1. Functile intreprinderii..

 Functia de productie-acesta este functia de baza a intreprinderii ce reprezinta

totalitatea actiunilor ale angajatilor unei intreprinderi.
 Functia de cercetare-dezvoltare-acesta functie se desfasoara in cardul intreprinderii
in vederea realizarii obiectivelor din domeniul producerii de noi idei si transformarii
ideilor in noutati utile.
 Functia comerciala- cuprinde activitatile menite sa concure la realizarea obiectivelor
din domeniul stabilirii legaturilor unitatii economice cu mediul ambiant in vederea
procurarii mijloacelor necesare si desfacerii produselor, serviciilor si lucrarilor care
fac obiectul de baza al unitatii.Este alcatuita din doua subfunctii: de aprovizionare şi
de vânzare.
 1.1 Subfunctia de aprovizionareinclude activităţi legate de procurarea mărfurilor,
materiilor prime, materialelor de care întreprinderea are nevoie pentru desfăşurarea
activităţilor sale, în condiţiile cele mai bune de calitate, preţ, termene şi securitate.
 1.2 Subfunctia de vanzare consta in identificarea nevoilor consumatorilor, a
segmentelor de piata, planificarea si formarea sortimentului comercial, desfacerea
marfurilor

 Functia financiar-contabila-reprezinta ansamblul activitatilor prin care se realizeaza

obiectivele privind obtinerea si folosirea mijloacelor financiare necesare unitatii,
precum si inregistrarea si evidenta in expresie valorica a fenomenelor economice din
cadrul unitatii.
 Functia de personal-cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate in cadrul firmei
pentru realizarea obiectivelor din domeniul asigurarii si dezvoltarii potentialului
uman necesar.Principalele activitati se refera la
planificarea,recrutatea,selectia,perfectionarea ,motivarea,salarizarea si protectia
persoanalului.
 Functia de marketing - are rolul de prospectare a pieţei de vânzare prin identificarea
nevoilor prezente şi viitoare şi proiectarea mijloacelor si eforturile intreprinderii
astfel încat sa se obtina maxim de profit in conditii de satisfacere cat mai completa a
cererii.

2.Factorii care influenteaza activitatea intreprinderii

 Factorii economici – reprezinta ansamblul elementelor de natura economica din
mediul extern al intreprinderii care actioneaza asupra activitatilor acesteia: piata
interna si internationala, puterea de cumparare a populatiei, potentialul financiar
al economiei, ritmul de dezvoltare economica a tarii, parghiile economico-
financiare.
 Factorii tehnici si tehnologici – care alcatuiesc mediul extern al intreprinderii se
refera la nivelul tehnic al utilajelor si instalatiilor, tehnologiile furnizate, licentele
cumparate de intreprindere, nivelul de dezvoltare a cercetarilor, capacitatea de
inovare a laboratoarelor de cercetare

 Factorii de management -reprezinta sistemul de organizare a intreprinderii. In

conditiile economiei de piata, intreprinderea este element de baza al economiei
nationale.
  Factorii politici cuprind: strategia si politica economica a unei tari, politica
externa a acesteia, politicile altor state si politicile organizatiilor internationale.
 Factorii socioculturali reprezinta totalitatea elementelor de natura
socioculturala externe intreprinderii care influenteaza activitatea acesteia,
precum:structura sociala a populatiei unei tari, invatamantul, ocrotirea sanatatii,
cultura si mentalitatea nationala, stiinta
 Factorii juridici reprezinta ansamblul reglementarilor juridice care influenteaza
activitatea intreprinderilor : legi, decrete, hotarari guvernamentale, ordine ale
ministrilor, decizii ale prefecturilor sau primariilor
 Factorii demografici cuprind: numarul populatiei, structura populatiei pe sexe si
grupe de varsta, durata medie de viata a populatiei, natalitatea si mortalitatea,
populatia ocupata si populatia activa, ponderea populatiei active in totalul
populatiei unei tari etc.
 Factorii mediului natural reprezinta complexul teritorial in care se imbina
elementele de relief, structura geografica, resursele de subsol, apele si conditiile
de clima, solul, vegetatia si fauna. Acest mediu reprezinta baza naturala a
procesului de productie si a diviziunii muncii, care creeaza conditii mai mult sau
mai putin favorabile pentru dezvoltarea unei societatii

4.Societatea pe actiuni.Trasaturi generale

S.A. -este forma de societate la care obligațiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social, iar acționarii răspund numai până la concurența
capitalului social subscris.
Trăsăturile S.A.

1.denumirea proprietarilor = acționari, numărul lor fiind de minim doi; acestora le revin drepturi
patrimoniale (dreptul de obține o parte din profitul societății sub formă de dividente), drepturi
sociale (dreptul de a fi informat cu privire la situația economică a societății) sau dreptul de vot în
cadrul A.G.A.;

2. capitalul social minim = echivalentul în lei a 25.000 euro, dar nu mai puțin de 90.000 lei; capitalul
social se divide în acțiuni, ce atestă dreptul de proprietate al deținătorului asupra unei părți din
compania emitentă;

3.organul suprem de conducere = Adunarea Generală a Acționarilor;

4. administrarea societății este asigurată de unul sau mai mulţi administratori, în acest ultim caz =
Consiliu de Administraţie;

5.supravegherea gestiunii societăţii cade în sarcina Comisiei de Cenzori

5.Societatea cu raspundere limitata.

S.R.L. -este forma de societate ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații
răspund numai până la limita capitalului social subscris.

➢ Trăsăturile S.R.L.
1. denumirea proprietarilor = asociați, numărul lor fiind de minim unul și maxim 50 => este singura
formă de societate comercială care poate avea un singur proprietar, o persoană putând fi asociat
unic la un singur S.R.L.;

2. capitalul social minim = 200 lei; se divide în părți sociale cu o valoare de 10 lei/parte socială,
fiecărui asociat revenindu-i un număr de părți sociale proporțional cu contribuția sa la capitalul
social;

3.organul suprem de conducere = Adunarea Generală a Asociaţilor;

4.administrarea societății este asigurată de unul sau mai mulţi administratori;

5. numirea unui cenzor este obligatorie în cazul în care această formă de asociere numără cel puţin
15 asociaţi.

 societatea pe acţiuni (SA) - obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, diferiţii
acţionari fiind obligaţi numai la plata acţiunilor;

 societatea cu răspundere limitată (SRL) - răspunderea asociaţilor se reduce la plata părţilor

sociale: este cea mai răspândită formă de societate în România.

6.Activitati de pregatire a productiei.

Prin pregatirea productiei se intelege ansamblul masurilor de creare si
asimilare in fabricatie a unor noi produse ,modernizarea celor aflate deja in
fabricatie si de utilizare a celor mai perfectionate tehnologii si metode de
organizare in productie. ➢ Pentru o determinare corectă a consumului de
materii prime şi materiale, calculele trebuie efectuate în raport de elementele
sale structurale, respectiv:
 Determinarea consumurilor de materii prime și materiale
A. Consumul util (Cut) = cantitatea de materii prime și materiale ce rămâne
încorporată în unitatea de produs finit, se stabileşte prin calcul, pe baza
întregii documentaţii tehnice a produsului, urmând a fi verificat prin
cântărire, măsurare etc.
B. Pierderile tehnologice (Pth) = cantitatea de materii prime și materiale
consumată în procesul de transformare în produs finit; aceste pierderi
sunt inerente procesului tehnologic şi depind de: calitatea şi
dimensiunile materialelor, procesul tehnologic adoptat, gradul de
precizie al execuţiei operaţiilor de prelucrare etc.;
C. Pierderile netehnologice (Pnth) = cantitatea de materii prime și
materiale pierdută în procesul aprovizionării, transportului, manipulării şi
depozitării resurselor materiale; aceste pierderi sunt independente de
 procesul tehnologic folosit şi se determină pe baza analizei pierderilor
efective realizate.
D. În raport cu sfera de cuprindere a celor trei elemente structurale se
determină consumul tehnologic (Ct) astfel: Ct = Cut(consumul util) + Pth
(pierderile tehnologice)
E. ➢ Consumul tehnologic serveşte la determinarea necesarului de
aprovizionat cu materiale (Nap) la nivelul atelierului sau al secţiei de
producţie, după cum urmează: Nap = Ct(consumul tehnologic) + Pnth
(pierderile netehnologice)
F. ➢ Necesarul de aprovizionare astfel determinat este utilizat la
elaborarea planului strategic de aprovizionare tehnico - materială al
întreprinderii.

7.Determinarea consumurilor de muncă

Norma de timp (Nt) = timpul stabilit unui executant ce are
calificarea corespunzătoare şi lucrează cu intensitate normală
pentru executarea unei unităţi de lucrare sau produs, în condiţii
tehnice şi organizatorice precizate; se exprimă în unităţi de timp
pe unitatea naturală de lucrare, producţie, sarcină sau operaţie
şi se structurează astfel:
Timpul de pregătire - încheiere (tpi) = este consumat de un
executant înaintea efectuării unei lucrări (sau lot de piese),
pentru crearea condiţiilor necesare executării acesteia, precum
şi după terminarea ei, în vederea aducerii locului de muncă în
starea iniţială; se repetă la fiecare piesă prelucrată şi în fiecare
schimb, şi are loc, de obicei, la începutul şi sfârşitul prelucrării
lotului de piese;
Timpul operativ (top) = este consumat de un executant
pentru transformarea cantitativ - calitativă a materiilor prime în
produs finit.; durata lui se determină prin însumarea
elementelor sale componente, respectiv timpul de bază şi timpul
ajutător;
Timpul de deservire a locului de muncă (tdl) = este
consumat de executant pe întreaga perioadă a schimbului de
lucru, pentru menţinerea în stare optimă de funcţionare a
echipamentelor tehnologice;
Timpul de întreruperi reglementate (tir) = este
necesar unui executant în procesul muncii pentru odihnă,
hrană, întreruperi condiţionate de tehnologia de fabricaţie şi de
organizarea muncii.
 norma de timp se determină după relaţia:
Nt = tpi + top + tdl + tir = T
q /q
în care:
T - timpul alocat exprimat în minute, ore, zile;
q - volumul cantitativ al lucrărilor, producţiei, sarcinilor sau operaţiilor ce
trebuiesc a fi executate
Norma de producţie (Np) = se exprimă în unităţi naturale de producţie, lucrări,
sarcini sau operaţii, pe unitatea de timp, adică: Np = q = 1 / T Nt
Sfera de atribuţii = ansamblul de sarcini de muncă stabilite unui executant, ce
are calificarea corespunzătoare şi lucrează cu intensitate normală, pentru a le
îndeplini în cadrul procesului de producţie la care participă, în condiţii tehnice
şi organizatorice precizate. Sfera de atribuţii se stabileşte în paralel cu norma
de producţie.
Sfera de atribuţii trebuie întotdeauna să fie însoţită de precizarea zonei de
deservire = locul de muncă, delimitat prin suprafaţa sau înzestrarea sa, în care
executantul îşi exercită sarcinile de muncă.
Norma de personal precizează numărul de lucrători pe meserii (funcţii) şi nivel
de calificare, necesar pentru realizarea unui ansamblu de sarcini de muncă, în
condiţii tehnice şi organizatorice precizate.
10.
Selecţia resurselor umane este activitatea care constă în alegerea celui mai
capabil candidat pentru desfăşurarea unei munci profesionale corespunzătoare
unui anumit post sau loc de muncă. 
Etapele procesului de selecţie a resurselor umane:
1) trierea candidaţilor – presupune reducerea numărului candidaților în urma
eliminării lor treptate în diferite faze;
2) întocmirea chestionarului - care, prin conţinutul lui, trebuie să dea
întreprinderii posibilitatea să-şi formeze o imagine clară asupra candidatului, şi
mai ales în ce măsură acesta răspunde cerinţelor postului vacant;
3) interviul - îşi propune un dublu scop: pe de o parte, să informeze candidatul
asupra întreprinderii, postului vacant şi cerinţelor acestuia, iar pe de altă parte,
să ofere candidatului posibilitatea de a prezenta informaţii cât mai ample
privind trecutul său profesional şi aspiraţiile sale în perspectivă;
4) testele – sunt destinate candidaţilor care au fost recomandaţi în urma
interviului și urmăresc, pe de o parte, cunoașterea punctelor slabe ale
candidatului ce pot constitui restricţii sau contradicţii pentru postul vizat, iar pe
de altă parte, stabilirea unei anumite ierarhizări a aptitudinilor candidatului,
evidenţiindu-le pe cele necesare postului respectiv;
5) decizia finală – se adoptă în urma confruntării de opinii dintre șeful de
compartiment și specialiştii în domeniul resurselor umane care au făcut selecţia
candidaţilor până la această fază; decizia finală pentru angajarea unui candidat
îi revine însă responsabilul ierarhic al postului vacant.
Formele ;
 empirice, care nu se bazează pe criterii riguroase ci pe recomandări,
impresii, modul de prezentare la o discuţie a candidaţilor, aspectul fizic al
acestora;
 ştiinţifice, care se bazează pe criterii riguroase şi folosesc instrumente de
factură ştiinţifică probată şi anume Curriculum vitae, chestionare, teste,
probe practice.
 9.Stocurile
1.Stocul curent-cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea
continuităţii procesului de producţie între două reaprovizionări
succesive cu materialul respectiv de la furnizori, în condiţii normale de
activitate. Se calculează astfel: Sc = Cmz * T, unde:  Cmz = consumul
mediu zilnic din respectivul material se determină prin raportarea
necesarului propriu-zis de material pentru îndeplinirea programului de
producţie la numărul de zile lucrătoare din perioada respectivă de
program;  T = intervalul mediu de timp între două livrări succesive se
exprimă în zile și este prevăzut în contractele de aprovizionare
încheiate cu furnizorii.
2. Stocul de siguranţă (Ssig) = cantitatea de materiale ce trebuie să
existe în întreprindere pentru a fi folosită în procesul de producţie
atunci când se epuizează stocul curent, iar materialele comandate nu
sosesc la termenele prevăzute de la furnizori. Se calculează astfel: Ssig =
Cmz * (t1 + t2 + t3), unde:  t1 = timpul necesar stabilirii legăturii cu
furnizorii şi pentru pregătirea de către aceştia a unui lot de livrare;  t2
= timpul necesar transportului materialelor de la furnizor la beneficiar;
 t3 = timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea
materialului.
3. Stocul de pregătire sau de condiţionare (Spr) = este necesar la acele
întreprinderi unde materiile prime trebuie să fie supuse unei pregătiri
prealabile intrării lor în procesul de producţie. Se determină astfel: Spr
= Cmz * tpr, unde:  tpr = timpul de pregătire (condiţionare) pentru
materialul vizat.
4. Stocurile sezoniere (Ssez) = cantităţile de materiale destinate
asigurării continuităţii şi desfăşurării normale a producţiei, în cazul
sezonalității producţiei, aprovizionării sau transportului. Se calculează
astfel: Ssez = Cmz * tî , unde:  tî = timpul de întreruperi, exprimat în
zile calendaristice, în aprovizionarea cu materialul respectiv.

8.
programul de aprovizionare tehnico – materială, care
cuprinde: necesarul total de resurse materiale; sursele de
acoperire a necesarului total de resurse materiale
sta la baza activitatatii de aprovizionare tehnico-materiala

3.
 Furnizorii = partenerii de la care întreprinderea se
aprovizionează cu materii prime, materiale, diverse
servicii, forță de muncă;
 Clienții = multitudinea de persoane fizice și juridce
cărora le sunt destinate produsele și serviciile
întreprinderii, alcătuind piața de desfacere a acesteia
 Concurenții = agenți economici și persoanele particulare
cu care întreprinderea intră în competiție, disputându-și
furnizorii, clienții, și urmăresc satisfacerea acelorași
nevoi sau a unor nevoi asemănătoarea. Concurenții pot
fi direcți sau indirecți;
 ➢ Instituțiile bancare = au rol de finanțare a
întreprinderii, dar și rol consultativ și informativ,
putându-i oferi informații cu privire la credite, dobânzi,
modalități de plată, cursuri de schimb, solvabilitate;
 ➢ Societățile de asigurări = instituții la care
întreprinderile pot apela pentru a-și proteja clădirile,
construcțiile, utilajele și alte anexe ale acestora
împotriva unor accidente precum incediile, exploziile,
calamitățile naturale, în shimbul unei sume de bani
(prima de asigurare) plătite într-un anumit interval de
timp;
 ➢ Mass-media = îndeplineşte un dublu rol pentru
întreprindere: de reprezentare, făcând reclamă şi
publicitate produselor sale; de informare, constituind o
 sursă de bază pentru ştirile economice, politice şi sociale
din plan local, regional, național şi internaţional
 Asociatiile comerciale = reprezintă interesele
întreprinderilor din anumite ramuri sau sectoare de
activitate în fața unor instituții guvernamentale, dar pot
fi și o sursă importantă de informaţii despre domeniul de
activitate al membrilor săi;
 ➢ Camerele de Comerţ şi Industrie = reprezintă
interesele întreprinderilor membre în dialogul cu
instituțiile statului și organismele internationale. Pot
oferi în plus servicii care includ: programe de
perfecționare profesională, organizarea de seminarii și
dezbateri pe diferite teme de interes pentru mediul de
afaceri, baze de date cu informații și oportunități de
afaceri etc.;
 ➢ Instituțiile statului = Casele de Asigurări Sociale,
Administrațiile Financiare, Primăriile, Prefecturile,
Camerele de Muncă.