Sunteți pe pagina 1din 5

3.

Gruparea cheltuielilor in vederea calcularii


costurilor
Cuvinte cheie:
regia fixa
Pentru calcularea si gestiunea costurilor, grupele mari de cheltuieli reflectate in conturile din
contabilitatea financiara din grupa 6 se dezvolta pe articole de calculatie in contabilitatea de
gestiune.
Articolele de calculatie reprezinta un element sau mai multe elemente de cheltuieli cu aceeasi
destinatie economica sau functie in gestiunea interna a firmei. Articolele de calculatie se
delimiteaza pentru functiile de productie, de administratie, comerciala, financiara si de cercetaredezvoltare ale firmei.
Contabilitatea de gestiune isi extrage costurile din contabilitatea financiara care determina si
analizeaza costurile in functie de natura veniturilor si cheltuielilor. Prin intermediul conturilor din
clasa 9 se preiau cheltuielile de exploatare din contabilitatea financiara si se transfera in aceeasi
contabilitate productia obtinuta.
Pentru calcularea costurilor perioadei, cheltuielile inregistrate dupa natura lor in contabilitatea
financiara se grupeaza in contabilitatea de gestiune in patru categorii:

Regia fixa

cheltuieli directe;
cheltuieli indirecte;
cheltuieli de desfacere;
cheltuieli generale de administratie.
Cheltuielile directe se identifica inca din momentul efectuarii lor pe un anumit obiect de
calculatie (produs, serviciu, lucrare, comanda, faza, activitate, functie, centru etc .) si se
includ direct in costul obiectelor respective.

Cheltuielile directe cuprind:


-costul de achizitie al materiilor prime si materialelor directe consumate;
-energia consumata in scopuri tehnologice pentru obtinerea obiectelor de calculatie;
-manopera directa (salarii, asigurari si protectia sociala etc.);
-alte cheltuieli directe.

Cheltuieli indirecte sunt generate atat de realizarea simultana a mai multor pro-duse,
cat si de locuri de fabricatie comune diferitelor produse sau lucrari, aceste chel-tuieli fiind
repartizate pe sectii de productie, sectii auxiliare, administratie generala.

Cheltuielile indirecte nu se pot identifica si atribui direct pe un anumit obiect de cal-culatie


deoarece sunt efectuate fie pentru intreaga productie a unei sectii, fie pentru intreaga activitate a
unei firme.
Daca efectuam analiza costurilor activitatii de exploatare, constatam faptul ca acestea pot fi:
- costuri variabile: direct proportionale cu un anumit nivel de activitate sau productie;
- costuri fixe: insensibile la nivelul activitatii sau productiei.
Cheltuielile indirecte cuprind:
-regia fixa de productie constituita din suma urmatoarelor cheltuieli indirecte de productie care
raman relativ constante, indiferent de volumul productiei:

amortizarea utilajelor si echipamentelor;


intretinerea sectiilor si repararea utilajelor;
cheltuielile cu conducerea si administrarea sectiilor;
consumul de combustibil, energie, apa, cheltuielile de posta, telefon etc.;

-regia variabila de productie constituita din suma urmatoarelor cheltuieli indirecte de productie,
care variaza in raport cu volumul productiei:
-diverse materiale consumate;
-manopera indirecta (salarii, asigurari si protectia sociala etc.).
Regia fixa ( Rf) recunoscuta ca o cheltuiala a perioadei se aloca asupra costurilor in functie de
capacitatea normala de productie.
Capacitatea normala de productie reprezinta productia estimata a fi obtinuta, in medie, in conditii
normale, de-a lungul unui anumit numar de perioade.
Regia fixa nealocata (Rfn) este recunoscuta drept cheltuiala in contul de profit si pierdere in
perioada in care s-a efectuat.
Cand costurile de productie sau de prelucrare nu se pot identifica distinct pentru fiecare produs in
parte, acestea se aloca pe baza unor procedee rationale aplicate consecvent, din care:
-procedeul diviziunii simple;
-procedeul cantitativ;
-procedeul indicilor de echivalenta;
-procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal.
Pentru simplificarea calcularii costurilor, va recomandam sa aplicati procedeul cantitativ.

3.1 Metode de calculare a costurilor


Cuvinte cheie:
reguli de calculare a costurilor
metode de calculare a costurilor
Deoarece in contabilitatea financiara recunoasterea si evaluarea initiala se efectueaza la cost de
productie, in calcularea costurilor aferente bunurilor, lucrarilor si serviciilor realizate, trebuie sa
aveti in vedere urmatoarele reguli:

In cost nu se includ urmatoarele elemente care se recunosc drept cheltuieli ale


perioadei in care au survenit:

-pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate calculare peste
limitele normal admise;
-cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care astfel de costuri sunt necesare in
procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie;
-regiile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si in locul in
care se gasesc in gestiune;

-costurile de desfacere.

In cost se pot include:

-dobanzile aferente imprumuturilor, denumite costuri ale indatorarii, numai daca acestea sunt
direct atribuibile achizitiei, constructiei sau producerii unui activ cu ciclu lung de fabricatie;
-cheltuielile generale de administratie, numai daca acestea reprezinta cheltuieli suportate pentru
a aduce bunurile in forma si in locul in care se gasesc in gestiune.
Tehnologia de calculatie a costurilor are la baza diverse tehnici, procedee si metode care depind
de urmatorii factori:

specificul procesului tehnologic si al modului de organizare a productiei;


compartimentarea activitatii firmei pe sectii autonome;
delimitarea in timp a cheltuielilor, astfel incat sa se poata determina cu exactitate
cheltuielile aferente veniturilor pentru stabilirea corecta a rezultatelor financiare si a
profitului;
alegerea corecta a obiectului calculatiei pentru determinarea cheltuielilor pe
fiecare activitate in parte;
delimitarea cheltuielilor in functie de natura activitatii desfasurate (de productie,
comerciala si de investitii) pentru cunoasterea eficientei fiecareia in vederea controlului
respectarii disciplinei financiare si fiscale.

Modelul general al calculatiei costurilor se exprima sintetic prin formula:


C = T d + T i , in care:

C = costul unitar al produsului/serviciului;


Td = totalul cheltuielilor directe aferente produsului/serviciului;
T i = totalul cheltuielilor indirecte aferente produsului/serviciului.
In functie de modul de organizare a productiei, specificul activitatii, particularitatile procesului
tehnologic si de necesitatile proprii ale firmei, aveti posibilitatea sa optati pentru aplicarea uneia
din urmatoarele metode de calculare a costurilor:

metoda costului standard;


metoda pe comenzi;
metoda pe faze;
metoda globala;
metoda direct costing;
alte metode care va ofera informatiile necesare luarii unor decizii optime.

Exprimarea optiunii pentru aplicarea unei metode din cele enumerate, trebuie sa aiba in vedere
urmatoarele aspecte reglementate prin O.M.F.P. nr. 1.752 din 17 noiembrie 2005:

Metoda costului standard se utilizeaza in activitatea de productie.

Costul standard se determina initial, odata cu lansarea in productie a unui bun/serviciu si


cuprinde ca elemente de calcul:
-consumurile specifice de materii prime, materiale si consumabile;
-manopera si cheltuielile cu protectia sociala;
-eficienta si capacitatea de productie.
Diferentele de pret intre costul standard (prestabilit) si costul de productie efectiv calculat la
nivelul unei luni de activitate trebuie evidentiate distinct in contabilitate si se recunosc in costul
bunului/serviciului/activului.
Diferentele de pret calculate se repartizeaza asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor
existente pe baza unui coeficient:
Aplicarea acestui coeficient va ajuta sa repartizati corect diferentele de pret rezultate din calcul,
direct proportional cu valoarea bunurilor iesite si ramase in stoc.
Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de
stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul
de productie efectiv realizat.
Este obligatorie utilizarea aceleiasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care
au natura si utilizare similare.

Costurile standard trebuie revizuite si ajustate periodic, in functie de conditiile existente la un


moment dat (modificari de preturi de achizitie a materiilor prime si materialelor, majorari de salarii,
schimbarea parametrilor tehnici si economici ai capacitatii de productie etc.).

Calcularea costurilor prin identificarea specifica a costurilor individuale ca tratament


contabil este obligatorie pentru:

-stocurile care nu sunt fungibile (bunurile fungibile sunt bunurile de orice natura care nu se pot
distinge in mod substantial unele de altele);
-bunurile sau serviciile produse si destinate unor comenzi distincte, indiferent de faptul ca au fost
cumparate sau produse.

Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la


sfarsitul perioadei din punct de vedere cantitativ si valoric. Inventarierea se face prin
metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a
operatiilor tehnologice si evaluarea acesteia la costurile de productie.