Recensământul este cea mai veche metodă de observare statistică.

Ea a apărut încă din antichitate, când avea caracter demografic şi în

general, reprezintă fotografierea fenomenelor la un moment dat. Deci,
trebuie să alegem un moment critic faţă de care ne raportăm atunci când
culegem datele. Recensămintele populaţiei prezintă modelul general pentru
observările de acest tip, ele fiind operaţii de mare amploare cu durata de
pregătire de 1-2 ani. La organizarea unui recensământ se ţine seama de
experienţa naţională şi internaţională în acest domeniu concretizate în
special în nomenclatoarele care vor fi utilizate la prelucrarea datelor
(Nomenclatorul unităţilor administrativ-teritoriale din România,
Nomenclatorul instituţiilor de învăţământ etc.) şi la prezentarea structurală
a informaţiei care să permită alinierea statisticii naţionale la teoria şi
practica existentă în ţările avansate.
Recensămintele reprezintă observări cu caracter periodic;
periodicitatea recunoscută pe plan naţional şi internaţional fiind de 5-10 ani.
La alcătuirea programului observării trebuie să se ţină seama de scopul
recensământului. În acelaşi timp, pentru a putea surprinde mutaţiile de
structură, trebuie să asigurăm comparabilitatea datelor pe plan naţional şi
internaţional. În acest scop, se elaborează un număr mare de
nomenclatoare folosind într-o mare măsură recomandările statisticii ONU.
Pentru a asigura operativitatea culegerii datelor se folosesc recenzori şi de
altă specialitate decât cea statistică, ceea ce înseamnă că ei trebuie
recrutaţi şi instruiţi astfel încât să se aplice norme unitare pe întreg
teritoriul. Teritoriul se împarte în circumscripţii şi sectoare de recensământ,
care trebuie să permită combinarea prelucrării centralizate cu cea
descentralizată. Pentru buna reuşită a recensământului se organizează un
recensământ de probă cu care ocazie se verifică dacă normele pe un
recenzor sunt bine stabilite şi în timpul preconizat se poate obţine întreaga
cantitate de informaţie.
Prin analogie se pot folosi recensăminte şi în alte domenii, ca de
exemplu:
- recensământul populaţiei de vârstă şcolară;
- recensământul animalelor;
- recensământul reţelei comerciale;
- inventarierea statistică a stocului de mărfuri

Rapoartele statistice sunt specifice sistemelor informaţionale în

cadrul cărora sunt cuprinse, cu obligaţii permanente de informare, agenţii
economici publici şi privaţi. Ele se realizează în concordanţă cu prevederile
legii statisticii statului de drept. Acestea cuprind principalii indicatori cu
caracter economic, social, cultural, juridic, de sănătate şi învăţământ.
Unitatea odată inclusă în sistemul informaţional este obligată de lege să
transmită integral informaţia cerută prin formularele tipizate specifice
fiecărei activităţi, la termenele fixate.
În consecinţă trebuie să existe un nomenclator de rapoarte statistice în
care sunt trecute toate formularele obligatorii, simbolurile acestora,
beneficiarii de informaţii, numărul de exemplare şi conţinutul indicatorilor.
Valorificarea rezultatelor obţinute prin această metodă de observare se
face în scopul informării populaţiei, a guvernului şi a organismelor
internaţionale la care ţara noastră este afiliată. Este evident faptul că opinia
publică într-o economie de piaţă este din ce în ce mai mult interesată în
legătură cu mersul activităţii economice, a problemelor de investiţii de
capital, probleme privind piaţa muncii, probleme de management şi
marketing modern, care nu pot fi rezolvate decât printr-o statistică corectă
şi operativă.
 Rapoartele statistice sunt observări pentru toate unităţile cuprinse în
sistemul informaţional statistic, cu caracter permanent şi surprind în acelaşi
timp atât problemele statice, cât şi cele dinamice, numărul rapoartelor
statistice şi al indicatorilor la care se referă fiind mai mare pentru unităţile
economice şi sociale din sectorul public. Totuşi informarea opiniei publice
asupra economiei naţionale trebuie să cuprindă întregul sistem de relaţii
economice din ţară. Pentru unele aspecte privind activitatea din sectorul
privat al economiei, se folosesc şi surse complementare, în principal
statistica fiscală care va ocupa un loc din ce în ce mai important în
furnizarea datelor statistice sub formă de raportări statistice periodice şi
statistica vamală.
Din categoria surselor complementare fac parte documentele
referitoare la rezultatele financiare şi cele referitoare la patrimoniu:
bilanţurile contabile, execuţia bugetului de stat şi de asigurări sociale,
balanţa de plăţi, autorizaţiile de funcţionare, declaraţiile fiscale,
documentele de gestiune şi administrative, cele privind taxa pe valoarea
adăugată, situaţia monetară, registrele agricole, registrele de evidenţă a
populaţiei, evidenţa şomerilor, registrul (repertoarul) agenţilor de turism
(realizat de Oficiul de Autorizare şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale
pentru Turism) etc.

Sondajul statistic face parte din metodele de observare special

organizate şi cu caracter parţial. Are ca scop să înlocuiască o observare
totală de mare amploare sau care practic este imposibilă. De exemplu, dacă
vrem să studiem, calitatea produselor, durata medie de funcţionare a
bunurilor, să zicem a televizoarelor etc. nu este raţional să se facă o
observare totală. De asemenea, dacă vrem să studiem calitatea vieţii
recurgem la un sondaj pe bază de buget de familie în care sunt înregistrate
veniturile pe surse şi cheltuielile pe destinaţii. În acest caz evidenţiem
pentru fiecare gen de cheltuială, cantităţile în expresie fizică şi preţurile. Pe
baza informaţiilor oferite de ancheta integrată în gospodării putem stabili un
indice al costului vieţii în care avem în vedere mărfurile şi serviciile care
intră în consumul curent al populaţiei.

Ancheta statistică este o metodă de observare parţială cu

deosebirea că numai cu totul întâmplător poate să îndeplinească condiţia de
reprezentativitate. Ea se bazează pe completarea benevolă a
chestionarelor, ceea ce înseamnă că pe baza rezultatelor ei putem aprecia
unele tendinţe generale fără să putem face o estimare riguroasă a
parametrilor colectivităţii totale. De exemplu, cererea de bunuri de consum
se poate studia fie prin sondaje statistice reprezentative, deci prin metoda
selectivă, fie prin anchete statistice. În primul caz eşantionul se stabileşte
prin aplicarea unei scheme probabilistice alegând unităţile care vor forma
eşantionul astfel încât să reprezinte toate straturile populaţiei într-o
proporţie corespunzătoare. Putem folosi pentru studiul cererii de mărfuri şi o
anchetă statistică efectuată la pavilioanele de mostre. În acest caz sunt
rugaţi vizitatorii să completeze chestionarele. În cel de-al doilea caz evident
că datele sunt numai orientative deoarece se constată că structura celor
care completează chestionarele prezintă abateri semnificative de la
structura populaţiei totale.

Ancheta statistica se poate organiza şi pentru cunoaşterea părerii

consumatorilor referitor la un anumit produs lansat pe piaţă sau produse
expuse în perimetrul unităţilor comerciale sau al expoziţiilor, părerea
cumpărătorilor privind activitatea unităţilor comerciale (orarul de
funcţionare, aprovizionare, locul de cumpărare, calitatea serviciilor),
determinarea motivelor care influenţează cererea etc. Culegerea datelor se
face prin chestionare sau prin autoînregistrare, iar unitatea de observare
este persoana sau cumpărătorul.
Frecvent cele două metode de observare se folosesc în cercetările cu
caracter sociologic şi în sondajele de opinie publică.
În toate ţările cu economie de piaţă există instituţii specializate în
sondaje, ca şi o metodologie extrem de bogată cu privire la organizarea
anchetelor statistice, întocmirea chestionarelor, efectuarea interviurilor,
calculul indicatorilor şi estimarea erorilor. În aceste economii se folosesc
frecvent estimările obţinute prin aceste metode parţiale, nu numai pentru
domeniul social, ci şi pentru domeniul economic.

Observarea părţii principale se foloseşte atunci când se studiază o

colectivitate care prezintă variaţii calitative substanţiale de la o grupă la
alta, astfel încât unele grupe au o influenţă hotărâtoare la formarea
indicatorilor pe întreaga colectivitate, iar altele au o influenţă
nesemnificativă. În consecinţă în cadrul unei colectivităţi pot fi
preponderente anumite grupe şi în acest caz este suficient să se supună
observării numai partea principală a colectivităţii şi, cu anumite rezerve; să
se caracterizeze întregul ansamblu.
Datele culese prin metoda observării părţii principale nu au caracter
reprezentativ, dar pot da o informaţie orientativă asupra tendinţelor ce se
manifestă la nivelul întregului.

Monografia este o observare parţială care se realizează la o unitate

complexă sau pentru o problemă care interesează. De exemplu, se poate
întocmi monografia unui oraş, municipiu, întreprindere. Este evident faptul
că în procesul de descentralizare şi de privatizare specific ţării noastre se
realizează monografii statistice la nivelul diferitelor întreprinderi în care
sunt precizate date cu privire la:
 - mărimea şi starea fizică a capitalului fix;
- gradul de eficienţă a investiţiilor şi de recuperare a acestora;
- sistemul de normare şi de calcul a costurilor;
- gradul de rentabilitate;
- mărimea şi structura forţei de muncă şi calificarea acesteia.
Rezultă că o monografie statistică înseamnă o caracterizare completă
a unităţilor complexe studiate. Ea se realizează de către o echipă mixtă de
specialişti care participă la toate trei etapele: observarea datelor,
prelucrarea lor, analiza şi interpretarea rezultatelor. Prin analogie se pot
elabora monografii pe probleme. Astfel, pentru etapa actuală interesează o
monografie a productivităţii muncii, o monografie privind starea fizică a
fondurilor fixe, nivelul lor de tehnicitate şi gradul de competitivitate al
produselor, o monografie privind consumurile de materii prime şi energetice
şi procesele de valorificare a acestora şi altele.
Aplicarea concretă a tuturor metodelor de observare statistică implică
folosirea mod corespunzătoare a procedeele de culegere statistică a datelor
care respectă în cea mai mare măsură principiul autenticităţii şi anume:
măsurarea directă, interogarea, autoînregistrarea, prelucrarea din alţi
purtători de informaţii.