Masa monetara si structurile ei

Moneda este o categorie macroeconomică, la care toţi agenţii economici dintr–o ţară se
raportează ca la un dat social.
Moneda trebuie sa aibe o valoare stabila, sa fie greu de falsificat , sa fie durabila si
divizibila si acceptata si o valoarea.
-> instrumentul prin care se conserva averea.

1.3.1. Atributele monedei naţionale, din care rezultă facilităţile ei se reduc la următoarele:
l. Acceptabilitatea (pentru ca moneda să fie un mijloc general de schimb, ea trebuie să fie
acceptată de toţi ca mijloc de plată);
2. Durabilitatea (să aibă o viaţă naturală acceptabilă, să nu se deterioreze sub privirile
subiecţilor economici);
3. Divizibilitatea (să poată sluji la mijlocirea oricărei tranzacţii, oricât de mare sau de mică ar fi
aceasta);
4. Uniformitatea (fiecare din instrumentele monetare acceptate, să fie de aceiaşi calitate, să
poată îndeplini aceleaşi funcţii);
5. Greutatea falsificării (adică luarea în considerare de către emitent a unor elemente tehnice,
care să facă dificilă sau chiar imposibilă reproducerea lor de către indivizi);
6. Stabilitatea valorii ei (menţinerea puterii de cumpărare o perioadă cât mai mare de timp).

Pe baza acestor atribute, moneda face posibilă derularea de tranzacţii economice, oricare ar fi
ele, la momentul oportun şi în locul cel mai potrivit pentru toate părţile interesate.

De asemenea, moneda este instrumentul prin care se conservă averea, ca expresie abstractă a
bunurilor economice. Ea este deci, unitatea de economisire şi, totodată, de măsurare a
economiilor efectuate. Moneda facilitează atât economisirea prin tezaurizare, cât şi prin
acumularea de capitaluri.

Moneda înlesneşte transmiterea de averi de la un individ la altul, de la o unitate economică la

alta. Din această posibilitate, decurge în mod firesc şi operaţiunea de transmitere de capital, care
se derulează în interiorul ţării ca şi între agenţii economici din ţări diferite.

Componentele (structurile) masei monetare.

Privită ca stoc, masa monetară constă din totalitatea instrumentelor băneşti de care
dispune sectorul nonfinanciar într–o economie naţională la un moment dat, destinate
achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii economiilor în vederea
investiţiilor şi a altor plasamente.
Instrumentele băneşti îmbracă o diversitate de forme de existenţă:
bancnote şi monede divizionare; cecuri la purtător; librete de economii; cecuri cu depozite
bancare la termen şi la vedere, etc.
Ca flux, masa monetară reprezintă cantitatea medie de bani care circulă într–o anumită
perioadă de timp, într–o economie naţională.

În timp s–au conturat două componente ale masei monetare, care se deosebesc calitativ între ele:
1. Disponibilităţile băneşti propriu-zise sau banii numerar, constau din acele
instrumente monetare, care se caracterizează prin lichiditate perfectă, fiind în măsură să stingă
imediat o datorie sau să mijlocească direct o tranzacţie comercială, fără ca deţinătorul lor să
cheltuiască timp şi fără diminuarea resurselor sale băneşti.

2. Disponibilităţile semimonetare sau moneda scripturală sunt formate din acele

instrumente monetare care necesită una sau mai multe operaţiuni pentru ca posesorul lor să
ajungă la banii lichizi, ceea ce presupune consum de timp pentru efectuarea operaţiunilor, fără a
exista însă riscul dirninuării cantităţii de monedă deţinută de el.

Analiza masei monetare şi a structurii acesteia poate fi aprofundata cu conceptul de

agregat monetar.

Agregatul monetar desemnează o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare,

parte autonomizată prin funcţiile ei specifice, prin agenţii specializaţi care emit instrumentele de
plată, prin organizaţiile bancar – financiare care le gestionează şi prin fluxurile economice reale
pe care le mijlocesc.