Idei principale curs management

Organizarea procesuală - prin organizare se înțelege descompunerea

unui obiect în analiza acestora cu scopul recompunerilor sub efect de
sinteză.
Sistemul - este un ansamblu organizat de elemente, materiale sau nu,
care depind reciproc unele de altele putând fi recompuse și transformate
prin procedee operaționale diferite.
- Integritatea
- Autocorectarea – organizarea
ierarhizarea
Prin proprietatea de ierarhizare - înțelegem capacitatea unui sistem de
a fi în același timp prin părțile sale și subsistem în componența altor
sisteme.
Sistemele fiind structurate nu se poate porni în explicarea lor nici de la
întreg spre parte ca în teoriile organiciste nici de la parte spre întreg ca în
concepțiile atomiste ci numai de la constelația de raporturi ce le caracterizează.
Conceptul modern de structură sa constituit inițial în matematica, începând
cu surprinderea structurii grupurilor de către Galua și ajungând la idei
inovatoare propuse de Nicolas Burbaki.
Un rol important în organizarea unei firme îl dă organizarea procesuală
compuse din procese de muncă fizică și intelectuală ce se desfășoară în cadrul
acesteia.
Henry FAYOL delimitează pentru prima oară structurile clare:
-tehnic
-financiară
-contabilă
-comercială
-de personal
-de securitate
-administrativă
Sistemul – este un ansamblu de elemente în interacțiune, care
constituie un întreg organizat cu proprietăți specifice și funcții proprii
deosebite de ale elementelor care îl compun, o formațiune distinctă și
relativ autonomă în raport cu mediul înconjurător.

1
 Se vor considera principalele domenii ale activității unei firme in care se
stabilesc obiectivele derivate de gradul I și anume:
– cercetare – dezvoltare
– producție
– comercial
– financiar - contabil
– personal

Activitatea - este o componentă a organizării procesuale și reprezintă

ansamblul activităților îndeplinite de personal ce posedă cunoștințe de
specialitate într-un domeniu cu scopul îndeplinirii obiectivelor de gradul
doi.
Atribuția - ca o componentă a organizării procesuale aceasta însemnând
ansamblul sarcinilor executate periodic de cunoștințe specifice aplicându-se
într-un domeniu restrâns definind un anumit obiectiv.
Sarcina – se desfășoară cu scopul realizării unui obiectiv individual și
se atribuie în mod obișnuit unei singure persoane.
Funcțiunile firmei propriu zise:
1. cercetare - dezvoltare
2. producție
3. comercială
4. financiar - contabilă
5. de personal

1. Funcția de cercetare - dezvoltare - reprezintă ansamblul activităților

ce se desfășoară în cadrul firmelor în vederea producerii de noi idei
inovatoare și implementarea acestora în cadrul domeniului de producție.
Principalele moduri de manifestare ale acestei funcții sunt:
1. Cercetarea științifică, ingineria tehnologică și introducerea
progresului tehnic în următoarele forme: cercetare fundamentală, cercetare
aplicativă și cercetare pentru dezvoltare.
- cercetare fundamentală - activitatea experimentală sau teoretică
întreprinsă, în principal, pentru a dobândi cunoștințe noi despre bazele
fenomenelor și faptelor observabile, fără a fi avută în vedere nicio
aplicare sau utilizare comercială direct.

2
 Cercetarea fundamentală analizează proprietăți, structuri și relații pe baza
cărora se formulează și care se pun la încercare ipoteze, teorii sau legi.
- cercetare aplicativa - investigația originală desfășurată pentru
dobândirea de cunoștințe în vederea unui obiectiv practic, specific.
- cercetare pentru dezvoltare - activitatea sistematică, plecând de la
cunoștințe rezultate din cercetare și/sau de la experiența practică, care
urmărește producerea de noi materiale, produse sau dispozitive, instituirea
de noi procese, sisteme și servicii sau îmbunătățirea substanțială a celor
existente.
2. Investiții și construcții - aspect legat de transformarea resurselor
materiale și financiare în fonduri fixe prin realizarea de noi obiective,
modernizarea și reînnoirea celor deja existente.
3. Organizarea producției și a muncii.

2. Funcția de producție - reprezintă ansamblul activităților de bază și

auxiliare prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării
produselor, elaborării lucrărilor, prestării serviciilor în cadrul firmei.
Funcția de producție cuprinde următoarele activități:
1. fabricarea și exploatarea - ce constă în transformările realizate asupra
obiectului muncii cu rezultate concretizate în: produse, lucrări, servicii ce
constituie obiectivul de bază al firmei.
2. controlul tehnic de calitate (C.T.C) - organizarea calității, sistemul de
asigurare al calității, managementul calității, gestiunea calității toate acestea
conferă un cadru instituționalizat în vederea unei bune calități pentru materiile
prime, materialele, semifabricatele, subansamblele pe întregul flux de fabricație
(controlul interfazic) precum si pentru produsele finite (controlul final) conform
fiselor de măsurări tehnice.
3. întreținerea și repararea utilajelor
4. producția auxiliară - ce asigură condiții pentru buna desfășurare a
fabricației în cazul unei firme.

3. Funcția comercială - cuprinde activitățile menite să concure (sa

atingă același rezultat) la realizarea obiectivelor în domeniul
comercializării produselor realizate, cooperare economică internațională și
comerț exterior.
Principalele activități ale aceste funcții sunt:

3
 1. marketingul - cu componenta sa complexă marketingul mix ce are
drept obiect de activitate studiul de piață, elaborarea de prognoze atât
pentru activitatea din amonte cât si pentru cea din aval pentru firmă.
2. organizarea aprovizionării - reprezintă latura comercială care în
limitele resurselor financiare asigură în mod complex și la timp
mijloacele materiale necesare desfășurării neîntrerupte ale procesării.
3. desfacerea - reprezintă segmentul final a unei firme care din punct de
vedere al programării întregii activității de producție și constituie în
fapt începutul acesteia.

4.Funcțiunea financiar contabilă – reprezintă ansamblul activităților

privind obținerea și folosirea mijloacelor financiare necesare firmei
precum și evidențierea fenomenelor economice ale acesteia.
Aspectele sub care se prezintă această funcție sunt:
1. – activitatea financiară care se referă la folosirea raționară a
mijloacelor necesare firmei.
2. – activitatea contabilă care înregistrează și evidențiază evenimentele
economice din cadrul firmei.

5. Funcția de personal – cuprinde ansamblul activităților desfășurate

în cadrul firmei pentru asigurarea, dezvoltarea și protecția personalului
necesar firmei.
Activități, sarcini și atribuții:
- elaborarea politicii de personal privind recrutarea, selecția și integrarea
resurselor umane;
- motivarea, evaluarea și promovarea angajaților;
- salarizarea personalului;
- organizarea pregătirii și perfecționării profesionale;
- asigurarea echilibrului dintre interesele angajaților și obiectivele
întreprinderii;
- respectarea protecției muncii și salarizării;
- stabilirea normativelor de munca;
- încheierea contractelor de munca;
- stabilirea și acordarea sporurilor

Organizarea procesuală – constă în stabilirea principalelor categorii de

muncă a proceselor necesare realizării ansamblului de obiecte ale
organizației.

4
 Organizarea structurală – constă în gruparea funcțiunilor, activităților,
atribuțiilor și sarcinilor în funcție de anumite criterii și reprezentarea
acestora în scopul realizării lor în subdiviziuni organizatorice pe grupuri și
persoane în vederea asigurării unor condiții cât mai bune pentru
îndeplinirea obiectivelor organizației.
Obiectivele – reprezintă caracterizări calitative și⁄sau cantitative ale
scopurilor urmărite de organizație.
1. Obiective fundamentale – exprimă principalele scopuri
urmărite de agent economic care se referă la o perioadă mai lungă de timp
și au un caracter sintetic și integrator.
Exemplu: organizația ”X” a planificat o cifră de afaceri anuală de 1.200
milioane lei.
2. Obiective derivate de gradul 1 – se deduc din obiectivele
fundamentale a căror realizare implică o parte apreciabilă din procesele de
muncă desfășurate in unitate.
Exemplu: asimilarea în fabricație în anul următor a cinci produse noi care să
asigure o cifră de afaceri de 300 miliarde lei și un profit de 25 de miliarde.
3. Obiective derivate de gradul 2 – se deduc direct din obiectivele
derivate de gradul 1 caracterizate printr-o definire mai concretă și prin
implicarea în realizarea lor a unor procese de muncă restrânse de regulă cu
același caracteristici esențiale.
Exemplu: asimilarea produsului ”X” până la data de 7 noiembrie anul curent
prin care se asigură o producție de 50 miliarde lei și un profit de 10 miliarde.
4. Obiective specifice – sintetizează mobilurile sau utilitatea unor
lucrări sau acțiuni care contribuie la realizarea obiectivelor derivate.
Exemplu: stabilirea consumurilor de materii prime și materiale pentru produse
noi din organizația respectivă.
5. Obiective individuale – caracterizează obiectivele specifice la
nivelul persoanelor.
Exemplu: stabilirea consumurilor de materii prime și materiale pentru
produsele noi de tip ”X” de către economistul ”Z”.

Interdependențele dintre funcțiile firmei și dinamica

funcțiilor firmei

5
 Organizarea structurală a firmei – preia rezultatele organizării
procesuale, și anume funcțiile, activitățile, atribuțiile, sarcinile încadrându-le în
structuri organizatorice adecvate particularitățile făcându-se pentru fiecare
firmă în parte.

Structura organizatorică - poate fi definită drept ansamblul

persoanelor al subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor ce se nasc între
acestea așa încât să se poată realiza organizarea în vederea atingerii
obiectivelor propuse.
Structura organizatorică prezintă doua mari părți:
a). – structura de conducere sau funcțională
b). – structura de producție sau operațională
a) Structura de conducere (funcțională) - reunește ansamblul
persoanelor, compartimentelor și relațiilor organizatorice ce se nasc între ele așa
încât prin reunirea lor organică să se realizeze condițiile economice, tehnice și
de personal necesare procesului managerial și al celui de execuție.
b) Structura de producție (operațională) - reunește ansamblul
persoanelor, compartimentelor și relațiilor ce se nasc între ele în vederea
realizării obiectivului major al firmei.
La ambele părți ale organizării structurale se regăsesc compartimentele
primare: postul, funcția, compartimentul, relațiile organizatorice, ponderea și
nivelul ierarhic.
Postul – este alcătuit din totalitatea obiectivelor, sarcinilor,
competențelor și responsabilităților desemnate pe anumite perioade
precizate fiecărui compartiment al firmei.
Competența organizatorică sau autoritate formală – reprezintă
intervalul în cadrul căruia titularii de posturi acționează în vederea
realizării obiectivelor individuale și exercitarea atribuțiilor.

În funcție de domeniul în care se exercită autoritatea formală acesta poate fi:

- ierarhică acționând asupra persoanelor acest tip de autoritate
exercitându-se în domeniul operațional.
- funcțională se materializează în proceduri, indicații metodologice care
exprimă cum trebuie executate diferitele activități din unitate.
Deoarece este determinată în domeniul funcțional acest tip de autoritate
poate fi asemănată puterii legislative pe când autoritatea ierarhică poate fi
asimilată puterii executive.

6
 În afară de autoritatea formală titularii de post trebuie să dispună și de
competență sau de autoritate profesională experiența prin gradul de pregătire de
care dispune o anumită persoană și cat trebuie să o pună în practică este
evidentă.

Relațiile de autoritate. Autoritatea de linie și de staff

Autoritatea de linie – reprezintă o relație prin care un manager își

exercită supravegherea asupra unui subordonat în linie dreaptă.
Relația managerială de staff - se referă la caracterul consultativ pe
care îl au anumite departamente sau persoane ale companiei.
Responsabilitatea - este obligația de a îndeplini anumite sarcini și de a
realiza obiective individuale ce revin fiecărui post. ”triunghiul de aur al
managementului”
Funcția - exprimă sfera de cuprindere a autorității și responsabilității
șefului de serviciu.
Atât posturile cât și funcțiile pot fi grupate în:
- Posturi respectiv funcții de conducere caracterizate printr-o pondere
mare a competențelor formale sau informale sarcinilor și
responsabilităților
- Posturi respectiv funcții de execuție în al căror competență sa
regăsesc sarcini și responsabilități ce reflectă fidel transpunerea în
practică a deciziilor emise de titularii posturilor sau funcțiilor de
conducere.
Compartimentul - poate fi definit drept ansamblul persoanelor care
desfășoară activități omogene ce au nevoie de cunoștințe de specialitate sau
strict specializate.
Compartimentele sa clasifica în funcționale și operaționale și atât unele
cât și celelalte asigură realizarea obiectivelor derivate de gradul 1 și 2.
Componentele organizării procesuale
Funcțiunea – reprezintă ansamblul proceselor de muncă omogene
asemănătoare sau complementare care contribuie la realizarea a aceluiași
sau acelorași obiective derivate de gradul 1.
La rândul ei fiecare funcțiune se divide în mai multe activități.
Activitatea - reprezintă ansamblul proceselor omogene ce concură la
realizarea acelorași obiective derivate de gradul 2.
În cadrul activităților deosebim atribuții.

7
 Atribuția – reprezintă un proces de muncă precis conturat care se
execută periodic și uneori continuu având nevoie de cunoștințe specializate
și ajută la realizarea unui obiectiv specific.
O atribuție se poate divide în mai multe sarcini.

Sarcina – reprezintă componenta de bază a unui proces de muncă

complex sau un proces de muncă simplu ce contribuie la realizarea unui
obiectiv individual care de regulă se atribuie spre realizare unei singure
persoane.

Dinamica funcțiunilor firmei

Rezultatele ce se obțin în urma manifestării unei funcții apar după
momentul de maxim în manifestare existând 3 perioade distincte:
- amorsare
- concomitență
- remanență
Atât intensitatea funcției cât și rezultatele obținute evoluează aproximativ
după aceeași curbă (clopotul lui Gauss) cu deosebirea că ele în timp sunt
decalate (decalajul de inerție temporală cauze-efect).
- În perioada A cea de amorsare se consumă resurse pentru realizarea în
bune condiții a funcțiunii, dar rezultatele nu apar.
- În perioada C de concomitență este perioada pe parcursul căreia se
consumă resurse și se obțin rezultate cu nivel diferit.
- Perioada R cea de remanență, se obțin rezultate în urma efortului făcut
de firmă din perioadele trecute.
În această perioadă dacă managerii nu dispun de suficiente informații pot
fi duși în eroare de rezultate amânând nejustificat de mult perioada de amorsare,
generatoare de eforturi.
Obiectivul de atins pentru fiecare manager este de a trece într-o perioadă
cât mai scurtă la perioada de remanență.

Probleme referitoare la structura organizatorică

Compartimentele operaționale - contribuie în mod direct la realizarea
obiectivelor derivate și fundamentale ale firmei deoarece în cadrul lor se obțin
produse sau părți de produse ce fac obiectul principal al procesării sau prestează
o serie de servicii necesare obținerii producției. În cadrul acestor compartimente
se exercită cu prioritate autoritatea ierarhică.

8
 Compartimentele funcționale - contribuie la stabilirea obiectivelor
deoarece ele fundamentează deciziile adoptate de conducerea superioară și cea
medie a firmei.

Relațiile organizatorice - constituie ansamblul legăturilor dintre

componentele structurii instituite prin reglementări oficiale și reflectă
complexitatea raporturilor ce se stabilesc între posturi, funcții și agregarea lor
(a compartimentelor) în structuri clasificate în:
Relații de autoritate – instituite prin intermediul unor reglementări oficiale
exercitarea lor fiind imperativă.
Acestea la rândul lor includ:
- Relații ierarhice - ce delimitează raporturile ce iau naștere între
titularii posturilor de conducere și cei ai postului de execuție.
- Relații funcționale - ce se materializează în indicații metodologice,
regulamente, studii, prescripții.
- Relații de stat major - iau naștere în urma delegării sarcinilor autorității
și responsabilităților de către conducerea superioară a unor persoane sau
colective în vederea soluționării unor probleme complexe.
- Relații de cooperare - se stabilesc între posturile situate pe același nivel
ierarhic dar între compartimente diferite aceste relații putând fi pe
verticală, pe orizontală (denumite și relații pasarelă) și oblice.
- Relații de control - apar și funcționează între compartimentele
specializate în efectuarea controlului (control financiar intern, control
tehnic de calitate, control financiar preventiv etc.) și compartiment.
- Relații de reprezentare - se stabilesc între managerii de nivel superior
al firmei și reprezentanții unor organizații profesionale, sindicate din
interiorul firmei sau persoane fizice și juridice din afara acesteia.
Niveluri ierarhice - se definesc ca ansamblul subdiviziunilor
organizatorice plasate pe linii orizontale la aceeași distanță față de
managementul de vârf al firmei.
Factorii ce influențează numărul de nivele ierarhice sunt:
- dimensiunea firmei
- diversitatea activităților
- atribuțiile și complexitatea producției
Ponderea ierarhică - reprezintă numărul persoanelor conduse
nemijlocit de un cadru de conducere.

9
Rolul structurii organizatorice în optimizarea managementului
microeconomic

Organizarea informală - este definită de ansamblul grupărilor și al

relațiilor interumane stabilite între membrii unei organizații orientate spre
satisfacerea unor interese personale.
Noțiunea de grup informal - reprezintă o comunitate de durată
variabilă de număr restrâns de membri bazată pe similitudini, raporturi de
dominanță efectivă și nevoi comune.
Relațiile interpersonale - pot fi definite ca ansamblul
interdependențelor dintre membrii grupurilor informale și dintre grupuri
reglementate de aceleași percepții și de aceleași norme de grup.

În funcție de modul de circulație a informațiilor marea diversitate sub care

circulă relațiile informale pot determina o anumită clasificare a acestora, și
anume:
- Relații de tip șuviță – informațiile trec succesiv de la un membru la
altul al grupului;
- Relații de tip margaretă – în care liderul grupului deținător și furnizor
al informațiilor comunică cu fiecare membru în parte;
- Relații necoerente – în cadrul cărora circulația are profund caracter
aleator atât ca intensitate cât și caracter;
- Relații de tip ciorchine – în care liderul comunică cu anumite persoane
din grup care la rândul lor furnizează informații altor persoane selectate
de ele.
Între organizarea formală și informală există o strânsă interdependență
determinată în primul rând de asemănările ce există între ele, și anume:
- Se constituie în cadrul aceleiași organizații asupra aceluiași element de
preponderență, cel uman
- Servesc realizării unor obiective
- Au caracter dinamic
- Au caracter general regăsindu-se în orice organizație indiferent de
nivelul ierarhic și de dimensiune.

10
 Deosebirile dintre cele două constau în următoarele: marea mobilitate a
structurii informale față de cea formală determinată de lipsa actelor normative
și al reglementărilor oficiale.

Influențele organizării informale asupra structurii organizatorice pot fi:

- Pozitiv – când grupurile informale se suprapun subdiviziunilor
organizatorice formale iar șeful numit este recunoscut ca lider.
- Negativ – situație în care grupurile informale se constituie între
compartimente sau nivelul ierarhic, grupurile informale se vor
concentra în acest caz asupra propriilor interese, fapt ce va determina ca
sarcinile ce decurg din structura posibilă să se disipe în timp ca mod de
soluționare.
Important pentru management este găsirea de modalități de integrare a
organizării informale în cadrul celei formale coroborându-se în mod fericit
interesele de grup cu cele individuale.

Variabilele organizaționale și influențele lor asupra structurii

organizatorice

Variabila – reprezintă elementul endogen și exogen unității ce poate

condiționa într-un sens sau altul caracteristice acesteia.

Drept principale variabile organizaționale se pot defini:

- Dimensiunea firmei
- Complexitatea producției
- Nivelul dotărilor tehnice
- Gradul de specializare și cooperare în producție
- Dispersia teritorială
- Continuitatea procesului de producție
- Caracteristicile materiilor prime și materialelor folosite
- Gradul de automatizare a informațiilor
- Ritmul de înnoire a produselor și tehnologiilor.

Analiza configurațiilor structurale a organigramelor

Utilizarea teoriei grafurilor permite analiza și perfecționarea
organigramelor ce se face atât din punctul de vedere al configurației structurale

11
cât și a documentelor ce le definesc prin luarea în considerare a legăturilor
informaționale existente între diferite funcții și compartimente.

Determinarea gradului de solicitare decizională a competențelor

Cea mai generală împărțire a informațiilor din punctul de vedere al
informațiilor deciziilor la ale căror fundamentale servesc sunt următoarele:
- Informații de importanță majoră - care vizează ansamblul unității ,
dezvoltarea de perspectivă, asimilarea de tehnici și produse noi pentru
ca α =6;
- Informații de importanță medie - privind alocarea resurselor și a
programelor de acțiune pentru care α =3;
- Informații de impact redus - referitoare la desfășurarea acțiunilor
curente, modificările de mică importanță în cadrul programelor de
fabricație pentru careα =1.

Seminar
Funcțiunile firmei

I. Funcțiunea de cercetare – dezvoltare – cuprinde ansamblul

activităților desfășurate în organizație prin care se concepe și se
implementează progresul științifico tehnic.
În cadrul funcțiunii de cercetare – dezvoltare se disting trei activități
principale:
- Previzionare
- Concepție tehnică
- Organizare
Activitatea de previzionare – reprezintă elaborarea proiectelor,
strategiilor și politicilor organizației concretizate în prognoze și planuri în
defalcare pe perioade și principalele subdiviziuni organizatorice și în
urmărirea realizării lor.
Principalele atribuții de previziune sunt:
1.- elaborarea prognozelor
2.- elaborarea proiectelor strategiei
3.- elaborarea proiectului politicii de ansamblu a organizației
4.- participarea la elaborarea de politici pe domenii

12
 5.- urmărirea îndeplinirii prevederilor strategiei și politicilor și raportarea
rezultatelor eșalonului managerial superior
6.- organizarea evidenței capacităților de producție
7.- analiza folosirii capacităților de producție
8.- elaborarea și aplicarea de soluții în vederea gradului de utilizare a
capacităților de producție și potențialului resurselor umane.
Activitatea de concepție tehnică – în cadrul acestei activități se include
ansamblul cercetărilor aplicative și dezvoltărilor cu caracter tehnic efectuate în
cadrul organizației.
Activitatea de concepție tehnică se concretizează în principal în:
- conceperea și asimilarea de produse noi și modernizate
- conceperea și implementarea de tehnologii noi și modernizate.
Principalele atribuții de cercetare-dezvoltare sunt:
1.- elaborarea proiectelor strategice și politicii de cercetare-dezvoltare
2.- elaborarea de studii, cercetări, documentații și proiecte pentru
asimilarea de produse noi și modernizate
3.- elaborarea de studii, cercetări, documentații pentru înlocuirea și
perfecționarea tehnologiilor de fabricație
4.- aplicare în producție a rezultatelor, studiilor și cercetărilor
5.- informarea și documentarea tehnico - științifică în firmă
6.- stabilirea propunerilor de măsuri pentru dezvoltarea bazei materiale a
cercetării științifice și dezvoltării proprii.

1. Organizarea – în calitatea sa de activitate principală organizarea

reunește ansamblul proceselor de elaborare, adaptare și
introducere de noi abordări și concepte organizațiilor și tehnici și
proceduri cu caracter organizatoric.
Specific organizațiilor moderne este extinderea proceselor organizatorice
cu caracter inovațional, cea mai mare parte a acestora concretizându-se în
inovații organizatorice (forma elaborată predominantă a acestui tip de inovație o
reprezintă studiul organizatoric ce se poate referi atât la organizație în
ansamblul său cât și la principalele componente).
Principalele atribuții de organizare sunt:
1.- formulează proiectul de politică organizatorică
2.- elaborează și aplică studii și măsuri cu caracter organizatoric
3.- elaborează programul de normare a muncii

13
 4.- colaborează cu consultanții în management extern în perfecționarea
organizării organizației.

II. Funcțiunea de producție – această funcțiune poate fi definită ca

ansamblul proceselor de muncă din cadrul organizației prin care
se transformă obiectele muncii în produse finite semifabricate și
servicii și se creează nemijlocit condițiile tehnico – materiale
organizatorice și de deservire necesare desfășurării fabricației în bune
condiții.
Din punct de vedere organizatoric adică al naturii obiectivelor urmărite și
al proceselor care o alcătuiesc, funcțiunea de producție se poate grupa în cinci
activități principale:
- Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției
- Fabricația sau exploatarea
- Controlul tehnic de calitate (C.T.C)
- Întreținerea și repararea utilajelor
- Producția auxiliară
Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției – în cadrul
acestei activități sunt reunite atribuțiile prin care se determină cantitățile
de produse și servicii ce trebuie realizate în perioade reduse pe locuri de
muncă cu respectarea anumitor condiții de calitate și consum de muncă vie
și materializată precum și comunicarea lor executanților și verificarea
obținerii acestora.
Principalele atribuții de programare, pregătire, lansare și urmărire a
producției sunt:
1.- eșalonarea calendaristică la nivel de detaliu a producției prevăzute în
planuri
2.- încărcarea utilajelor și suprafețelor de producție
3.- stabilirea sarcinilor pe secții, ateliere și locuri de muncă
4.- întocmirea graficelor calendaristice privind lansarea producției
5.- elaborarea dispozițiilor de lucru
6.- elaborarea bonurilor și notelor de materiale
7.- supervizarea realizării producției

Fabricația sau exploatarea – în fapt fabricația implică o singură atribuție

principală, respectiv executarea produselor și serviciilor programate din

14
obiectele muncii asigurate prin activitatea de aprovizionare conform cerințelor
de calitate, de cantitate și termenilor stabilite anterior.

Controlul tehnic de calitate (C.T.C) – activitatea de control tehnic de

calitate reunește ansamblul proceselor prin care se compară caracteristicile
calitative ale resurselor materiale și ale produselor executate în cadrul ei cu
standardele și normele de calitate asigurându-se pe această bază
încadrarea în prevederile ultimelor.
Principalele atribuții ale controlului tehnic de calitate sunt:
- Participarea la elaborarea strategiei și politicei organizației
- Participarea la introducerea și utilizarea sistemelor de management al
calității și al standardelor de calitate din seria ISO (standard
internațional de calitate)
- Stabilirea formelor și metodelor de control al calității
- Determinarea calității materiilor prime și materialelor
- Determinarea calității semifabricatelor
- Determinarea calității produselor finite
- Stabilirea de măsuri vizând îmbunătățirea calității semifabricatelor și
produselor finite

Întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace mixte - această

activitate reunește ansamblul proceselor de muncă din cadrul organizației
menite să asigure menținerea echipamentelor de producție și al celorlalte
dotări în stare de funcționare normală prin preîntâmpinarea și eliminarea
efectelor uzurii fizice și în măsura posibilului a celei morale.
Principalele atribuții privind întreținerea și repararea utilajelor:
- Organizarea colectivului specializat în întreținerea și repararea utilajelor
și al celorlalte mijloace fixe
- Planificarea sistemului de reparații preventive
- Efectuarea operațiilor de întreținere
- Efectuarea reparațiilor curente
- Efectuarea reparațiilor capitale
Producția auxiliară – în cadrul acestei activități sunt reunite procesele
de muncă prin care se asigură din surse interne ale organizației energia
electrică, termică, aburul, apa și celelalte utilități necesare desfășurării în
bune condiții a proceselor producției de bază și a celorlalte procese de
muncă din cadrul organizației.

15
 Principalele atribuții privind producția auxiliară sunt:
- Determinarea necesarului de energie electrică
- Determinarea necesarului de energie termică
- Determinarea necesarului de abur
- Determinarea necesarului de apa
- Producerea cantităților de energie electrică, termică, abur, apă, etc
planificate.
- Furnizarea producției auxiliare compartimentelor consumatoare
conform necesităților acestora

III. Funcțiunea comercială – încorporează ansamblul proceselor de

cunoaștere a cererii și ofertei pieței de procurare nemijlocită
materiilor prime, materialelor, echipamentelor de producție etc.
necesare desfășurării producției organizației și de vânzare a
produselor, semifabricatelor și serviciilor acesteia.
În cadrul funcțiunii comerciale deosebim trei activități principale:
- Aprovizionarea
- Vânzarea
- Marketingul

Activitatea de aprovizionare a organizației – reunește ansamblul

atribuțiilor prin care se asigură procurarea materiilor prime, materialelor,
combustibilului, echipamentelor de producție și al altor factori materiali de
producție necesari realizării obiectivelor organizației.
Principalele atribuții de aprovizionare sunt:
- Participarea la elaborarea strategiei și politicii comerciale a organizației
- Corelarea necesarului și a programului de aprovizionare a comenzilor la
furnizori cu volumul, structura și eșalonarea consumurilor de materii
prime, materiale, combustibili.
- Luare în considerare a inflației și a blocajului financiar în
dimensionarea resurselor financiare și materiale la stabilirea
modalităților de utilizare a lor
- Elaborarea necesarului de aprovizionare a organizației
- Emiterea de comenzi la furnizori
- Încheierea de contracte economice cu furnizorii
- Urmărirea și realizarea contractelor economice

16
 - Asigurarea dimensionării judicioase a stocurilor și adoptarea de măsuri
pentru evitarea formării de stocuri super-normative și preîntâmpinarea
ruperilor de stoc
- Depozitarea materiilor prime și materialelor

Vânzarea – activitatea de vânzare reunește ansamblul atribuțiilor prin

care se asigură nemijlocit trecerea produselor și serviciilor de la
organizațiile producătoare la distribuitori, comercianți și comercianți cu
amănuntul.
Principalele atribuții de vânzare sunt:
- Participă la elaborarea strategiei și politicii comerciale a organizației
- Elaborează pe baza studierii pieței planul de vânzări
- Asigură portofoliul de comenzi pentru produse finite și servicii
- Încheie contracte economice cu clienții
- Livrează produsele și serviciile
- Organizează după caz piețele de distribuție, depozite și magazine
proprii de prezentare și vânzare în țară și străinătate , service-uri etc.

Marketing – activitatea de marketing cuprinde ansamblul atribuțiilor

prin care se asigură studierea pieței interne și externe, cunoașterea
necesităților și comportamentul consumatorilor în vederea stabilirii celor
mai adecvate modalități de orientare a producției și de creștere a vânzării
produselor finite, semifabricatelor și serviciilor furnizate de organizație și a
satisfacerii cerințelor acestora.
Activitatea de marketing este reprezentată în principal prin următoarele
atribuții:
- Elaborarea programului de marketing
- Prospectarea pieței interne
- Prospectarea pieței externe
- Prospectarea mix-ului de marketing (pppp- produs, preț ,plasament,
promovare)
- Propunerea structurii volumului și eșalonării produselor și serviciilor de
realizat în organizație
- Propunerea de modalități în vederea accelerării și amplificării
produselor și serviciilor

17
 IV. Funcțiunea financiar – contabilă – cuprinde ansamblul
activităților prin care se asigură resursele financiare necesare
atingerii obiectivelor organizației precum și evidența valorică a
mișcării întregului său patrimoniu.
În cadrul funcțiunii financiar – contabilă deosebim trei activități
principele:
- Financiară
- Contabilitatea
- Controlul financiar de gestiune

Financiară – cuprinde ansamblul proceselor prin care determină și se

obțin resursele financiare necesare atingerii obiectivelor organizației.
Principalele atribuții ale activității financiare sunt:
1. – participă la elaborarea strategiei și politicii globale a organizației
2. – fundamentează strategia și politica financiară a organizației
3. – elaborează bugetul de venituri și cheltuieli a organizației
4. – identifică cele mai ieftine surse și modalități de finanțare a
organizației
5. – obține finanțările necesare funcționării și dezvoltării organizației
6. – solicită pentru nevoile suplimentare de fonduri ce apar în cursul
trimestrului credite de la băncile la care au cont
7. - efectuează studii și analize cu privire la cifra de afaceri, profit,
eficiența fondurilor de producție, evoluția acumulărilor bănești a
structurilor cheltuielilor materiale și a altor indicatori financiari
8. – recalculează periodic necesarul mijloacelor circulante și ia măsuri în
vederea accelerării vitezei de rotație a acestora
9. – urmărește situația stocurilor de valori materiale și ia măsuri pentru
încadrarea în normativul total al mijloacelor circulante
10. – stabilește împreună cu managerii și compartimentele comerciale
prețul și tarife pentru produsele și serviciile oferite
11. – efectuează plățile pentru materiile prime, produsele, serviciile, etc.
cumpărate la termenile prevăzute în contract
12. – asigură efectuarea la termen și în cuantumul stabilit a vărsămintelor
cuvenite bugetului statului
13. – repartizează profitul cu respectarea prevederilor legale

18
 Contabilitatea – reunește ansamblul proceselor prin care se
înregistrează și se evidențiază valorii resursei materiale și financiare ale
organizației.
Principalele atribuții contabile sunt:
1. – asigurarea evidenței analiticii și sintetice a materiilor prime și
materialelor
2. - asigurarea evidenței analiticii și sintetice a pieselor de schimb
3. - asigurarea evidenței analiticii și sintetice a asigurării ambalajelor
4. - asigurarea evidenței analiticii și sintetice a produselor finite din
magazii
5. – asigurarea evidenței analitice a obiectelor de inventar de scurtă durată
sau scurtă evaluare a echipamentului de protecție, etc
6. – asigurarea evidenței realizărilor și rezultatelor economice pe baza
întocmirii bilanțului contabil și a situațiilor privind principalii indicatori
economico – financiari
7. – asigurarea evidenței mijloacelor fixe
8. – organizarea lucrărilor de inventariere
9. – participarea la efectuarea inventarelor
10. – organizarea, clasarea, îndosarierea și păstrarea la arhivă a tuturor
documentelor care stau la baza operațiilor contabile
Controlul financiar de gestiune – în cadrul acestei activități (pe care unii
specialiști o consideră o componentă a activității financiare) se includ
ansamblul proceselor prin care se verifică respectarea normelor legale cu
privire la existența, integritatea utilizarea și păstrarea valorilor materiale și
bănești cu care firma este dotată.
Principalele atribuții de control financiar sunt:
1. – organizarea controlului financiar preventiv
2. – executarea controlului financiar preventiv
3. – organizarea controlului financiar de fond
4. –executarea controlului financiar de fond asupra gospodăririi
mijloacelor materiale și bănești.

V. Funcțiunea de resurse umane (personal) – reprezintă ansamblul

proceselor din cadrul organizației prin care se asigură resursele
umane necesare precum și utilizarea, dezvoltarea și motivarea
acestora constituie conținutul, funcțiunii de personal sau de
resurse umane.

19
 În cadrul funcțiunii de resurse umane se pot delimita mai multe
activități:
- Previzionarea necesarului de personal
- Formarea personalului
- Selecționarea personalului
- încadrarea personalului
- evaluarea personalului
- motivarea personalului
- dezvoltarea carierei salariaților
- perfecționarea personalului
- promovarea personalului
- protecția salariaților (protecția muncii și securitatea socială)
- remodelarea culturii organizației
Principalele atribuții de personal sunt:
1. Participarea la elaborarea strategiei și politicii generale a organizației
2. Elaborarea de propuneri pentru politica de resurse umane ale
organizației
3. Stabilire necesarului de personal în perspectivă pe specialități
4. Întocmirea planurilor de pregătire a resurselor umane
5. Organizarea orientării profesionale a resurselor umane
6. Efectuarea orientării profesionale a resurselor umane
7. Organizarea selecționării resurselor umane
8. Efectuarea selecționării resurselor umane
9. Organizarea încadrării resurselor umane
10.Efectuarea încadrării resurselor umane
11.Organizarea evaluării resurselor umane
12.Evaluarea personalului
13.Programarea și organizarea elaborării planurilor de carieră pentru
managerii și specialiștii organizației
14.Asistarea salariaților în elaborarea planului de carieră
15.Organizarea promovării resurselor umane
16.Organizarea perfecționării personalului managerial și de execuție
17.Efectuarea perfecționării resurselor umane
18.Asigurarea evidenței resurselor umane
19.Introducerea de forme și metode perfecționare de motivare a resurselor
umane

20
 20.Luarea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață
a resurselor umane
21.Programarea acțiunilor de protecție a muncii
22.Realizarea acțiunilor de protecție a muncii
23.Elaborarea programului de securitate socială
24.Operaționalizarea programului de securitate socială
25.Întocmirea planului de remodelare a culturii organizaționale
26.Participarea la realizarea acțiunilor de remodelare a culturii
organizaționale

21