Cap.2.

METODE DE CALCULAȚIE A COSTURILOR

1.2. Metode de calculație a costurilor

Toate entităţile economice care activează în mediul de business, indiferent de domeniul de

activitate în care activează întră sunt preocupate de elementele de cost pe care le generează
realizarea activităţilor lor. Însă, modul în care aceste elemente de cost s-ar putea clasifica, diferă, în
funcţie de sectorul de activitate din care fac parte.
Costul - elementul cheie în contabilitatea de gestiune Problema costurilor este de o
importanță deosebită în literatura de specialitate. A ajuns la concluzia că nu există o definiție
unificată a acesteia, iar diferitele forme de costuri servesc nevoii de informare internă a entității în
diferite contexte. Costurile sunt înregistrate în fiecare structură organizațională a întreprinderii, iar
rolul contabilității de gestiune este acela de a măsura, imputa și conglomera prin metodele de calcul.
Doctrina și calculația costurilor remarcă faptul că alegerea metodelor posibile de utilizat în
determinarea costurilor este subordonată influenței generată de modul de organizare al producției, de
specificul activității, particularitățile procesului tehnologic.
Noțiunea de metodă este definită ca „ un mod sistematic de cercetare, de cunoaștere și
transformare a realității obiective”, iar din perspectiva cercetării, metoda este reprezentată de
„ ansamblul modalităților de abordare, de principii, procedee și tehnici de analizp a fenomenelor și
oroceselor economice, de expunere a rezultatelor cercetării, capabile să servească știința economică
în misiunea ei.”
Conceptul de metodă de cercetare include noțiunea de analiză, astfel încât, metodele de
calculație a costurilor abordează acest domeniu al calculației costurilor și tarifelor – prin
descompunerea, dezmembrarea fenomenului economic ( costurile și tarifele) pe elementele sale de
compunere, pentru a fi cercetate, verificate și probate ca părți necesare ale întregului.
Calculul costurilor poate fi caracterizat ca un calcul trecut, un calcul curent sau o prognoză
calculată pe baza naturii și calității informațiilor pe care le poate furniza factorilor de decizie.
Practica arată că tendințele de gestiune contabilă trebuie să reprezinte consumul de resurse cu cât
mai multă precizie posibilă și să ofere o utilitate relativ mică. Funcția predictivă este adesea un
deziderat. Din acest motiv, punerea sub semnul întrebării a aplicării unei noi metode de calculare a
costurilor, alternativă la costurile tradiționale, sprijină reducerea timpului de colectare și prelucrare a
informațiilor despre costuri pentru a crește controlul activității economice și a optimiza deciziile.
Practica arată că tendințele de gestiune contabilă trebuie să reprezinte consumul de resurse cu
cât mai multă precizie posibilă și să ofere o utilitate relativ mică. Funcția predictivă este adesea un
deziderat. Din acest motiv, discutarea aplicării unei noi metode de calculare a costurilor, alternativă
la metodele tradiționale, sprijină reducerea timpului de colectare și procesare a informațiilor privind
costurile, pentru a crește controlul asupra activității economice și a optimiza deciziile. Sistemul de
calculare a costurilor fiecărei entități economice este proiectat în conformitate cu cerințele formulate
de manageri. Strategia și specificitatea activității entității economice specifică condițiile pe care
managementul contabil trebuie să le respecte la proiectarea sistemelor contabile și la calcularea
costurilor. În acest context, produsul de informații furnizat de contabilitate trebuie să adapteze
obiectivele operaționale și strategice pentru a maximiza eficiența activității.
Cele două tehnici de analiză – descompunerea și sinteza – urmăresc determinarea resorturilor
interne ale fenomenului economic, atât cele cauzale cât și funcționale.
Metodele de calculație a costurilor și tarifelor urmăresc:
 componența costului pe elementele sale primare;
 ponderea pe care o are fiecare element în întreg;
 modificarea în timp și spațiu a fiecărui element de cost;
 efectele pe care le propagă fiecare modificare a elementelor de compunere a
costurilor;
 determinarea abaterilor fiecărui element.
Indiferent de metoda folosită pentru calculația costurilor, ca mijloc de determinare a
eficienței economice, aceasta trebuie să fie în concordanță cu sistemul organizatoric al activității
economice.
În aplicarea metodelor de calcul trebuie să se țină seama de structura cheltuielilor de
producție, specifice activităților economice.

Metode de calculație a costurilor

de producție
 După modul de cuprindere a
După momentul în care se cheltuielilor în costuri:
efectuează calculația :

De tip prestabilit De tip absorbant sau total;

(antecalculație); Globală, pe faze, pe comenzi
Standard; De tip parțial;
De tip efectiv Direct costing sau costurilor directe

2.2 Metode clasice de calculație a costurilor

Metoda standard

Metode clasice de calculație a Metoda de tip parțial, direct-costing

costurilor de producție

Metoda pe comenzi
 Am ales să dezvolt în această lucrare metoda standard de calculație a costurilor. Această
metodă constă în determinarea anticipată în raport cu momentul lansării în fabricație a produselor,
costurilor indirecte cât și costurile directe. Această metoda mai este cunoscută și sub numele de
antecalculația costului.
Antecalculația se practică în cazurile în care se realizează prototipuri ale produselor ce
urmează a fi puse în fabricație. Este o situație în care cea mai mare parte a informațiilor sunt
obținute prin măsurători sau evaluări de tip anticipat.
Aplicarea metodei standard solicită stabilirea anticipativă a standardelor de cheltuilei,
organizarea sistemului de urmărire și analiza abaterilor dar și controlul costurilor. Aceste standarde
de cheltuieli se calculează pe operații, repere și produse dar și pe felurile de cheltuieli. În aplicarea
metodei de calculație a costului standard trebuie parcurse trei etape.
Prima etapă este elaborarea calculației standard pe produs iar în această etapă se determină
cheltuielile cu materiile prime și materiale identificate pe produs și cheltuielile cu manopera.
Cheltuielile cu materiile prime și materiale identificate pe produs, astfel pentru început, se
determină cheltuielile standard aferente materiilor prime, materialelor precum și a prețurilor de
achiziție aferente acestora, prin ponderea consumurilor standard cu prețurile aferente fiecărui
element.
Metoda cost-standard oferă informații referitoare la costurile de fabricație cu caracter efectiv
și operațional. Considerăm că, în industria constructoare de mașini, aceste obiective pot fi atinse prin
utilizarea unei alternative standard. În acceptarea inițială a metodei, costurile reale nu mai pot fi
calculate, deoarece costul standard este considerat în același timp cost științific și cost real, din care
cauză orice deviere a costurilor efective de la standarde este considerată o deviere în mod normal și
prin urmare să fie atribuită direct rezultatelor financiare.
Cu toate acestea, potrivit autorităților de reglementare din România, nu este exclusă
posibilitatea de a calcula costurile reale ale producției obținute. Aceasta se face prin adăugarea sau,
după caz, scăderea de la costul standard a deversărilor preluate din contabilitatea administrativă,
care trebuie urmărită nu numai în funcție de cheltuieli și cauze, ci și de produse.
Avantajul utilizării metodei costului standard deși se bazează pe conceptul de costuri totale
care utilizează clasificarea cheltuielilor de producție ca fiind directe și indirecte, utilizează
clasificarea cheltuielilor de fabricație ca variabile și fixe, ceea ce permite analiza costurilor în
comparație cu volumul producției și calcularea anumitor indicatori specifici metodei costului direct
cum ar fi punctul de echilibru, punctul de optimitate, factorul de acoperire, coeficientul și intervalul
de siguranță, necesare pentru adoptarea deciziilor bazate științific.
Prin urmare, cu ajutorul acestei metode, un control eficient al modului în care sunt
consumate resursele de muncă materiale și de muncă vie se realizează prin urmărirea distinctă,
permanentă și deplină a abaterilor pe parcursul desfășurării activității și nu la sfârșitul perioadei de
administrare, metodele clasice, atât în înregistrarea eficientă, cât și în contabilitate, la nivel global și
în funcție de cauze, de la momentul în care au fost înregistrate, identificarea lor, respectiv până la
distribuirea rezultatelor financiare.
Premisa de îmbunătățire a organizării contabilității de cheltuieli de producție directă,
aplicând metoda costului standard în instalațiile de construcții de mașini, cunoaște procesul
tehnologic și programul de producție pentru o perioadă de un an. Următoarele sunt incluse în
categoria cheltuielilor directe de producție din cadrul instalațiilor din industria constructoare de
mașini: materii prime și consum direct de material; consumul semi-fabricat din producția proprie;
salariile directe și contribuțiile la asigurări și protecție socială. Toate acestea reprezintă elemente
distincte de calcul în structura costului de producție fabricat și dețin în jur de 65% din acesta.
Consumurile standard (Qs) se stabilesc în funcție de necesarul cantitativ pentru fiecare
element de materie primă sau material idenitificabil în produs, calitatea, tipologia sau posibilitatea
de prelucrare. [1, pag. 119]
[1]Vasile Bîrle – Contabilitatea și managementul costurilor, Ed. U.T. PRESS, Cluj-Napoca,
2013
Prețurile standard (Ps) se calculează în felul următor:
 funcție de variația prețurilor din perioadele precedente;
 nivelul mediu al prețurilor dintr-o perioadă precedentă de 3 - 5 ani;
 funcție de evoluție;
 funcție de capacitatea de prelucrare.
Cheltuielile cu materiile prime și materialele identificabile pe produs se determină prin
aplicarea relației:
Chsmat = Qs * Ps (2.1)
unde:
 Chsmat – cheltuiala standard cu materiile prime si materialele identificabile pe
produs;
  Qs – cantitatea standard;
 Ps – prețurile de achiziție standard.
Manopera standard se obține urmare a stabilirii, prin măsurători a timpilor standard de
fabricație și ponderea acestora cu tarifele de salarizare standard.
Timpul de fabricație standard ( Ts ) depinde de procesele tehologice ce au fost adoptate și de
productivitatea muncii (W) și se obține prin cronometrarea fazelor de fabricație individuale, iar
tariful de salarizare (ts) are în vedere încadrarea personalului pe meserii sau funcții, nivelul de
pregătire, condițiile de muncă, W etc.
Cheltuiala cu manopera se determină după următoarea relație:
Chss = Ts* ts (2.2)
unde:
 Chss - cheltuiala cu manopera standard;
 Ts – timpul de fabricație standard;
 ts – tariful de salarizare standard.

A doua etapă este determinarea cheltuielilor de regie standard. În această etapă se urmărește
identificarea cheltuielilor indirecte (de regie), în funcție de:
 conținutul acestora;
 comportamentul pe care îl au;
 evoluția volumului producției;
 locul unde se regăsesc ele.
Se alege baza de repartizare (Br), funcție de care se va face ponderea cheltuielilor indirecte:
 cheltuiala cu o anumită materie primă;
 timpul de fabricație, etc.
Se determină ponderea (k) pe care o are baza de repartizare (de exemplu TS – timpul de
fabricație) în totalul producției planificate pentru a fi realizat.
Chi
k = Br *100 (2.3)

în care:
 k - coeficientul de repartizare;
  Chi - cheltuiala indirectă (de regie) ce face obiectul repartizării;
 Br – baza de repartizarea definită.

Ultima etapă este determinarea abaterilor, care poate fi de trei feluri, cum ar fi :
a) determinarea abaterilor la costurile directe:
 abaterea consumurilor cantitative:
∆Q = ( Qe – Qs) * Ps (2.4)

 abaterea de preț:
∆P = (Pe – Ps) * Qe (2.5)
în care:
∆Q – abaterea de cantitatte pentru fiecare tip de materie primă sau material ce se pot
identifica pe produs;
∆P – abaterea de preț aferentă fiecărei materii prime sau material ce se identifică pe produs;
Qe, Pe – cantitatea efectivă și prețul efectiv
Qs, Ps – cantitatea standard și prețul standard.

b) determinarea abaterilor la manoperă:

 abaterea timpului de fabricație:
∆T = ( Te – Ts) * ts (2.6)
 abaterea tarifelor de salarizare:
∆t = ( te - ts ) * te (2.7)
unde:
∆T reprezintă abaterea timpilor de fabricație;
∆t – abaterea tarifului de salarizare;
Te – timpul de fabricație efectiv;
te – timpul de salarizare efectiv;
Ts – timpul de fabricație standard;
ts – timpul de salarizare standard.
 Ultima forma de determinare a abaterilor este:
c) determinarea abaterilor la cheltuielile indirecte:

∆Chi = Chie - Chis (2.8)

în care:
Chie – cheltuielile indirecte efective;
Chis – cheltuielile indirecte standard.
Conturile de gestiune sunt conturile care cu ajutorul cărora se realizează contabilitatea
cheltuielilor de producție și de calculație a costurilor. Aceste costuri au rolul de a prelua cheltuielile
de expolatare din contabilitatea financiară unde au fost înregistrate după natura lor pentru a le putea
coordona după destinație în vederea costului efectiv la producției. În acest fel se creează
independența contabilității de gestiune față de contabilitatea financiară.
În planul general de conturi, acestea sunt cuprinse în clasa 9 "Conturi de gestiune" și au ca și
caracteristică faptul că la sfârșitul exercițiului financiar nu apar în bilanțul contabil deoarece datele
și informațiile pe care le reflect au fost deja înregistrate în contabilitatea financiară.
După înregistrarea în contabilitatea de gestiune a cheltuielilor de producţie, după destinaţia
lor pe locuri şi pe obiecte de calculaţie în raport de posibilităţile de identificare în momentul
efectuării acestora, urmează la sfârşitul fiecărei luni, calculul costului efectiv al producţiei obţinute
în cursul lunii respective prin procesul de fabricaţie. Calculaţia costurilor reprezintă o activitate
practică, destul de complexă, ce se desfăşoară în continuarea înregistrării cheltuielilor de exploatare
cu ajutorul contabilităţii de gestiune şi permite delimitarea acestora după destinaţie pe loturi de
producţie produse şi diferitele tipuri de cheltuieli.
http://academiacomerciala.ro/cursuri/Management//An%20II/Sem.%20II%20-%20Contabil.
%20de%20gestiune//Contab.%20gest.pdf
Schimbările foarte rapide în mediul de afaceri și creșterea complexității activităților din
cadrul unei întreprinderi necesită o adaptare permanentă care, uneori pune la încercare capacitățile
de efort si analiză ale factorului uman. Sistemele sau aplicațiile integrate sunt capabile sa proceseze
volume mari de date și informatii în scopul optimizării și eficientizării proceselor.
Un sistem integrat de aplicatii pentru întreprinderi este o soluție software complexă, de
nivel înalt, multi-modulară, unde elementele sunt integrate într-o platformă comună și oferă suport
pentru gestiunea resurselor si coordonarea diferitelor procese dintr-o firmă în vederea realizării
obiectivelor de afaceri. Această soluție caută să modernizeze, să integreze procesele economice, să
sincronizeze funcțiile întreprinderii dar și să coordoneze alocarea resurselor. De asemenea, permite
extinderea firmei dincolo de limitele sale fizice: spre furnizori, clienți și parteneri.
http://www.creeaza.com/referate/informatica/Sisteme-integrate984.php

Etape ce privesc contabilitatea de gestiune și calculația costurilor de producție

etapa 1 reprezintă colectarea costurilor de producție. Aici are loc colectarea
costurilor directe pe transportatorii de costuri (produse, lucrări, servicii,
comenzi etc.). Ca obiecte de calcul și costuri indirecte pentru secții și
sectoare de activitate, în funcție de posibilitățile de identificare și
localizare a acestora pe destinație. Această operațiune se efectuează utilizând
conturile de calcul prin luarea cheltuielilor de funcționare prin contabilitate
financiară și sortarea acestora pe destinație în conturile de gestionare,
debitarea conturilor de calcul pe analizele corespunzătoare fiecărui cont (în
clasa 92) și prin creditarea contului 901 "Internal Cheltuieli de decontare "