FIZIOCRATISMUL

Datorită aplicării politicilor de facturǎ mercantilistǎ, economia

devenea pe zi ce trecea mai sǎracǎ, cu toate că, existau acumulǎri de
numerar.
Economiştii au sesizat cǎ, identificarea banilor cu avuția a fost o
greșeală. Ei au susținut creşterea eficienţei activitǎților economice, mai
ales, a agriculturii. Aceasta era considerată ramura de bazǎ pentru
creșterea bogǎţiei unei ţǎri.
Doctrina economicǎ fiziocratǎ a apǎrut ca o reacţie împotriva
mercantilismului.
Fiziocrații -grup de economiști francezi cu vederi liberale, care pe de o
parte, au criticat mercantilismul, iar pe de altă parte, au adus inovații
importante în teoria economică.
Următoarele trasături fac posibilă poziționarea fiziocraţilor în istoria
gândirii economice:
 
1) au fost ultimii care s-au întrebat, dacă unele ramuri de activitate
puteau asigura bogăţia unei naţiuni;
2) au considerat că, agricultura este unica ramură productivă,
deoarece este capabilă să producă venit net;
3) au fost primii care au analizat activitatea economică ca un flux
continuu de venituri, etc.

Programul fiziocraților cuprindea următoarele:

 ⮚ agricultura franceză să fie organizată pe baze capitaliste;
⮚ organizarea economiei să contribuie în mod direct la organizarea
eficientă a agriculturii;
⮚ prețuri ridicate pentru produsele agricole;
⮚ scutirea fermierilor de la plata impozitelor;
⮚ promovarea exportului;
⮚ liberalizarea comerțului, dar mai ales, a comerțului exterior.

• Fondatorul școlii fiziocrate este François Quesnay (1694-1774).

• Cele mai reprezentative lucrări elaborate de François Quesnay:

1) Tabloul economic
2) Analiza tabloului economic
3) Dreptul natural

În opinia lui François Quesnay scopul activității economice este

reprezentat de producerea și sporirea bogatiei.
Tabloul economic reprezintă primul model macroeconomic din istoria
gândirii economice.
Tabloul economic este un mijloc principal de analiză a fluxurilor
materiale și bănești din care era format circuitul macroeconomic.
Circulația bunurilor și respectiv, a veniturilor se realizează între trei
clase sociale.
Pentru Francois Quesnay existau trei clase sociale:
• Clasa productivă (formată din lucrătorii pământului);
 • Clasa proprietarilor (formată din proprietarii de pământ: clerul,
administraţia de stat, etc);
• Clasa sterilă (formată din acele persoane care lucrau în alte domenii de
activitate).
François Quesnay a sustinut faptul că, venitul net ,,circulă în
societate, precum circulă sângele în corpul omenesc’’. Producătorii
agricoli cumpără produsele realizate de clasa sterilă, consumă servicii și, la
rândul lor, vânzătorii și industriașii cumpără mărfurile agricole pentru
nevoile lor viitoare.
Partea cea mai semnificativă a teoriei fiziocraţilor a fost “credinţa într-o
ordine naturală şi esenţială’’.
“Ordinea naturală” are la bază:
⮚ proprietatea privată;
⮚ libertate economică;
⮚ armonia intereselor.

În viziunea fiziocraţilor, funcţiile statului erau următoarele:

⦿ păstrarea ordinii naturale;

⦿ instrucţia în vederea respectării ordinii naturale;
⦿ realizarea lucrărilor publice.

Fiziocrații au susținut faptul că, libertatea individului este compatibilă

cu ordinea existentă în societate. În viziunea acestora societatea funcționează
după anumite legi naturale.
Fiziocrații resping intervenția statului în economie. Ei nu sunt de acord,
cu protecționismul susținut de mercantiliști.
Fiziocrații au susținut politica economică a liberului schimb, respectiv,
libera concurență. În viziunea acestora, bogăția este reprezentată de acele
bunuri utile societății. Bogăția se realizează prin intermediul productiei, mai
ales în agricultură, și nu prin intermediul comerțului, cum susțineau
mercantiliștii.
Teoria produsului net în viziunea fiziocraților se referă la mobilul
activității economice și a respins ideile mercantiliste referitoare la originea
profitului (în sfera comerțului).

Produsul net – reprezintă diferenţa de valoare în plus, comparativ cu

cea necesară acoperirii bunurilor economice consumate şi nevoilor celor
implicați în activitatea de producție.

Tabloul lui Quesnay redă într-o formă simplă o realitate economică

diversă, anticipând modelul echilibrului general elaborat de Leon Walras.