BANII

Evolutia banilor

Banii reprezinta o conditie indispensabila a circulatiei marfurilor (a

schimbului). Banii sunt insa o notiune deosebit de complexa si, dupa
majoritatea economistilor, greu de definit si de cuantificat. Cu privire la esenta
banilor exista numeroase teorii care s-au dezvoltat pe masura dezvoltarii
circulatiei marfurilor.

Esenta banilor poate fi mai bine inteleasa daca analizam geneza si evolutia lor.

a)   Banii au aparut din necesitatea de a mijloci schimbul de marfuri. La

inceput, schimbul a imbracat forma trocului. De aceea s-a impus necesitatea
gasirii unei marfi care sa aiba rol de echivalent general al celorlalte marfuri.

Din totalitatea marfurilor, s-au desprins unele cu rol etalon monetar, cu ajutorul
carora se efectua schimbul, care la inceput era sub forma trocului (marfa contra
marfa). Astfel incepe era banilor marfa. Rolul de bani 1-a indeplinit, in
functie de zona geografica, marfa care avea cea mai larga consumatie in zona
respectiva (blanurile, pietrele de moara, tutunul scoicile etc).

Treptat, rolul de bani au inceput sa-1 indeplineasca metalele pretioase (aurul,

argintul) si astfel apare era banilor din metale pretioase. Utilizarea metalelor
pretioase prezenta urmatoarele avantaje: valoare mare intr-un volum mic,
perfect divizibil, fara a pierde din valoare, inalterabil, usor de transportat.
Initial banii din metale pretioase au fost utilizati sub forma de lingouri, inele,
bratari etc. Ulterior, ei au luat forma de moneda batuta (emisa) de autoritatea
statala.

In procesul circulatiei, monedele de aur cunosc un proces de uzura, ajungandu-

se in situatia in care valoarea nominala a monedei sa nu mai corespunda cu
continutul ei in aur, iar monedele de aur cu acelasi nume sa aiba valori fizice
diferite. De asemenea, la un moment dat cantitatea de aur era insuficienta
pentru a indeplini rolul de echivalent general. De aceea, a aparut necesitatea
inlocuirii banilor din metale pretioase cu banii de hartie, moment in care in
evolutia banilor se inregistreaza o noua etapa: era banilor de hartie.

In prima faza, banii au imbracat forma bancnotelor (bilete de banca). Acestea

erau emise de bancile care garantau convertibilitatea lor si aveau acoperire la
bancile respective in aur sau in alte valori. Dupa primul razboi mondial a
incetat circulatia monedelor de aur si argint, precum si convertirea in aur a
bancnotelor pentru persoanele particulare. Emiterea banilor de hartie se
realizeaza, incepand de acum, de catre stat, sub forma de bani de hartie fara
convertibilitate sau acoperire in aur sau alte valori. Este cea de-a doua faza in
cadrul acestei etape in evolutia banilor, respectiv cea in care banii de hartie
imbraca forma hartiei-moneda.

Intrucat banii pot sa-si indeplineasca rolul lor de instrument de schimb fara a
avea valoare, intrinseca au aparut banii scripturali sau de cont. Acestia
reprezinta depozite ale agentilor economici in care si din care se fac incasari si
plati fara numerar de catre sistemul bancar-financiar, pe baza unor instrumente
de plata specifice: dispozitii de incasare, de plata, C.E.C.-uri. Odata cu aparitia
banilor de cont, cantitatea de bani in circulatie (masa monetara) se compune
din: bani in numerar si bani scripturali (prin acestia din urma se realizeaza intre
70% si 90% din totalul tranzactiilor).

Dupa al doilea razboi mondial, cand banii de hartie (numerar) si de cont

indeplinesc functia de mijloc de circulatie a marfurilor se diminueaza rolul
metalului pretios. In 1944 in S.U.A. a fost instituit sistemul etalon aur -
devize, potrivit caruia, pe plan international, rolul de instrument de plata si
pastrare a rezervelor il indeplineau banii reali (aurul) si monedele nationale cu
rol de devize (dolarul american, lira sterlina). In 1976 Fondul Monetar
International a decis demonetizarea aurului (in sensul ca acesta si-a incetat
functiile banesti, nici o unitate monetara nemaidefinindu-se prin continutul sau
in aur). In aceste imprejurari, banii nu mai au valoare intrinseca, ci reprezinta
titluri de valoare emise de stat, investite cu putere de cumparare si de plata, iar
puterea lor de cumparare reflecta starea unei economii in fiecare etapa a
evolutiei acesteia.

In ultimii ani, in tarile dezvoltate a aparut o forma noua a banilor,

denumita bani electronici (bani imateriali: linii de credit, carduri etc).

Banii au un rol covarsitor in cadrul economiei de piata:

 banii servesc la masurarea volumului factorilor de productie atrasi si

utilizati in activitatea economica;
 banii servesc la repartizarea bunurilor si valorilor in societate;
 banii reprezinta instrumentul principal de control al activitatii economice,
atat la nivel microeconomic cat si la nivel macroeconomic;
 banii au un rol de vector principal al sistemului informational in
economie;
 banii indeplinesc si rolul de calcul si masurare a eficientei economice,
intrucat cu ajutorul lor se exprima ceea ce intra si ceea ce iese in si din
activitatea economica;
  banii indeplinesc un rol deosebit in asigurarea fluxurilor economice
intrucat fluxurile materiale sunt dublate de fluxuri monetare (valorice).

Rolul banilor poate fi mai bine inteles prin analiza functiilor pe care acestia le
indeplinesc in economia moderna.

Majoritatea economistilor contemporani insista asupra a trei functii:

Functia de masura a valorii consta in faptul ca banii servesc la exprimarea

valorii tuturor bunurilor prin pret, adica suma de bani pe care cumparatorii
apreciaza ca o reprezinta pe piata fiecare bun, serviciu sau activitate, in functie
de cantitatea, calitatea si structura sa. Aceasta functie este indeplinita de catre
bani in mod imaginar (nu este necesara prezenta lor). Pentru indeplinirea
acestei functii, in fiecare tara se utilizeaza o unitate monetara (leul, euro,
dolarul etc; denumirea de leu a aparut in 1880). La inceput, unitatea monetara
reprezenta o anumita cantitate de aur sau de metal pretios stabilita de stat. In
prezent, in toate tarile unitatea monetara se stabileste in functie de dolar si prin
aceasta se raporteaza la aur.

Functia de mijloc de schimb este considerata principala functie a banilor si

consta in aceea ca banii mijlocesc schimbul. O data cu aparitia banilor,
schimbul se divide in doua acte opuse si complementare: vanzarea, respectiv
transformarea marfii in bani (M - B) si cumpararea, respectiv transformarea
banilor in marfa (B -M). Existenta banilor creeaza posibilitatea separarii in
timp si spatiu a actelor de vanzare si cumparare.

Pentru indeplinirea acestor functii banii trebuie sa fie prezenti, sa existe o

anumita cantitate de bani in circulatie. In calitate de mijlocitor al schimbului
este necesara evidentierea specificului banilor:

banii sunt mijlocul de schimb universal, prezenti in orice tranzactie si fiind

acceptati de catre toti participantii la schimb dintr-un spatiu economic si
teritorial numit zona monetara. Daca acest spatiu depaseste limitele granitelor
nationale ale unui stat, avem de-a face cu bani internationali;

banii ca mijloc de schimb au calitatea de mijloc de plata instantaneu sau de

lichiditate prin excelenta. Aceasta inseamna ca banii se pot schimba cu orice alt
bun economic imediat, avand costuri de tranzactie nule sau foarte mici.

Functia de rezerva de valoare (de economisire, de tezaurizare) - ea consta

in aceea ca veniturile banesti necheltuite pot fi retinute de posesor ca rezerva
pentru economii si consumuri viitoare. In perioada circulatiei banilor cu
valoare deplina, tezaurizarea se realiza prin retragerea acestor bani din
circulatie. In prezent, realizarea acestei functii necesita schimbarea banilor.
Atributele esentiale ale monedei, care au transformat-o intr-un instrument
indispensabil al lumii moderne sunt:

 acceptabilitatea: moneda reprezinta un instrument care este acceptat de

catre toti agentii economici si de intreaga populatie a unei comunitati
monetare ca mijloc de schimb si de plata;
 durabilitatea: moneda trebuie sa aiba o viata naturala rezonabila si sa nu
se deterioreze imediat;
 convertibilitatea: moneda trebuie sa poata fi folosita cu usurinta;
 divizibilitatea: moneda trebuie sa poata mijloci orice tranzactie, indiferent
cat de mare sau cat de mica ar fi aceasta;
 uniformitatea: orice moneda, orice instrument monetar trebuie sa fie de
aceeasi calitate si sa poata indeplini aceleasi functii;
 stabilitatea: adica mentinerea puterii de cumparare a monedei pe o
perioada cat mai indelungata;
 greutatea falsificarii: reproducerea monedei sa fie dificila sau imposibila.

Moneda este creata de sistemul bancar, intre banci existand insa o

delimitare a atributiilor in privinta emisiunii monetare. Astfel, moneda creata
de banca centrala, ca institutie unica de emisiune a monedei manuale se
manifesta ca moneda centrala (nationala), iar moneda creata de celelalte banci
(comerciale si specializate) se numeste moneda bancara si se manifesta numai
ca moneda scripturala sau de cont.

Cantitatea de moneda existenta in circulatie intr-o economie nationala sau

intr-o zona determinata a acesteia, apartinand diferitilor agenti
economici,intr-un interval de timp delimitat, constituie masa monetara.

Geneza, evolutia si functiile banilor

Economia de schimb in conditiile contemporane este de necunoscut fara

existenta banilor. Acestia fac parte din viata de zi cu zi a omului, reprezentand
poate cel mai interesant instrument economic asupra caruia omul s-a aplecat
pentru al intelege, pentru a-i descoperi natura, rolul si functiile lui.

Principala intrebare care si-o pun specialisti este legata de natura banilor. Ei se
intreaba ce sunt banii? Acestei intrebari i s-au dat mai multe raspunsuri.
Clasicii economiei politice au demonstrat ca banii nu sunt altceva decat o
marfa. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decat sa indeplineasca un rol,
respectiv ei sunt un echivalent general al valorii tuturor marfurilor si un
instrument de schimb. Ei au aparut spontan in urma unui lung proces istoric de
dezvoltare a schimbului. Alti specialisti considera banii a fi rodul unei
conventii la care oamenii ar fi ajuns pentru a usura schimbul, sau ar fi o
fictiune juridica, respectiv o creatie a ordinii de drept. ' Banii sunt o conventie
sociala artificiala . . . de indata ce bunurile pot fi cumparate sau vandute pe un
lucru dat, publicul va consimti sa se foloseasca de el pentru cumparaturile si
vanzarile sale. Oricat ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptati sau nu . .
.pentru ca ei sunt acceptati.' (Paul A. Samuelson )

Din alte puncte de vedere banii mai sunt considerati ca fiind un produs al
schimbului de marfuri, investiti cu increderea tuturor posesorilor lor. Numai in
aceste conditii banii sunt acceptati in societate. Banii sunt priviti ca fiind orice
activ care este acceptat in tranzactia si in reglementarea schimbului si a
datoriilor.

Problema naturii banilor nu a fost inca pe deplin rezolvata. Discutiile intre

specialisti continua, dar important este faptul ca toti subliniaza importanta
banilor in societate:' noi identificam banii ca un element cheie pentru
provocarea eficientei in productia si schimbul de produse si servicii. Banii ajuta
la rezolvarea acestor probleme din cauza ca sunt un bun care are acceptarea
generala ca mijloc de schimb' (Lloyd Atkinson ).

O definitie a banilor a dat-o Costin Kiritescu : 'banii reprezinta un instrument

social, o forma particulara imediat mobilizatoare a avutiei sociale, o
intruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera
detinatorului dreptul asupra partii din produsul social al tarii emitente'.

Banii au aparut in procesul trecerii de la economia naturala la economia de

schimb. Initial schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse,
cunoscut sub denumirea de troc, respectiv se schimba pe un alt bun sau pe alte
bunuri. Trocul este o forma a schimbului de marfuri caracteristic pentru
societatile neevoluate, in care specializarea producatorilor este in stare
incipienta. Diviziunea sociala a muncii, gradul de dezvoltare a tehnicii si
tehnologiei, a determinat specializarea producatorilor si extinderea
schimburilor de marfuri, creand dificultati si bariere. Principalele dificultati
erau :

a)       imposibilitatea realizarii coincidentei dintre nevoile ofertantilor si

cumparatorilor: un producator A are de oferit marfa X, iar producatorul B
marfa Y. Presupunem ca B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de
marfa Z. Atunci B, trebuie sa caute producatorul C al marfii Z, care sa aiba
nevoie de marfa Y. Daca il gaseste schimba Y pe Z, dupa care se intoarce
pentru a face schimbul care de fapt il intereseaza, respectiv marfa Z cu marfa
Y. In acest mod sunt satisfacuti si producatorul A si B. Dar o asemenea
modalitate ingreuneaza schimbul si in unele cazuri il face chiar imposibil.
b)      Dificultatile in determinarea valorii: schimbul marfii contra marfa nu
permite folosirea unui instrument rapid de apreciere a valorii marfii si de
raportare din acest punct de vedere intre marfurile care se schimba.

c)       Imposibilitatea divizarii in elemente. Multe categorii de marfuri nu

puteau fi divizate, pentru vanzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantitati
din alte marfuri, peste nevoile d consum ale cumparatorului.

Adaugate la procesul obiectiv de evolutie a productiei de marfuri, aceste

dificultati au creat conditiile pentru ca unele marfuri cu valoare intriseca sa
medieze schimbul de marfuri, respectiv sa devina echivalent general pentru
toate celelalte marfuri. Astfel schimbul direct incepe sa dispara. Acest stadiu a
cunoscut ca echivalent general, dupa regiuni, vitele, blanurile, pietrele de
moara, tutunul, etc. In timp rolul de echivalent general a fost preluat de metale,
incepand cu arama si terminand cu aurul. Acesta din urma avand proprietati
fizico-chimice care il calificau in mod deosebit pentru acest rol ( adica valoare
mare intr-un volum mic, perfect divizibil, fara pierdere de valoare, prezentand
omogenitatea tuturor partilor divizate, fiind inalterabil si usor de transportat).

In concluzie, ca prima etapa apar banii marfa, care in final se fixeaza pe metale
pretioase. O data cu aparitia banilor, lumea marfurilor de divide in doua: la un
pol apar toate marfurile obisnuite, cu utilitatile lor, iar la polul opus, o marfa
deosebita care joaca rolul de bani si care se poate schimba cu oricare din
marfurile existente.

La inceput banii au avut forma de lingouri, bratari, inele, etc. Ei au luat forma
de moneda ulterior. Monezile contineau o anumita cantitate de aur sau argint,
emisa de autoritatea statului pe baza de monopol, cu o anumita denumire.
Acestea erau primite in plata de cele mai multe ori nu numai in tara emitenta, ci
si in alte tari, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur continuta.

In procesul circulatiei monedele de aur cunosc un proces de uzura. Astfel se

ajunge ca valoarea nominala a monedei sa nu mai corespunda cu continutul ei
in aur, iar monedele cu acelasi nume sa aiba valori diferite. Apare astfel
posibilitatea ca in rolul de moneda, banii de metal pretios sa poata fi inlocuiti
prin bani fara valoare intriseca. Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii.

Forma monetara a banilor devine independenta si locul aurului este luat de

obiecte relativ lipsite de valoare, cum ar fi hartia. In felul acesta se ajunge la
forma 'bani din hartie', care dupa natura lor pot fi:

bilete de banca (bancnote, bani de credit);

bani de hartie propriu-zisa;

Bancnotele sunt semne ale valorii emise de bancile centrale (de emisiune), care
in procesul circulatiei inlocuiesc banii cu valoare deplina. Acestea au o dubla
garantie: cambiile (politele) comerciale si stocul de metal pretios al bancii de
emisiune.

Banii de hartie sunt , de asemenea, semne ale valorii. Sunt emise de stat, fara
drept de convertibilitate, avand un curs fortat. Acestia, corespunzator rolului pe
care il au, nu simbolizeaza valoarea lor sau a aurului, ci semnifica doar
valoarea bunurilor materiale si a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.

Alaturi de bancnote si bani de hartie circula si moneda divizionara,

confectionata din metale nepretioase, avand acelasi rol de semn al valorii.

Astazi termenul de moneda a fost extins pentru denumirea oricarui semn

banesc. De mentionat, insa, ca termenii de 'bani' si 'moneda' nu sunt sinonimi,
desi in vorbirea curenta astazi nu se mai face distinctie intre ei. Notiunea de
bani astazi nu mai semnifica numai monezile si banii de hartie. Crearea banilor
de cont (scripturali) impune, din ce in ce mai mult, practica platilor efectuate
prin cecuri emise pe baza depozitelor 'la vedere' pe care le detin persoanele
fizice si juridice la bancile comerciale.

Depozitele 'la vedere' sunt depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi

transformate in bani (cambii, cecuri, etc).care pot fi retrase in orice moment pe
cale de virament sau cec, in bancnote sau monezi.

In alte conditii, specialistii sunt de parere ca banii 'in sens restrans', pot fi
definiti ca bani 'lichizi' (monezile si banii de hartie) plus depozitele bancare pe
baza carora se pot emite cecuri, deci mijloace de plata cu cel mai inalt grad de
lichiditate.

Multi specialisti pledeaza pentru a include in masa monetara, alaturi de banii

propriu-zisi, toate instrumentele financiare si titlurile de credit. Prin aceasta se
desprinde existenta unui raport invers proportional intre sfera de cuprindere a
masei monetare si gradul de lichiditate a elementelor componente. Avand in
vedere legatura intre masa monetara si cerere, prin intermediul preturilor, in
tarile dezvoltate se urmareste cu atentie evolutia masei monetare la toate
componentele ei.

Rolul banilor in economie este pus in evidenta de functiile pe care acestia le

indeplinesc in cadrul vietii economice. Conform teoriei obiective a valorii,
banii indeplinesc urmatoarele functii:

 masura a valorii;
 mijloc de circulatie;
  mijloc de plata;
 mijloc de tezaurizare;
 bani universali.

Alti economisti extind sau comprima aceste functii.

Astfel, Virgil Madgearu arata ca moneda (banii) au urmatoarele functii: mijloc

general de schimb, masuratoare de valoare, transmisiune de valoare,
transmisiune de capital, in circulatia de credit, mijloc de economisire in doua
forme ( de tezaurizare sau de capitalizare)

Profesorul George Strat arata ca banii indeplinesc functiile de: intermediar al

schimburilor, de masura a valorilor de etalon, de economisire si tezaurizare.

Economisti contemporani pun accent pe rolul banilor in procesul schimbului de

marfuri si in ansamblul mecanismului de reglare a vietii economice. Din
aceasta perspectiva majoritatea se opresc asupra a trei functii, si anume:

mijloc de schimb: banii se interpun in cadrul schimbului de marfuri; o data cu

aparitia lor, schimbul forma trocului este inlocuit de schimbul de marfa pe
bani. In aceasta calitate, banii apar ca bani reali, cu existenta efectiva. Procesul
de schimb al marfurilor prin intermediul banilor presupune efectuarea a doua
acte opuse si complementare: transformarea marfurilor in bani, (respectiv
vanzarea) si transformarea banilor in marfa (respectiv cumpararea). Deci, prin
intermediul banilor, fiecare bun si serviciu poate fi schimbat pe alt bun si
serviciu. Separarea celor doua acte, datorita existentei banilor, permite
amanarea cumparaturii, respectiv transformarea banilor in marfa. Deci exista
posibilitatea ca cele doua acte ale schimbului (transformarea marfurilor in bani
si transformarea banilor in marfa) sa nu coincida in timp si spatiu. In anumite
conditii aceasta necoincidenta poate crea dificultati schimbului de marfuri,
incetinindu-l sau chiar obturandu-l, cu efecte negative asupra intregii economii.
Intreruperea lantului celor doua tranzactii contine posibilitatea crizelor
economice. Pentru indeplinirea acestei  functii este necesar sa existe o anumita
cantitate de bani in circulatie.

masura a valorii: este o functie deosebit de importanta a banilor. In conceptia

clasica, banii de aur indeplinesc aceasta functie deoarece ei insisi sunt marfa si
au valoare. Asa cum greutatea se masoara cu alta greutate, lungimea cu alta
lungime, si valoarea marfurilor se masoara cu ajutorul altor valori. Banii in
aceasta functie se prezinta ca o oglinda in care se reflecta valoarea tuturor
celorlalte marfuri din societate. Pentru a indeplini aceasta functie, nu este
nevoie de prezenta banilor alaturi de marfa a carei valoare o masoara, ci este
suficient ca ei sa existe in societate. In conceptia economistilor contemporani,
banii apar ca unitate de calcul, ca un instrument general de masura. Valoarea
marfurilor se exprima cu ajutorul banilor din pret, deci printr-un raport
cantitativ. Aceasta functie este indeplinita si de banii de hartie a caror curs este
fortat, deoarece desi ei nu au valoare, au capacitatea de a stabili acel raport
cantitativ de schimb, adica raportul de schimb comparabil. Se precizeaza ca nu
este obligatoriu ca masurarea unei anumite marimi sa se efectueze cu marimi
asemanatoare. Exista instrumente de determinare a unor marimi care nu au la
baza marimile respective, exemplu: termometrul pentru masurarea
temperaturii, voltmetrul pentru masurarea intensitatii curentului, etc.  Drept
urmare si banii de hartie, care nu au valoare, se prezinta ca un astfel de
instrument, putand masura si exprima valoarea marfurilor (bunuri si servicii)
prin pret.

conservare de valoare: banii indeplinesc aceasta functie deoarece ei apar ca

intruchipare a avutiei. Obtinerea banilor prin vanzarea bunurilor si serviciilor
da posibilitatea economisirii lor, adica si a altui tip de consumatie.
Economisirea se bazeaza pe asigurarea ca valoarea banilor la care se renunta va
fi regasita in integritatea sa in viitor, atunci cand vor fi utilizati banii
economisiti. Economisirea este posibila numai datorita existentei banilor. Acest
lucru necesita garantia mentinerii valorii si deci a posibilitatii stocarii acesteia.

Functiile banilor pun in evidenta rolul pe care ei il au in societate, de 'sange' al

acestui organism complex care este economia ( P.A. Samuelson)

Functiile monedei

a)      functia de instrument unic de schimb;

b)      functia de etalon al valorii;

c)      functia de rezerva a valorii;

d)      functia de mijloc de plata;

e)      functia de lichiditate.

a) Functia de instrument unic de schimb este functia cea mai importanta -

Moneda joaca un rol de intermediar intre agentii economici. Moneda este aceea
care garanteaza libertatea de optiune pentru anumite bunuri si servicii oferite pe
piata. Valoarea acesteia provine si din faptul ca ea poate fi folosita ulterior in
aceleasi scopuri ale agentilor economici.

b) Functia de etalon al valorii - Moneda este un etalon de valoare, datorita

proprietatii sale are capacitatea de a aduce la acelasi numitor bunurile
eterogene, aceste bunuri si servicii putand fi astfel ierarhizate. Cu ajutorul
monedei, folosite ca etalon al valorii, toate bunurile devin comparabile.

c) Functia de rezerva a valorii- Moneda este purtatoare de valoare, isi

conserva valoarea. Practic, aceasta valoare se reflecta in puterea de cumparare
a monedei care se modifica odata cu raportul dintre masa monetara si masa de
bunuri si servicii.

d) Functia de mijloc de plata - Obligatia de plata se efectueaza in mare

masura cu ajutorul monedei. Folosirea monedei ca mijloc de plata dovedeste
puterea liberatorie, universala si nelimitata a monedei.

e) Functia de lichiditate - Aceasta functie este legata de functia de mijloc de

plata. Ea permite agentilor economici sa-si constituie depozite de tranzactii,
depozite de precautie si depozite de speculatie, permitandu-le sa actioneze pe
piata ca factori de productie a capitalului si a bunurilor de consum.

Funcţiile banilor si circulatia monetara

Funcţiile monedei , circuitul monetar, circulaţia monetară, masa monetară,
agregatele monetare, lichiditate, necesarul banilor în circulaţie.

După cum s-a menţionat în materialul precedent, esenţa banilor se manifestă

prin funcţiile lor, a căror proprietate principală este stabilitatea. Într-adevăr, vă
veţi putea convinge că funcţiile banilor aproape că nu se supun modificărilor,
în vreme ce, bunăoară, rolul banilor, în diverse condiţii, se poate schimba.
Totodată, principala particularitate a funcţiilor banilor, în majoritatea cazurilor,
de asemenea, rămîne neschimbată şi constă în faptul că aceste funcţii nu sunt
îndeplinite decît de aceiaşi bani.

Pe parcursul evoluţiei lor istorice, pe măsură ce se dezvoltau şi se perfecţionau

relaţiile marfă-bani, în afară de cele două funcţii obligatorii - măsură a
valorii şi mijloc de circulaţie, banii, ca echivalent general, au început să
îndeplinească şi alte funcţii: cea de mijloc de tezaurizare (mijloc de
acumulare) şi cea de mijloc de plată. Pe lîngă funcţiile enumerate, adesea e
recunoscută şi funcţia lor de monedă universală (ca mijloc internaţional de
plată), cînd banii sunt folosiţi în tranzacţiile monetare dintre ţări.

De remarcat că îndeplinirea acestei funcţii, în condiţiile existenţei banilor de

aur sau a valutei convertibile (monedă liber schimbabilă), nu poate fi supusă
îndoielilor. Deci, în etapa actuală, banii îndeplinesc cinci funcţii, pe care le
vom analiza mai jos.
 Banii ca măsură a valorii
Mărimea valorii mărfurilor e determinată în urma raportării acestora la (sau
asimilării lor cu) un anumit număr de bani, de aceea aceştia din urmă servesc
drept întruchipare şi unitate de măsură generală a valorilor marfare. Totodată,
trebuie să se ţină cont de faptul că criteriul de bază al comensurabilităţii
mărfurilor nu sunt banii propriu-zis, ci valoarea însăşi a mărfurilor, care
exprimă consumul de muncă socialmente necesară producerii lor, concretizată
în bani.

Această constatare ne permite să tragem concluzia că la baza stabilirii

preţurilor la mărfuri stă mărimea cheltuielilor de muncă socialmente necesară
pentru producerea lor. La calcularea preţurilor mărfurilor, ca mărime iniţială se
ia nu volumul individual al cheltuielilor de muncă necesară unui singur
producător de mărfuri, ci volumul cheltuielilor de muncă socialmente necesară
producerii mărfurilor. Tocmai de aceea în preţuri sunt incluse cheltuielile
socialmente necesare pentru producerea fiecărui tip de marfă.

Acest mod de abordare a problemei determinării valorii mărfurilor pe calea

stabilirii preţurilor ne ajută să înţelegem mai bine cum îşi îndeplinesc banii
funcţia de mijloc de măsură a valorii. Caracterul activ al influenţei banilor se
manifestă prin modul de folosire a lor în scopul stimulării reducerii costurilor
de producţie a mărfurilor, precum şi prin modul de exprimare de către ei nu
numai a mărimii absolute, ci şi a mărimii relative a valorii anumitor mărfuri şi,
prin urmare, a raportului de preţuri dintre mărfuri.

În faza timpurie a constituirii relaţiilor schimbului de mărfuri (perioada

circulaţiei banilor de metal), evaluarea în bani a mărfurilor se efectua cu
ajutorul unor unităţi speciale, legalizate de măsurare a substanţei materiale a
unui singur echivalent general al valorii - aur sau argint. Datorită acestui fapt,
mărfurile puteau fi raportate între ele potrivit unei proporţii constante de metal
monetar, adică unei unităţi de măsură strict stabilite. Ulterior, aceasta se numea
etalon al preţurilor - o cantitate anumită de metal, care în ţara dată era
considerată unitate monetară. Ca rezultat, banii au făcut ca mărfurile să devină
comensurabile cu ajutorul etalonului oficial al preţurilor, ce servea pentru
calcularea preţurilor costului tuturor mărfurilor.

Prin urmare, banii, îndeplinind funcţia de măsură a valorii, jucau rolul de

intermediar la stabilirea preţului mărfii. Totodată, funcţia banilor, ca măsură
a valorii, o îndeplineau banii reali (cu valoare deplină), fiindcă aceştia posedau
ei înşişi o valoare concretă, creată de munca socialmente necesară. În acelaşi
timp, îndeplinirea acestei funcţii a banilor decurgea în mod ideal, ca un proces
bine gîndit încă înainte de schimbul pe bază de bani, şi de aceea nici nu avea
nevoie de prezenţa banilor reali.
Mai tîrziu, însă, etalonul preţurilor, treptat, a început a se separa de conţinutul
exprimat prin masă (greutate), fapt care, în ultimă instanţă, s-a soldat cu ivirea
contradicţiei dintre unitatea de măsură stabilită oficial (etalon) şi conţinutul
efectiv de metal al unităţii monetare însăşi. Sistemul valutar din Jamaica (1976-
1978) a anulat preţul oficial la aur, parităţile de aur în vigoare (proporţiile
conţinutului de aur al unităţilor băneşti) şi, respectiv, etalonul oficial al
preţurilor, care a fost înlocuit cu etalonul efectiv al preţurilor, stabilit spontan
în procesul schimbului de piaţă.

În noile condiţii ale circulaţiei banilor de credit lipsiţi de valoare proprie

(discreţi), modul de executare a funcţiilor de măsură a valorii a suferit unele
schimbări. În primul rînd, trebuie să se ţină cont de faptul că banii de credit, ca
expresie a capitalului bănesc, servesc circulaţia capitalului, nu a mărfii, şi de
aceea îndeplinirea de către ei a funcţiei de măsură a valorii depăşeşte cadrul
sferei de schimb, servind şi sfera de producţie. Acest fapt denotă faptul că, în
circulaţia banilor de credit neconvertibili (de hîrtie), preţurile se reflectă
nemijlocit în mărfuri, iar aurul îşi pierde importanţa lui ca unitate de măsură
specifică a valorii reprezentative a banilor de credit şi de hîrtie.

Aşadar, în condiţiile relaţiilor de marfă-bani dezvoltate, preţul începe a se

forma deja în procesul de producţie, iar în sfera schimbului are loc definitiva
recunoaştere publică a lui. Mărimea (nivelul) preţului este determinată, în
primul rînd, de valoarea bancnotei, care e stabilită de valoarea mărfurilor
reprezentate de ea şi de numărul bancnotelor aflate în circulaţie. În plus,
mărimea preţului depinde de raportul dintre cererea şi oferta pieţei pentru
această marfă.

Tocmai de aceea, în condiţiile economiei de piaţă dezvoltate, preţul reprezintă

o formă de manifestare a raportului de schimb al mărfii date faţă de toate
celelalte mărfuri, nu numai faţă de o singură marfă monetară sub formă de
metal nobil. Datorită acestui fapt, esenţa funcţiei de măsură a valorii banilor
actuali trebuie să includă şi ideea că funcţia menţionată o pot îndeplini şi banii
cu valoare redusă (nominali). Dar în asemenea caz e nevoie, în primul rînd, de
recunoaşterea publică a comodităţii utilizării unităţii monetare în calitate de
etalon pentru măsurarea valorilor relative ale diferitelor bunuri şi resurse.

Totodată, e necesar să fie recunoscute şi unele noi particularităţi sau

caracteristici ale etalonului preţurilor, ale nivelurilor şi corelaţiilor dintre
preţurile diverselor mărfuri, care deocamdată, se prea poate, că se bazează în
mare măsură pe tradiţionalele corelaţii existente în cazul utilizării banilor cu
valoare deplină. E important să se aibă în vedere faptul că schimbarea
preţurilor nu se produce numai în legătură cu schimbarea etalonului lor, cu
procesele informaţionale, ci şi în legătură cu schimbarea valorii mărfurilor.
În plus, la stabilirea preţurilor la mărfuri trebuie să se ţină cont de faptul
existenţei unei cereri solvabile, de raportul efectiv dintre oferta de mărfuri şi
cererea solvabilă etc. Căci, cînd oferta depăşeşte cererea, preţurile scad şi, prin
urmare, pentru a putea vinde mărfurile, trebuie reduse preţurile.

Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie

În sfera schimbului de mărfuri M-B-M, banii ca mijloc de circulaţie asigură
executarea plăţilor pentru cumpărarea materiei prime şi a materialelor şi
achitarea cu producătorii de mărfuri pentru producţia finită. De aici rezultă că,
în acest proces, banii joacă rolul de factor intermediar în schimbul de mărfuri şi
îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie.

Circulaţia de mărfuri, intermediată de bani, are o seamă de avantaje comparativ

cu schimbul de marfă pe marfă, fiindcă nu necesită:

 corespunderea reciprocă a necesităţilor celor doi producători de mărfuri;

 coincidenţa în timp şi spaţiu a actelor de vînzare şi cumpărare.

După cum se poate vedea, circulaţia de mărfuri este deservită de bani, datorită
cărui fapt pot fi depăşite hotarele spaţiului, timpului şi particularităţilor acestui
proces, care sunt caracteristice schimbului direct de mărfuri. Prin urmare,
depăşind cadrul schimbului de mărfuri, banii, ca mijloc de
circulaţie contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea sferei operaţiilor
comerciale (aceluiaşi schimb de mărfuri).

După apariţia banilor, caracterul contradictoriu al procesului de schimb nu

dispare, ci dimpotrivă - se amplifică. Circulaţia mărfurilor se separă în două
procese de metamorfoză: M-B şi B-M, adică vînzare şi cumpărare, între care se
poate produce un decalaj. Totodată se modifică formele valorii: la vînzarea
mărfii, valoarea acesteia se transformă din marfară în monetară, iar în urma
cumpărării pe banii cîştigaţi a altei mărfi, forma monetară a valorii devine
marfară.

În felul acesta, actele de cumpărare şi de vînzare se separă, devenind

independente. Fiecare producător de marfă, fiind totodată proprietarul mărfii
sale, are dreptul să o vîndă, apoi să cumpere în schimb noi materii prime şi
materiale, conducîndu-se după interesele economice personale. Mişcarea
mărfurilor este iniţială, determinată, iar circulaţia banilor derivată, fiind însă
totodată necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei de mărfuri şi
procesului de reproducţie.

Astfel, de exemplu, mărfurile, după vînzarea lor, dispar din circulaţie, iar banii
nu pleacă din această sferă, rămînînd pentru deservirea perpetuă a schimbului
de mărfuri. Totuşi, după ce-şi vinde marfa, proprietarul mărfii s-ar putea să nu
cumpere o altă marfă - în asemenea caz, un alt proprietar va rămîne cu marfa
nevîndută, neputînd, la rîndul său, cumpăra marfa unui al treilea proprietar de
mărfuri ş.a.m.d.

Eventualitatea unei discordanţe (rupturi) în procesul de cumpărare şi vînzare,

condiţionată de funcţia banilor ca mijloc de circulaţie, este una din premisele
declinului economic, căci anume schimbările structurale în procesul de
producere şi vînzare a produsului social sunt cauzele iniţiale ale situaţiilor de
criză.

Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii reali, nu banii

ideali, care nu trebuie neapărat să aibă valoare deplină. Îndeplinind rolul de
intermediar efemer la cumpărare-vînzare, banii efectivi (cu valoare deplină) pot
fi înlocuiţi cu bani semne ale valorii. În prezent, cînd aurul se demonetizează,
funcţia de mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii de credit şi banii de hîrtie.
În plus, dacă procesul de metamorfoză M-B-M nu se întrerupe, circulaţia
banilor se produce pe baza banilor cu funcţia de mijloc de cumpărare. Această
deducţie rezultă, în primul rînd, din faptul prevalării cantitative a tranzacţiilor
în care banii sunt folosiţi tocmai în calitatea respectivă.

Funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare,

acumulare şi păstrare ca economii

Banii sunt întruchiparea (expresia) generală a avuţiei publice - astfel se explică

năzuinţa oamenilor spre acumularea lor - lucru posibil, dacă vînzarea (M-B) nu
este urmată de cumpărare (B-M).

Acest fenomen (al acumulării) este favorizat de lichiditatea înaltă a banilor,

fapt care, de asemenea, determină o formă comodă de păstrare a bogăţiilor, cu
toate că stăpînirea lor, cu rare excepţii, nu e aducătoare de venituri băneşti, care
ar putea fi obţinută dacă banii ar fi puşi la păstrare în hîrtii de valoare, sub
formă de bunuri imobiliare etc. Prin urmare, banii îşi îndeplinesc funcţia de
formare a tezaurelor, acumulări şi economii, cînd sunt scoşi un timp din
circulaţie şi se află la producătorii de mărfuri, adică fezabilitatea acestei funcţii
rezultă din separarea în spaţiu şi timp a celor două acte - vînzare şi cumpărare.

Acumularea banilor e o condiţie necesară a dezvoltării continue a populaţiei de

mărfuri. Pentru procurarea utilajului, materiei prime, combustibilului, pentru
capitalizarea profitului în vederea lărgirii producţiei, producătorul trebuie sa
acumuleze sub formă de bani o parte din profitul realizat. La procedura de
acumulare a banilor recurg şi persoanele fizice atunci cînd vor să-şi cumpere
mărfurile necesare.

Pentru îndeplinirea funcţiei de tezaurizare (mijloc de acumulare şi economie),

banii, pe vremuri, în acelaşi timp aveau şi valoare deplină, şi erau reali (fiind
de aur şi argint). În condiţiile circulaţiei monetare metalice, funcţia de
acumulare a tezaurelor juca un rol economic important - cea de regulator
spontan al legii circulaţiei băneşti. Dacă cererea de bani metalici scădea, o
parte dintr-aceştia era depusă în tezaur, iar dacă cererea de bani creştea -
dimpotrivă, aceştia erau scoşi din tezaur şi puşi în circulaţie. În prezent, această
funcţie a rezervei de aur (tezaur) a Băncii Centrale nu mai există - din cauza
retragerii aurului din circulaţia bănească internă, iar funcţia de mijloc
de acumulare şi păstrare a economiilor populaţiei a revenit banilor de credit.

Banii de credit fără valoare proprie (inconvertibili), introduşi în circulaţie, nu

mai pot juca acest rol, fiindcă, după natura lor, întocmai ca şi capitalul
monetar, pe care-l reprezintă, nu pot forma un tezaur. Tezaurele au început să
fie considerate un fel de fonduri de garanţie (asigurare), absolut necesare în
condiţiile instabilităţii economice şi politice.

Banii de credit, posedînd o valoare reprezentativă, îndeplinesc funcţia de

acumulare şi economisire pe calea mobilizării veniturilor temporar disponibile
(libere) şi a acumulărilor sub formă monetară şi transformării acestora în
capital de împrumut. Acumularea capitalului (de împrumut) pe termen lung se
realizează, de regulă, cu ajutorul emisiunilor de titluri şi acumulării mijloacelor
băneşti libere (devenite disponibile) în rezerve ale circulaţiei monetare interne
şi externe, din care acestea sunt scoase după necesitate.

Funcţiile banilor ca mijloc de plată

Ca o urmare a inegalităţii ciclurilor producţiei diferitelor mărfuri şi perioadelor

circulaţiei lor, a caracterului sezonier al producţiei şi desfacerii mărfurilor,
cumpărătorii potenţiali, către momentul apariţiei pe piaţă a proprietarului de
mărfuri, s-ar putea să nu dispună de bani în numerar. În asemenea situaţie,
devine necesară cumpărarea-vînzarea în credit a mărfurilor, adică e vorba de o
amînare a plăţilor. În cazul dat, ca mijloc de circulaţie nu servesc banii înseşi,
ci titlurile de creanţă exprimate de aceştia. La folosirea lor, banii îndeplinesc
funcţia de mijloc de plată.

Procesul de cumpărare-vînzare în credit poate fi redat precum urmează:

C-M; M-B; B-C

unde C reprezintă titlul de creanţă (creanţa), de exemplu, angajamentele pe
termen asupra împrumuturilor sau cambiilor bancare.

În funcţia de mijloc de plată, banii apar ca o verigă ce încheie procesul de

schimb şi ca o realizare independentă a valorii însăşi. Ca mijloc de plată, banii
funcţionează nu numai în momentul achitării plăţilor pentru mărfurile
cumpărate în credit, ci şi pe parcursul amortizării împrumuturilor băneşti,
achitării arendei funciare, impozitelor şi taxelor etc.

Către momentul scadenţei creanţelor, debitorul poate deveni insolvabil şi,

întrucît mulţi proprietari de mărfuri cumpără unul de la altul mărfuri în credit,
insolvabilitatea unuia dintre ei va provoca neapărat insolvabilitatea celorlalţi.
Cu alte cuvinte, în cazul funcţionării banilor ca mijloc de plată, apare pericolul
unei rupturi în lanţul onorării obligaţiilor de credit (creanţelor), fapt care poate
provoca situaţii de criză şi falimentarea masivă a proprietarilor de mărfuri.
Aceste consecinţe negative în sfera operaţiilor de plată pot fi atenuate
întrucîtva prin introducerea sistemului de plăţi anunţate din timp, implementării
utilizării banilor electronici, cartelelor de credit (cardurilor) etc.

Funcţia banilor universali

Dezvoltarea relaţiilor politice şi economice internaţionale oferă condiţii

favorabile pentru evoluarea formelor funcţionale ale banilor universali, ce
deservesc aceste relaţii pe piaţa mondială. Istoriceşte, funcţia
banilor universali s-a stabilit iniţial sub formă de lingouri din diverse metale
nobile, iar mai tîrziu, în condiţiile capitalismului dezvoltat - doar din aur. Dar şi
mai tîrziu, sub influenţa procesului demonetizării, rolul aurului a suferit o serie
de schimbări importante din cauza eliminării lui din sfera relaţiilor valutare
internaţionale.

Banii, ca echivalent general, în funcţia de monedă universală, îşi află expresia

în relaţiile mutuale dintre ţări sau dintre subiecţii economici-persoane juridice
sau fizice. După orientarea lor funcţională şi destinaţie, banii îndeplinesc
funcţia de:

 mijloc internaţional de plată. Utilizarea largă a creditului internaţional

poate crea o situaţie cînd volumul de plăţi al ţării în străinătate va depăşi
volumul încasărilor din ţările străine. Aurul, în cazul dat, e folosit
ca mijloc de plată în balanţele internaţionale, în special, balanţa de plăţi;
 mijloc internaţional de cumpărare - de exemplu, în cazul unor
circumstanţe extraordinare (secetă etc.), cînd e nevoie de importarea unor
mărfuri cu achitarea urgentă a plăţilor în aur;
  întruchipare generală a avuţiei publice. Folosirea banilor în calitate de
mijloc de transferare a avuţiei naţionale dintr-o ţară în alta (pentru
achitarea contribuţiilor, acordarea de împrumuturi şi credite externe).

O dată cu perfecţionarea relaţiilor marfă - bani şi dezvoltarea rapidă a relaţiilor

economice internaţionale, funcţia banilor universali a fost supusă la o serie de
limitări esenţiale în sfera executării decontărilor în aur. Mijloacele
internaţionale de plată, cumpărare şi acumulare a rezervelor au prins a exercită
funcţia valutelor celor mai dezvoltate ţări (în primul rînd, a dolarului
american). Pe piaţa mondială a apărut o serie de noi forme funcţionale ale
banilor universali sub aspectul unor substituenţi (înlocuitori) de bani:

 SDR (drepturi speciale de tragere - mijloace de plată emise de Fondul

Valutar Internaţional, destinate reglementării soldului balanţelor de
plată);
 ECU (unitate valutară europeană, folosită de ţările-membre ale
Sistemului Valutar European - S.V.E.), care, începînd de la 1 ianuarie
2000, este înlocuit treptat de moneda unică - EURO.

Valoarea convenţională a noilor substituenţi monetari este determinată, prin

metoda „coşului de valute" al ţărilor-membre, în funcţie de ponderea fiecăreia
în volumul operaţiilor comerciale, cursul mediu ponderat al valutelor etc. Dar,
în primul rînd, aceşti substituenţi reprezintă: unităţi internaţionale de calcul;
mijloace de decontări interstatale pentru intervenţiile valutare; baza de
exprimare a parităţilor valutelor ţărilor-membre; regulatoare ale raporturilor
dintre cursurile valutare de piaţă.

Renunţarea la baza metalică a banilor a constituit una din schimbările cele mai
radicale produse în evoluţia banilor. Dar mai există un principiu foarte esenţial
în teoria monetară şi în practica folosirii banilor - tendinţa de reducere a
echivalentului general concrescut cu aurul. În condiţiile relaţiilor actuale de
marfă - bani, acest metal nobil, înlocuit cu succes în unele cazuri, continuă să
joace rolul de bani cu funcţia de tezaur în calitate de fond de garanţie
(asigurare), unde nu se admite folosirea oricăror substituenţi.

Proprietatea aurului de a se transforma în orice mijloace băneşti (actuale şi

viitoare) care circulă realmente, iar prin intermediul acestora - în orice marfă, îi
atribuie tezaurului de aur semnificaţia de marfă absolută atît la nivel privat, cît
şi la nivel de stat, valoarea unei rezerve stabile şi sigure „pentru toate timpurile
şi popoarele".
 Circulaţia bănească
Pentru deplina realizare a posibilităţilor influenţei economice a banilor asupra
dezvoltării economiei de piaţă, e nevoie de anumite condiţii. Cea mai
importantă dintre ele - mişcarea banilor în ţară în sfera circulaţiei, îndeplinind
funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, trebuie să fie stabilă.

Cu alte cuvinte, e necesar ca circulaţia monetară să-şi păstreze sau să-şi crească
capacitatea de cumpărare şi cursul în valută forte. Baza obiectivă a acestui
proces o constituie producţia de mărfuri, care generează diverse contradicţii
(creînd totodată condiţiile necesare înlăturării acestora) între două elemente
principale în care se împarte lumea mărfurilor: marfă şi bani. Lipsa sau
maturitatea insuficientă a acestei condiţii ar putea îngreuia mult îndeplinirea
funcţiilor monetare în cadrul dezvoltării producţiei sociale, fiind o cauză
serioasă a tensionării situaţiei social-economice din ţară.

O importanţa nu mai mică are corelaţia dintre masele monetară şi marfară care,
în ultimă instanţă, determină starea circulaţiei băneşti din ţară. O dată cu
avansarea diviziunii sociale a muncii şi formarea pieţelor naţionale şi mondiale
în perioada capitalismului, circulaţia monetară deserveşte circuitul şi rotaţia
capitalurilor, mijloceşte circulaţia şi schimbul produsului social total. O
circulaţie monetară raţional organizată, în numerar şi prin virament, poate
contribui la realizarea procesului de circulaţie a mărfurilor şi de mişcare a
capitalurilor fictiv şi de împrumut.

Analizînd evoluţia formelor valorii şi circulaţiei monetare, K. Marx a

descoperit legea circulaţiei băneşti ca o formă de funcţionare (expresie) a legii
valorii în sfera circulaţiei. Funcţionarea acestor legi are o importanţă
universală, deci este caracteristică tuturor formaţiunilor sociale, în care există
relaţii marfă-bani. De aceea cercetarea ei, este absolut motivată din punct de
vedere metodologic pentru condiţiile economiilor de tranziţie, adică pentru
ţările care-şi reformează economia naţională pe baza relaţiilor de piaţă.

Esenţa legii circulaţiei băneşti îşi găseşte expresia în faptul că orice cantitate de
bani, necesară pentru exercitarea funcţiei de mijloc de circulaţie, trebuie să fie
echivalentă cu suma preţurilor (costurilor) mărfurilor vîndute, împărţită la
numărul de rotaţii (viteza circulaţiei) ale unităţilor monetare omonime:

M=PQ/V

, unde:

M -indică suma de bani;

P - preţul mărfii;

Q - cantitatea de bani;

V - viteza circulaţiei banilor.

În felul acesta, legea circulaţiei băneşti exprimă dependenţa reciprocă dintre

masa mărfurilor aflate în circulaţie, nivelul preţurilor acestora şi viteza
circulaţiei băneşti.

O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, pe măsura trecerii de la stilul de

gospodărire administrativ de comandă şi planificare centralizată la mecanismul
de piaţă de autoreglare a economiei, rolul banilor s-a schimbat în mod radical.
Înlocuirea rigidelor instrumente limită-normativ prin alegerea liberă a genurilor
şi sferelor activităţii de antreprenoriat şi acordarea unor drepturi largi
proprietarilor - producători de mărfuri pentru realizarea actelor de cumpărare-
vînzare după principiul concurenţei şi formării liberale a preţurilor le-a atribuit
banilor un rol activ în organizarea producţiei sociale.

Trocul, acest proces voalat, într-un fel condamnabil, de schimb în natură între
producătorii de marfă, în condiţiile planificării centralizate a producţiei şi
repartizării produselor finite este exprimat în mod artificial prin două acte
independente:

 M - B (vînzarea mărfii cu bani);

 B - M (cumpărarea mărfii cu bani).

În perioada timpurile a economiei tranzitorii, o serie de dificultăţi specifice au

apărut în cazul primului act, cînd, spre deosebire de economiile cu relaţii de
piaţă stabilite deja, poziţia dominantă pe piaţă nu o deţin vînzătorii, ci
cumpărătorii. Aceştia din urmă controlează cu ajutorul banilor volumul şi
calitatea mărfurilor, formează conjunctura cererii şi ofertei, iar, în consecinţă,
producătorii sunt aceia care suferă pierderi.

Dar, respectînd legile pieţei în etapele iniţiale de valorificare a ei, producătorii

de mărfuri se văd în mod obiectiv nevoiţi să-şi restructureze producţia şi să ia
măsuri în vederea îmbunătăţirii calităţii şi asortimentului mărfurilor, adică să
facă investiţii în proporţii considerabile. De altfel, concurenţa predetermină
necesitatea reducerii costurilor producţiei, căci la baza preţurilor stă valoarea
mărfii sau cuantumul (volumul) cheltuielilor de muncă socialmente necesară
pentru producerea şi vînzarea ei.

În condiţiile trecerii la economia de piaţă, doar ramurile care asigură fabricarea

unor mărfuri noi, necesare şi economice pentru societate se dovedesc a fi
rentabile. Drept rezultat, anume în aceste sectoare se îndreaptă capitalurile
disponibile, sporesc investiţiile şi, respectiv, creşte producţia. În felul acesta,
datorită interacţiunii legii valorii şi legii circulaţiei monetare ca formă de
expresie a celei dintîi, în sfera circulaţiei, se poate asigura o influenţă
regulatoare efectivă asupra procesului de formare a preţurilor şi deci
dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă. În ultimă instanţă, o dată cu
schimbarea rolului banilor şi cu modificarea relaţiilor băneşti sporeşte şi
eficienţa producţiei sociale.

Pe măsura însuşirii metodelor şi factorilor de reglementare a dezvoltării

producţiei de mărfuri şi perfecţionării circulaţiei monetare după principiul
folosirii banilor ca mijloc de plată, asupra cantităţii (masei) banilor necesari
circulaţiei îşi exercită impactul (influenţa) diverşi factori şi diverse condiţii de
dezvoltare a sectorului productiv. Cel mai important factor este schimbarea
volumului mărfurilor aflate în circulaţie şi a nivelului preţurilor la mărfurile şi
serviciile care exercită o influenţă decisivă asupra cuantumului necesităţii de
bani a economiei sau a unităţii economice.

Totodată, o influenţă inversă asupra cantităţii de bani aflaţi în circulaţie este

exercitată de gradul de evoluare a creditului (deoarece cu cît mai multe mărfuri
se vînd în credit, cu atît mai mică este cantitatea (masa) de bani necesară
circulaţiei), de dezvoltarea sectorului decontărilor prin virament şi de viteza
circulaţiei banilor.

Astfel, legea circulaţiei monetare formulată de K. Marx poate fi redată prin

formula:

M =(PQ - K + a -b)/ V

, unde:

K - indică suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vîndute în credit;

a - plăţile scadente (suma plăţilor pentru stingerea creanţelor);

b - suma plăţilor reciproc rambursabile.

Din relaţia sus-prezentată se poate deduce că masa monetară necesară

circulaţiei se schimbă direct proporţional cu suma totală a costurilor (preţurilor)
mărfurilor vîndute efectiv minus suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vîndute
în credit, precum şi cu volumul plăţilor scadente (ce trebuie onorate), fără a
include suma creanţelor reciproc rambursabile, şi invers proporţional - cu
viteza circulaţiei banilor.

Legea circulaţiei băneşti se poate referi la orice tip de bani. Totodată există şi o
serie de legi speciale ale circulaţiei banilor de hîrtie şi de credit.
După cum s-a remarcat mai sus, în epoca circulaţiei banilor de metal, masa
monetară se reglementa spontan, stihinic, prin intermediul banilor cu funcţie
de tezaurizare. Dacă necesitatea de bani scădea, monedele de aur erau scoase
din circulaţie şi vărsate în tezaur, iar, dacă necesitatea creştea, se declanşa
procesul invers de scurgere a banilor din tezaur în sfera circulaţiei,
restabilindu-se astfel nivelul normal (necesar).

Cînd pentru circulaţie sunt folosite bancnotele şi banii de hîrtie, întră în vigoare
legea circulaţiei hîrtie-bani. În această etapă a evoluţiei monetare, puterea de
cumpărare a banilor nu este determinată de aur, ci de valoarea mărfurilor şi
serviciilor vîndute pe bani lichizi. De aceea emisiunile suplimentare de semne
băneşti fac să scadă puterea de cumpărare a unităţii monetare şi neapărat
implică creşterea nivelului general al preţurilor mărfurilor.

De remarcat că nu preţurile mărfurilor depind de cantitatea banilor în circulaţie,

ci dimpotrivă, cantitatea banilor aflaţi în circulaţie depinde de preţurile la
mărfuri. Preţul mărfurilor, fiind expresia monetară a valorii acestor mărfuri, se
formează înaintea începutului circulaţiei. În circulaţie intră doar cantitatea de
bani necesară pentru realizarea sumei date a preţurilor mărfurilor.

Această stare de balansare se menţine pînă în momentul cînd se stabileşte un

echilibru între valoarea mărfurilor vîndute şi a serviciilor contra plată şi
volumul masei monetare aflate în circulaţie. Dacă emiterea semnelor băneşti
continuă, survine din nou starea de dezechilibru, şi, de fiecare dată, în aceleaşi
condiţii, puterea de cumpărare a unităţii băneşti va scădea, iar preţurile şi
volumul operaţiilor băneşti vor creşte.

Masa monetară include totalitatea mijloacelor de cumpărare şi de plată, ce

deservesc circuitul economic din ţară, aparţinînd persoanelor particulare,
întreprinderilor şi statului.

Diversele mijloace de cumpărare şi de plată, aflate în componenţa masei

monetare, au diferite grade de lichiditate, de aceea, cînd e analizată starea
circulaţiei băneşti, trebuie să se ţină cont în special de aspectul calitativ al
masei monetare, exprimat prin agregatele băneşti ce urmează:

 M0 - masa banilor cash în circulaţie;

 M1 - agregatul M0 plus mijloacele din conturi, depunerile aflate în
bănci şi depozitele la cerere;
 M2 - agregatul M1 plus depunerile pe termen ale populaţiei;
 M3 - agregatul M2 plus certificate şi obligaţiuni.

După cum vedem, agregatele băneşti sunt nişte mărimi alternative ale masei
monetare, calculate cu ajutorul grupărilor de active lichide în ordine
descrescîndă pînă la lichiditatea zero, adică pînă la acele mijloace băneşti,
pentru a căror transformare în „bani lichizi" e nevoie de un termen lung.

O asemenea organizare a structurii masei monetare sporeşte eficacitatea

gestionării circulaţiei băneşti, fiindcă permite să se ţină mai bine cont de gradul
de presiune a mijloacelor băneşti asupra fiecărui agregat pentru formarea
cererii, deci, prin urmare, şi a preţurilor pe piaţa de mărfuri şi servicii.

Pentru a efectua o analiză eficace a modificării circulaţiei băneşti, în afară de

agregate monetare, se utilizează şi o serie de indicatori speciali.

Volumul masei monetare depinde atît de volumul operaţiilor economice din

ţară, cît şi de viteza circulaţiei banilor. Dacă circulaţia banilor se accelerează,
poate fi deservit un volum mai mare de operaţii economice cheltuind mai puţini
bani; cu alte cuvinte, accelerarea circulaţiei băneşti este direct proporţională
(echivalentă) cu creşterea masei monetare.

Viteza circulaţiei este determinată de raportul dintre produsul naţional brut sau
venitul naţional şi masa monetară (M1 sau M2). Indicatorul vitezei de rotaţie a
banilor în volumul operaţiilor de plăţi este calculat raportînd suma mijloacelor
transferate din conturile bancare curente la cuantumul (volumul) mediu al
masei băneşti.

O mare importanţă are calculul multiplicatorului (masei) monetare - un

indicator ce ne arată care sunt posibilităţile economiei, în ansamblu, şi ale
sistemului bancar, în particular, de sporire a masei monetare în circulaţie. Acest
indicator se calculează prin raportarea agregatului monetar M 2 faţă de baza
monetară (ce include agregatul M0 plus mijloacele băneşti din casele băncilor,
plus rezervele obligatorii ale băncilor şi plus mijloacele din conturile
corespondente).

Accelerarea sau reducerea vitezei circulaţiei banilor reflectă o serie de factori -

atît de ordin general economic, cît şi monetari. Însă, în alte condiţii similare,
accelerarea circulaţiei banilor este echivalentă (direct proporţională) cu creştere
masei monetare, fiind totodată unul din factorii.

Share on