Caracterizarea generală a factorilor de producţie

Factorii de producţie sunt definiţi ca ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente pentru ca

orice proces de producţie să se poată desfăşura conform unui scop determinat, totalitatea
elementelor de intrare în procesul de producţie.
Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative. Se creaza
astfel:
• o dezvoltare extensivă atunci cand oamenii actioneaza asupra cantităţii, utilizând
un volum tot mai mare de factori de producţie;
• o dezvoltare intensivă atunci cand oamenii actioneaza asupra calităţii acestora,
ameliorând eficienţa utilizării lor.
Majoritatea teoreticienilor economişti se rezumă în principal Ia trei factori de producţie: munca,
natura şi capitalul. Din acestia:
- factori primari : munca si natura
- factor derivat: capitalul.
1.Munca
 factor primar de producţie
 privit ca efort fizic sau intelectual
 actul conştient de creativitate al omului prin prisma activitatii economice;
 efortul intelectual este deasemenea considerat munca.
 Constituie factorul primordial in economie, care aprovizioneaza individul cu
toate bunurile necesare inlesnirii traiului sau.
 Munca este singura producătoare de avuţie, de valoare nouă, iar preţul forţei de
muncă îl reprezintă salariul.
În activitatea economică, factorul muncă este analizat tridimensional:
- cantitativ, în raport cu volumul de muncă prestată de populaţia activă a unei ţări
(cuantificat prin numărul de ore-muncă prestate,numărul de locuri de muncă etc);
- calitativ, după grad de pregătire profesională, vârstă, sex etc.;
- structural, în raport cu dinamica populaţiei ocupate pe cele trei sectoare ale economiei:
primar (agricultură şi industria extractivă), secundar (industrie) şi terţiar (servicii).
2.Natura - factor de producţie
 factor primar de producţie
 cuprinde un ansamblu de elemente aparţinând mediului înconjurător la care omul
apelează pentru a le utiliza în procesul de producţie.
 denumirea generică a resurselor naturale existente în sol şi subsol
 dependenţa de resursele naturale este directă şi decisivă, toate activităţile umane
sunt legate într-un fel sau altul de natură
3.Capitalul -factor de producţie derivat
 ansamblul de bunuri acumulate, reproductibile, a căror utilizare în producţie
sporeşte randamentul factorilor primari sau uşurează munca.
 capitalul nu înseamnă numai bani, ci totalitatea drepturilor de proprietate
asupra activelor investite sau existente la un moment dat într-o întreprindere
 format din:
o capitalul fix: format din cladiri, masini, utilaje, mijloace de transport, din mijloace
de munca; se foloseste in numeroase procese de productie si isi transmite treptat valoarea
asupra bunurilor create.
Reinnoirea periodica a capitalului fix este necesară și determinată de uzura lui fizica si morală.
Uzura fizica se reduce la pierderea treptata a caracterelor tehnice ale capitalului fix, la scaderea
capacitatii lui de productie, concretizata in diminuarea randamentelor orare si zilnice ale
acestuia, in sporirea cheltuielilor de intretinere si reparatii, in cresterea consumurilor specifice de
materii prime, auxiliare etc. dupa un numar anumit de ani, capitalul fix nu mai poate fi economic
folosit si se reinnoieste fizic. Uzura morală a capitalului fix in functiune este o alta expresie data
invechirii ori depasirii lui tehnice, ca urmare a producerii si aparitiei pe piata a unor masini
avand randament superior.
1
Amortizarea capitalului fix se poate face intr-o perioada mai mare sau ami mica de timp,
dependenta de ritmul procesului ethnic, dar si de optica intreprinderii si a statelor chiar, de
politica economica a lor. Indiferent de politica adoptata, amortizarea, ca operatie prin care se
constituie fondul de amortizare, poate fi:
 amortizare liniara (presupune includerea in costurile de productie a unei sume anuale,
egale, de amortizare, pe intreaga durata de functionare a capitalului fix)
se determină ca raport între valoarea capitalului Kf și durata normală de funcționare T:
A=Kf/T
Detalitată:
A= (V-r+d)/T
V= valoarea initiala a capitalului fix
r= valoarea reziduala
d= cheltuieli cu scoaterea din uz
T= timpul de functionare in ani
 amortizarea progresiva ( presupune includerea in costul de productie a unor sume anule
care cresc de la un grup de ani la altul )
 amortizarea regresiva (presupune includerea in costul de productie a unor sume anuale,
care scad de la un grup de ani la altul ).
o capitalul circulant: format din materii prime auxuliare, combustibil etc. din obiecte
de munca deci, se consuma integral si isi transmite valoarea bunurilor create, intr-un
singur process de productie. Prin vanzarea bunurilor, intreprinderea recupereaza valoarea
muncii consummate.
Capitalul parcurge în existenţa sa mai multe stadii:
- stadiul I, în care banii se transformă în mijloace de producţie (aprovizionare);
- stadiul al II-lea, în care mijloacele de producţie se transformă în mărfuri (producţia);
- stadiul al III-lea, în care mărfurile se transformă în bani (desfacerea).
În stadiul I şi al III-lea capitalul se găseşte în sfera circulaţiei, iar în stadiul al II-lea în sfera
producţiei, deci în calitate de factor de producţie îl regăsim doar în stadiul al II-lea. Trecerea
capitalului prin cele trei stadii înseamnă circuitul capitalului, iar reluarea permanentă a
acestui circuit se numeşte rotaţia capitalului.
4.Neofactorii de producţie
Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din
considerente legate de natura lor intrinsecă, dar şi de modul specific de acţiune şi gestionare a
factorilor din fiecare categorie.
 Tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare
a factorilor de producţie tradiţionali în rezultate ale producţiei, prin
aplicarea unor reguli riguros definite; sunt active intangibile
 Informaţia este semnalul rezultat din reprezentarea realităţii. Calitatea de factor de
producţie revine informaţiei faptice sau documentare, stocate pe suporţi materiali şi
introduse în procesul de producţie.
 întreprinzătorul este acel subiect al activităţii economice care fie iniţiază o nouă
afacere, fie, în cadrul unei afaceri în desfăşurare, iniţiază un proces de schimbare
radicală, deci are abilitatea de a crea produse şi procese şi de a organiza crearea de
produse şi servicii, de a gestiona factorii de producţie în raport cu scopul pe care
şi-l stabileşte, de a alege modul lor de combinare şi de a-i utilizarea în procesul de
producţie respectiv.
 Capacitatea managerială este dată de suma cunoştinţelor, calităţilor şi
aptitudinilor care se obţin prin eforturi mari de către managerul unei firme,
capacitate care trebuie îmbunătăţită, perfecţionată şi adaptată continuu la
dinamica schimbării. Este un neofactor de producţie specific economiilor moderne
şi, totodată, unul din cele patru elemente fundamentale ale managementului
2
 oricărei firme.

Utilizarea factorilor de producţie

Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul
competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele
combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantaje cât mai mari şi mai sigure.
Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de
producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii.
Combinarea se poate realiza pe două laturi:
a) tehnică - combinare specifică fiecărui proces de producţie, obţinerea unui bun
economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu
maşini, instalaţii, materii prime şi materiale specifice domeniului, respectiv bunului;
b) economică - unirea tehnică a factorilor are substrat economic, concretizat într-un cost de
producţie minim şi într-un profit maxim.
Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o
cantitate dată dintr-un factor de producţie, cu o cantitate dată dintr-un alt factor de producţie,
în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei.
Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită:
a) divizibilităţii - posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple,
omogene, fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv;
b) adaptabilităţii - proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie
divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie.
Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite
criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt:
1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de
producţie (AQ) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (AX), ceilalţi factori
de producţie rămânând constanţi;

Wmg = AQ/AX
2) rata marginală de substituire - raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi
introdus în activitatea economică (AX) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a
altui factor, care va fi înlocuit (-AY), astfel încât producţia să rămână neschimbată sau
să crească;
Rms = -(AX)/(AY)
3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează
creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea
marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică.
Eficienţa economică - formele eficienţei economice economică reprezintă maximum de
bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de
factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.
Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt:
a) prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi, exprimă veniturile obţinute la unitatea
de factor de producţie consumat, deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât
rezultatele obţinute sunt mai mari;
Ec = Vr/Fp
unde: Vr = venituri realizate;
Fp= consumul de factori de producţie.
b) prin consumul factorilor de producţie, pentru obţinerea rezultatelor, exprimă consumul de
factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit, deci raportul de eficienţă (Ec) este
cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic, permiţând
3
astfel sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori.
Ec = Fp / Vr

Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale:

1. Rentabilitatea - capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit.
Are un prag minim (punctul de echilibru), reprezentat de egalitatea dintre volumul
încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea
veniturilor respective;
Se exprimă:
- absolut - prin mărimea profitului obţinut;
- relativ - prin rata rentabilităţii, calculată ca rată a profitului
(Rpr)
Rpr = (profit / costuri totale) x 100
2. Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de
producţie.
Nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi factorii
implicaţi (F).
W = Q/F

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii reprezintă rodnicia cu care se cheltuieşte munca umană.

Productivitatea apare sub următoarele forme:
1. Productivitatea parţială - reflectă productivitatea fiecărui factor de producţie şi
reprezintă producţia obţinută cu o unitate de factor de
producţie consumată

2. Productivitatea globala - reflectă modul de determinare a productivităţii, fiind o

expresie a combinării şi consumării tuturor factorilor de
producţie; - măsoară performanţa şi eficacitatea factorilor de
producţie.

3. Productivitatea medie - reprezintă raportul dintre producţie şi factorul muncă; -

eficienţa cu care este folosită o unitate din factorii de
producţie într-o perioadă

4. Productivitatea marginală - reprezintă sporul de producţie obţinut prin consumarea unei

unităţi suplimentare dintr-un factor de producţie, ceilalţi
rămânând constanţi.

Căile de creştere a eficienţei economice

O activitate economică este eficientă nu numai atunci când veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile, ci pentru societate are eficienţă reală dacă se desfăşoară în condiţii de
compatibilitate cu mediul natural, evitând degradarea acestuia.
Creşterea eficienţei economice presupune:
- competiţia liberă şi loială dintre agenţii economici;
- cunoaşterea cererii pe piaţă şi anticiparea ei;
- promovarea tehnologiilor moderne;
- alegerea şi utilizarea celor mai bune metode de management şi gestiune.
4
5