilizare care nu va depăşi durata de viaţă utilă a activului imobilizat respectiv.

Pentru a identifica ce constituie un element individual din cadrul imobilizărilor corporale,

se va aplica un raţionament profesional pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanţelor
sau a tipurilor specifice de entități. Poate fi acceptată gruparea elementelor individuale

2
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

nesemnificative, şi activul care rezultă în urma grupării se va considera ca un activ individual,

amortizabil.
IAS 16 recunoaşte de asemenea, că anumite componente ale imobilizărilor corporale pot
necesita înlocuiri la intervale regulate de timp şi sunt componente semnificative în cadrul
activelor. De exemplu, interiorul unui autobuz (avion) (scaunele şi tapiţeria) poate necesita
înlocuirea de câteva ori în timpul duratei de viaţă a aeronavei sau autobuzului. Aceste
componente sunt contabilizate ca active distincte, pentru că ele au durate de viaţă diferite de cea
a activului din care fac parte.

3. Evaluarea imobilizărilor corporale

Un element al imobilizărilor corporale, care este recunoscut ca activ, trebuie evaluat iniţial
la costul său. Costul activului reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori
valoarea justă a altor contra-prestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei
sau construcţiei acestuia.
Costul unei imobilizări corporale este format din:
a) _________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

b) _________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
Drept exemple de costuri atribuibile direct, pot servi:
 costul beneficiilor acordate salariaţilor (aşa cum este prevăzut în IAS 19
„Beneficiile angajaţilor”), legate direct de construcţia sau achiziţia
imobilizărilor corporale;

 costul de amenajare a amplasamentului;

 costurile iniţiale de livrare şi manipulare;

 costurile de instalare şi montaj, de exemplu, materialele folosite pentru testarea

pilot a liniei de producţie şi a funcţionării ei după instalarea definitivă;

 costul testării funcţionalităţii activului, după deducerea câştigului net aferent

vânzării oricăror elemente rezultate în urma aducerii activului în locaţie şi în
starea respectivă;

 onorariile profesionale.

c) _________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Nu sunt cuprinse în costul de achiziţie a imobilizărilor corporale:
a) costul aferent deschiderii unor noi linii de producţie;

b) costul lansării unor noi produse sau servicii (inclusiv costurile legate de
activităţile publicitare sau promoţionale);

3
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

c) costurile legate de desfăşurarea activităţii într-o nouă locaţie sau cu un nou

segment de consumatori (inclusiv costurile legate de instruirea personalului);

d) costurile administrative sau cheltuielile de regie generale.

IAS 16 permite capitalizarea în mod rezonabil al tuturor costurilor care contribuie la
obţinerea activului, punerea sa în funcţiune şi obţinerea performanţelor dorite, cu condiţia ca
aceste valori adiţionale majorează valoarea activului.
Prin urmare, costurile legate de utilizarea sau de reorganizarea imobilizărilor corporale nu
sunt incluse în valoarea contabilă a acestora, ca de exemplu:
a) costurile suportate în perioada în care o imobilizare are capacitatea de a funcţiona
la parametrii doriţi de management, însă nu a fost pusă în funcţiune sau funcţionează la o
capacitate mai redusă decât cea normală;

b) pierderile operaţionale rezultate iniţial, de exemplu cele înregistrate până

lamomentul în care se formează cererea pentru un anumit produs;

c) costurile întâlnite în procesul de relocare şi reorganizare a unei parţi sau a întregii

activităţi.

Anumite operaţiuni sunt în strânsă legătură cu procesul de construcţie sau dezvoltare a unei
imobilizări corporale, dar nu sunt necesare în procesul de aducere a acesteia în locaţie şi având
proprietăţile necesare pentru a funcţiona în maniera dorită de management. În acelaşi sens, există
operaţiuni care nu sunt direct legate de activ și pot interveni înainte sau în cursul procesului de
dezvoltare, construcţie sau punere în funcţiune a activului respectiv.

EXEMPLUL 1.
O entitate a procurat un teren destinat pentru construcţia unei clădiri, care va fi începută
peste 4 luni. Entitatea decide că terenul în cauză va fi folosit drept spaţiu de parcare, până când
va începe construcţia clădirii. Cheltuielile cu amenajarea şi funcţionarea parcării au constituit
8 400 lei, iar veniturile încasate de la clienţi – 12 000 lei.

Comentariu:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

În cazul construcţiei sau dezvoltării unui activ în regie proprie, costul acestora este
determinat folosind aceleaşi principii ca şi pentru un activ achiziţionat. Astfel, dacă entitatea
produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacţii normale, atunci costul
activului reprezintă costul de producţie a acelui activ destinat vânzării ( se va vedea IAS 2
„Stocuri”). Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate în calculul costului acelui activ.
Cheltuieli privind rebuturile sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum şi
pierderile care au apărut în cursul construcţiei în regie proprie a activului nu fac parte din costul
activului.

EXEMPLUL 2.
O entitate procedează la construirea unui imobil prin forţe proprii și va suporta: cheltuieli
materiale - 132 000 lei, cheltuieli cu personalul - 72 000 lei, alte cheltuieli directe ocazionate de
construcţie 48 000 lei , cheltuieli indirecte raţional ataşate construcţiei 28 000 lei. De asemenea,

4
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

managerii au decis să încorporeze în costul de producţie al imobilului cheltuielile cu dobânzile

în sumă de 32 000 lei.
Comentariu:______________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Schimbul de active
Unul sau mai multe elemente de natura imobilizărilor corporale poate fi dobândit în
schimbul unui activ similar sau nu (denumite şi tranzacţii ne-monetare) sau a unei combinări de
active similare şi cu monetare. Costul noului activ este prezentat de valoarea justă, cu excepţia
cazurilor în care:
 tranzacţiei de schimb îi lipseşte caracterul comercial sau substanţă comercială;

 valoarea justă a activului primit în schimb sau a activului cedat nu poate fi comensurată
în mod credibil.
Valoarea justă a unui activ pentru care nu există piaţa activă, poate fi comensurată în mod
credibil, dacă:
 fluctuaţia estimărilor valorilor de piaţă nu este semnificativă pentru acel activ; sau

 estimările diverse din cadrul ariei de valori pot fi utilizate atunci când se
estimează valoarea justă.
Dacă entitatea poate determina în mod credibil valoarea justă a activului primit sau a celui
cedat, atunci valoarea justă a activului cedat este utilizată pentru a estima costul de achiziţie
activului primit, exceptând cazul în care valoarea justă a activului primit este mai evidentă.

Aplicație practică 1.
Entitatea efectuează o tranzacţie de schimb a unui automobil cu un echipament industrial.
Caracteristicile automobilului: costul iniţial - 40 000 lei, amortizarea acumulată - 8 000 lei,
rezerve din reevaluare – 12 800 lei, valoarea justă - 41 400 lei. Valoarea justă a echipamentului
industrial constituie 45 000 lei.
Se cere: determinați costul inițial al activului primit și reflectați înregistrările contabile privind
schimbul de active.
Rezolvare:

Costuri ulterioare
Costurile ulterioare aferente întreţinerii unui element de natura imobilizărilor corporale
nu sunt recunoscute la valoarea contabilă a acestuia. Aceste costuri, denumite şi cheltuieli pentru
reparaţia şi întreţinerea activului, se constată ca cheltuielile perioadei de gestiune în cursul căreia
a fost suportate.

5
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

De remarcat că toate acele costuri ulterioare, care vor genera beneficii economice mai
mari, decât performanţa iniţial prevăzută, trebuie adăugate la valoarea contabilă a activului.
Costurile ulterioare pot fi incluse în valoarea activului la:
 prelungirea duratei de viaţă utilă a capacităţii activului;
 ameliorarea substanţială a calităţii producţiei fabricate şi serviciilor prestate;
 creşterea capacităţii de producţie sau a randamentului în utilizarea activului;
 reducerea semnificativă a costurilor de exploatare prevăzute iniţial;
 obţinerea unor avantaje care se regăsesc în performanţe superioare celor estimate iniţial.
În toate aceste situaţii, costurile ulterioare se capitalizează prin adăugarea acestora la valoarea
contabilă a activului respectiv sau prin contabilizarea ca un activ distinct.

EXEMPLUL 3.
O entitate a modernizat un strung în regie proprie (în secţia de reparaţie), costul
modernizării fiind de 50 000 lei, serviciile prestate de o altă entitate - 5 200 lei. Expertiza
tehnică a atestat creşterea duratei de utilizare a strungului cu 5 ani faţă de durata stabilită la
recunoaşterea iniţială.
Comentariu:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

Evaluarea după recunoaştere

Există două abordări privind evaluarea imobilizărilor corporale pe care entitatea le poate
aplica după recunoașterea iniţială:
a) modelul bazat pe cost;
b) modelul de reevaluare.
Modelul bazat pe cost
După recunoaşterea ca activ, un element de imobilizări corporale trebuie contabilizat la
costul său minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi cumulate din depreciere.

Aplicație practică 2
La 1iulie 201X a fost achiziţionat un strung la costul de achiziţie de 250 000 lei. Durata
de viaţă utilă este de 10 ani. La 31 decembrie 201X+1, valoarea justă a strungului constituie
220 000 lei, iar valoarea de recuperare - 210 000 lei.
Se cere: determinaţi valoarea contabilă a strungului la finele anului 201X+1, dacă se cunoaşte
că amortizarea se calculează începând cu luna procurării cu aplicarea metodei liniare.

Rezolvare:

Modelul de reevaluare
Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, un element de imobilizări corporale a cărui valoare
justă poate fi evaluată în mod fiabil trebuie contabilizat la o valoare reevaluată, care reprezintă
valoarea justă la momentul reevaluării, minus orice amortizare cumulată ulterior şi orice
pierderi cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate, în aşa

6
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

fel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată
pe baza valorii juste la finele perioadei de gestiune.
În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă
din care face parte acel element trebuie reevaluată. Elementele dintr-o clasă de imobilizări
corporale sunt reevaluate simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în
situaţiile financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date
diferite. Cu toate acestea, o anumită categorie de active poate fi reevaluată permanent, dacă
această reevaluare se poate realiza în timp scurt şi dacă aceste reevaluări pot fi mereu actualizate.

Frecvenţa reevaluărilor depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor corporale în

cauză. În cazul în care valoarea justă a unui activ reevaluat diferă semnificativ de valoarea
contabilă, atunci este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale pot suferi
modificări semnificative şi fluctuațiile valorii juste, necesitând prin urmare, reevaluări anuale.
Pentru imobilizările corporale ale căror valori juste nu suferă modificări semnificative, nu este
necesar să se facă reevaluări. Pentru acestea, reevaluările făcute la 3-5 ani pot fi mai rezonabile.
Atunci când un element de imobilizări corporale este reevaluat, orice amortizare cumulată
la data reevaluării este tratată într-unul dintre următoarele moduri:
 este retratată proporţional cu modificarea de valoare contabilă brută a activului,
astfel încât valoarea contabilă a activului după reevaluare să fie egală cu valoarea
sa reevaluată. Această metodă este deseori folosită în cazul în care un activ este
reevaluat prin aplicarea unui indice pentru determinarea costului de înlocuire (se
va vedea IFRS 13).
 este eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi suma netă este retratată
la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este deseori folosită pentru
clădiri.

Aplicație practică 3
O entitate procedează la reevaluarea echipamentelor tehnologice înregistrate la un cost
de 1 000 000 lei, amortizate cu suma totală de 600 000 lei. Entitatea a decis să reflecte la
sfîrșitul anului 201X echipamentele la valoarea justă determinată de experţi în mărime de
1 500 000 lei.
Se cere: determinaţi valoarea contabilă a echipamentelor tehnologice la finele anului 201X,
folosind tratamentul prin aplicarea metodei valorii contabile și tratamentul prin aplicarea
metodei recalculării proporţionale.

Rezolvare:

În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări,
această majorare trebuie înregistrată direct în creditul conturilor de capitaluri proprii ca „rezervă
(surplus) din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare trebuie
recunoscută ca venit în măsura în care aceasta compensează o descreştere din reevaluarea
aceluiaşi activ recunoscută anterior ca o cheltuială.
În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări,
aceasta diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială. Cu toate acestea, o diminuare rezultată din

7
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

reevaluare trebuie scăzută direct din surplusul (ecartul) de reevaluare corespunzător aceluiaşi
activ, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea înregistrată anterior ca surplus din
reevaluare.
În conformitate cu p. 41 din IAS 16 surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii
poate fi transferat direct în rezultatul reportat atunci când acest surplus este realizat. Se
consideră că întregul surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului. Cu toate acestea, o
parte din surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest fel
valoarea surplusului realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii reevaluate
şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului. Transferul din surplusul de
reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit şi pierdere.

4. Amortizărea și durata de viața

Amortizarea presupune alocarea sistematică la cheltuieli a valorii amortizabile a unui activ
pe întreaga sa durată de viaţă utilă.
IAS 16 prevede că amortizarea se calculează prin metoda care reflectă cel mai bine
ritmul în care se consumă avantajele economice aferente imobilizării respective.
Valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă a unui activ trebuie revăzute cel puţin la fínele
fiecărui an financiar. Dacă se descoperă diferenţe faţă de ultimele estimări, acestea trebuie
contabilizate ca modificări ale politicilor contabile, în concordanţă cu IAS 8 „Politici contabile,
modificări ale estimărilor contabile şi erori”.
O cheltuială cu amortizarea este efectuată chiar dacă valoarea justă a activului depăşeşte
valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea sa reziduală nu este mai mare decât valoarea sa
contabilă. Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea
reziduală a acelui activ. În practica, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori
nesemnificativă, şi prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea amortizării.
Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută în contul de profit şi
pierdere, cu excepţia cazului în care este inclusă în valoarea contabilă a altui activ.
Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută drept cheltuială.
Totuşi, în unele cazuri, beneficiile economice aduse de un activ sunt consumate de o entitate în
procesul de obţinere a altor active, mai degrabă decât în procesul de generare a altor cheltuieli. În
acest caz, cheltuiala cu amortizarea devine o parte a costului celuilalt activ şi este inclusă în
valoarea contabilă a acelui activ. De exemplu, amortizarea imobilizărilor corporale folosite în
activităţi de dezvoltare poate fi inclusă în costul unui activ necorporal care este recunoscut pe
baza IAS 38 „Imobilizări necorporale”.
Amortizarea unui activ începe să se calculeze în momentul în care acesta este disponibil
pentru utilizare. Conform IAS 16, amortizarea începe de la data punerii în funcțiune a activului.
Amortizarea unui activ încetează în momentul în care acesta nu mai este recunoscut în
contabilitate.
Potrivit acestei norme chiar dacă imobilizarea corporală devine inactivă sau este retrasă din
circuitul economic (conservată), amortizarea se va calcula în continuare până în momentul în
care aceasta va fi in totalitate amortizată.

Metodele de amortizare
IAS 16 nu impune anumite metode de amortizare, ci recomandă entităţilor că în alegerea
metodei să ţină cont de ritmul real de consumare a avantajelor economice ale activelor
imobilizate în cauză.
Pentru repartizarea costului imobilizărilor corporale pe mai multe perioade prin
intermediul amortizării pot fi utilizate următoarele metode:
 metoda liniară,
 metoda amortizării degresive (metoda de diminuare a soldului);
 metoda unităţilor de producţie.

8
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

Metoda liniară generează o cheltuială constantă pe parcursul duratei de viaţă utilă a

activului dacă valoarea reziduală a activului nu se schimbă.
Metoda degresivă are ca rezultat o cheltuială de amortizare descrescătoare de-a lungul
duratei de viaţă utilă.
Metoda unităţilor de producţie se bazează pe ipoteza că amortizarea este numai
rezultatul exploatării, iar trecerea timpului nu are nici o importanţă în procesul de amortizare.
Ca regulă generală, metodă ce urmează a fi folosită este adoptată în funcţie de modul în
care se estimează că activul va aduce beneficii economice şi trebuie să fie aplicată în mod
coerent şi permanent de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului în care intervine o schimbare în
modelul estimat al beneficiilor economice generate de activ.
Metoda de amortizare aplicată activelor trebuie revizuită periodic şi, dacă se constată o
modificare semnificativă în modelul estimat al beneficiilor economice viitoare aduse de acele
active, ea trebuie schimbată pentru a reflecta această modificare. O asemenea modificare trebuie
contabilizată drept o schimbare de politică contabilă, conform IAS 8 „Politici contabile,
modificări ale estimărilor contabile şi erori”.

Durata de viaţă utilă a imobilizărilor corporale

Durata de viaţă utilă este determinată de:
a) perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o
entitate; sau

b) numărul de unităţi de producţie sau unităţi similare preconizate a fi obţinute din

activ de către o entitate.

Beneficiile economice aferente unui element al imobilizărilor corporale sunt consumate de

către entitate, în principal, prin utilizarea activului. Cu toate acestea, şi alţi factori, cum sunt
uzura morală şi uzura fizică apărute chiar şi când activul nu este utilizat, participă la diminuarea
beneficiilor economice pe care acest activ le-ar fi putut aduce îentității.
Prin urmare, toţi factorii enumeraţi mai jos trebuie să fie luaţi în considerare, în
determinarea duratei de viaţă utilă a unui activ:
 nivelul estimat de utilizare de către entitate. Nivelul de utilizare este estimat pe baza
capacităţii sau a producţiei fizice estimate a activului;

 uzura fizică estimata, care depinde de condiţiile de exploatare, cum ar fi numărul de

schimburi în care se utilizează, programul de reparaţii şi întreţinere practicat de entitate,
modul de păstrare şi întreţinere a activului când acesta nu este utilizat;

 uzura morală apărută ca urmare a schimbărilor sau îmbunătăţirilor aduse procesului de

producţie sau datorită schimbării în structura cererii pe piaţa pentru bunurile produse şi
serviciile furnizate de activul în cauză;

 limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului, cum ar fi expirarea termenelor

din contractele de leasing aferente.
Durata de viaţă utilă a unui activ este definită pe baza utilităţii pe care întreprinderea a
estimat-o pentru respectivul activ. Politica de management privind activele, practicată de
conducerea entității, poate implica cedarea activului după un anumit timp sau după consumarea
unei anumite proporţii a beneficiilor economice aferente activului. Prin urmare, durata de viaţă
utilă a unui activ poate fi mai scurtă decât durata de viaţă economică a acestuia. Estimarea
duratei de viaţă utilă a unui element al imobilizărilor corporale este o problemă de raţionament
profesional, bazat pe experienţa entității cu alte active similare.

9
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

Terenurile şi clădirile sunt active individuale şi tratate din punct de vedere contabil în
mod distinct, chiar şi atunci când sunt achiziţionate împreună. Terenurile au în mod normal
durată de viaţă nelimitată şi nu sunt, prin urmare, supuse amortizării. Clădirile au o durată de
viaţă limitată şi sunt supuse amortizării. O creştere a valorii unui teren pe care este situată o
clădire nu afectează determinarea duratei de viaţă utilă a acelei clădiri.
Dacă costul de achiziţie al terenului include costul suportat în urma dezmembrării,
eliminării sau restaurării construcţiei, costul restaurării care revine terenului este amortizat pe
durata obţinerii beneficiilor rezultate în urma efectuării respectivelor costuri. În anumite cazuri,
terenul însuşi poate avea o durată de viaţă limitată, caz în care este depreciat în aşa fel încât
beneficiile rezultate să fie reflectate.

Aplicaţie practică 4.
● Un echipament tehnologic este achiziţionat la 1 august 201X la preţul de 225.000 lei.
Cheltuielile de transport sunt de 3000 lei , iar cheltuielile de instalare - 4500 lei . Determinați
costul inițial la care se va înregistra echipamentul precum şi amortizarea liniară anuală ştiind
că:
- echipamentul este pus în funcţiune la 1 noiembrie 201X
- durata de utilizare este de 5 ani
- valoarea reziduală este estimată la 6000 lei
- cheltuielile pentru testarea activului sunt de 1500 lei.
Rezolvare:

● Entitatea utilizează o maşină specială al cărei cost este de 720 000 lei, pentru a obţine
72 000 produse pe care le livrează unui client conform contractului încheiat astfel: 16 500
produse în primul an, 7 500 produse în al doilea an, 18 000 produse în al treilea an, 30 000
produse în al patrulea an. Determinați amortizarea anuală care reflectă cel mai bine ritmul real
în care se consumă avantajele economice, ştiind că maşina este scoasă din funcţiune la finele
anului 4.
Rezolvare:

● Aplicați metoda degresivă de amortizare pentru un echipament tehnologic procurat la

01 ianuarie 201X la un cost de achiziţie de 312 000 lei şi pentru care se estimează o durată de
utilizare 5 ani şi o valoare reziduală de 24 000 lei.
Rezolvare:

10
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

5. Derecunoașterea imobilizărilor corporale

Valoarea contabilă a unui element de imobilizare corporală va fi de-recunoscută
doar:
a) în momentul vânzării; sau

b) când nu se mai previzionează generarea unor beneficii economice din utilizarea

sau vânzarea activului respectiv.
Câştigul sau pierderea rezultate în urma derecunoaşterii unui element de imobilizări
corporale sunt recunoscute în situația de profit şi pierdere în momentul derecunoaşterii (cu
excepţia cazului în care IAS 17 prevede un alt tratament în cazul vânzării sau a unui leasing).
Câştigurile nu vor fi recunoscute ca venituri.
Câştigul sau pierderea rezultate în urma derecunoaşterii unui element de imobilizare
corporală, trebuie determinată ca diferenţă între câştigul net din vânzare şi valoarea contabilă a
bunului.
EXEMPLUL 4.
O entitate a vândut utilaj costul căruia constituia 40 000 lei, iar durata de funcţionare a
fost stabilită de 4 ani. La momentul vânzării amortizarea calculată după metoda liniară constituia
28 300 lei. Preţul de vânzare convenit cu cumpărătorul este de 33 500 lei.
Comentariu:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

6. Prezentarea şi dezvăluirea informaţiilor

Situaţiile financiare trebuie să prezinte următoarele informaţii, pentru fiecare

categorie de imobilizări corporale:
 bazele de evaluare folosite la determinarea valorii contabile brute;
 metodele de amortizare utilizate;
 duratele de viaţă utilă sau ratele de amortizare folosite;
 valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (agregată cu pierderile cumulate din
depreciere) la începutul şi la finele perioadei; şi
 reconciliere a valorii contabile de la începutul şi de la finele perioadei, arătând:
- intrările;
- activele clasificate drept deţinute în vederea vânzării sau incluse într-un grup
destinat cedării clasificat drept deţinut în vederea vânzării în conformitate cu
IFRS 5 şi alte cedări;
- achiziţiile rezultate din combinări de întreprinderi;
- creşterile sau diminuările din timpul perioadei rezultate din reevaluări şi din
pierderile din depreciere recunoscute sau reluate la alte elemente ale
rezultatului global în conformitate cu IAS 36;
- pierderile din depreciere recunoscute în situația de profit sau pierdere în
conformitate cu IAS 36;
- pierderile din depreciere reluate în situația de profit sau pierdere în
conformitate cu IAS 36;

11
 Contabilitate și raportarea financiară conform IFRS

- amortizarea şi alte modificări.

Situaţiile financiare trebuie să prezinte, de asemenea, următoarele informaţii:
 existenţa şi valorile corespunzătoare restricţiilor asupra titlului de proprietate, precum şi
imobilizările corporale acordate drept garanţie pentru datorii;
 cheltuielile recunoscute în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale în
cursul construcţiei sale;
 valoarea obligaţiilor contractuale pentru achiziţia unor imobilizări corporale;
 valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (agregată cu pierderile cumulate din
depreciere) la începutul şi la finele perioadei;
 valoarea compensaţiei primite de la terţi pentru elementele de imobilizări corporale
depreciate, pierdute sau abandonate care sunt incluse în profit sau pierdere , dacă nu este
prezentată separat în situaţia rezultatului global,

12