Metoda costului standard Definitie: Costul standard ia in considerare nivelul normal al consumului de materiale si consumabile, al eficientei manoperei, si al capacitatii

de productie. Daca se utilizeaza acest sistem este esential sa se faca revizuirea periodica a acestor costuri si, daca este necesar, sa se revizuiasca in functie de conditiile actuale. Altfel, s-ar utiliza date depasite pentru determinarea costului stocurilor.

Metoda direct costing

Metoda direct costing ataeaz produsului numai acele cheltuieli care variaz direct cu volumul produciei fabricate. Aceasta nseamn ca n costul produsului se cuprind doar cheltuielile cu materiile prime i materialele directe, cele privind manopera direct precum i cheltuielile indirecte cu caracter variabil. Celelalte cheltuieli (de exemplu: salariile personalului TESA i de conducere, amortizarea, primele de asigurare etc.), care sunt mai degrab expresia unei funcii de timp dect de producie (volum), sunt excluse din costul produsului. Astfel, cheltuielile fixe, n concepia original a metodei, sunt urmrite pe total ntreprindere i suportate din contribuia bruta (marja pe costuri variabile). Contribuia brut se determin ca rezultat financiar parial, prin scderea cheltuielilor variabile din totalul veniturilor din vnzare. Metoda direct costing permite analiza detaliat a cheltuielilor de producie n scopul asigurrii eficienei ntregii activiti economice, dei ea nu asigur stabilirea unor responsabiliti n ceea ce privete nivelul cheltuielilor fixe. Costul unitar pe produs (Cu) n cadrul acestei metode se determin prin raportarea totalului cheltuielilor variabile la volumul fizic al produciei obinute. Total cheltuieli variabile Cu = ------------------------------Cantitate produs obinut n contextul metodei, datorit ponderii ridicate pe care o dein cheltuielile variabile n totalul cheltuielilor de producie, un indicator specific i deosebit de semnificativ este contribuia brut la profit, calculat pe produs i la nivel de ntreprindere, indicator care se calculeaz conform relaiei:

Cbt = Volumul desfacerilor la - Cheltuieli variabile pre de vnzare totale

unde Cbt = contribuia brut la nivel de ntreprindere iar,

Cbt Cbu = ------------------------------------------Cant. produse obinute sau Cbu = Pre vnzare unitar - cheltuieli variabile unitare unde Cbu = contribuia brut unitar. Contribuia brut (ntlnit n literatura de specialitate i sub denumirea de marja pe costuri variabile) este destinat acoperii cheltuielilor fixe (de structur) considerate costuri ale perioadei i care privesc n ansamblu capacitatea ntreprinderii de a produce i vinde.[1] n consecin cheltuielile fixe se programeaz i se urmresc global i nu se include n costul produselor. Ele afecteaz direct rezultatul din exploatare al ntreprinderii. Cheltuielile variabile sunt calculate pe sectoare de cheltuieli sau pe produse. Rezultatul financiar se determin prin relaia: Rezultat (profit sau pierdere) unde CF = cheltuieli fixe = Cbt - CF

Metoda direct costing sau a costurilor variabile

Metoda const n repartizarea costurilor variabile, directe i indirecte, asupra fiecrui obiect de calculaie. Conform metodei, costurile fixe nu sunt supuse repartizrii, ele fiind considerate costuri ale perioadei. Raiunea metodei const n faptul c fiecare produs contribuie cu o marj brut la acoperirea totalului costurilor fixe. Ecuaia de baz a metodei este: Cifra de afaceri Costuri variabile = Marja contribuiei - Costuri fixe = Profit/Pierdere Observatie. Noiunile de marj brut i marja contribuiei nu sunt identice deoarece: marja brut acoper costurile de vanzare/desfacere i asigur un profit iar marja contribuiei acoper costurile fixe i asigur un profit. Pe baza calculului marjei contribuiei se poate stabili o ierarhizare a produselor n funcie de contribuia lor la acoperirea cheltuielilor fixe. Aceast ierarhizare permite eliminarea produselor nerentabile, atunci cnd este cazul.

Costul standard
1. Prezentarea metodei Metoda standard cost este o metoda de tip integral sau absorbant de determinare a costurilor/cheltuielilor prestabilite/bugetate/antecalculate. Structurarea cheltuielilor in cadrul metodei se face dupa doua critetii: a. Dupa separarea cheltuielilor in directe si indirecte b. Dupa separarea cheltuielilor in variabile si fixe Acesta dubla clasificare a cheltuielilor da posibilitatea atat a stabilirii legaturii intre cheltuieli si purtatorul de cost /sectorul de activitate, respectiv intre cheltuieli si evolutia volumului fizic al productiei. Cheltuielile indirecte de impart in : - cheltuieli variabile pe produs - cheltueili fixe pe centru de responsabilitate Acesta structurare va determina si articolele de calculatie specifice metodei, respectiv: * materii prime si materiale directe * manopera directa * regie ( cheltuieli indirecte de productie si cheltuieli generale si de administratie) Definitie: Standardele sunt marimi cu caracter de etalon stabilite pe baza de studii, analize sau pornind de la unele masuratori precedente si corijate pe

parcurs. Standardele pot fi cantitative si valorice In raport cu modul de calcul si cu conditiile la care se refera standardele pot fi : - ideale; - normale; - reale. 2. Elaborarea calculatiei costurilor standard pe produs Aceasta presupune elaborarea calculatiilor standard pe structura articolelor de calculatie specifice metodei respective: - calculul costurilor standard pentru materiale - calculul costurilor standard pentru manopera - calculul costurilor de regie standard. a. Calculul costurilor standard pentru materiale (directe) Se stabileste pentru materiile prime si materialele directe care pot fi identificate pe produs si implicit au o legatura directa cu realizarea produsului. Pentru stabilirea costurilor standard cu materialele, trebuie cunoscute doua elemente : - norma de consum ( consumul standard ) - pretul standard. Norma de consum este determinata prin studii, devize, masuratori, proiecte, etc. Pretul standard este pretul din contractele principale incheiate cu furnizorii pentru acele materiale. Relatia de calcul este: unde : Cs consumul standard si Ps - pretul standard Cheltuielile standard pentru materiale se stabilesc pe unitatea de produs indiferent care este cantitatea previzionata ce se va fabrica. Cheltuielile standard pentru materiale se determina pentru fiecare material care intra in componenta unui produs. Exemplu: Pentru a obtine o unitate de produs A se folosesc 3 materii prime si materiale directe. Cantitatile standard si preturile standard sunt redate de jos: Calculul costului standard pentru materiale pentru produsul A Fel material UM Cs Ps Valoare (standard valoric) cost standard pt materiale Material X Kg 10 1.000 10.000 Y Buc 5 20.000 100.000 Z ml 2 80.000 160.000 Total 270.000 b. Calculul costurilor standard pentru monopera ( directa ) Se stabilesc pentru manopera directa identificabila pe purtatorul de cost in momentul identificarii. Pentru aceasta calculatie se impune a se cunoaste: - timpul standard ( norma de timp) acesta se stabileste prin devize, antemasuratori pentru fiecare categorie de operatie care trebuie efectuata, intrucat pentru o anumita operatie este necesara o anumita calificare sau specializare;

- tariful de salarizare standard - acesta se regaseste de regula in contractul colectiv de munca, unde tarifele sunt stabilite pe specializari sau categorii. Costul standard pentru manopera se stabileste pe unitatea de produs pentru fiecare operatie in parte. Relatia de calcul este: unde: ts - timpul standard ( norma de timp) Tss tariful de salarizare standard Exemplu: Pentru obtinerea aceleiasi unitati de produs A se efectueaza trei operatiuni, Tss si ts regasindu-se in tabelul de mai jos. Calculul costului standard pentru manopera pentru produsul A Fel material UM Cs Ps Valoare (standard valoric) cost standard pt materiale Material X Ore 1,5 20.000 30.000 Y Ore 2 30.000 60.000 Z ore 5 35.000 175.000 Total 265.000 Calculul costurilor de regie standard Costurile de regie se refera la : - regia centrului de responsabilitate ( cheltuieli indirecte de productie ); - regia intreprinderii ( cheltuieli generale si de administratie). Pentru determinarea calculatiilor standard de pleaca de la : * cheltuieli de regie standard din ultimul an sunt realiste pentru ca sunt din perioada cea mai apropriata, dar fiind pe o singura perioada (1 an) nu dau posibilitatea stabiliarii comportamentului cheltuielilor fata de volumul fizic al productiei in evolutia acestora, inconvenient regasit in principal pentru cheltuielile cu caracter mixt, respectiv au o componenta variabila si una fixa

1 Metode de calculare a costurilor

Cuvinte cheie: reguli de calculare a costurilor metode de calculare a costurilor Deoarece in contabilitatea financiara recunoasterea si evaluarea initiala se efectueaza la cost de productie, in calcularea costurilor aferente bunurilor, lucrarilor si serviciilor realizate, trebuie sa aveti in vedere urmatoarele reguli: In cost nu se includ urmatoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit:

-pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate calculare peste limitele normal admise; -cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care astfel de costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie; -regiile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si in locul in care se gasesc in gestiune; -costurile de desfacere. In cost se pot include: -dobanzile aferente imprumuturilor, denumite costuri ale indatorarii, numai daca acestea sunt direct atribuibile achizitiei, constructiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricatie; -cheltuielile generale de administratie, numai daca acestea reprezinta cheltuieli suportate pentru a aduce bunurile in forma si in locul in care se gasesc in gestiune. Tehnologia de calculatie a costurilor are la baza diverse tehnici, procedee si metode care depind de urmatorii factori: specificul procesului tehnologic si al modului de organizare a productiei; compartimentarea activitatii firmei pe sectii autonome; delimitarea in timp a cheltuielilor, astfel incat sa se poata determina cu exactitate cheltuielile aferente veniturilor pentru stabilirea corecta a rezultatelor financiare si a profitului; alegerea corecta a obiectului calculatiei pentru determinarea cheltuielilor pe fiecare activitate in parte; delimitarea cheltuielilor in functie de natura activitatii desfasurate (de productie, comerciala si de investitii) pentru cunoasterea eficientei fiecareia in vederea controlului respectarii disciplinei financiare si fiscale. Modelul general al calculatiei costurilor se exprima sintetic prin formula: C = T d + T i , in care: C = costul unitar al produsului/serviciului; Td = totalul cheltuielilor directe aferente produsului/serviciului; T i = totalul cheltuielilor indirecte aferente produsului/serviciului. In functie de modul de organizare a productiei, specificul activitatii, particularitatile procesului tehnologic si de necesitatile proprii ale firmei, aveti

posibilitatea sa optati pentru aplicarea uneia din urmatoarele metode de calculare a costurilor: metoda costului standard; metoda pe comenzi; metoda pe faze; metoda globala; metoda direct costing; alte metode care va ofera informatiile necesare luarii unor decizii optime. Exprimarea optiunii pentru aplicarea unei metode din cele enumerate, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte reglementate prin O.M.F.P. nr. 1.752 din 17 noiembrie 2005: Metoda costului standard se utilizeaza in activitatea de productie. Costul standard se determina initial, odata cu lansarea in productie a unui bun/serviciu si cuprinde ca elemente de calcul: -consumurile specifice de materii prime, materiale si consumabile; -manopera si cheltuielile cu protectia sociala; -eficienta si capacitatea de productie. Diferentele de pret intre costul standard (prestabilit) si costul de productie efectiv calculat la nivelul unei luni de activitate trebuie evidentiate distinct in contabilitate si se recunosc in costul bunului/serviciului/activului. Diferentele de pret calculate se repartizeaza asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor existente pe baza unui coeficient: Aplicarea acestui coeficient va ajuta sa repartizati corect diferentele de pret rezultate din calcul, direct proportional cu valoarea bunurilor iesite si ramase in stoc. Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati pe grupe sau categorii de stocuri. La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de productie efectiv realizat. Este obligatorie utilizarea aceleiasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natura si utilizare similare.

Costurile standard trebuie revizuite si ajustate periodic, in functie de conditiile existente la un moment dat (modificari de preturi de achizitie a materiilor prime si materialelor, majorari de salarii, schimbarea parametrilor tehnici si economici ai capacitatii de productie etc.). Calcularea costurilor prin identificarea specifica a costurilor individuale ca tratament contabil este obligatorie pentru: -stocurile care nu sunt fungibile (bunurile fungibile sunt bunurile de orice natura care nu se pot distinge in mod substantial unele de altele); -bunurile sau serviciile produse si destinate unor comenzi distincte, indiferent de faptul ca au fost cumparate sau produse. Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la sfarsitul perioadei din punct de vedere cantitativ si valoric. Inventarierea se face prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice si evaluarea acesteia la costurile de productie.