www.referat.

ro

www.referat.ro

TEMA MONOGRAFICĂ:

Banca centrală a Elveţiei

www.snb.ch

Îndrumător ştiinţific: Student:

Lect. univ. drd.
BOGDAN CĂPRARU Grupa FB 22

-2007-
 Cuprins:

Cap 1. SNB, Primul şi al doilea Război Mondia……………………….pag. 3

Cap 2. Funcţiile şi activitatea băncii centrale a Elveţiei…….……….....pag. 5
Cap 3. Obligaţiile şi ţintele Băncii naţionale a Elveţiei……...………....pag. 7

Cap I. SNB, Primul şi Al doilea Război Mondial

În timpul războiului, Banca Naţională a Elveţie s-a străduit să îndrepte încrederea

în monedă, ţinând preţul sub control şi asigurând solvabilitatea Elveţiei în respect faţă de
ofertele vitale.
Decizia Băncii Naţională a Elveţiei de a se lipi principiului aurului standard poate
fi explicat prin dorinţa de a evita o repetare a experienţei negative din timpul Primului
Război Mondial. Banca Naţională a Elveţiei a ţintit să asigure o strategie orientată către
structura economică a ţării care ia permis să reziste în timpul turbulenţelor monetare din
1930. Banca Naţională a Elveţiei a încercat să obţină acest ţel prin mijloace pragmatice.
A aderat la acest principiu al aurului standard, doar deviind de la acesta când scopurile îi
erau ameninţate. Într-un timp, considerentul politicii externe a jucat un rol care nu trebuia
subestimat. În vederea ţintei de a-şi menţine încrederea în valută, a stabilităţii preţului şi a
garantării fondurilor vitale aderând la principiul transformării aurului. Transformarea
aurului în timpul războiului a fost o strategie adecvată. Achiziţionarea aurului de la Banca
Reich, bancă daneză, asociată cu această strategie a reprezentat reversul monedei.
Întrebarea e dacă Banca naţională nu a putut asigura o strategie care să ţină cont
atât de problemele politice legale şi morale fără a ameninţa ţelurile monetare.
În prima jumătate a războiului o reducere substanţială a achiziţionării aurului din
Germania ar fi putut pune în pericol ţelurile urmărite de Banca naţională a Elveţiei.
Din 1943, Banca Naţională a Elveţiei a fost asigurată cu întârzierea monetară care
a putut limita operaţiunile cu banca Reichs fără a stârni importante riscuri monetare care
să ia amploare având repercursiuni în desfăşurarea activităţii băncii. În Elveţia ratele de
schimb valutar flexibile au câştigat o reputaţie proastă. După terminarea Războiului
Banca Naţională a Elveţiei a încurajat întoarcerea la vechiul standard al aurului. Acest
lucru a fost reuşit în 1924 deşi Legea Băncii Naţionale a fost adoptată la sfârşitul anilor
1920.
În timpul Marii Deprecieri Banca Naţională a Elveţiei a sprijinit eforturile
internaţionale de a întări standardului aurului şi în acelaşi timp ţinând cont şi de interesul
Elveţiei. În timpul perioadei între Războaie, Elveţia a crezut ca-şi poate îndeplini sarcina
de a controla banii din circulaţia ţării şi facilitarea plăţilor. O întâlnire cu comisia Băncii
în aprilie 1939 a adresat chestiunea pentru război pe front economic.
A fost luate în considerare câteva puncte principale pentru pregătirea economică
de război.
Banca Naţională a considerat esenţial apărarea parităţii aurului atât în termenii
politico-monetari cât şi menţinerea plăţilor cu alte ţări pentru a proteja fondurile vitale ale
Elveţiei. În afara devalorizării, privită ca o greşeala de Banca Naţională a Elveţiei, francul
elveţian a înfruntat turbulenţele monetare din 1930 fără a suferi daune majore. În mijlocul
lunii aprilie, rezervele de aur şi proprietăţile monetare ale băncii s-au ridicat la 3,2
bilioane de franci elveţieni în comparaţie cu 200 de miliarde de franci elveţieni evaluaţi
în perioada jumătăţii anului 1914. Acoperirea bancnotelor era de 150%, fată de
bancnotele acoperite în anul 1914 în proporţie de 60%.
Cererea paşilor de regularizare era considerată de Banca Naţională a Elveţiei ca
fiind cerută pentru a limita scurgerea capitalului.
În contextul războiului Banca Naţională a Elveţiei dorea evitarea crizei lichidităţii
ca cea din 1914 prin punerea pe piaţă a unui număr mare de bancnote. Nevoia pentru a
introduce controlul valutei a devenit mai mare, deşi Consiliul guvernamental era convins
că această măsură era contrară intereselor economiei Elveţiene. După înfrângerea Franţei
din 1940, situaţia pe piaţa de schimb valutar extern s-a schimbat. Pierderea siguranţei în
dolar, a însemnat pentru francul elveţian a fi principalul instrument în plăţile
interguvernamentale din Europa. Elveţia a devenit conduita Europei de schimb şi aur.
Erau considerate esenţiale menţinea aurului pentru francul elveţian, limitarea
inflaţiei, facilitatea finanţării pentru deficitul federal, menţinerea plăţilor cu alte ţări,
stabilitatea externă a valutei şi menţinerea puterii de cumpărare şi a plăţilor
internaţionale.
În contrast cu Primul Război Mondial, sistemul internaţional monetar nu a căzut.
Banca Naţională a Elveţiei a crezut că o politică monetară generată de către menţinerea
parităţii ar putea limita riscul de a finanţa datoriile guvernamentale.
Economia Elveţiei a pierdut prin introducerea restricţiilor schimbului valutar
extern şi bilanţul plăţilor a fost caracterizat printr-un deficit comercial structurat, fiind
finanţat de un surplus din servicii.

Cap 2. Funcţiile şi activitatea băncii centrale a Elveţiei

O bancă centrală reprezintă autoritatea monetară a rezervei bancare. Ea este o

entitate responsabilă de politica monetară a ţarii sale sau al unui grup de state membre,
precum UE. E obligată de Constituţie şi de lege (stat) pentru a acţiona în concordanţă cu
interesele ţării ca un întreg. Principala responsabilitate a Băncii Naţionale a Elveţiei o
reprezintă menţinerea stabilităţii valutei naţionale şi aprovizionării capitalului, dar
îndatorări mai active ale funcţiei cuprind controlul subvenţionării interesului ratelor
împrumuturilor şi acţionând ca un aprod al împrumutului a ultimei resurse către sectorul
bancar în timpul crizelor financiare.
Banca centrală se află în fruntea piramidei, coordonând întreaga activitate bancară
având funcţia de ”bancă a băncilor”. Are obligaţia implementării politicii monetare de
bază. Băncile comerciale fiind principala sa clientelă. Toate celelalte bănci sunt obligate
să-şi deschidă conturi curente la banca centrală şi să-şi constituie la dispoziţia acesteia
rezerve minime obligatorii. Pe baza acestora banca centrală poate acorda băncilor
comerciale credite de refinanţare.
Ea este banca care gestionează masa bănească, având rolul de bancă de emisiune,
urmărind în permanenţă satisfacerea cererii de monedă cu bani de cont şi bilete de masă.
Aceasta deţine monopolul asupra emisiunii. Oferă economiei bancnote ce întrunesc
standarde ridicate pentru respectarea calităţii şi a securităţii. Este de asemenea însărcinată
de către Constituţia federaţiei cu sarcina de distribuire a monedei .

Banca centrală a Elveţiei are funcţia de a regulariza şi supraveghea industria

bancară. Montarea ratei de interes oficială utilizată pentru administrarea inflaţiei şi rata
de schimb a ţării şi asigurarea că această rată ia ca efect un mecanism politic divers.
Supravegheză în mod sistematic plăţile importante şi sistemul de achitare a securităţii şi
ajută la formarea cadrului operaţional pentru sectorul financiar. Supravegherea sectorului
bancar elveţian e responsabilitatea Comisiei Federale a operaţiunilor bancare elveţiene.
În vederea instrumentelor politicii monetare obişnuite, Banca Naţională a Elveţiei
poate achiziţiona sau vinde, valută externă. Operaţiunile de schimb valutar extern pentru
politica monetară propune utilizarea contextului de intervenţie a schimbului valutar
extern pentru a influenţa rata de schimb a francului Elveţian împotriva valutei externe.
Aceasta poate intra în schimbul de valută externă, funcţie folosită din 2000 pentru nevoile
politice monetare în circumstanţele excepţionale. Politica de investire a Băncii Naţionale
a Elveţiei e bazată pe trei criterii: lichidităţi, performanţă, reuşite şi siguranţă. Actul nou
al Băncii Naţionale va mări posibilitatea investiţiei universale a Băncii Naţionale a
Elveţiei.
Anumite angajamente operaţionale îndeplinite:
- eligibilitate valutară – securitatea trebuie să denomineze francul elveţian, dolarul
american şi euro sau lira sterlină
- angajamentele lichidităţii pentru securitate. Volumul minim pentru demonizarea
securizată a francilor elveţieni este de 100 de mid.
Cerinţele fundamentale pentru cei ce împrumută:
- sectorul public elveţian – Confederaţia Elveţiană, cantoane, municipalitatea elveţiană.
- Sectorul public extern – state federale, care aprovizionează întâlnirea cu o rată a
cerinţelor
- Organizaţii internaţionale
- Bănci ipotecare

Categoria de garantare a eligibilităţii

Pentru a fi eligibili pentru includere în coşul Băncii Naţionale, garantarea trebuie
să fie un contract de poziţie a profitului cu o rată a profitului fixă sau inconştientă, garant
al contractului după exercitarea garanţiei ei sau a potenţei înregistrării datoriilor băneşti
ale pieţei. Contractele subordonate şi a celor transformabile nu sunt eligibile.
 Problema excluderii corespondenţei . Banca Naţională a Elveţiei nu acceptă
securităţile corespondenţilor sau pe cele emise de persoanele sau companiile ce formează
o entitate economică între corespondenţi. O antrepriză e considerată a aparţine aceleiaşi
unităţi economice unde 20% sau mai mult din capital sau a dreptului de vot sunt păstrate.
Această regulă nu se aplică şi participanţilor băncilor ipotecare. Dacă e violată, Banca
Naţională a Elveţiei poate exclude temporar corespondentul de la operaţiile politicii
monetare.
Paza garantării eligibilităţii. Eligibilitate colaterală a sprijinului Băncii Naţionale
a Elveţiei e în principal depozitată cu cea a Securităţii Internaţionale Elveţiană. În cazul
siguranţei externe, Banca Naţională a Elveţiei permite paza peste graniţe furnizării
siguranţei care sunt depuse depunătorilor centrali de garanţie, internaţionali sau băncilor
centrale a statelor membre UE.
Banca Naţională a Elveţiei joacă rolul de bancher al Confederaţiei şi împreună cu
autorităţile federale participă la colaborări internaţionale monetare.

Cap 3. Obligaţiile şi ţintele Băncii naţionale a Elveţiei

Banca Naţională a Elveţiei conduce politica monetară a ţării ca o bancă centrală

independentă. E obligată de Constituţie şi de lege (stat) pentru a acţiona în concordanţă
cu interesele ţării ca un întreg. Principala ţintă este asigurarea stabilităţii preţului, ţinând
cont de dezvoltarea economiei. Pentru aceasta creează un mediu propice pentru creşterea
economiei.
Stabilitatea preţului este o conduită importantă pentru creştere şi prosperitate.
Inflaţia şi dezinflaţia sunt factorii inhibatori a deciziei producătorilor şi consumatorilor; ei
dezbină activitatea economică şi pun dezavantajul pe o economie slabă.
Banca Naţională a Elveţiei echivalează stabilitatea preţului cu o creştere în
indexul preţului naţional de consum cu mai puţin de 2 % pe an.
Asigurarea suplinirii de bani . Banca Naţională a Elveţiei e încredinţată cu
privilegiul în semnării problemelor. Oferă economiei bancnote ce întrunesc standarde
ridicate pentru respectarea calităţii şi a securităţii. Este de asemenea însărcinată de către
Constituţia federaţiei cu sarcina de distribuire a monedei .
Tranzacţii de plată (fără bani). În acest domeniu, Banca Naţională furnizează
servicii de valoare înaltă a plăţilor între bănci sunt stabilite în Cliringul Interbancar
Elveţian (CIA), depozitele conturilor în sistemul via.
Investirea rezervelor internaţionale. Banca Naţională a Elveţiei administrează
resursele internaţionale. Ei asigură confidenţialitatea cu francul elveţian, ajută la
prevenirea şi învingerea crizelor şi pot fi utilizate pentru investiţii în piaţa externă de
schimb stabilitatea sistemului financiar.
În cadrul sarcinii de stabilizare a sistemului financiar, Banca Naţională analizează
riscul surselor de conturi emanat din sistemul financiar. Supravegheză în mod sistematic
plăţile importante şi sistemul de achitare a securităţii şi ajută la formarea cadrului
operaţional pentru sectorul financiar. Supravegherea sectorului bancar elveţian e
responsabilitatea Comisiei Federale a operaţiunilor bancare elveţiene.
Statistica Băncii Naţionale a Elveţiei satisface diversele date statistice,
remarcabile statistici bancare şi bilanţul plăţilor.
Banca Naţională a Elveţiei poate rezolva propria legătură a certificatelor de
interes bănesc,poate accepta depozitele băneşti făcând posibilă absorbţia lichidităţilor
excesive prin implementare de facilităţi de depozitare. Aceasta poate achiziţiona şi vinde
securitatea categoriile francului elveţian pentru politica monetară pentru a influenţa ratele
pe termen lung în situaţii excepţionale. Banca Naţionale este beneficiara unei
transparenţe în euro şi în costurile tranzacţiilor scăzute.
Stabilitatea financiară reprezintă o cheie esenţială pentru funcţionarea unei
economii naţionale şi pentru efectele implementării politicii monetare.

Un sistem financiar al căror componente individuale , intermediari financiari şi

infrastructura pieţei financiare trebuie să se dovedească şocurile puternice.
Politica de investire a Băncii Naţionale a Elveţiei e bazată pe trei criterii:
lichidităţi, performanţă, reuşite şi siguranţă. Actul nou al Băncii Naţionale va mări
posibilitatea investiţiei universale a Băncii Naţionale a Elveţiei. De aceea Banca
Naţională a Elveţiei va fi capabilă să-şi adapteze profilul investiţiilor pe nevoi. Banca
Naţională a Elveţiei şi-a adoptat procesul de control al riscului şi al investiţiilor şi şi-a
îmbunătăţit contabilitatea către public.
Un sistem monetar omogen în Europa şi un argument internaţional monetar stabil
va ajuta Elveţia pentru a beneficia din recuperarea prezentă a lumii economice.
Principalul scop al Băncii Naţionale a Elveţiei este de a o aproviziona cu
lichidităţi pentru sistemul bancar. Acesta este realizate prin cumpărarea de eligibilităţi
colaterale pentru sprijinul Băncii Naţionale a Elveţiei din partea corespondenţilor şi
aprovizionarea cumpărătorului cu echivalentul fondurilor ca o balanţă a depozitelor
bancare. Banca Naţională a Elveţiei absoarbe surplusul de lichidităţi prin vânzări
colaterale împotriva, balanţei de depozite băneşti.
Lichidităţile aprovizionate trebuie să acopere cel puţin 100% din eligibilitate
sprijinului colateral al raportului Băncii Naţionale a Elveţiei. Lichiditatea e creditată către
contul CIA după concluzionarea tranzacţiei, atât timp cât ei aprovizionează suficiente
securităţi pentru a adăposti tranzacţia.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate