Etica profesională și

normele de morală
Etica profesională ca ştiinţă şi disciplină
de studiu
Etica profesională este un domeniu independent al ştiinţei
despre etică şi studiază bazele moralei profesionale, explică
specificul realizării principiilor morale generale în sfera
muncii, descoperă funcţiile şi specificul subiectelor,
principiilor şi categoriilor etice. Totodată,etica profesională
studiază specificul activităţii morale a profesionistului şi
relaţiile sale morale în mediul profesional, pune bazele
etichetei care constituie reguli de comunicare specifice,
maniere de comportare,norme de conduită în societate.
 Intr-un prim sens, etica este considerată ştiinţă a comportamen-tului,
moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele
practice, iar morala este totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a
relaţiona în societate, ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către
agenţi individuali sau colectivi.
 într-un al doilea sens, etica este ansamblul regulilor de conduită acceptate de
către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia
dintre bine şi rău, iar morala este ansamblul principiilor de dimensiune
universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate pe distincţia dintre bine şi
rău.
 În mediul profesional, termenul preferat este cel de etică.In limbajul comun,
termenul morală este în special legat de viaţa privată. Respectăm morala în
viaţa privată şi etica în viaţa publică (politică, civică, profesională).
 Moralitatea este un ideal în sensul normativ al termenului ideal,exprimând
ceea ce ar trebui să facem sau ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi
raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi.
Obiectul eticii
Etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala
ca pe una dintre cele mai importante laturi ale
existenţei umane şi sociale. În acelaşi timp, etica
este şi o disciplină ştiinţifică, deoarece în cadrul său
sunt elucidate două grupuri de probleme:
 probleme teoretice propriu-zise ce se referă la
natura şi esenţa moralei;
 probleme ce ţin de modul în care ar trebui să
procedeze omul, după ce principii şi norme să se
conducă în viaţă.
Etica elucidează astfel de domenii cum
ar fi:
 axiologia etică care se ocupă de problemele
binelui şi răului;
 deontologia etică studiază problemele fişei de
post;
 fenomenologia etică are în vizorul său morala
unei societăţi sub aspect sociologic şi istoric .
 Pentru a se constitui, o ştiinţă are nevoie de anumite
metode de cercetare care să conducă la rezultate adecvate
realităţii pe care o cer-cetează. Pe parcursul dezvoltării
eticii un rol deosebit a jucat metoda speculativă, care
considera că legile morale existau până la apariţia fiecărei
generaţii de oameni, le interpreta ca fiind ceva înnăscut, ca
ceva de la început dat, atribuindu-le adeseori o origine
supranaturală.
Filozoful D.Gusti considera că prin analiza faptelor obţii
experienţa de a afla în ce constă morala, te poţi ridica până
la formularea legilor cauzale ale moralităţii. In etică trebuie
să porneşti de la realitatea morală aşa cum se prezintă ea,
deoarece faptele morale alcătuiesc realitatea morală. Ca
urmare, prin explicări, se ajunge la cunoaşterea ideii de
realitate. Ideea, la rândul său, este dinamică, tinde să se
desfăşoare, să se realizeze, tinde spre perfecţiune. Aplicând
această metodă, descoperim idealul etic.
Caracteristici ale normelor morale
 A avea un comportament etic înseamnă a săvârşi mereu
fapte morale. Normele morale arată ce trebuie să facă
sau să nu facă, cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul
conştient pentru ca rezultatele comportamentului
manifestat să fie apreciate ca bune sau ca rele.
 Normele de conduit au existat în toate timpurile (date,
obiceiuri, legi); acestea s-au transmis, prin educaţie, din
generaţie în generaţie.
 Norma morală reprezintă un instrument de constrângere
morală, de protejare: un model prescriptiv acceptat şi
recunoscut de membrii societăţii; un standard, etalon de
comportament social.
 Normele, în general, se elaborează prin două modalităţi:
 neorganizat (neinstituţionalizat): spontan, difuz (cutume, obiceiuri,
tradiţii);
 organizat (instituţionalizat): de către organizaţii, instituţii, agenţii
specializate.
Normele având ca scop reglementarea normativă şi integrarea
socială:
 creează un sistem de drepturi şi obligaţii, interdicţii în diferite
contexte sociale;
 asigură cadrul normativ pentru ordinea juridică şi cea socială;
 permit rezolvarea şi evitarea conflictelor; - indică ceea ce ar trebui
să fie într-o societate (nu ceea ce este);
 nu stabilesc puncte, reguli normative, ci constituie o „zonă" în cadrul
căreia sunt permise şi limite de variaţie.
Normele morale se pot clasifica astfel:
 Norme generale (universale): sunt prezente în toate tipurile
de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează
toate activităţile umane (cinstea, demnitatea, sinceritatea,
loialitatea, generozitatea).
 Norme particulare: au atribuţie la unele comunităţi umane
determinate, vizând activităţi umane particulare [normele
vieţii de familie, cele specifice anumitor activităţi profesionale
(medici, avocaţi, profesori, sportivi, economişti etc.)].
 Norme speciale: se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse
şi uneori cu ocazii speciale (norme de protocol, codul
manierelor elegante, reguli de etichetă în afaceri etc.).
Normele pot fi formulate:
 ca imperativ categoric: indică ce trebuie să facă oricine,
oricând şi oriunde într-o anumită situaţie (arată ce este
obligatoriu să facem sau să ne abţinem să facem).
 ca imperativ ipotetic: arată ce este dezirabil (ce ar trebui) să
facem sau să ne abţinem să facem în anumite situaţii.
O normă poate să conţină interdicţii (de exemplu: Să nu omori
decât în legitimă apărare );permisii (Poţi să nu te supui ordinelor,
dacă ele încalcă drepturile omului) sau obligaţii (Tine-ţi
promisiunile ).
Normele morale sunt norme sociale ce reglează
comportamentul omului în societate, relaţiile omului cu semenii
săi şi cu sine. Respec-tarea lor este asigurată de forţa opiniei
publice, de convingerile inte-rioare ale personalităţii cu privire la
bine şi rău, echitate şi inechitate, virtute şi viciu etc.
Funcţiile eticii:
1. Cognitivă (de cunoaştere) - este funcţia principală, deoarece celelalte funcţii
nu pot fi realizate adescent decât cu condiţia realizării ei. Această funcţie se poate
realiza pe 3 trepte succesive:
 Descriptivă - sistematizarea datelor vieţii morale în funcţie de anumite tipologii
sau tipuri de atitudini morale, relaţii morale sau virtuţi morale.
 Analitico-sintetică - presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale
diferitelor fenomene morale, pleacă de la o analiză globală şi descoperă toate
componentele morale specifice.
 Explicativă - factorii care explică geneza, structura, tipurile, pro-gresul moral şi
perspectivele acestui progres.
2. Normativă sau Axiologică (valorile) - este funcţia care include un şir de
modalităţi de realizare a acestei funcţii, cum ar fi.
 • Neutralitatea sau obiectivismul ştiinţific, având pretenţia că de-scrie şi explică
faptele pure fară să ecranizeze puritatea cu posibile aprecieri ale ei.
 • Estetismul amoral care reprezintă o variantă mai subtilă a neutrali-tăţii.
 • Pluralismul moral, prezent în doctrinele eticii care selectează doar valori
morale pozitive, doar formele binelui, ignorând variantele răului.
 • Dogmatismul etic este orientarea dogmatică ce reprezintă sfera valorilor, a
faptelor ce stârnesc dorinţa, ţine de necesitate, deci ţine de noţiunea trebuie
pentru că trebuie.
 3. Persuasivă (de convingere) - această funcţie se realizează în discursul etic,
prin realizarea primelor două funcţii.
4. Funcţia educativă (este dezvăluită de Platon şi Aristotel). Ea antrenează direct
respectul şi practicarea lui, cunoaşterea binelui având un efect nemijlocit educativ.
Potrivit lui Aristotel moralitatea indivizi-lor are două surse:
 cunoaşterea binelui;
 experienţa repetată şi fixată in obişnuinţă.
Ca rezultat, posibilităţile formative ale eticii sunt reale, fiind în acelaşi timp
limitate, deoarece sunt condiţionate de un şir de factori:
 Etica doar explică, orientează, dezvoltă un fond prealabil de mora-litate.
 Omul, fiind educat de familie, mass-media, şcoală, societate (grup), este orientat
convergent şi, în acest sistem global, etica constituie doar o componentă
funcţională.
 Există unele modele reale de comportament întruchipate în carac-tere care sunt o
confirmare a moralităţii colective reale, modele de comportament ce reprezintă o
ilustrare a unei moralităţi superioare posibile şi necesare unei colectivităţi.
 Posibilităţile formative sunt condiţionate de însăşi natura demersu-lui etic.
În cadrul fiecărei profesii există probleme specifice
de morală, dar etica profesională are importanţă, în
primul rând, pentru profesiile, obiectul cărora este
omul. Astfel distingem :

 Etica pedagogică
 Etica psihologului
 Etica istoricului
 Etica tehnologiilor
 Etica asistentului social
 Etica medicală
 Etica ofiţerului
 Etica ofiţerului
 Etica datoriei şi conştiinţa
Morala e aspectul circumstanţial
al eticii.

(Andrei Pleşu)