Analizaeconomicaaunitatilordealimentatiepublicasiagroturismdoi 240124175213 5100c446

Prof. univ. dr.
CRISTIANA TINDECHE
ANALIZA TEHNICO-
ECONOMICĂ AUNITĂȚILOR DE ALIMENTAȚIEPUBLICĂ Ş
I AGROTURISM-
suport curs ID
BUCUREŞTI
-2022-
CUPRINS
INTRODUCERE
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE
I. - ANALIZA TEHNICO-ECONOMICA- CONCEPT,TIPOLOGIE,
PARTICULARITATI
1.1.DELIMITĂRI
CONCEPTUALE1.2.T
IPOLOGIA ANALIZEI
1.3.
C
ONŢINUTUL ANALIZEI
1.4.
P
ARTICULARITĂŢILE ANA
LIZEI
1.5.F
UNCŢIILE ANALIZEI
1.6.
F
ACTORII DE INFLUENŢĂ
A FENOMENELOR ECONOMICE
1.7.
I
MPORTANŢA CUNOAŞTERI
I ANALIZEI
II. - METODE SI TEHNICI FOLOSITE IN ANALIZATEHNICO-ECONOMICA
2.1.Metode şi tehnici ale analizei calitative
2.1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
2.1.2.Comparaţia
2.1.3.Stabilirea sistemului factorial-
cauzal al explicării fenomenului
2.1.4.Modelarea fenomenelor economice2.1.5.Interpretarea rezultatelor2.1.6.Generalizarea sau
evaluarea rezultatelor2.2.M
ETODE ŞI TEHNICI ALE
ANALIZEI CANTITATIVE
2.2.1. Indicatorii economico-financiari2.2.2. Indicii
2.2.3. Coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă
2.2.4.Metoda substituirilor în lanţ (metoda iterării)
2.2.5.Metoda balanţieră
2.2.6.Modelarea fenomenelor economice2.2.7.Metoda grilelor de evaluare2.2.8.Metoda ABC
(Pareto, 20/80)2.2.9.Metoda ratelor2.2.10.Metoda scorurilor2.2.11.Metoda analizei regresionale
2.2.12.Metode sociologice (chestionarul şi interviul)
2.3.
S
ISTEMUL DE INFORMAŢI
I
-
PREMIZĂ A EFECTUĂRII
ANALIZEI TEHNICO
-
ECONOMICE
III. - ANALIZA INDICATORILOR SPECIFICIUNITATILOR DE ALIMENTATIE
PUBLICASI AGROTURISM
3.1.
C
APACITATEA
3.2.
G
RADUL DE OCUPARE SAU COEFICIENTUL DE UTILIZA
RE A CAPACITĂŢII DE
CAZARE
ADDownload to read ad-free.
3.3.
R
ATELE OCUPĂRII MULTI
PLE
3.4.
T
ARIFUL PE CAMERĂ
3.5.I
NVESTIŢIA SPECIFICĂ
3.6.
D
URATA DE REALIZARE A
INVESTIŢIEI
3.7.V
OLUMUL CHELTUIELILOR TOTALE
3.8.V
OLUMUL ÎNCASĂRILOR T
OTALE
3.9.Î
NCASAREA MEDIE PE TURIST
3.10.
Î
NCASAREA MEDIE PE ZI TURIST
3.11.
V
OLUMUL BENEFICIILOR
3.12.
R
ATA PROFITULUI
3.13.
V
OLUMUL ÎNCASĂRILOR V
ALUTARE
3.14.
A
PORTUL NET VALUTAR
.3.15.
D
URATA DE RECUPERARE
A INVESTIŢIEI TOTALE
3.16.
N
IVELUL DE SERVIRE A
TURIŞTILOR
3.17.
R
ATA RENTABILITĂŢII ÎN ALIMENTAŢIE
3.18.
G
RADUL DE UTILIZARE A
FORŢEI DE MUNCĂ EST
E REDAT DE PRODUCTIVITATEA
M
UNCII
IV. - ANALIZA RESURSELOR UMANE LANIVELUL UNIT
ĂŢ
ILOR DE ALIMENTATIE PUBLICA SI AGROTURISM
4.1.
A
NALIZA PERSONALULUI
PE TOTAL ŞI CATEGORI
I
4.1
.1.Analiza stabilităţii personalului
4.1.2.Analiza calificării forţei de muncă
4.1.3.Analiza utilizării timpului de muncă

4.2.A
NALIZA EFICIENŢEI MU
NCII
–
UTILIZĂRII RESURSELO
R UMANE
4.2.1.Factorii de influenţă ai productivităţii muncii

4.3.R
ECOMPENSAREA PERSONALULUI
(
SALARIZAREA
)4.3.1.Sistemul de recompense4.3.2.Criterii de recompensare4.4.
C
ONFLICTELE SOCIALE
4.4.1.Rezolvarea conflictelor de muncă
V - ANALIZA CHELTUIELILOR LA NIVELULUNIT
ĂŢ
ILOR DE ALIMENTATIE PUBLICA SI AGROTURISM
5.1.
C
ONCEPT
,
CLASIFICARE ŞI MODELE DE ANALIZĂ A CHEL

TUIELILOR
5.1.1.Analiza cheltuielilor aferente venituril
or unităţii
5.1.2.Analiza cheltuielilor variabile5.1.3.Analiza cheltuielilor fixe5.2.
A
NALIZA COSTULUI PRODUSELOR
5.2.1.Tipologia costurilor de producţie
VI - ANALIZA VENITURILOR LA NIVELULUNITATILOR DE ALIMENTATIE
PUBLICA SI AGROTURISM
6.1.
C
ONCEPTUL ŞI CLASIFIC
AREA VENITURILOR
6.1.1. Analiza veniturilor din exploatare6.1.2. Analiza veniturilor financiare6.1.3. Analiza

veniturilor extraordinare6.2.
P
ARTICULARITĂŢI ALE V
ENITURILOR DIN CAZAR
E ŞI ALIMENTAŢIE PUBLICĂ
6.2.1.Politicile de preţ în unităţile de alimentaţie publică şi agroturism
VII - ANALIZA RENTABILITATII UNIT
ĂŢ
ILORDE ALIMENTATIE PUBLICA SI AGROTURISM
7.1.
A
NALIZA PROFITULUI
7.1.1.
A
NALIZA STRUCTURALĂ A
PROFITULUI
7.1.2.
A
NALIZA RATELOR DE RENTABILITATE
VIII. - ANALIZA DIAGNOSTIC LA NIVELULUNITATILOR DE ALIMENTATIE
PUBLICA SI AGROTURISM
8.1.
A
NALIZA JURIDICĂ
8.2.
A
NALIZA COMERCIALĂ
8.3.
A
NALIZA DIAGNOSTICULUI SOCIAL
8.4.
A
NALIZA DIAGNOSTICULUI FINANCIAR
8.5.
A
NALIZA PERFORMANŢELO
R FINANCIARE
8.5.1.Analiza ratelor de structură ale a

ctivului
8.5.2.Analiza ratelor de structură ale pasivului
8.5.3.Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii

8.5.4.Analiza echilibrului financiar8.5.5.A
NALIZA VITEZEI DE RO
TAŢIE A ACTIVELOR CI
RCULANTE
8.5.6.Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

8.5.7.Analiza ratelor de gestiune8.5.8.A
NALIZA RISCULUI DE EXPLOATARE
8.5.9. Analiza riscului de faliment
8.5.10. Principalii utilizatori ai informaţiei privind predicţia falimentului
8.5.11. Metoda ratelor pentru determinarea funcţiilor scor
CAPITOLUL IX. - ANALIZA PE BAZA SOLDURILOR INTERMEDIARE

DEGESTIUNE
9.1.C
APACITATEA DE AUTOFI
NANŢARE
CAPITOLUL X. - ANALIZA STRENGTHS, WEAKNESSES,

OPPORTUNITIES,THREATS (SWOT)BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
În acest secol al informaţiei şi al informatizării, procesul decizional nu se mai poate
baza pe intuiţie şi pe rutină, ci pe o analiză economică solidă, o cunoaştere temeinică a datelor, as
ituaţiilor financiare care duc la o cunoaştere a oportunităţilor de dezvoltare, dar şi a punctelor
vulnera
bile ale unei afaceri şi, implicit, a modului de gestionare al bunurilor patrimoniale alesocietăţii.
În cadrul oricărui proces de luare a deciziilor, cel mai important este accesul la informaţii,acestea
trebuind să fie corecte, reale şi actuale. Sursele acestor informaţii sunt situaţiile financiare,ce fac
cunoscută poziţia financiară a societăţii şi, de asemenea, rezultatele financiare şimodificările
acestei poziţii financiare.
Prin urmare, analiza tehnico-
economică privind activitatea unei unităţi în g
eneral
reprezintă o necesitate stringentă, iar metodele şi tehnicile specifice acesteia duc la stabilirea
unuidiagnostic privind activitatea societăţii şi pe baza acestuia se pot elabora programe şi
strategii careduc la îmbunătăţirea activităţii în viito
r.Principalul obiectiv
în
cadrul analizei activităţii este reprezentat de structura financiară,care reflectă politica adoptată de
societate în raport cu modul de utilizare al activelor şi pasivelor patrimoniale, cu compoziţia
capitalurilor, prin ratele de în
datorare, dar şi prin efectele datoriilor
asupra rezultatelor economico-financiare.
Studierea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul unităţilor agroturistice şi dealimentaţie
publică, cu ajutorul analizei tehnico
-economice, dau posibilitatea s
pecialistului săcunoască, să distingă şi să evidenţieze legăturile cauzale dintre factori şi
elementele componente
ale acesteia.
Prin urmare, prezenta carte are prin excelenţă, atât un caracter teoretico
-
metodologic, dar şi
un caracter aplicativ, la nivel
ul unei societăţi în general, dar şi a unităţilor agroturistice şi dealimentație publică în particular.
Disciplina „
Analiza tehnico-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism
”este cuprinsă în curricula universitară a studenţilor de la Facultatea de Management şi
DezvoltareRurală Bucureşti,
Specializarea:
„
Inginerie şi Management în Alimentaţia Publică şi Agroturism
”,formă de învățământ la distanță.De aceea, această carte se adresează în principal studenţilor de
la această specializar
e, dar
şi tuturor persoanelor atrase sau implicate în sfera activităţilor din domeniul alimentaţiei
publice,agroturismului, turismului rural, ecoturismului: cercetători, manageri, salariaţi,
touroperatori,
antreprenori, etc.
Competenţe conferite
Du
pă parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:
să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor

de studiu;
să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul

tehnico-economic;
să definească co
ncepte ce apar la disciplina Analiza tehnico-
economică;
să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii

disciplinei
Analiză
tehnico-
economică.
să
descrie
stări,
sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul
activităţii
la disciplinaAnaliza tehnico-
economică;
să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul

cursului;
să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,
angajaţilor;
să colaboreze cu specialişti din alte

domenii.
Resurse şi mijloace de
lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi dematerial
publicat pe Platforma Moodle a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, subformă de
unități de învățare dar și de studii de caz și aplicaţii în
cadrul întâlnirilor planificate,
necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat
.În prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-
vizuale, metode interactive
şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică anoţiun
ilor predate.
Autoarea,
Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions!
Start Free Trial
Cancel Anytime.
Competenţele specifice unităţii de învăţare

:
După studiul acestei unităţi de învăţare studenţii trebuie să cunoască:
definiţia analizei tehnico

-economice;
➢
rolul și importanța analize

i tehnico-economice;
➢
categorii de analiză în funcție de anumite criterii
Cuprinsul unităţii de învăţare:
1.1.
Delimitări conceptuale privind analiza tehnico

-
economică
1.2. Tipologia analizei tehnico-economice
1.3. Tema de control a unităţii nr.
11.4. Testul de autoevaluare nr. 1
1.5. Bibliografia specifică unităţii nr.
1
Timp de învățare 2 h
1.1.Delimitări conceptuale privind analiza tehnico

-
economică
Cunoaşterea profundă a fenomenelor, desprinderea legăturilor cauzale ale acestora ca scop desinestătătorfacnecesară
utilizareaanalizeitehnico
-economice.Analiza tehnico-
economică reprezintă o activitate indispensabilă desfăşurării managementuluilaniveluluneioricăreiunităţiîngeneral.
Analizaestedefinităcafiindometodădecercetareşicunoaşterebazatăpedescompunereasaudesfăşurareaunuiobiectsaufenomenîn
părţilesalecomponente,precumşistabilireafactorilorcare
-l
determină.
Analiza tehnico-
economică
reprezintă un ansamblu de concepte, metode şi tehnici careasigură tratarea informaţiilor
interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieripertinente referitoare la situaţia
unei firme, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la
gradul de risc într-
un mediu concurenţial dinamic.
Analiza tehnico-
economică se realizează în sensul
invers al evoluţiei reale a fenomenuluieconomic cercetat, şi anume: de la rezultatele activităţii

economice către elemente şi factori.
Prin urmare, analiza economică studiază fenomenele din punct de vedere economic,respectiv
al consumului de resurse şi
al rezultatelor obţinute, esenţiale în acest domeniu fiindrelaţiile structural

-
funcţionale şi a celor de cauză –
efect.
Cu ajutorul metodelor specifice ea apare ca un instrument indispensabil în procesul
cunoaşterii, deoarece permite stabilirea structurii fenomenelor, a relaţiilor de cauzalitate, a
Unitatea de învăţare 1
CONCEPTUL ŞI TIPOLOGIA ANALIZEI TE

HNICO-ECONOMICE
factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce presupune

suportulelaborării deciziilor privind activitatea în viitor.
Analiza tehnico-
economică răspunde unor necesităţi practice, fiind ancorată în realităţilesocietăţii.Pebazainformaţieiexistente,cercetează
rezultateleobţinute,factoriicarele
-
audeterminatşiconcordanţaacestoracucriteriiledeeficienţă,evidenţiindposibilităţiledesporireaperformanţelorsocietăţi
i.Prin analiza
tehnico-
economică
se stabilesc punctele tari şi slabe din activitatea unei firmedar şi măsurile ce urmează a se aplica
pe termen scurt şi lung pentru atingerea anumitor obiective
propuse.
Punctele forte de la nivelul unei unităţi sunt repr
ezentate de
:
➢
o bună structură internă –

compartimente, departamente, sectoare;
➢
existenţa unor tehnologii moderne de lucru;
personal cu un înalt grad de calificare şi experienţă;
promovarea unui management competent;

Punctele slabe existente la nivelul unei
unităţi pot fi reprezentate prin
:
➢
dotare tehnico-
materială necorespunzătoare;
existenţa unui personal necalificat;

➢
existenţa unui management defectuos;
o poziţionare greşită faţă de piaţă, a unităţii, etc.

În concluzie, analiza
tehnico-
economică
are un
rol fundamental în evaluarea, reglarea şiameliorarea performanţelor
tehnico-economice
ale unităţii. De aceea, aceasta constituie bazastudiilor de fezabilitate şi a celor de evaluare

economică a
societăţii
.Analiza
tehnico-
economică
ca activitate practic
ă are un caracter permanent, indiferent dacăse realizează de către un compartiment din cadrul
unităţii sau de către societăţi specializate deconsultanţă, audit, etc. şi de fapt nu constituie un
scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui
obiectiv; d
eci ea trebuie să ofere soluţii pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.
1.2. Tipologia analizei tehnico-economice
Analiza poate fi clasificată în funcţie de diferite criterii, astfel:
1. din punct de vedere al etapei în care se desfăşoară f

enomenele cercetate, se disting trei
tipuri de analiză:

▪
analiza retrospectivă sau post

-
factum care se realizează la sfârşitul unei perioade de timp
-zi,
lună, an, proces de producţie;
▪
analiza curentă;
analiza previzională sau prospectivă.
Analiza retrospec
tivă
vizează activitatea din trecut, adică presupune cercetarea uneiactivităţi economice care s
-
a desfăşurat într
-
o perioadă de timp anterioară, având drept scopanaliza gradului şi a modului în care au fost
respectate o serie de cerinţe şi exigenţe ale e
tapeirespective.
Analiza curentă
vizează activitatea curentă, adică presupune cercetarea unei activităţieconomice în curs de

desfăşurare, de realizare, urmărind, cu precădere, modul şi măsura în care se
îndeplinesc o serie de prevederi, preîntâmpinarea a
cţiunii unor factori perturbatori, fundamentareamăsurilor care se impun pentru asigurarea
realizării integrale a cererii.
Analiza previzională
, care constituie o etapă premergătoare în elaborarea unor prevederisau a planului, vizează
viitorul, adică presupune cercetarea unei activităţi economice posibil derealizat în perspectivă,
având ca obiect identificarea rezervelor interne şi a măsurilor concrete demobilizare raţională a
acestora menite să contribuie la obţinerea unor rezultate economice
superioare.
2. din punct de vedere al însuşirilor esenţiale sau al determinărilor cantitative ale
fenomenelor:
▪
analiza cantitativă;
▪
analiză calitativă.
Analiza cantitativă
presupune cercetarea fenomenelor economice prin determinăricantitative, urmăreşte cantitatea,

volumul rezultatelor, efectele obţinute şi determină influenţafactorilor prin determinări
cantitative, se pot măsura cu exactitate. În analiza cantitativă îşi găsescun câmp tot mai larg de
aplicare metodele şi procedeele matematicii moderne.
Analiza c
alitativă
, urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale şi permitestabilirea factorilor care sunt
de aceeaşi natură cu fenomenul şi
-
l determină. Utilizând metodaabstractizării, stabileşte modele abstracte în care sunt prinse
legăturile esenţia
le caracteristice
fenomenelor economice, desemnând astfel filiera şi cadrul în care trebuie să se desfăşoare
întreagacercetare. Abordarea sistemică a fenomenelor economice, cercetarea lor cibernetică,
reprezintă căi
de realizare a analizei calitative.
3
. după nivelul la care se desfăşoară analiza:
analiză microeconomică;
▪
analiză macroeconomică.
Analiza microeconomică
cercetează fenomenele la scara unei unităţi economice şi a părţilor ei componente.
Analiza macroeconomică
cercetează fenomenele la nivelul

unei ramuri sau subramuri
economice, precum şi la nivelul economiei naţionale în ansamblul său.
4. după modul de urmărire în timp a fenomenelor:
analiză statică;
analiză dinamică.
Analiza statică
cercetează fenomenele economice la un moment dat, evidenţiind relaţiiledintre elementele şi

factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat. Noţiunea destatic este legată de
momentul de efectuare a analizei.
Analiza dinamică
cercetează fenomenele în mişcarea lor, evidenţiind poziţia acestora în

timp, în anumite momente.
5. după orizontul de timp pe care se desfăşoară, distingem:
▪
analiză pe termen scurt;

▪
analiză pe termen lung.

Analiza pe termen scurt
se referă la fracţiune de timp şi poate ajunge până la un an (zile,

decade, luni, trimestre,
semestre). Acest tip de analiză serveşte managementului agentuluieconomic pentru conducerea
operativă.
Analiza pe termen lung
operează cu date care depăşesc termenul de un an şi utilizeazăfrecvent modele de tip static sau
stocastic. La scară microeconomică, în ţările cu economie de piaţă se operează frecvent cu
modele în care intervalul de timp analizat este de 3
-5 ani.
6. după criteriile de studiere a fenomenelor:
▪
analize care urmăresc aspecte economice

-
analiză economică
;
▪
analize ce vizează aspect

e economice dar
şi legate de tehnologia aplicată
-
analiză tehnico
-
economică;
analiză ce vizează aspecte sociale dar şi

economice -
analiză socio
-
economică
;
▪
analiză care urmăreşte

aspecte economice dar
şi financiare
-
analiză economico
-
financiară;
analiză
care urmăreşte
numai aspecte financiare
-
analiză financiară
;
7. în funcţie de delimitarea obiectului analizat:
analiza pe ramuri;
▪
analiza pe unităţi organizatorice

-
unităţi, sectoare, secţii, grupuri de unităţi, holdinguri;
analiza la nivelul structur

ilor organizatorice ale unităţii economice pe probleme
- cifra deafaceri, productivitatea muncii, salariile, rentabilitatea, lichiditatea, solvabilitatea, etc.
Primul tip de analiză vizează fenomenele şi procesele economice pe total unitate,

indicatorii
utilizaţi în acest cadru având prin calcul, un caracter global. Prin urmare, la acest nivelanaliza are
inevitabil un conţinut mai general, fiind relevate aspectele esenţiale ale creşteriieconomice şi ale
eficienţei acesteia în contextul economiei de piaţă.
Cel de-
al doilea tip de analiză se efectuează la nivelul structurilor organizatorice ale unităţiieconomice.
La acest nivel, investigarea dobândeşte o aprofundare maximă, mergând până la
depistarea concluziilor finale care au generat rezultatele economico-financiare supuse analizei.
În ultimii ani, categoria de analiză care s
-
a utilizat frecvent pe plan internaţional şi naţionalatât în teoria economică cât şi în practică,
răspunzând unor necesităţi ale agenţilor economici,organelor de control şi fisca
le, este analiza tehnico-
economică privind activitatea desfăşurată.
1.3. Tema de control a unității de învățare 1
1.
Ce studiază disciplina analiza tehnico

-
economică ?
2.
Ce presupune analiza calitativă si cea
cantitativă?
3.
Ce tipuri de analiză distingem în funcţie de specificul studierii
fenomenelor?
1.4 Testul de autoevaluare pentru unitatea 1
1.
După modul de urmărire în timp a fenomenelor analiza tehnico

-
economică
este:
a.
analiză cantitativă şi analiză
calitativă;
b.
analiză internă şi analiză
externă;
c.
analiză statică şi analiză
dinamică;
d.
analiză microeconomică şi analiză
macroeconomică
2.
În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele tipuri de
analiză:
a.
dinamică;
b.
analiză previzională şi analiză post
factum;
c.
analiz
ă calitativă şi analiză
cantitativă;
d.
analiza pe ramuri, analiza pe probleme (cifră de afaceri, rentabilitate,

etc.)
3.
Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al

momentuluidesfăşurării fenomenului
distingem:
a.
analiză internă şi analiză
externă;
b.
dinamică;
c.
analiză previzională şi analiză post

factum;
d.
analiză cantitativă şi analiză
calitativă
4.
Dup
ă
raportul dintre momentul în care se efectueaz
ă
analiza
ş
i momentul desf
ăş
ur
ă
riifenomenului analiza poate fi:
a.
analiz
ă
macroeconomic
ă
; b.
analiz
ă
previzional
ă
;c.
analiz
ă
dinamic
ă
;d.
analiz
ă
pe termen scurt;e.
analiz
ă
post factum.
5. În func
ț
ie de orizontul de timp pe care se cerceteaz
ă
fenomenul analiza poate fi:
a. analiz
ă
dinamic
ă
; b. analiz
ă
pe termen scurt;c. analiz
ă
pe termen mediu;
d. analiz
ă
pe termen lung.
5.
Completați: Analiza reprezintă o……………....care constă în ...................sau desfacerea

unui întreg în elementele sale ..........................., procedând la identificarea factorilor,
cauzelor
şi
condițiilor care le
-
au generat şi influențat.
1.5. Bibliografia specifică unității de învățare 1

1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
Contabilitatea şi analiza tehnico
-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism, Editura
Ex Terra Aurum,
2022.Tindeche Cristiana,
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
. Caiet pentru lucrări practice, ediție revizuită și adăugită, ISBN 978
-606-8974-16-3,Editura EX TERRA AURUM,
2019
3. Tindeche Cristiana
-
Gestiunea şi analiza tehnico
-
, ISBN 978-973-40-1015-
8, Editura CERES, București,
2013
4.
Buglea Alexandru, Analiza situației financiare a întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara,

2014
5.
Niculescu, M.,
Analiza economică în turism şi comerţ,
Editura Universităţii Creştine
"Dimitrie Cantemir", Bucureşti,

2018

:
etapele procesului de analiz

ă
tehnico-economic
ă
;
➢
func
ț
iile analizei tehnico-economice;
➢
principalele particularități ale analizei tehnico

-economice;
2.1. Conținutul analizei
2.2. Particularitățile analizei
2.3. Funcț
iile analizei
2.4. Tema de control a unităţii 2
2.5.Testul de autoevaluare pentru unitatea 2
2.6. Bibliografia specifică unităţii 2
2.1. Conţinutul analizei
Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o unitate este în permanentămişcare, ca

urmare a acţiunii factorului timp care produce modificări semnificative în costulresurselor
materiale, umane şi financiare. Astfel, dinamismul mediului economic în careactivează orice
unitate îi pune permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii,respectând criteriile de
competitivitate şi eficienţă.
Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei să cunoască situaţia actuală aunității, să
identifice punctele slabe şi punctele forte ale acesteia. Analiza reprezintă aşadar
prim
a etapă în stabilirea măsurilor necesare corectării deficienţelor şi accentuării laturilor pozitive ale
activităţii firmei.
Diagnosticarea înseamnă identificarea variabilelor cheie ale stării şi dinamiciifenomenelor, a

interacţiunii dintre acestea, cu scopul de a proiecta măsuri de corecţie ainfluenţelor negative
asupra performanţelor firmei şi de amplificare a celor favorabile
Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori,

cuprinzândurmătoarele etape:
1. delimitarea obiectului analizei

,
care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate. Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, calitativ şi cantitativ utilizând
diversemetode de evaluare şi calcul.
CONȚINUTUL, PARTICULARITĂȚILE ȘI FUNCȚIILE

ANALIZEI TEHNICO-ECONOMICE
2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat
.
Descompunerea
în elemente componente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod
succesiv,trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect.3. stabilirea factorilor
presupune şi
determinarea co
relaţiei dintre fiecare factor şi
fenomenul analizat
,
cât şi a corelaţiei dintre factorii care acţionează. Parcurgerea celor trei etape
conduce la elaborarea de modele ale fenomenelor analizate.
4.
măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori
-
se utilizează analizacantitativă, pentru cuantificarea influenţelor, a rezervelor interne, a aprecierii
cât mai exacte a
rezultatelor;
5.
sintetizarea rezultatelor analizei
,
stabilindu-
se concluziile şi aprecierile asupraactivităţii din sfera cercetată.
Concluziile trebuie să precizeze situaţia realizată faţă de nivelul decomparaţie, aspectele pozitive
şi negative manifestate, care sunt cauzele interne şi externe.
6.
elaborarea măsurilor
care reprezintă conţinutul deciziilor menite să asigure o folosir

e
optimă a resurselor, pentru sporirea eficienţei activităţii în viitor.
Parcurgerea acestor etape, asigură caracterul complex şi în acelaşi timp ştiinţific al analizei
economice.
2.2. Particularităţile analizei
Analiza economică se caracterizează prin
următoarele particularităţi:
Analiza economică este în general, deosebit de complexă

-
particularitate care derivă dinînsăşi complexitatea fenomenelor, din multiplele legături interne ce
caracterizează acestefenomene şi procese economice.
❖
În analiza ec
onomică –având în vedere că fenomenele şi procesele economice sunt implicit
fenomene social-
economice a căror existenţă şi dezvoltare nu pot fi concepute în afara prezenţeiomului şi a
societăţii, o atenţie deosebită trebuie acordată factorului uman, care are un rol hotărâtorîn
activitatea unităţilor de agroturism şi alimentaţie publică. De aceea, se impune o corelare a
analizei economice propriu-
zise a forţei de muncă cu o serie de analize de tip
sociologic, psihologic şi ergonomic, care, pătrunzând în intimitatea unor aspecte legate de fiinţa
umană potdescoperi noi rezerve care să contribuie la o creştere mult mai intensă a productivităţii
muncii şi aeficienţei economico
-financiare în general.
❖
În procesul cunoaşterii ştiinţifice a fenomenelor economice,

analiza calitativă trebuie să preceadă analiza cantitativă, rolul analizei calitative constituindu
-
l elaborarea modelului abstract şi
a filierei logice pe care trebuie s-o urmeze întreaga cercetare.
2.3. Funcţiile analizei
Analiza economică, prin ea însăşi, realizează în procesul conducerii agentului economic oseamă
de funcţii:
funcţia informaţională
privind situaţia economico

-
financiară, bugete, niveluri ale concurenţei pe diferite pieţe, etc.;
funcţia de evaluare
privind potenţialul tehnico

-economic al agentului economic;
funcţia de fundamentare a deciziei
pe criterii de eficienţă şi îmbunătăţire a potenţialului

economico-financiar al agentului economic;
funcţia de realizare
a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
funcţia de realizare a conex

iunii cu mediul exterior
economico-financiar, care presupune
analiza relaţiilor cu băncile de la care se fac împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele
de
impozitare a veniturilor, bursa de valori, etc.
1. Care sunt func

ț
iile analizei tehnico- economice?2.
Identificaţi etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei financiare.
1. Func
ț
iile analizei tehnico-economice sunt
:a. func
ț
ia de valorificare a poten
ț
ialului tehnico
–
economic al firmei; b. func
ț
ia de diagnosticare
ş
i de fundamentare a deciziei pe criterii de eficien
ță
;c. func
ț
ia de instrument de gestiune eficient
ă
a patrimoniului
ş
i de evaluare a performan
ț
elormanagementului;e. func
ț
ia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico
–
financiar.
2. În ce const
ă
func
ț
ia informa
ț
ional
ă
a analizei tehnico-economice?
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă
Liviu
-
-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism, Editura Ex Terra Aurum,
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
. Caiet pentru l
ucrări practice, ediție revizuită și adăugită, ISBN 978
2019
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-8, Editura CERES, B
ucurești,
2013
4.
Niculescu, M.,

2018
5
.Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiz
ă
economico-financiar
ă
, EdituraEconomic
ă
, Bucure
ş
ti,
2015

:
categorii de factori care influențează fenomenele economice dintr

-o unitate;
➢
aspecte ce definesc importanța analizei tehnico

-economice;
3.1. Criterii de clasificare ale factorilor care influențează fenomenele economice3.2. Importanța
analizei tehnico
-economice
3.4. Testul de autoevaluare pentru unitatea 33.5. Bibliog
rafia specifică unităţii 3
3.1. Criterii de clasificare ale factorilor care influențează fenomenele economice
Fiecare societate, indiferent de tipul, profilul de activitate şi localizarea ei se confruntă cu o

multitudine de factori c
are formează mediul de afaceri.
Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor de îmbunătăţire a funcţiunii

agentuluieconomic ca sistem, reprezintă un obiectiv major al analizei economice.
Managerii nu pot administra cu succes o societate fără a ţ

ine cont de factorii care decurg
din relaţiile de intercondiţionare reciprocă dintre societate şi mediul extern, cum ar fi: factorii
tehnici, tehnologici, economici, sociali, politici, juridici, psihologici, demografici.
Factorii reprezintă acele forţe motrice care provoacă sau determină un fenomen, eiacţionând nu
izolat, ci interdependent, corelat într
-
un sistem complex de legături.Factorii care influenţează fenomenele economice se pot clasifica
în funcţie de mai multe
criterii:
1. După natura lor:
Tehnici
-
utilaje, maşini, instalaţii utilizate în unităţile de alimentaţie publică şi agroturism;
▪
Tehnologici
-
cantitatea de materii prime utilizată în vederea obţinerii unui meniu conformreţetei de fabricaţie;
Organizatorici
sunt factorii purtători de costuri mici, care ţin de modul de organizare, deconducere a proceselor
de producţie;
Economico-financiari
: costurile factorilor de producţie;
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ FENOMENELE ECONOMICE

Start Free Trial
Cancel Anytime.
Psihologici
au o anumită influenţă asupra rezultatelor cum ar fi: motivarea personalului, gradul

de responsabilita
te, nivelul veniturilor acordate, apartenenţa la proprietate, etc.
▪
Naturali:
temperatura, umiditatea, inundaţii, alunecări de teren, etc.
2. După caracterul lor într

-
o anumită relaţie de cauzalitate:
▪
Factori calitativi
sunt acei factori care au aceeaşi natură cu fenomenul analizat. De exemplu: productivitatea
muncii este de aceeaşi natură cu producţia, dar se referă la o singură persoană sau
unitate de timp;
▪
Factori cantitativi
, care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi;
▪
Factori de structură
,
c
are intervin atunci când rezultatul analizei se referă la măsuri agregateadică acele măsuri
compuse din mai multe elemente.
3. După modul cum acţionează

:
▪
Factori cu acţiune directă

, care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului analizat;
Facto
ri cu acţiune indirectă
care acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul altor

factori.
4. În funcţie de activitatea unităţii:
Factori dependenţi de activitatea unităţii

, sunt cei care îşi au originea în eforturile depuse de
unitate pentru economisirea tuturor categoriilor de resurse;
▪
Factori independenţi de activitatea unităţii
îşi au originea în sfere economice şi administrativecare depăşesc cadrul şi posibilităţile unităţilor

economice în privinţa eforturilor care se impun, în
etapa respecti
vă pentru obţinerea anumitor rezultate economice (de exemplu unele măsuri luate destat pe linia
strategiei de sprijinire şi modernizare a agroturismului, etc.).
5. După gradul de sintetizare:
Factori simpli
, care nu pot fi dezmembraţi în alţi factori –
av
ând în vedere sfera de desfăşurare a
analizei;
▪
Factori complecşi
, care sunt determinaţi de o serie de alţi factori simpli sau complecşi.
6. După izvorul acţiunii lor:
Factori interni (endogeni

)
care îşi au originea în interiorul unităţilor de alimentaţie publică şiagroturism; de exemplu:

organizarea internă a producţiei, ritmicitatea producţiei, disciplina
muncii;
▪
Factori externi (exogeni

)
care îşi au originea în mediul extern al unităţii (de exemplu,modificarea cursului de schimb,
concurenţa, inflaţia care îşi au originea la nivelul ramurii sau aleconomiei naţionale, modificări
de preţuri la materiile prime, etc.).
7. După stadiul circuitului economic:
Factori specifici stadiului aprovizionării;

▪
Factori specifici stadiului producţiei;
Factori sp
ecifici
stadiului vânzării şi încasării contravalorii producţiei;
8. După posibilităţile de previziune:
Factori previzibili (cerţi sau determinabili)
care acţionează în cadrul unor procese controlate deconducerea unităţii;
Factori imprevizibili (incerţi sau a

leatori
) care acţionează necontrolat, ca urmare a unor abateride la desfăşurarea normală a unor
procese economice sau sub impulsul unor forţe din afară.
9. După intensitatea acţiunii lor:
Factori dominanţi (factori cheie

), sunt acei factori a căror influenţă este hotărâtoare în obţinerea
rezultatelor;
▪
Factori secundari
, cei a căror influenţă nu este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor.
10. În funcţie de gradul de variabilitate şi de acţiune, se disting următoarele grupe de

factori:
Factori variabili
▪
Fac
tori constanţi sau ficşi
Factorii variabili
sunt acei factori care, într-
o perioadă de timp dată, înregistrează anumitemodificări faţă de criteriul de comparaţie utilizat,
acţionând în felul acesta, asupra fenomenului
economico-financiar analizat;
Facto
rii constanţi
, neînregistrând modificări, în aceeaşi perioadă de timp nu acţioneazăasupra variaţiei
fenomenului economico
-financiar analizat.
11. În funcţie de sensul acţiunii asupra fenomenului economic analizat, se
distingurmătoarele grupe de factori:
Factori cu acţiune favorabilă;

▪
Factori cu acţiune nefavorabilă;
Factori indiferenţi a căror acţiune este zero.
Un factor are o acţiune favorabilă sau nefavorabilă în funcţie de aportul său la îndeplinirea
sau neîndeplinirea unor prevederi sau în ceea ce p
riveşte variaţia într
-
un sens sau altul a diverşilor
indicatori economico-financiari.
3.2. Importanţa cunoaşterii analizei tehnico
-economice
Firmele puternice deţin în cadrul lor un compartiment de analiză a cărei responsabilitate
este de a efectua anali
ze economice pe probleme, studii utilizate în practica managerială curentă
sau de a efectua diagnostice globale.

În cadrul firmelor mici care nu dispun de compartimente specializate de analiză, activitateade
analiză economică este realizată de fiecare compartiment funcţional, pe problemele care intră
încompetenţa acestora.
Activitatea desfăşurată de compartimentul de analiză tehnico

-
economică constă înrealizarea de rapoarte de diagnosticare pe probleme, diagnostice globale în
cazul existenţeidisfuncţionalităţilor în funcţionarea unităţii, analiză pe bază de bilanţ în scopul
prezentării încadrul şedinţelor consiliilor de administraţie, respectiv în adunarea generală a
acţionarilor.
În practica de conducere a unităţilor economice, analiza tehnico
-economi
că îşi găseşteo utilizare prioritară în cadrul funcţiilor de previziune şi control. În acest
context, rolul
concret al analizei economico-
financiare poate fi rezumat şi sistematizat astfel:
1. Analiza tehnico-
economică reprezintă un mijloc indispensabil î
n elaborarea unor planuri
reale, temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific;
2. Analiza tehnico-
economică constituie, în acelaşi timp, un instrument operativ, decunoaştere şi de reglare, în
procesul îndeplinirii planului;
3. Analiza tehnico-econ
omică contribuie atât la realizarea şi eventual depăşirearentabilităţii prevăzute, cât şi la
asigurarea unei situaţii patrimonial
-financiare echilibrate pe întreg parcursul anului.
1.
Care sunt factorii naturali

care influentează fenomenele economice în unitățile agroturistice?
2.
Dați exemple de factori previzibili care influentează fenomenele economice în unitățile

agroturistice?3.
Ce sunt factorii tehnologici care influentează fenomenele economice?
3.4. Testul de autoevaluare pentru unitatea 3
1. După caracterul lor factorii pot fi:
a. factori calitativi; b. factori cantitativi;

c. factori de structură.
2. În funcție de efortul propriu al firmei lor factorii pot fi:
a. factori dependenți de efortul propriu al

firmei; b. factori externi;
c. factori independenți de efortul propriu al firmei.
3. În funcție de stadiul circuitului economic factorii pot fi:
a. factori specifici aprovizionării; b. factori specifici producției;c. factori specifici vânzării

produselor obținute sau al prestării serviciilor
4. După natura lor factorii pot fi:
a. factori previzibili; b. factori tehnici;c. factori de organizatorici;d. factori cantitativi;
e. factori previzibili;
3.5. Bibliografia specifică unității de învățare
nr 31.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
2019
-
-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi a
groturism
, ISBN 978-973-40-1015-
2013

:
definiţia metodei și a procedeului;
ce presupune diviziunea si descompunerea rezultatelor;

➢
cum se poate realiza comparatia rezultatelor;

4.1. Metodele analizei calitative

4.1.1.Diviziunea și descompunerea rezultatelor
4.1.2.Comparația
4.1.4.Modelarea fenomenleor economice4.1.5.Interpretarea rezultatelor4.1.6. Generalizarea sau

evaluarea rezultatelor
4.3. Testul de autoevaluare pentru unitatea 44.4. Bibliografia
specifică unităţii 4
Metodele, procedeele şi tehnicile analizei tehnico

-economice
deţin un rol important înevaluarea şi valorificarea potenţialului agentului
economic. Noţiunea de metodă provine din limba greacă ‟methodos‟ şi înseamnă mod sau cale d
e
cercetare.
Metoda unei ştiinţe reprezintă ansamblul de procedee utilizate de aceasta în vederearealizării
obiectivului său.Procedeele reprezintă latura practică a efectuării unei lucrări, o modalitate
concretă de aacţiona pentru ati
ngerea obiectivelor propuse, deci concretizarea metodei.În cadrul analizei tehnico-
economice se utilizează mai multe metode şi procedee specificesau împrumutate din alte ştiinţe.
Acestea se pot grupa în 2 categorii:
1
.
metode ale analizei calitative
urmăresc
esenţa fenomenului, surprinderea legăturilor

cauzale; construirea unor modele ale fenomenelor economice;
METODESITEHNICIFOLOSITEÎNANALIZATEHNICO-EC
ONOMICĂ
-METODELEANALIZEICALITATIVE-
2. metode ale analizei cantitative -

au ca obiectiv cuantificarea influenţelor elementelor sau factorilor care explică fenomenul.
4.1. Met
ode şi tehnici ale analizei calitative
În analiza calitativă se utilizează următoarele metode şi tehnici:
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Comparaţia
Stabilirea sistemului factorial-

Modelarea fenomenelor economice

➢
Interpretarea rezultatelor
➢
Generalizarea sau evaluarea rezultatelor

4.1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Este metoda de studiere a realităţilor economice şi constă în descompunerera fenomenelorşi

proceselor cercetate în elemente componente
pentru a asigura profunzimea studierii faptelor.
Prin utilizarea metodei diviziunii şi descompunerii rezultatelor se determină contribuţia
fiecăruielement la formarea, dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat.Diviziunea şi
descompunerea rezultatelor şi a abaterilor lor sunt de mai multe feluri:
a.
diviziunea după timpul de formare a rezultatelor
(semestre, trimestre, luni, zile, ore) care
permite evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului;
b. diviz
iunea după locul de formare a acestora
(societate pe acţiuni, secţie, sector, loc demuncă) decurge în mod necesar din funcţia analizei de
semnalare a locurilor unde efectul obţinutnu corespunde condiţiilor create;
c.
descompunerea pe părţi, elemente, factori şi cauze
, prezentând o importanţă deosebită în procesul de analiză tehnico
-
economică în localizarea rezultatelor favorabile sau nefavorabile.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui fenomen (A) se prezintă ca o sumă de

elemente:A = a
1
+a
2
+a
3
+a
4
.... a
n
Abaterea absolută (
A) se determină ca sumă algebrică a abaterilor parţiale:
A=
ai
n1
ai =abaterea absolută a elementului ai calculată după relaţia:
ai=ai
1
-ai
0
unde:ai
1
=nivelul indicatorului în perioada curentă;
ai
0
=nivelul indicatorului în perioada de bază;
4.1.2.Comparaţia
Comparaţia
permite analiza oricărui rezultat al activităţii unităţii prin raportare la un

criteriu s
au o bază de referinţă. Drept criteriu de referinţă poate fi considerat: un rezultat
al perioadei precedente, rezultatele altor unităţi, media sectorială
sau pe ramură, anumite standarde,norme etc. Pentru orice agent economic criteriul de referinţă
principală constituie
nivelulobiectivelor programate
. Comparaţiile pot fi:
-
în timp
, efectuate între rezultatele perioadei curente (analizate) şi cele ale perioadei utilizate ca baza de
comparaţie (anul precedent, programul de activitate etc.);
-
în spaţiu
,
care pot fi realizate între structurile aceleiaşi unităţi, între rezultatele unităţii analizateşi cele ale
unor unităţi similare sau cu cele medii pe ramură;
-
mixte
, în timp şi spaţiu;
-
faţă de un criteriu prestabilit
(programe, norme, standarde, valo
ri de referinţă stabilită de
organisme statistice, bancare etc.)-
cu caracter special
, pentru care intervin o serie de criterii specifice analizei dorite (de ex, cele
efectuate cu ocazia definirii strategiilor de dezvoltare sau în cazul unităţilor aflate
în dificultateetc.).
Pentru ca rezultatele analizei să fie fiabile este necesar ca datele să aibă un conţinutomogen, să
fie exprimate într
-
un etalon comparabil şi să respecte principiul permanenţei
metodelor de calcul.Pentru utilizarea acestei metode
este necesară respectarea următoarelor condiţii:
-
asigurarea omogenităţii datelor supuse comparaţiei;
-
analiza să se refere la aceeaşi perioadă de timp (an, trimestru, semestru, lună, etc);
Tipuri de comparaţii
În practica analizei tehnico-economice, î

n funcţie de criteriul care stă la bază, se utilizeazămai multe categorii de comparaţie cum ar fi:
Comparaţii în timp
-
privind realizările dintr
-
o anumită perioadă curentă la realizările din una sau
mai multe perioade precedente;
▪
Comparaţii în spaţiu
–
pot fi efectuate între rezultatele unor verigi organizatorice interne ale
societăţii pe acţiuni;

▪
Comparaţii mixte
, adică acele comparaţii care se bazează pe ambele criterii (timp şi spaţiu);
Comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit
–
program, norme, standarde, etaloane, valori de
normalitate, niveluri stabilite de structuri specializate, bancare, agenţii;
Comparaţii cu caracter special

-
se utilizează alte criterii decât cele menţionate mai sus, cum arfi, comparaţia variantelor tehnico
-economice în vederea alegerii celei optime.
Comparaţia poate fi efectuată cu ajutorul următorului sistem de indicatori:
-
indicatori absoluţi
- indicatori relativi- indicatori medii-
indicatori de variaţie
-
indicatori ajustaţi
Indicatori absoluţi
Abaterea absolută reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel al bazei de comparaţie
aleaceluiaşi fenomen sau rezultat economic, exprimate în unitatea de măsură a indicatorului dat.
Îndinamică, sporul absolut reprezintă diferenţa în mărimi absolute dintre nivelul indicat
orului din
perioada curentă (1) şi cea de bază (2). Arată în mărimi absolute cu câte unităţi a crescut sau asc
ăzut indicatorul în perioada curentă faţă de cea de bază.
Indicatori relativi
▪
Indicele de creştere exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomen

ului sau rezultatului economic
analizat a crescut sau a scăzut faţă de nivelul considerat ca bază. În dinamică, arată de câte
oriindicatorul (bază de comparaţie) din perioada de bază se regăseşte în indicatorul (comparat)
din perioada curentă. Se exprimă sub formă de coeficient sau procentual.
▪
Abaterea relativă (sporul relativ, ritmul de modificare relativă) este rezultatul comparaţiei
careexprimă în procente abaterea nivelului efectiv de la nivelul de comparare. În dinamică, arată
procentual cât reprezi
ntă abaterea indicatorului de la o perioadă la alta faţă de nivelul indicatoruluiîn perioada de bază.
▪
Abaterea relativă medie care în dinamică arată cu cât a sporit procentual fenomenul din
perioadacurentă faţă de valoarea medie a fenomenului, considerată pentru mijlocul intervalului
de analiză,
metoda utilizându-
se numai pentru două perioade succesive, variaţia indicelui fiind cu bază în lanţ.
Indicatori medii
▪
Nivelul mediu al fenomenului arată valoarea care are probabilitatea cea mai mare de apariţie,fiin
d o măsură a tendinţelor centrale, caracterizând cel mai bine ansamblul fenomenului.
Indicatori de variaţie
▪
Abaterea standard (media pătratică) măsoară variabilitatea fenomenului (stabilitatea şi deci

şiriscul) şi arătă cu cât se abat în plus sau în minus (în medie) valorile fenomenului faţă de
mediafenomenului. Un fenomen este cu atât mai stabil cu cât abaterea standard este mai redusă.
Indicatori ajustaţi
▪
Reprezintă seriile de date care se referă la fenomenul analizat şi care au fost prelucrate
statistic
pentru a evidenţia tendinţa fenomenului analizat prin eliminarea variaţiilor periodice (sezoniere
şiciclice) şi a celor aleatoare.
Principalele metode de ajustare sunt:
✓
Ajustarea prin metoda mediilor mobile (eşalonate, de diferite ordine, cent
rate);
✓
Ajustarea analitică prin funcţii matematice, cele mai utilizate fiind liniară, hiperbolică,cuadratică.
Principalii indicatori sunt:
➢
media valorilor ajustate;

➢
abaterile absolute ale fenomenului faţă de nivelul ajustat;
eroarea standard care măsoară

abaterea valorile ajustate de cele efective;
Aceasta presupune stabilirea factorilor care determină formarea şi modificarea

rezultatelor, precum şi a relaţiilor structural
-
funcţionale
dintre elementele fenomenului economic. Este foarte
importantă cunoaşterea naturii fiecărui factor (cantitativ, calitativ, de structură) pentru ca
sistemulsă fie realizat logic şi pe baze reale în funcţie de principiul condiţionării, corelării.
4.1.4.Modelarea fenomenelor economice

Modelul, în analiză este unul economico
-
matematic, exprimat sub formă de ecuaţii,inegalităţi, corelaţii dintre indicatori, funcţii de
producţie, etc. Din punct de vedere al formei de
reprezentare a fenomenului se disting trei tipuri de modele: imitative sau iconice, analogice
sisimbolice.
Modelele imitative
presupun reprezentarea caracteristicilor fenomenului prin el insusi, darla o alta scara (harti;
fotografii, machete etc.).

Figura 2.1. Localizarea exploataţiei agricol
e S.C. TEHNOPLANT CEREAL S.R.L
Sursa:https://www.google.com/maps/search/calarasi/
Modelele analogice
-
anumite proprietati ale fenomenului studiat sunt reprezentate prinalte modalit
ăț
i. Spre exemplu graficele sunt utilizate pentru a reprezenta evolutii, structuri,tendinte ale
fenomenelor cercetate. Graficele sunt utilizate pentru a reprezenta evolutii, structuri, tendinte ale
fenomenelorcercetate.
Figura nr 1. Structura vechimii angajaților în anul 2021
Figura nr 2. Evolutia numarului de turisti în perioada 2017-2019542067309900
020004000600080001000012000
2 0 1 7 2
0 1 8 2 0
1 9
N r. d e t u r i
ș t i
Anii
Start Free Trial
Cancel Anytime.
Modelele simbolice
se bazeaz
ă
pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre etc.) în reprezentareafenomenelor
ș
i a raporturilor dintre ele.În analiza tehnico-
economică prevalează modelelesimbolice. Acestea pot fi: modele de corelaţie, multiplicative,
balanţiere, de raport, combinate.Modelele trebuie astfel construite încât să exprime corect
legătura dintre factori şi fenomene şi săexiste concordanţă deplină între legătura formal
matematică şi cea logic economică.
Modele de corelaţie
W= CA /Nl
Modele balanţiere
Stoc ulei la 31 dec ....... = Si

+ Intrări
-
Ieșiri
unde:Si - stoc initial;I
–
intrari;Sf
–
stoc final.
4.1.5.Interpretarea rezultatelor
După comensurarea influenţel
or elementelor sau factorilor asupra rezultatului economic se
interpretează rezultatele în funcţie de semnificaţia lor economică.
4.1.6.Generalizarea sau evaluarea rezultatelor

Reprezintă o metodă calitativă de reunire într
-un ansamblu a concluziilor rezultate dinstudiul factorial
–cauzal al fenomenelor; reţinându
-
se aspectele esenţiale pentru procesuldecizional. Ea se realizează în raportul de analiză, studiile
de fezabilitate şi de evaluare, etc.
1
. Ce p
resupune analiza calitativă?
2
. Ce este metoda?
3.
Ce este diviziunea
ş
i descompunerea rezultatelor?
4.
Ce este compara
ț
ia?
1. Procedeul reprezint
ă
:
a. totalitatea etapelor prin care firma trebuie s
ă
treac
ă
în vederea cuantific
ă
rii unor obiective
ş
i carese bazeaz
ă
pe anumite premise; b. totalitatea pa
ş
ilor pe care cercet
ă
torul trebuie s
ă
-i parcurg
ă
în vederea cuantific
ă
rii unorobiective
ş
i care se bazeaz
ă
pe anumite premise;
c. totalitatea pa
ş
ilor pe care cercet
ă
torul trebuie s
ă
-i parcurg
ă
în vederea stabilirii niveluluidatoriilor.
2.Metoda diviziunii rezultatelor poate fi:
a. dup
ă
timpul de formare a rezultatelor; b. dup
ă
locul de formare a rezultatelor;c. pe p
ă
r
ț
i sau elemente componente.
3. Compara
ț
ia poate fi:
1. compara
ț
ie în timp;2. compara
ț
ie în spa
ț
iu;3. compara
ț
ii mixte;4. compara
ț
ii în func
ț
ie de un criteriu prestabilit;5. compara
ț
ii cu caracter special.
4.
Tehnica reprezint
ă
totalitatea ………...... folosite în ....................

...unei meserii, unei
ş
tiin
ț
e.
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
2019
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
4.

2014
5.
Niculescu, M.,

2018

:
principalele metode ale analizei tehnico-economice;

➢
caracteristicile fiecărei metode;

➢
rolul și importanța acestora;
5.1. Indicatorii economico-financiari5.2. Indicii

5.3. Coeficienții de structură, eficiență și echilibru
5.4. Meto
da substituirii în lanț
5.5. Metoda balanțieră

5
Aceste metode permit comensurarea acţiunii fiecărui element sau

factor asupra rezultatului
analizat, evidențiind factorii cu acţiune mai importantă asupra rezultatelor şi apreciindu
-
se măsuraîn care au fost folosite resursele unităţii.
Metodele utilizate sunt:
Indicatorii economico-financiari;
Indicii-
ca metodă de ex
primare a dinamicii fenomenului economico-financiar;
Coeficienţii de structură, echilibru, eficienţă;
Metoda substituirilor în lanţ

-
metoda iterării;
Metoda balanţieră
Metodele sociologice;
Ratele
–
ratio sau rating;
5.1.Indicatorii economico-financiari
constituie forma de exprimare concentrată a informaţiei. Eireprezintă expresii cifrice care

exprimă consumurile de factori, exprimă efecte sau rezultate ale procesului de producţie.
Exemplificare:
Cost unitar de producție = Cheltuieli de producție/Producția obținută (Q)
Unitatea de învăţare
5
METODE ȘI TEHNICI ALE ANALIZEI CANTITATIVE
Venituri totale= preț de vânzare * Q

Profitu
l
total = Venituri totale - Cheltuilei totalePrag de rentabilitate= Cheltuieli cu cazarea/ Tarif mediu
camera5.2.Indicii
reprezintă o metodă frecvent utilizată în analiza fenomenelor economi

co-financiare.
Reprezintă expresii cifrice care rezultă din compararea sau raportarea a doi indicatori care
exprimăacelaşi fenomen, dar care sunt realizaţi fie în perioade diferite, în unităţi diferite sau se
referă la
nivelurile programate ale fenomenel
or. Cu ajutorul lor se stabileşte dinamica faţă de o bază fixăsau în lanţ, se construiesc ritmuri, se
fac aprecieri asupra evoluţiei performanţelor, a capacităţii
sistemului de a evolua într-un context dat.
a. Analiza faţă de nivelul programat
Calcular
e abaterii absolute şi a abaterii relative faţă de nivelul programat:
Abaterea absolută
A
a
=R-P
unde:R = nivelul realizatP = nivelul planificat
În funcţie de valorile lui R şi P se pot întâlni următoarele siuaţii:
1.
R>P-
situaţ
ia favorabila
2. R < P -
situaţie negativă
3. R = P -
situaţie normală
PR
Venituri cazare 150000 180000Cheltuieli cazare 80000 95000
Abaterea relativă
A% =
100
xP R
Atunci când valorile acestui raport sunt peste 100 sau egale cu 100, acestea denotă osituaţie
favorabila
iar atunci când este mai mică decât 100 denotă o situaţie negativă.
b. Analiza faţă de realizările din anii precedenţi

In
dicii cu bază fixă
constau în stabilirea dinamicii unui fenomen sau proces luând o bază dereferintă, fixă.
Exemplu:I
bf
=
100
20152016
xRR
I
bf
=
100
20152017
xRR
I
bf
=
100
20152018
xRR
I
bf
=
100
20152019
xRR
Indicii cu bază în lanţ
permit determinarea evoluţiei unor fenomene prin raportarearealizărilor dintr

-
un anumit an la realizările din anul precedent.
Exemplu:I
bl
=
100
20152016
xRR
I
bl
=
100
20162017
xRR
I
bl
=
100
20172018
xRR
I
bl
=
100
20182019
xRR
c.Analiza faţă de rezultatele obţinute de altă unitate
Abaterea absolută
A
a
=R
A
-R
B
unde:R
A
-
rezultatele unităţii proprii
R
B
-
rezultatele altei unităţi
Abaterea relativă
A%=
100
xRR
BA
5.3.
Coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă
-
constituie o metodă frecvent utilizată îndiagnosticarea fenomenelor unităţii, a performanţelor lor.
Coeficienţii de structură
se determină prin raportarea unei componente la ansamblul fenomenului

cercetat.P% =
100
xVt Vn
Exemplu:Societatea exploateaz
ă
o suprafaţă
de teren de 101 ha în Satul Smeeni, Comuna Smeeni,
Judeţul Buzãu, din care:
-
în proprietate 78 ha;-
în arend
ă
23 ha.
Suprafata totala= 101 haP%propr= 78/101 *100=77,22%P% arenda =23/101*100= 22,78%
Coeficienţii de eficienţă
rezultă din compararea eforturilor depuse cu rezultatele obţinute sau

invers.Ke =
Efect Efort sau Efort Efect
unde:
Ke = coeficient de eficienţă
Venituri la 1000 lei Cheltuieli =

1000*
CheltuieliVenituri
Rata profitului =
100* Pr
totalCheltuielitotalo f i t
Prag de rentabilitate =
vanzarede totale
pret Cheltuieli
Kef economica =
100 totalaInvestitie totalPr
xo f i t
Coeficienţii de echilibru
se determină ca raport între două mărimi comparabile, cu semnificaţie în
termeni de echilibru economic sau financiar.Exemplu:K=
I KpKp
+
100*
Kper Kp
unde:K = coeficientul autonomiei financiareKp = capitalul propriu
I = împrumuturile pe termen mediu şi lung
5.4.Metoda substituirilor în lanţ (metoda iteră

rii)
Permite cuantificarea contribuţiei diferitelor elemente sau factori la formarea şimodificarea
rezultatului faţă de un nivel de comparaţie.
Se aplică în cazul în care factorii de influenţă au formă de produs sau raport(proporţionalitate

directă sau inversă).
Substituirea se face cu respectarea a 3 principii:
▪
Aşezarea factorilor se face în ordinea condiţionării lor economice, ceea ce înseamnăordinea de

analiză, adică întâi factorii cantitativi şi apoi cei calitativi;
▪
Substituirile se fac succesiv nu simultan;
▪
Un factor odată substituit se menţine ca atare în operaţiile ulterioare.
Modelul în forma unui produs de mai mulţi factori:
R=a x b x cunde:R= rezultatul

a, b, c, = factorii de influenţă
în care:R
0
=a
0
xb
0
xc
0
R
1
=a
1
xb
1
xc
1
ΔR=R
1
-R
0
Separând influenţa fiecăruia dintre cei 3 factori asupra modificării rezultatului ΔR, relaţiile
sunturmătoarele:
1. influenţa factorului a:
a
1
xb
0
xc
0
–
a
0
xb
0
xc
0
= (a
1
-a
0
)xb
0
xc
0
2. influenţa factorui b:
a
1
xb
1
xc
0
–
a
1
xb
0
xc
0
=a
1
x (b
1
-b
0
)xc
0
3. influenţa factorului c:
a
1
xb
1
xc
1
–
a
1
xb
1
xc
0
=a
1
xb
1
x (c
1
-c
0
)
Stabilirea influenţelor factorilor asupra
veniturilor din comercializarea producției

Nr. crt. Specificare Planificat Realizat
1.
Producția vândută
-kg 780 6302. Pret de vanzare -lei/kg 25 283.
Venituri din comercializarea producției
19500 17640Venituri P
= QP x pvP=780 x 25=19.500
Venituri R
= QR x pvR=630 x 28=17.640±
Δ Venituri totale = Venituri R
-Venituri P=17640 - 19500= -1860Influenta Q = QR x pP
–
QP x pP = pP x (QR-QP) = 25 x (630-780)= -3750 leiInfluenta pret de vanzare = QR x pR
–
QR x pp = QR x (pr- pp)=1890Infl Q+ Infl
pret de vanzare= ±Δ Venituri totale
(-3750) + 1890= -1860

Modelul în forma unui raport dintre doi factori:

R=
ba
unde:a = factor cantitativ b = factor calitativ
▪
Influenţa factorului a:
0010001
)(
baababa
−=−
Influenţa factorul
ui b:
)11(
0110111
bb xababa
−=−
Aplicație
Să se stabilească influenţa cifrei de afaceri și a numărului de lucrători asupra

fenomenuluianalizat plecând de la următoarea situaţie:
Stabilirea influenţelor factorilor asupra productivității muncii
Nr crt. Specificare Planificat Realizat

1. Cifra de afaceri (lei) -CA 270.000 260.0002.
Număr lucrători (nr.)
- N 17 133.
Productivitatea muncii -W
15.882 20.000
W
P
=
llei
/882.1517000.270
=
R
=
llei
/000.2013000.260
=
±∆
W
= WR - WP = 20.000-15.882 = 4118
I
nfluenta numărului de lucrători=
23,4887882.1523,2076917000.27013000.270
=−=−=−
NPCAP NRCAP
Influenta Cifrei de afaceri =

23,76913000.270000.260
−=−=−
NRCAP NRCAR
Influenta numărului de lucrători + Influenta Cifrei de afaceri =

±∆
W
4887,23 + (-769,23) = 4118

5.5.Metoda balanţieră
În cazul în care în
tre variabilele unui model există relaţii de sumă şi/sau diferenţă seutilizează metoda balanţieră.
Etapele care se parcurg pentru elaborarea acestei metode sunt:-
se descompune abaterea fenomenului analizat pentru a stabili cu ce cantitate şi cu ce
sem
n a influenţat fiecare factor;
-
se verifică dacă suma algebrică a influenţei factorilor va fi egală cu abaterea absolută;
R=a-b
Aplica
ţ
ie:
Să se stabilească influenţa
costului de produc
ț
ie
și a prețului de vânzare asupra
fenomenului analizat plecân
d de la următoarea situaţie:
Stabilirea influenţelor factorilor asupra

profitului unitar
Nr. crt. Specificare PlanificatRealizat
1.
Cost de producție
5 92.
Preț de vânzare
13 113.
Profit unitar
82
profit unitar P = pv P-cp P =
13 -5
= 8profit unitar R = pvR-cp R =
11- 9
=2
±
Δ
profit unitar
=p
rofit unitar R - profit unitar P
= 2- 8
= -6Influenta
prețului de vânzare
=
preț vânzare
R-
preț vânzare
P= 11 - 13= -2Influen
ț
ac
ostului de producție
=
cost de producție
P-
cost producție
R= 5- 9= -4Influenta
prețului de vânzare
+ Influen
ț
ac
ostului de producție
=
±
Δp
rofit unitar(-2) + (-4) = -6-6 = -6
Aplica
ţ
ie:
Să se stabilească influenţa veniturilor din vânzarea producției proprii, a veniturilor dinvânzarea
mărfurilor ş
i a veniturilor din servicii pres
tate terților asupra fenomenului analizat plecând de la următoarea situaţie:
Stabilirea influenţelor factorilor asupra veniturilor totale

Nr crt. Specificare Planificat Realizat
1. Venituri vanz prod proprie (lei) - Vp 98.000 112.0002. Venituri vânz
mărfuri
(lei) - Vm 59.000 660003. Venituri servicii prestate (lei) - Vs 37.000 41.0004.
Venituri totale 194.000 219000Venituri totale P= VpP+ VmP+ VsP= 98000 +59000 +37000=
194.000Venituri totale R= VpR+ VmR+ VsR= 112000 +66000 +41000= 219.000
±
Δ
Venituri totale
=
Venituri totale R - Venituri totaleP
= 219000 - 194000= 25.000Influenta Veniturilor vânz prod proprie = VpR - VpP= 112000 - 98000= 14000
Influenta
Veniturilor vânz mărfuri
= VmR - VmP= 66000 - 59000= 7.000Influenta Veniturilor servicii prestate = VsR - VsP= 41000 -
37000= 4000Influenta veniturilor vânz prod proprie + Influen
ț
a
veniturilor vânz mărfuri +Influența veniturilor servicii prestate
=
±
Δ
Venituri totale14.000 + 7.000 + 4.000 = 25.00025.000 = 25.000
1. C
e rol au indicii ca metodă a analizei cantitative
?
1. Principiile metodei iter
ă
rii sunt:
a. ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiz
ă
are în vedere condi
ț
ionarea lor financiar
ă
,
ş
ianume: factori cantitativi, factori de structur
ăş
i factori calitativi; b. ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiz
ă
are în vedere condi
ț
ionarea lor economic
ă
,
ş
ianume: factori cantitativi, factori de structur
ă
ş
i factori calitativi;c. substituirile se fac succesiv avându-se în vedere urm
ă
toarea ordine: factori calitativi, factori destructur
ăş
i factori cantitativi;d.substituirile se fac succesiv avându-se în vedere urm
ă
toarea ordine: factori cantitativi, factori destructur
ăş
i factori calitativi;e. un factor substituit se men
ț
ine ca atare în opera
ț
iunile ulterioare.
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
Contabilitatea şi analiza tehnic
o-
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
2019
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
4.
Buglea Alexandru, Ana
liza situației financiare a întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara,
2014
5.
Niculescu, M.,

2018

:
definiţia ratelor;
categorii de rate;
➢
caracteristicile fiecărei categorii de rate;
6.1. Rate de structură
6.1. 1. Analiza ratelor de structură ale activului

6.1.
2. Analiza ratelor de structură ale pasivului
6.2. Rate ale echilibrului financiar
6.3. Rate de lichiditate și solvabilitate

6.4. Rate de gestiune
6.6. Testul de autoevaluare pentru unitatea 66.7. Bibliografia specific
ă unităţii 6
Rata este un raport între două mărimi cu o valoare informaţională.
Metoda ratelor pune la dispoziţia analiştilor instrumentul operaţional pentru o maicomplexă

evaluare a forţelor şi disfuncţionalităţilor unei firme, a performanţelor unei activităţi.Această
metodă permite realizarea unor studii comparative în timp şi spaţiu, aprecierea obiectivă
a poziţiei şi performanţelor diferiţilor agenţi economici.După conţinutul lor ratele pot fi:
de structură
;
de lichiditate și
solvabilitate
;
ale echilibrului financiar;
de gestiune.
Deşi în teoria economică se operează cu un număr mare de rate, în activitatea practicăfiecare

agent economic utilizează o gamă relativ restrânsă, care reflectă cel mai bine interesele
sale. Astfel
, managerii urmăresc acele rate care permit fundamentarea deciziilor de menţinere,
respectiv de dezvoltare a unei firme într-un mediu economic perturbat permanent.
Ratele-
metodă a analizei cantitative
6.1. Rate de structură
6.1. 1.Analiza ratelor de structură ale activului
1.
Rata activelor imobilizate
măsoară gradul de investire al capitalului.
Se determină ca raport între valoarea activelor imobilizate şi valoarea activelor patrimoniale.
Rai =
100 le patrimonia active totaleimobilizatactivelorvaloarea
x
Rata imobilizărilor necorporale
presupune determinarea ponderii imobilizăr

ilor necorporaleîn total active patrimoniale.
Rinc =
100 le patrimonia active total enecorporalilorimobilizar valoarea
x
3.
Rata imobilizărilor corporale
presupune determinarea ponderii imobilizărilor corporale în

total active patrimoniale.
Ric =
100 le patrimonia active total corporaleilorimobilizar valoarea
x
În cazul societăților agricole,
clădirile, depozitele, silozurile construcţiile, terenurile deţin o pondere însemnată, valoarea

acestui raport fiind semnificativă.
4.
Rata imobilizărilor financiare
presupune determinarea ponderii imobilizărilor financiare

în total active patrimoniale. V
aloarea acestui raport este semnificativă în cazul fondurilor deinvestiţii, etc.
Rif =
100 le patrimoniaactivetotal financiareilorimobilizarvaloarea
x
5.
Rata activelor circulante e

xprimă ponderea în totalul activului a capitalului circulant.
Rac =
100 le patrimonia active total circulanteactivelorvaloarea
x
6.
Rata stocurilor
presupune determinarea ponderii stocurilor în total active patrimoniale.
Rst =
100 le patrimonia active totalstocuri valoare
x
7.
Rata creanţelor
presupune determinarea ponderii drepturilor de plată sau de încasat decătre unitate de la diverşi
agenţi economici regăsiţi în contabilitate sub denumirea de clienţi, în
total active patrimoniale.
Rcr =
100 le patrimonia active total creante valoare
x
8.
Rata disponibilităţilo
r
presupune determinarea ponderii disponibilităţilor băneşti ale
agentului economic în total active patrimoniale.
Rata disponibilităţilor este influenţată

de raportul dintre durata medie de încasare a
creanţelor şi durata medie de achitare a obligaţiilor.
Rdb =
100 le patrimonia active total banesti itatidisponibil valoare
x
6.1.2.Analiza ratelor de stru
ctură ale pasivului
Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a unităţii prin punerea în
evidenţă a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiară a acesteia.
1.
Rata stabilităţii financiare
reflectă legătura dintre c

apitalul permanent de care unitatea
dispune în mod stabil (cel puţin un an) şi patrimoniul total.
Rata reflectă astfel măsura în care firma dispune de resurse financiare cu caracter permanent
(stabil) în total resurse.
R st.f.=
100 pasivtotal permanentcapitalul
x
Valoarea minima acceptata pentru acest indicator este de 60%2.
Rata autonomiei financiare globale
arată gradul de independenţă financiară a societăţii.

R eflecta ponderea surselor proprii în total surse de finan
ț
are.
R a.f.g.=
100 pasivtotal propriucapital
x
Aceasta rat
ă
are o mare importan
ță
pentru institu
ț
iile financiare în cazul în care societateasolicit
ă
un împrumut. În acest caz evaluarea se face astfel:- când Rafg > 66,7% inseamna ca autonomia
financiara globala este ridicata si societatea poate beneficia de credit- când Rafg = 30-50% se
poate obtine creditul dar cre
ș
te riscul acestuia- când Rafg<30% societatea nu prezinta garan
ț
ii pentru a obtine creditul3.
Rata autonomiei financiare la termen
arată gradul de independenţă financiară a unităţii pe

termen lung.Reflecta masura în care datoriile pe termen lung participa la formarea
resurselor permanente. Evolutia sa este rezultanta raportului dintre ritmul de crestere a capitalulu
i propriu(tendinta crescatoare în conditiile realizarii unei activitati profitabile) si cel al datoriilor
pe termenmediu si lung (tendinta fluctuanta în functie de mediul de contractare a creditelor, de
modul deutilizare si esalonare a restituirii lor). Ca principiu general, acest indicator trebuie sa
prezinte o
permanenta tendinta de crestere, situatie favorabila firmei cand se datoreaza cresterii capitalului
propriu si reducerii datoriilor pe termen lung.
Ra.f.t.=
100 permanentcapital propriucapital
x
Acest indicator trebuie să fie superior valorii de 50%.

4.
Rata de îndatorare globală
reflectă ponder
ea tuturor datoriilor pe care le are unitatea în pasivul total al acesteia.
R ind.g.=
100 pasivtotal datoriitotal
x
Arat
ă în
ce masura sursele împrumutate
ș
i cele atrase particip
ă
la finan
ț
area activit
ăț
ii.Valoarea maxim admis
ă
a acestui indicator este de 66%, de
ș
i se consider
ă
c
ă
o valoare de 50% arfi mai sigur
ă
. Îndepartarea de aceasta valoare semnific
ă
o reducere a îndator
ă
rii firmei, respectiv ocre
ș
tere a autonomiei financiare. În dinamic
ă
indicatorul ar trebui s
ă
se reduc
ă
permanent peseama modific
ă
rii datoriilor într-un ritm mai lent decât modificarea pasivului, cea mai favorabil
ă
situa
ț
ie fiind datorat
ă
ramburs
ă
rilor de datorii pe termen mediu si lung, respectiv reduceriicreditelor de trezorerie, cedând locul
capitalurilor proprii.Cre
ș
terea indicatorului reflect
ă
o situa
ț
ie normal
ă
când se contracteaz
ă
credite pe termenmediu
ș
i lung.
5. Rata de îndatorare la termen
reflectă gradul de îndatorare prin împrumuturi pe termen lung

.Valoarea minim admisa este de 50 %.
Se utilizează în fundamentarea deciziei
de atragere a surselor împrumutate pe termen lung .
R înd.t =
100 permanentcapital lungtermen pedatorii
x
6.2. Rate ale echilibrului financiar
Echilibrul financiar al unităţii reprezintă un sistem de corelaţii, prin care se stabilescanumite
proporţionalităţi în cadrul şi între diferitele fluxuri financiare. Acestea reprezintă
o premisă dar şi o consecinţă a unei desfăşurări normale a activităţii unităţii, în conformitate cuo
biectul de activitate. Ca premisă, trebuie avute în vedere corelaţiile obiective dintre necesităţilede
resurse materiale şi posibilităţile de finanţare.Analiza echilibrului financiar are ca obiect
studierea capacităţii unităţilor de a generadisponibilităţi şi are la bază indicatori specifici cum ar
fi:
fondul de rulment;
necesarul de fond de rulment;
trezoreria netă.
Fondul de rulment
reprezintă volumul resurselor de finanţare a activităţii curente. Se

distinge
fondul de rulment propriu
, calculat ca diferenţă între capitalul propriu şi activeleimobilizate şi
fondul de rulment permanent
, calculat ca di
ferenţă între capitalul permanent şi
activele imobilizate.
Necesarul de fond de rulment
reprezintă volumul resurselor de care unitatea are nevoie pentru finanţarea activităţii curente şi
se calculează ca diferenţă între activele circulante (mai puţin
dispo
nibilităţile) şi obligaţiile pe termen scurt (fără a include creditele pe termen scurt).
Diferenţa dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment reprezintă surplusul
saudeficitul de lichidităţi generat de activitatea unităţii şi poartă denumir
ea de
trezorerie netă.
Pentru exprimarea multiplelor corelaţii implicate de echilibrul financiar, există omultitudine de

indicatori. În practică se utilizează în special următorii:
1.
Rata autonomiei financiare

:Raf=
permanentCapital propriuCapital
2.
Rata de finan
ţare a stocurilor
:
Rfs =
StocurirulmentdeFond
3.
Rata de autofinanţare a activelor

:Raa =
circulanteActivefixeActive propriuCapital
+
4.
Rata datoriilor:
Rd=
totaleActive totaleDatorii
6.3. Rate de lichiditate și solvabilitate
Analiza lichidităţii şi solvabilităţii are la bază indicatori de finanţare cum ar fi:
lichiditatea curentă
lichiditatea rapidă
lichiditatea imediată
solvabilitatea patrimonială
solvabilitate generală.
Lichiditatea
este definită ca fiind proprietatea elementelor de activ de a fi transformate în bani, reprezentând

capacitatea unităţii de a face faţă datoriilor pe termen scurt.
Lichiditatea curentă
se calculează ca raport între activele curente şi pasivele curen
te,
lichiditatea rapidă
se calculează ca raport între activele curente din care au fost deduse stocurile şi
pasivele curente,
iar lichiditatea la vedere (imediată)
se calculează ca raport între disponibilităţi şi

pasivele curente.
Rata lichidităţii cure
nte
Potrivit teoriei nord-
americane, această rată este cunoscută şi sub denumirea de testul acid.Se apreciază că situaţia
lichidităţii curente este satisfăcătoare, după unele surse, în condiţiileîncadrării acestei rate în
intervalul 1,2 şi 1,8, iar după altele, în intervalul 2 şi 2,2.
Rlc =
100scurttermen pedatorii circulanteactive
x
Rata lichidităţii rapide

Această rată se determină ca raport între activele circulante mai puţin stocurile şi datoriile
pe termen scurt.
Se apreciază că situaţia lichidităţii rapide este satisfăcătoare, după unele surse, în
condiţiileîncadrării acestei rate în intervalul 0,68
- 1.Rlr =
100scurttermen pedatorii stocuri-circulanteactive
x
Rata lichidităţii imediate
În teoria economică, această rată este cunoscută şi sub denumirea de rata solvabilităţii
imediate.
Astfel, un nivel ridicat al acesteia indică o solvabilitate mare, dar poate fi consecinţaunei utilizări
mai puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nuconstituie în
acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă restu
l activelor circulante au un gradredus de lichiditate.
Din contră, o valoare redusă a lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinereaechilibrului

financiar, dacă societatea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, deţinând în
schimb, valori
de plasament, creanţe, stocuri cu un grad mare de lichiditate.
Rli =
100scurttermen pedatorii banestiitatidisponibil
x
Solvabilitatea
reprezintă capacitatea unităţii de a face faţă obligaţiilor la termenele

scadente.
Solvabilitatea patrimonială se calculează ca raport între capitalul propriu şi diferenţa
dintrecapitalul propriu şi creditele totale.Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor
indicatori, dintre care mai importanţi sunt:
Rata solvabilităţii patrimoniale

:
Sp =
totalecredite propriuCapital propriuCapital
+
Valoarea minimă
a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că, trebuie să se încadreze

în limitele 0,3-
0,5, iar peste 0,5 situaţia poate fi considerată normală.
Rata solvabilităţii generale
Sg=
totaleDatorii totaleActive
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totaleale unităţii.
Cu cât valoarea ratei solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât situaţiafinanciară de
ansamblu a unităţii este mai bună.
6.4. Rate de gestiune
1.Rotaţia activului total
reprezintă
raportul între veniturile totale şi activul total.

Rat=
100 totaleactive totalevenituri
x
2.Durata de rotaţie a activelor circulante

se determină astfel:
Dra =
360*Vt
Ac
3.Durata de rotaţie a stocurilor
Drs =
360
xVt St
4.Durata de î
ncasare a creanţelor
se determină ca raport între creanţe şi venituri totale

Dîc =
360 totaleVenituriCreante
x
5.Durata medie de achitare a furnizorilor
se determină ca raport între obligaţiile faţă defurnizori şi veniturile totale

Daf =
360
xtotaleVenituriFurnizori
6. Raportul dintre durata medie de încasare a creanţelor şi durata medie de achitare a
furnizorilor
Rc/o =
360 totaleuri
xVenit banestiitati Disponibil
6.5
. Tema de control a unității de învățare
61.
Care sunt ratele de structur
ă
ale activului?
2.
Care sunt ratele de structur
ă
ale pasivului?
3.
Cum se determin
ă
rata autonomiei financiare la termen?
4.
Ce este fondul de rulment
ş
i de câte feluri este?
5.
Cum se determin
ă
nevoia de fond de rulment?
1. Principiile care stau la baza determin
ă
rii bilan
ț
ului patrimonial, sunt:
a. pentru activ: ordinea invers
ă
a lichidit
ăț
ii (aptitudinea posturilor de activ de a se transforma înnumerar); b. pentru activ: ordinea invers
ă
a exigibilit
ăț
ii (aptitudinea posturilor de activ de a se transforma înnumerar);c. pentru pasiv: ordinea invers
ă
a exigibilit
ăț
ii (timpul cât sursa respectiv
ă
r
ă
mâne la dispozi
ț
ia
unității
);d. pentru pasiv: ordinea invers
ă
a lichidit
ăț
ii (timpul cât sursa respectiv
ă
r
ă
mâne la dispozi
ț
ia
unității
).
2. Ratele structurii activului sunt:
a. rata activelor circulante; b. rata disponibilit
ăț
ilorc. rata activelor imobilizate.
3. Rata disponibilit
ăț
ilor b
ă
ne
ş
ti reflect
ă
:
a. ponderea disponibilit
ăț
ilor b
ă
ne
ş
ti în patrimoniul firmei; b. ponderea datoriilor în patrimoniul firmei;
c. ponderea creditelor bancare în total datorii.

4. Principalele rate de structur
ă
ale pasivului sunt:
a. rata stabilit
ăț
ii financiare; b. rata activelor imobilizate;c. rata autonomiei financiare globale (autonomia
financiar
ă
la termen);d. rata de îndatorare global
ă
(îndatorarea la termen);e. rata datoriilor din exploatare.
5. Pe baza bilan
ț
ului patrimonial fondul de rulment patrimonial poate fi:
a. fondul de rulment propriu; b. fondul de rulment global;c. fondul de rulment împrumutat.
6. Fondul de rulment patrimonial se poate determina astfel:
a. capital permanent - active imobilizate; b. active circulante - datorii pe termen scurt;c. active
circulante - capitaluri proprii.
7. Nevoia de fond de rulment se poate descompune în:
a. necesarul de fond de rulment din exploatare; b. necesarul de fond de rulment din activitatea
financiar
ă
;c. necesarul de fond de rulment din afara exploat
ă
rii.
8. Trezoreria net
ă
este indicatorul care exprim
ă
:
a. corela
ț
ia dintre fondul de rulment net
ş
i nevoia de fondul de rulment împrumutat, reflectândsitua
ț
ia financiar
ă
a firmei, atât pe termen mediu
ş
i lung, cât
ş
i pe termen scurt; b. corela
ț
ia dintre fondul de rulment
ş
i nevoia de fond de rulment, reflectând situa
ț
ia financiar
ă
afirmei, atât pe termen mediu
ş
i lung, cât
ş
i pe termen scurt;c. corela
ț
ia dintre fondul de rulment împrumutat
ş
i nevoia de fond de rulment, reflectând situa
ț
iafinanciar
ă
a firmei, atât pe termen mediu
ş
i lung, cât
ş
i pe termen scurt.
9. Solvabilitatea unei firme presupune:
a.capacitatea firmei de a-
şi transforma activele în disponibilităţi băneşti;
b.capacitatea firmei de a-
şi onora obligaţiile faţă de
stat;
c.capacitatea firmei de a-
şi plăti furnizorii de
materiale;
d.capacitatea firmei de a-
şi achita datoriile la
scadenţă.
6.7
. Bibliografia specifică unității de învățare
61.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
. Caiet pent
ru lucrări practice, ediție revizuită și adăugită, ISBN 978
2019
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-8, Editura CERE
S, București,
2013
4.

2014
5.
Niculescu, M.,
2018

:
principalii indicatori specifici unităților agroturistice;
modalitatea de determinare a acestor indicatori;

7.1. Capacitatea7
.2. Gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare
7
.3. Ratele ocupării multiple
7
.4. Tariful pe cameră
7.5.
Investiţia specifică
7
.6. Durata de realizare a investiţiei
7.7.Volumul cheltuielilor totale7.8.Volumul încas
ărilor totale
7.9. Încasarea medie pe turist7.10. Încasarea medie pe zi turist7.11. Volumul beneficiilor7.12.
Rata profitului7.13.
Volumul încasărilor valutare
7.14. Aportul net valutar7
.15. Durata de recuperare a investiţiei totale
7.16.Nivelul d
e servire a turiştilor
7.17. Productivitatea muncii
7.18. Tema de control pentru unitatea de învățare 7
7.20. Bibliografia specifică unităţii 7
La nivelul unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism se utilizează o multitudine deindicatori

specifici însă cei larg răspândiţi sunt următorii:
7.1. Capacitatea
se exprimă în general în numărul locuri de cazare sau de alimentaţie publică

sau în mp suprafeţe destinate altor funcţii (magazine, săli polivalente, piscine, agenţii, prestaţii
turistice, birouri, alte destinaţii).
7
.2. Gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare
este un
indicator important şi într
-
o oarecare măsură specific, de apreciere a eficienţei prestaţiilor decazare hotelieră; deşi
indicatorul se întâlneşte şi în alte domenii, este considerat reprezentativ pentru activitatea de
cazare. El se calculează ca raport uneori procentual între capacitatea ocupatăsau efectiv folosită
într
-
o perioadă dată (lună, an), exprimată prin numărul de înnoptări sau zile
-
7
ANALIZAINDICATORILORSPECIFICIUNITĂȚILOR
AGROTURISTICE
turist (Nzt) şi capacitatea teoretică sau maxim posibilă, determinată de produsul dintre
capacitateanominală (Cn) şi numărul de zile de funcţionare (nz)
Cucc=
nzx
Cn Nzt
Pentru calcular
ea acestui indicator se poate opera, în exprimarea capacităţilor, atât cunumărul de locuri, cât şi cu
cel de camere.În practica economică, din ţara noastră, ca şi din multe alte ţări cu tradiţie turistică
(Spania,Italia, Elveţia, Austria, Germania, Grecia) se utilizează exprimarea în număr de locuri,
deşi uneleunităţi hoteliere integrate lanţurilor internaţionale folosesc în calcule numărul de
camere.
Coeficientul de utilizare (ocupare) a capacităţii măsoară, prin nivelul său, modul de

exploatare a dot
ărilor materiale. Totodată, el sugerează şi posibilităţile pe care le are turistul de agăsi un loc de
cazare în concordanţă cu exigenţele sale (de confort, preţ), din acest punct de vedere permiţând
caracterizarea eficienţei sociale a serviciilor hotelier
e.
Pentru o mai bună înţelegere, exemplificăm: o pensiune agroturistică cu 8 camere sunt
ocupate într-
o zi numai 4. Să se determine gradul de ocupare zilnic:
Go=
10084
x
=50%
Perioada de timp pentru care se calculează acest indicator poate va
ria de la o noapte, la o
lună, la un trimestru, la un an, etc.
Exemplu de determinare al gradului de ocupare anual la nivelul societăţii de turism X.Dacă

numărul de camere ocupate a fost de 25.550, iar numărul de camere disponibile a
fost de 100 x 365 z
ile adică 36.500, atunci gradul de ocupare se va calcula astfel:
Go=
%70500.36550.25
=
7
.3. Ratele ocupării multiple
Ocuparea multiplă poate fi calculată prin determinarea gradului de ocupare multiplă sau
prindeterminarea numărului mediu de clienţi pe cameră ocupată.
Gradul de ocupare multiplu =
100 ocupatecameredenumarulclientundemultmaideocupatecamerelornumarul
x
7
.4. Tariful pe cameră
reprezintă preţul plătit de un client pentru închirierea unei camere

pentru o înnoptare.
Pensiunile, hotelurile stabilesc mai multe categorii de tarife de cameră, diferenţele se bazează pe
criterii cum ar fi: mărimea camerei, localizare, vedere, mobilier, grad de confort.
Fiecărei categorii de tarif pe cameră i se atribuie, pe baza numărului de persoane careocupă

camera un tarif standard. I se mai spune şi tarif de suport sau de recepţie, deoarece esteafişat la
recepţie.Tariful de recepţie este preţul de listă determinat de management. Tariful de recepţie
esteafişat pe tabelul tarifar, pentru a informa recepţionerii de preţul fiecărei camere. De regulă,
camerele sunt
închiriate la aceste tarife standard, excepţie fac anumiţi clienţi care se încadrează în
categoria
tarifelor speciale de cameră.
Ele includ:
❖
tarifele comerciale sau de companie

- oferite companiilor cu care se încheie frecventcontracte, de care be
neficiază
societăţile de turism, pensiunile agroturistice;
tarife promoţionale;
tarife stimulative
: pentru promovarea unei afaceri viitoare, adesea acordate conducătorilor degrupuri,
planificatorilor de conferinţe, întâlniri de afaceri, şi altor asemenea
persoane capabile săfurnizeze pensiunii venituri substanţiale;
tarife de familie
- oferite familiilor cu copii;
❖
tarife de prestaţii complexe
care includ preţul unei camere şi al unei combinaţii de evenimenteşi activităţi;
tarife de sezon
;
❖
tarife de week-end
;
❖
tarife de extrasezon
;
❖
tarife pentru pensionari;

❖
tarife pentru studenţi;
tarife pentru copii sub o anumită vârstă care nu solicită pat separat;
tarife gratuite
oferite unor clienţi importanţi;
alte tipuri de tarife.

Stabilirea tarifelor pentru categor
iile de camere şi determinarea reducerilor aplicate fiecărei
categorii sunt decizii majore ale managerului.
Tarifele de cameră servesc adesea ca instrumente de marketing, care contribuie la formarea
imaginii
societăţilor de turism, pensiunilor agroturisti
ce.
Tariful mediu pe cameră
este un alt indicator utilizat în analiza activităţii de turism şi în previzionarea veniturilor şi

cheltuielilor. Se calculează ca o medie ponderată între diferitele tarifeîncasate şi numărul de
camere închiriate.
În funcţie de
caracteristicile unităţii de turism, de conducerea acesteia, de strategia dedezvoltare, de
localizarea şi mărimea sezonului, fiecare îşi alcătuieşte propria strategie de preţuri,
utilizând o parte din tipurile de tarife amintite.
Tariful mediu zilnic
C
ei mai mulţi manageri calculează un tarif mediu zilnic chiar dacă tarifele camerelor pensiunii
variază semnificativ de la o categorie la alta şi de la clienţi la grupuri sau convenţii, de
lasăptămână la week
-
end şi de la sezon la extrasezon.
TMZ =
ocupatecamerelornumarulcameredinincasarile
Tariful mediu pe client

-
acest tarif se bazează pe fiecare client din pensiune, incluzând şi
copiii.Tariful mediu pe client =
clientidenumarulcameredinincasarile
7
.5.Investiţia specifică
arată volumul de investiţii necesar pentru realizarea unui loc de
cazare sau a unui loc la masă în alimentaţie publică.

a.
pentru cazare şi alimentaţie publică
se folosesc următoarele formule:

I
sc
=
100
x Nc Ic
I
sa
=
100
x Na Ia
în care:
Isc = investiţia specifică pentru cazare (pentru alimentaţie
publică)
Ic(a) = volumul investiţiilor pentru cazare (pentru alimentaţie publică) Nc(a) = numărul locurilor
de cazare (la mese)
b.
pentru fundamentarea proiectelor de investiţii

se foloseşte relaţia:
I
s
=
100
x Nc I
în care:I
s
= investiţia specificăI=volumultotalalinvestiţiei
N
c
= numărul locurilor planificate

7
.6. Durata de realizare a investiţiei
este perioada de timp de la începerea execuţieilucrării până la punerea în funcţiune, şi se exprimă

în ani sau luni.
7.7.Volumul cheltuielilor totale
reprezintă totalitatea cheltuielilor, exprimate în lei, ce seefectuează pentru desfăşurarea

activităţilor de prestaţii şi desfacere din cadrul obiectivului.
7
.8.Volumul încasărilor totale
reprezintă totalitatea încasărilor, exprimate în lei

, ce se vor
realiza după punerea în funcţiune a obiectivului din activitatea de prestaţii hoteliere, desfacere
prinunităţile de alimentaţie publică, unităţile comerciale sau din alte activităţi de prestaţii ce
seefectuează în cadrul obiectivului.
7
.9.Încasarea medie pe turist
se determină ca raport între volumul încasărilor totale şinumărul de turişti.

Î
turist
=
turistitotale
NI
unde:Î
turist
= încasarea medie pe turistI
totale
= încasări totale
N
turisti
= număr de turişti
7.10. Încasarea medie pe zi turist

se determină ca raport între volumul încasărilor totaleşi număr zile turişti.
Î
zi turist
=
NZT I
totale
unde:Î
turist
= încasarea medie pe turistI
totale
= încasări totale
NZT
= număr zile turişti

7.11. Volumul beneficiilor
(Bt)
se calculează după formula:
Bt= It-Cht
în care:B
t
= volumul beneficiilor
It=încasăriletotale
Cht=cheltuieliletotale
7
.12. Rata profitului
exprimă rentabilitatea obiectivului, respectiv capacitatea acestuia de

a-
şi acoperi cheltuielile din propriile încasări şi de a obţine profit. Rata profitului (rata
rentabilităţii) arată rezultatele financiare ale obiectivului în raport cu încasările ce se obţin,

respectiv:Rp=
100
x It Bt
în care:Rp= rata profituluiBt= beneficiile sau profitul total
It=încasările totale
Însă rata profitului poate fi determinată şi ca raport între volumul profitului şi volumul
cheltuielilor.R=
100
xChP
în care:P=profitulCh=volumul cheltuielilor
O altă modalitate de determinre a ratei profitului
poate fi raportul dintre volumul profitului
şi volumul fondurilor fixe şi circulante.
R=
100
xFcFf P
+
în care:P=profitulFf =fonduri fixeFc= mijloace circulante
7
.13. Volumul încasărilor valutar
e
reprezintă totalitatea încasărilor valutar

e, exprimate în
valută, ce se vor realiza după punerea în funcţiune a obiectivului.
7.14.
Un indicator de maximă importanţă pentru eficienţa întregii activităţi de turism este
aportul net valutar
.
În formă absolută, aportul net valutar se determină prin scăderea plăţilorvalutare legate de
activitatea turistică din totalul încasărilor valutare din turism. Sub formă relativăca rată, formula
de calcul este:
Rav=
100
x IvPv
în care:
Pv=profitul în valută
Iv=volumul încasărilor valutare totale

7
.
15. Durata de recuperare a investiţiei totale
(
D) se exprimă în luni (ani) şi secalculează pornind de la profit sau de la acumulări, după
formulele:
dacă se are în vedere profitul

:Db=
100
xPt It
în care:Dp=durata de recuperare din profitI
t= valoarea investiţiei totale majorată cu efectul imobilizării
Pt= volumul profitului anual
dacă se au în vedere acumulările:
Da=
At It
în care:
Da = durata de recuperare din acumulări
It = valoarea investiţiei totale

At = volumul acumu
lărilor totale
7
.16. Nivelul de servire a turiştilor
este un parametru cu conţinut complex şi carecuprinde ansamblul condiţiilor care concură în

satisfacerea cerinţelor turiştilor.
Prin urmare, pentru caracterizarea nivelului de servire ar trebui luate î
n analiză o serie de
aspecte privind:-
ambianţa din unităţile de alimentaţie publică, cazare, agrement;
-
comportamentul lucrătorilor din turism;
-
posibilităţile şi modalităţile de aprovizionare cu mărfurile solicitate de turişti;
- gradul de diversificare a serviciilor turistice;- ridicarea nivelului de servire.
Caracterizarea nivelului de servire a turiştilor se poate realiza cu ajutorul unui sistem
deindicatori, diferenţiat în funcţie de nivelul la care se face analiza. La nivelul între
gului sector sau al
unei zone turistice, caracterizarea nivelului de servire se poate face cu ajutorul
următorilorindicatori: numărul de unităţi (diferenţiat pentru alimentaţie publică, cazare,
agrement) la 10000turişti, numărul de lucrători la 10000 turişti, numărul de lucrători la 1 milion
lei încasări
din prestaţii turistice, ponderea încasărilor din serviciile suplimentare în totalul încasărilor, struct
uracapacităţii de cazare şi de alimentaţie publică pe categorii de confort ş.a.
La nivelul unei un
ităţi de turism şi alimentaţie publică, aprecierea calităţii servirii se poateface în funcţie de gradul
de diversificare a ofertei de mărfuri (numărul de sortimente puse la
vânzare), ponderea producţiei culinare, numărul serviciilor suplimentare (ca pondere a

încasărilorîn total încasări), gradul de confort, numărul de lucrători ce revin la 10000 turişti.
Pentru fiecare din aceşti parametri se calculează un coeficient parţial al nivelului de servire,ca
raport între valoarea efectivă şi valoarea normată (sau din perioada precedentă) a acesteia.
7
.17. Gradul de utilizare al forţei de muncă este redat de prod
uctivitatea muncii
(W),
determinat astfel:W=
100
x N Vi
în care:
N=numărul mediu al lucrătorilor/an din turism sau alimentaţie publică;
Vi=volumultotalalîncasărilordincazaresaualimentaţiepublică;
7.18.Tema de control pentru unitatea 71.

C
e reprezintă coeficientul de utilizare a capacității de cazare turistică
?
2.
Cum se
stabilește tariful mediu pe cameră
?
3.
Cum se determin
ă
durata medie a sejurului?
4.Ce reprezintă veniturile din cazare?
7.19.Test de autoevaluare pentru unitatea 7
1. Rata rentabilităţii este un indicator care
măsoară:
a.
gradul de utilizarea muncii;

b.
gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a veniturilor) aduce profit;

c.
gradul de utilizare a stocurilor.
2. Rentabilitatea financiară
desemnează:
a.eficie
nţa cu care întreprinderea îşi utilizează resursele de care
dispune;
b.eficienţa costurilor de realizare a producţiei sau a celor de
circulaţie;
c.capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor

proprii.
3. Rezultatul exploa
tării se află cu
formula:
a.venituri de exploatare
–
cheltuieli de exploatare + profit brut;
b.venituri de exploatare
–
cheltuieli de exploatare;
c.venituri de exploatare + cheltuieli de exploatare;
d.venituri totale
–
cheltuieli totale.
4. Profitul brut al exerci

ț
iului este format din:
a. profitul din exploatare + profitul financiar + cifra de afaceri; b. profitul din exploatare +
venituri privind dobânzile + profitul extraordinar;c. profitul din exploatare + profitul financiar +
profitul extraordinar;
7. Rata rentabilit
ăț
ii financiare exprim
ă
:
a. eficien
ț
a utiliz
ă
rii capitalului propriu sau permanent al firmei; b. eficien
ț
a utiliz
ă
rii capitalului împrumutat;c. eficien
ț
a utiliz
ă
rii capitalului propriu
ş
i împrumutat.
8. Rata rentabilit
ăț
ii comerciale exprim
ă
:
a. eficien
ț
a activit
ăț
ii comerciale a firmei, asigurând leg
ă
tura dintre profit
ş
i valoarea ad
ă
ugat
ă
; b. eficien
ț
a activit
ăț
ii financiare a firmei, asigurând leg
ă
tura dintre profit
ş
i cifra de afaceri net
ă
;c. eficien
ț
a activit
ăț
ii comerciale a firmei, asigurând leg
ă
tura dintre profit
ş
i cifra de afaceri net
ă
.
9. Rata resurselor consumate reflect

ă
corela
ț
ia dintre profitul aferent cifrei de afaceri
ş
icosturiletotale aferente vânz
ă
rilor
Adev
ă
rat / Fals
10. Rata rentabilit
ăț
ă
raportul dintre profitul din exploatare
ş
i cifra deafaceri în pre
ț
uri de vânzare exclusiv TVA.
Adev
ă
rat /Fals
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
Contabilitatea şi analiza t
ehnico-
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
2019
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
4.
Buglea Alexandru
, Analiza situației financiare a întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara,
2014
5.
Niculescu, M.,

2018
Competenţele specifice unităţii de
învăţare
:
definiţia cheltuielilor;
categorii de cheltuieli după natura activității care le generează;
8.1. Definiția cheltuielilor

8.2. Clasificarea cheltuielilor8.2.1.Analiza cheltuielilor de exploatare8.2.2.Analiza cheltuielilor
financiar8.2
.3.Analiza cheltuielilor excepţionale
8.2.4.Analiza cheltuielilor variabile8.2.5.Analiza cheltuielilor fixe8.3.Analiza costului

produselor
8.3.1.Tipologia co
sturilor de producție

88.5. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 8
8
8.1. Definiția cheltuielilor
Cheltuielile reprezintă în expresie valorică totali

tatea resurselor consumate la nivelul unei
unităţi economice într
-
o anumită perioadă de timp în vederea obţinerii şi livrării pe piaţă adiverselor produse sau
prestării unor servicii. Totodată, cheltuielile exprimă şi mărimea eforturilor
depuse de unitate, într-
o perioadă determinată, pentru realizarea producţiei şi a veniturilor prevăzute.
Cheltuielile de producţie pot fi structurate în funcţie de diferite criterii, fiecare avândsemnificaţia

specifică în activitatea practică de gestiune. Astfel, criterii
le de clasificare sunt:
1. după natura lor distingem: cheltuieli materiale, salariale, financiare;2. în funcţie de modul de
individualizare pe produse, se formează grupa cheltuielilordirecte şi indirecte;
3. în raport de funcţiile unităţii, ca centre
de responsabilitate, se individualizeazăcheltuielile aferente funcţiunii de cercetare, dezvoltare,

producţie personal, comercială, financiar
-
contabilă.
Un
itatea de învăţare
8
ANALIZACHELTUIELILORLANIVELULUNITĂŢILORDEALIMENTAȚIEPUBLICĂȘIAGROTURISM
Indiferent de modalitatea de grupare, metodologia de analiză vizează:
caracterizarea situaţiei la un
moment dat, în raport de anumite criterii, ceea ce presupune:-
analiza evoluţiei –
dinamicii-
analiza structurală
-
analiza factorială
-
evaluarea tendinţei lor în funcţie de factorii specifici care le generează, fapt ce presupune
constituirea de modele
corespunzătoare.
8.2.Clasificarea cheltuielilor
Realizarea unui venit şi respectiv a unui profit implică efectuarea de cheltuieli. Încontabilitatea
financiară, cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli:
❖
cheltuieli de exploatare
care cuprind categoriile de consumuri privind realizarea
obiectului de activitate şi cele aferente acestora;
cheltuieli financiare
care includ pierderile de creanţe legate de participaţii, din vânzarea

titlurilor de plasament, dobânzi;
❖
cheltuieli excepţionale
care nu su
nt legate de activitatea curentă, normală, se referă ladespăgubiri, amenzi, penalizări, donaţii,
subvenţii etc.
În general, se poate face o corelaţie între venituri şi cheltuieli, în sensul că realizarea unui
venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care o determină,
învederea identificării posibilităţilor de diminuare în scopul sporirii rentabilităţii.În acest sens se
utilizează indicatorul
Cheltuieli la 1000 lei venituri
, care se determină caraport între cheltuielile totale şi venituri.
Ch=
1000
xtotaleVenituritotaleCheltuieli
8.2.1. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile pentru exploatare deţin ponderea cea mai mare, ele fiind în legătură directă cu
obiectul de ac
tivitate al unităţii, constituind astfel, domeniul principal în care se pot iniţia şi realizacele mai
importante măsuri de sporire a eficienţei economice.
Cheltuielile de exploatare
(fr. Charges d’exploatation, engl. Production overheads),reprezintă cons

umul de resurse economice, umane, materiale, financiare necesar pentruîndeplinirea obiectului
de activitate, pentru prestarea unor servicii sau pentru executarea unor
lucrări.
În categoria cheltuielilor de exploatare intră următoarele:
Cheltuieli cu materiile prime -

reprezintă consumul de materii prime necesar obţinerii de produse, executării de lucrări
sau pentru prestarea unor servicii pentru terţi. Documentul economiccare evidenţiază darea în
consum a materiilor prime se numeşte “Bon de consum”, iar a
sigurarea
realităţii operaţiunii este atestată de semnăturile persoanelor care au calitatea să dispună
aprobarea
unor astfel de consumuri.
✓
Cheltuieli cu materialele consumabile

–
această categorie reflectă consumurile care ajută larealizarea producţiei, respectiv la desfăşurarea
obiectului de activitate, la prestarea serviciilor saula executarea lucrărilor. În această grupă sunt
reunite toate elementele care intră în categoria
materialelor consumabile: materialele auxiliare, materialele pentru ambalat, piesele de schimb.
✓
Cheltuieli cu baracamentele şi amenajările provizorii

-
aceste elemente se regăsesc la nivelulunităţilor de construcţii, fiind legate de punerea în aplicare
a proiectului de execuţie şi începerealucrărilor de construcţii propriu
-zise.
✓
Cheltuieli privind energia şi apa
volumul energiei şi apei consumate se determină cuajutorul aparatelor specifice de măsurare iar
valoarea, după confirmarea utilizatorului, sefacturează de către furnizor.
Cheltuieli cu animalele şi păsările

- sunt rep
rezentate prin consumurile de animale şi păsărideterminate ca urmare a ieşirii lor din patrimoniu
atunci când ele se reformează ca urmare afaptului că nu mai sunt rentabile.
Cheltuieli privind mărfurile
–
mijloacele economice sau bunurile produse sau ach
iziţionate învederea revânzării se înregistrează în structura mărfurilor. Acestora li se adaugă
venitulcomerciantului care poartă denumirea de adaos comercial.
Cheltuieli cu ambalajele
–
aici se regăsesc consumurile de ambalaje refolosibile, achiziţionat

e
sau fabricate, destinate produselor vândute şi care, în mod temporar, pot fi păstrate de terţi,
cuobligaţia restituirii conform clauzelor specificate în contractele încheiate.
Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile

- consumurile de mijloace ca urmare a eforturilor de a
menţine starea de exploatare a bunurilor economice prin întreţineri zilnice, periodice,
reparaţiicurente şi capitale.
✓
Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile

-
unitatea patrimonială poate primi
concesiunea anumito
r activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie pentru caretrebuie să plătească o
anumită sumă numită redevenţă în calitate de concesionar.
Unitatea patrimonială poate consimţi ca anumite bunuri să le închirieze. Pentru aceasta se

încheie u
n contract între deţinătorul bunului şi utilizatorul acestuia (chiriaşul). Chiria stabilită în
funcţie de valoarea bunului şi pe care chiriaşul consimte să o plătească se înregistrează

încontabilitate ca o cheltuială cu chiriile.
✓
Cheltuieli cu primele de asigurare

–
sunt determinate prin lege sau din dorinţa unităţii patrimoniale de a se asigura contra unor eveni
mente nedorite cum ar fi: incendii, inundaţii,trăsnete, explozii, furtuni, distrugeri în timpul
transportului. În această acţiune se încheie uncontract sau o poliţă de asigurare între unitatea
patrimonială în calitate de asigurat şi
persoana juridică în calitate de asigurator care preia riscul în cazul producerii evenimentului. Asi
guratulachită în rate constante sau variabile conform contractului încheiat, primele de
asigurare pe toată perioada asigurării.
Cheltuieli cu studiile şi cercetările
sunt determinate de dorinţa unităţii patrimoniale de a

-
şi perfecţiona activitatea în vederea îmbunătăţirii deciziilor sale în cadrul activităţii curente
. În acest
caz unitatea patrimonială poate să dispună efectuarea cercetării fie cu forţe proprii sau să
ocomande la o unitate specializată. Această activitate se desfăşoară conform unui contract
decercetare prin care se delimitează obiectul studiului sau
cercetării şi preţul pe care beneficiarulurmează să

-
l achite executantului, precum şi condiţiile de plată.
Trebuie precizat faptul că, aceste cheltuieli cu studiile şi cercetările nu trebuie confundate
cu cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care reprez
intă investiţii, adică imobilizări necorporale,care sunt supuse amortizării pe parcursul mai multor
exerciţii financiare.
✓
Cheltuieli cu colaboratorii sunt determinate de salarizarea unor persoane specializate în

efectuarea unor lucrări, servicii, la care
unitatea apelează la un moment dat. În această situaţie seîncheie un contract de prestări servicii,
pe o durată determinată iar plata se face pe baza statului de
salarii al colaboratorilor externi.
✓
Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate

sunt gene
rate de dorinţa unităţii patrimoniale de
a-
şi face cunoscute rezultatele activităţii sale adică felul şi calitatea produselor, natura lucrărilor
pecare le execută, categoriile de servicii pe care le poate prezenta. Prin reclamă şi publicitate are
loc
info
rmarea unor potenţiali cumpărători şi stimularea interesului acestora pentru bunurile şiserviciile
unităţii. Pentru aceasta se organizează dejunuri, cocteiluri, atenţii simbolice, organizarea
unor vizite în diverse zone turistice, etc.
✓
Cheltuieli cu tran
sportul de bunuri şi de persoane.
Această categorie de cheltuieli deţine o pondere însemnată întrucât unitatea realizează acest efort
financiar pentru a procura bunurile sau ale asigura desfacerea. Ca urmare a acordării unor
facilităţi, unitatea poate dis
pune asigurarea
transportului salariaţilor din puncte fixe şi de la serviciu.
✓
Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferări
sunt generate de către personalul angajat cucontract de muncă sau de către colaboratorii cu
contract de prestări servicii, care se deplasează în
interes de serviciu fie în cadrul localităţii cât şi în afara acesteia sau pot fi detaşate o
anumită perioadă de timp.
✓
Cheltuieli poştale şi taxele de telecomunicaţii.
Unitatea patrimonială apelează la servicii

telegrafice, telefonice, p
oştale pentru transmiterea corespondenţei, telegramelor, trimiterii de bani,efectuarea de
abonamente la ziare şi publicaţii periodice. Serviciile de acest gen sunt incluse în
cheltuielile agentului economic.
✓
Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi.

Aceste servicii apar atunci când unitatea
patrimonială apelează la terţe unităţi pentru prestarea unor activităţi care necesită o anumităspeci
alizare sau calificare a personalului. În această categorie putem include: serviciile despălătorie,
de curăţătorie, de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, organizarea unor simpozioane şimese
rotunde, fonetizarea unor consfătuiri, etc.
✓
Cheltuieli cu alte impozite şi taxe. În această categorie sunt incluse impozitele, taxele
şivărsămintele asimilate, datorate bu
getului statului sau altor organisme publice, ca de exemplu:
Taxa pe valoare adăugată, impozitul pe clădiri, pe terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor
proprietatea statului, impozit pe mijloacele de transport, etc.
✓
Cheltuieli cu remuneraţiile personal

ului sunt reprezentate de salariile personalului, sporurile
acordate pentru anumite condiţii de muncă, funcţii îndeplinite, conform Statului de salarii.
Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială

se constituie din consumurile pe care unitatea patr
imonială este obligată să le efectueze conform legislaţiei privind asigurările şi protecţia
socială precum şi obligaţiile de aceeaşi natură, faţă de salariaţii proprii.
✓
Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele

sunt reprezentate de cotele de
amortizare calculate pentru imobilizările necorporale şi corporale din momentul punerii lor
înexploatare şi totodată aici sunt incluse provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli referitoare
laactivitatea de exploatare şi anume: consumurile determinate de deprecierea
imobilizărilornecorporale, corporale sau în curs, deprecierea stocurilor şi producţiei în curs,
consumurile avândca sursă creanţele neîncasabile, clienţii rău platnici sau în litigiu.
Alte cheltuieli de exploatare

. În această grupă sunt reunite următoarele elemente de cheltuieli:reparaţiile capitale efectuate cu
forţe proprii repartizate în perioadele următoare conform unei programări raţionale.
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de formareaveniturilor şi

nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri.
Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de

bunuri,executarea de lucrări sau prestarea de servicii ş
i alte venituri din exploatare.
Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri pot fi calculate cu ajutorul formulei:

Ch=
1000
xa f a c e r i deC i f r a Cheltuieli
sauCh=
1000 cos
xvanzarede pretul xvandutacantitatea produselor tul xvandutacantitatea
În general, se poate spune că modificarea preţurilor de vânzare este determinată de

schimbarea raportului cerere-
ofertă. La nivel fiecărui producător şi respectiv, ofertant de
produse, pot fi identificate unele cauze cum ar fi: calitatea produselor, marca de fabrică, schimba
readestinaţiei produsului, intervenţia statului în cazul unor produse de importanţă naţională
saustrategică, acordarea de bonificaţii.
8.2.2. Analiza cheltuielilor financiare

Cheltuielile financiare (fr. Charges financieres, frais financiers; engl. Financial expenses),
reprezintă cheltuielile determinate d
e activitatea financiar
–bancară.Grupa cheltuielilor financiare cuprinde următoarele:
❖
pierderi din creanţe legate de participaţii;
pierderi din vânzarea titlurilor de plasament;

❖
diferenţe nefavorabile de curs valutar;

❖
cheltuieli privind dobânzile;

❖
sco
nturi acordate clienţilor;
alte cheltuieli financiare;

❖
cheltuieli cu amortizările şi provizioanele.

1.
Pierderi din creanţe legate de participaţii
- sunt incluse cheltuielile determinate de
pierderile care se pot înregistra în legătură cu participaţiile, depozite, garanţii plătite. Aceste pier
deri apar atunci când participaţiile indiferent de natura lor nu mai pot fi plătite.
2.
Pierderi din vânzarea titlurilor de plasament
reprezintă cheltuielile care apar ca urmarea diferenţelor nefavorabile dintre valoarea contabilă a
titlurilor de plasament şi preţul de cesiune alacţiunilor proprii răscumpărate, acţiunilor emise de
alte unităţi, obligaţiunile cumpărate inclusivdobânzile la obligaţiuni şi titluri de plasament.
3.
Pierderi din diferenţe de curs valutar
.
Creanţele şi datoriile în devize se înregistrează încontabilitate în lei, la nivelul de schimb al zilei
respective când a avut loc operaţiunea de export – import. Încasarea creanţelor şi plata datoriilor
în devize se evidenţiază la cursul valutar din ziua
când se face decontarea lor. Ca urmare a faptului că, se înregistrează o fluctuaţie a cursului
devizelor, variaţiile negative determină o cheltuială financiară pentru unitatea

patrimonialărespectivă.
În cazul datoriilor diferenţele de curs valutar apar a
tunci când cursul de schimb din
momentul efectuării plăţii este mai mare decât cel din data evidenţierii obligaţiilor în devize.
Pentru creanţe, diferenţele nefavorabile de curs valutar apar atunci când valoarea contabilădin
momentul efectuării şi înregistrării operaţiunii de export, este mai mare decât valoarea lacursul
zilei din data încasării drepturilor.
4.
Cheltuieli privind dobânzile
–
aici sunt incluse dobânzile aferente împrumuturilor
contractate de la terţi, dobânzile aferente creditelor acordate de bănci indiferent de termenul de
contractare al creditului.5.
Cheltuieli privind sconturile acordate
. Scontul reprezintă un consum generat
de prezentarea unor facilităţi clienţilor sub forma unei reduceri, a unei bonificări atunci când sere
alizează plata anticipată a unor datorii înainte de scadenţă sau când se realizează încasarea
unordrepturi reprezentând pagube, creanţe reactivate.
6.
Alte cheltuieli financiare
. În această grupă sunt incluse toate cheltuielile de naturăfinanciară neregăsite în celelalte grupe
care pot să apară ca urmare a unei prevederi legale sau altorsituaţii concrete generate de
activitatea economică.
7.
Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele
–în această structură de cheltuieli seregăsesc provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli,

cheltuielile financiare privind
provizioanele pentru deprecieri şi cheltuielile financiare privind amortizarea primelor de ramburs
are aobligaţiunilor.
8.2
.3. Analiza cheltuielilor excepţionale
Cheltuielile excepţionale (engl. Extraordinar

y expenditure, fr. Charges exceptionnels) sunt
determinate de operaţiuni care nu au un caracter productibil zi de zi şi care nu sunt generate
deactivitatea curentă a unităţii patrimoniale. În categoria cheltuielilor excepţionale intră:
cheltuieli excepţionale din operaţii de gestiune;
cheltuieli excepţionale din operaţii de capital;

❖
cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
cheltuieli excepţionale privind amortizarea imobilizărilor;

❖
cheltuieli excepţionale privind provizioanele de risc;
cheltuieli exce
pţionale privind provizioanele pentru depuneri;
cheltuieli excepţionale privind provizioanele reglementate.
1. În categoria
cheltuielilor excepţionale din operaţii de gestiune
se înregistrează valoareadespăgubirilor, amenzilor şi penalităţilor datorate sau plătite, valoarea

debitorilor
insolvabili, pierderi din calamităţi înregistrate la materii prime, materiale consumabile, obiecte d
e inventar, baracamente, semifabricate, produse finite, animale şi păsări, mărfuri, donaţii şi subve
nţii
acordate, alte chel
tuieli excepţionale privind operaţiile de gestiune.
2. În categoria
cheltuielilor excepţionale privind operaţiile de capital
se concretizează consumuriledeterminate din cesiunea imobilizărilor necorporale sau corporale,

valoarea neamortizată aimobilizărilor necorporale, corporale sau financiare scoase din evidenţă.
3.
Cheltuielile excepţionale privind amortizările
se referă la consumul excepţional al amortizăriloraferente imobilizărilor necorporale sau

corporale.
4.
Cheltuielile excepţionale privind prov
izioanele
s
e referă la valoarea provizioanelor care seconstituie, în condiţii excepţionale pentru provizioanele
reglementate, pentru riscuri şi cheltuieli,sau pentru deprecierile cu caracter excepţional survenite.
8.2.4.Analiza cheltuielilor variabile
În cadrul cheltuielilor de exploatare partea variabilă, respectiv, cea care este dependentă
devolumul de activitate, este predominantă. Teoria şi practica economică, folosesc noţiunile
dedependenţă proporţională şi neproporţională. În primul caz, suma costurilor variabile se
exprimă prin relaţia:
a x Q,
unde:a = suma costurilor variabile pe produs,Q = cantitatea de produse.
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care variază odată cu creşterea sau descreşterea
unui factor de variabilitate -
gradul de ocupare a camerelor, utilizarea sălilor de întruniri sau a altorfacilităţi, etc.Spre
exemplu: cheltuielile cu consumabilele de tipul săpunului, şamponului, cheltuieliloraferente
spălătoriei etc., sunt elemente de cheltuieli variabile.
8.2.5.Analiza cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe sau constante sunt reprezentate de acele elemente de cheltuieli care nu se
modifică odată cu modificarea producţiei obţinute.
Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli a căror valoare este aceeaşi indiferent
de numărulturiştilor cazaţi în hotel sau serviţi în restaurant

-
asigurări, salarii, chirii, cheltuieli pentruîntreţinerea curăţeniei în spaţiile comune, etc.
Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe
Studierea dinamicii cheltuielilor este nec

esară pentru a cunoaşte evoluţia în raport cu cifra
de afaceri.
Din analiza datelor rezultă comportamentul caracteristic al cheltuielilor fixe în raport decifra de
afaceri, respectiv existenţa unor salturi atunci când intervin modificări importante în
vol
umul de activitate a unităţii.
Etapa următoare în analiza cheltuielilor fixe o constituie analiza structurii acestora, pecategorii
de cheltuieli după natura lor, respectiv amortizări, salarii, materiale.
Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri
Dat fiind caracterul relativ constant al acestor cheltuieli, eficienţa lor poate fi analizată
prinnivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri, folosind modelul:
Cf=
CAF
x1000în care:
F= suma absolută a cheltuielilor f
ixeCA= cifra de afaceri
Creşterea cheltuielilor fixe vizează:
-
schimbări în sistemul de amortizare a activelor fixe;
-
schimbări în sistemul de salarizare, precum şi creşterea salariului determinată de rata inflaţiei.
8.3.Analiza costului produselor

C
ostul de producţie
reprezintă un indicator calitativ economic ce ocupă o poziţie centralăîn sistemul indicatorilor la

nivel de firmă şi al celor folosiţi pentru măsurarea şi aprecierea creşterii
economice.
Costul de producţie este unul din indicatorii de bază prin care se măsoară efortul cu care seobţine
un anumit efect la nivelul unităţii, fiind un indicator reprezentativ de caracterizare aeficienţei
economice.
Costul de producţie, analiza şi gestiunea acestuia, devine şi mai actual în condiţiile unei n
oi
atitudini privind scopul esenţial al activităţii unei unităţi
- maximizarea profitului în spiritul unei
economii puternic concurenţiale.

Adică profitul = preţul de livrare
-
costul de producţie
De aici rezultă că, principala posibilitate de creştere a profitului şi cea mai sigură estereducerea
costurilor de producţie.
8.3
.1.Tipologia costurilor de producţie
Eforturile şi implicit, costurile pot fi analizate din mai multe puncte de vedere, dintre care
cele mai uzuale sunt:
❖
costuri pe produs - costuri pe

funcţii
costuri fixe - costuri variabile

❖
costuri directe - costuri indirecte

❖
costul total - costul mediu - cost marginal.

Costul pe produs -
cost pe funcţii
Costul pe produs
comensurează efortul necesar pentru obţinerea unui produs. Costul pe

produs este
foarte important în analiza participării fiecărui produs la profitabilitatea unităţii, cât şiîn fixarea
preţului de vânzare al produselor.
Costul pe funcţie
sau costul pe centru de cheltuieli este foarte important pentru aprecierea
calităţii gestiunii la nivelul fiecărei verigi organizatorice, fiind un instrument principal de
fundamentare a bugetelor prestabilite.Indiferent de tipul costului acesta este format din:
✓
cheltuieli de achiziţie a resurselor materiale (CA)
✓
cheltuieli de fabricaţie (CF)
cheltuieli de desfacere (CD).

Costul unitar se obţine prin raportarea costului total la volumul de activitate.
Costuri fixe-costuri variabile

Costurile fixe
sunt formate din acele categorii de cheltuieli care rămân nemodificate,indiferent de evoluţia
volumului de activitate în cadrul unui interval de producţie.
Costurile variabile
sunt formate din acele cheltuieli care evoluează o dată cu volumul deactivitate. Sunt formate din
cheltuielile cu materiile prime şi cu salariile directe, respectiv alte
cheltuieli strâns dependente de acestea.
Clasificarea costurilor fixe şi variabile este foarte importantă în fixarea volumului de
activitate eficient pentru o unitate, respectiv a marjei de securitate pentru activitatea acesteia.
Pragul de rentabilitate în funcţie de costurile totale se determină astfel:
Pr =
cv pCF
−
Din condiţia Q x p =CF + Q x Cv

unde:CF = cheltuieli fixe
P = preţ de vânzare
Cv = cheltuieli variabile pe produs
Marja de siguranţă se determină la rândul ei astfel:
Mr = Cifra de afaceri - Prag de rentabilitate
Indicele de siguranţă (Isr)
Isr =
a f a c e r i deC i f r a aterentabilit deaga f a c e r i deC i f r a
Pr
−
Pragul de rentabilitate caracterizează volumul de producţie peste care trebuie produs pentru
a se realiza profit.Marja de securitate respectiv indicele de s
ecuritate caracterizează posibilităţile dediminuare a activităţii fără a se înregistra pierderi.
Costuri directe - costuri indirecte
În cadrul cheltuielilor, necesitatea de desfăşurare a unei activităţi determină identificarea
unor cheltuieli care sunt proprii unui tip de produs (cheltuieli directe), respectiv cheltuieli
caresunt proprii mai multor tipuri de produse (cheltuieli indirecte).
Dacă cheltuielile directe se repartizează direct pe produs, cheltuielile indirecte, serepartizează cu
ajutorul u
nor chei de repartizare.
Costul global sau costul total caracterizează efortul depus din punct de vedere alcheltuielilor
totale necesare pentru obţinerea unui anumit efect.
Ct= CF +Q x cv
Costul mediu
caracterizează cheltuielile medii ce revin pentru un

anumit produs sau unitate deactivitate.
Costul marginal
caracterizează cheltuielile suplimentare necesare pentru obţinerea unei unităţi

suplimentare de produs.
Costul marginal este foarte important în fundamentarea deciziilor de eficienţă economică: cum a
r
fi maximizarea profitului sau a vânzărilor.
Profitul maxim este pentru acel volum de activitate pentru care venitul marginal este egal cu
costulmarginal.
81.
Ce sunt cheltuielile?
2.
Cum se împart cheltuielile du
pă natura activității care le generează
?
3.
Cum se determin
ă
cheltuielile la 1000 lei cifr
ă
de afaceri?
8.5. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 81. Cheltuielile din exploatare sunt formate din:
a. cheltuieli cu materii prime
ş
i materiale consumabile; b. cheltuieli cu personalul;c. ajust
ă
rile de valoare privind imobiliz
ă
rile corporale
ş
i necorporale;d. alte cheltuieli din exploatare;e. cheltuieli privind dobânzile.
2.
Cheltuielile reprezint
ă
sumele sau valorile pl
ă
tite sau de pl
ă
tit pentru consumurile, lucr
ă
rileexecutate
ş
i serviciile prestate de ter
ț
i, remunerarea personalului, executarea unor obliga
ț
ii legalesau contractuale de c
ă
tre unitatea patrimonial
ă
, constituirea amortiz
ă
rilor
ş
i provizioanelor,consumuri extraordinare.
Adevă
rat/Fals
3
. Costurile reprezint
ă
totalitatea consumurilor exprimate în form
ă
b
ă
neasc
ă
pe care le efectueaz
ă
societatea în vederea realiz
ă
rii unei anumite produc
ț
ii sau a unui singur produs.
Adevărat/Fals
4. Reducerea cheltuielilor materiale se poate realiza prin urm

ă
toarele m
ă
suri:
a. dotarea firmei cu ma
ş
ini, utilaje
ş
i instala
ț
ii de mare randament; b.folosirea unor obiecte ale muncii cu parametri superiori
ş
i care determin
ă
mic
ş
orareaconsumurilor specifice;c. folosirea unor înlocuitori, mai ieftini, dar f
ă
r
ă
a afecta nivelul tehnic
ş
i calitativ al produselor.
5. Dobânzile reprezint
ă
:
a. costuri ale capitalurilor proprii care fac parte din categoria cheltuielilor financiare; b. costuri
ale capitalului împrumutat care fac parte din categoria cheltuielilor financiare;c. costuri ale
capitalului împrumutat care fac parte din categoria cheltuielilor extraordinare.
6. Completa
ț
i
: Caracterizarea situa
ț
iei generale a cheltuielilor cu salariile se poate face înm
ă
rimi ..............
ş
i/sau în m
ă
rimi .................
7. Cheltuielile materiale
sunt formate din urm
ă
toarele elemente: cheltuieli cu materiile prime,cheltuieli cu materialele consumabile, cheltuieli cu
energia, apa
ş
i alte utilit
ăț
i, amortizareamijloacelor fixe
ş
i alte cheltuieli materiale.
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
-
Ge
stiunea şi analiza tehnico
-
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
3.

2014

:
conceptul și clasificarea veniturilor;

➢
categorii de venituri dupa activitatea care le generează;
evoluţi
a în timp a cifrei de afaceri;
Cuprinsul un
ităţii de învăţare:
9.1.
Conceptul şi clasificarea veniturilor
9.2. Analiza veniturilor din exploatare9.3. Analiza veniturilor financiare9.4. Analiza veniturilor
extraordinare9.5.
Particularităţi ale veniturilor din cazare şi alimentaţie publică
9.6. Te
ma de control a unităţii nr.
99.7. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 99.8. Bibliografie
9.1.
Conceptul şi clasificarea veniturilor
Veniturile reprezintă unul din indicatorii sintetici cei mai importanţi luaţi în calcul la
n
ivelul eficienţei economice în diversele sale ipostaze, creşterea veniturilor, constituind în
esenţăcalea certă de ridicare a acestei eficienţe pe o treaptă superioară, competitivă.
Veniturile reprezintă un indicator economico

-
financiar de sinteză care reflectă integralefectul economic final al activităţii de exploatare,
financiare şi excepţionale dintr
-
o perioadă dată.
Veniturile contribuie la constituirea profitului.
Veniturile provenite din producţia vândută reprezintă componenta de bază a cifrei de
afaceri.
Obţinerea veniturilor într
-
un anumit cuantum care să facă posibilă acoperirea integrală a
cheltuielilor efectuate într-
un exerciţiu financiar dat şi în acelaşi timp, să permită şi realizarea uneirentabilităţi competitive
în etapa dată constituie un
obiectiv fundamental al oricărei unităţi

economice.
9.2. Analiza veniturilor din exploatare
Veniturile din exploatare (engl. Operating income, fr. Produits d’exploatation) cuprind:
venituri din vânzarea produselor finite;

✓
venituri din vânzarea semifabr

icatelor şi produselor reziduale;
9
ANALIZA VENITURILOR LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE ALIMENTAȚIE

PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
venituri din lucrări executate şi servicii prestate;
venituri din studii şi cercetări;
redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
venituri din alte activităţi.
Total producţie vândută
venituri din vânzarea mărfurilor

T
otal vânzarea mărfurilor (Cifra de afaceri)
venituri din producţia stocată
venituri din producţia de imobilizări
Producţia exerciţiului
venituri din subvenţii de exploatare;
venituri din creanţe reactivate;
alte venituri din exploatare.

✓
venituri din provizioane privind activitatea de exploatare

Venituri totale din exploatare
Veniturile din producţia vândută sunt determinate de: vânzările de produse realizate,lucrările
executate sau serviciile prestate, etc.
Suma dintre total producţie vândută şi vânzarea mărfurilor formează

cifra de afaceri.
Veniturile din producţia stocată sunt determinate la încheierea exerciţiului economico
-
financiar şi constau în costul producţiei, bunurilor şi serviciilor în curs de execuţie.
Veniturile din producţia de imobilizări reprezintă producţia exerciţiului care este păstratăde
unitatea patrimonială sub forma imobilizărilor necorporale sau corporale şi sunt reprezentate
decostul de producţie al:
Lucrărilor de cercetare
-dezvoltare efectuate pe cont propriu;
▪
Concesiuni, br
evete, licenţe şi alte drepturi realizate pe cont propriu;
Valoarea imobilizărilor necorporale realizate pe cont propriu;
Valoarea la cost de producţie a amenajărilor de terenuri şi a mijloacelor fixe obţinute

din producţie proprie.
Veniturile din subvenţii de exploatare reprezintă sumele alocate de la bugetul de stat

numaiunităţilor cu capital majoritar de stat pentru acoperirea pierderilor, pentru diferenţele de
preţ la produsele subvenţionate, pentru finanţarea unor investiţii pe termen lung, etc.
Venit
urile din creanţe reactivate sunt provenite din reactivarea clienţilor insolvabili sau adebitorilor
diverşi.
Alte venituri din exploatare se referă la: sume datorate de către debitori diverşi ca urmare
a pagubelor produse de către aceştia, sume datorate de salariaţi privind debite, remuneraţii,
sporuri
sau adaosuri necuvenite sau avansuri nejustificate, etc.Veniturile din provizioane privind
exploatarea sunt reprezentate de venituri provenite din
anularea sau diminuarea provizioanelor pentru riscuri şi ch
eltuieli, pentru deprecierea
imobilizărilor şi pentru deprecierea activelor circulante.
Toate aceste categorii de venituri alcătuiesc venituri din exploatare.Diferenţa dintre veniturile din
exploatare şi cheltuielile din exploatare ne permit
determinarea rezultatului din exploatare.
9.2.1.Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri
reprezintă suma totală a veniturilor din operaţiuni comercialeefectuate de o firmă, respective
vânzarea de mărfuri şi produse într
-
o perioadă de timpdeterminată. În cifra de
afaceri nu se includ veniturile financiare şi veniturile extraordinare.
Potrivit noilor reglementări contabile conforme cu Directivele europene,

cifra de
afaceri netă
cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care
se însc
riu în activitatea curentă a entităţii,
după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pevaloarea adăugată, precum şi a altor taxe
legate direct de cifra de afaceri. Cifra de afaceri sedetermină pe baza formularului de sinteză
“Contul de Profit şi Pierdere”.
Nivelul acestui indicator este în măsură să dea o imagine despre poziţia pe piaţă afirmei
respective, despre forţa pe care o reprezintă firma în sectorul respectiv de activitate.
Trebuie făcută distincţia între

cifra de afaceri
care reprezintă un indicator de efect şi
profit
care este un indicator de eficienţă. Sunt frecvente cazurile când un volum ridicat devânzări
înregistrat de către o entitate are la bază costuri foarte mari care duc la un nivel minim
de profitabilitate sau chiar la pierderi din activitatea de exploatare.
Cifra de afaceri reflectă performanţa comercială a unităţii respectiv veniturile totaleobţinute din
operaţiuni comerciale curente.Cifra de afaceri reprezintă un indicator economico
-financiar care este determinat detotalitat
ea veniturilor obţinute de către o unitate patrimonială în urma actelor de comerţ efectuate
într-
o anumită perioadă de timp, de regulă un an.
Cifra de afaceri netă reprezintă conform reglementărilor de armonizare cu directiveleeuropene şi

cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, un indicator al contului de profit
şi pierdere, care cuprinde veniturile din vânzarea de bunuri, lucrări şi servicii ce intră în categoria
activităţilor curente ale unităţii, inclusiv subvenţiile pentru exploatare aferente vânzărilor,
dupăscăderea reducerilor comerciale.
Cifra
de afaceri poate fi analizată din punctul de vedere al dinamicii, structurii şi factorial şi al

implicaţiilor asupra indicatorilor economico
-
financiari ai unităţii
.
❖
Analiza dinamicii cifrei de afaceri
Dinamica cifrei de afaceri trebuie analizată pe total unitate şi pe sortimente (produse).Procedeele

de analiză recomandate pentru analiza dinamicii cifrei de afaceri sunt:
a)
modificările absolute
:
0N
CACA
−
b)
indicii
:
cu bază fixă:
100CACA
0N
cu baza în lanţ:
100CACA
1NN
−
medii:
100CACA
1n0 N
−
În cazul existenţei inflaţiei, pentru o corectă apreciere a evoluţiei în timp a vânzărilor, seimpune
operarea cu cifra de afaceri în unităţi monetare compa
rabile. Comparabilitatea se poate
asigura prin inflatare şi prin deflatare.Relaţiile de calcul sunt:
-
în cazul inflatării (exprimarea în unitatea monetară a ultimului an)
()
m N pNm N
ICA
−−
-
în cazul deflatării (exprimarea în unitatea monetară
a unui an precedent)
100ICA
0 pN N
Analiza structurii cifrei de afaceri

Cifra de afaceri a unei firme poate fi analizată structural în funcţie de diverse criterii degrupare a
vânzărilor, cum sunt: pe produse, clienţi, pieţe de desfacere, faze ale ciclului de viaţă a
produselor etc.
Pentru a caracteriza evoluţia structurii vânzărilor unităţii se pot utiliza următoarele procedee
deanaliză:
a)
ponderile componentelor cifrei de afaceri
(gi):
100CACAigi
în care:CA -
reprezintă cifra de afaceri totală;
CAi -
vânzările aferente elementului, component „i”.Informaţiile furnizate de acest procedeu de analiză
se referă la: principalele elemente
componente ale cifrei de afaceri; cât de stabile sunt în timp etc.
b)
coeficientul de concentrare
(Gini-Struck):
)
1,0,2;11
2
GnnginG
în care:n -
reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu.Apropierea de zero a coeficientului de
concentrare semnifică o distribuire relativechilibrată a vânzărilor pe elementele structura
le luate în calcul. Coeficientul este egal cu zero,
atunci când elementele componente au aceeaşi pondere în cifra de afaceri totală,
concentrareavânzărilor fiind nulă.În cazul în care coeficientul se apropie de 1, atunci se
înregistrează un număr redus
de
elemente care contribuie în cea mai mare măsură la obţinerea cifrei de afaceri a unităţii.
c)
coeficientul HERFINDHAL
(H):
1,/1;
2
n H gi H
Pot fi evidenţiate următoarele situaţii:

•
H = 1, atunci când cifra de afaceri este formată dintr

-un singur element;
•
H = 1/n, atunci când elementele componente contribuie în aceeaşi măsură la formarea cifrei de
afaceri;
•
când H se apropie de 1, aceasta reflectă un grad ridicat de concentrare a vânzărilor, iarapropierea

de 1/n reflectă o distribuţie relativ echilibrată a acestora.
d) m
etoda ABC (diagrama PARETTO)
Metoda ABC se recomandă a fi aplicată îndeosebi în cazul structurării cifrei de afaceri peclienţi
şi pe produse.Aplicarea metodei ABC la gestiunea unei clientele eterogene a condus la urmă
toarea
distribuţie optimală.
•
zona A: 10% din clienţi contribuie cu 60% din CA;
zona B: 40% din clienţi contribuie cu 30% din CA;

•
zona C: 50% din clienţi contribuie cu 10% din CA.Studierea acestei distribuţii teoretice permite
stabilirea unor concluzii
utile în
fundamentarea deciziilor privind volumul activităţii pentru securitatea şi rentabilitatea unităţii.
Astfel:-
zona A contribuie în cea mai mare măsură la rentabilitatea unităţii, dar are şi cel mairidicat grad
de risc (incapacitatea de plată a unui client important se reflectă într
-
o măsurăînsemnată asupra situaţiei financiare a unităţii analizate);
-
zona B asigură cel mai mare grad de stabilitate din punct de vedere al vânzărilor şirentabilităţii şi
constituie un risc moderat pentru unitate
;-
zona C se caracterizează printr
-
o rentabilitate scăzută (indicele cheltuielilor de exploataredevansează indicele cifrei de afaceri) şi
printr
-un risc redus.
În cazul analizei CA pe produse distribuţia teoretică este:
o
zona A = 10-15% din tipurile de produse contribuie cu 60-70% din CA;

o
zona B = 25-30% din tipurile de produse contribuie cu 25-30% din CA;

o
zona C = 65-70% din tipurile de produse contribuie cu 10-15% din CA.

Aprecierea situaţiei unei unităţi se face în funcţie de fazele ciclului de viaţă în care se
află produsele corespunzătoare celor trei zone (lansare, creştere, maturitate sau declin).
Analiza factorială a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi indirecţi specifici domeniului
de activitate
al unităţii.Analiza factorială a cifrei de afaceri în unităţile de prestări servicii se poate realiza pe
bazamai multor modele, şi anume:
I.
in1ii
pqvCA
=
=
II.
Qf CA NsQf NsCA
III.
f MCAMf f M NsMf NsCA
unde:qv
i
reprezintă cantitatea vândută pe tipuri de produse;
Pi = preţul mediu de vânzare pe produse (exclusiv T. V .A.);

Ns
= numărul mediu de personal;Qf = producţia marfă fabricată;
Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;Mf’ = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe
direct productive.Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul firmelor din comerţ se poate face
pe baza unormodele specifice formei de vânzare practicate, şi anume:I. În cazul vânzărilor în
regim de autoservire:
d ScCA
100d gsd
ii
unde:
Sc = suprafaţa comercială;
d
= vânzarea pe m
2
;gs
i
= structura vânzărilor pe grupe de mărfuri;

i
d
= vânzările medii pe m
2
pe grupe de mărfuri.
II. În cazul formei clasic
e de vânzare (cu plată la vânzător):
zWz NsK NlCA
unde:
Nl = numărul punctelor de vânzare;
sK
= coeficientul mediu al schimburilor;
zN
= numărul mediu de zile lucrate de un angajat;
zW
= vânzarea medie zilnică pe un lucrător operativ.
Analiza reflectării modificării cifrei de afaceri în principalii indicatori economico

-
financiari ai unităţii
Modificarea cifrei de afaceri influenţează principalii indicatori sintetici economico

-financiar
i ai unităţii, cum sunt: profitul, ratele de rentabilitate, viteza de rotaţie a activelorcirculante,
eficienţa utilizării activelor şi resurselor umane etc.Relaţiile folosite pentru cuantificarea
modificării cifrei de afaceri asupra indicatorilor
economico-
financiari ai unităţii sunt:a) asupra profitului brut aferent vânzărilor:
()
001
pr CACA
−
unde:
0
pr
= profitul mediu la 1 leu vânzări;
−=
0000
pqvcqv1 pr
b) asupra ratei rentabilităţii economice:

()
100At pr CACA
1001
unde:At = activul total;

c) asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante:
TCAACTCAAC
0010
−
unde:AC = soldul mediu al activelor circulante;
T = perioada analizată (zile);d) asupra eliberării sau imobilizării de capital circulant ca urmare a
modificării vitezei derotaţie:
TCATCAACTCAAC
10010
−
e) asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe:

1000MFCA1000MFCA
1011
−
f) asupra eficienţei utilizării activelor de exploatare

:
1000AeCA1000AeCA
0011
−
unde:Ae = active de exploatare;
g) asupra eficienţei utilizării potenţialului uman caracterizată prin profitul mediu pe
salariat:
()
1001
s N pr CACA
−
9.2. 2.
Analiza valorii adăugate
Valoarea adăugată reflectă plusul de valoare (bogăţie) obţinut prin activitatea productivă şi
comer
cială a unei unităţi.
Valoarea adăugată reflectă contribuţia unei unităţi la produsul intern brut (P.I.B.),reprezentând o
expresie a performanţei economice a unităţii.Valoarea adăugată este unul din cei mai importanţi
indicatori de reflectare a performanţelor
economico-
financiare ale unei firme. Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciatăadevărata
dimensiune a activităţii unei firme. Spre deosebire de cifra de afaceri, care include şivaloarea
cumpărărilor de materii prime, materiale şi servicii care se regăsesc în cifra de afaceri afirmelor
furnizoare, valoarea adăugată cuprinde numai echivalentul activităţii unităţii în cauză.Valoarea
adăugată poate fi determinată prin două metode:
a)
Metoda sintetică
, conform căreia din volumul total de activitate de producţie şicomercială se scad consumurile
intermediare de la terţi.În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie valoarea
adăugată sedetermină astfel:
Qa = Qe - Munde:M -
reprezintă consumurile intermediare de
la terţi aferente activităţii de producţie.În situaţia în care unitatea desfăşoară pe lângă activitatea
de producţie şi activitate decomerţ atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:
Qa = (Qe + Mc) - M'unde:
Mc = marja comercială;
M' = consumu
rile intermediare de la terţi (pentru producţie şi comerţ).Marja comercială reprezintă diferenţa
dintre valoarea mărfurilor vândute şi costul lor .
b)
Metoda de repartiţie
(aditivă),
conform căreia valoarea adăugată este rezultatulînsumării următoarelor elemente: salarii,

contribuţii pentru asigurări şi protecţie socială,amortizare, provizioane, cheltuieli cu impozite şi
taxe (fără impozitul pe profit), cheltuielile şirezultatul exploatării recalculat.Potrivit abordării
valorii adăugate după această metodă, rezultă că ea este formată dinremunerarea următorilor
subiecţi (parteneri sociali): salariaţi, acţionari, stat, instituţiile care acordăcredite unităţii şi
unitatea.
❖
Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Procedeele de analiză folos
ite în acest caz sunt:
•
modificările absolute pe total şi pe elemente;

•
indicii pe total şi pe elemente;

ponderile elementelor componente (ratele de remunerare ale valorii adăugate).

În cazul în care gradul de integrare se apropie de 1, atunci în unitate
se realizează un numărmai mare de etape de obţinere a produsului finit. Aprecierea eficienţei
integrării se impune a fifăcută în corelaţie cu rentabilitatea şi riscul de exploatare (care depinde
îndeosebi de mărimea
cheltuielilor fixe).
❖
Analiza factori
ală a valorii adăugateDin punct de vedere factorial valoarea adăugată se poate analiza pe baza
modelelor:
I.
avQeQeM1QeQa
−=
II.
avaws NQeQas NQes NQa
unde:
av
= valoarea medie adăugată la 1 leu producţie;
aw
= productivitatea medie anuală stabilită pe baza Qe
pi pjcsj1 pimi1vai;100vaigiav
gi = structura producţiei exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi;vai = valoarea adăugată

la 1 leu producţie pe produse sau tipuri de activităţi;
mi = consumurile d
e la terţi pe unitatea de produs; pi = preţul de vânzare pe unitatea de produs;csj = consumul
specific din resursa ,,j”; pj = preţul de aprovizionare al resursei ,,j”.
9.2.3.
Analiza producţiei exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă performanţa

, respectiv volumul total de activitate al
perioadei (finite şi în curs de execuţie).Relaţia de calcul este:
Qe = Qv + Qs +Qi
unde: Qv = producţia vândută;Qs = variaţia producţiei stocate;Qi = producţia imobilizată.
Qs = Sf- Siunde:Sf = sto

cul final de produse finite şi producţie în curs de execuţie;Si = stocul iniţial de produse finite şi
producţie în curs de execuţie.Pentru analiza de tip factorial a producţiei exerciţiului se
recomandă următorul model:
f MQef Mf Ms Nf Ms NQe
unde:
f MQe
= randamentul valoric al mijloacelor fixe direct productive.

Metodologia de analiza a producţiei exerciţiului este similară cu cea prezentată la analiza
cifrei de afaceri.
9.2.4.Analiza marjei comerciale
Marja comercială (Mc) este
un indicator de reflectare a activităţii unităţilor din comerţ.Relaţia de calcul este:

Mc=CA - Cmfunde:
CA = cifra de afaceri din vânzări de mărfuri;Cmf = costul de achiziţie al mărfurilor vândute.
Rolul marjei comerciale este de a acoperi chel
tuielile de distribuţie şi de a permiteobţinerea de profit de către unitate.În diagnostic prezintă
importanţă şi rata marjei comerciale, care poate fi calculată faţă decifra de afaceri şi faţă de
costul mărfurilor vândute.Analiza factorială a marjei comerciale poate fi făcută pe baza
modelului:
100mcR CAMc
unde:
mcR
= rata marjei comerciale faţă de cifra de afaceri pe total unitate
100rmcigimcR
unde:
gi = structura vânzărilor pe grupe de mărfuri;
rmci = r
ata marjei comerciale pe grupe de mărfuri.Din modelul prezentat rezultă că marja comercială
este influenţată de vânzări, structuravânzărilor şi rata marjei comerciale pe grupe de mărfuri.
9.3. Analiza veniturilor financiare
Veniturile financiare (en
gl. Financial incomes, fr. Revenus finnaciers) reprezintă resurseleeconomice dobândite ca
urmare a activităţii financiare a unităţii patrimoniale.
Veniturile financiare cuprind: venituri din participaţii; venituri din imobilizări financiare;
venituri din
creanţe imobilizate; venituri din titluri de plasament; venituri din diferenţe de cursvalutar;
venituri din dobânzi; venituri din sconturi obţinute; alte venituri financiare; venituri
financiare din provizioane.
9.4. Analiza veniturilor extraordinare
Veniturile extraordinare
(engl. Extraordinary income, fr. Produits exceptionnels) reprezintăvenituri realizate din
operaţiuni ce nu au un caracter normal, care să decurgă din obiectul deactivitate al unităţii.
Veniturile
extraordinare
provin din operaţiile de gestiune şi operaţiile decapital şi provizioane.

Veniturile extraordinare
din operaţii de gestiune provin din: bunuri primite cu titlu gratuit(materii prime, materiale
consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje, animale şi păsări,
bunuri
rezultate din dezmembrarea şi valorificarea unor imobilizări, drepturi de personal neridicate
prescrise).
Venituriledinoperaţiidecapitalsuntdeterminatedepreţuldevânzarealactivelorimobilizate
cedate.
Veniturile extraordinare din provizioane provin din anularea sau diminuarea unor provizioane
reglementate, provizioane pentru riscuri şi a provizioanelor pentru deprecierea creanţelor, debitoridiverşi.
9.5.
Particularităţi ale veniturilor din cazare şi alimentaţie publică
Veniturile populaţiei constituie principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice şideci
suportul material, obiectiv al dezvoltării turismului.
Veniturile populaţiei, exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică şi socială a unei ţărişi
indirect posibilităţile ofe
rite pentru practicarea turismului. Astfel, sporirea veniturilor
individuale (rezultat al creşterii economice şi corespunzător al produsului intern brut)
influenţeazănemijlocit structura consumului în sensul majorării ponderii cheltuielilor pentru
turism.
Veniturile reprezintă un factor cu acţiune complexă, ele influenţează cantitativ circulaţiaturistică

prin modificarea numărului turiştilor, dar şi calitativ, determinând durata deplasării,distanţa
pe care să se efectueze călătoria, intensitatea plecărilor în vacanţă, caracterul organizatsau
particular al prestaţiei, realizarea călătoriei în interiorul sau în afara graniţelor ţării, opţiunea
pentru un anumit mijloc de transport.
Politicile de preţ în unităţile de alimentaţie publică şi agroturism
Conce
ptul de politică de preţ defineşte acele strategii şi tehnici de preţuri sau tarife,stabilite de
conducerea superioară a societăţii de turism, unităţilor de alimentaţie publică, în urmaanalizei
structurii costurilor şi a conjuncturii pieţei cu scopul de
a se realiza obiectivul major al pensiunii.
Prin urmare, se remarcă faptul că politica de preţ reflectă două criterii principale, ce stau la baza
construirii preţului şi anume
costurile şi piaţa
.
Aceştia se constituie în factori de influenţă controlabili şi respectiv independenţi.
Costurile într-
o societate de turism, pensiune agroturistică, unitate de alimentaţie publică
sunt factori controlabili în sensul că, la acest nivel se poate controla valoarea şi structura
costurilor, prin deciziile pe care le ia.
Piaţa
este un factor de influenţă independent, al preţurilor

într-o societate de turism,
pensiune agroturistică, unitate de alimentaţie publică
.
Piaţa desemnează în principal cererea, oferta, nivelul preţurilor existent şi concurenţa.
Strategia cererii
şi a ofertei de piaţă este influenţată de sezon şi secundar de introducerea
de noi produse superioare.
În politica de preţ orientată spre costuri şi profit, rezultatul economic al

societăţii de turism, pensiunii agroturistice, unităţii de alimentaţie publică
este elementul de bază.
Opţiunea cost total + profit prevede ca pensiunea să practice un anumit nivel al preţului
devânzare, astfel încât prin încasările obţinute, să
-
şi acopere toate costurile şi în plus să realizeze
profit, exprimat pe unitate sau
procentual din totalul vânzărilor.
Costul marginal reprezintă sporul de cost necesar pentru obţinerea unei unităţisuplimentare de
produs. El se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei.
Prin urmare, maximizarea profitului pre
supune ca, realizarea fiecărei unităţi suplimentarede producţie să necesite un spor de cost cât mai
mic.
În cazul
societăţilor de turism, pensiunilor agroturistice,
pentru acelaşi tip de cameră seutilizează mai multe tarife, în funcţie de anumite caract
eristici, cum ar fi gradul de confort, gradul
echipării cu diverse aparate, mobilierul dar şi în funcţie de client (client pe cont propriu,
grupări,clienţi ai casei).
Obiectivul profit maxim al politicii de preţ are un caracter teoretic, deoarece în practicăeste
imposibil să impui un preţ care să asigure un profit maxim.
În politica de preţ orientată spre piaţă, factorii externi

societăţilor de turism, pensiunilor
agroturistice,
contează într
-
o măsură destul de mare.
Când o pensiune doreşte să atragă cât
mai mult posibil, cererea potenţială existentă pe o piaţă, practică preţuri de penetrare pe piaţă:
fie preţuri de lansare mici, fie preţuri iniţiale mari sauo combinaţie a lor.
Preţurile diferenţiate presupun acordarea de reduceri de preţ, pentru a atrag

e un anumit
segment de clientelă.
În cadrul acestei orientări, managerii au în vedere stabilirea preţurilor, atât în funcţie decerere,
cât şi de concurenţă.Stabilirea preţurilor în funcţie de concurenţă necesită o anumită flexibilitate
în schimbarea
pre
ţurilor, pentru adoptarea lor realistă la variaţia preţurilor concurenţei.În determinarea profitului
mediu al unei societăţi de turism, pensiuni turistice, intervinetariful mediu al unei camere şi
gradul de ocupare. Practicarea unor tarife ridicate limitează accesulla serviciile turistice şi se
reflectă, în principal, în reducerea numărului de turişti, dar şi a durateisejururilor, a distanţelor de
călătorie, a frecvenţei plecărilor în vacanţă, în acelaşi timp, tarifelescăzute stimulează
manifestarea cererii. Relaţia dintre preţuri şi dezvoltarea turistică este mult maicomplexă, nefiind
excluse reacţiile adverse; de pildă, tarife foarte scăzute sau reducerea drastică aacestora pot
genera neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor şi ca urmare o
reducere a

intensităţii călătoriilor. Raportul calitate
-
preţ joacă un rol deosebit în formarea şi afirmarea cererii
turistice.
Tarifele chiar ridicate, trebuie să aibă o temeinică fundamentare, să reflecte cu fidelitatecalitatea
prestaţiilor, să realizeze
diferenţieri pe sezoane, zone turistice.

91.
Ce sunt veniturile?
2.
Cum se împart veniturile
după natura activității care le generează
?
9.7. Test de autoevaluare pentru unitatea 9
1. Cifra de afaceri este:

a.
valoar
ea încasărilor unui
unit
ăți, pe o anumită perioadă de
timp;
b.
totalitatea veniturilor realizate de o unitate, pe o anumită perioadă de

timp;
c.
valoarea veniturilor realizate de o unitate din vânzarea produselor realizate, a mărfurilorşi

respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de
timp.
2.
În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din:
a. dobânzile încasate;
b. serviciile prestate de
terţi;
c. semifabricatele vândute;
3. Veniturile din exploatare sunt formate din:
a. cifra de afaceri net
ă
;c. varia
ț
ia stocurilor de produse finite
ş
i produc
ț
iei în curs de execu
ț
ie;d. produc
ț
ia realizat
ă
de entitate pentru scopurile sale proprii
ş
i capitalizat
ă
.
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
-
-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi agr
oturism
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
3.

2014

:
cunoaşterea principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii;
identificarea factorilor care influenţează rentabilitatea firmei şi a măsurilor pentruîmbunătăţirea

activităţii acesteia;
prezentarea legăturii care există între rentabilitate şi riscurile firmei;
10.1. Conceptul
privind rentabilitatea unităților
10.2. Analiza profitului10.3. Analiza ratelor de rentabilitate
1010.5. Testul de autoevaluare pentru unitatea nr. 10
10.1. Conceptul privind rentabilitatea unităților
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei unităţi de a obţine profit

prinutilizarea
factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora.Pentru exprimarea
rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul şi ratele derentabilitate. Mărimea
absolută a rentabilităţii este reflectată de profit,
iar gradul în care capitalulsau utilizarea resurselor
unităţii
aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii (indicator al mărimiirelative a rentabilităţii).Cadrul

general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, elaborat de IASC,
prevede la
paragraful 69 că „Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de
referinţă pentru alţi indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune”.
Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „Contului de profit şi pierdere”, care arată
modul în care s-
a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile devenituri şi cheltuieli.
Cheltuielile
desemnează în expresie
valorică
raporturi patrimoniale cu privire la
angajarea şi
utilizarea
resurselor economice în cadrul activităţilor desfăşurate
de entitatea
patrimonială. Ele indică folosinţele de resurse,
fiind constituite, în mare parte din valori de
plătit
sau
plătite
în
contrapartidă
cu materii prime, materiale
şi
mărfuri
cumpărate,
cu
ANALIZA
RENTABILITĂȚII UNITĂŢILOR DE ALIMENTAȚIE
PUBLICĂ ȘI AGROTURISM
lucrările
şi serviciile prestate pentru întreprindere, precum
şi
pentru angajamentele pe care
întreprinderea a consimţit să
le
plătească.
Referitor la v
enituri
, acestea exprimă
raporturi
patrimoniale privind bogăţiaobţinutădin activităţile desfăşurate
şi
din proprietatea
deţinută.
Într-o
altă
interpretare ele
indică resursele obţinute, fiind constituite
din valorile primite sau de primit în
contrapartidă
cu vânzarea
bunurilor, executarea de lucrari şi prestarea de servicii către terţi.
Prin compararea ven

iturilor cu cheltuielile se determină rezultatul exerciţiului.
Acesta
îmbracă forma de profit, în situaţia în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, şi pierdere,
în situaţia când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor vom avea:
rezultatul exploatării (Rexpl)

care se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile
din exploatare;
rezultatul financiar (Rfin)

financiare;
rezultatul extraordinar (Rextr)

extraordinare.
Astfel
rezultatul exerciţiului
va fi:
RE= Rexpl + Rfin + Rextr.
Scopul analizei
rentabilităţii îl constituie
stabilirea
performanţelor propr
ii în ceea ce
priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera profit, ca singură sursă care poateasigur
a dezvoltarea activităţii.
Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte:

❖
analiza situaţiei generale pe baza contului de profit și

pierdere;
analiza factorială a profitului ;
analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.
10.2. Analiza profitului

Profitul, sub diversele sale forme, poate fi analizat din punct de vedere structural şifactorial, pe
total unitate şi pe produse.
Analiza structurală a profitului

Analiza structurală a profitului urmăreşte stabilirea contribuţiei diferitelor tipuri de rezultate
lamodificarea totală, precum şi punerea în evidenţă a schimbărilor intervenite pe elemente
componente.
Analiza structur
ală a rezultatului brut al exerciţiului (profit brut sau pierdere), se poateefectua pe baza grupării
cheltuielilor după natura sau după funcţia (destinaţia) lor în cadrul unităţii
(cf. IAS 1 - paragraful 77).
Analiza factorială a profitului
Analiza pro
fitului se impune a fi efectuată şi în funcţie de factorii direcţi şi indirecţi careacţionează la nivelul
unităţii. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se
prezintă profitul la nivel de unitate, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în ve
dere
rezultatul aferent cifrei de afaceri.
Rezultatul exploatării (Re) se circumscrie la nivelul activităţii de bază a unităţii şi caracterizează
înmărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare. El se determină ca diferenţă între
veniturile
din exploatare (Ve) şi cheltuielile aferente acestora (Ce), astfel:
Re = Ve - Ce
Având în vedere caracterul heterogen al veniturilor şi cheltuielilor de exploatare,
conformreglementărilor de armonizare cu directivele europene şi Standardele Internaţionale
deContabilitate, rezultatul exploatării se impune a fi analizat după următorul model:
Re = Pr
(CA)
+ Re'Pr
(CA)
= CA - ch
(CA)
Re' = Ave - AcheCh
(CA)
= Ce -
[ΔQs + Qi + ct.658 + (ct.6812
-ct. 7812)]unde:Pr
(CA)
= profitul aferent cifrei de afaceri nete;
Re' = rezultatul exploatării din alte operaţiuni decât vânzările curente;CA = cifra de afaceri netă;
ch
(CA)
= cheltuieli aferente cifrei de afaceri nete;
Ave = alte venituri din exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii
şi subvenţii primite;din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital; din subvenţii pentru
investiţii etc.);Ache = alte cheltuieli de exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi
subvenţii
acordate; cheltuieli privind activele cedate
şi alte operaţiuni de capital etc.);ΔQs = variaţia producţiei stocate;Qi = producţia imobilizată;În
cazul firmelor cu activitate de producţie pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei
deafaceri, se recomandă următoarele modele de bază:a) Pr = Σq
v
p-
Σq
v
c
b)
pr CA pq cq 1 pq P
vvvr
−=
Aprofundarea analizei profitului total al unităţii presupune studierea profitului
principalelor produse şi stabilirea influenţelor factorilor direcţi şi indirecţi care acţionează asupra
acestora.
Analiza profitului pe produs (Prp) se poate realiza pe baza modelului:
()
q Cicishtcsd pcscmcicsd cmcc pq pPr
j jv
în care:
cm
-
reprezintă cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe pe unitatea de produs;
csd
- cheltuielile cu manopera
directă pe unitatea de produs;
ci
- cheltuielile indirecte pe unitatea de produs;cs
j
-
consumul specific din resursa materială ,j”;
p
j
-
preţul de aprovizionare al resursei ,,j”;
t-
timpul de muncă pe unitatea de produs;
sh
-
salariul mediu orar (inclusiv contribuţiile pentru asigurări şi protecţie socială);
Ci - suma cheltuielilor indirecte;q -
volumul fizic al producţiei obţinute.
10.3. Analiza ratelor de rentabilitate
Rata de rentabilitate este un raport
între o formă de exprimare a profitului şi active sau
capitaluri (proprii, permanente) sau un flux de activitate (cifra de afaceri, resurse consumate
etc.).
Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au valori informaţionale variate şi
og
lindesc multiplele laturi ale activităţii economico
-
financiare a unităţii.Principalele rate operaţionale în analiza financiară a unităţii sunt: rata
rentabilităţiicomerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice şi
rat
a
rentabilităţii financiare.
Analiza ratei rentabilităţii comerciale (R
c
)
Rata rentabilităţii comerciale exprimă corelaţia dintre profitul total aferent vânzărilor şi cifra
deafaceri, dând expresie politicii comerciale a unităţii.

Modelele utilizate
în analiza factorială a acestei rate sunt următoarele:
a)
100 pq cq 1R sau ,100 pq cq pq 100 pq Pr R
vvcvvvvc
b)
−==
iiciciic
pc1r sau ,100r gR
în care:gi -
reprezintă structura producţiei vândute pe produse;
ci
r
-
rata rentabilităţii comerciale pe produse.
Analiza
rentabilităţii resurselor consumate (R
rc
)
Rata rentabilităţii resurselor consumate reflectă corelaţia dintre rezultatul aferent cifrei deafaceri
şi costurile totale aferente vânzărilor.Modelul de calcul şi analiză este următorul:
100cq cq pq 100cq Pr R
vvvvrc
Factorii direcţi care influenţează rata rentabilităţii resurselor consumate sunt:

structura producţiei vândute pe produse (g), costurile unitare (c) şi preţurile medii de vânzare uni
tare,
exclusiv T. V.A. (p).
Trebuie remarcat faptul că, asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate, costul exercită odublă
acţiune, influenţând în sensuri diferite prin numărătorul şi numitorul raportului (ex. în
cazuldepăşirii costurilor unitare pe produs, numărătorul (profitul) se reduce, iar numitorul
(cheltuieli
le
totale) creşte, ceea ce face ca influenţa negativă a acestui factor asupra ratei rentabilităţii
resurselorconsumate să fie mult mai puternică, decât în cazul altor rate de rentabilitate).
Analiza ratei rentabilităţii economice (R
e
)
Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi mijloacele
economice(capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. În calculul ratei rentabilităţii
economice, lanumărător se poate utiliza rezultatul exploatării (profitul aferent cifrei de
afaceri) sau
excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice totale (activul total) sau o pa
rte aacestora.
Rata rentabilităţii economice este independentă de structura financiară (gradul de
îndatorare), politica fiscală de impozitare
a profitului, precum şi de elementele excepţionale.Rata rentabilităţii economice, se poate stabili

astfel:
100Ki.E.B.E sau 100KiPr
unde:Ki = capital investit;Ki = Ai +NFRAi = active imobilizate nete; NFR = necesarul de fond
de rulment.Analiza
factorială a ratei rentabilităţii economice, se poate realiza pe baza următorului model deanaliză:
100CAPr KiCAR
e
în care:Rc -
reprezintă rata rentabilităţii comerciale
100CAPr R
C
;
KiCA
-
viteza de rotaţie a capitalului investit (număr de rotaţii).
Analiza ratei rentabilităţii financiare (Rf)
Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de sursede
finanţare a activităţii unităţii.Analiza ratei rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii) măsoară,
în mărime relativă,remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat
la dispoziţia
unităţii pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia dintre profitul net (Pn), ca venit ala
cţionarilor şi capitalurile proprii ale unităţii (Kp).Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor
proprii (Rf), se determină pe baza relaţiei:
100KpPnRf
Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, poate fi

aprofundatăutilizând următorul model:
100VtPnKpAtAtVtRf
în care:
AtVt
-
reprezintă viteza de rotaţie a activului total, exprimată prin număr de rotaţii;
KpAt
- factorul de multiplicare a capitalului propriu;

VtPn
-
rentabilitatea netă a veniturilor totale VtFactorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă
gradul de îndatorare a unităţii, faptdemonstrat cu ajutorul relaţiei:
KpD1KpDKpKpPtKpAt
+=+==
în care:Pt -
reprezintă pasivul tot
al;D - datoriile totale;
KpD
-
gradul de îndatorare, sau braţul pârghiei financiare.Utilizând acest model de analiză, este necesar
a sublinia următoarele aspecte:
✓
accelerarea vitezei de rotaţie a activului total reprezintă o condiţie esenţială pentru sporirearatei
rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii;
✓
factorul de multiplicare a capitalului propriu, cu cât este mai mare, cu atât creşte
rentabilitateafinanciară. În practica economică însă, există o limită de îndatorare acceptată de
bănci. Unele bănci apreciază că limita maximă de îndatorare de 70% din sursele totale ale
unităţii, depăşirea
acestei limite de
îndatorare atrage pentru firma în cauză dobânzi mai mari şi garanţii suplimentaresolicitate de
bănci, deoarece r
iscul financiar este mai mare (factorul de multiplicare fiind în acestcaz
33701
+
);
✓
sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale reprezintă principala cale de creştere a profituluinet
şi este determinată, în principal de eficienţa activităţii de exploatare a unităţii
.
10.4.Tema de control pentru unitatea 101.
Care este rolul analizei structurale a profitului?
2.
Ce modele de calcul a ratei rentabilităţii economice
cunoaşteţi?
3.
Cum se determină rata rentabilităţii

financiare?
4.
Prezentaţi principalele rate de rentabilitate utilizate în analiza financiară a firmei.

5. Cum se determin
ă
profitul brut al exerci
ț
iului?
6.
Cum se determin
ă
profitul din exploatare?
7.
Cum se determin
ă
profitul aferent cifrei de afaceri?
8.
Cum se determin
ă
profitul net al exerci
ț
iului?
10.5.Test de autoevaluare pentru unitatea 10
1. Rata rentabilităţii este un indicator care
măsoară:
d.
gradul de utilizare a muncii;

e.
gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a veniturilor) aduce profit;

f.
gradul de utilizare a stocurilor.
2. Eficienţa politicii comerciale şi, mai ales, de preţ a întreprinderii este caracterizată
prin:
a. rata rentabilităţii
comerciale;
b. rata rentabilităţii
economice;
c.rata rentabilităţii
financiare.
3. Rentabilitatea financiară
dese
mnează:
a. eficienţa cu care întreprinderea îşi utilizează resursele de care

dispune;
b. eficienţa costurilor de realizare a producţiei sau a celor de
circulaţie;
c.capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor

proprii.
4
. Rezultatul exploatării se află cu
formula:
a. venituri de exploatare
–
cheltuieli de exploatare + profit brut;
b. venituri de exploatare
–
cheltuieli de exploatare;
c. venituri de exploatare + cheltuieli de exploatare;

d. venituri totale
–
cheltuieli totale.
5. Profitul brut al exerci

ț
iului este format din:
a. profitul din exploatare + profitul financiar + cifra de afaceri; b. profitul din exploatare +
venituri privind dobânzile + profitul extraordinar;c. profitul din exploatare + profitul financiar +
profitul extraordinar;
6. Rata rentabilit
ăț
ii economice reflect
ă
:
a. raportul dintre un rezultat financiar
ş
i mijloacele economice angajate pentru ob
ț
inerea acestuia; b. raportul dintre un rezultat economic
ş
i un rezultat economic;c. raportul dintre un rezultat economic
ş
i mijloacele economice angajate pentru ob
ț
inerea acestuia.
7. Rata resurselor consumate reflect
ă
corela
ț
ia dintre profitul aferent cifrei de afaceri
ş
icosturile totale aferente vânz
ă
rilor
Adev
ă
rat / Fals
8. Rata rentabilit
ăț
ă
raportul dintre profitul din exploatare
ş
i cifra deafaceri în pre
ț
uri de vânzare exclusiv TVA.
Adev
ă
rat /Fals
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
Contabilita
tea şi analiza tehnico
-
-
-
, ISBN 978-973-40-1015-8, Editu
ra CERES, București,
2013
3.

2014
92
:
noțiunea de ri
sc;
➢
ce presupune riscul de exploatare;
➢
caracteristicile riscului de insolvabilitate;

➢
cauzele falimentului
11.1.Analiza riscului de exploatare11.2. Analiza riscului de faliment11.2.1. Cauzele

falimentului1
1.2.2. Principalii utilizatori ai informaţiei privind predicţia falimentului

11
11.1.Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare evaluează capacitatea unităţii de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost
lavariaţia mediului în care activează. Aprecierea riscului de exploatare se realizează cu ajutorul
pragului de
rentabilitate.
Pentru calculul pragului de rentabilitate se au în vedere următoarele elemente:
Venituri din exploatare VeCheltuieli din exploatare CheProfit din exploatare Pe = Ve -
CheCosturi variabile totale CvCosturi fixe totale CfMarja costurilor variabile Mcv= Ve -CvRata
marjei costurilor variabile rmcv = Mcv/VePragul de rentabilitate de exploatare Vepr = Cf/rmcv
Momentul realizării pragului de rentabilitate Pm = (Vepr/Ve)*360
11
ANALIZA RISCULUI DE EXPLOATARE.ANALIZA RISCULUI DE

INSOLVABILITATE
93
11.2. Analiza riscului de faliment
Desfăşurarea unei activităţi viabile care să asigure perenitatea unităţii este o condiţie esenţială
ceimplică multe eforturi şi totodată o atenţie permanentă asupra evoluţiei mediului intern
şi extern specifice
domeniulu
i de activitate. Falimentul este ultima etapă în existenţa economică a unei unităţi. În literaturade
specialitate, deseori termenul de eşec este considerat echivalentul celui de
faliment
.
În teoria economică, eşecul este interpretat în mod diferit, în funcţie de situaţia cu care
seconfruntă societatea comercială. Acesta poate fi privit ca:
-
Eşec economic
, considerat atunci când veniturile nu sunt suficient de mari încât să acopere costurile
totale;-
Eşec al unităţii
, întâlnit în cazul în care unitate
a şi
-a încetat activitatea, generând o pierdere pentrucreditori;-
Insolvabilitatea în faliment
este acea stare a societăţii în care valoarea de realizare pe piaţă a activeloreste inferioară valorii
datoriilor, deseori declarându
-
se falimentul unităţii;
-
Insolvabilitatea tehnică
este o situaţie a unităţii în care obligaţiile curente nu pot fi onorate la scadenţădin lipsă de
lichidităţi;
-
Incapacitatea de plată
, considerată atunci când unitatea nu şi
-
a onorat toate obligaţiile contractuale prin
care
creditorii şi
-
au avansat fonduri sau bunuri (aici pot fi incluse societăţile aflate în insolvabilitatetehnică şi cele
în faliment);
-
Faliment juridic
, apreciat ca fiind atunci când:
a) societatea se află în eşec conform criteriilor stabilite de legislaţia naţională cu privire la
faliment;
b) societatea a fost declarată falită de către o instanţă judecătorească.Este de reţinut faptul că,
falimentul este un proces care începe financiar şi se termină legal
, în
timp ce eşecul poate să nu aibă şi componentă juridică.Dezechilibrul financiar constituie etapa
premergătoare falimentului şi este efectul incapacităţiiactivelor curente lichide de a stinge
obligaţiile curente existente în baza contractelor financiare
.
Unii autori consideră falimentul ca fiind:
a) Activul net negativ;
b) Încetarea plăţilor către creditor/neplata creditorilor;
c) Incapacitatea de achitare a creditelor;
d) Neplata dividendelor pentru acţiuni preferenţiale.
11.2.1. Cauzele falimentului
Cauzele falimentului sunt diverse:

94
❖
Managementul neperformant
, care pare a sta la baza a peste 50% din totalul falimentelor.Principalele erori manageriale ar fi:-
consultanţă financiară greşită;
-
lipsă de comunicare cu angajaţii;
- pierderea controlului asupra costurilor;- politici de marketing inadecvate;-
supracapacitate de producţie etc.
❖
Disfuncţionalităţi interne
:-
forţa de muncă necalificată;
- pierderea unor proiecte importante;- degradarea imaginii;- fraude;- rebuturi peste nivelul
maxim admis;
❖
Factori externi
:- c
oncurenţa;
-
ciclul de viaţă al unităţii
-
este cunoscut faptul că toate produsele, serviciile şi chiar unităţileau o durată de viaţă limitată;
-
recesiune economică;
-
calamităţi etc.
11.2.2. Principalii utilizatori ai informaţiei privind predicţia
falimentului
Predicţia falimentului companiilor, instituţiilor de credit sau a oricăror alte forme
organizatoricesuscită tot mai mult atenţia practicienilor şi a cercetătorilor în
ultimii ani.Principalii utilizatori ai acestui tip de analiză sunt:
o
Ins
tituţiile financiare creditoare
-
în scopul obţinerii certitudinii că resursele financiare acordate vor firambursate integral şi la
termen, marea majoritate a companiilor de finanţare analizează înainte deacordarea creditului,
riscul de neplată, respectiv de faliment al unităţii solicitante;
o
Investitorii
sunt interesaţi de viitorul activităţii companiei spre care aceştia doresc să îşi orienteze
deciziile;
o
Oficialităţile guvernamentale
sunt interesate în predicţia falimentului unităţilor deoarece acesteanalize permit elaborarea unor
politici sau reglementări specifice (promovarea legilor antitrust, deexemplu) şi exercită un
impact major asupra economiei, politicii şi societăţii, în general;
95
o
Autorităţile de reglare
din diferite domenii care au ca sarcin
ă monitorizarea şi menţinereasolvabilităţii entităţilor individuale din cadrul sistemului (instituţii
financiare, fonduri de investiţii,
companii de asigurare);
o
Auditorii
. Analiza falimentului oferă informaţii deosebit de valoroase asupra continuităţii exploatării,ca
fundament al evaluării activelor şi datoriilor unităţii (IAS nr. l);
o
Conducerea
companiei este în mod direct interesată de predicţia falimentului, funcţia scor fiind un barometru
aflat nu numai la dispoziţia acţionarilor ci şi a managementului unităţii.
o
Alte profesii liberale
ca: evaluator, avocat, lichidator etc. Pot fi utilizatorii informaţiilor fumizate de predicţia
falimentului.
Riscul de faliment poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Astfel, se poate realiza o
analiză statică a riscului de faliment prin compararea mărimilor principalelor elemente de activ şi
de pasiv, şi prin determinarea ratelor de solvabilitate şi de structură financiară a pasivului. Pe
această bază seobţin informaţii despre evoluţia fondului de rulment al unităţii, respectiv despre
durata medie de realizarea activelor circulante şi durata medie de rambursare a datoriilor pe
termen scurt. Se apreciază că riscul defaliment se diminuează odată cu creşterea fondului de
rulment şi atunci când, la termen, ac
tivele
circulante transformate în lichidităţi depăşesc valoarea datoriilor curente. De asemenea,
concluzii pertinente cu privire la faliment se pot desprinde şi dacă se realizează o analiză
funcţională a riscului, prinstudierea corelaţiei
Fond de rulment - Necesar de fond de rulment -
Trezorerie netă
.
O importanţă deosebită în analiza riscului de faliment o are „metoda scorurilor”, utilizată
foartefrecvent de către instituţiile creditoare cu scopul de a se asigura împotriva riscului de
insolvabilitate aclienţilor.
Metoda ratelor (financiare şi de rentabilitate în special) este frecvent utilizată în analiza riscului
defaliment, în estimarea ratingului datoriilor, în evaluarea unităţii în scopul
fuziunii sau achiziţiei etc. Aşa

cum s-
a mai precizat, indicatorii financiari determinaţi sub forma ratelor au o deosebită
semnificaţieeconomică, mult mai relevantă decât cei absoluţi, deoarece permit comparaţii între
părţile constitutive şi
aprecieri ca
litative privind credibilitatea unităţii cercetate. Ele permit, evaluarea
performanţelormanagementului, aprecierea stării de sănătate financiară a unităţii, realizarea
unor previziuni cu privire laactivitatea unităţii în perspectivă etc.
În literatura de specialitate s-
au calculat peste 150 de rate financiare. Este de înţeles că nu toatesunt la fel de relevante în
aprecierea perfomanţelor şi a riscului unităţii. Analiza discriminantă a risculuide faliment pe
baza ratelor constituie o metodă frecvent utilizată de instituţiile financiare în
apreciereasolvabilităţii şi lichidităţii unităţilor solicitante de credite.

96
Scorul ca finalizare a analizei discriminante, constituie o metodă de diagnostic externă care
constăîn măsurarea şi interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul unităţii, dar
şi unitatea casistem în activitatea viitoare. El se bazează pe formularea unor judecăţi de valoare
care combină liniar un
grup de rate (în principal financiare) semnificative.
Etapele de determina
re a funcţiei scor
Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de
lucru:-
alegerea unui eşantion de unităţi, care să cuprindă două grupuri, de exemplu, unităţi
falimentaresau aflate în dificultate şi societăţi care nu întâmpină probleme financiare;
-
compararea unităţilor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp, prin
utilizareaunor indicatori consideraţi cei mai semnificativi;
-
selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare (prin testare statistică se
reţinindicatorii consideraţi cu acţiune permanentă şi puternică asupra eşantioanelor cercetate);
-
elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei combinaţii liniare Z a indicatorilor
semnificativi, X
i
;Z = a
l
X
l
+a
2
X
2
+...+ a
n
X
n
A.Metoda Altman
. Aceasta se bazează pe următoarea funcţie:
Z= 3,3 x T1 + 1,0 x T2 + 0,6 x T3 + 1,4 x T4 + 1,2 x T5

Interpretarea valorilor funcţiei:
Z-
mai mic de 1,8, situaţie critică, spre faliment;
Z-
cuprins între 1,8 şi 3 ris
cul de faliment este într-
o marjă normală;
Z - mai mare de 3 riscul de faliment este aproape inexistent;Datele necesare sunt:Active totale
AtVenituri totale
VtProfit reinvestit P reinvCapital propriu CprDatorii totale Dt = Îtml + Îts + Fz + ObProfit brut
PbActive circulante AcT1 Pb/At
97
T2 Vt/AtT3 Cpr/DtT4 Prein/AtT5 Ac/At
1.
Definiţi falimentul unei firme
2. Care sunt principalele cauze ale falimentului?
3. Ce este scorul?4. Care sunt principalele etape de lucru pentru determinarea scorului?
1. Riscul din exploatare poate fi determinat pe baza următorilor indicatori:

a. pe baza pragului de rentabilitate; b. pe baza efectului de levier;c. pe baza coeficientului de
elasticitate.
2. Pragul de rentabilitate reprezintă:

a. volumul activității realizat de o firmă pentru care veniturile obț
inute sunt mai mari decât cheltuielileefectuate;
b. volumul activității realizat de o firmă pentru
care veniturile ob
ț
inute sunt mai mici decât cheltuielileefectuate;
c. volumul activității realizat de o firmă pentru care veniturile obținute acoperă integral
cheltuielile
efectuate.
3. Riscul financiar reprezintă:
a. variabilitatea indicatorilor de r
ezultate ca urmare a modificării structurii economice a întreprinderii; b. variabilitatea
indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a întreprinderii;c. partea
variabilităț
ii ratei de randament a capitalurilor proprii care
se datorează îndatorării sau
variabilitatea profitului net, sub inciden
ț
a structurii financiare a firmei.
4. Riscul financiar depinde de:
a. riscul economic; b. gradul de îndatorare;c. evolu
ț
ia ratei dobânzii;
d. rata rentabilităț
ii economice;e. fiscalitatea.
5. Cauzele externe care pot conduce la falimentul unei firme sunt:
a. accentuarea concuren
ț
ei; b. apari
ț
ia unor produse de substitu
ț
ie;c. pierderea unui client important sau falimentul acestuia;
d. falimentul unui furnizor important şi falimentul băncii cu care întreprinderea avea relaț
ii financiare preponderente;e. apari
ția unor reglementări privind protecț
ia mediului.
6. Analiza riscului de faliment se poate realiza prin următoarele metode:
a. prin metoda indicatorilor de echilibru; b. prin metoda ratelor de rentabilitate;c. prin metoda
ratelor de lichiditate;d. prin metoda scorurilor;
98
e. prin metoda ratelor de solvabilitate.7.
Riscul economic sau de exploatare expri
mă incapacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu cele mai
mici costuri la varia
ț
iile mediului economico-
social şi reflectă variabilitatea rezultatului economic sau a
cash-flow-ului de exploatare în func
ț
ie de condi
ț
iile de exploatare.
Adevărat
/Fals8
. Riscul de faliment sau riscul de insolvabilitate constă în
posibilitatea de apari
ție a incapacităț
ii deonorare a obliga
țiilor scadente ale firmei, născute din angajamente anterioare contractate, din operaț
ii
curente, determinabile pentru continuarea activității, prelevări obligatorii.Adevărat /Fals
11.4. Bib
liografia specifică unității de învățare 11
1.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
economică aunităţilor de alimentaţie publică şi agroturism, Editura Ex Terra Aurum,
Vîntu C.R.
–
Analiza tehnico-
economică a unităţilor de alimentaţie publică şi
agroturism
-606-8974-16-3, EdituraEX TERRA AURUM,
2019
-
-
economică a
unităţilor de alimentaţie publică şi

agroturism
, ISBN 978-973-40-1015-
2013
4.

2014
5.
Niculescu, M.,
Analiza economică în turism şi comerţ
,
"Dimitrie
Cantemir", Bucureşti,
2018
99
BIBLIOGRAFIE
1.
Adochiţei, M., Adochiţei, A.
-
Finanţele întreprinderii în economia de piaţă,
Editura Mitrea, Piatra
Neamţ, 2018.
2.Adochiţei, M., Bistriceanu, Gh

., Negrea, E. -
Finanţele agenţilor economici
, Editura Economică,Bucureşti, 2016.
3
.
Airinei D
.-
Sisteme expert în activitatea financiar-
contabilă,
Editura Junimea, Iaşi, 2017.
4.
Angelescu C. şi colectiv
-
Economie
, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
5. Anghel G.,
-
Faliment. Radiografie şi predicţie
Batrâncea, I
.-
Analiza economică şi financiară a societăţilor comerciale
. Ed. ETA, Cluj-Napoca, 2016.
6
.Băileşteanu, Gh.
-
Diagnosticul şi evaluarea firmei
. Editura M
irton, Ediţia a III
-
a,Timişoara, 2015.
7
.
Bărbulescu, C.
-
Economia şi gestiunea întreprinderii
. Editura Economică, Bucureşti, 2016
8
.Bărbulescu C., Tatiana Gavrilă
-
Economia şi gestiunea întreprinderii
, Editura Economică,Bucureşti, 2019
9
.Băşanu, Gh., Pr
icop, M.
-
Managementul aprovizionării şi desfacerii.
Editura Economică, Bucureşti,
2016.
10
.Bistriceanu, Gheorghe D., Mihai N. Adochiţei, Emil Negrea
-
Finanţele agenţilor economice
,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2015
11.Botezat Elena
–
Strategii manageriale în turism
. Editura Economică, Bucureşti, 2013.
12.Bran, Florina
-
Turismul rural. Modelul european
13.Bran Florina si col.
Economia turismului şi mediului înconjurător.
Editura Economică, Bucureşti,

2018.
14
.Brezeanu P., Boştinaru A., Prăjişteanu B.
-
Diagnostic financiar.Instrumente de analiză financiară
,
Editura Economică, Bucureşti, 2003
15
.Cârstea Ghe. şi Pârvu Florea
Economia şi gestiunea unităţii

16
.Chirilă E
-
F
inanţele întreprinderilor.
Editura Universităţii din Oradea, 2011.
17
.Cojocaru, C şi col
.-
Analiza tehnico-
economică a exploataţiilor agricole şi silvice
. Editura
Economică, Bucureşti, 2020.
18.Cosmescu, I
.-
Turismul
–
fenomen complex contemporan.
Editura
Economică, Bucureşti, 2018.
19.Cristureanu, Cristiana
-
Economia şi politica turismului internaţional
. Editura Abena, Bucureşti,
2019
20.Deaconu Angela
-
Diagnosticul şi evaluarea unităţii
. Editura Intercredo, Deva, 2019.
21.Deparez M. et Duvant, M
.-
Analyse financiere
, Ed. Techniplus, 2018.
22. Georgescu N., Robu V.
-
Analiza economico
-
financiară
, Editura ASE, Bucureşti, 2001
23
.Glăvan V.
-
Turism rural. Agroturism. Ecoturism
. Editura Economică, 2003.
24
.Glăvan, V.
- Turism rural. Agroturism. Turism dura
bil. Ecoturism. Editura Economică, 2003
25
.Işfănescu, A. si col.
Analiză economico
-
financiară
. Editura A.S.E., Bucureşti, 2016.
26.Jivan, Al. -
Turismul ca serviciu agregat
. Editura Mirton, Timişoara, 2017.
27.Lupu N.-
Hotelul, Economie şi management.
Editura All Beck, 2015
28.Lupu, N.
Hotelul-
economie şi management
. Editura All Bucureşti, 2018.
29.Marica Petcu
-
Analiză economico
-
financiară a întreprinderii
30.
Mărcuță Alina,
Tindeche Cristiana,
Mărcuţă Liviu
-
-
economicăa unităţilor de alimentaţie publică şi agroturism, Editura Ex Terra Aurum,
202031.
Mărgulescu D. şi col
.
–
Analiza tehnico-
economică a unităţii
. Tribuna Economică, Bucureşti, 2019.
32
.Mărgulescu D. şi col
.
–
Analiza economico-
financiară
. Editura Oscar Print, Bucureşti, 2016.
33
.Mărgulescu, D. şi col
.
–
Analiza tehnico-
economică a unităţii
, Tribuna Economică, Bucureşti, 2015
34.Mecu, Gh
.
–
Turism şi tratament balnear pe litoral.
Editura Naţional, 2017.
35
.Mereuţă C
.-
Analiza diagnostic a societăţilor comerciale în economia de tranziţie
. Editura Tehnică,
2019
36
.Meşter Cornelia, Dorina Lezeu, Adina Pereţ
-
Analiza economico-
financiară
-curs.
Editura
Universităţii din Oradea, 2013

Analizaeconomicaaunitatilordealimentatiepublicasiagroturismdoi 240124175213 5100c446

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analizaeconomicaaunitatilordealimentatiepublicasiagroturismdoi 240124175213 5100c446

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. univ. dr.

2.1.1.Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

2.2.4.Metoda substituirilor în lanţ (metoda iterării)

4.1.2.Analiza calificării forţei de muncă

4.1.3.Analiza utilizării timpului de muncă

4.2.1.Factorii de influenţă ai productivităţii muncii

4.4.1.Rezolvarea conflictelor de muncă

CLASIFICARE ŞI MODELE DE ANALIZĂ A CHEL

5.2.1.Tipologia costurilor de producţie

6.1.1. Analiza veniturilor din exploatare6.1.2. Analiza veniturilor financiare6.1.3. Analiza

6.2.1.Politicile de preţ în unităţile de alimentaţie publică şi agroturism

8.5.1.Analiza ratelor de structură ale a

8.5.3.Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii

8.5.6.Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

8.5.11. Metoda ratelor pentru determinarea funcţiilor scor

CAPITOLUL IX. - ANALIZA PE BAZA SOLDURILOR INTERMEDIARE

CAPITOLUL X. - ANALIZA STRENGTHS, WEAKNESSES,

ADDownload to read ad-free.

ADDownload to read ad-free.

să identifice termeni, relaţii, procese, să percepă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor

să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul

să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcusul studierii

să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul

să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,

să colaboreze cu specialişti din alte

Trusted by over 1 million members

Competenţele specifice unităţii de învăţare

definiţia analizei tehnico

rolul și importanța analize

categorii de analiză în funcție de anumite criterii

Cuprinsul unităţii de învăţare:

Delimitări conceptuale privind analiza tehnico

1.1.Delimitări conceptuale privind analiza tehnico

invers al evoluţiei reale a fenomenuluieconomic cercetat, şi anume: de la rezultatele activităţii

al rezultatelor obţinute, esenţiale în acest domeniu fiindrelaţiile structural

CONCEPTUL ŞI TIPOLOGIA ANALIZEI TE

factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce presupune

o bună structură internă –

existenţa unor tehnologii moderne de lucru;

personal cu un înalt grad de calificare şi experienţă;

promovarea unui management competent;

existenţa unui personal necalificat;

existenţa unui management defectuos;

o poziţionare greşită faţă de piaţă, a unităţii, etc.

ale unităţii. De aceea, aceasta constituie bazastudiilor de fezabilitate şi a celor de evaluare

1. din punct de vedere al etapei în care se desfăşoară f

ADDownload to read ad-free.

analiza retrospectivă sau post

analiza previzională sau prospectivă.

vizează activitatea curentă, adică presupune cercetarea unei activităţieconomice în curs de

presupune cercetarea fenomenelor economice prin determinăricantitative, urmăreşte cantitatea,

ADDownload to read ad-free.

cercetează fenomenele la scara unei unităţi economice şi a părţilor ei componente.

cercetează fenomenele la nivelul

4. după modul de urmărire în timp a fenomenelor:

cercetează fenomenele economice la un moment dat, evidenţiind relaţiiledintre elementele şi

cercetează fenomenele în mişcarea lor, evidenţiind poziţia acestora în

analiză pe termen scurt;

analiză pe termen lung.

se referă la fracţiune de timp şi poate ajunge până la un an (zile,

analize care urmăresc aspecte economice

analize ce vizează aspect

analiză ce vizează aspecte sociale dar şi