Analiza cheltuielilor

1. Consideraţii asupra noţiunii de cheltuială

Desfăşurarea activităţii în vederea realizării obiectului de activitate şi în special a celei de
exploatare, presupune utilizarea mai multor resurse grupate în resurse materiale, umane şi
financiare.
Expresia valorică a fluxurilor monetare determinate de asigurarea acestor resurse precum şi
de comercializarea rezultatelor activităţii dă conţinut noţiunii de cheltuială a societăților comerciale.
Înseamnă că, pentru a produce, întreprinderea are nevoie de resurse economice, pe care le
achiziţionează de pe piaţă, efectuând cheltuielile corespunzătoare. Drept urmare, în sens larg,
cheltuiala este sinonimă cu o „dare de bani”, adică o plată, ceea ce înseamnă că, în sens financiar,
plăţile constituie în toate cazurile cheltuieli.În mod practic se evidenţiază faptul că nu toate
cheltuielile sunt şi plăţi, deoarece în contabilitatea financiară se regăsesc şi cheltuieli care nu
presupun ieşiri de monetar, ci sunt efectele unor calcule efectuate după anumite reguli sau principii
economice.
Aceste cheltuieli, numite şi cheltuieli calculatorii (sau calculatorice) se referă la cheltuielile
cu amortizările, aferente imobilizărilor corporale sau necorporale, precum şi la cheltuielile cu
provizioanele constituite.
Indirect şi cheltuielile cu amortizările şi provizioanele sunt legate de o plată cu deosebirea că
amortizarea corespunde unei plăţi trecute (valoarea imobilizărilor corporale sau necorporale) pe
când provizioanele corespund unei plăţi viitoare (unui consum potenţial, cu o mare probabilitate de
apariţie).
Înseamnă că, din acest punct de vedere, cheltuielile exprimă nivelul plăţilor, monetare şi
calculate, ocazionate de desfăşurarea activităţii de asigurare a resurselor şi de comercializare a
rezultatelor obţinute.
ÎNTREPRINDERE

ASIGURARE FABRICAŢIE COMERCIALIZARE

RESURSE

PLĂŢI PLĂŢI

CHELTUIELI
- exploatare CHELTUIELI
- financiare COSTURI DESFACERE

CHELTUIELI TOTALE

Schema de formare a cheltuielilor și costurilor

 Dacă definim cheltuielile din prisma alocării resurselor pentru activitatea de exploatare
atunci cheltuielile de producţie reprezintă expresia valorică a factorilor de producţie daţi în consum
în scopul obţinerii produselor finite, executării de lucrări sau prestării de servicii.
Societăţile comerciale pot să-şi asigure resursele materiale necesare fără ca ele să fie
considerate cheltuieli. Ca urmare ele se vor regăsi, în majoritatea lor, înregistrate în bilanţ sub formă
de stocuri (imobilizate sau circulante) dar pe măsură ce sunt alocate activităţii de exploatare ele
devin cheltuieli.
În reglementările contabile în vigoare, cheltuielile se definesc ca fiind valorile plătite sau
de plătit pentru:
• consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
societatea comercială;
• cheltuieli cu personalul;
• executarea unor obligaţii legale sau contractuale;
• amortizarea şi provizioanele constituite;
• pierderile perioadei.
Se poate observa că în acest caz sunt incluse în noţiunea de cheltuială valorile plătite sau care
urmează să fie plătite aferente resurselor utilizate în activitatea de exploatare precum şi valorile
calculate aferente mijloacelor economice regăsite sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor,
cum ar fi: numerarul sau echivalentele numerarului, stocurile, terenurile şi activele imobilizate.

2. Clasificarea cheltuielilor
Pentru clasificarea cheltuielilor se folosesc mai multe criterii:
a) după natura lor economică, cheltuielile se grupează în:
• cheltuieli de exploatare;
• cheltuieli financiare;
• cheltuieli cu impozitul pe profit.

b) după comportamentul lor faţă de volumul previzionat al activităţii cheltuielile se împart

în:
• cheltuieli fixe;
• cheltuieli variabile.
Cheltuielile fixe sunt independente de volumul producţiei, suma lor nu se modifică
pe termen scurt, în timp ce valoarea unitară a acestora (cheltuieli unitare fixe) prezintă
tendinţe de scădere odată cu creşterea volumului de activitate.

CF cf
(totale) (unitare)

Investiţii Q Q

Evoluţia cheltuielilor fixe

 Cheltuielile fixe au în componenţa lor:
• o parte din cheltuielile indirecte aferente activităţii economice (amortizările şi provizioanele;
salariile, contribuţia pentru asigurări sociale şi protecţia socială a personalului indirect productiv,
cheltuielile de întreţinere şi reparaţii; impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate; alte cheltuieli
indirecte de exploatare);
• o parte din cheltuielile de desfacere care nu depind de volumul prestaţiilor efectuate;
• în totalitate cheltuielile generale de administraţie (salariile personalului administrativ şi de
conducere, alte cheltuieli administrative cum ar fi cheltuielile cu chiriile plătite, cheltuielile cu
furniturile de birou, cheltuieli cu abonamente, reviste, cărţi sau cheltuieli cu primele de asigurare,
cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător).
Dacă se analizează cheltuielile fixe se poate observa că mărimea lor depinde în mare măsură
de factorul timp, rămânând relativ neschimbată sau schimbându-se în mărimi nesemnificative odată
cu modificarea volumului previzionat al producţiei.
Cheltuielile variabile totale sunt dependente de volumul previzionat de activitate, fiind
consecinţa deciziei de exploatare, de utilizare a capacităţilor existente. Cheltuielile variabile cuprind:
• cheltuielile directe în totalitate;
• parţial cheltuielile indirecte (consumurile de energie şi combustibili efectuate în
scopuri tehnologice);
• de asemenea parţial, cheltuielile de desfacere, respectiv cele a căror mărime este
dependentă de volumul vânzărilor.

CV cv

Q Q
Evoluţia cheltuielilor variabile

În funcţie de corelaţia dintre volumul previzionat al producţiei şi nivelul cheltuielilor

variabile, acestea se pot grupa în:
• cheltuieli variabile proporţionale, care se caracterizează prin faptul că se modifică în aceeaşi
proporţie şi în acelaşi sens cu modificarea nivelului previzionat al volumului fizic al
producţiei:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe;
- cheltuieli cu ambalajele;
- salariul muncitorilor direct productivi.
• cheltuieli variabile progresive (supraproporţionale) care se caracterizează prin faptul ca
nivelul lor creşte într-un ritm mai mare decât creşte volumul previzionat al producţiei.
Cauzele acestor modificări se regăsesc în:
- scăderea productivităţii muncii;
- micşorarea randamentului utilajelor sau instalaţiilor;
 - creşterea tarifului de salarizare a personalului într-un ritm mai mare decât creşterea
productivităţii munci;
- creşterea preţurilor materiilor prime şi materialelor.
• cheltuieli variabile degresive (subproporţionale), care se caracterizează prin faptul ca nivelul
lor creşte într-un ritm mai mic decât ritmul creşterii volumului previzionat al producţiei:
- cheltuieli cu materialele auxiliare;
- cheltuieli cu remunerarea personalului auxiliar;
- unele cheltuieli de întreţinere.
b) după posibilitatea de repartizare pe purtătorii de cheltuieli avem:
- cheltuieli directe;
- cheltuieli indirecte;
- cheltuieli de desfacere;
- cheltuieli generate de administraţie.
Cheltuielile directe sunt legate nemijlocit de activitatea unui loc de muncă sau de realizarea
unui produs fiind localizate şi repartizate direct pe unitatea de produs. Nivelul lor depinde de
consumul specific de resurse şi de preţul sau tariful la care se echivalează acest consum.
Cheltuielile directe sunt formate din contravaloarea materialelor directe, salarii directe,
contribuţia la fondul pentru asigurări sociale şi protecţia socială aferentă salariilor directe şi alte
cheltuieli directe legate de activitatea de exploatare.
Cheltuielile indirecte sunt cheltuieli care nu pot fi localizate direct pe unitatea fizică de produs
sau serviciu fiind ocazionate de funcţionarea întreprinderii în ansamblul său. Aceste cheltuieli
(cheltuieli ocazionate de întreţinerea şi repararea mijloacelor fixe, energia, combustibilii, apa şi alte
cheltuieli globale efectuate pentru exploatare) sunt repartizate asupra produselor cu ajutorul unor
chei de repartiţie
Cheltuielile de desfacere sunt angajate pentru asigurarea condiţiilor de desfăşurare a vânzării
producţiei sau a mărfurilor;
Cheltuielile generale de administraţie sunt efectuate pentru administrarea şi conducerea
unităţii în ansamblul ei.

c) după conţinutul lor cheltuielile se grupează în:

• cheltuieli cu personalul;
• cheltuieli materiale.
Cheltuielile cu personalul cuprind plăţile generate de remunerarea personalului agentului
economic. Pe lângă cheltuielile cu salariile în această categorie sunt incluse şi o serie de plăţi impuse
de legislaţia economică cuprinse în alte cheltuieli asociate salariilor: contribuţia la asigurările sociale,
contribuţia la constituirea fondului de şomaj, impozitul asupra salariilor, indemnizaţii pentru
detaşări şi transferuri, prime de asigurare, etc.
Cheltuielile materiale sunt ocazionate de plăţile efectuate pentru asigurarea resurselor
materiale, stocate sau nestocate (materii prime şi materiale, combustibil, energie, apă, abur) precum
şi de recuperarea valorii activelor imobilizate (amortizarea mijloacelor fixe).
d) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie cheltuielile se împart în:
• cheltuieli monetare (numite şi pagatorice);
• cheltuieli nemonetare (numite şi calculatorice).
Cheltuielile monetare generează un flux monetar de plată şi urmăresc fluxurile de numerar
destinate partenerilor de afaceri. Aceste fluxuri de numerar reprezintă plata cumpărărilor din mediul
extern (achiziţii de materii prime, materiale, combustibil, energie, apă), plata unor servicii prestate
sau lucrări executate de terţi, plata salariilor angajaţilor, precum şi plata altor obligaţii (impozite,
taxe, dobânzi).
 Cheltuielile nemonetare nu presupun ieşiri de numerar la nivelul agentului economic, ci doar
o reflectare a deprecierii elementelor patrimoniale (cheltuieli cu amortizările) sau un consum
potenţial de resurse în perioada următoare (cheltuieli cu provizioanele).
e) după perioada de timp care le generează cheltuielile se împart în:
• cheltuieli pe termen scurt;
• cheltuieli pe termen lung.
Cheltuielile pe termen scurt sunt legate de dimensiunea, dotarea şi structura actuală a
întreprinderii.
Cheltuielile pe termen lung iau în considerare modificările asupra agentului economic
generate de incidenţa progresului tehnic.
f) după modul de încorporare în costuri cheltuielile se împart în:
• cheltuieli integral încorporabile în costuri;
• cheltuieli parţial încorporabile în costuri;
• cheltuieli neîncorporabile;
• cheltuieli supletive.
Cheltuieli integral încorporabile în costuri sunt cheltuieli care se vor include în costuri cu
suma egală cu plata lor înregistrată în contabilitatea financiară. În această situaţie se află cheltuielile
de exploatare şi cheltuielile financiare sub forma dobânzilor pentru activitatea cu ciclu lung de
fabricaţie.
Cheltuielile parţial încorporabile în costuri se referă la acele cheltuieli care deşi reflectă plăţi
ele privesc o perioadă mai mare decât perioada de gestiune, ceea ce face ca doar partea referitoare la
această perioadă să fie încorporată în costuri (cheltuieli cu chiriile, plata impozitelor şi taxelor etc.)
sau calculate după criterii impuse de legislaţia fiscală faţă de calculele tehnico-economice din
calculaţia costurilor (cheltuieli cu amortizarea).
Cheltuielile neîncorporabile în costuri sunt cheltuieli înregistrate în contabilitatea financiară,
nefiind considerate costuri deoarece nu au un caracter obişnuit în raport cu activitatea agentului
economic.
În această categorie intră, în primul rând, cheltuielile extraordinare deoarece sunt, în cea mai
mare parte, independente de activitatea curentă.
De asemenea, sunt neincorporabile cheltuielile financiare ocazionate de pierderi, cheltuielile
cu provizioanele pentru litigii şi alte riscuri, unele cheltuieli de exploatare din deprecieri ale
conturilor de creanţe-clienţi, pierderile din creanţe anulate precum şi cheltuielile privind impozitul
pe profit.
Cheltuieli supletive (sau suplimentare) nu reprezintă cheltuieli propriu-zise deoarece nu
sunt înregistrate în contabilitatea financiară ele fiind recunoscute doar ca şi costuri în contabilitatea
de gestiune.
În această situaţie se află:
− salariul întreprinzătorului;
− dobânzile calculate la capitalul propriu;
− chiria calculată pentru activele imobilizate aflate în proprietate şi folosinţă proprie.
Înregistrarea acestor elemente la costuri permite efectuarea unor calcule de eficienţă şi a
unor analize comparative pentru agenţii economici cu forme de organizare diferite.
g) după decalajul existent între momentul efectuării plăţii şi momentul includerii în costuri,
cheltuielile se împart în:
• cheltuieli curente;
• cheltuieli anticipate;
• cheltuieli preliminate.
 Cheltuielile curente cuprind acele plăţi efectuate în cursul perioadei de gestiune şi care se vor
regăsi în aceeaşi perioadă în costuri. În această categorie se includ cheltuielile cu materiile prime şi
materialele, cheltuielile cu salariile, cheltuielile cu utilităţile.
Cheltuielile anticipate sunt plăţi ale perioadei curente de gestiune dar care vor afecta
costurile perioadelor viitoare de gestiune: cheltuieli cu reparaţiile capitale şi reviziile tehnice,
cheltuieli cu abonamentele, plăţi anticipate de chirii, etc.
Cheltuieli preliminate (numite şi cheltuieli calculate sau contabile) se referă la acele cheltuieli
care afectează costurile perioadei curente de gestiune dara căror plată efectivă se va efectua într-o
perioadă ulterioară (plata concediilor care se efectuează în anumite perioade ale anului, dar
includerea în costuri se realizează preliminat proporţional pentru toate lunile anului, achiziţionări
de bunuri şi servicii fără facturi primite, dobânzi, impozite şi taxe datorate).
h) după legătura cu obiectul de activitate cheltuielile pot fi împărţite în:
• cheltuieli propriu-zise;
• cheltuieli sub formă de pierderi.
Cheltuielile propriu-zise apar în cursul activităţilor curente ale unui agent economic
regăsindu-se sub forma cheltuielilor aferente vânzărilor, consumului de stocuri, salariilor,
amortizărilor şi provizioanelor.
Cheltuielile sub formă de pierderi pot sau nu să apară în activităţile curente ale agentului
economic şi se referă la cheltuielile rezultate din vânzarea activelor fixe şi cheltuielile financiare sub
forma pierderilor nete din cedarea titlurilor de plasament, diferenţelor nefavorabile de curs valutar,
sconturilor acordate clienţilor.
i) după modul de evidenţă a cheltuielilor şi calculul costurilor, cheltuielile se clasifică în:
• cheltuieli pe elemente primare;
• cheltuieli pe articole de calculaţie.

3. Modalităţi de analiză a cheltuielilor

În esenţă cheltuielile înregistrate de un agent economic sunt legate de asigurarea şi
valorificarea resurselor necesare pentru realizarea obiectului de activitate.
Analiza cheltuielilor la acest nivel urmăreşte să evidenţieze evoluţia acestora, factorii care
influenţează nivelul lor, corelaţiile dintre factori şi cheltuieli, în vederea identificării rezervelor care
pot fi mobilizate pentru creşterea performanţelor şi a capacităţii concurenţiale.
Analiza cheltuielilor agenţilor economici are în vedere următoarele aspecte:
- analiza structurală a cheltuielilor;
- analiza factorială a cheltuielilor;
- efectele economice generate de modificarea cheltuielilor.
Aceste direcții de analiză se pot efectua atât pentru ansamblul activității desfășurate cât și
pentru fiecare element de cheltuială.

3.1 Analiza structurală a cheltuielilor

Pentru analiza structurală a cheltuielilor se utilizează de cele mai multe ori clasificarea lor
după natură, reflectată în contul de profit şi pierdere. Astfel cheltuielile se împart in:
• cheltuielile de exploatare;
• cheltuielile financiare.

Cheltuielile de exploatare sunt reflectate în contabilitate în clasa 6 – conturi de cheltuieli şi

cuprind:
• Cheltuieli privind stocurile, formate din următoarele elemente:
– cheltuieli cu materiile prime;
– cheltuieli cu materialele consumabile:
 - cheltuieli cu materialele auxiliare;
- cheltuieli privind combustibilul;
- cheltuieli privind materialele pentru ambalat;
- cheltuieli privind piesele de schimb;
- cheltuieli privind seminţele şi materialele de plantat;
- cheltuieli privind furajele;
- cheltuieli privind alte materiale consumabile;
– cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar;
– cheltuieli privind materialele nestocate;
– cheltuieli privind energia şi apa;
– cheltuieli privind animalele şi păsările;
– cheltuieli privind mărfurile;
– cheltuieli privind ambalajele.
• Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, cu următoarele conturi:
– cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile;
– cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile;
– cheltuieli cu primele de asigurare;
– cheltuieli cu studiile şi cercetările.
• Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi:
– cheltuieli cu colaboratorii;
– cheltuieli privind comisioanele şi onorariile;
– cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
– cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal;
– cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări;
– cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii;
– cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate;
– alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi.
• Cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate:
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe terenuri;
- taxa asupra mijloacelor de transport;
- taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;
- taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate;
- accizele şi taxele vamale, etc.
• Cheltuieli cu personalul, regăsite în:
- cheltuieli cu salariile personalului;
- cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială.
• Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele cuprind:
- cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor;
- cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor;
- cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante.
• Alte cheltuieli de exploatare se referă la:
- pierderi din creanţe şi debitori diverşi;
- despăgubiri, amenzi şi penalităţi;
- donaţii şi subvenţii acordate;
- cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital;
- alte cheltuieli de exploatare.
 Cheltuielile financiare sunt generate de realizarea operaţiunilor financiare la nivelul
agenţilor economici şi cuprind:
- pierderi din creanţe imobilizate;
- cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
- diferenţele nefavorabile de curs valutar;
- dobânzile privind exerciţiul financiar în curs, plătite sau de plătit;
- sconturile acordate clienţilor;
- pierderi din creanţe de natură financiară;
- cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele.

Ca şi metode de analiză structurală a cheltuielilor utilizate, cel mai frecvent se întâlnesc:

• modelarea fenomenului pe baza modelelor analogice (grafice);
• metoda ABC.
Tipurile de grafice care exprimă cel mai bine structura cheltuielilor unui agent economic sunt
diagramele sectoriale.
Analiza structurală a cheltuielilor cu ajutorul diagramelor sectoriale poate fi efectuată pe
ansamblul cheltuielilor sau pe elemente de cheltuieli, atât în mărimi absolute cât şi în mărimi relative.

cheltuieli de exploatare
cheltuieli financiare
cheltuieli extraordinare

Structura cheltuielilor în expresie valorică

Metoda ABC permite compararea grafică a structurii cheltuielilor cu o structură considerată

de referinţă. În urma acestei comparaţii concluzia reflectă fie o concentrare a ponderii cheltuielilor
pe anumite elemente de cheltuială, fie o repartizare uniformă a ponderii pe toate elementele
considerate.
Pentru analiza structurii cheltuielilor, ca și în cazul analizei cifrei de afaceri, se compară curba
teoretică cu cea reală, când se delimitează trei grupe sau zone:
• prima grupă, reprezentând 10 – 15% din numărul total de elemente contribuie cu 60 – 70%
la valoarea totală a cheltuielilor (Zona A);
• a doua grupă, reprezentând 25 – 30% din numărul total de elemente contribuie cu 25 – 30%
la valoarea totală a cheltuielilor (Zona B);
• a treia grupă, reprezentând 60 – 70% din numărul total de elemente contribuie cu 10 – 15%
la valoarea totală a cheltuielilor (Zona C).
Analiza structurală a cheltuielilor presupune urmărirea următoarelor aspecte:
• variaţia cheltuielilor, pe total şi pe activităţi, în mărimi absolute şi relative;
• ritmurile diferite de modificare a cheltuielilor;
• modificările intervenite în structura cheltuielilor totale şi pe activităţi;
• corelarea cheltuielilor, pe total şi pe activităţi, cu veniturile obţinute şi evidenţierea
eficienţei economice a cheltuielilor.
 3.2 Analiza factorială a cheltuielilor
Desfăşurarea activităţii unui agent economic necesită consumuri de resurse materiale,
umane şi financiare, grupate după natura lor în cheltuieli de exploatare, financiare şi extraordinare.
Dacă se face corelaţie între cheltuieli şi venituri se constată că sunt cheltuieli care generează
venituri şi cheltuieli care nu generează venituri. Astfel, cheltuielile de exploatare se corelează direct
cu veniturile din exploatare, în timp ce cheltuielile financiare nu au ca rezultat obţinerea de venituri
financiare. Unele cheltuieli financiare, cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele primite, pot
fi corelate cu veniturile din exploatare.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenţia evoluţia acestora, factorii
care influenţează nivelul lor, precum şi identificarea rezultatelor care pot fi puse în valoare pentru
reducerea lor sau menţinerea în limitele de eficienţă care concură la performanţa economico-
financiară a societății comerciale.

3.2.1 Analiza cheltuielilor totale

Pentru analiza cheltuielilor totale se pot utiliza două modele de analiză.

Ch t = Chexp l + Ch fin
sau
Ch
Ch t 1000Vt = t 1000
Vt
unde:
Cht – cheltuieli totale;
Chexpl – cheltuieli de exploatare;
Chfin – cheltuieli financiare;

Cht/1000Vt – cheltuieli la 1000 lei venituri totale;

Vt – venituri totale.

În cazul primului model, numit şi model structural de analiză, cuantificarea acţiunii celor trei
elemente structurale (variabile independente) asupra cheltuielilor totale se face cu ajutorul metodei
balanţei.
Analiza pe baza celui de-al doilea model, numit model factorial de analiză, cuantificarea
acţiunii factorilor asupra cheltuielilor la 1000 lei venituri totale se face cu ajutorul metodei
substituţiilor în lanţ.
Factorii de influenţă asupra modelului sunt:
Δ gs i

Δ Cht/1000Vt
Ch t
Δ  1000
Vt
• Măsurarea influenţei modificării structurii veniturilor totale:
Ch Ch
ti ti
ΔCh
t/1000Vt
(gs ) =  gs
i i1
 0
 1000 −  gs i 0  0
 1000
V V
ti ti
0 0
 Creşterea ponderii veniturilor care au un nivel al cheltuielilor la 1000 lei venituri totale mai
mic decât nivelul din perioada de bază al cheltuielilor la 1000 de lei venituri totale și scade ponderea
veniturilor cu cheltuieli mai mari la 1000 lei venituri decât nivelul din perioada de bază al
cheltuielilor la 1000 de lei venituri totale, va determina reducerea cheltuielilor la 1000 lei venituri
totale.
Măsurarea influenţei modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri, pe categorii de venituri:
Ch Ch Ch
ti ti
  1000 −  gs i1 
ti 1 0
ΔCh ( 1000) =  gs * 1000
t/1000Vt i1
V V V
ti ti ti
1 0

Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri totale, pe categorii de venituri va determina

modificarea în acelaşi sens al cheltuielilor la 1000 lei venituri totale.
Pentru reducerea cheltuielilor totale, la 1000 lei venituri totale se poate urmări:
• respectarea criteriului eficienţei economice în desfăşurarea activităţii, după care veniturile
fiecărei activităţi desfăşurate trebuie să acopere cheltuielile aferente;
• modificarea structurii veniturilor în sensul creşterii ponderii acelor categorii de venituri care
înregistrează un nivel al cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai redus decât nivelul
mediu al perioadei de bază;
• reducerea cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale pe categorii de venituri.

3.2.2 Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare constituie componenta de bază a cheltuielilor unui agent economic

cu activitate de producţie şi comercializare, deţinând ponderea principală în total cheltuieli.
Analiza cheltuielilor de exploatare se efectuează cu ajutorul indicatorului „cheltuieli de
exploatare la 1000 lei venituri din exploatare”:
Ch expl 1000Vt =
 Ch expl
 1000 =  gs i 
Ch expli
 1000
V expl Vexpli
unde:
Chexpl/1000Vexpl – cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare;
ΣChexpl – cheltuielile de exploatare pe categorii de cheltuieli;
ΣVexpl – venituri din exploatare pe categorii de venituri;
gsi – structura veniturilor din exploatare.
Factorii de influenţă asupra modelului sunt:
Δ gs i

Δ Chex/1000Ve
Δ Ch ex  1000
Ve

• Măsurarea influenţei modificării structurii veniturilor din exploatare:

Ch ex Ch ex
i0 i0
ΔCh ex/1000V (gs i ) =  gs i
e
  1000 −  gs i   1000
1 V 0 V
ei ei
0 0
Creşterea ponderii veniturilor care au un nivel al cheltuielilor la 1000 lei venituri din
exploatare mai mic decât nivelul din perioada de bază al cheltuielilor la 1000 de lei și scăderea
ponderii veniturilor care au un nivel al cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare mai mare decât
nivelul din perioada de bază al cheltuielilor la 1000 de lei, va determina reducerea cheltuielilor la
1000 lei venituri din exploatare.
• Măsurarea influenţei modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri, pe categorii de venituri:
Ch ex Ch ex Ch ex
i1 i0
ΔCh ex/1000V (
e V
i
1000) =  gs i   1000 −  gs i  * 1000
1 Ve 1 V
ei i1 ei
0
Modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe categorii de venituri va
determina modificarea în acelaşi sens al cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare.
Pentru reducerea cheltuielilor din exploatare, la 1000 lei venituri din exploatare se poate
urmări:
• respectarea criteriului eficienţei economice în desfăşurarea activităţii, după care preţurile de
vânzare sau tarifele practicate trebuie să acopere costurile unitare;
• modificarea structurii veniturilor, în sensul creşterii ponderii acelor categorii de venituri care
înregistrează un nivel al cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare mai
redus decât nivelul mediu al perioadei de bază și al reducerii ponderii acelor categorii de
venituri care înregistrează un nivel al cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din
exploatare mai ridicat decât nivelul mediu al perioadei de bază;
• reducerea cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare pe categorii de
venituri.