Materiale Etică În Afaceri

ETICA ÎN AFACERI
Partea I ETICĂ ȘI MORALĂ

➢Semnificația și importanța Eticii ca știință și ca parte a
filozofiei;
➢Evoluția eticii: concepte, relaţia cu alte științe;
➢Nivelul practic al eticii - etica aplicată: Etica medicală,
Bioetica, Etica mediului, Etica profesională, Etica tehnologiei
informaţiei, Etica cercetării, Etica în mass-media;
➢Etica în afaceri – parte a eticii aplicative
I.1 TEORII ETICE GENERALE

Etică şi morală
Etica – etimologic, provine de la grecescul antic “ethikos” –

“teoria despre virtute” sau “ethos” – caracter, obişnuinţă,
datină
Morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma

valorilor şi dimensiunilor opuse ale acestuia (bine – rău,
drept – nedrept, corect – greşit etc.)
Etica se referă la studiul a tot ceea ce este inclus în acest

spectru al valorilor.
Etică şi morală
Morala
= Ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii
faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este
sancţionată întotdeauna de lege, ci de opinia publică
= formă a conştiinţei sociale care reflectă şi defineşte/stabileşte idei,

concepţii, convingeri privind comportarea individului în societate
= ansamblu de reguli de conduită care decurg dintr-o anumită concepţie

despre bine şi rău
Etică şi morală
Etica
= ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din

perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială
= totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare
= disciplină filozofică ce studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi

conţinutul lor
= ştiinţa care are ca obiect de studiu moralitatea cu ajutorul unor concepte

specifice (valori morale): bine, cinste, datorie, dreptate, demnitate, omenie,
onoare, conştiinţă, ideal moral etc.
= ştiinţa despre morală

Etică şi morală
FUNCȚIILE ETICII
Funcţia cognitivă (cunoaşterea valorilor etice, a adevărurilor morale) - se manifestă

sub trei aspecte
aspectul analitico-sintetic -
cel care elaborează modele teoretice ale moralei pe baza analizei fenomenelor
legate de moralitate
aspectul explicativ care relevă factorii cauzali, generatori ai moralei, factori
legaţi de geneza valorilor morale, structura acestora, progresul moral
aspectul descriptiv - descrie problemele explicite,
definitorii ale vieţii morale (calităţi,defecte, vicii, virtuţi, etc.)
Funcţia educativă (“învăţarea” valorilor etice, a adevărurilor morale) - legată de

transpunerea în practică a unor modele morale prin “implementarea“ unor valori în
conştiinţa colectivă sau individuală
Funcţia normativă - stabilește norme morale la care ar trebui să se raporteze indivizii

Etică şi morală
Incursiune istorică. Cine a marcat evoluţia eticii?

Originile eticii
- sunt legate de întregul complex de factori care au determinat dezvoltarea socială şi culturală a omului
- cu mult înainte de apariţia scrisului s-au dezvoltat repere etice care au fundamentat atitudinile omului faţă
de elementele contradictorii, cum sunt Binele şi Răul
- aceste atitudini definesc un mod de a acţiona, un mod de a crede, un mod de a fi, ele definind fiinţa umană
sub toate aspectele
- formarea/evoluţia omului din perspectivă socială şi culturală este o succesiune a atitudinilor faţă de ideea
de Bine şi Rău
- Originile cele mai îndepărtate ale eticii trebuie atribuite posibilităţii de dezvoltare a mecanismelor de control
asupra egoismului individual în favoarea binelui colectiv – conştiinţa individuală integrată în conştiinţa
colectivă; apariţia omului social
- originile cele mai îndepărtate ale eticii nu sunt de ordin istoric, ci ele ţin mai mult de modelarea naturii
umane, de semnificaţia pe care omul a dat-o interesului colectiv/comun şi care nu este străină de instinctul
de conservare (protecţia se face mai bine în grup decât individual)
Etică şi morală
Recomandare de lectura
Revoluţia cognitivă
Revoluţia agricolă
Revoluţia industrială
Revoluţia digitală
Inteligenţa artificială?
Etică şi morală
LEGĂTURA CU ALTE ȘTIINȚE
Filosofia –etica este parte a acesteia (logică,

epistemologie, estetică)
Istoria - evoluția eticii este determinată de evoluția
istorică a omenirii
Psihologia – comportamentele individuale se
construiesc potrivit caracteristicilor
indivizilor
Sociologia - normele morale sunt norme sociale
Științe juridice - normele morale fundamentează (ar
trebui să o facă) normele legale. Exemplu:
dezbaterea privind pedeapsa capitală?
Științe medicale – convergența între descoperirile
științifice și etică
Biologia, zoologia – bioetica, drepturile animalelor
Științele organizaționale (inclusiv managementul) –
normele morale și principiile etice sunt
fundamentele codurilor etice
(responsabilitățile etice vin în continuarea
celor economice și legale)
Etică şi morală
Etica generală:
VALORI: cinstea, dreptatea, imparţialitatea, adevărul, rigoarea, loialitatea,
toleranţa, altruismul, respectul pentru ceilalţi şi pentru munca lor
ANTIVALORI: înşelăciunea, furtul, încălcarea promisiunilor, minciuna, dorinţa de
răzbunare
Etica la locul de muncă:

VALORI: respectarea colegilor, a regulilor şi a aspectelor confidențiale ale
firmei, relaţiile ierarhice normale, cooperarea, transparenţa, spiritul de echipă,
satisfacerea clientelei
ANTIVALORI: încălcarea regulilor de drept, confidenţialităţii informaţiilor;
libertăţii celorlalţi
Etică şi morală
Etica în management:
VALORI: ierarhia bazată pe competenţă, regulile clare, practicile echitabile,
remunerarea justă şi stimulativă a personalului, informarea, participarea şi
motivarea angajaţilor, împărţirea succesului (profitului) între participanţi;
căutarea şi promovarea competitivităţii şi a calităţii
ANTIVALORI: nepotismul şi discriminările de orice fel, abuzul de putere, climatul
despotic şi autoritar, violarea regulilor interne, conflictele de interese
Etică şi morală
Etica descriptivă constă în studierea şi descrierea moralităţii indivizilor,

culturilor sau societăţii, în ansamblu; etica descriptivă compară diferite
sisteme morale, coduri de conduită, practici, credinţe, principii şi valori şi
furnizează materialul de bază pentru etica normativă.
Etica normativă încearcă, în mod sistematic, să ofere şi să justifice un sistem

moral coerent. Sistemul eticii normative este alcătuit atât din principiile şi
valorile morale de bază, cât şi din regulile morale specifice care guvernează
comportamentul oamenilor, recomandând acele acţiuni corecte şi morale şi
blamându-le sau interzicându-le pe cele incorecte sau imorale. Aceste reguli
şi valori reprezintă normele morale ale societăţii.
Etica aplicată – modalități de aplicare a principiilor, normelor etice în viața de

zi cu zi; cum devin ”practice” principiile teoretice?; conflicte și dileme etice?
Etică şi morală
Etica normativă - ramura eticii preocupată să stabilească cum trebuie

sau ar trebui să fie lucrurile, cum să le evalueze, care lucruri sunt bune
sau rele, şi care acţiuni sunt drepte sau greşite
Normă – regulă, principiu (DEX: sumă de reguli recunoscute de

majoritatea unei colectivități ca obligatorii)
Urmăreşte să dezvolte un set de norme care ghidează comportamentul

uman, sau un set de norme de acțiune
prescrie standardele care desemnează caracteristicile bunei conduite,

corecte şi a relei conduite, greşite, putând fi privită şi ca o căutare, o
construcţie a unui mecanism ideal de testare a comportamentelor
corespunzătoare
Etică şi morală
Una dintre clasificările normelor morale (cu importanţă practică pentru

etica în afaceri) este următoarea:
 1. Norme generale sau universale – sunt prezente în toate tipurile de
comunităţi umane, au durabilitate mare în timp şi influenţează întreaga
gamă de relaţii şi activităţi umane (exemple: cinstea, demnitatea,
sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea);
 2. Norme particulare – se adresează unor comunităţi umane
determinate, cu o anumită variaţie în timp şi spaţiu, şi influenţează
relaţii sau activităţi umane particulare (exemple: normele vieţii de
familie şi normele morale specifice unor activităţi profesionale);
 3. Norme speciale – se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi,
uneori, la ocazii speciale (exemple: normele de protocol, regulile de
etichetă în afaceri, codul manierelor elegante).
Etică şi morală
Teorii etice normative
- consecinţionalismul (teorii orientate pe scop, consecinţe) -

utilitarismul
- Deontologice (teorii orientate pe datorii, pe ceea ce trebuie făcut in

orice imprejurare)
Etică şi morală
Teorii etice normative - consecinţionalismul (teorii orientate pe

scop, consecinţe)
Utilitarismul - consideră că o acţiune este dreaptă/corectă dacă ea conduce

la cel mai mult bine pentru cel mai mare număr de oameni ("fericire" aici
este definită ca maximizare plăcerii şi minimizarea durerii)
o acțiune este morală dacă are ca consecință realizarea preferințelor,

scopurilor personale sau a intereselor câtor mai mulți oameni.
Originile utilitarismului: Epicur, filosofii liberali moderni Jeremy Bentham,

John Stuart Mill – ”Utilitarismul”
valoarea morală a conduitei unei persoane poate fi determinată numai prin

consecinţele (efectele) comportamentului acesteia, respectiv beneficiile şi
satisfacţiile pe care aceasta le poate genera
Etică şi morală
Utilitatea reprezintă măsura în care un obiect O îi este de

ajutor unui individ X; cu alte cuvinte, este vorba de valoarea
asociată acestui obiectului de către X; utilitatea asociată unui
obiect poate diferi de la individ la individ, în funcţie de
valorile acestuia, de contextul social în care evoluează şi de
resursele pe care le controlează
finalitatea utilitarismului este să asigure maximum de bine
pentru maximum de persoane (şi să minimizeze daunele sau
suferinţele, pe termen lung)
Aplicaţii în economie: analiza cost – beneficiu (exemplu: o
autostradă este utilă pentru toţi?)
Etică şi morală
Teorii etice normative – deontologia (teorii orientate pe datorii)
Privesc morala ca fiind bazată pe principiile fundamental specifice ale obligaţiei. “deon” – obligaţie, datorie
studiază natura fundamentală a obligaţiilor sau datoriilor
mai sunt denumite teorii ne-consecinţionaliste (nonconsequentialist) întrucât principiile obligaţiei sunt
obligatorii, independente de consecinţele care decurg din respectarea lor (de exemplu, este greşit să nu
ne îngrijim cât mai bine copiii, chiar dacă o asemenea opţiune poate genera economii financiare)
este o abordare a eticii care se concentrează pe corectitudinea sau incorectitudinea acţiunilor însăși
(propriilor acţiuni ale indivizilor), spre deosebire de corectitudinea sau incorectitudinea consecințelor
acestor acțiuni
o acţiune este morală doar când este făcută din raţiuni morale şi bune intenţii; datoria unui individ este să
facă ceea ce este corect din punct de vedere moral şi să evite ceea ce nu este corect din punct de
vedere moral, indiferent de consecinţele acţiunilor sale.
Etică şi morală
Teorii etice normative – deontologia (teorii orientate pe datorii)

Variante
Teoria drepturilor morale (aşa cum este adoptată de Thomas Hobbes și John Locke), care
susține că oamenii au, în mod absolut, drepturi prin naştere
Acestea sunt
naturale, ele nefiind inventate sau create de guverne, ci dobândite prin însăsi
existenţa umană
universale, neputând fi modificate de la o ţară sau epocă istorică la alta
egale, în sensul identităţii lor pentru toţi oamenii, indiferent de sex, rasă, religie
sau existenţa unor abilităţi ori dizabilităţi
inalienabile, ceea ce înseamnă cinva nu poate fi deposedat de ele împotriva
voinţei lui şi a legii
Aceasta teorie s-a dezvoltat în cele din urmă în ceea ce astăzi numim drepturile omului.
Etică şi morală
Teorii etice normative – deontologia

(teorii orientate pe datorii)
Kant – imperativul categoric

Două formulări specifice:
I. Formula universalizării – indivizii ar trebui să acționeze numai conform

acelor principii pe care le pot dori totodată ca legi universale
Regula de aur: Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei

cu tine
II. Formula scopului în sine – oameni trebuie priviţi ca scopuri în sine,

niciodată ca mijloace în vederea unui scop
ETICA ÎN AFACERI
Partea I ETICĂ ȘI MORALĂ
➢Semnificația și importanța Eticii ca știință și ca parte a
filozofiei;
➢Evoluția eticii: concepte, relaţia cu alte științe;
➢Nivelul practic al eticii - etica aplicată: Etica medicală,
Bioetica, Etica mediului, Etica profesională, Etica tehnologiei
informaţiei, Etica cercetării, Etica în mass-media;
➢Etica în afaceri – parte a eticii aplicative
I.2 ETICA APLICATĂ

Etică şi morală
 Etica aplicată
 Urmărește să transpună părțile teoretice ale eticii în situații reale
 Are drept scop utilizarea eticii formale în încercarea de a rezolva

probleme și dileme efective ale activităților curente
 Urmărește să ofere soluții pentru diferite contradicții ce pot să apară

- între teorie și practică
- între diferite concepte teoretice atunci când urmează a fi aplicate în
practică
 Domenii: Etica mediului; Etica profesională; Etica tehnologiei

informațiilor/social media; Etica în mass-media; Etica medicală și bioetica
Etică şi morală
Etica aplicată. Etica (protecţiei) mediului
Rapida industrializare – beneficii economice și sociale, dar și riscuri ecologice (dezechilibru ecologic,
ameninţarea catastrofelor ecologice)
Combustibilii fosili convenționali: carbune, petrol – productivitate economică, creștere economică,

standarde de trai mai bune
Costul creșterii economice convenționale: Poluare, încălzire globală/schimbări climatice, intensificarea
intemperiilor naturii, efectul de seră, reducerea biodiversității, afectarea stratului de ozon etc.
Clasificarea tipurilor de poluare, implicit a felurilor în care omul contribuie la deteriorarea Pământului:

Poluarea industrială: activitate industrială, agricolă, din transporturi, menajeră;

Poluarea fizică: termică, fonică(sonoră), radioactivă, electromagnetică;

Poluare chimică: cu carbon şi derivaţii lui, cu compuşi de sulf, azot, compuşi de metale grele,
compuşi cu fluor, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile, etc.

Poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, sistematizării eronat concepute, industriei
etc.

Poluare cu gaze şi pulberi în suspensie: poluare cu lichide, poluare cu substanţe solide.
Etică şi morală
Protecţia mediului inconjurător şi menţinerea diversităţii biologice

au devenit priorităţi fundamentale
Etica (protecţiei) mediului se ocupa cu analiza din punct de vedere

moral a modului in care „actorii economico - sociali” (instituţiile,
firmele, acţionarii, angajaţii, cumpărătorii etc.) acţionează
asupra mediului inconjurator.
Dezvoltare durabilă = capacitatea societății umane de a asigura

satisfacerea necesităților prezente, fără a compromite dreptul
generațiilor viitoare de a își satisface propriile necesități
Etică şi morală
Principiile fundamentale ale armonizării protecţiei mediului şi dezvoltării durabile

(Declaraţia privind principiile dezvoltării durabile de la Rio – 1992, Convenţia privind
diversitatea biologică)
Principii:
1. Omul este în centrul preocupărilor privitoare la dezvoltarea durabilă, având dreptul la o
viaţă sănătoasă şi productivă, in armonie cu natura
2. Necesitatea de concertare a dezvoltării şi protecţiei mediului. Consecinţe: integrarea

sistematică a mediului in toate politicile sectoriale, eliminarea sărăciei - condiţie indispensabilă
a dezvoltării durabile, necesitatea eliminării sau a reducerii modurilor de producţie şi de
consum neviabile, necesitatea asocierii, în politicile viitoare, a unor noi factori ai dezvoltării
durabile: grupuri sociale, femei, tineri, colectivităţi locale etc.
3. Poluatorul plăteşte –angajarea responsabilităţii poluatorului pentru acţiunile economice

generatoare depoluare (prin suportarea costurilor măsurilor preventive sau corective)
Etică şi morală
4. Principiul bunei conduite ecologice – aplicabil problemelor transfrontaliere si

comerţului internaţional (instituirea de mecanisme de control speciale care
trebuie să condiţioneze implantarea activităţilor poluante - studiu de impact,
proceduri consultative, informare, egalitate de acces la justitie etc.)
5. Mediul şi dezvoltarea durabila sunt indisolubil legate de solidaritate şi de

democratia participativa
6. Principiul prevenirii - Evitarea oricaror atingeri si prejudicii aduse mediului,

avându-se in vedere caracterul ireversibil al acestora
7. Principului prudenţei in comportament fata de riscurile înca necunoscute sau

incomplet cunoscute determinate de cercetarea ştiinţifică
Etică şi morală
Economie verde - bazată pe şase sectoare principale:
1.Energie regenerabilă (solară, eoliană etc.)
2.Construcţii "verzi" (ex. construcţii LEED - Leadership in Energy and Environmental Design)
Exemplu Timișoara: eco bordei www.ecobordei.ro
3.Combustibili alternativi (vehicule electrice, hibride sau combustbili alternativi)
4.Managementul apei (epurarea apelor, sisteme de colectare a apei de ploaie etc.)
5.Managementul deşeurilor (reciclare, depozitare etc.)
6.Managementul teritorial (incluzând agricultura organică, conservarea habitatelor, împăduriri la nivel

urban-parcuri, reîmpăduriri şi stabilizarea terenurilor).
Achiziţie publică verde este definită ca fiind procesul prin care autorităţile contractante utilizează
criterii privind protecţia mediului care să permită îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor şi optimizarea
costurilor cu achiziţiile publice pe termen scurt, mediu şi lung.
Etică şi morală
Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea,
repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil.
Presupune reducerea la minimum a deșeurilor: dacă un produs ajunge la sfârșitul duratei sale
de viață, materialele componente ar trebui să fie păstrate în cadrul economiei de cât mai multe
ori cu putință; acestea pot deveni materii prime, fiind refolosite și având o nouă valoare.
Diferită de modelul economic tradițional (de tip consumerist): cumpăr-consum-arunc.

Beneficii:
 reducerea presiunii asupra mediului;
 protejarea și creșterea cantității de materii prime;
 creșterea concurenței;
 încurajarea inovării;
 creșterea locurilor de muncă.

Etică şi morală
Principii:
Deșeul este materie
primă: componentele biologice se
descompun în mod natural, iar
componentele tehnologice (plastic, aliaj,
sticlă, etc) pot fi refolosite cu minim de
efort si energie.
Diversitatea este
importantă: modularitatea (produse
formate din module) versatilitatea
(produsele pot fi utilizate =n mai multe
scopuri), adaptabilitatea ar trebui să
devină priorități.
Sursele regenerabile de
energie: încurajarea producerii si
utilizarii energiilor alternative.
Paradigma reciprocității: înțelerea
conceputului de influență reciprocă a
componentelor vieții.
Etică şi morală
Etica aplicată. Etica noilor tehnologii, IT şi social media
Ramură a eticii aplicate care studiază și analizează impactul social și moral al integrării tehnologiilor
informaționale şi digitale în viața umană
S-a dezvoltat în ultimele decenii, odată cu progresul tehnologic din domeniul informaticii şi extinderii
comunicaţiilor digitale şi inteligenţei artificiale
Acest progres tehnologic a determinat schimbări majore în toate aspectele vieții sociale și economice
- la locul de muncă
- acasă
- toate relațiile interpersonale în general
OBS. Deși cantitatea de comunicare interumană a crescut, nu același lucru se poate afirma și
despre calitatea comunicării!!!
Utilizarea noilor tehnologii de comunicare determină apariția a numeroase probleme cu implicații de

natură etică, generate în special de decalajul creat între progresul tehnologic și evoluția cadrului
legislativ
Etică şi morală
Respectarea proprietății intelectuale – atât în cazul programelor informatice sau a conținuturilor de

divertisment (combaterea ”pirateriei informatice”) ,cât și în cazul altor tipuri de conținuturi precum cărți,
articole, baze de date, rezultate ale cercetării, etc.
Proprietate vs. ”Open source” – democratizarea informației – teoria conform căreia cunoașterea aparține
întregii umanități, și nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogățire doar pentru unii membrii ai acesteia (Ex.
Wikipedia – s-a dezvoltat pe bază de voluntariat și de contribuții voluntare; reprezintă o sursă de informații
relativ sigură, dar ridică şi întrebări)
Respectarea confidențialității și asigurarea siguranței informațiilor (Ex. baze de date – în domeniul medical,
economic – cazuri în care acestea au fost vulnerabile)
Obs. Motoarele de căutare precum Google au capacitatea de stocare a informațiilor privind căutările
efectuate de un anumit utilizator, ceea ce determină o problemă de confidențialitate; Un nou tip de
marketing se dezvoltă pe aceste baze; Data mining (proces de analiză a unor cantități mari de date – BIG
DATA și de extragere a informațiilor relevante din acestea folosind metode matematice și statistice)
O nouă ramură a eticii: etica algoritmilor digitali,
Cazul Facebook – Cambridge Analytica
Etică şi morală
Respectarea dreptului la viață privată - vulnerabilitatea rețelelor de socializare, a e-mail-urilor
Modificarea conduitei sociale și emoționale în interacțiunea inter-umană (social media)
Promovarea unor principii antisociale - Rasismul, pornografia, jocurile de noroc, extremismul,

terorismul
Cenzura și accesul liber la informație - Ex. Google în China
Extinderea infracționalității - accesarea site-urilor securizate (instituții publice sau financiare), clonarea
cardurilor, devalizarea bancomatelor, etc., în domeniul activității economice: spionajul economic – pot
fi accesate sau devalizate baze de date cu informații despre clienți, liste de prețuri, strategii de
marketing, invenții sau inovații (toate categoriile de informații ce pot fi stocate )
Constituirea unor baze de date cu adrese de e-mail şi apoi comercializarea lor
Inteligenţa artificială – Etica roboților (sau roboetica) determină provocări legate de comportamentul
moral al oamenilor careproiectează, construiesc, utilizează și interacționează cu echipamente dotate
inteligente artificiale (film: Ex-Machina, SUA,
http://www.imdb.com/title/tt0470752/videoplayer/vi744337689?ref_=tt_ov_vi)
Etică şi morală
Social media
Cât de privat e profilul utilizatorilor?
Anonimatul comentariilor
Autoritate data de competenţă vs. Autoritate dată de notorietate - Dezinformarea în masă (Un mijloc facil și puțin
costisitor de manipulare a opiniei publice, calitatea informației nu este verificată – adesea nici de autorități, nici de
utilizatori)
Cantitatea prea mare de informații disponibile - deși poate părea un lucru bun, poate fi și contraproductivă – informația
de calitate se pierde – ”Informația ucide informația” – este importantă capacitatea de a discerne
Bullying-ul este definit ca un comportament de intimidare și persecutare prin hărțuire verbală, amenințări, șantaj,
dominare agresivă fie printr-un discurs pe ton acut, fie chiar prin agresiune fizică, în scopul inducerii unei superiorități a
agresorului față de ceilalți (forma directa, forma virtuala – pe Internet, social media)
Mobbing-ul este o forma de hărțuire psihologică a salariatului care durează de cel puțin 6 luni și care se realizează prin
împrăștierea de zvonuri, prin intimidare, umilire, remarci defăimătoare, izolare, violență verbală sau fizică (forma directa,
forma virtuala – pe Internet, social media)
Troll - provocator fără cauză, cineva care lansează o discuție cu scopul de a recrea un conflict de idei
Etică şi morală
Etica aplicată. Etica profesionala
Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care

exercită o anumită profesie
Responsabilitate profesională = totalitatea competenţelor profesionale şi
atitudinilor etice impuse practicienilor unei profesii.
Conflictul de interese - se naşte în situaţia în care un angajat are un interes

personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra
exercitării imparţiale şi obiective a funcţiilor şi atribuţiilor sale;
interesul personal poate cuprinde orice avantaj (financiar, material,
profesional) pentru el însuşi sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, a
prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizaţiilor
cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice
Etică şi morală
Mita
Darea de mită - constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau
alte foloase unui funcționar în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini
ori a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de
serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Luarea de mita este fapta oricarui funcţionar (in sens larg, de angajat
in institutii publice) care pretinde ori primeste bani sau alte foloase
care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase
sau nu o respinge in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a
întârzia indeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu
sau in scopul de a face un act contrar acestor îndepliniri.
Etică şi morală

Primirea de foloase necuvenite - primirea de către un angajat de
bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intră în
atribuţiile sale de serviciu
primirea de foloase necuvenite se deosebeşte de
luarea de mită prin aceea că banii sau bunurile se dau ulterior
îndeplinirii actului şi nu au condiţionat efectuarea lui, fiind un spor
nelegal la salariu
Traficul de influenţă - acţiunea prin care o persoană denumită
promitent, care are influenţă sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui angajat, pretinde bani sau alte foloase de la
o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o problema prin
convingerea angajatului respectiv să facă ori să nu facă un act
care intră în atribuţiile sale de serviciu
Etică şi morală
Neglijenţa profesională - situaţia în care un angajat îşi

neglijează sarcinile de serviciu, prejudiciind una sau mai
multe persoane, fără ca fapta acestuia să aiba drept mobil
obţinerea de beneficii personale
Abuzul în serviciu - situaţia în care un angajat abuzează de

funcţia deţinută împotriva intereselor unei persoane fără ca
fapta sa să aiba drept mobil obţinerea de beneficii personale;
Etică şi morală
 Etica aplicată. Etica medicală
Este parte a eticii aplicate, în care se analizează calitatea, riscurile și implicațiile morale ale activităților
desfășurate în domeniul medical,
Mai multe principii ale eticii medicale: 1. Un medic trebuie să acţioneze astfel încât să obţină efectul
maxim pentru pacient, 2. În primul rând, nu fă rău!, 3. Pacientul are dreptul de a refuza un tratament
sau de a îşi alege tratamentul, 4. Distribuţia corectă a resurselor de îngrijire a sănătăţii şi decizia
dreaptă de a prescrie un tratament pe baza resurselor disponibile. 5. Pacientul are dreptul de a fi
tratat astfel încât să-şi păstreze demnitatea, 6. Pacienţilor trebuie să le fie dezvăluit, cu onestitate,
întregul adevăr privind boala şi tratamentul
OBS. Între acestea pot apărea contradicții

EXEMPLU:
 - Deontologia medicală (Teoria datoriilor) – datoria de a le transmite pacienților toate informațiile cu

privire la starea lor de sănătate;
 - Teoriile utilitariste ale consecințelor – trebuie analizate efectele posibile asupra pacientului
EXEMPLU: Efectul placebo (cu opusul său, efectul nocebo)

Etică şi morală
Etica aplicată. Bioetica
Bioetica
Disciplina care studiază problemele etice rezultate din progresele medicinii și
biologiei
Descoperirea genomului uman (totalitatea materialului genetic dintr-o celulă)
Provocări:
Problema discriminării genetice în viitor - accesebilitatea terapiilor genetice
Clonarea
Impactul descoperirilor ştiinţifice asupra structurilor sociale
Pericolele şi riscurile generate de anumite descoperiri ştiinţifice
Etică şi morală
Etica aplicată. Etica în mass-media
Reprezintă o parte a eticii profesionale ce analizează principiile etice și de

bune practici pe care trebuie să le adopte și să le respecte jurnaliștii în
exercitarea profesiei lor (la nivel individual, la nivelul trusturilor media)
Principii ale eticii în mass-media:

- buna credință în relatarea faptelor;
- acuratețea;
- corectitudinea;
- obiectivitatea;
- imparțialitatea;
- transparența publică;
- protejarea intereselor și a imaginii copiilor;
- protejarea demnității victimelor accidentelor sau abuzurilor
Etică şi morală
Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină în cadrul eticii

aplicate care se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care
actorii economici (firmele, acționarii, angajații, cumpărătorii etc.) acționează
Etica afacerilor studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze

procesele manageriale şi conduita corectă în afaceri
SFÂRŞITUL PRIMEI PĂRŢI!
:
ETICA ÎN AFACERI
Partea a II-a ETICA ȘI ORGANIZAȚIILE DE AFACERI
➢Ce sunt afacerile? Obiective, rol, importanţă
➢Ce este si ce studiaza etica in afaceri; dileme etice
➢Stakeholderii (factorii interesați) ai organizațiilor de
afaceri – de ce sunt importanţi?
➢Responsabilitatea socială corporativă (CSR) – acţiunile
firmelor dincolo de obiectivul lor economic
II.1 PERSPECTVE ETICE ALE AFACERILOR

ETICA ŞI ORGANIZAŢIILE DE
AFACERI
Afacerile = acţiuni (organizate) individuale sau de grup, derulate pe

pieţe mai puţin sau mai mult reglementate, pentru a obţine profit
Business, Affaire, Geschäft
Afacerile – piesele de bază ale sistemului economic de piaţă

(capitalism, în sens clasic)
Organizațiile de afaceri - realizează combinarea şi utilizarea de

resurse – umane, financiare şi materiale – în vederea realizării unor
procese de afaceri (dezvoltare/cercetare, producție, comercializare)
Piata = spaţiu geografic (fizic) sau virtual in care se întâlnesc oferta și

cererea de produse și servicii, deci este ansamblul producatorilor si
beneficiarilor unui anumit tip de produs sau serviciu
ETICA ŞI ORGANIZAŢIILE
DE AFACERI
Tipuri de afaceri
Dimensiune: micro, mici, mijlocii, mari
Piaţă: locală, regională, naţională, internaţională/globală
Profil (domeniu): agricultură, industrii, servicii, comerţ
Provenienţă a capitalului: privat, mixt, public
Organizare: Persoană fizic autorizată, intreprindere individuală, societate în comandită,

cooperative, societate cu răspundere limitată (SRL), societate pe acţiuni (SA – conceptul
de corporație este cel mai bine legat de SA), regii autonome
Durată de lucru: permanent, sezonier

DE AFACERI
Obiective ale afacerilor:

profit, recuperarea capitalului investit (rentabilitate), valorificarea
potenţialului creativ antreprenorial cota de piaţă, imagine de
marcă, prestigiu social
Pași/etape
Idee
Strategie, Plan
Finanţare = Investiţii
Derulare procese operaționale + Investiţii + Riscuri
interne/externe
Marketing + Valorificare rezultate (produse, servicii)
Asigurarea reluării ciclurilor operaţionale
DE AFACERI
Roluri/importanţă:
Economic: Afacerile sunt “actorii” care crează valoare adăugată (economică şi

socială)într-o societate (participă în mod esenţial la PIB şi la valorifiacrea rezultatelor
activităţilor inovative)
Fiscal: contribuie la constituirea bugetelor publice prin intermdiul impozitelor şi taxelor

plătite – participă la asigurarea unei bunăstări colective
Social: crează locuri de muncă, se implică în problemele comunităţii
Tehnologic: dezvoltă/crează sau transferă (introduc în propriile procese) noi tehnologii
Mediu: procesele derulate influenţează mediul exterior

DE AFACERI
Responsabilităţi:
Economice – să producă şi să vândă astfel încât să asigure continuitatea proceselor

operaţionale (minim venituri = cheltuieli; de dorit: obţinerea de profit, adică venituri >
cheltuieli)
Juridice/legale: să deruleze aceste procese şi să obţină acest profit respectând legea
Acestea două sunt OBLIGATORII
Etice: să deruleze aceste procese şi să obţină acest profit în condiţiile respectării

moralei individuale şi publice
Voluntare: să îşi asume acţiuni care nu sunt în obiectul de activitate (fără caracter
economic) în beneficiul public
Acestea două sunt FACULTATIVE, dar contribuie la percepţia generală a publicului (deci
şi a consumatorilor) asupra afacerii
DE AFACERI
Etica în afaceri
- a devenit o temă de discuţii extrem de importantă în lumea

contemporană, dezbaterile generate născând şi consensuri, dar şi
controverse
- importanţa a crescut exponenţial ca urmare a schimbărilor rapide

produse în structura, calificările şi aşteptările forţei de muncă, a
apariţiei noilor tehnologii, a internaţionalizării, globalizării şi dispariţiei
frontierelor în afaceri sau a întrepătrunderii factorilor socio – culturali
specifici unor societăţi diferite
- etica afacerilor este o componentă a eticii aplicate (deci focalizată pe

probleme practice, concrete) care examinează regulile şi principiile de
factură etică într-un context bazat pe relaţii de natură comercială
DE AFACERI
Etica în afaceri
- etica în afaceri = abordarea etică, fie implicită în comportament, fie

enunţată explicit (în coduri), a unei companii sau a unui individ ce
face afaceri
- obiectul de studiu este reprezentat de diferitele probleme morale

care se pot naşte în relaţiile de afaceri, adică de ansamblul
datoriilor şi obligaţiilor contractuale şi extracontractuale care sunt
impuse tuturor persoanelor angajate în activităţi comerciale
- urmăreşte să definească ceea ce trebuie făcut sau spus într-un

context de afaceri, despre ceea ce trebuie făcut şi ceea ce nu
trebuie făcut într-o anumită situaţie sau referitor la o anumită
relaţie de afaceri
DE AFACERI
Etica în afaceri
Definiţie: studiu sistematic al consecinţelor morale ale deciziilor luate în relaţiile de afaceri şi a
potenţialelor efecte (beneficii sau daune) pe care aceste decizii le pot determina atât pentru
personalul din interiorul organizaţiei, cât şi pentru persoanele din afara acesteia
Problemele abordate sunt extrem de variate, incluzând:

drepturile salariaţilor/ respectarea spaţiului privat al anagajaţilor
siguranţa şi securitatea consumatorilor
nondiscriminarea sexula, etnică sau religioasă în cadrul proceselor de afaceri
influenţa proceselor de afaceri supra mediului/ utilizarea responsabilă a resurselor şi energiei
acţiunile afirmative (“discriminarea pozitivă”)
avertizorii de integritate
bunele practici manageriale şi financiar – contabile
negocierea în afaceri, corupţia
respectarea proprietăţii industriale/intelectuale
Determinanţi: valorile sociale, valorile individuale, valorile organizaţionale, climatul

organizaţional
DE AFACERI
Etica în afaceri
Natura problemelor de etică în afaceri
dreptatea şi corectitudinea distribuirii - repartizarea veniturilor trebuie să se facă în

funcţie de merite, de abilităţi, de competenţe, de eforturi şi trebuie să se bazeze pe
principiul egalităţii indivizilor şi echităţii; în această categorie de probleme se
includ: sfera de cuprindere a dreptului de proprietate, salarizarea echitabilă,
remunerarea corectă a capitalului investit, recompensarea riscurilor, asigurarea unui
nivel minim al bunăstării pentru fiecare membru al comunităţii sau al organizaţiei
specificitatea sau particularizarea principiilor generale ale eticii la cazuri particulare

- fiecare organizaţie reprezintă un caz specific, prin urmare, fiecare organizaţie va
aborda într-un anumit fel o problemă de natură etică (utilitarism sau deontologie)
DE AFACERI
Etica în afaceri
dinamica principiilor etice şi a subiectelor abordate - în decursul timpului, obiectul şi

sfera de cuprindere ale eticii cunoscând o dezvoltare semnificativă, subiectele
intangibile cu decenii în urmă devenind azi principii fundamentale în etică (ex.
principiul non-discriminării, exploatarea animalelor)
problema consecinţelor dezvoltării tehnologice - care vizează evaluarea cât mai

corectă a impactului moral şi etic pe care îl generează dezvoltarea tehnologică
exponenţială (de exemplu, poluarea, genetica şi ingineria genetică, folosirea
spaţiului virtual, confidenţialitatea datelor, Internet of Things)
DE AFACERI
Etica în afaceri
problema interdicţiilor care se impun în conducerea afacerilor şi a

organizaţiilor de afaceri - aspecte referitoare la marketingul moral, etica în
mass-media şi în programele audio-vizuale, dezvoltarea tehnologică etc
problema conflictelor între valori - la divergenţele care pot apărea aunci când
este necesară aplicarea unor principii etice şi utilizarea unor valori cum ar fi
dreptatea, libertatea, egalitatea, bunăstarea, eficacitatea şi eficienţa; o
problemă conexă este cea a „dilemelor morale”, echivalentă cu alegerea celui
mai mic rău
DE AFACERI
Dileme etice în afaceri
O dilemă etică se naşte când toate alternativele posibile pot avea o

consecinţă negativă în diverse planuri (economic, social, cultural)
Dilemele etice sunt generate de potențialul conflict dintre aceste

planuri: de exemplu, dintre implicarea socială şi obiectivele
economice
Realizarea echilibrului este dificil, mai ales în condiţiile inexistenţei

unei informaţii complete care să poată crea o imagine globală
asupra dimensiunilor economice a angajamentelor sociale
precum şi a consecinţelor sociale generate de un comportament
pur economic
DE AFACERI
Dileme etice în afaceri
sunt afacerile doar o problemă de bani, de schimburi economice, de procese de

comerţ şi de obţinere de profituri, sau ele implică si interacţiuni umane care
constituie baza societăţii umane şi toate aceste acte de comerţ şi afaceri se
intrepătrund cu dimensiunile sociale, economice, culturale ale vieţii?
este obligată o firma să se implice in rezolvarea problemelor cu care se confruntă

societatea (cum ar fi inegalităţile de venit, sărăcia, poluarea sau degardarea
urbană)? Sau acestea trebuie rezolvate doar de cître stat?
este legitim dreptul angajaţilor de a se folosi de poziţiile pe care le deţin in interiorul

firmelor pentru a-şi atinge propriile interese – venituri mai mari, influenţă?
Sunt practicile bazate pe folosirea unor informaţii privilegiate imorale?
Impactul tehnologiilor?
DE AFACERI
Probleme de etică în afaceri cu impact

major
responsabilitatea socială a organizaţiilor, respectiv în ce măsură o organizaţie de afaceri

consimte să contribuie la atenuarea sau eliminarea inechităţilor din societate
sfera de cuprindere a drepturilor angajaţilor, respectivă stabilirea măsurii în care este legitim
dreptul angajaţilor de a utiliza poziţia din organizaţie pentru a-şi promova interese proprii
obligaţiile pe care un angajat le are faţă de organizaţia din care face parte sau faţă de
partenerii de afaceri ai acesteia
publicitatea şi promovarea produselor, respectiv etica strategiilor promoţionale;
Modalităţile de acţiune pe pieţele mai puţin reglementate (ex. pieţele financiare)

DE AFACERI
Principii ale eticii în afaceri
David Murray enumeră şapte valori esenţiale pe care o companie ar trebui să le aibă în
vedere, prin managerii şi angajaţii săi, pentru o desfăşurare cât mai etică a activităţilor
sale:
(i) consideraţie faţă de ceilalţi;
(ii) perseverenţă în păstrarea standardelor etice;
(iii) creativitate în economisirea resurselor şi în protecţia mediului;
(iv) deservirea cât mai bună a clienţilor;
(v) corectitudine faţă de furnizori, beneficiari, personalul angajat, asociaţi, comunitate;
(vi) transparenţa în comunicarea cu partenerii, clienţii, furnizorii, personalul angajat,
instituţiile statului;
(vii) interdependenţa cu comunitatea în care acţionează şi îşi defăşoară activitatea
(mutualitatea intereselor).
ETICA ÎN AFACERI
➢Stakeholderii (factorii interesați) ai organizațiilor de
afaceri – de ce sunt importanţi?
II.2 FACTORII INTERESAȚI AI ORGANIZATIILOR DE

AFACERI
DE AFACERI
Teoria factorilor interesaţi-stakeholderi
Stake = miză, deţinători de miză, de interese, factori interesaţi
Definiţii posibile:
 “acele grupuri fără suportul cărora organizaţia ar înceta să

mai existe” (Stanford Research Institute)
 “orice grup sau individ de care firma depinde pentru

supravieţuirea sa” (Freeman şi Reed)
 “grupuri sau indivizi care, în mod direct sau indirect, sunt

afectaţi de realizarea obiectivelor unei organizaţii sau care
pot afecta realizarea acestor obiective” (Freeman)
DE AFACERI
Teoria factorilor interesaţi-stakeholderi
Definiţii posibile:
 „investitori care au făcut o investiţie riscantă în firmă şi care au ceva de câştigat sau
de pierdut, în funcţie de comportamentul firmei” (Clarkson et. Al)
 ” grupurile sau indivizii care au cereri morale sau legale la adresa unei firme, pe
care aceasta, prin acţiunile sale, le poate respecta, sau dimpotrivă, nu le poate
respecta” (Langtry)
 „acei indivizi sau acele entităţi care contribuie, voluntar sau involuntar, la activităţile
organizaţiei, contribuind la capacitatea acestei de a crea bunăstare, asumându-şi
riscuri şi fiind potenţiali beneficiari ” (Post, Preston, Sachs)
 „grupuri sau persoane care intră într-o relaţie de afaceri cu firma şi cu care aceasta
acceptă să intre în relaţii de afaceri datorită intereselor reciproce de ordin economic
şi/sau etic sau care sunt influenţate de conduita de afaceri a firmei; aceste persoane
sau grupuri au dreptul legal şi/sau etic de a formula cereri la adresa firmei”
(Ionescu, Vădăsan, Munteanu)
DE AFACERI
NU steak holder!
Tipuri de factori interesaţi
Alte clasificări posibile:
- în funcţie de orientarea firmei există: (i) stakeholderi cu valoare strategică, spre care se
orientează firma spre a-şi atinge obiectivele ei (clienţii, furnizorii), (ii) stakeholderi cu
valoare intrinsecă/socială: cei spre care se orientează organizaţia dacă urmăreşte şi
obiective social-comunitare: comunitatea, organizaţiile ecologiste;
- în funcţie de natura riscului există: (i) stakeholderi care suportă un risc legat de relaţia
economică cu firma (acţionari, furnizori), (ii) stakeholderi care suportă un risc referitor
la drepturile lor (angajaţii);
- în funcţie de modul de influenţare a organizaţiei există: (i) stakeholderi activi - cei care
fac presiuni asupra organizaţiei în vederea ameliorării comportamentului acesteia, (ii)
stakeholderi inactivi - cei care nu îşi asumă nicio iniţiativă;
- în funcţie de natura puterii există: (i) stakeholderi cu putere personală, a căror influenţă
derivă din experienţa profesională sau recunoaşterea de care se bucură (angajaţii cu
înalte competenţe), (ii) stakeholderi cu putere structurală, a căror importanţă derivă din
poziţia pe care o ocupă în cadrul organizaţiei (acţionari, manageri).
DE AFACERI
Tipuri de factori interesaţi -

interni
Acţionarii (shareholders), care au interese legitime financiare în organizaţie, aşteptând în

mod legitim:
remunerarea capitalului investit (prin intermediul dividendelor)
şi a riscului asumat (prin intermediul creşterii valorii acţiunilor deţinute)
niciuna dintre aceste posibilităţi de remunerare nu este garantată, ea depinzând de
modul în care evoluează organizaţia (ex. daca obţine profit, dacă este binecotată
pe bursă, daca se decide repartizarea profitului spre acţionari)
prin urmare, creşterea sau descreşterea companiei afectează bunăstarea şi averea
acţionarilor
DE AFACERI
Tipuri de factori interesaţi –

interni
Angajaţii, care, prin slujbele deţinute, îşi asigură un anumit nivel de trai, lor şi familiilor lor
în schimbul muncii, abilităţilor şi competenţelor puse la dispoziţia organizaţiei, ei aşteaptă

în mod legitim salarii, beneficii, tratament corect şi securitate la locul de muncă
O categorie secială de angajaţi – managerii: prin deciziile lor, influenţează pe toţi ceilalţi
SH (de ex. Deciziile greşite pot afecta locurile de muncă ale angajaţilor sau averea
acţionarilor)
Răspunderea lor: limitată la deţinerea postului (loc de muncă), dar pot fi responsabiliyaţi
şi dincolo de aceasta (pot fi acţionaţi în justiţie)
DE AFACERI
Tipuri de factori interesaţi - externi
Furnizorii sunt cei pe care orice firmă se bazează pentru a se aproviziona cu materii prime care determină,
în final, calitatea produsului finit; furnizorii aşteaptă, în schimb, în mod legitim, respectarea
contractelor şi transparenţa procedurilor de achiziţie
Clienţii sunt cei care generează veniturile angajaţilor, fără de care firma nu şi-ar putea finanţa activităţile
următoare; în schimbul acestor venituri, ei au dreptul legitim la produse şi servicii conforme cu
specificaţiile;
Creditorii pun la dispoziţia organizaţiei resursele financiare necesare investiţiilor sau ciclului operaţional care
lipsesc acesteia (pot fi asimilaţi furnizorilor – de resurse financiare); ei aşteaptă în mod legitim
rambursarea la timp a împrumuturilor şi plata dobânzilor aferente
Firmele concurente îşi dispută cu organizaţia de afaceri pieţele de aprovizionare şi de desfacere, având
aşteptări legitime legate de bunele practici concurenţiale (concurenţa loială)
DE AFACERI
Tipuri de factori interesaţi - externi
comunitatea pune la dispoziţia organizaţiei, prin intermediul reprezentanţilor ei aleşi,

infrastructura de afaceri, îi dă dreptul de a-şi construi spaţii şi facilităţi de
producţie sau dreptul de a-şi distribui produsele; de asemenea, organizaţia
utilizează resurse umane formate prin eforturile comunităţii; pe această bază
comunitatea trebuie inclusă în deciziile strategice ale organizaţiei;
guvernul şi autorităţile administraţiei publice – Influenţează activitatea organizaţiei,

stabilind cadrul legal de desfăşurare a acesteia
DE AFACERI
NU steak holder!
Tipuri de factori interesaţi
Alte clasificări posibile:
- în funcţie de orientarea firmei există: (i) stakeholderi cu valoare strategică, spre care se
orientează firma spre a-şi atinge obiectivele ei (clienţii, furnizorii), (ii) stakeholderi cu
valoare intrinsecă/socială: cei spre care se orientează organizaţia dacă urmăreşte şi
obiective social-comunitare: comunitatea, organizaţiile ecologiste;
- în funcţie de natura riscului există: (i) stakeholderi care suportă un risc legat de relaţia
economică cu firma (acţionari, furnizori), (ii) stakeholderi care suportă un risc referitor
la drepturile lor (angajaţii, clientii);
- în funcţie de modul de influenţare a organizaţiei există: (i) stakeholderi activi - cei care
fac presiuni asupra organizaţiei în vederea ameliorării comportamentului acesteia
(sindicatele), (ii) stakeholderi inactivi - cei care nu îşi asumă nicio iniţiativă;
- în funcţie de natura puterii există: (i) stakeholderi cu putere personală, a căror influenţă
derivă din experienţa profesională sau recunoaşterea de care se bucură (angajaţii cu
înalte competenţe), (ii) stakeholderi cu putere structurală, a căror importanţă derivă din
poziţia pe care o ocupă în cadrul organizaţiei (acţionari, manageri).
DE AFACERI
Caracteristicile stakehold-erilor. Modelul Mitchell – Agle – Wood
Referitor la caracteristicile stakeholderii, pot fi identificate trei caracteristici principale:

puterea, legitimitatea şi urgenţa.
- puterea reprezintă posibilitatea ca o entitate A să determine o entitate B să facă ceea ce

aceasta nu ar fi făcut în mod obligatoriu în absenţa exercitării puterii; stakeholderii
care deţin acest atribut pot influenţa deciziile, astfel încât interesul lor să fie luat în
considerare, în ciuda rezistenţei altora; stakeholderii pot dispune de putere şi să o
utilezeze sau să dispună de putere şi să nu o exercite;
- legitimitatea reprezintă corespondenţa dintre opţiunile şi obiectivele unei entităţi şi cele

ale unei organizaţiei; Include atat legitimitatea bazata pe procese, responsabilitati,
roluri cat si legitimitatea sociala
- urgenţa, definită prin două dimensiuni. (i) sensibilitatea la timp - intervalul de timp în
care răspunsul la o cerere produce efecte utile, după acest interval răspunsul fiind
tardiv, iar efectele utile nesemnificative sau nule şi (ii) aspectul critic al urgenţei -
determină ierarhizarea cererilor în funcţie de importanţa acordată lor într-un
anumit interval de timp, ţinând cont că resursele disponibile pentru satisfacerea
cererilor sunt limitate; stakeholderii care posedă atributul de urgenţă au nevoie de
atenţie imediată, ei cer ceva; uneori vor doar să atragă atenţia asupra lor prin
formularea de cereri urgente
DE AFACERI
Caracteristicile stakehold-erilor. Modelul Mitchell – Agle –

Wood
Puterea
1
4 5
1
Urgenţa
Legitimitatea 2
6 3
DE AFACERI
I. Stakeholderi care deţin o singură caractersitică (stakeholderi latenţi), cu

trei grupe:
 Grupa 1 – stakeholderi care deţin doar putere - aceştia pot

influenţa firma, fără însă a avea legitimitate şi fără a emite cereri
urgente (de exemplu, mass-media care poate declanşa campanii de
presă ostile unei companii) – SH inactivi, “în adormire”
 Grupa 2 – stakeholderi care deţin doar legitimitate - au legitimitate

din punctul de vedere al intereselor, dar nu deţin putere şi nici nu
emit cereri urgente, prin urmare, nu pot determina un curs dorit al
acţiunii (de exemplu, acţionarii minoritari care doresc distribuirea
de dividende, în timp ce acţionarii majoritari decid reinvestirea
integrală a profitului) – SH “discreti”
 Grupa 3 – stakeholderi care emit doar cereri urgente - cererile sunt

stringente, dar nu sunt însoţite de legitimitatea acţiunii şi nici de
puterea de a da un curs dorit acţiunii (de exemplu, angajaţii slab
sindicalizaţi care solicită măriri salariale fără ca productivitatea
muncii să crească) – SH solicitatori
DE AFACERI
II. Stakeholderi care deţin 2 caractersitici simultan (stakeholderi expectanţi):
Grupa 4 – stakeholderi care deţin putere şi legitimitate - deţin puterea de a-şi impune voinţa şi au
legitimitatea acţiunii, neemiţând însă cereri urgente (acţionarii, managerii, furnizorii); aceştia
au cea mai mare probabilitate de a trece în categoria a treia – SH dominanti
Grupa 5 – stakeholderi care deţin putere şi urgenţă - au capacitatea de a influenţa organizaţia şi

formulează cereri urgente, legitimitatea lor fiind redusă (de exemplu, acţionarii majoritari
care solicită distribuirea de dividende în condiţiile în care managerii argumentează utilizarea
profitului pentru modernizare şi dezvoltare sau angajaţii puternic sindicalizaţi, care solicită
măriri salariale în condiţiile scăderii productivităţii) – SH “periculoşi”
Grupa 6 – stakeholderi care deţin legitimitate şi urgenţă - au legitimitatea acţiunilor lor şi formulează
cereri urgente, dar nu au putearea de a-şi impune singuri voinţa fără suportul altor grupuri de
stakeholderi (de exemplu, mici comunităţi afectate ecologic de activitatea organizaţiei) – SH
dependenţi
III. Stakeholderi care detin toate caracteristicile
Grupa 7 – stakeholderi care deţin toate cele trei caracteristici (stakeholderi de autoritate) - ei impun
cursul acţiunilor organizaţiei; modul în care sunt luate în considerare toate celelalte 6
categorii depinde de voinţa şi decizia stakeholder-ilor de autoritate – SH definitivi
DE AFACERI
Managementul factorilor interesați
 - Acționarii;
 - Angajații;
 - Furnizorii;
 - Distribuitorii;
 - Clienții;
 - Competitorii.
 - Mediul înconjurător;
 - Comunitatea locală;
 - Publicul larg;
 - Guvernul;
 - ONG-uri;
 - Mass-media;
DE AFACERI
Obiectivele analizei stakeholder-ilor sunt:
 - identificarea entităţilor care pot influenţa pozitiv sau negativ

întreprinderea sau proiectul;
 - anticiparea tipului de influenţă pe care fiecare din aceste entităţi

îl generează;
 - dezvoltarea unor strategii care vor permite obţinerea unui sprijin

cât mai ridicat din partea susţinătorilor proiectului şi reducerea la
minimum a obstacolelor care stau în calea realizării acestuia.
DE AFACERI

DE AFACERI

Abordarea relației cu stakeholderii – patru variante de strategii:
satisfacere (SH puternici, cu interes scăzut – furnizori mari ai
întreprinderilor mici), monitorizare (Sh slabi, interes scazut –
acţionarii mici), informare, transparență (Sh slabi, interes mare - –
clienţii lanţurilor de hypermarketuri), colaborativa (SH puternici,
interes mare – organisme de reglementare, acţionarii majoritari)
ETICA ÎN AFACERI
➢Responsabilitatea socială corporativă (CSR) – acţiunile
firmelor dincolo de obiectivul lor economic
II.3 RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A COMPANIILOR

DE AFACERI
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A COMPANIILOR (CSR – Corporate Social Responsibility)
Implicarea socială a companiilor a devenit un subiect frecvent întâlnit datorită unui

ansamblu de factori: globalizarea economică, tendinţa de epuizare a resurselor,
creşterea alarmantă a pericolului poluării, schimbările climatice şi imposibilitatea
sectorului public de a soluționa întreaga gamă a problematicii sociale.
Primul care face referire la acest termen este H.R. Bowen (jumătatea secolului trecut), care
argumentează că o organizaţie are obligaţia de a “urmări acele politici, de a lua
acele decizii, ori de urma acele linii de acţiune care sunt dezirabile şi acceptate în
termeni de obiective şi valori ale societăţii”
El susţine faptul că acest concept al responsabilităţii sociale semnifică următoarele:

- afacerile există datorită societăţii, iar comportamentul şi metodele lor de operare
trebuie să coincidă cu obiectivele majore ale societăţii;
- oamenii de afaceri trebuie să se comporte asemenea unor agenţi responsabili (şi) moral
faţă de societate.
DE AFACERI
D. Wood extinde identifică 3 principii de urmat pentru responsabilitatea socială:

(i) organizaţiile de afaceri sunt şi “instituţii sociale” şi aceasta le obligă să-şi folosească
puterea și în interesul societății;
(ii) organizaţiile de afaceri sunt responsabile pentru ceea ce oferă mediului în care sunt
implicate;
(iii) managerii sunt “agenţi morali” care sunt obligaţi să exercite în mod moral
prerogativele lor decizionale.
Termenii cheie prin care se concretizează conceptul diferă de la un sector la altul şi de la

companie la companie, dar o abordare generică a CSR cuprinde următoarele
direcţii:
- drepturile omului;
- condiţiile de muncă în lanţul furnizorilor, dar şi în interiorul companiei;
- impactul de mediu al proceselor, operaţiunilor, produselor şi serviciilor;
- impactul asupra comunităţii locale al proceselor, operaţiunilor, produselor şi serviciilor;
- impactul asupra clienţilor al proceselor, operaţiunilor, produselor şi serviciilor;
- responsabilitatea investiţiilor.
DE AFACERI
Responsabilitatea Socială a Companilor (CSR – Corporate Social Responsibility) este defintă în

variate modalităţi şi de către instituţii politice:
“CSR reprezintă angajamentul continuu pentru un comportament etic şi participare la dezvoltarea

economică prin îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor şi a familiilor acestora, dar şi a
comunităţii locale şi a societăţii în ansamblul ei” (World Business Council for Sustainable
Development).
“A acţiona cu responsabilitate socială înseamnă nu numai a îndeplini prevederile legale, ci a merge

dincolo de acestea prin investiţii voluntare în capitalul uman, în managementul mediului şi în
relaţiile cu toate grupurile de interesaţi” (Comisia Europeană, 2001).
“CSR este un concept prin care companiile integrează, pe bază voluntară, obiective de afaceri, sociale şi
de protecţia mediului în toate operaţiunile lor productive sau comerciale sau în relaţiile cu
grupurile de interesaţi” (The European Commission, 2002).
În concordanţă cu Business for Social Responsibility, responsabilitatea socială a unei organizaţii este
defintă ca reprezentând „atingerea obiectivelor comerciale şi financiare prin modalităţi care
respectă oamenii, comunităţile, mediul şi valorile morale”. Un aspect important al definiţiilor
posibile este acela că CSR NU trebuie prevăzută prin acte normative.
Astfel, CSR este descrisă ca „totalitatea acţiunilor realizate pentru a promova un anumit interes social,
dincolo de interesul direct al organizaţiei şi dincolo de ceea ce este cerut prin lege”
DE AFACERI
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ - DIMENSIUNI
(D1) Dimensiunea Managementul Resurselor Umane (Angajați) conţinând următoarele criterii de

determinare:
 nivelul de transparenţă a deciziilor în rândul angajaţilor – măsoară lungimea canalelor

informaţionale, gradul de adoptare a principiilor de management participativ, utilizarea
mecanismelor de feed-back;
 corectitudinea practicilor de angajare – utilizarea de practici nediscriminatorii şi oferirea de

condiţii egale de angajare pentru femei, minorităţi etnice, religioase sau sexuale, inclusiv
necondiţionarea angajării de renunţarea la principii sau norme culturale specifice;
 corectitudinea politicilor de promovare – aplicarea de politici în managementul personalului şi

planificarea carierelor care să nu ţină cont de apartenenţa la o etnie, de convingerile religioase,
de orientarea sexuala sau de apartenenţa la un anumit gen;
 corectitudinea situaţiilor de concediere – aplicarea de măsuri de concediere doar pe baze

profesionale sau de volum al activităţii, indiferent de etnie, gen, orientare sexuala sau
confesiune religioasă;
 securitatea muncii – respectarea normelor reglementate legislativ privind protecţia muncii şi

gradul de extensie a acestora prin norme stabilite intern, în mod voluntar, inclusiv cuantificarea
gravităţii accidentelor de muncă.
DE AFACERI
Dimensiunea Relaţiilor cu Stakeholderii (acţionari/proprietari, manageri, creditori, investitori, organisme

ale administraţiei publice centrale sau locale, mai puţin angajaţii, care au fost luaţi în considerare
în cadrul primei dimensiuni), evaluarea acestei dimensiuni făcându-se pe baza următoarelor
criterii:
 independenţa deciziilor manageriale faţă de acţionari/proprietari – element cheie pentru ceea ce

se numeşte guvernanţă corporativă responsabilă, evaluat prin prisma gradului de inferenţă al
activităţilor/deciziilor celor două grupuri: proprietari şi manageri;
 transparenţa deciziilor manageriale pentru creditori, investitori, autorităţi publice – punerea la

dispoziţie la cerere sau voluntar, la intervale regulate, a unor elemente privind performanţele
economico – financiare ale companiei
 respectarea obligaţiilor fiscale – regularitatea plăţii taxelor şi impozitelor în bugetele publice şi

amploarea penalităţilor sau litigiilor fiscale;
 relaţiile cu concurenţa – aplicarea în mod voluntar de bune practici şi asigurarea unui mediu
concurenţial loial, cu precădere în domeniul preţurilor sau publicităţii;
 implicarea în comunitate – practicile de integrare a programelor de sprijin pentru comunitate,

transparenţa deciziilor pentru publicul larg – accesul actorilor principali ai societăţii civile sau
al persoanelor independente la informaţii relevante, inclusiv un raport anual privind
responsabilitatea socială
DE AFACERI
Dimensiunea Mediu, evaluată pe baza a trei criterii:
 impactul asupra mediului – nivelul de afectare prin profil de activitate sau prin
utilizare de tehnologie a condiţiilor de mediu;
 amploarea acţiunilor de implementare a tehnologiilor nepoluante – criteriul se

referă la iniţiativele companiei de a reduce impactul asupra mediului ori de a-
şi îmbunătăţi performanţele de mediu; criteriul cuprinde procentul din profitul
brut investit în ecologizarea tehnologiilor;
 amploarea litigiilor de natură ecologică – nivelul sancţiunilor sau numărul

avertismentelor acordate de organismele locale sau naţionale pentru protecţia
mediului sau menţionarea companiei în mass – media în legătură cu derularea
de activităţi care afectează mediul.
DE AFACERI
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ – COMPARAŢIE

ÎNTRE PIRAMIDA NEVOILOR ORGANIZAŢIONALĂ
ŞI PIRAMIDA NEVOILOR INDIVIDUALE
Nevoia de autorealizare
(satisfacție personală,
atingerea obiectivelor, Piramida nevoilor individuale (Maslow)
aspirațiilor)
Nevoi de stimă (respect din partea celorlalți,
recunoaștere, răspundere, rol social)
Nevoi de apartenenţă (acceptare de către grup, comunitate,

prieteni, familie)
Nevoi de securitate (nevoi primare pe termen lung - stabilitate, loc de muncă,

protecție, pensie)
Nevoi de supravieţuire (nevoi primare pe termen scurt - foame, sete, adăpost, odihnă)
Nevoia asumării resposabilităţii

sociale (asumarea rolului social Piramida nevoilor organizaţionale (Tuzzolino Armandi)
și comunitar)
Nevoi de afiliere (participarea în alianțe
strategice, uniuni patronale)
Nevoi de securitate (menținerea avantajelor competitive,

imagine de marcă, cotă de piață)
Nevoi de supravieţuire (profit)

DE AFACERI
TIPURI DE PROGRAME DE RESPONSABILITATEA SOCIALĂ
Promovarea unei cauze - compania partcuipă la campanii de implicare a publicului referitor o

cauză sau pentru a mobiliza publicul să doneze ori să participe voluntar în sprijinul unei cauze.
Obiectivul principal: comunicarea persuasivă în sprijinul unuia dintre obiectivele de mai sus. Investiţia
principală a companiei constă în finanţarea şi/sau implementarea campaniei de comunicare.
Dacă în urma campaniei rezultă fonduri sau alte bunuri, acestea sunt de obicei preluate şi gestionate
de unul sau mai mulţi parteneri (instituţii publice sau organizaţii neguvernamentale).
Printr-o campanie de promovare a unei cauze se urmăreşte:

 stimularea preocupării publicului pentru o cauză (de exemplu, prin prezentarea unor statistici sau a
unor mărturii despre numărul de bătrâni sau de copii fără adăpost sau despre numărul de câini
vagabonzi care sunt ucişi în fiecare zi);
 convingerea publicului de a afla mai multe despre o cauză (de exemplu,. accesând un site, participând
la un seminar, solicitând o broşură sau un pachet educaţional);
 convingerea publicului de a face donaţii în banii pentru a sprijini o cauză (de exemplu, pentru acţiuni de
ecologizare, copii cu afecțiuni oncologice);
 convingerea publicului de a face donaţii în valori ne-financiare (de exemplu, haine, aparate
electrocasnice, cărţi, jucării);
 convingerea publicului de a a participa într-un fel sau altul alături de cauză (de exemplu, să semneze o
petiţie, să participe la un eveniment memorial, la un concert de protest, la o expoziţie de artă etc.);
Exemple: cutiile de donații din hypermarketuri

DE AFACERI
Marketingul legat de o cauză. Este un tip de program de CSR prin care o companie se angajează să doneze în
favoarea unei cauze o sumă care depinde de vânzările pe care le realizează într-o anumită perioadă. În mod
obişnuit, o campanie de CRM (“Cause Related Marketing”) implică o “ofertă”, care:
 este valabilă pentru o anumită perioadă de timp;
 se referă la un produs anume al companiei;
 se realizează în beneficiul unui ONG sau al unui alt partener, care are legitimitate în privinţa cauzei şi
capacitatea de a administra banii.
O campanie de CRM oferă cele mai multe beneficii pentru toate părţile implicate: consumatorii pot contribui, în mod
gratuit, în favoarea ONG-ului sau a cauzei lor favorite, ONG-ul primeşte o sumă semnificativă de bani, într-un
mod relativ facil, compania îşi impulsionează vânzările şi crează o legătură profundă şi memorabilă între brand
şi consumatori. Marketing-ul legat de o cauză este cel mai potrivit pentru companii care:
 au produse care se adresează unei categorii largi de clienţi;
 au canale de distribuţie extinse şi bine puse la punct;
 au nevoie să-şi diferenţieze produsele faţă de produsele concurente.
Este cazul companiilor din domenii ca servicii financiare, transport, telecomunicaţii etc.
Exemplu: Cauza: susținerea financiară a 40 de olimpici la matematica - 2.500 de euro pentru a se pregati in continuare
in domeniul de care sunt pasionati
Companie de telefonie mobilă: “Oferta de nota 10” - a alocat cauzei 5% din valoarea a 2 pachete PrePay:.
DE AFACERI
Marketing social. Este un program de CSR prin care compania îşi propune să schimbe un
comportament negativ sau să convingă publicul să adopte un comportament pozitiv.
Pentru ca o campanie de marketing social să fie justificată, problema pe care o abordează trebuie să
afecteze un număr semnificativ de personae, iar rezolvarea ei să fie urgentă (dacă nu s-ar
adopta comportamentul dorit, ar exista riscuri majore). Cele mai des întâlnite probleme ţin de:
 ameninţări la adresa vieţii sau a siguranţei (de exemplu, siguranţa în trafic, violenţa în familie,
pregătirea în vederea dezastrelor naturale, prevenirea accidentelor);
 sănătate (de exemplu, cancer la sân, tulburări de alimentaţie, diabet, afecţiuni ale inimii, HIV);
 mediu (de exemplu, folosirea pesticidelor, poluarea aerului, reciclarea, protejarea rezervaţiilor
naturale etc.);
 implicarea civică (de exemplu, voluntariat, participarea la vot, donarea de sânge, prevenirea
crimelor sau a infracţiunilor etc.);
Exemplu: Companie din industria electronică ce a sprijinit proiectul Eco Club, decembrie 2016: Tuia
contra pet-uri (proiectul Flex Eco Fair)
DE AFACERI
Acţiuni filantropice Este un tip de program prin care compania contribuie în mod direct, cu bani sau
produse, la sprijinirea unei cauze. Acţiunile filantropice sunt cel mai vechi tip de iniţiativă de
CSR. Pentru mult timp, companiile au avut contibuţii dispersate şi întâmplătoare.
Formele activităţilor filantropice:

 donaţii în bani (de exemplu, compania oferă bani într-un program pentru ajutorarea
persoanelor fără adăpost);
 finanţări (de exemplu, compania lansează un program propriu de finanţare la care pot
depune proiecte ONG-urile de mediu)
 burse (de exemplu, compania iniţiază un program de burse de studiu pentru tineri
defavorizaţi);
 donaţii în produse sau servicii (de exemplu, o companie IT donează calculatoare pentru şcolile
din mediul rural; o companie de telecomunicaţii oferă linii telefonice speciale pentru a ajuta la
strângerea de fonduri);
 oferire de expertiză (de exemplu, o companie cu profil medical ajută la realizarea unor
materiale de informare despre droguri);
 acces la canalele de distribuţie, locaţiile sau echipamentele companiei (de exemplu, o firmă de
transport îşi pune la dispoziţie maşinile de marfă pentru a duce provizii unor sinistraţi; un lanţ
de benzinării oferă recipiente pentru colectarea uleiului de motor uzat).
DE AFACERI
Voluntariat în comunitate. Este un tip de iniţiativă prin care compania îi încurajează pe angajaţii săi
să acţioneze voluntar în sprijinul comunităţii, al unui ONG sau al unei cauze. Voluntariatul
angajaţilor este o formă clasică de CSR. Noutatea în ultima perioada este reprezentată de
tendinţa companiilor de a folosi voluntariatul pentru a da mai mult impact altor iniţiative
sociale sau pentru a servi obiectivelor de afaceri şi comunicării valorilor companiei.
Printre acţiunile pe care le poate face o companie pentru a stimula voluntariatul angajaţilor se
numără:
 promovarea voluntariatului ca valoare organizaţională;
 recomandarea anumitor cauze prin intermediul comunicării interne;
 recrutarea şi organizarea echipelor de voluntari;
 sprijinirea angajaţilor în efortul de a găsi o cauză potrivită, oferindu-le resurse sau programe de
“matching” (de exemplu, prin intermediul intranetului, al unor cataloage, al unor programe
software etc.);
 oferirea de zile libere plătite, pe care angajaţii să le folosească pentru a voluntaria;
 acordarea de finanţări ONG-urilor care reuşesc să îi convingă pe angajaţii companiei să
acţioneze voluntar (de exemplu, sumele donate sunt proporţionale cu numărul de ore
voluntariate de angajaţii companiei pentru un anumit ONG);
 recunoaşterea angajaţilor care s-au remarcat în cadrul acţiunilor de voluntariat (de exemplu, prin
newsletter-ul intern, prin insigne sau alte obiecte onorifice, prin prezentări în cadrul
evenimentelor interne ale comp
DE AFACERI
Practici de afaceri responsabile social. Practicile responsabile social sunt iniţiative prin
care o companie îşi îmbunătăţeşte, în mod voluntar, modul de operare, în aşa fel
încât să contribuie la binele general al comunităţii şi la protejarea
mediului.Pentru ca o iniţiativă să fie considerată ca făcând parte din CSR, este
esenţial caracterul ei voluntar. Cu alte cuvinte, nu poate fi considerată ca fiind o
iniţiativă de CSR o schimbare pe care compania o adoptă ca urmare a
presiunilor din partea autorităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale sau a
consumatorilor. O companie poate opera schimbări pentru adoptarea unor
practici responsabile social în domenii ca:
 designul locaţiilor în care operează (de exemplu, proiectarea sediilor, a

unitătăţilor de producţie sau de desfacere în aşa fel încât să existe un nivel mai
mare de siguranţă, să fie protejat mediul, să scadă consumul de energie etc.);
 îmbunătăţirea proceselor de producţie (de exemplu, eliminarea deşeurilor,
reducerea nivelului de substanţe chimice folosite ca îngrăşăminte etc.)
 retragerea unor produse care pot fi considerate dăunătoare, chiar dacă nu sunt
ilegale (exemplul McDonalds de a retrage in porţiile “Supersize” de cartofi
prăjiţi şi de băuturi carbogazoase);
 alegerea unor materiale de producţie şi de ambalare care să protejeze mediul (de
exemplu, să permită reducerea cantităţii de deşeuri, să faciliteze procesul de
reciclare, să elimine emisiile toxice etc.)
 Achiziții responsabile (verzi)
DE AFACERI
Practici de afaceri responsabile social.

 oferirea de informaţii obiective despre produse (de exemplu,
ambalajele să conţină şi informaţii despre efectele negative
potenţiale ale consumului, volumul de activităţi fizice necesar pentru a
arde caloriile sau grăsimile pe care le conţine un produs etc.);
 dezvoltarea de programe care să urmărească binele angajaţilor (de
exemplu, asistenţa medicală, consiliere psihologică, facilităţi pentru
recreere sau sport etc.);
 asigurarea unor politici de marketing responsabile în special în ceea ce îi
priveşte pe copii (de exemplu, să retragă programele de marketing
ale unor produse cu potenţial dăunător din şcoli etc.);
 îmbunătăţirea accesului la produsele comercializate pentru persoanele cu
dizabilităţi (de exemplu, rampe de acces în magazine, formate
alternative de tipărire, site-uri web accesibile etc.).
 implicarea companiilor petroliere - Shell a iniţiat dialogul cu guvernele
din ţările în care activează, pentru sprijinirea consumatorilor cu
venituri reduse şi energiile alternative, în timp ce OMV a anunţat, la
rândul său, că se va implica în procesul de responsabilizare socială,
finanţând proiecte pentru reducerea riscurilor în comunităţile
vulnerabile în faţa dezastrelor naturale
DE AFACERI
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ - BENEFICII
 Reputaţia companiei şi îmbunătăţirea imaginii de marcă

 Câştigarea şi menţinerea unei sprijinului comunității pentru operaţiunile derulate
 Crearea sau îmbunătăţirea reputaţiei în rândurile investitorilor şi instituţilor
financiare
 Reducerea riscului aferent afacerilor
 Motivaţia şi productivitatea angajaţilor
 Atragerea şi menţinerea angajaţilor
 Avantaj concurențial în privinţa accesului la resurse
 Accesul pe piaţă/la clienţi
 Dezvoltarea valorilor corporative
 Satisfacerea aşteptărilor în shimbare a stakeholderilor
 Reduceri de costuri (pot fi acordate beneficii fiscale)
 Îmbunătăţirea relaţiilor cu stakeholderii
 Furnizarea unor date valoroase pentru planificarea strategică
 Stimulează inovarea şi generează idei
 Relaţii mai bune cu organismele de reglementare
DE AFACERI
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ – COSTURI
 Costurile financiare ale unui program CSR poate fi

transferat la client sub forma unui preţ majorat
 Costul efectiv al programelor sociale
 Profitabilitatea şi eficienţa organizaţiei pot fi afectate de
programele sociale în care aceasta este implicată
 Firmele pot utiliza programe neadecvate sau chiar ilegale
 Un alt cost al implicării sociale îl reprezintă lipsa de
interes a publicului
ETICA ÎN AFACERI
Partea a III-a TEME PRINCIPALE ALE ETICII IN AFACERI
➢Etica relațiilor de muncă
III.2 ETICA RELAȚIILOR DE MUNCĂ

Etica relaţiilor de muncă
Relaţiile de muncă: reglementate legal între un angajator şi

un angajat (contract de muncă - individual şi colectiv,
codul muncii)
se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-

credinte
Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca,
participantii la raporturile de munca se informează si se
consultă reciproc, in conditiile legii si ale contractelor
colective de munca
implică şi aspecte de ordin etic, dincolo de cele legale

Discriminarea şi acţiunile discriminatorii
Discriminarea = o acțiune care presupune un tratatement diferit, nedrept față de

persoane din cauza apartenenței lor, reale sau presupuse, la un anumit grup
social
Prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe

baza criteriilor prevazute de legislatia in vigoare.
Discriminarea presupune aplicarea unui tratament diferit faţă de două sau mai multe
persoane aflate în situaţii identice atât timp cît un asemenea tratament nu are
nicio justificare obiectivă.
Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi
sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un model social de comportament.
În ştiinţele sociale, termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu

efecte negative asupra celui vizat
Discriminarea şi acţiunile discriminatorii - TIPURI
discriminarea directă şi indirectă.
Primul tip apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce
cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament este consecinţa unei decizii
inechitabile luată anterior.
Exemplu: discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire
egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre
acestea aparţine unui anumit grup diferenţiat pe anumite criterii.
Exemplu: discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod
diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite (ca urmare a apartenenţei la un
anumit grup diferenţiat pe anumite criterii), deşi aveau aceeaşi pregătire
Alte tipologii
discriminarea intenţionată/conştientă şi cea neintenţionată
discriminarea practicată de indivizi sau grupuri şi cea practicată de instituţii.
Cauzele principale: stereotipuri (idei comune, fixe), prejudecăţi, manifestarea identităţii de grup, teama
faţă de alteritate (diversitate),
Explicaţii socio – economice pentru apariţia discriminării

- teoriile care pun accentul pe stratificarea socială arată că discriminarea este „produsul stratificării
sociale bazată pe distribuţia inegală a puterii, statusului şi bogăţiei între grupuri”; grupurile
dominante încercă să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare; cercetările de
psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu status superior au tendinţa să
discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate.
- teoria conflictelor reale elaborată de Carolin şi Muzafer Sherif susţine că discriminarea apare în
condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între două grupuri; în acest context
indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.
- teoria identităţii sociale elaborată de Henry Tajfel arată că indivizii au tendinţa să discrimineze în
favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obţină o poziţie superioară altor
grupuri; acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii sociale pozitive la nivel individual
Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele mai
multe studii sunt: minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranţi,
dar şi minorităţile sexuale, persoane cu dizabilităţi, vârstnici
O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicată la adresa femeilor.
Domeniile de manifestare a discriminării cele mai investigate au fost sistemul

educaţional, piaţa muncii (locul de mucă), locuirea (acceptarea vecinătăţii,
ghetoizarea)
Grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile şi din puncte de
vedere economic (discriminarea crează risc de sărăcie ridicat)
Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării într-o societate anume vor întâmpina
dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de muncă pe
măsura calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior celor care aparţin grupurilor
favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea beneficiilor publice.
In Uniunea Europeană exista doua directive de bază care

interzic discriminarea pe mai multe criterii:
– Directiva asupra Egalitaţii Rasiale: aceasta cere statelor

sa interzica discriminarea pe criteriul de origine rasiala sau
etnica in toate activitaţile sociale – angajare, educaţie,
sanatate etc.
– Directiva asupra Egalitaţii la Angajare: aceasta cere

statelor sa interzica discriminarea pe baza de religie sau
credinţa, dizabilitate, vârsta şi orientare sexuala la
angajare sau formare profesională
Legislația românească recunoaște următoarele criterii de discriminare:

 Rasa
 Nationalitatea
 Etnia
 Limba
 Religia
 Categoria sociala,
 Convingerile politice
 Sexul
 Orientarea sexuala
 Varsta
 Handicapul/dizabilitatea
 Boala cronica necontagioasa
 Infectarea HIV
 Apartenenta la o categorie defavorizata
precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii,
in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in
domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – organismul competent în România pentru

lupta împotriva discriminării
Atribuţii:
 Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de
constientizare privind drepturile omului, efectele discriminarii, principiul egalitatii, cursuri de
formare, de informare, proiecte si programe la nivel local, regional si national, realizarea de
studii, rapoarte etc
 Medierea faptelor de discriminare a partilor implicate in cazul de discriminare, in prezenta
reprezentantilor Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Consiliul National pentru
Combaterea Discriminarii urmareste reducerea si eliminarea faptelor de discriminare si
nicidecum sa aplice amenzi.
 Investigarea, constatarea si sanctionarea faptelor de discriminare.
 Monitorizarea cazurilor de discriminare in urma constatarii unor cazuri de discriminare de
catre CNCD, prin supravegherea ulterioara a partilor implicate.
 Acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii prin explicarea legislatiei
celor interesati de catre consilierii juridici ai CNCD, prin indrumarea asistata in ceea ce
priveste activitatea de depunere a petitiei si informatii suplimentare ce decurg din aceasta
procedura.

Hărţuirea morală
Hărţuirea: fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără
un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de
muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i
astfel o stare de temere (Codul Penal)
Hărţuirea morală la locul de muncă este un comportament iraţional,

repetat, faţă de un angajat sau grup de angajaţi, constituind un risc
pentru sănătate şi securitate”.
Mobbing (to mob: „a ataca”) este exercitarea stresului psihic asupra cuiva
la locul de activitate. Exemple de mobbing sunt: teroare psihică,
șicanare repetată la locul de muncă, în școală, club sportiv, penitenciar,
internet. Acțiuni tipice pentru mobbing sunt: atacuri la demnitatea
persoanei prin violență verbală și fizică, insulte, informații neadevărate
(zvonuri) răspândite despre persoana șicanată cu scopul de o izola sau
a o speria

Hărţuirea morală
Printre factorii care măresc probabilitatea de producere a hărţuirii morale

se numără:
- cultura organizaţională care tolerează comportamentul de hărţuire
morală sau nu îl recunoaşte ca reprezentând o problemă;
- schimbări organizaţionale rapide;
- nesiguranţa locului de muncă;
- relaţii deficitare între personal şi conducere, precum şi nemulţumirea
personalului faţă de stilul de conducere;
- relaţii deficitare între colegii de muncă;
- niveluri excesive de solicitare în muncă;
- deficienţe în politica de personal şi insuficienţa valorilor comune;
- niveluri ridicate de stres legat de activitatea profesională;
- solicitări contradictorii (conflict de rol) sau neclarităţi în fişa postului
(ambiguitate de rol).
Hărţuirea morală
Cinci categorii, în funcţie de efectele asupra victimelor:
1. Îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei: aceasta nu are posibilitatea de a-şi

expune punctul de vedere în faţa şefilor; este întreruptă atunci când vorbeşte; colegii se
adresează necuviincios, critică munca şi viaţa personală;
2. Izolarea victimei: nu se vorbeşte niciodată cu victima; victima nu este lăsată să se
adreseze altei persoane; victimei i se atribuie un loc de muncă ce o izolează de colegi; li
se interzice colegilor să vorbească cu victima; se ignoră prezenţa fizică a victimei;
3. Desconsiderarea victimei în faţa colegilor: victima este vorbită de rău şi se lansează
diverse zvonuri; este ridiculizată; se glumeşte pe seama originii, naţionalităţii şi vieţii
particulare a victimei; victima este hărţuită sexual;
4. Discreditarea profesională a victimei: victimei nu i se atribuie sarcini sau i se atribuie
unele peste nivelul calificării sale sau sub nivelul calificării;
5. Compromiterea sănătăţii victimei: încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru
sănătate; agresarea fizică uşoară şi gravă a victimei, ajungându-se până la agresiune
sexuală.
Etica relaţiilor de munca
Hărţuirea sexuală
Hărţuirea sexuală constă în comportamente de ameninţare, constrângere, intimidare,

umilire, realizate de către o persoană împotriva alteia, in scopul obtinerii de
favoruri de natura sexuala
Aceste comportamente sunt de natură sexuală şi pot fi verbale, non-verbale sau fizice.
De cele mai multe ori, persoana care hărţuieşte abuzează de funcţia îndeplinită la
locul de muncă, cu scopul de a obţine anumite beneficii de natură sexuală din
partea persoanei hărţuite.
Efectele unor astfel de comportamente sunt negative, afectează atât persoana hărţuită,
cât şi organizaţia în care aceasta lucrează, în special pentru că performanţa
persoanei scade, iar aspectele privind promovarea, formarea, salarizarea etc. nu
rămân procese obiective, ci sunt afectate şi influenţate de comportamentele
negative ale persoanei care hărţuieşte.
Formele de manifestare sunt:
- forme uşoare: priviri, atingeri, gesturi, limbaj cu conotaţie sexuală (în România, raportată de
12,9% din populaţia adultă a ţării);
- forme medii: solicitarea de relaţii sexuale prin promisiuni: invitaţia la întâlniri amoroase, cu
promisiunea angajării sau promovării, cererea de relaţii sexuale cu promisiunea unei
recompense (în România, raportată de 1,9% din populaţia adultă a ţării);
- forme grave: ameninţări şi forţarea victimei - sărut fără permisiune, solicitarea de relaţii
sexuale, cu ameninţare, încercarea de a avea relaţii sexuale, cu folosirea forţei (în
România, raportată de 1,7% din populaţia adultă a ţării)
Sunt considerate discriminare după criteriul de sex orice comportamente definite drept
hărţuire sexuală, care au drept scop:
- să creeze la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de ostilitate sau de descurajare
pentru persoana afectată;
- să influenţeze negativ situaţia persoanei angajate în ceea ce priveşte promovarea
profesională, remuneraţia sau veniturile de orice natură ori accesul la formarea şi
perfecţionarea profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament
nedorit, ce ţine de viaţa sexuală.
Costurile (pierderile) companiei cauzate de comportamente de hărţuirie sexuală:

(i) costuri provenite din scăderea performanţei şi calităţii muncii persoanelor afectate;
(ii) costuri provenite din creşterea ratei de absenteism a persoanelor afectate;
(iii) costuri provenite din fluctuaţia de personal şi necesitatea de a reorganiza procese de
recrutare
În funcţie de forma în care se manifestă şi de contextele specifice în care apar,

comportamentele de hărţuire sexuală au consecinţe foarte grave, care pot fi de natură:
- psihologică, precum: (i) depresie, anxietate, şoc, negare, stres, tulburări ale somnului; (ii)
furie, teamă, frustrare, iritare, instabilitate emoţională; (iii) nesiguranţă, jenă, ruşine; (iv)
confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare, atacuri de panică; (v) stimă de sine
scăzută, neîncredere în capacităţile proprii, hipersensibilitate; (vi) izolare, autoblamare;
- fizică, precum: (i) dureri puternice de cap, migrene, oboseală, epuizare; (ii) letargie, ameţeli,
tulburări de vedere, afectiuni dermatologice; (iii) probleme gastrointestinale, ulcer; (iv)
fluctuaţii ale greutăţii, tulburări de alimentaţie; (v) palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale;
(vi) disfuncţii sexuale, tulburări hormonale;
- cu impact asupra performanţei şi carierei, precum: (i) satisfacţie scăzută la locul de muncă,
demotivare; (ii) performantă scăzută; (iii) pierderea oportunităţilor de promovare; (iv)
absenteism, mai mult timp petrecut în concediu medical; (v) schimbarea obiectivelor de
carieră; (vi) lipsa ataşamentului faţă de organizaţie, lipsa de iniţiativă, de interes pentru
muncă; (vii) neîncredere în competenţele proprii; (viii) predispoziţie spre erori
profesionale, depăşirea termenelor, neîndeplinirea sarcinilor, calitate scăzută a modului
de îndeplinire a sarcinilor; (ix) neutilizarea totală a potenţialului.
Utilizarea muncii copiilor
Cele mai grave forme ale muncii copiilor sunt:

(i) toate formele de sclavie sau practicile similare, ca de exemplu: vânzarea de copii sau
comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor, precum şi munca
forţată sau obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în
vederea utilizării lor în conflictele armate;
(ii) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, producţiei de
material pornografic sau de spectacole pornografice;
(iii) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales
pentru producţia şi traficul de stupefiante,
(iv) muncile care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, sunt susceptibile
să dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului.
Tipurile de muncă admise din punct de vedere moral şi legal sub o anumită vârstă
includ:
ajutorul dat părinţilor pentru a administra gestionarea gospodăriei sau a micilor afaceri
pe care aceştia le derulează (de exemplu, vânzarea de produse în magazinul
familiei)
activităţi de ghid turistic în regiunile agroturistice sau unde turismul organizat nu are o
dezvoltare foarte mare
munca în magazinele de suveniruri în staţiuni turistice
munca voluntară în folos comunitar efectuată prin intermediul şcolii sau a unor
organizaţii non – guvernamentale (păstrând un număr maxim de ore zilnic)
activităţi artistice (copii – actori, copii – cântăreţi)
Factorii care contribuie la extinderea fenomenului de exploatare prin muncă a copilului sunt:
- starea de sărăcie a familiilor;
- climatul familial - în interiorul familiei putându-se manifesta o serie de cauze care pot influenţa negativ
viaţa copilului: relaţii tensionate între părinţi, insuficienţe material-financiare, nivel cultural scăzut,
lipsa de comunicare intrafamilială;
- dezorganizarea familială, noţiunea care se referă la oricare dintre următoarele tipuri de structuri
familiale: concubinaj, familie formată dintr-un singur părinte ca rezultat al decesului partenerului,
divorţ, încarcerare şi abandon; o familie poate fi considerată dezorganizată şi dacă este vorba
de alcoolism sau violenţă domestică;
- nivelul scăzut de educaţie al părinţilor şi tutorilor, fapt care contribuie la perpetuarea unor mentalităţi
şi modele culturale care favorizează munca copilului;
- grupul de prieteni, care poate avea în multe cazuri o influenţă importantă în dezvoltarea personalităţii
şi integrării sociale a copilului; mulţi dintre copiii declară că şi-au găsit de lucru cu ajutorul
prietenilor care munceau şi ei;
- lipsa formelor alternative de învăţământ pentru copiii care prezintă risc de abandon şcolar;
- climatul şcolar ostil faţă de nevoile reale ale copiilor cu dificultăţi în familie; aceşti copii fac parte din
categoria celor aflaţi în dificultate, ceea ce implică din partea şcolii un program educaţional
care să răspundă nevoilor emoţionale, intelectuale şi comportamentale ale acestora; din păcate,
şcoala, ca instituţie, are tendinţa de a se debarasa de “elevii-problemă”;
- extinderea în plan social a mentalităţii de inutilitate a învăţării;
În România, situaţiile cele mai frecvente privitoare la munca copiilor relevate de controalele
efectuate de organismele pentru inspecţia muncii se referă la:
- prestarea muncii fără întocmirea contractelor individuale de muncă;
- prestarea muncii de către copiii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani timp de 8 ore/zi, deşi
Codul Muncii prevede durata timpului de muncă ca fiind de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe
săptămână;
- prestarea orelor suplimentare de către copiii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, deşi prin
Codul Muncii este interzisă prestarea muncii suplimentare pentru tinerii în vârstă de până
la 18 ani;
- prestarea muncii pe timp de noapte de către tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, deşi
tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncp de noapte conform Codului
Muncii;
- neacordarea pauzei de masă tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, deşi Codului Muncii
tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30
minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi
jumătate;
- neacordarea concediului suplimentar tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, deşi tinerii de
până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile
lucrătoare conform Codului Muncii;
Studiile întreprinse în Romînia au scos în evidenţă şase activităţi principale în care sunt
implicaţi copiii:
(i) Cerşetoria - copiii cerşesc în diferite locuri (staţii de metrou, intersecţii, complexe
comerciale, autobuze, parcări şi orice alte zone aglomerate), invocând situaţia
dramatică a familiilor lor. de multe ori, sunt însoţiţi de fraţii lor mai sau de animale
(cîini); printre pericolele pe care le implică cerşetoria se numără: frigul şi căldura
extreme, riscul de accidentare, poluarea din intersecţii etc.;
(ii) Spălarea maşinilor - este o activitate prestată în intersecţii sau în parcări, de obicei,
de către adolescenţi sau chiar de către copii mai mici şi constă în spălarea rapidă
a parbrizelor şi a farurilor maşinilor; principalele pericole la care sunt expuşi copiii
sunt accidentele, inhalarea gazelor de eşapament, violenţele verbale şi fizice ale
conducătorilor auto;
(iii) Vânzarea de mărfuri - reprezintă o formă de muncă mai puţin periculoasă şi se

referă la vânzarea la preţuri mici a unor mărfuri, cum ar fi ziare, hărţi, deodorante
de maşină etc.; unii copii îşi însoţesc părinţii la piaţă, ajutându-i să vândă diferite
produse: fructe, legume, obiecte de artizanat etc.;
Studiile întreprinse în Romînia au scos în evidenţă şase activităţi principale în care sunt
implicaţi copiii:
(iv) Încărcarea şi descărcarea de mărfuri este una dintre cele mai grave forme de
exploatare; acest tip de muncă se face de către adolescenţi (dar nu exclude copiii
mai mici) în depozite mari, complexe comerciale, şantiere de construcţii sau orice
zone comerciale, în general; deşi aceasta este o formă de muncă care presupune
un mare efort fizic din partea copiilor, este, în general, foarte prost plătită;
(v) Menajul reprezintă munca prestată de copii în cadrul familiilor lor sau ale altora, în
cazul în care părinţii sunt îndatoraţi; în mod tradiţional, fetele prestează cu
precădere acest tip de muncă;
(vi) Colectarea deşeurilor este mai des întâlnită în rândul copiilor şi familiilor de rromi;
printre deşeurile pe care copiii le reciclează se numără fierul, sticla sau hârtia;
pericolul acestei forme de muncă este mediul cu care copiii intră în contact în
fiecare zi: gropi de gunoi şi şantiere de construcţii abandonate.
Avertizorii de integritate (whistle-blow-er)
Termenul de “avertizor de integritate” este unul care a apărut destul de recent în dezbaterile
privind etica relaţiilor de muncă
Este utilizat pentru a descrie acele persoane încadrate într-o companie sau instituţie publică
care sesizează cu bună credinţă încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale, ale
principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei sau
aspecte care care pot afecta interesele publicului larg (ex. calitatea produselor)
Avertizorii de integritate pot face sesizări de interes public cu bună credinţă, alternativ sau
cumulativ:
în interiorul organizaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea (de exemplu, şefului
ierarhic al persoanei care a încălcat legea, conducătorului organizaţiilor din care face
parte persoana care a încălcat prevederile legale, comisiilor de disciplină/de etică sau
altor organisme similare din cadrul organizaţiei din care face parte persoana care a
încălcat legea)
sau
entităţilor din afara organizaţiei (ca de exemplu organelor judiciare, mass-mediei
sau organizaţiilor profesionale, sindicale sau patronale, organizaţiilor neguvernamentale)
ETICA ÎN AFACERI
➢Etica în marketing;
III.2 ETICA ÎN MARKETING

Etica in marketing
Materialul se bazează pe articolul “Rolul eticii în deciziile de marketing”, autor Diana Vrânceanu
Etica în marketing vizează aplicarea normelor şi principiilor morale în practicile

de marketing
Codurile de etică în marketing (Asociaţia Americană de Marketing): orice

operator de marketing trebuie să fie responsabil de consecinţele tuturor
activităţilor sale şi să se asigure că toate acţiunile, deciziile şi
recomandările sunt direcţionate pentru a servi publicul - consumatori,
organizaţii şi societatea în general
Sunt definite direcţiile de comportament la nivelul deciziilor

legate de cele patru componente ale mixului de marketing, precum
şi la nivelul practicilor din domeniul cercetărilor de marketing.
Mixul de marketing: produs, preţ, promovare, distribuţie (plasament) – cei

patru P ai mixului de marketing
Etica in marketing
Politica de produs – aspecte/dileme/conflicte etice
În cadrul procesului de lansare pe piaţă a unui produs

În faza generării de idei noi pot fi aduse specificări cu privire şi la caracteristicile unor idei,
la gradul în care produsul pe care-l vizează este în conformitate cu nevoile și așteptăile
(inclusiv de natură etică) ale consumatorilor şi interesele societăţii – e frealmemte nevoie de acel
produs?
În procesul de selecţie a ideilor de produs nou trebuie avute în vedere, alături

de criteriile economice, şi aspecte precum siguranţa produselor la nivel individual şi social
În etapa de modelare tehnică şi de piaţă a produsului trebuie să fie testat modul

în care consumatorii folosesc produsul şi
măsura în care acesta ar putea afecta nonconsumatorii sau mediul ambiant.
Ambalajul poate induce în eroare consumatorii atunci când are dimensiuni semnificativ mai mari
faţă de conţinut şi acest lucru nu este necesar pentru păstrarea în bune condiţii a produsului
(o astfel de tehnică poate fi folosită pentru ca produsul să pară mai mare şi pentru ca
producătorul să câştige mai mult spaţiu la locul vânzării)
Etica in marketing
În procesul de poziţionare a produsului pe piaţă

= tehnica care vizează construirea unei imagini de marcă unui produs/serviciu din portofoliul firmei, prin
atribuirea unor trăsaturi distinctive favorabile, menite să îl facă uşor de identificat şi de diferenţiat
faţă de mărcile concurente
Modul de poziţionare a produsului poate conduce la o problemă de etică, chiar dacă produsul
în sine nu ridică proble etice: există situaţii în care consumatorii pot percepe
greşit caracteristicile produsului, putându-i atribui o serie de beneficii
pe care acesta nu le deţine, urmare a unui anumit mod de poziţionare.
Din acest motiv, este necesar ca modul de poziţionare să dea posibilitatea

deducerii caracteristicilor reale ale produsului.
Eticheta produsului este necesar să conţină informaţii corecte asupra caracteristicilor

acestuia, asupra modului de utilizare/consum, asupra ţării de provenienţă
Exemplu: informaţii înşelătoare cu privire la numărul de calorii sau la conţinutul de grăsimi

Etica in marketing

În faza de utilizare (post vânzare)
siguranţa produsului: este necesar ca produsul atât prin design, cât şi prin modul
de folosire să nu afecteze siguranţa fizică şi psihică a consumatorilor
Definirea cît mai clară a pieţei ţintă - produsul să nu fie folosit de alte categorii de consumatori care ar putea fi
afectate de acesta (exemplu: în cazul jucăriilor folosirea produsului de către copiii din grupe de vârstă mai mici decât
cele vizate poate conduce la apariţia unor accidente)
Garanţiile produsului trebuie specificate cât mai explicit şi necesită, de asemenea, existenţa posibilităţii
de dovedire a lor; este importantă existenţa garanţiei, precum şi a posibilităţii reale de înlocuire a produsului în cazul
în care anumite beneficii ale acestuia nu se produc
Contrafacerea produselor este interzisă prin lege, putându-se urmări prin aceasta obţinerea unor produsel
cu produse cu o imagine favorabilă
Evidenţierea anumitor atribute ecologice ale produsului: o firmă

producătoare de produse alimentare poate pune accentul pe faptul că produsele sale nu conţin o
anumită substanţă care nu este foarte bună pentru sănătate, dar în realitate conţine alţi aditivi alimentari care
pot avea consecinţe asemănătoare.
Învechirea planificată a produselor – uzura morală (exemplu: pentru telefoane mobile, ritmul înlocuirii este destul
de alert. Introducerea unor noi caracteristici/aplicaţii puternic promovată, astfel încât mulţi dintre posesorii acestora sunt
dispuşi să le înlocuiască, deşi nu au nevoie de îmbunătăţirile aduse)
Produsele de modă constituie, de asemenea, un subiect de discuţie din punct de vedere etic (nevoia reală de consum)
Etica in marketing
Politica de preţ – aspecte/dileme/conflicte etice
În adoptarea deciziilor de preţ trebuie să se ţină seama de modul în care consumatorii

percep corectitudinea preţurilor.
Percepţia corectitudinii preţurilor este determinată de credinţa că firmele sunt îndreptăţite să obţină un
profit rezonabil, iar consumatorii sunt îndreptăţiţi să plătească un preţ just
În conformitate cu principiul drepturilor duale (double entitlement) creşterile de preţ nu trebuie făcute arbitrar sau
doar pentru a spori profitul, ci ele trebuie să fie justificate de creşterea costurilor produsului
Corectitudinea tranzacţiei reprezintă măsura în care costurile, respectiv beneficiile rezultate dintr-o tranzacţie
sunt proporţionale pentru ambele părţi implicate - firmele sunt îndreptăţite la un profit rezonabil, perceput
de către consumatori ca o sumă acceptabilă peste costurile de producție
O creştere de preţ este considerată ca fiind incorectă atunci când ea conduce la sporirea ”nerezonabilă” a
profitului şi ca fiind îndreptăţită, atunci când susţine menţinerea profitului la acelaşi nivel
Consumatorii consideră corectă stabilirea preţurilor în funcţie de costuri; acţiunea de a creşte preţul ca
urmare a creşterii cererii, generată spre exemplu de evenimente sociale sau naturale (conflicte armate,
inundaţii, pandemii) este considerată lipsită de etică
Etica in marketing
Preţul trebuie să fie comunicat în totalitate, fiind necesară prezentarea şi

a costurilor de instalare şi utilizare
Este înşelătoare şi ilegală comunicare parţială a preţului, prin omiterea unor

costuri suplimentare ale produsului (exemplu negativ – tarifele la energie electrică)
O practică lipsită de etică este aceea de stabilire a unui preţ ridicat pentru o
perioadă scurtă de timp, pentru a fi influenţate preţurile de referinţă ale
consumatorilor, după care se realizează o diminuare importantă a acestuia.
Sunt interzise de lege înţelegerile între concurenţi în privinţa fixării preţurilor -

pot apărea însă anumite înţelegeri tacite care nu pot fi dovedite,
dar care se stabilesc între concurenţi prin lansarea a unor „semnale” ce au rolul
de ai ghida şi pe ceilalţi în deciziile de preţ.
Etica in marketing
Preţurile sub nivelul costurilor (dumping) reprezintă de asemenea o tactică incorectă (în
multe situaţii, şi ilegală) - acestea sunt folosite în vederea eliminării de pe piaţă a unor
concurenţi, iar atunci când nivelul competiţiei sa mai diminuat, iniţiatorul acestei tactici
creşte din nou preţul
Acordarea de discounturi - un producător poate favoriza un client, acordândui preţuri

mai avantajoase, ceea ce diminuează corectitudinea raporturilor de concurenţă
în care acesta se implică la nivelul pieţei de consum (nu pot fi însă interzise)
Reducerile de preţ - sunt considerate lipsite de etică acţiunile prin care într-un
magazin se anunţă reduceri de preţ până la un anumit procent,
dar în realitate există unul sau două produse pentru care se
acordă reducerea maximă, cea mai mare parte a produselor având reduceri mult mai
mici
Suprataxele cantitative - pentru cumpărarea unor cantităţi mai mari

(produse ambalate la nivelul unor dozaje mai mari) preţurile pe unitatea
de măsură să crească - această tehnică se bazează pe presupunerea că, la nivelul
consumatorilor, există percepţia că vor plăti mai puţin dacă vor cumpăra cantităţi mai
mari, ei nemaifiind foarte atenţi la preţuri.
Etica in marketing
Politica de promovare – aspecte/dileme/conflicte etice

Mesajele înşelătoare - de multe ori, mesajele nu sunt suficient de explicite, astfel încât modalitatea
de decodificare a acestora diferă de la individ la individ; există situaţii când mesajul
cu privire la conţinutul unui produs conține afirmaţii neadevărate în totalitate (de exemplu,
o băutură răcoritoare necarbonatată poate fi prezentată ca fiind naturală, în timp ce în realitate doar o
parte din conţinutul acesteia este natural)
Publicitatea nu trebuie să exploateze lipsa de informare sau de experienţă a consumatorului; de

asemenea, referirile la teste tehnice sau ştiinţifice să se facă într-un limbaj cât mai accesibil publicului
ţintă, iar validitatea acestor teste să poată fi dovedită
Publicitatea adresată copiilor - copiii sunt consideraţi vulnerabili, uşor influenţabili de către mesajele
înşelătoare, mai ales că nu au discernământul format; acest tip de publicitate este pasibilă de a-i
manipula pe copii, inoculându-le ideea că utilizarea produsului va face din ei persoane mai
bune sau mai mature sau poate submina autoritatea părinţilor
Anumite produse adresate copiilor lor pot fi dăunătoare dacă sunt consumate inadecvat (exemplu,
publicitatea excesivă la dulciuri care poate genera comportamente de consum ce nu sunt în
conformitate cu o dietă sănătoasă)
Publicitatea care vizează copii este reglementată diferit la nivel internaţional
în România: publicitatea nu trebuie să conţină nici o
afirmaţie sau reprezentare care sa rişte să cauzeze copiilor vreun prejudiciu de natura fizică,
psihologică sau morală ori să-i împingă spre situaţii ori activităţi care ar putea să le pună în pericol
sănătatea sau siguranţa, ori sa-i încurajeze să frecventeze persoane sau locuri
periculoase ori necunoscute; publicitatea nu trebuie să sugereze că posesia sau folosirea unui produs
va oferi copilului un avantaj fizic sau social asupra celorlalţi copii de vârsta lor sau că lipsa acelui produs
va avea un efect opus.
Etica in marketing
Concursurile promoţionale şi tombolele nu trebuie să promită premii sau cadouri

şi apoi să nu respecte această promisiune
În cazul concursurilor este necesară specificarea numărului total de premii care vor fi
acordate, condiţiile de obţinere a acestora, zona geografică pe care o acoperă,
data finalizării concursului
Este considerată lipsită de etică o situaţie în care, la nivelul unei campanii

de promovare a vânzărilor în care se folosesc degustările sau distribuirea de
eşantioane gratuite, să se folosească produse cu o calitate îmbunătăţită comparativ
cu cele care există în mod efectiv pe piaţă
Testimonialele constau în opinii ale consumatorilor obişnuiţi asupra modului

de folosire a produsului; acestea trebuie să fie autentice,
să pună în evidenţă experienţa obişnuită a unui consumator
în legătură cu produsul şi nu una extraordinară; consumatorii
care participă la aceste testimoniale trebuie să utilizeze produsul, iar dacă sunt plătiţi
actori pentru o astfel de mărturie, acest lucru trebuie făcut cunoscut
Etica in marketing
Marketingul direct - poate conduce la utilizarea inadecvată a informaţiilor cu

caracter personal, afectând dreptul la intimitate al consumatorilor
Intensitatea unor astfel de acţiuni

poate fi considerată agasantă de către consumatori (de exemplu, vânzarea unor
baze de date ce conţin informaţii privitoare la datele
de identitate ale consumatorilor face ca aceştia să fie subiectul unor acţiuni
promoţionale pentru produse de care să nu fie interesaţi)
În mod contrar, există categorii de consumatori care n-au avut posibilitatea de a fi

integraţi într-o bază de date (ex. datorită accesului mai redus la internet) ceea ce
le restrânge şansele de a obţine informaţii cu privire la un produs, de a primi
cupoane de reduceri sau de a face obiectul altor acţiuni promoţionale de care ar putea
fi interesaţi
Etica in marketing
Politica de distribuţie – aspecte/dileme/conflicte etice
Bonificaţiile comerciale de intrare (slotting allowances) - plata unor

taxe de către producători unor comercianţi, cu o putere mai
mare pe piaţă, în vederea obţinerii de spaţiu la locul de vânzare sau la nivelul
locurilor de depozitare.
Mulţi producători acuză faptul că reducerile oferite detailiştilor în aceste scopuri

nu se regăsesc la nivelul consumatorilor, asimilândule unei forme de mită.
Comercianţii, la rândul lor, susţin că aceste bonificaţii sunt

justificate de costurile legate de păstrarea mărfii, de asigurarea etichetării
şi promovării la locul vânzării.
Aceste practici sunt utilizate şi în cazul lansării pe piaţă a produselor noi,

fiind contestate deoarece producătorii care nu îşi permit să acorde aceste bonificaţii,
nu au posibilitatea de a-şi vinde produsele prin marile reţele de distribuţie
Aceste practici pot conduce la o creştere a preţurilor, urmare a creşterii costurilor la

producători (taxa de raft)
Etica in marketing
Gama sortimentală este necesar a fi alcătuită în

conformitate cu nevoile consumatorilor vizaţi
Stabilirea preţurilor pentru diferite sortimente la nivelul liniilor

de produse trebuie să ţină seama de diferenţele de calitate, deoarece, în multe situaţii,
preţul este considerat un indicator al calităţii
Dincolo de rolul de a atrage consumatorii din categoriile vizate, stabilirea unor

preţuri diferite la nivelul sortimentelor aceleiaşi linii trebuie să se facă în aşa fel încât
să nu inducă în eroare în privinţa calităţii
În privinţa produselor cărora li se aplică reduceri temporare de preţ, este necesar ca

acestea să se găsească în cadrul perioadei de
garanţie sau valabilitate sau aceasta trebuie să nu se încheie la un interval mult prea
redus în raport cu durata de utilizare a produsului (de exemplu, nu este etică oferirea
unei reduceri de preţ pentru o marcă de cremă de faţă al cărui termen
de valabilitate expiră întrun interval de câteva zile)
Etica in marketing
Vânzările piramidale vizează recrutarea de agenţi de vânzări care să promoveze şi

să vândă produsele rudelor, prietenilor, cunoştinţelor
Această modalitate poate ridica probleme etice deoarece se consideră relativ

lipsită de corectitudine încercarea speculării unor relaţii
de prietenie sau de rudenie în vederea de obţinere de profit
ETICA ÎN AFACERI
➢Etica și pieţele financiar – bancare: cum se nasc crizele
III 3.3 ETICA ȘI PIEȚELE FINANCIAR - BANCARE

Etica şi pieţele financiare
Pieţele financiare globale reprezintă spaţiile fizice sau virtuale pe care se tranzacţionează
titluri financiare – acţiuni, derivate, obligaţiuni, valută etc.; principalele caracteristici ale
pieţelor financiare globale sunt:
- nu au limite spaţiale sau temporale, caracteristică provenită din progresele tehnologice

înregistrate în domeniul comunicaţiilor;
- dintre toate tipurile de pieţe, sunt cel mai puţin reglementate şi mai puţin supuse unor
bariere de intrare sau de ieşire (oricine poate tranzacţiona titluri financiare pe orice bursă
din lume, fără restricţii semnificative).
Acţionarii, investitorii şi jucătorii pe pieţele financiare pot avea o influenţă globală (care
depăşeşe graniţele organizaţionale sau naţionale) prin cel puţin patru mecanisme:
(i) printr-o implicare directă, prin decizia de a cumpăra acţiuni ale unei companii străine (de
exemplu, un investitor american poate cumpăra la Bursa din Paris un pachet de acţiuni
ale companiei Renault - companie franceză);
(ii) prin cumpărarea de acţiuni ale unei comapnii din propria ţară, care operează însă pe plan
mondial, vânzându-şi produsele şi serviciile în toată lumea (de exemplu, un investitor
englez cumpără acţiuni la Bursa din Londra la British Petroleum, companie petrolieră
britanică cu operaţiuni pe tot globul);
(iii) prin achiziţia la orice bursă din lume şi deţinerea de acţiuni ale unor corporaţii
multinaţionale, care au filiale, activităţi şi interese în toată lumea (de exemplu, un acţionar
german care cumpără acţiuni al companiei petroliere Shell la Bursa din New York);
(iv) prin plasarea de capital în fonduri de investiţii, al căror obiect de activitate îl reprezintă
valorificara acestor capitaluri pe pieţele financiare globale.
Din punct de vedere etic, caracteristicile pieţelor financiare şi mecanismele de joc pe aceste
pieţe pot ridica probleme de tipul:
- pot genera conflicte la nivelul controlului resurselor financiare – mecanismul democraţiilor
de tip occidental se bazează pe dreptul cetăţenilor de a se pronunţa asupra alocării şi
administrării resurselor (inclusiv a celor financiare) de către guvernanţi aleşi democratic şi
care răspund în faţa alegătorilor; dar permeabilitatea foarte mare a barierelor de intrare şi
ieşire a capitalurilor şi investitorilor pe pieţele financiare diminuează foarte mult autoritatea
guvernelor, resursele financiare pe aceste pieţe fiind alocate potrivit intereselor şi
obiectivelor jucătorilor şi nu potrivit intereselor guvernelor, care, cel puţin teoretic,
reprezintă interesele cetăţenilor;
- pot permite şi încuraja intervenţii speculative – este evident faptul că jocul pe pieţele
financiare are ca principal obiectiv obţinerea unor câştiguri din vânzarea şi cumpărarea de
titluri, ceea ce conferă jocului un caracter speculativ intrinsec; acest fapt nu ridică
probleme etice decât în situaţia în care speculaţiile determină prăbuşirea unor companii;
în acest caz, efectele negative nu se manifestă doar asupra acţionarilor care îşi pierd
economiile (dar care şi-au asumat în mod voluntar acest risc), ci şi asupra tuturor
stakeholder-ilor companiei respective (angajaţii şi pierd locurile de muncă, furnizorii rămân
neplătiţi, băncile nu îşi recuperează creditele etc.), care nu sunt implicaţi în nici un fel în
evoluţiile Bursei;
- pot determina o competiţie inechitabilă între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare
– pieţele financiare sunt mult mai dereglementate şi liberalizate decât pieţele de bunuri şi
servicii; în perioadele de creştere economică în ţările în curs de dezvoltare, investitorii
sunt atraşi să îşi plaseze fondurile în economiile acestor ţări; la apariţia simptomelor unei
scăderi economice în aceste ţări, aceste fonduri “părăsesc” foarte rapid economiile
respective, determinând o escaladare a colapsului economic; intrările şi ieşirile de capital
sunt foarte rapide; în schimb, penetrarea de către ţările în curs de dezvoltare a pieţelor de
bunuri şi servicii ale ţărilor dezvoltate este mult mai dificilă, ceea ce împiedică valorificarea
produselor economiilor lor în mod optim;
consecinţe ale unor astfel de dezechilibre structurale au fost crizele financiare şi economice
globale
- pot reprezenta surse de finanţare ale unor afaceri ilegale – întrucât sunt puţin reglementate
şi neaflate sub controlul foarte strict al guvernelor naţionale, pieţele financiare globale pot
fi utilizate pentru procurarea de resurse financiare de susţinere a unor afaceri ilegale, de
la trafic de troguri la trafic de carne vie sau terorism sau spălare de bani
- corelaţia între salariile managerilor şi performanţe şi loialitatea mangerilor în cazul unor

oferte de achiziţii a companiei – ei se pot lăsă influenţaţi de ofertanţi pentru a susţine în
faţa acţionarilor importanţi oportunitatea vânzării; în schimbul acestui “lobby”, dar şi ca o
compensaţie pentru o eventuală concediere sau pentru trecerea pe o poziţie inferioară de
către noii proprietari (care vor instala propria conducere executivă), ei primsc sume
consistente de bani (denumite “golden parachute”);
Golden parachute (eng.) = paraşuta de aur
- irelevanţa micilor acţionari în raport cu marii investitori instituţionali;

- există pericolul manipulării documentelor de raportare contabilă pentru a face compania mai
atractivă (cazul Enron este de notorietate);
- practicile de tip “insider trading”, adică tranzacţionarea unor pachete de acţiuni sau altor
instrumente financiare (de tipul opţiunilor) între membri organizaţiei (CEO, directori,
acţionari majoritari), în general reprezentând mai mult de 10 % din capitalizarea firmei;
operaţiunile de tip “insider trading” pot fi perfect legale, dar termenul este utilizat frecvent
cu referire la practici, ilegale în multe jurisdicţii, prin care membri ai organizaţiei sau alte
persoane apropiate acestora tranzacţionează acţiuni sau instrumente financiare pe baza
unor informaţii non – publice (denumite “informaţii privilegiate”) obţinute ca urmare a
realizării de către respectivii “insideri” a obligaţiilor profesionale avute în cadrul corporaţiei;
cei care utilizează informaţiile privilegiate, în detrimentul celorlaţi investitori, cresc riscul
pieţei de capital, diminuând încrederea investitorilor;

Materiale Etică În Afaceri

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Materiale Etică În Afaceri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ETICA ÎN AFACERI

Partea I ETICĂ ȘI MORALĂ

I.1 TEORII ETICE GENERALE

Etica – etimologic, provine de la grecescul antic “ethikos” –

Morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma

Etica se referă la studiul a tot ceea ce este inclus în acest

= formă a conştiinţei sociale care reflectă şi defineşte/stabileşte idei,

= ansamblu de reguli de conduită care decurg dintr-o anumită concepţie

= ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din

= totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare

= disciplină filozofică ce studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi

= ştiinţa care are ca obiect de studiu moralitatea cu ajutorul unor concepte

= ştiinţa despre morală

Funcţia cognitivă (cunoaşterea valorilor etice, a adevărurilor morale) - se manifestă

Funcţia educativă (“învăţarea” valorilor etice, a adevărurilor morale) - legată de

Funcţia normativă - stabilește norme morale la care ar trebui să se raporteze indivizii

Incursiune istorică. Cine a marcat evoluţia eticii?

Filosofia –etica este parte a acesteia (logică,

Etica la locul de muncă:

Etica descriptivă constă în studierea şi descrierea moralităţii indivizilor,

Etica normativă încearcă, în mod sistematic, să ofere şi să justifice un sistem

Etica aplicată – modalități de aplicare a principiilor, normelor etice în viața de

Etica normativă - ramura eticii preocupată să stabilească cum trebuie

Normă – regulă, principiu (DEX: sumă de reguli recunoscute de

Urmăreşte să dezvolte un set de norme care ghidează comportamentul

prescrie standardele care desemnează caracteristicile bunei conduite,

Una dintre clasificările normelor morale (cu importanţă practică pentru

Teorii etice normative

- consecinţionalismul (teorii orientate pe scop, consecinţe) -

- Deontologice (teorii orientate pe datorii, pe ceea ce trebuie făcut in

Teorii etice normative - consecinţionalismul (teorii orientate pe

Utilitarismul - consideră că o acţiune este dreaptă/corectă dacă ea conduce

o acțiune este morală dacă are ca consecință realizarea preferințelor,

Originile utilitarismului: Epicur, filosofii liberali moderni Jeremy Bentham,

valoarea morală a conduitei unei persoane poate fi determinată numai prin

Utilitatea reprezintă măsura în care un obiect O îi este de

Teorii etice normative – deontologia (teorii orientate pe datorii)

studiază natura fundamentală a obligaţiilor sau datoriilor

Teorii etice normative – deontologia (teorii orientate pe datorii)

Teorii etice normative – deontologia

Kant – imperativul categoric

I. Formula universalizării – indivizii ar trebui să acționeze numai conform

Regula de aur: Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei

II. Formula scopului în sine – oameni trebuie priviţi ca scopuri în sine,

I.2 ETICA APLICATĂ

 Urmărește să transpună părțile teoretice ale eticii în situații reale

 Are drept scop utilizarea eticii formale în încercarea de a rezolva

 Urmărește să ofere soluții pentru diferite contradicții ce pot să apară

 Domenii: Etica mediului; Etica profesională; Etica tehnologiei

Etica aplicată. Etica (protecţiei) mediului

Combustibilii fosili convenționali: carbune, petrol – productivitate economică, creștere economică,

Etica aplicată. Etica (protecţiei) mediului

Protecţia mediului inconjurător şi menţinerea diversităţii biologice

Etica (protecţiei) mediului se ocupa cu analiza din punct de vedere

Dezvoltare durabilă = capacitatea societății umane de a asigura

Etica aplicată. Etica (protecţiei) mediului

Principiile fundamentale ale armonizării protecţiei mediului şi dezvoltării durabile

2. Necesitatea de concertare a dezvoltării şi protecţiei mediului. Consecinţe: integrarea

3. Poluatorul plăteşte –angajarea responsabilităţii poluatorului pentru acţiunile economice

Etica aplicată. Etica (protecţiei) mediului

4. Principiul bunei conduite ecologice – aplicabil problemelor transfrontaliere si

5. Mediul şi dezvoltarea durabila sunt indisolubil legate de solidaritate şi de

6. Principiul prevenirii - Evitarea oricaror atingeri si prejudicii aduse mediului,

7. Principului prudenţei in comportament fata de riscurile înca necunoscute sau