Unitatea de învăţare 8

ANALIZA CHELTUIELILOR LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
ȘI AGROTURISM
Competenţele specifice unităţii de învăţare:
După studiul acestei unităţi de învăţare studenţii trebuie să cunoască:
 definiţia cheltuielilor;
 categorii de cheltuieli după natura activității care le generează;

Cuprinsul unităţii de învăţare:

8.1. Definiția cheltuielilor
8.2. Clasificarea cheltuielilor
8.2.1.Analiza cheltuielilor de exploatare
8.2.2.Analiza cheltuielilor financiar
8.2.3.Analiza cheltuielilor excepţionale
8.2.4.Analiza cheltuielilor variabile
8.2.5.Analiza cheltuielilor fixe
8.3.Analiza costului produselor
8.3.1.Tipologia costurilor de producție
8.4. Tema de control a unităţii nr. 8
8.5. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 8
8.6. Bibliografia specifică unităţii nr. 8
Timp de învățare 2 h

8.1. Definiția cheltuielilor

Cheltuielile reprezintă în expresie valorică totalitatea resurselor consumate la nivelul unei unităţi
economice într-o anumită perioadă de timp în vederea obţinerii şi livrării pe piaţă a diverselor produse
sau prestării unor servicii. Totodată, cheltuielile exprimă şi mărimea eforturilor depuse de unitate, într-o
perioadă determinată, pentru realizarea producţiei şi a veniturilor prevăzute.
Cheltuielile de producţie pot fi structurate în funcţie de diferite criterii, fiecare având semnificaţia
specifică în activitatea practică de gestiune. Astfel, criteriile de clasificare sunt:
1. după natura lor distingem: cheltuieli materiale, salariale, financiare;
2. în funcţie de modul de individualizare pe produse, se formează grupa cheltuielilor directe şi
indirecte;
3. în raport de funcţiile unităţii, ca centre de responsabilitate, se individualizează cheltuielile
aferente funcţiunii de cercetare, dezvoltare, producţie personal, comercială, financiar-contabilă.
Indiferent de modalitatea de grupare, metodologia de analiză vizează:
o caracterizarea situaţiei la un moment dat, în raport de anumite criterii, ceea ce presupune:
1
 - analiza evoluţiei – dinamicii
- analiza structurală
- analiza factorială
- evaluarea tendinţei lor în funcţie de factorii specifici care le generează, fapt ce presupune
constituirea de modele corespunzătoare.

8.2.Clasificarea cheltuielilor
Realizarea unui venit şi respectiv a unui profit implică efectuarea de cheltuieli. În contabilitatea
financiară, cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli:
 cheltuieli de exploatare care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea obiectului de
activitate şi cele aferente acestora;
 cheltuieli financiare care includ pierderile de creanţe legate de participaţii, din vânzarea
titlurilor de plasament, dobânzi;
 cheltuieli excepţionale care nu sunt legate de activitatea curentă, normală, se referă la
despăgubiri, amenzi, penalizări, donaţii, subvenţii etc.
În general, se poate face o corelaţie între venituri şi cheltuieli, în sensul că realizarea unui venit
presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină, în
vederea identificării posibilităţilor de diminuare în scopul sporirii rentabilităţii.
În acest sens se utilizează indicatorul Cheltuieli la 1000 lei venituri, care se determină ca raport
între cheltuielile totale şi venituri.

Cheltuieli totale
Ch= x1000
Venituri totale

8.2.1. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile pentru exploatare deţin ponderea cea mai mare, ele fiind în legătură directă cu
obiectul de activitate al unităţii, constituind astfel, domeniul principal în care se pot iniţia şi realiza cele
mai importante măsuri de sporire a eficienţei economice.
Cheltuielile de exploatare (fr. Charges d’exploatation, engl. Production overheads), reprezintă
consumul de resurse economice, umane, materiale, financiare necesar pentru îndeplinirea obiectului de
activitate, pentru prestarea unor servicii sau pentru executarea unor lucrări.
În categoria cheltuielilor de exploatare intră următoarele:
 Cheltuieli cu materiile prime - reprezintă consumul de materii prime necesar obţinerii de produse,
executării de lucrări sau pentru prestarea unor servicii pentru terţi. Documentul economic care
2
evidenţiază darea în consum a materiilor prime se numeşte “Bon de consum”, iar asigurarea realităţii
operaţiunii este atestată de semnăturile persoanelor care au calitatea să dispună aprobarea unor astfel de
consumuri.
 Cheltuieli cu materialele consumabile – această categorie reflectă consumurile care ajută la
realizarea producţiei, respectiv la desfăşurarea obiectului de activitate, la prestarea serviciilor sau la
executarea lucrărilor. În această grupă sunt reunite toate elementele care intră în categoria materialelor
consumabile: materialele auxiliare, materialele pentru ambalat, piesele de schimb.
 Cheltuieli cu baracamentele şi amenajările provizorii - aceste elemente se regăsesc la nivelul
unităţilor de construcţii, fiind legate de punerea în aplicare a proiectului de execuţie şi începerea
lucrărilor de construcţii propriu-zise.
 Cheltuieli privind energia şi apa – volumul energiei şi apei consumate se determină cu ajutorul
aparatelor specifice de măsurare iar valoarea, după confirmarea utilizatorului, se facturează de către
furnizor.
 Cheltuieli cu animalele şi păsările - sunt reprezentate prin consumurile de animale şi păsări
determinate ca urmare a ieşirii lor din patrimoniu atunci când ele se reformează ca urmare a faptului că
nu mai sunt rentabile.
 Cheltuieli privind mărfurile – mijloacele economice sau bunurile produse sau achiziţionate în
vederea revânzării se înregistrează în structura mărfurilor. Acestora li se adaugă venitul comerciantului
care poartă denumirea de adaos comercial.
 Cheltuieli cu ambalajele – aici se regăsesc consumurile de ambalaje refolosibile, achiziţionate sau
fabricate, destinate produselor vândute şi care, în mod temporar, pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia
restituirii conform clauzelor specificate în contractele încheiate.
 Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile - consumurile de mijloace ca urmare a eforturilor de a menţine
starea de exploatare a bunurilor economice prin întreţineri zilnice, periodice, reparaţii curente şi capitale.
 Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile - unitatea patrimonială poate primi
concesiunea anumitor activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie pentru care trebuie să
plătească o anumită sumă numită redevenţă în calitate de concesionar.
Unitatea patrimonială poate consimţi ca anumite bunuri să le închirieze. Pentru aceasta se încheie
un contract între deţinătorul bunului şi utilizatorul acestuia (chiriaşul). Chiria stabilită în funcţie de
valoarea bunului şi pe care chiriaşul consimte să o plătească se înregistrează în contabilitate ca o
cheltuială cu chiriile.
 Cheltuieli cu primele de asigurare –sunt determinate prin lege sau din dorinţa unităţii patrimoniale de
a se asigura contra unor evenimente nedorite cum ar fi: incendii, inundaţii, trăsnete, explozii, furtuni,
distrugeri în timpul transportului. În această acţiune se încheie un contract sau o poliţă de asigurare între

3
unitatea patrimonială în calitate de asigurat şi persoana juridică în calitate de asigurator care preia riscul
în cazul producerii evenimentului. Asiguratul achită în rate constante sau variabile conform contractului
încheiat, primele de asigurare pe toată perioada asigurării.
 Cheltuieli cu studiile şi cercetările sunt determinate de dorinţa unităţii patrimoniale de a-şi
perfecţiona activitatea în vederea îmbunătăţirii deciziilor sale în cadrul activităţii curente. În acest caz
unitatea patrimonială poate să dispună efectuarea cercetării fie cu forţe proprii sau să o comande la o
unitate specializată. Această activitate se desfăşoară conform unui contract de cercetare prin care se
delimitează obiectul studiului sau cercetării şi preţul pe care beneficiarul urmează să-l achite
executantului, precum şi condiţiile de plată.
Trebuie precizat faptul că, aceste cheltuieli cu studiile şi cercetările nu trebuie confundate cu
cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care reprezintă investiţii, adică imobilizări necorporale, care sunt
supuse amortizării pe parcursul mai multor exerciţii financiare.
 Cheltuieli cu colaboratorii sunt determinate de salarizarea unor persoane specializate în efectuarea
unor lucrări, servicii, la care unitatea apelează la un moment dat. În această situaţie se încheie un contract
de prestări servicii, pe o durată determinată iar plata se face pe baza statului de salarii al colaboratorilor
externi.
 Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate sunt generate de dorinţa unităţii patrimoniale de a-şi
face cunoscute rezultatele activităţii sale adică felul şi calitatea produselor, natura lucrărilor pe care le
execută, categoriile de servicii pe care le poate prezenta. Prin reclamă şi publicitate are loc informarea
unor potenţiali cumpărători şi stimularea interesului acestora pentru bunurile şi serviciile unităţii. Pentru
aceasta se organizează dejunuri, cocteiluri, atenţii simbolice, organizarea unor vizite în diverse zone
turistice, etc.
 Cheltuieli cu transportul de bunuri şi de persoane. Această categorie de cheltuieli deţine o pondere
însemnată întrucât unitatea realizează acest efort financiar pentru a procura bunurile sau a le asigura
desfacerea. Ca urmare a acordării unor facilităţi, unitatea poate dispune asigurarea transportului
salariaţilor din puncte fixe şi de la serviciu.
 Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări sunt generate de către personalul angajat cu contract de
muncă sau de către colaboratorii cu contract de prestări servicii, care se deplasează în interes de serviciu
fie în cadrul localităţii cât şi în afara acesteia sau pot fi detaşate o anumită perioadă de timp.
 Cheltuieli poştale şi taxele de telecomunicaţii. Unitatea patrimonială apelează la servicii telegrafice,
telefonice, poştale pentru transmiterea corespondenţei, telegramelor, trimiterii de bani, efectuarea de
abonamente la ziare şi publicaţii periodice. Serviciile de acest gen sunt incluse în cheltuielile agentului
economic.

4
 Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi. Aceste servicii apar atunci când unitatea patrimonială
apelează la terţe unităţi pentru prestarea unor activităţi care necesită o anumită specializare sau calificare
a personalului. În această categorie putem include: serviciile de spălătorie, de curăţătorie, de dezinfecţie,
dezinsecţie, deratizare, organizarea unor simpozioane şi mese rotunde, fonetizarea unor consfătuiri, etc.
 Cheltuieli cu alte impozite şi taxe. În această categorie sunt incluse impozitele, taxele şi vărsămintele
asimilate, datorate bugetului statului sau altor organisme publice, ca de exemplu: Taxa pe valoare
adăugată, impozitul pe clădiri, pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietatea statului, impozit
pe mijloacele de transport, etc.
 Cheltuieli cu remuneraţiile personalului sunt reprezentate de salariile personalului, sporurile acordate
pentru anumite condiţii de muncă, funcţii îndeplinite, conform Statului de salarii.
 Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială se constituie din consumurile pe care unitatea
patrimonială este obligată să le efectueze conform legislaţiei privind asigurările şi protecţia socială
precum şi obligaţiile de aceeaşi natură, faţă de salariaţii proprii.
 Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele sunt reprezentate de cotele de
amortizare calculate pentru imobilizările necorporale şi corporale din momentul punerii lor în exploatare
şi totodată aici sunt incluse provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli referitoare la activitatea de exploatare
şi anume: consumurile determinate de deprecierea imobilizărilor necorporale, corporale sau în curs,
deprecierea stocurilor şi producţiei în curs, consumurile având ca sursă creanţele neîncasabile, clienţii rău
platnici sau în litigiu.
 Alte cheltuieli de exploatare. În această grupă sunt reunite următoarele elemente de cheltuieli:
reparaţiile capitale efectuate cu forţe proprii repartizate în perioadele următoare conform unei programări
raţionale.
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de formarea veniturilor şi
nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri.

Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri,
executarea de lucrări sau prestarea de servicii şi alte venituri din exploatare.

Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri pot fi calculate cu ajutorul formulei:

Cheltuieli
Ch= x1000
Cifra de afaceri

sau

5
 cantitatea vanduta x cos tul produselor
Ch= x1000
cantitatea vanduta x pretul de vanzare

În general, se poate spune că modificarea preţurilor de vânzare este determinată de schimbarea

raportului cerere-ofertă. La nivel fiecărui producător şi respectiv, ofertant de produse, pot fi identificate
unele cauze cum ar fi: calitatea produselor, marca de fabrică, schimbarea destinaţiei produsului,
intervenţia statului în cazul unor produse de importanţă naţională sau strategică, acordarea de bonificaţii.

8.2.2. Analiza cheltuielilor financiare

Cheltuielile financiare (fr. Charges financieres, frais financiers; engl. Financial expenses),
reprezintă cheltuielile determinate de activitatea financiar –bancară.
Grupa cheltuielilor financiare cuprinde următoarele:
 pierderi din creanţe legate de participaţii;
 pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar;
 cheltuieli privind dobânzile;
 sconturi acordate clienţilor;
 alte cheltuieli financiare;
 cheltuieli cu amortizările şi provizioanele.
1. Pierderi din creanţe legate de participaţii - sunt incluse cheltuielile determinate de pierderile
care se pot înregistra în legătură cu participaţiile, depozite, garanţii plătite. Aceste pierderi apar atunci
când participaţiile indiferent de natura lor nu mai pot fi plătite.
2. Pierderi din vânzarea titlurilor de plasament reprezintă cheltuielile care apar ca urmare a
diferenţelor nefavorabile dintre valoarea contabilă a titlurilor de plasament şi preţul de cesiune al
acţiunilor proprii răscumpărate, acţiunilor emise de alte unităţi, obligaţiunile cumpărate inclusiv
dobânzile la obligaţiuni şi titluri de plasament.
3. Pierderi din diferenţe de curs valutar. Creanţele şi datoriile în devize se înregistrează în
contabilitate în lei, la nivelul de schimb al zilei respective când a avut loc operaţiunea de export –import.
Încasarea creanţelor şi plata datoriilor în devize se evidenţiază la cursul valutar din ziua când se face
decontarea lor. Ca urmare a faptului că, se înregistrează o fluctuaţie a cursului devizelor, variaţiile
negative determină o cheltuială financiară pentru unitatea patrimonială respectivă.
În cazul datoriilor diferenţele de curs valutar apar atunci când cursul de schimb din momentul
efectuării plăţii este mai mare decât cel din data evidenţierii obligaţiilor în devize.
Pentru creanţe, diferenţele nefavorabile de curs valutar apar atunci când valoarea contabilă din
momentul efectuării şi înregistrării operaţiunii de export, este mai mare decât valoarea la cursul zilei din
data încasării drepturilor.
6
 4. Cheltuieli privind dobânzile–aici sunt incluse dobânzile aferente împrumuturilor contractate de
la terţi, dobânzile aferente creditelor acordate de bănci indiferent de termenul de contractare al creditului.
5. Cheltuieli privind sconturile acordate. Scontul reprezintă un consum generat de prezentarea
unor facilităţi clienţilor sub forma unei reduceri, a unei bonificări atunci când se realizează plata
anticipată a unor datorii înainte de scadenţă sau când se realizează încasarea unor drepturi reprezentând
pagube, creanţe reactivate.
6. Alte cheltuieli financiare. În această grupă sunt incluse toate cheltuielile de natură financiară
neregăsite în celelalte grupe care pot să apară ca urmare a unei prevederi legale sau altor situaţii concrete
generate de activitatea economică.
7. Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele –în această structură de cheltuieli se regăsesc
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, cheltuielile financiare privind provizioanele pentru deprecieri şi
cheltuielile financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor.

8.2.3. Analiza cheltuielilor excepţionale

Cheltuielile excepţionale (engl. Extraordinary expenditure, fr. Charges exceptionnels) sunt
determinate de operaţiuni care nu au un caracter productibil zi de zi şi care nu sunt generate de activitatea
curentă a unităţii patrimoniale. În categoria cheltuielilor excepţionale intră:
 cheltuieli excepţionale din operaţii de gestiune;
 cheltuieli excepţionale din operaţii de capital;
 cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
 cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizărilor;
 cheltuieli excepţionale privind provizioanele de risc;
 cheltuieli excepţionale privind provizioanele pentru depuneri;
 cheltuieli excepţionale privind provizioanele reglementate.
1. În categoria cheltuielilor excepţionale din operaţii de gestiune se înregistrează valoarea despăgubirilor,
amenzilor şi penalităţilor datorate sau plătite, valoarea debitorilor insolvabili, pierderi din calamităţi
înregistrate la materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente, semifabricate,
produse finite, animale şi păsări, mărfuri, donaţii şi subvenţii acordate, alte cheltuieli excepţionale privind
operaţiile de gestiune.
2. În categoria cheltuielilor excepţionale privind operaţiile de capital se concretizează consumurile
determinate din cesiunea imobilizărilor necorporale sau corporale, valoarea neamortizată a imobilizărilor
necorporale, corporale sau financiare scoase din evidenţă.
3. Cheltuielile excepţionale privind amortizările se referă la consumul excepţional al amortizărilor
aferente imobilizărilor necorporale sau corporale.

7
4.Cheltuielile excepţionale privind provizioanele se referă la valoarea provizioanelor care se constituie, în
condiţii excepţionale pentru provizioanele reglementate, pentru riscuri şi cheltuieli, sau pentru
deprecierile cu caracter excepţional survenite.

8.2.4.Analiza cheltuielilor variabile

În cadrul cheltuielilor de exploatare partea variabilă, respectiv, cea care este dependentă de
volumul de activitate, este predominantă. Teoria şi practica economică, folosesc noţiunile de dependenţă
proporţională şi neproporţională. În primul caz, suma costurilor variabile se exprimă prin relaţia:

a x Q,

unde:
a = suma costurilor variabile pe produs,

Q = cantitatea de produse.
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care variază odată cu creşterea sau descreşterea unui
factor de variabilitate - gradul de ocupare a camerelor, utilizarea sălilor de întruniri sau a altor facilităţi,
etc.

Spre exemplu: cheltuielile cu consumabilele de tipul săpunului, şamponului, cheltuielilor aferente

spălătoriei etc., sunt elemente de cheltuieli variabile.

8.2.5.Analiza cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe sau constante sunt reprezentate de acele elemente de cheltuieli care nu se
modifică odată cu modificarea producţiei obţinute.

Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli a căror valoare este aceeaşi indiferent de numărul turiştilor
cazaţi în hotel sau serviţi în restaurant - asigurări, salarii, chirii, cheltuieli pentru întreţinerea curăţeniei în
spaţiile comune, etc.

Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe

Studierea dinamicii cheltuielilor este necesară pentru a cunoaşte evoluţia în raport cu cifra de
afaceri.
Din analiza datelor rezultă comportamentul caracteristic al cheltuielilor fixe în raport de cifra de
afaceri, respectiv existenţa unor salturi atunci când intervin modificări importante în volumul de activitate
a unităţii.
Etapa următoare în analiza cheltuielilor fixe o constituie analiza structurii acestora, pe categorii de
cheltuieli după natura lor, respectiv amortizări, salarii, materiale.

8
 Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri
Dat fiind caracterul relativ constant al acestor cheltuieli, eficienţa lor poate fi analizată prin
nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri, folosind modelul:
F
Cf= x1000
CA
în care:
F= suma absolută a cheltuielilor fixe
CA= cifra de afaceri
Creşterea cheltuielilor fixe vizează:
- schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe;
- schimbări în sistemul de salarizare, precum şi creşterea salariului determinată de rata inflaţiei.

8.3.Analiza costului produselor

Costul de producţie reprezintă un indicator calitativ economic ce ocupă o poziţie centrală în
sistemul indicatorilor la nivel de firmă şi al celor folosiţi pentru măsurarea şi aprecierea creşterii
economice.
Costul de producţie este unul din indicatorii de bază prin care se măsoară efortul cu care se obţine
un anumit efect la nivelul unităţii, fiind un indicator reprezentativ de caracterizare a eficienţei economice.
Costul de producţie, analiza şi gestiunea acestuia, devine şi mai actual în condiţiile unei noi
atitudini privind scopul esenţial al activităţii unei unităţi - maximizarea profitului în spiritul unei
economii puternic concurenţiale.
Adică profitul = preţul de livrare-costul de producţie
De aici rezultă că, principala posibilitate de creştere a profitului şi cea mai sigură este reducerea
costurilor de producţie.

8.3.1.Tipologia costurilor de producţie

Eforturile şi implicit, costurile pot fi analizate din mai multe puncte de vedere, dintre care cele
mai uzuale sunt:
 costuri pe produs - costuri pe funcţii
 costuri fixe - costuri variabile
 costuri directe - costuri indirecte
 costul total - costul mediu - cost marginal.

Costul pe produs - cost pe funcţii

9
 Costul pe produs comensurează efortul necesar pentru obţinerea unui produs. Costul pe produs
este foarte important în analiza participării fiecărui produs la profitabilitatea unităţii, cât şi în fixarea
preţului de vânzare al produselor.
Costul pe funcţie sau costul pe centru de cheltuieli este foarte important pentru aprecierea calităţii
gestiunii la nivelul fiecărei verigi organizatorice, fiind un instrument principal de fundamentare a
bugetelor prestabilite.
Indiferent de tipul costului acesta este format din:
 cheltuieli de achiziţie a resurselor materiale (CA)
 cheltuieli de fabricaţie (CF)
 cheltuieli de desfacere (CD).
Costul unitar se obţine prin raportarea costului total la volumul de activitate.

Costuri fixe-costuri variabile

Costurile fixe sunt formate din acele categorii de cheltuieli care rămân nemodificate, indiferent de
evoluţia volumului de activitate în cadrul unui interval de producţie.
Costurile variabile sunt formate din acele cheltuieli care evoluează o dată cu volumul de activitate.
Sunt formate din cheltuielile cu materiile prime şi cu salariile directe, respectiv alte cheltuieli strâns
dependente de acestea.
Clasificarea costurilor fixe şi variabile este foarte importantă în fixarea volumului de activitate
eficient pentru o unitate, respectiv a marjei de securitate pentru activitatea acesteia.
Pragul de rentabilitate în funcţie de costurile totale se determină astfel:
CF
Pr =
p  cv
Din condiţia Q x p =CF + Q x Cv
unde:
CF = cheltuieli fixe
P = preţ de vânzare
Cv = cheltuieli variabile pe produs
Marja de siguranţă se determină la rândul ei astfel:
Mr = Cifra de afaceri - Prag de rentabilitate
Indicele de siguranţă (Isr)
Cifra de afaceri  Pr ag de rentabilit ate
Isr =
Cifra de afaceri
Pragul de rentabilitate caracterizează volumul de producţie peste care trebuie produs pentru a se
realiza profit.
10
 Marja de securitate respectiv indicele de securitate caracterizează posibilităţile de diminuare a
activităţii fără a se înregistra pierderi.

Costuri directe - costuri indirecte

În cadrul cheltuielilor, necesitatea de desfăşurare a unei activităţi determină identificarea unor
cheltuieli care sunt proprii unui tip de produs (cheltuieli directe), respectiv cheltuieli care sunt proprii
mai multor tipuri de produse (cheltuieli indirecte).
Dacă cheltuielile directe se repartizează direct pe produs, cheltuielile indirecte, se repartizează cu
ajutorul unor chei de repartizare.
Costul global sau costul total caracterizează efortul depus din punct de vedere al cheltuielilor
totale necesare pentru obţinerea unui anumit efect.
Ct= CF +Q x cv

Costul mediu caracterizează cheltuielile medii ce revin pentru un anumit produs sau unitate de activitate.
Costul marginal caracterizează cheltuielile suplimentare necesare pentru obţinerea unei unităţi
suplimentare de produs.
Costul marginal este foarte important în fundamentarea deciziilor de eficienţă economică: cum ar fi
maximizarea profitului sau a vânzărilor.
Profitul maxim este pentru acel volum de activitate pentru care venitul marginal este egal cu costul
marginal.

8.4. Tema de control a unităţii nr. 8

1. Ce sunt cheltuielile?
2. Cum se împart cheltuielile după natura activității care le generează?
3. Cum se determină cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri?

8.5. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 8

1. Cheltuielile din exploatare sunt formate din:
a. cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile;
b. cheltuieli cu personalul;
c. ajustările de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale;
d. alte cheltuieli din exploatare;
e. cheltuieli privind dobânzile.
2. Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate
şi serviciile prestate de terți, remunerarea personalului, executarea unor obligații legale sau contractuale
de către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor şi provizioanelor, consumuri extraordinare.
Adevărat/Fals
3. Costurile reprezintă totalitatea consumurilor exprimate în formă bănească pe care le efectuează
societatea în vederea realizării unei anumite producții sau a unui singur produs.
Adevărat/Fals
11
4. Reducerea cheltuielilor materiale se poate realiza prin următoarele măsuri:
a. dotarea firmei cu maşini, utilaje şi instalații de mare randament;
b.folosirea unor obiecte ale muncii cu parametri superiori şi care determină micşorarea consumurilor
specifice;
c. folosirea unor înlocuitori, mai ieftini, dar fără a afecta nivelul tehnic şi calitativ al produselor.
5. Dobânzile reprezintă:
a. costuri ale capitalurilor proprii care fac parte din categoria cheltuielilor financiare;
b. costuri ale capitalului împrumutat care fac parte din categoria cheltuielilor financiare;
c. costuri ale capitalului împrumutat care fac parte din categoria cheltuielilor extraordinare.
6. Completați: Caracterizarea situației generale a cheltuielilor cu salariile se poate face în
mărimi .............. şi/sau în mărimi .................
7. Cheltuielile materiale sunt formate din următoarele elemente: cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli
cu materialele consumabile, cheltuieli cu energia, apa şi alte utilități, amortizarea mijloacelor fixe şi alte
cheltuieli materiale.

8.6. Bibliografia specifică unității de învățare 8

1. Mărcuță Alina, Tindeche Cristiana, Mărcuţă Liviu - Contabilitatea şi analiza tehnico-economică a
unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism, Editura Ex Terra Aurum, 2020
2. Tindeche Cristiana - Gestiunea şi analiza tehnico-economică a unităţilor de alimentaţie publică şi
agroturism, ISBN 978-973-40-1015-8, Editura CERES, București, 2013
3. Buglea Alexandru, Analiza situației financiare a întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2014

12