FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICA

SPECIALIZARE: CONTABILITATE ȘI INFROMATICĂ DE GESTIUNE

INSTITUȚII DE CREDIT

BUCUREȘTI, 2019
 TEMA: MONEDA, SISTEMUL
MONETAR ȘI PIAȚA MONETARĂ
 PLAN PROIECT

1.Moneda
2.Sistemul monetar
3.Piața monetară
 Introducere

Rolul monedei în economie a creat cele mai aprinse dezbateri economice. Moneda,
sistemul monetar și piața monetară sunt într-o strânsă legătura nefuncționând individual, însă
rolul cel mai important îl are mondele fără de care nu ar exista acest sistem monetar și întreaga
piață monetară, ce reprezintă un mecanism importat în sistemul monetar și financiar al unei țări,
atât ca urmarea faptului ca ea joaca un rol deosebit în redistribuirea resurselor de creditare din
economie, cât si datorită faptului ca acesta reprezentă locul în care intervine banca de emisiune
în scopul controlarii volumului de lichidității al pieței sau al influiențării nivelului ratei dobânzii
care se formeaza zilnic pe aceasta.
 1.Moneda

Primele monede din metal ar putea fi socotite cele din China (sec. XI i. Hr.) aparute sub
forma unor piese de bronz ce prezentau diverse inscriptii si denumiri pitoresti. Mai tarziu, in
secolul al III-lea i.H. chinezii au inventat piese de bronz rotunde cu o gaura patrulaterala in
centru. Herodot (484-420 i.Hr.) sustine ca in Europa, primele monede metalice ar fi aparut in
statul elen Lydia (a doua jumatate a sec. al VII-lea i.Hr.). Spre deosebire de emitentii monedei
chineze, lydienii au procedat la stampilarea pieselor de dimensiuni si valori variabile sau
identice. Regele lydian Gyg (687-650 i.Hr.) este considerat in istoriografia economica drept
inventator al monedei propriuzise, deoarece din timpul domniei sale dateaza cele mai vechi
piese, batute in electrum – aliaj din aur si argint.1
Primele forme de moneda au fost sub forma unor piese metalice din bronz, argint, aur, pe
care era batuta efigia (o stema cu chipul unei persoane care reprezenta forta publica) care garanta
valabilitatea monedei, iar cifrele inscrise pe moneda consemnau informatia despre marimea
valorii cuprinsa in moneda.
Pe masura evolutiei societatii umane, a diversificarii schimburilor si cresterii
complexitatii acestora, moneda sub forma de piese metalice din argint si aur, care cunoscuse o
dezvoltare deosebita spre sfarsitul sec. XVIII, a inceput sa cedeze locul monedei de hartie -
bancnota.
Moneda este intermediarul modern al schimburilor și unitatea de cont prin care sunt
exprimate prețurile și datoriile. Acesta este un lingou de metal de formă de disc, monedele sunt
garantate de către emintent prin ștanțarea sau imprimarea unor elemente particulare usor de
recunosc.
În sens economic, moneda reprezintă ansamblul mijloacelor de plată utilizabile în cadrul
economic intr-o anumita perioada.
Moneda este indispensabilă pentru dezvoltarea unei structuri de producție complexe și
pentru îmbunătățirea eficienței alocării resurselor în cadrul acesteia. Banii constituie unitatea de
masură cardinală specifică tuturor schimburilor, necesară pentru evaluarea relativă a factorilor de
producție și bunurilor economice.2
Dupa modul de utilizare si scopul acestor utilizari, moneda cunoaste mai multe forme:
a) Moneda de calcul - este moneda fictiva utilizata ca numitor comun in cazul circulatiei
paralele a mai multor feluri de monede sau a unor monede supuse unor deprecieri progresive din
cauza inflatiei.
b) Moneda de cont (bani scripturali sau de bancă) – disponibilitățile aflate în conturile
bancare și care circulă între aceste conturi prin virament sau transfer.
c) Moneda de credit - denumire generică pentru sumele banești care au la origine o
operatțiune de credit: bancnotele, cecurile, cambiile.
d) Moneda de tezaur - bani de hârtie emiși de Trezorerie fără garanție materială, de
obicei în vederea acoperirii unor nevoi financiare ale statului.
e)Moneda divizionară și moneda metalică - submultiplii ai unitații monetare (banul
față de leu).
f) Moneda fictiva (fiduciara) - bani fără valoare proprie, cu sau fără existență
materială, care circulă numai în virtutea încrederii acordate de deținători emitentului.
Cele mai importante funcții ale monedei sunt:
 Funcția de instrument unic de schimb;
 Funcția de etalon al valorii;
1
Paun, N., Bani si banci in structuri europene, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, p.8
2
http://cosmin-marinescu.ro/moneda-si-sistemul-monetar accesat la 14.04.2019
  Funcția de rezervă a valorii;
 Funcția de mijloc de plată;
 Funcția de lichiditate.
Funcția de instrument unic de schimb este funcția cea mai importantă - Moneda joacă un
rol de intermediar între agenții economici. Moneda este aceea care garantează libertatea de
opțiune pentru anumite bunuri și servicii oferite pe piața. Valoarea acesteia provine și din faptul
că ea poate fi folosită ulterior în aceleași scopuri ale agenților economici.
Funcția de etalon al valorii - Moneda este un etalon de valoare, datorită proprietații sale are
capacitatea de a aduce la același numitor bunurile eterogene, aceste bunuri și servicii putând fi
astfel ierarhizate. Cu ajutorul monedei, folosite ca etalon al valorii, toate bunurile devin
comparabile.
Funcția de rezervă a valorii- Moneda este purtatoare de valoare, îsi conservă valoarea.
Practic, această valoare se reflectă în puterea de cumparare a monedei care se modifică odata cu
raportul dintre masa monetară și masa de bunuri și servicii.
Funcția de mijloc de plată – Obligația de plată se efectueaza în mare masură cu ajutorul
monedei. Folosirea monedei ca mijloc de plată dovedeste puterea liberatorie, universală și
nelimitată a monedei.
Funcția de lichiditate - Această funcție este legată de funcția de mijloc de plată. Ea permite
agenților economici să-și constituie depozite de tranzacții, depozite de precauție și depozite de
speculație, permițându-le să acționeze pe piața ca factori de producție a capitalului și a bunurilor
de consum.3
Initial moneda imbraca forma unor bunuri obisnuite (sare, ceai). Aceste bunuri erau cu atat
mai mult utilizate ca moneda cu cat erau mai utile, durabile, divizibile si de valoare ridicata. In
acest moment in care aceasta moneda-marfa este achizitionata pentru a fi folosita la schimb si nu
pentru consum, se renunta la economia de troc.
Cu timpul se impun in calitate de monede o serie de metale comune (fier, cupru, bronz) sau
metale pretioase, care indeplineau mai bine decat alte bunuri cerintele monetare. In Grecia
existau monede de argint in sec VII ien.
Datorita dezvoltarii productiei si schimburilor, volumul bunurilor si serviciilor ce pot fi
tranzactionate creste intr-un ritm mai ridicat decat al monedei metalice. Se creaza un
dezechilibru intre nevoile economiei si existentul monetar. In aceste conditii apare moneda de
hartie (bancnota) si moneda scripturala (de cont).
Bancnotele au derivat din efecte de comert (trate), care, fara a avea o valoare intrinseca,
reprezenta angajamentul emitentului de a plati. Banii de cont au fost creati de catre bancile
comerciale prin inscrierea in conturi a sumelor de bani ale clientilor. Alte forme ale monedei
scripturale sunt cecurile si viramentele aparute in a doua jumatate a secolului trecut.
In prezent, moneda marfa cu valoare intrinseca (din aur, argint) este eliminata, ramanand
numai moneda semn ( fara valoare intrinseca). O perioada scurta a existat o legatura intre
moneda semn si aur prin obligatia emitentilor de a avea in depozit o anumita cantitate de aur
pentru acoperirea monedelor emise.
O alta forma a monedei o reprezinta moneda electronica, aparuta si dezvoltata prin utilizarea
pe scara tot mai mare a tehnicii computerizate. De asemenea, o speta de monedei este si moneda
supranationala.

3
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Functiile-monedei41.php accesat la 14.04.2019
 2.Sistemul monetar

Sistemul monetar, privit ca o corelaţie dialectică între formele şi funcţiile componentelor sale
în cadrul procesului circulaţiei băneşti, a luat naştere istoriceşte o dată cu consolidarea statalităţii
diferitelor ţări ale lumii în secolele XVI-XVII, deşi unele elemente ale acestui sistem apăruseră
mult mai înainte.
Pe măsură ce se consolidau modul capitalist de producţie, se formau pieţele monetare şi se
cristalizau obiective pentru introducerea reglementării de stat a circulaţiei băneşti. Fiecare ţară a
început să determine pe cale legislativă, formele, condiţiile şi mecanismul funcţionării sistemelor
sale băneşti adoptînd o serie de legi, ce reglementau organizarea circulaţiei băneşti, statul ţinea
cont de tradiţiile, condiţiile politice şi social-economice stabilite de-a lungul istoriei ţării.
Fireşte, dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, au implicat unele corective în procesul de
modificare a sistemelor băneşti în diferite etape ale evoluţiei acestora.
Potrivit conceptelor actuale, definiţia de „sistem bănesc" reflectă totalitatea mai multor
elemente de bază:
 denumirea unităţii monetare ca unitate de calcul a banilor, care e necesară pentru
exprimarea valorii mărfii;
 etalonul preţului;
 tipurile de bani şi de semne băneşti care se află în circulaţie şi reprezintă mijlocul legal
(oficial) de plată;
 modul (procedura) de emisiune şi caracterul garantării semnelor băneşti puse în
circulaţie;
 metodele de reglementare a circulaţiei monetare;
 modul de organizare a rotaţiei banilor în ţară.4
Definiţia „sistemului bănesc" include o serie de factori obiectivi şi subiectivi ce determină
formele şi conţinutul acestui sistem, condiţionate de existenţa şi puterea de influenţă exercitată
asupra lui de către relaţiile marfă-bani în dezvoltare, modul de organizare a circulaţiei băneşti la
nivelurile micro- şi macro- ale economiei naţionale.
Sistemele monetare naţionale nu s-au format odată cu apariţia monedei ci mult mai târziu
pe parcursul evoluţiei monetare. Încercări de organizare monetară au existat încă din antichitate
la greci şi la romani, însă de o organizare corespunzătoare pe linie monetară nu putem vorbi
decât în perioada capitalistă. Organizările monetare anterioare acestei perioade erau instabile
fărâmiţate (descentralizarea baterii monedei) şi cuprindeau un număr restrâns de elemente.
Formarea sistemelor monetare naţionale este strâns legată de formarea statelor centralizate,
care şi-au asumat rolul de a crea moneda şi de a defini unitatea monetară
Elementele sistemului monetar:
 unitatea monetară,
 etalonul monetar,
 baterea și circulația monedei
 emisiunea și circulația bancnotelor.
Unitatea monetara reprezintă unitatatea națională pe care o îmbracă bani. Definirea prin
lege a acesteia este atribut al instituțiilor monetare natinale. Denumirea unității monetare a
decurs din metalul folsit pentru aterea monedei, din cantitatea de metal folosit ca etalon, sau era
împrumutată dintr-o altă țară. Unitatea națională are trei elemente caracteristice:
- valoarea paritală
- paritatea monetară
- cursul de schimb
Valoarea paritală este definită prin cantitatea de material prețios stabilită prin lege de
autoritatea monetară
4
https://conspecte.com/Moneda-si-Credit/sistemul-monetar-tipurile-si-elementele-sale-de-baza.html acesat la
data de 16.04.2019
 Paritatea monetară exprimă rsportul dintre valorile paritare a doua monede.
Cursul de schimb reprezintă prețul unei monede naționale sau internaționale, exprimat intr-o
altă monedă cu care se compară.
Etalonul monetar este reprezentat de marfa care este luată ca referință atunci cănd se
stabilește valoarea în circulație a banilor. Inițial, la baza organizării sistemelor monetare s-a
situat metalul monetar. Acesta a fost aurul, argintul sau chiar amvele.
Baterea și circulația monedei – sistemele monetare clasic ce au cuprins reglementări
privind baterea și circulația monedelor cu sau fără valoare deplină. Cele cu valoare deplina erau
batute din aur și și argint, iar cele fără valoare deplină erau din zinc, aluminiu și diverse aliaje cu
metale neprețioase.
Emisiunea și circulația bancnotelor – este reglementată la nivelul fiecărei țări și vizează
aspecte referitoare la emisiunea și la relațiile dintre banca centrală și bancile comerciale, cu
scopul dimensionării corecte a masei monetare.
Fireşte, primii factor includ, sub raport evoluţional, relaţiile marfă-bani în curs de
dezvoltare, iar cei de-ai doilea - actele juridice ale statului, ce reglementează atît componentele
structurale, cît şi componenta funcţională a sistemului bănesc. În această ordine de idei, statul
poate modifica parţial sau în întregime unele elemente ale sistemului, însă nu poate să nu ţină
cont de ele, dacă va fi necesar să modernizeze în permanenţă anumite laturi ale organizării
sistemului bănesc ca urmare a perfecţionării în mod obiectiv a raporturilor marfă-bani
Tipul sistemului bănesc e determinat de forma de funcţionare a banilor ca marfă-echivalent
general sau ca semne monetare.
Astfel, sistemele băneşti se clasifică:
1. Sistemul circulaţiei metalice, cînd marfa bănească (metalele nobile) circulă nemijlocit şi
îndeplineşte toate funcţiile banilor, iar banii de credit pot fi schimbaţi pe aceste metale;
2. Sistemul circulaţiei semnelor monetare, cînd în circulaţie se află bani de credit şi de
hîrtie, care nu pot fi schimbaţi pe aur şi argint, iar banii efectivi (cu valoare deplină) sunt
scoşi din circulaţie5

3.Piața monetară

5
https://conspecte.com/Moneda-si-Credit/sistemul-monetar-tipurile-si-elementele-sale-de-baza.html accesat
16.04.2019
 Piața monetară reprezintă un mecanism importat în sistemul monetar și financiar al unei țări,
atât ca urmarea faptului ca ea joaca un rol deosebit în redistribuirea resurselor de creditare din
economie, cât si datorită faptului ca acesta reprezentă locul în care intervine banca de emisiune
în scopul controlarii volumului de lichidității al pieței sau al influiențării nivelului ratei dobânzii
care se formeaza zilnic pe aceasta.
Piața monetară se identifica până acum cateva decenii cu piața interbancară, o piață restrânsă
doar la nivelul operațiunilor de împrumut realizate între banca de emisiune si băncile comerciale
afreate la refinanțarea de catre aceasta sau înre acestea din urmă. Acest tip de piață se
caracterizează în principal prin operațiuni frecvente si automate de refinanțare a băncilor
comerciale de către banca de emisiune pe calea rescontării efectelor de comerț.
Dezavantajele principale ale funcționării pieței interbancare erau numeroase precum:
 compartimentarea pieței capitalurilor,
 automatismul refinanțării bancilor comerciale de căre banca de emisiune,
 existența unui monopol excesiv al băncilor comerciale în sfera creditului,
 eficiența redusă a politicii monetare a băncilor centrale.
Însă aceste dezavanje au fost depășite odata cu trecerea la piața monetară deschisă. De
exemplu, deschiderea pieței monetare in Franta în anul 1986 a însemnat lărgirea acestei piețe
prin acordarea dreptului de participare și altor organisme financiare nebancare (societăți de
asigurări, case de pensii, case de economii, trezoreria publica fonduri comune de plasament etc.),
precum și marilor întreprinderi.
Lărgirea pieței monetare o dă cu accesul agenților nebancari și a marilor întreprinderi a facut
ca piața monetră sa devină o piata a monedei bancare.
Piața monetară este cadrul necesar in care se desfășoara zilnic raporturile dintre bănci în
legătură cu lichidarea soldurilor prevenind din operațiuni reciproce.Pe lângă funcția de
finanțare a bancilor comerciale, piața monetară mai îndeplinște și funcția de compensare a
deficitului cu excedentul de lichidități al acestora.
Actorii pieței monetare sunt:
 Băncile comerciale ,
 Casele de economii,
 Societățile financiare,
 Casele de titluri,
 Trezoreria statului,
 Banca de emisiune etc.6
Formarea şi mişcarea masei monetare sunt în strânsă legătură cu cererea şi oferta de
monedă, ca elemente componente ale conţinutului pieţei monetare. Cererea de monedă reprezintă
acea cantitate de monedă pe care toate categoriile de persoane fizice şi juridice o solicită într-o
anumită perioadă de timp, având ca motivaţie utilităţile acesteia, date de funcţiile pe care le
îndeplineşte într-o economie. Având în vedere că structura masei monetare este reprezentată de
mai multe categorii de active monetare, grupate în funcţie de gradul lor de lichiditate, putem
considera că cererea de monedă este sinonimă cu ″preferinţa pentru lichiditate″.
Cererea de monedă depinde în primul rând de volumul operaţiunilor de achiziţionare a
bunurilor şi plată a serviciilor, precum şi de viteza de rotaţie a monedei. Această cerere se află în
raport direct proporţional cu volumul schimburilor (exprimate în preţuri) şi în raport invers
proporţional cu viteza de rotaţie a monedei.
Din această relaţie se constată că într-o economie, cantitatea de monedă cerută de piaţă este
în funcţie de variaţia preţurilor, a volumului tranzacţiilor şi de viteza de circulaţie a monedei.
Astfel:

6
Bosno C,Dardac N,Floricel C- Moneda, credite, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, Bucuresti 2003.
  cererea de monedă creşte sau se reduce proporţional cu volumul tranzacţiilor, când
nivelul preţurilor şi viteza de circulaţie rămân constante;
 cererea de monedă creşte, crescând implicit masa monetară, când viteza de circulaţie
scade şi se reduce când viteza de circulaţie creşte;
 masa monetară se află în raport direct proporţional cu nivelul general al preţurilor,
ceilalţi factori rămânând constanţi.
În al doilea rând, cererea de monedă depinde de volumul vânzărilor pe credit, care antrenează
după sine plăţile scadente şi plăţile care se sting (compensează) reciproc între agenţii economici
ce-şi acordă reciproc credite comerciale. Cererea de monedă este influenţată de comportamentul
agenţilor economici (atât persoane fizice cât şi juridice) faţă de monedă, manifestat prin
intensitatea înclinaţiei spre lichiditate.
Înclinaţia spre lichiditate are mai multe motivaţii, precum:
 motivul tranzacţiilor curente;
 motivul precauţiei (cererea de bani pentru nevoi neprevăzute);
 motivul speculaţiei (cererea speculativă de bani).
Cererea de monedă se află şi sub influenţa ratei dobânzii, care reprezintă preţul renunţării
la suma lichidă. Dacă rata dobânzii scade sub o anumită limită (considerată minimă), creşte
cererea pentru bani lichizi care devin mai siguri dacă sunt transformaţi în componente
nemonetare ale averii.Creşterea ratei dobânzii peste un anumit nivel reduce preferinţa pentru
lichiditate, banii putând fi utilizaţi pentru crearea de depozite bancare sau cumpărarea de active
financiare.
Evoluția ratei dobânzii de politică monetară este un indicator care ne poate da semnale
privind sănătatea economiei.

Sursă grafic: www.bnro.ro

După cum se poate observa, în ultimii ani rata dobânzii de politică monetară descrește de la
un an la altul. BNR a menţinut în aceşti ani o politică de relaxare monetară, vizând astfel
stimularea consumului pentru a genera creştere economică. Conform graficului dobânda de
politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte procentuale, de
la 2% la 1,75%, nivel minim istoric.7
Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă existentă într-o economie, la dispoziţia
utilizatorilor (populaţie şi agenţi economici), sub formă de numerar şi monedă scripturală.
Oferta monetară poate fi evidenţiată ca flux şi ca stoc. Ca flux, pe o anumită perioadă de
timp, ea este egală cu produsul dintre masa monetară (M) şi viteza de circulaţie a banilor (V).
7
http://bnr.ro/Mecanismul-de-transmisie-a-politicii-monetare--712.aspx accesat 17.04.2019
Având în vedere ecuaţia cantitativă a banilor (M×V=T×P), rezultă că fluxul monetar este egal cu
fluxul real (T×P), respectiv cu produsul dintre cantitatea de bunuri obţinute şi comercializate (T),
într-o anumită perioadă şi preţul mediu al acestor bunuri (P).8
Privită ca stoc, oferta monetară reprezintă în fapt masa monetară, adică ansamblul activelor
monetare sau instrumentelor băneşti existente într-o economie la un moment dat, destinate
achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii economiilor în vederea
investiţiilor şi a altor plasamente. Componentele majore ale ofertei monetare (numerarul şi
moneda scripturală) sunt puse în circulaţie prin mecanisme diferite.
Ofertanţii de monedă sunt băncile titulare ale conturilor de disponibilităţi la banca de
emisiune, care au solduri creditoare. Întrucât depozitele de la banca de emisiune nu sunt
purtătoare de dobândă, titularele acestora (băncile) sunt foarte interesate să valorifice aceste
disponibilităţi prin acordarea negociată de credite pe piaţa interbancară. Solicitanţii de monedă
sunt acele bănci care, rămânând debitoare în raporturile cu alte bănci, caută resurse de acoperire
contractând credite pe termene foarte scurte. În derularea operaţiunilor pe piaţa monetară, banca
de emisiune are un rol de regulator. Ea intervine în mod regulat, prin operaţii de open-market,
care ajută satisfacerea cererilor de lichidităţi, atunci când piaţa, considerată global, se manifestă
ca solicitatoare de monedă centrală
Numerarul, constituit din bancnote şi monede metalice este emis de către o singură bancă,
care reprezintă autoritatea monetară a naţiunii, adică banca centrală (de emisiune).
Aceasta creează monedă sub formă de numerar prin următorul gen de operaţiuni:
 cumpărarea devizelor străine obţinute de agenţii economici în urma exporturilor de
mărfuri şi servicii; în schimbul devizelor achiziţionate, banca centrală emite monedă pe
care o pune în circulaţie;
 cantitatea de monedă din economie se poate diminua atunci când banca centrală vinde
devize străine agenţilor economici care efectuează operaţiuni de import;
 credite de refinanţare acordate băncilor comerciale care au nevoie de sume suplimentare
pentru a face faţă retragerilor mai mari decât depunerile realizate în aceeaşi perioadă de
timp;
 achiziţia de efecte publice (titluri de stat) precum bonuri de tezaur sau obligaţiuni, emise
de stat pentru acoperirea parţială a deficitului bugetar.
Piaţa monetară este o piaţă specifică, în cadrul căreia se tranzacţionează moneda creată de
întregul sistem bancar. Pe această piaţă se confruntă cererea cu oferta de monedă, în funcţie de
preţul acesteia - dobânda. Într-o accepţiune mai restrânsă şi frecvent utilizată, piaţa monetară este
definită ca o piaţă a capitalurilor pe termen scurt, unde se întâlneşte cererea şi oferta de fonduri,
din partea agenţilor economici şi instituţiilor financiar-bancare.
Piaţa monetară asigură compensarea excedentului şi deficitului de lichidităţi prin oferta şi
cererea de credite pe perioade scurte de timp (până la un an). Pentru a înţelege mai profund, însă,
conceptul de piaţă monetară, este necesar a se face o analiză succintă a structurii acesteia, din
punct de vedere al relaţiilor diverse care iau naştere în cadrul acestei pieţe şi al participanţilor pe
această piaţă.
Astfel, în majoritatea ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată, piaţa monetară este compusă
din două segmente:
 piaţa scontului
 piaţa interbancară.
Fiecare dintre aceste segmente de piaţă poate fi o ipostază a pieţei monetare, care, nu este
altceva decât o piaţă a creditului pe termen scurt. De precizat că, în sens larg, piaţa monetară
cuprinde şi piaţa creditului (clasic), segment al pieţei ce se află uneori la confluenţa cu piaţa
capitalului.
Piaţa scontului este segmentul pieţei monetare în cadrul căruia sunt efectuate operaţiuni cu
active financiare cu scadenţe scurte (titluri de credit pe termen scurt) precum: cambii, bilete la
ordin, bonuri de tezaur, cecuri, certificate de depozit, obligaţiuni pe termen scurt ş.a.
8
https://conspecte.com/Macroeconomie/piata-monetara.html accesat la data de 15.04.2019
 Piaţa interbancară este un segment de piaţă specific, care reprezintă cadrul de desfăşurare
zilnică a raporturilor dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operaţiuni
reciproce. Băncile îşi acordă împrumuturi sau îşi rambursează creditele contractate anterior.
Totodată, băncile efectuează plăţi la ordinul clienţilor lor, titulari de depozite, către unele bănci şi
sunt beneficiare de încasări de la aceleaşi sau alte bănci. Astfel, din fiecare operaţiune efectuată,
o bancă devine creditoare sau debitoare faţă de altă bancă.
La sfârşitul unei zile de lucru, fiecare bancă, în parte, are în raport cu celelalte bănci o serie
de poziţii şi sume debitoare şi o serie de poziţii şi sume creditoare, fiind în consecinţă beneficiara
unui sold creditor sau titulara unui sold debitor. Interconectarea operaţiunilor dintre bănci face ca
între acestea să apară obligaţii reciproce, o bancă devenind în raport cu celelalte bănci, când
debitoare, când creditoare. În decursul timpului, s-a statornicit practica stingerii zilnice a
obligaţiilor reciproce dintre bănci, într-un cadru organizat sub egida băncii de emisiune.
Negocierea disponibilităţilor necesare pentru stingerea obligaţiilor reciproce face obiectul
tranzacţiilor pe piaţa monetară interbancară. Pe această piaţă apar zilnic două categorii de
participanţi, ofertanţii de monedă şi solicitanţii de monedă, care fac operaţiuni de decontări
interbancare, prin intermediul caselor de compensaţii interbancare (acestea sunt organizate şi
funcţionează în cadrul Băncii Naţionale şi a sucursalelor acesteia). Decontarea plăţilor poate
avea loc şi în cadrul unor operaţiuni intrabancare, atunci când acestea intervin între unităţile
aceleiaşi societăţi bancare (centrală, sucursale, filiale, agenţii).
Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important
instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având
următoarele funcţii: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa
monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare.
Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaţiuni de piaţă monetară
aflate la dispoziţia BNR sunt:
 operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora
BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu
angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un
preţ stabilit la data tranzacţiei;
 atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de
lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;
 emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul
cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit;
 operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul
cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-
se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data
tranzacţiei;
 acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii
reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite
instituţiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în
garanţie;
 vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate
absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile
pentru tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător
fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";
 swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin
care BNR:
 injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi vânzând la o
dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;
  absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpărând la o
dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.9

Concluzii

În concluzie, moneda are un rol important in economie, deoarece este unicul instrument
al tranzactiilor intr-o economie de schimb, reprezinta în contrapartida oferta si cerere pe piata
bunurilor si serviciilor.

Bibliografie
9
https://www.bnr.ro/Operatiunile-de-piata-monetara-(open-market)-3328.aspx accesat 17.04.2019
1.Paun, N., Bani si banci in structuri europene, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, p.8
2. Bosno C,Dardac N,Floricel C- Moneda, credite, bănci, Editura Didactică și Pedagogică,
Bucuresti 2003
3. http://cosmin-marinescu.ro/moneda-si-sistemul-monetar
4. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Functiile-monedei41.php
5. https://conspecte.com/Moneda-si-Credit/sistemul-monetar-tipurile-si-elementele-sale-de-
baza.html
6. http://bnr.ro/Mecanismul-de-transmisie-a-politicii-monetare--712.aspx
7. https://conspecte.com/Macroeconomie/piata-monetara.html
8. https://www.bnr.ro/Operatiunile-de-piata-monetara-(open-market)-3328.aspx