Sunteți pe pagina 1din 5

FIZIOCRATISMUL

,,Cele mai bune planuri economice eşuează acolo unde nu se ia în consideraţie


decât punctul de vedere economic”. (Samuli Paronen)
(Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=86913)

Aspecte teoretice abordate în cadrul seminarului

1) Contextul apariției fiziocratismului în Europa.


2) Impactul fiziocratismului asupra gândirii economice.
3) Importanța lucrării ,,Tabloul economic” elaborate de François Quesnay.
4) Agricultura – principala ramură de realizare a avuției în viziunea
fiziocraților.

Cuvinte cheie

1) Fiziocratism – Doctrină economică care a apărut în Franța, în secolul al


XVIII-lea și care a criticat mercantilismul. Această doctrină a susținut ideea potrivit
căreia, unica muncă productivă este munca agricolă.
2) Produsul net – reprezintă diferenţa de valoare în plus, comparativ cu cea
necesară acoperirii bunurilor economice consumate şi nevoilor celor implicați în
activitatea de producție.
3) Produs social total – reprezintă valoarea tuturor bunurilor materiale,
precum şi a serviciilor economice, realizate în toate ramurile economiei dintr-o ţară,
pe parcursul unui an. Din punct de vedere material, acesta este reprezentat de toate
mijloacele de producţie şi bunurile de consum realizate.
4) Valoare de întrebuințare – reprezintă posibilitatea unui bun economic
(servicii, materiale, informații) de a satisface o nevoie a individului sau a societății.

*** François Quesnay (1694 - 1774)


Economist francez, considerat reprezentantul marcant al Școlii fiziocrate. El s-
a evidențiat prin lucrarea „Tabloul economic”.
În viziunea lui François Quesnay, societatea era formată din trei clase sociale:
 clasa productivă (clasa fermierilor);
 clasa proprietarilor (proprietarii de pământ: clerul, administraţia de stat
etc.);
 clasa sterilă (comercianţii şi meseriaşii liberi).
Reprezentanții fiziocratismului au demonstrat caracterul echivalent al
schimbului de mărfuri.
Fiziocrații au analizat capitalul prin prisma componentelor sale etc.
Partea cea mai reprezentativă a teoriei fiziocraţilor a fost „credinţa într-o
ordine naturală”.

Teste grilă

1) Fiziocraţii reprezintă un grup de economişti:


a) englezi;
b) spanioli;
c) americani;
d) francezi cu vederi liberale care au criticat mercantilismul.
2) Fiziocraţii nu sunt adepţii:
a) intervenţiei statului în economie;
b) protecţionismului vamal;
c) liberalismului;
d) ordinii naturale în economie.
3) Conform opiniei fiziocraţilor, averea se obţine mai ales prin intermediul:
a) comerţului exterior;
b) agriculturii;
c) transporturilor;
d) industriei.
4) În concepţia fiziocraţilor, în societate există mai multe clase sociale:
a) clasa proprietarilor de pământ;
b) clasa fermierilor;
c) clasa sterilă;
d) clasa militarilor.
5) Principala lucrare a fiziocratului François Quesnay:
a) Avuţia naţiunilor;
b) Câte ceva despre bani;
c) Tabloul economic;
d) Capitalul;
e) Politica.
6) Identificați principalele merite aferente lucrării lui François Quesnay:
a) demonstrează că mobilul producţiei este reprezentat de crearea de „produs
net”;
b) consideră că lucrătorii din industrie sunt neproductivi;
c) reprezintă primul model macroeconomic;
d) model macroeconomic ce reflectă producţia în fluxul ei continuu;
7) În viziunea fiziocraţilor, funcţiile statului erau următoarele:
a) păstrarea ordinii naturale;
b) instrucţia în vederea respectării ordinii naturale;
c) realizarea lucrărilor publice.
8) Principalul factor productiv identificat de fiziocraţi:
a) capitalul;
b) pământul;
c) munca.
9) Fiziocraţii consideră că acele clase sociale care nu se ocupă cu agricultura
sunt:
a) cele mai rentabile;
b) cele mai productive;
c) clase sterile.
10) Potrivit fiziocraților, clasa proprietarilor cuprinde:
a) ţăranii, biserica, meșteșugarii;
b) posesorii de pământ și meșteșugarii;
c) suveran, posesorii de pământ și biserica.
11) Teoria fiziocrată a ,,produsului net” a reprezentat:
a) o realizare remarcabilă a gândirii economice;
b) suportul pe care s-a bazat combaterea ideilor mercantiliste cu privire la
bogăție;
c) un punct de vedere comun cu mercantiliștii cu privire la originea profitului.
12) Tabloul economic a lui François Quesnay a arătat că:
a) reproducția simplă a capitalului este posibilă;
b) reproducția lărgită a capitalului social este posibilă;
c) impozitul funciar să fie plătit doar de către proprietarii de pământ.
13) Identificați principala clasă socială care contribuie în mod substanțial la
realizarea bogățiilor periodice ale națiunii în opina fiziocraților:
a) clasa producătoare;
b) clasa proprietarilor;
c) clasa sterilă.
Să se specifice valoarea de adevăr pentru următoarele afirmații:

1) Reprezentanții fiziocratismului au promovat în economie impozitul unic. A


/ F
2) Fiziocrații nu au promovat în economie impozitul progresiv. A / F
3) În opinia fiziocraților, libertatea individului se află în concordanță cu ordinea
în societate. A / F
4) Concepția fiziocraților despre bogăție este asemănătoare concepției
mercantiliste. A / F
5) Primii economiști care au supus cercetării sistemul instituțiilor sociale au fost
fiziocrații. A / F
6) Potrivit lui François Quesnay, modul în care circulă venitul net în societate
este comparabil cu circulația sângelui în corpul omenesc. A / F
7) Fiziocrații au susținut concepția potrivit căreia bogăția se obține prin
intermediul comerțului exterior. A / F
8) „Tabloul economic” a lui François Quesnay a contribuit la apariția modelului
echilibrului general elaborat de Léon Walras. A / F
9) Lucrarea „Tabloul economic”, elaborată de François Quesnay, reprezintă
primul model de analiză microeconomică din istoria economiei. A / F
10) Unitatea ce stă la baza economiei, în viziunea fiziocraților, este „ferma
capitalistă”. A / F
11) În viziunea fiziocraților, munca în agricultură reprezintă singura muncă
productivă. A / F
12) Fiziocrații au susținut faptul că, singurul izvor al avuției este munca agricolă.
A / F

Teme referate

1) Contribuția fizicratismului la dezvoltarea gândirii economice.


2) „Tabloul economic” a lui François Quesnay.
3) Particularitățile fiziocratismului în țările din Europa.
4) Contribuția agriculturii la crearea „produsului net”.
5) Aportul claselor sociale identificate de fiziocrați la realizarea economiei
naționale.
6) Fiziocratismul în Franța.
7) Principalele critici ale fiziocraților la adresa mercantiliștilor.

S-ar putea să vă placă și