Cursul 7

ANALIZA ECONOMICĂ A CHELTUIELILOR

(Partea I)

7.1. Delimitări şi structuri privind cheltuielile şi costurile

În teoria şi practica economică, evidenţierea consumului de resurse al unei întreprinderi
se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori, bazat pe conceptele de „cheltuieli” şi „cost”.
Pentru definirea şi delimitarea corectă a cheltuielilor se impune urmărirea a trei paşi
importanţi.
Primul pas în definirea cheltuielilor constă în acceptarea faptului că orice activitate
desfăşurată de către o întreprindere este consumatoare de resurse. În condiţiile în care
consumurile de resurse sunt evaluate şi exprimate în unităţi monetare, acestea capătă expresia
generică de „cheltuieli”. În urma definirii cheltuielilor prin prisma consumurilor se apreciază că,
pentru a dobândi sau fabrica un anumit bun material sau serviciu, o întreprindere trebuie să
accepte un „sacrificiu”, tradus printr-o utilizare de resurse.
Aşadar, cheltuielile sunt reprezentarea în expresie bănească a utilizării de
resurse/bogăţie în scopul obţinerii unui bun material sau serviciu.
Pe de altă parte, aşa cum se relevă în contabilitatea europeană, cheltuielile reprezintă
consumuri/utilizări de bogăţie care antrenează o diminuare a situaţiei nete a patrimoniului.
Prezintă interes şi definiţia formulată în Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare, definiție preluată și în OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare
anuale consolidate, conform căreia cheltuielile constituie „diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii,
altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari”1. Definiţia include atât
acele cheltuieli angajate în cursul activităţilor curente ale întreprinderii (de exemplu, drepturile
salariale angajate sau amortizarea echipamentelor) şi concretizate, de regulă, sub forma ieşirilor
sau scăderii valorii activelor, cât şi pierderile, minusurile de valoare survenite pe parcursul
perioadei, indiferent dacă sunt latente sau realizate.
Un al doilea pas ce trebuie făcut în sensul definirii şi delimitării cheltuielilor este
circumscrierea la nivelul întreprinderii. Pentru a putea produce, întreprinderea are nevoie de
diverse resurse economice pe care le achiziţionează de pe piaţă, efectuând plăţi concretizate în
cheltuieli corespunzătoare. Pe măsura consumului acestor resurse în vederea obţinerii de produse
şi servicii, se poate face o delimitare a cheltuielilor respective, delimitare ce corespunde noţiunii
de „cost”.
Al treilea pas necesar mai ales în delimitarea cheltuielilor este stabilirea perioadei de
referinţă.
În teoria şi practica economică se utilizează mai multe categorii de cheltuieli grupate
după diferite criterii, cele mai importante fiind următoarele:
După natura lor (criteriu luat în considerare la elaborarea Contului de profit și pierdere),
principalele categorii de cheltuielile sunt:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
‐ cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziție al
obiectelor de inventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct
asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi a apei consumate; valoarea activelor biologice de
natura stocurilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
‐ cheltuieli cu serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune şi chirii; prime
de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori);
comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi

1
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS 2006) – Editura CECCAR, Bucureşti, 2006, p.48
1
personal; deplasări, detașări şi transferări; cheltuieli poștale şi taxe de telecomunicații, servicii
bancare şi altele;
‐ cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecția socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de entitate);
‐ alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător,
aferente perioadei; pierderi din creanțe şi debitori diverși; despăgubiri, amenzi şi penalități;
donații, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operații de
capital; creanțe prescrise potrivit legii; certificatele de emisii de gaze cu efect de seră
achiziționate potrivit legislației în vigoare şi ale căror costuri pot fi determinate, aferente
perioadei curente etc.);
b) cheltuieli financiare, care cuprind: pierderi din creanțe legate de participații; cheltuieli
privind investițiile financiare cedate; diferențele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind
exercițiul financiar în curs; sconturile acordate clienților; pierderi din creanțe de natură
financiară şi altele.

După modul de înregistrare în contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune,

cheltuielile sunt:
a) încorporabile: corespund unor consumuri normale şi sunt înregistrate atât în
contabilitatea financiară cât şi în contabilitatea de gestiune;
b) neîncorporabile: nu corespund unor consumuri normale, astfel că ele sunt înregistrate
numai în contabilitatea financiară;
c) supletive: sunt înregistrate doar în contabilitatea de gestiune.

În funcţie de modul de repartizare pe purtători cheltuielile se împart în:

a) cheltuieli directe: pot fi individualizate şi atribuite în mod direct unui produs sau unei
activităţi consumatoare de resurse;
b) cheltuieli indirecte: sunt delimitate pe produs sau activitate în mod indirect, printr-un
procedeu de repartizare.

După dependența lor faţă de volumul producţiei cheltuielile se grupează în:

a) cheltuieli variabile: variază în raport cu volumul producţiei sau al activităţii;
b) cheltuieli fixe: sunt relativ constante faţă de nivelul producţiei sau al activităţii.

Definiţiile şi delimitările de mai sus creează premisele pentru definirea şi înţelegerea

noțiunii de „cost”. Literatura de specialitate sugerează frecvent faptul că orice cheltuială devine
cost în cazul în care este asociată următoarelor elemente: resurse consumate, perioadă de timp,
loc de consum, activitate, produs sau serviciu.
Prin urmare, „totalitatea cheltuielilor de producţie efectuate de o întreprindere pentru
producerea şi desfacerea producţiei într-o anumită perioadă de timp, reprezintă costul
producţiei”2. Dacă ne referim, însă la costul pe produs acesta poate fi expresia tuturor
consumurilor de resurse delimitate în timp şi spaţiu şi ocazionate de realizarea unui bun/serviciu
sau poate reprezenta „totalitatea consumurilor de resurse pe care le efectuează întreprinderea
pentru realizarea unei unităţi de produs sau serviciu, în expresie monetară”3.
De asemenea, costul poate corespunde unui “decupaj al cheltuielilor considerat util din
punct de vedere al gestionarului”4.

Observație! Problematica legată de costuri este una foarte complexă și va fi detaliată

într-un alt curs.

2
O.Călin – Contabilitatea de gestiune, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001, p.12
3
Gh.Vâlceanu, V.Robu, N.Georgescu – Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p.176
4
M. Niculescu – Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.148
2
7.2. Analiza ratei medii a cheltuielilor
La nivelul întreprinderii, indiferent de profilul acesteia, prezintă interes explicarea
modificării ratei medii a cheltuielilor, ca expresie sintetică a eficienţei consumului de resurse pe
total sau pe anumite structuri implicate în calcul.
Fiind un indicator de eficienţă, rata medie a cheltuielilor se determină ca raport între
nivelul cheltuielilor totale (sau al categoriilor semnificative de cheltuieli) şi un indicator de
rezultate (de efect).
În practica analizei economico-financiare se folosesc frecvent următoarele rate ale
cheltuielilor:

- Rata medie a cheltuielilor totale:

Cht
Rcht   1000
Qex
sau
Cht
Rcht   1000
CA
unde: Cht - reprezintă suma totală a cheltuielilor;
Qex - producţia exerciţiului;
CA - cifra de afaceri.

- Rata medie a cheltuielilor de exploatare:

ChE
RchE   1000
Qex
sau
ChE
RchE   1000
CA
unde: ChE - reprezintă suma totală a cheltuielilor de exploatare.

- Rata medie a cheltuielilor financiare:

ChFin
RchFin   1000
Qex
sau
ChFin
RchFin   1000
CA
unde: ChFin - reprezintă suma totală a cheltuielilor financiare.

- Rata medie a cheltuielilor variabile:

Chv
Rchv   1000
Qex
sau
Chv
Rchv   1000
CA
unde: Chv - reprezintă suma cheltuielilor variabile.

- Rata medie a cheltuielilor fixe:

ChF
RchF   1000
Qex
sau
ChF
RchF   1000
CA
unde: ChF - reprezintă suma cheltuielilor fixe.

3
 Oricare ar fi rata cheltuielilor, creșterea acesteia reflectă o evoluție nefavorabilă din
punct de vedere economic (respectiv din punct de vedere al eficienței consumului de resurse),
după cum o scădere a ratei cheltuielilor reflectă o evoluție favorabilă din punct de vedere
economic (respectiv din punct de vedere al eficienței consumului de resurse).
Pentru analiza factorială a ratei medii a cheltuielilor totale, de exploatare, variabile și
financiare se recomandă evitarea utilizării relațiilor de calcul prezentate anterior. Drept urmare,
în vederea analizei factoriale, rata medie a cheltuielilor totale se determină pe baza mediei
aritmetice ponderate, astfel:

Rcht 
 g i  rchi
100
unde: gi – reprezintă structura activităţii de producţie sau vânzare pe grupe de produse sau
subdiviziuni organizatorice;
rchi – rata cheltuielilor totale pe structura implicată în analiză.
Pornind de la acest model de analiză, cuantificarea influenţelor factorilor se realizează
astfel:
- influenţa modificării structurii activităţii

 Rcht g i  
 g i1  rchi 0   g i 0  rchi 0
100 100
Modificarea structurii în sensul creşterii ponderii activităţii aferente
produselor/subdiviziunilor organizatorice cu o rată a cheltuielilor în perioada de bază mai mare
decât media pe întreprindere determină o creştere a ratei medii a cheltuielilor totale (efect
nefavorabil).
- influenţa ratei individuale a cheltuielilor totale pe structura implicată în analiză:

 Rcht rchi    i1
g  rchi1  gi1  rchi 0

100 100
Creşterea ratei individuale a cheltuielilor la toate produsele/subdiviziunile organizatorice
sau la cele care dețin în perioada curentă o pondere semnificativă a activităţii, contribuie la
creşterea ratei medii a cheltuielilor totale (efect nefavorabil).
În vederea analizei factoriale, rata medie a cheltuielilor variabile se determină pe baza
mediei aritmetice ponderate, astfel:

Rcht   i
g  rchvi
100
unde: gi – reprezintă structura activităţii de producţie sau vânzare pe grupe de produse sau
subdiviziuni organizatorice;
rchi – rata cheltuielilor variabile pe structura implicată în analiză.
Pornind de la acest model de analiză, cuantificarea influențelor factorilor se realizează în
mod asemănător cu cel prezentat la rata medie a cheltuielilor totale.
Pentru analiza factorială a ratei medii a cheltuielilor fixe se utilizează modelul:
ChF ChF
RchF   1000 sau RchF   1000
Qex CA
Astfel, factorii care pot influenţa în mod direct rata medie a cheltuielilor fixe sunt: fluxul
de activitate (producţia exerciţiului sau cifra de afaceri) şi suma cheltuielilor fixe.
Pentru întreprinderile care comercializează o gamă diversificată de produse, cu preţuri şi
costuri individuale ce variază în limite foarte largi, pentru efectuarea unor analize pertinente se
poate utiliza modelul:

Rch 
 qi ci 1000
 qi pi
unde: qi – reprezintă cantitatea vândută (în unităţi fizice);
ci – costul mediu unitar;
4
 pi – preţul mediu de vânzare unitar.
Plecând de la această relație de calcul, modificarea ratei medii a cheltuielilor faţă de o
anumită bază de comparaţie se explică prin:
- influenţa modificării structurii producţiei vândute(prin intermediul cantităţii):

 Rch gi    1 0  1000   0 0  1000

qc qc
 q1 p0  q0 p0
Modificarea structurii în sensul creşterii ponderii produselor care au în perioada de bază o
rată individuală a costului mai mare decât rata medie determină o creştere a ratei cheltuielilor
totale (efect nefavorabil), după cum o creştere a ponderii produselor care au în perioada de bază
o rată individuală a costului mai mică decât rata medie determină o scădere a ratei cheltuielilor
totale (efect favorabil).
- influenţa modificării preţului de vânzare unitar:

 Rch  pi    1 0  1000   1 0  1000

qc qc
 q1 p1  q1 p0
Creşterea preţului de vânzare unitar la toate produsele sau la cele care deţin cea mai mare
pondere în cadrul vânzărilor, determină o scădere a ratei cheltuielilor totale. Situaţia se apreciază
ca favorabilă cu condiţia ca această creştere a preţurilor să nu fie doar rezultatul inflaţiei. În sens
invers, scăderea preţului de vânzare unitar la toate produsele sau numai la cele care deţin
pondere semnificativă în cadrul activităţii, determină o creştere a ratei cheltuielilor totale, situaţie
apreciată ca nefavorabilă firmei.
- influenţa modificării costului unitar:

 Rch ci    1 1  1000   1 0  100

qc qc
 q1 p1  q1 p1
Creşterea costului unitar al tuturor produselor sau doar al celor care deţin ponderi
semnificative determină o creştere a ratei medii a cheltuielilor totale (efect negativ), după cum o
scădere a costurilor unitare la toate produsele sau doar la produsele care deţin pondere
importantă în total activitate, generează o scădere a ratei medii a cheltuielilor totale (efect pozitiv
dacă această scădere nu afectează calitatea produselor).
Dacă se cunoaşte indicele preţurilor (Ip), indicele volumului fizic (Iq) şi indicele
costurilor (Ic), aceste informaţii pot fi valorificate în stabilirea valorii recalculate a cifrei de
afaceri (q1p0), a cheltuielilor (q1c0) şi a ratei medii a cheltuielilor (q1c0/q1p0), conform
relaţiilor:
- CA recalculată (CAR =  q1 p 0 )

CA R 
1
  q1 p1 ; unde I P 
q p 1 1

IP q p
1 0

sau

CA R  I Q   q 0 p 0 ; unde I Q 
q 1 p0
q 0 p0

- Cheltuielile totale recalculate ( Ch R   q1c0 )

Ch R 
1
  q1c1 ; IC 
q c
1 1

IC q c
1 0

- Rata medie a cheltuielilor recalculată: RchR =

q c 1 0
sau RchR =
Ch R
q p 1 0 CA R