UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SISTEMUL INFORMAŢIONAL CONTABIL ÎN ASISTAREA
DECIZIILOR MANAGERIALE

- Exercitarea controlului de gestiune pe baza informatiei privind

costurile complete si partiale -

Lucrare la disciplina Contabilitate si control de gestiune avansate

STUDENT: Nita Andreea Iulia

Alba Iulia
2022

1
Cuprins

I Introducere……………………………………………………..3
II Metodologia cercetarii…………………………………………4
III 3.1 Costurile complete ca instrument al controlului de
gestiune………………………………………………………………5
3.2 Costurile partiale ca instrument al controlului de
gestiune………………………………………………………………8
3.2.1 Metoda costing direct………………………………8
3.2.2 Metoda costurilor directe………………………….10
IV Bibliografie……………………………………………………12

2
Introducere

Controlul de gestiune este un sistem de informare prin care se culeg şi se tratează

informaţiile necesare pentru aprecierea şi monitorizarea performanţei unei entităţi. Orientarea
controlului de gestiune este în special către conceperea şi implementarea de instrumente
capabile să asigure coerenţa relaţiei dintre obiectivele, mijloacele şirezultatele unei
organizaţii. Obiectul acestui control este de a oferii informaţii utile şi pertinente pentru
diagnosticare, luarea deciziilor şi previzionare, prin elaborarea bugetelor, urmărirea şi
controlul acestora.
Controlul de gestiune cuprinde instrumente clasice extrem de numeroase pornind de la
costuri, standarde, bugete si rapoarte, preturi de cesiune interna, pana la centre de
responsabilitate. Costurile sunt instrumente cu o functie predominant informativa, in timp ce
altele indeplinesc functia de reglare a comportamentelor. In combinatie cu alte instrumente
cum ar fi bugetele sau standardele, costul devine un instrument puternic al controlului de
gestiune. Costul, ca instrument al controlului de gestiune, vizeaza informarea factorilor de
decizie. Avand un caracter informativ, este necesar ca acest instrument sa fie analizat prin
prisma caracteristicilor calitative ale informatiei contabile. Astfel, principalele caracteristici
ale informatiei cost sunt: oportunitatea, fiabilitatea si relevanta.
Oportunitatea - se refera la termenele la care informatia cost trebuie sa ajunga la
cunostinta managerului. Astfel, o informatie este oportuna daca ea este disponibila la
momentul deciziei.
Fiabilitatea – o informatie este fiabila atunci cand nu contine erori sau elemente care
sa conduca la interpretari eronate, astfel incat utilizatorul poate avea incredere in ea.
Relevanta – o informatie este relevanta atunci cand influenteaza deciziile
utilizatorilor, facilitand evaluarea de catre acestia a evenimentelor trecute, prezente si viitoare
si confirmand sau corectand evaluarile trecute. Pentru controlul de gestiune un cost este
relevant daca el este aplicabil unei anumite decizii, in sensul ca are legatura cu orice optiune
a managerului.

3
Metodologia cercetarii

Conceptul de ” metodologie” conturează ideea unui set de metode utilizate în orice

domeniu de activitate. În mod tradițional, a existat o idee că metodologia este aproape în
întregime legată de știință, de activitatea științifică. Cercetarea este definită într-o multitudine
de moduri în Dicționarul Exlicativ al Limbii Romane insă cea mai potrivită definiție este
conturată în „Studiu amanunțit efectuat în mod sistematic cu scopul de a cunoaște ceva;
investigație”1 . Astfel spus, cercetarea este o acțiune prin care se culeg datele necesare pentru
a realiza o lucrare sau pentru a afla răspunsuri clare la anumite întrebări. Metodologia
cercetării este grupată într-un ansamblu de principii, de etape și faze, de metode de cercetare,
tehnici de lucru, instrumente de investigare și cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor şi
proceselor, pentru a realiza o cunoaştere ştiinţifică acestora (geneza, starea şi evoluţia).
Cercetarea științifică este o componentă care vizează descoperirea, creația științifică sau
culturală și valorificarea acestora prin publicații sau alte produse culturale. Metodologie
cercetării științifice este o parte a științei economice.
Cunoașterea științifică se bazează pe un mod de gândire şi acţiune ştiinţific, fiind cea
mai riguroasă formă de cunoaştere. Această cunoaștere se realizată prin programe şi activităţi
de cercetare ştiinţifică, fiind finalizată prin identificarea, dobândirea, interpretarea şi
validarea de date, informaţii şi cunoştinţe relevante pentru o categorie de fenomene naturale
sau pentru un obiect de studiu determinat2.
Costul este definit ca totalitatea cheltuielilor de productie efectuate de o firma, într-o
anumita perioada de timp, în vederea realizarii produselor finite, a lucrarilor sau prestarii
serviciilor, potrivit obiectului de activitate al firmei.
Principalele funcţii ale cercetării științifice sunt funcția formativă, cognitivă și
informativă. Funcţia formativă permite dezvoltarea unor capacităţi şi deprinderi sistematice
specifice activităţii de cercetare, promovarea unui mod de gândire şi acţiune ştiinţific şi
stimularea lucrului în echipă. Funcţia cognitivă arată evaluarea critică a stadiului curent,
aprofundarea şi dezvoltarea cunoaşterii în domenii particulare ale ştiinţei şi tehnologiei.
Funcţia informativă admite stimularea şi întreţinerea interesului opiniei publice şi, în
particular, a persoanelor şi instituţiilor capabile şi disponibile să finanţeze cercetări ştiinţifice
viitoare.
În demersul științific pe care s-a bazat realizarea lucrării „ Exercitarea controlului de
1 https://dexonline.ro/definitie/cercetare accesat pe data de 10.01.2022

2 Dragomir Toma-Leonida, „Etică și integritate academică în cercetarea ştiinţifică și diseminarea rezultatelor”,

material accesat online la adresa
http://www.upt.ro/img/files/2019-2020/doctorat/EIACSDR/1.%20Cursul_nr_1_2019-2020.pdf pe data de
17.01.2022
4
gestiune pe baza informatiei privind costurile ” au fost utilizate diferite surse sub forma
cărților de specialitate, articolelor și studiilor de caz referitoare la tema tratată.

III 1. Costurile complete ca instrument al controlului de gestiune

Abordarea costurilor complete se desfăşoară pe două mari axe: una în care

întreprinderea este considerată o ,,cutie neagră", mecanismele sale interne fiind simplificate
la maximum şi finalmente ignorate şi cealaltă în care mecanismele interne proprii unei
organrzaţii nu sunt ignorate.
În primul caz, informarea factorului de decizie este asigurată prin intermediul
“metodei coeficienţilor" de calcul al costurilor. Decidentul are nevoie de două informaţii
esenţiale: una care să-i releve relaţia cu piaţa din aval, permiţâdu-i stabilirea preţurilor de
vânzare, şi a doua care să permită supravegherea globală a întreprinderii, prin determinarea
randamentelor şi productivităţii. Sub aspectul simplităţii şi al posibilităţilor de furnizare a
informatiilor, metoda coeficienţilor se dovedeşte un instrument foarte util.
Atunci când organizaţia nu mai este considerată o cutie neagră, fiind luate în
consideraţie şi mecanismele interne, pentru calculul costului complet poate fi utilizată metoda
centrelor de analiză.
Metoda centrelor de analiză se bazează pe separarea costurilor în două categorii:
- costuri care pot fi afectate fără ambiguitate produsului, denumite costuri directe;
acestea pot fi uşor ataşate produselor prin implementarea unui sistem documentar
eficient (bonuri de consum, contoare etc.);
- costuri care nu pot fi afectate fără ambiguitate produsului, ele fiind indirecte în raport
cu acesta, dar directe în raport cu unele sectoare de activitate, denumite ,”centre de
analiză”. Aceste costuri după ce au fost colectate la nivelul centrelor de analiză, sunt
imputate asupra producției prin procesul de repartizare.

Formarea costului complet se reprezintă astfel:

Cheltuieli incorporabile

5
 COSTURI
INDIRECTE

COSTURI
DIRECTE

ALOCARE DIRECTA
ALOCARE DIRECTA

CENTRE DE ANALIZA
( SECTII PRINCIPALE SI
SECUNDARE )

IMPUTIZARE
PRIN
REPARTIZARE

COST COMPLET AL PRODUSELOR

Ciclul de producţie se rezumă la succesiunea aprovizionareproducţie efectivă-

distribuţie. Corespunzător acestei succesiuni, pot fi distinse următoarele tipuri de costuri:
- costul de achiziţie;
- costul de producţie;
- costul de distribuţie
Costul de achiziţie include atât totalul cheltuielilor generate de activitatea de
aprovizionare cât şi pe cele ale activităţii de stocare.
În costul de achiziţie putem distinge:
- o parte de costuri directe, care cuprinde preţul de cumpărare
al stocurilor, reduceri comerciale, cheltuieli de transport (dacă se pot
identifica şi aloca în mod direct), comisioane, taxe nedeductibile etc.
- o parte de costuri indirecte, care include cheltuielile inregistrate la departamentul de
aprovizionare, precum cele de manipulare, transport şi stocare a materiilor prime şi
materialelor cumpărate.
6
 Costul de producţie conţine toate cheltuielile care se fac pentru a transforma
stocurile de materii prime şi materiale in produse finite. Costul de productie poate fi partajat
in costuri directe de producţie (materiile prime şi materialele consumate, manopera directă,
alte cheltuieli directe de producţie etc) şi costuri indirecte de producţie (energie, apa iluminat,
incălzire, reparaţii şi intretineri, amortizări etc.).
Aceste costuri sunt directe in raport cu sectoarele productive.
Costurile de distribuţie reflectă efortul total al intreprinderii de a vinde o cantitate de
produse şi poate fi structurat în două componente:
- costuri directe de distribuţie, care includ cheltuielile de livrare, cheltuielile cu publicitatea,
cheltuielile de ambalare (in general manipulare), transport etc.;

- costuri indirecte de distribuţie, care incorporează toate cheltuielile generate de funcţionarea

departamentului de distribuţie, stocaj, transport, servicii post-vînzare, studii de marketing.

Dezavantajele costurilor complete

a. includerea de informaţii nerelevante pentru procesul decizional; pentru fundamentarea

unor decizii corecte aspectele nerelevante trebuie excluse din raţionamentele decizionale

b. nevoia de baze (chei) de repartizare: deoarece nu toate costurile de producţie sunt direct
atribuibile fiecărui produs, necesitatea ataşării costurilor indirecte la fiecare produs solicită
alegerea unor baze de repartizare.

c. oportunitatea: costul complet este în mod cert o informaţie fiabilă (fiind obţinută după ce
intregul proces de producţie a fost finalizat, şi toate informaţiile referitoare la costuri au fost
centralizate şi luate in calcul), insă, categoric, sub aspectul oportunităţii, această informaţie
preziniă deficienţe. Obfinută la finalul procesului de producţie, este foarte posibil ca ea să nu
fie disponibilă pentru o decizie luată mai devreme. Costul complet rămîne insă o informaţie
oportună in contextul unui volum relativ constant al producţiei şi al vînzărilor, adică intr-un
mediu stabil.

2. Costurile partiale ca instrumente ale controlului de gestiune

Daca metodologia costurilor complete vizeaza alocarea tuturor costurilor de productie asupra
produselor, costurile partiale presupun alocarea asupra produselor numai a unei anumite parti
din masa costurilor. In literatura de specialitate se utilizeaza termeni diferiti privind metodele
de calcul a costurilor partiale, precum “direct costing”, “costurile variabile”, “costuri directe”,
“costuri marginale”.

2.1 Metoda direct costing

Metoda de calculatie direct costing se bazeaza pe conceptia potrivit careia

determinarea costului productiei are la baza numai cheltuieli variabile. Aceasta metoda
7
urmareste legatura de cauzalitate dintre produse si costuri. Separarea costurilor variabile de
cele fixe si calcularea costurilor numai pe baza cheltuielilor de productie variabile se bazeaza
pe ideea ca numai costurile variabile depind direct si sunt generate de fabricarea produselor.
In conceptia metodei direct costing din categoria costurilor variabile in raport cu
volumul fizic al productiei fac parte toate cheltuielile de productie variabile indiferent de
modul lor de repartizare pe produse.
Avand in vedere ca principala caracteristica a metodei costurilor variabile o constituie
usurinta si exactitatea repartizarilor pe purtatori de costuri sau locuri generatoare de costuri,
aceasta faciliteaza un control permanent al cheltuielilor de productie si permite calculul unui
sistem de indicatori necesari analizelor comparative in timp si spatiu.
Aplicarea metodei direct costing presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. separarea costurilor variabile de cele fixe;

2. individualizarea costurilor variabile pe produse;

3. calculul costului variabil unitar;

4. calculul rezultatului pe produs si a rezultatului global la nivelul unitatii

patrimoniale.

1.Separarea costurilor variabile de cele fixe trebuie sa se realizeze inca din momentul
producerii lor. In categoria costurilor variabile se include atat cele care pot fi identificate pe
produs in momentul producerii lor (directe), cat si cele care fac parte din categoria costurilor
indirecte care se include in costurile produselor prin repartizare pe baza anumitor chei.
Problema colectarii lor pe produse este in sarcina contabilitatii de gestiune care prin mijloace
specifice folosind ca principal instrument conturile sintetice si analitice, poate separa
costurile variabile directe si indirecte imputabile produselor fabricate. Costurile fixe se
efectueaza indiferent de volumul productiei; ele privesc activitatea de ansamblu a unitatii
patrimoniale fiind in functie de timp. Acestea se programeaza si se urmaresc global sau in
raport cu un numar redus de locuri de cheltuieli sau centre de responsabilitate si nu se include
in costul fiecarui produs, ele se deduc direct din rezultatele financiare brute.
In aceste conditii nici stocurile de productie neterminata si cele de produse finite din stoc la
sfarsitul perioadei nu sunt afectate de costurile fixe.
Productia finita in stoc si productia neterminata de la finele perioadei se evalueaza la nivelul
costurilor variabile, costurile fixe fiind considerate costuri ale perioadei.

2.Individualizarea costurilor variabile pe produse trebuie sa tina seama de caracterul direct

sau indirect al acestora. Costurile variabile directe se pot identifica cu usurinta pe purtatorul
8
de cost in momentul efectuarii lor, in timp ce costurile variabile indirecte se repartizeaza prin
diverse procedee.

3.Calculul costului variabil unitar se realizeaza prin procedeul diviziunii simple, pe baza
urmatoarei relatii de calcul:

Cuv= Cvt
Qf

CVT – totalul costurilor variabile;

Q – volumul productiei fabricate.

4.Calculul rezultatului pe produs si a rezultatului global la nivelul unitatii patrimoniale

pleaca de la cifra de afaceri realizata in perioada respectiva de timp. Din valoarea cifrei de
afaceri se deduce suma costurilor aferente cifrei de afaceri si se obtine “contributia de
acoperire” sau “marja bruta”, destinata acoperirii cheltuielilor fixe ale perioadei. Daca
contributia de acoperire este mai mare decat suma cheltuielilor fixe va rezulta un profit sau in
caz invers, o pierdere.

Metoda direct costing prezinta o serie de avantaje, dintre care cele mai importante
pot fi considerate:
- simplifica calculatia costurilor, ceea ce o face mai operativa in procesul decizional.
Deoarece din suma costurilor indirecte numai cele variabile sunt imputate, se elimina unele
calcule de repartizare, deci informatia costurilor poate fi obtinuta in timp util;

- faciliteaza efectuarea controlului intern de gestiune, deoarece calculul costurilor nu mai

asteapta o repartizare a costurilor fixe, iar costurile variabile pot fi previzionate cu mai multa
usurinta;
- pentru perioade scurte de analiza a costurilor furnizeaza informatii pertinente si faciliteaza
analizele comparative in timp si spatiu;

- evidentiaza produsele care au o contributie de acoperire unitara mai mare.

Metoda are si o serie de dezavantaje dintre care s pot aminti:

- analiza produselor numai pe seama “marjei pe costurile variabile” poate duce la concluzii
false mai ales pentru unitatile patrimoniale care obtin produse cu niveluri diferite ale
costurilor directe;

9
- evaluarea stocurilor de produse finite si de productie neterminata numai pe seama costurilor
variabile intra in conflict cu reglementarile legale potrivit carora evaluarea stocurilor se
realizeaza la cost complet;

- in unele situatii problema separarii costurilor indirecte in variabile si fixe este mai greu de
realizat si poate determina un calcul inexact al indicatorilor de gestiune mai ales in perioadele
de investitii, cand vanzarile nu au crescut suficient pentru a prelua costurile de structura
suplimentare.

2.2 Metoda costurile directe

In functie de modul de identificare a costurilor in momentul afectarii pe purtatori de

costuri, acestea se impart in costuri directe si costuri indirecte. Metoda costurilor directe
consta in faptul ca in calculul produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate
se cuprind numai costurile directe, urmand ca cheltuielile de productie sa nu se repartizeze, ci
sa afecteze rezultatul final.
Ca in cazul metodei direct costing, metoda costurilor directe nu urmarest in primul
rand determinarea costului pe produse, ci calculul si analiza rentabilitatii la nivelul unitatii
patrimoniale. Similar metodei direct costing, indicatorii care caractrizeaza gestiunea se refera
la:
- costul unitar, contributia de acoperire unitara sau totala, rezultatul financiar, punctul
de echilibru, factorul de acoperire, coeficientul de siguranta dinamic, intervalul de siguranta
etc.

Stabilirea acestor indicatori se realizeaza la fel ca si in cazul metodei direct costing,

insa din punct de vedere al continutului se deosebesc prin aceea ca in calculul lor separarea
costurilor se face in costuri directe si indirecte si nu in variabile si fixe.

Metoda costurilor directe este mai putin utilizata, deoarece informatiile obtinute in
conditiile inversarii piramidei costurilor nu prezinta un plus de interes in previziune, ceea ce
determina o eficienta scazuta a controlului intern de gestiune prin determinarea abaterilor.
Utilizarea aestei metode se realizeaza cu succes in unitatile patrimoniale la care ponderea
costurilor directe este semnificativa in structura costurilor de productie.

Metoda costurilor directe prezinta unele avantaje cum ar fi:

- renunta la lucrarile de repartizare a cheltuielilor de productie indirecte care pot

denatura costul complet;

10
 - costurile totale si unitare pot fi calculate in timp util, deoarece se bazeaza numai pe
cheltuielile indirecte, ceea ce confera operativitate deciziilor de gestiune.

Dezavantajul metodei consta in necesitatea corectarii nivelului stocurilor de produse

finite inregsitrate in contabilitatea financiara deoarece metodele de tip partial subevalueaza

stocurile.

Bibliografie

1. Dragomir Toma-Leonida, „Etică și integritate academică în cercetarea ştiinţifică și

diseminarea rezultatelor”, material accesat online la adresa http://www.upt.ro/img/files/2019-
2020/doctorat/EIACSDR/1.%20Cursul_nr_1_2019-2020.pdf pe data de 17.01.2022

2. Calin O., Carstea Gh., Contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor, Editura

Genicod, Bucuresti, 2002

3. https://xdocs.pl/doc/control-de-gestiune-curspdf-280lp27gkp8w

4. Calin O., Contabilitate de gestiune, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2001.

5. https://dexonline.ro/definitie/cercetare accesat pe data de 10.01.2022

11