Sunteți pe pagina 1din 26

Structura organizatorica

CUPRINS

ARGUMENT--------------------------------------------------------------------3 CAPITOLUL I STABILIREA OBIECTIVELOR PENTRU DIFERITE POZITII IN STRUCTURA ORGANIZATORICA---------------------------------------------------------5 1.1 Postul ----------------------------------------------------------------7 1.2 Functia --------------------------------------------------------------8 1.3 Compartimentul si agentul economic ---------------------------9 CAPITOLUL II STABILIREA UNUI PLAN SI ALOCAREA RESURSELOR NECESARE PENTRU REALIZAREA ACTIVITATII-------------------------------12 2.1 Stabilirea planului individual si colectiv----------------------12 2.2 Resursele materiale ----------------------------------------------13 2.3 Resursele umane -------------------------------------------------15 2.4 Resursele financiare ---------------------------------------------17 Concluzii-------------------------------------------------------------------------22 ANEXE--------------------------------------------------------------------------24 BIBLIOGRAFIE----------------------------------------------------------------25

ARGUMENT
Mi-am ales aceasta tema deoarece organizarea activitatii pentru diferite pozitii in structura organizatorica constituie un rol foarte important in functionarea unei firme. Organizarea reprezinta un proces esential al activitatii intr-o intreprindere si depinde de capacitatea intreprinzatorului de a asigura gruparea proceselor de munca pe formatii de lucru,compartimente pentru simplificarea realizarii lor si cresterea eficientei. Structura organizatoric este o parte a organizrii de ansamblu a ntreprinderii. Aceasta din urm implica o serie de activiti cum ar fi:elaborarea deciziilor, procesele comunicaionale, sistemele de stimulare, etc. acestea combinate pot conduce la nivelul dorit de profit i la ndeplinirea misiunii firmei . Structura organizatoric trebuie s favorizeze realizarea de ct mai multe contacte cu mediul, s accelereze circulaia informaiilor i procesul de luare a deciziilor, s asigure desfurarea noilor activiti i noilor strategii axate pe inovaii i progres. Cea mai bun structur este aceea care face capabil firma de a interaciona cu mediul ei prin canalizarea, dirijarea efectiv i eficient a eforturilor oamenilor ei, de asemenea, a resurselor pentru ca astfel s ntlneasc nevoile consumatorilor i realizarea obiectivelor ei . n fapt, ntre implicaiile strict economice i cele strict umane ale structurii organizatorice exist o legtur organic, ele ntreptrunzndu-se i determinnd ceea ce numim eficiena social-uman a organizrii structurale a organizaiei. Structura organizatoric asigur postura sistemului managerial, de raionalitatea sa depinznd ntr-o proporie apreciabil coninutul i mbinarea sistemului de obiective, configuraia i funcionalitatea subsistemelor informaional i decizional, gama metodelor i tehnicilor de management utilizate etc. Evident, toate acestea determin modul de folosire a resurselor, condiiile de vnzare a produselor i, implicit, volumul cheltuielilor, mrimea profitului etc. Resursele ntreprinderii se concretizeaz n potenialul material, financiar, uman de care aceasta dispune la un anumit moment . Elementele care formeaz cadrul organizaional sunt decisive pentru existena, funcionarea i dezvoltarea firmei. Organizarea i funcionarea firmei este orientat spre realizarea obiectivelor sale, n sensul c fiecare component organizatoric sau aciune trebuie s corespund unor cerine clar definite, rezultate din obiectivele acesteia. O ntreprindere este o colectivitate uman legal constituit n vederea cooperrii pentru realizarea n comun a unor produse, servicii sau lucrri destinate vnzrii la un pre care s acopere cheltuielile i s aduc profit. Lucrarea este structura pe doua capitole. In primul capitol al lucrarii scot in evidenta stabilirea obiectivelor pentru diferite pozitii in structura organizatorica vorbesc depre post, functie , compartimente si agentul economic iar in cel de-al doilea capitol al lucrarii despre stabilirea planului unei intreprinderii si alocarea de resurse necesare desfasurarii activitatii. Cele mai importante resurse in realizarea activitatii unei firme sunt resurse materiale, resurse umane si resursele financiare. Organizarea firmei consta n stabilirea si delimitarea proceselor de munca fizica si intelectuala, a componentelor acestora (miscari, timpi, operatii, lucrari, sarcini), precum si gruparea lor pe posturi, compartimente, formatii de munca, corespunzator anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, n vederea realizarii obiectivelor

previzionate n cele mai bune conditii. In concluzie pentru ca o firma sa functioneze corect trebuie sa aiba o structura organizatorica bine pusa la punct.

CAPITOLUL I
STABILIREA OBIECTIVELOR PENTRU DIFERITE POZITII IN STRUCTURA ORGANIZATORICA
ntreprinderea si desfasoara activitatea ntr-un anumit cadru organizatoric ce reprezinta ansamblul de activitati dinamice, complexe ce se pot grupa pe anumite functiuni care se conditioneaza reciproc si a carei integrare permite ntreprinderii sa reactioneze la solicitarile mediului, sa se dezvolte continuu, sa evolueze eficient. n functie de continut, organizarea firmei mbraca doua forme principale: organizarea procesuala si organizarea structurala. Organizarea ca functie a managementului cuprinde ansamblul actiunilor prin care se constituie sistemul conducator, sistemul condus si sistemul legaturilor dintre acestea. Dupa domeniul la care se refera deosebim: - organizarea productiei contine actiuni referitoare la: definirea structurii de productie, conceperea si functionarea sistemului de reparatii, a sistemului de transport intern, a celui de control a calitatii produselor, alegerea metodelor de mbinare a factorilor de productie, etc. - organizarea muncii ansamblul de actiuni privind diviziunea muncii pe operatii, selectia personalului, servirea normala a locurilor de munca, stabilirea ritmului normal de munca, normarea muncii, stimularea eficienta a angajatilor, crearea conditiilor economice ale muncii. - organizarea managementului cuprinde n principal actiuni prin care se constituie structura organizatorica a conducerii organizatiei si sistemul informational al acesteia. Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor omogene desfasurate n cadrul ntreprinderii n vederea obtinerii unor obiective partiale, derivate din obiectivele generale. Activitatea reprezinta multimea actiunilor de aceeasi natura (tehnica, economica, comerciala) a caror realizare necesita cunostinte dintr-un domeniu determinat de specialitate si are ca rezultat ndeplinirea unei parti dintr-o anumita functiune. Pentru o ntreprindere moderna se pot defini 5 functiuni de baza: 1) Functiunea de cercetare-dezvoltare 2) Functiunea de productie 3) Functiunea comerciala 4) Functiunea financiar-contabila 5) Functiunea de personal sau de resurse umane Functiunea reprezinta o serie de caracteristici ce i confera ntreprinderii un rol bine determinat n ansamblul organelor de conducere si organizare. n cadrul functiunii se suprapun cu activitatile / compartimentele n care se realizeaza aceste activitati. Funciunea de cercetare dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor prin care se studiaza concepte, elaboreaza si realizeaza cadrul tehnic-tehnologic, organizarea si economicizarea ntreprinderii.

Aceasta functiune si cea comerciala asigura adaptarea ntreprinderii la mediul economico-social exterior. Se disting 2 grupe de activitate: - cercetare stiintifica, inginerie tehnologica, introducerea progresului tehnic - investitii, modernizari si retehnologizari Funciunea de producie cuprinde o serie de activitati referitoare la: - organizarea de ansamblu a ntreprinderilor, sectiilor, atelierelor de productie; - organizarea desfasurarii n conditii optime a proceselor de productie auxiliare, de deservire si conexe Functiunea de productie cuprinde totalitatea activitatilor legate nemijlocit de realizarea productiei. Scopul ntreprinderii este realizarea de produse conform standardelor de calitate, cu forta de munca, materii prime, materialele si utilajele, tehnologiile, care se afla la dispozitia firmei. Odata cu stabilirea productiei, a tehnologiilor, utilajelor, utilitatilor, standardelor de calitate, normelor de consum, se stabileste costul produsului. Funciunea comercial include activitati care pot fi grupate n trei categorii si anume: - activitati de aprovizionare tehnico-materiala - activitati de livrare de produse (desfacere) - activitati de marketing n cadrul activitatii de aprovizionare sunt incluse actiuni referitoare la aprovizionarea firmei cu materii prime, materiale, precum si cele prin care se asigura repartizarea lor n mod organizat fundamentat stiintific, conform normelor de consum, n cadrul sectiilor, atelierelor - productie, de baza, de deservire, auxiliare, conexe. Functiunea activitatii de marketing cuprinde ansamblul actiunilor de studiere a pietei interne, a necesitatilor si comportamentului consumatorilor n scopul stabilirii celor mai adecvate modalitati de orientare a activitatii firmei si de crestere a volumului vnzarilor. Funciunea financiar-contabil reprezinta activitatea prin care se asigura obtinerea si utilizarea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii activitatilor n ansamblu ale firmei, evidenta valorica a activitatii comerciale, evaluarea modului de realizare a rezultatelor economice generale ale firmelor. Executarea activitatilor componente ale functiunii financiar-contabile se face n mod activ prin stabilirea cadrului financiar al procesului economic ce se desfasoara n firma si n mod pasiv prin nregistrarea datelor economice ale tuturor activitatilor firmei si a schimbarilor ce se produc n relatia cu partenerii de relatii economice din afara firmei. Funciunea de personal/resurse uman cuprinde activitati prin care se asigura resursele umane necesare realizarii obiectivelor ntreprinderii, utilizarea rationala a acestora, dezvoltarea continua a competentelor personalului, rezolvarea problemelor de salarizare si sociale. n practica toate functiunile ntreprinderii se afla ntr-o strnsa interdependenta, se ntrepatrund si se completeaza reciproc, formnd sistemul organizarii procesuale a ntreprinderii. Manifestarea corecta a unei functiuni determina manifestarea corecta si a celorlate functiuni; dupa cum aparitia unei dereglari n o functiune provoaca perturbatii n celelalte.

1.1. Postul
Postul - reprezinta componenta primara a structurii organizatorice si functionale a organizatiei. Pentru individ, postul reprezinta suma activitatilor pe care acesta trebuie sa le presteze n coordonate spatiale si de timp determinate. Prin fisa postului sunt descrise cantitativ si calitativ atributiile salariatului, conditiile de munca, durata activitatilor zilnice, recompensele, etc. Definirea posturilor reprezinta activitatea de proiectare a obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor salariatilor care si le vor asuma. Sarcina proiectarii postului revine managerilor organizatiei, att la nfiintarea acesteia, precum si pe toata durata activitatii. Procesul de definire/proiectare a posturilor este: - dinamic, fiind conditionat de realizarile organizatiei, din transformarile tehnologice din domeniu de activitate al organizatiei, de raportul cerere/oferta de pe piata fortei de munca si de gradul de scolarizare al populatiei; - interactiv - comunicarea dintre organizatie si oficiile pentru forta de munca neocupata este benefica pentru partile aflate n proces; - cresterea gradului de scolarizare determina adoptarea unei politici specifice privind forta de munca; Descrierea posturilor are ca scop stabilirea: - obiectivelor - sarcinilor - competentelor - responsabilitatile Proiectarea posturilor si reproiectarea tehnicilor, dintr-o intreprindere, presupune: - identificarea celor mai importante nevoi ale angajatilor si ale organizatiei - inlaturarea tuturor obstacolelor de la locurile de munca ce ar impieta asupra acestor nevoi Obiectivele postului reprezinta motivatia care astat la baza nfiintarii lui. Ele sunt clasificate n functie de: a) aria de acoperire - obiective punctuale - sunt proiectate pentru realizarea unor activitati de moment care nu pot fi atinse prin activitati desfasurate n cadrul altor posturi - obiective limitate - activitatile aferente postului acopera o secventa bine definita din domeniul postului - obiective largi - acopera o plaja larga a domeniului b) anvergura temporara - obiective instantanee - trebuie atinse imediat ce apare oportunitatea - obiective limitate - obiectivele sunt definite pe durate previzibile de timp - obiective cvasi-permanente - vizeaza activitatile de rutina c) durata de existenta estimata - obiective tactice - vizeaza realizarea unor activitati concrete, planificate a se desfasura n timp ndelungat - obiective strategice - de atins pentru momente ndepartate de timp si care vizeaza dezvoltarea ulterioara a organizatiei

Sarcinile postului - sunt de regula concrete, bine definite n timp si spatiu, de cele mai multe ori repetabile/periodice, pe durata ndelungata de timp. Responsabilitatea atribuirii cu sarcini a posturilor apartine managerilor departamentelor si organizatiei. Acestora le revine rolul de a identifica conexiunile caracteristicile, diferitele obiective si de a stabili functiile posturilor. Competentele postului - reprezinta limitele n care salariatul poate lua decizii, poate desfasura activitatea si n care are atributii de serviciu. Ele implica urmatoarele aspecte: autorizare, autoritate profesionala si putere de decizie. Responsabilitate - este caracteristica postului care vizeaza obligatia salariatilor sa gireze pentru calitatea, cantitatea si termenele lucrarilor. Trebuie sa fie corelata cu sarcinile si cu autoritatea titularului postului. Concluzionnd, la proiectarea posturilor trebuie luate n considerare: a) variabilele mediului exterior organizatiei -caracteristicile mediului economic -cerearea, respectiv oferta pietei muncii -gradul de pregatire a populatiei active si disponibile -pragul atins de dezvoltare tehnologica n domeniul de activitate al organizatiei b) variabilele mediului interior organizatiei -capacitatea de adaptare la modificarile mediului exterior -politica de dezvoltare a organizatiei -resursele organizatiei c) caracteristica segmentului activ recrutat de organizatie -pregatirea generala -pregatirea profesionala -indicatorii motivarii Definirea posturilor presupune armonizarea caracteristicilor mediului propriu organizatiei cu cele ale mediului exterior, n conformitate cu obiectivele strategice ale acesteia.

1.2. Functia
Functia se defineste prin totalitatea tuturor posturilor care au acelasi sarcini si atributii din punct de vedere al naturii complexitatii lor si care sunt in subordinea unei persone din structura organizatorica a intreprinderi. Functia de conducere se caracterizeaza prin faptul ca acesta sarcini de coordonare a activitatii persoanelor subordonate avand astfel un grad mare de responsabilitate si compenteta. Functia de conducere implica atributii de coordonare a activitatii cum sunt: preziunea, organizarea, coordonarea, evaluarea si controlul, adoptarea de decizii etc. Principalele functii de conducere din cadrul une intreprinderii sunt : - manager ( director) general - manager ( director) adjunct - manager tehnic, economic si commercial - contabil- sef - inginer - sef - sef de sectie

- sef de serviciu - maistru Functia de executie cuprinde sarcini de executare a lucrarilor sau de rezolvare a unor probleme fara ca lor sa le revina si sarcini de coordonare. Functia de executie se concretizea in obiective individuale precum si in executia unor competente si responsabilitati mai reduse. Practic cei care detin functii de executie pun in aplicare deciziile emise de catre cei care detin functiii de conducere. Functiile de executie de specialitate sunt: - functii de executie cu caracter general ( inginer principal, economist principal , inginer, economist etc. ) - functii cu sarcini de revizie contabila (revizor contabil principal, revizor contabil) - functii pentru activitatea de resurse umane ( selectie, evaluare, formare profesionala etc. ) Ponderea ierarhica se defineste prin numarul de persoane conduse in mod direct de un cadru de conducere. Tinand cont ca activitatea de coordonare presupune stabilirea unor relatii intre manager si subordonatii pe baza carora se stabilesc actiuni de realizat rezulta eficienta activitati de conducere este direct influentata de stabilirea unor ponderi ierahice optime. Marimea ponderii ierarhice pentru un manager din cadrul unei intreprinderi este determinate de urmatori factorii: - natura activitatii colectivului subordonat - gradul de independenta a sarcinilor ce revin subordonatilor ( executantilor) - nivelul de pregatire profesionala si capacitatea organizatorica a managerului si subordonatilor acestuia - dispersia teritoriala a posturilor care intra in subordinea managerului

1.3. Comportimentul si agentul economic


Compartimentul este alcatuit din totalitatea persoanelor care sunt subordonate aceluiasi conducator, efectueaza munci omogene sau complementare pentru realizarea unor obiective. In functie de obiectivele atribuite deosebim: - Compartimente operationale - in cadrul lor personalul realizeaza saricini care contribuie la obtinerea produselor.ex: serciviciul productie, comercial, aprovizionare. - Compartimente functionale in cadrul lor personalul de specialitate care prin analize, studii, recomandari acorda asistenta de specialitate (ex: economica, financiara, organizatorica etc) pregatesc deciziile pentru manager si asigura schimbul de informatii intre compartimentele functionale. In functie de structura interna: - Compartimente de baza reprezinta o grupare de persoane asupra carora isi exercita autoritatea un singur sef , subalternii au numai sarcini de executie.

Compartimente de ansamblu reprezinta o grupare de persoane din care o parte pot fi subordonate direct sefului de compartiment, iar o alta parte indirect, prin intermediul sefului unui compartiment de baza Dupa natura competentelor: - Compartimente ierarhice in cadrul carora managerii dispun de autoritate ierarhica asupra managerilor compartimentelor situate pe o treapta inferioara , au reptul de a da ordine, dispozitii si sa fie informati in legatura cu modul in care se transpun in practica dispozitiile date. - Compartimente functionale managerii sunt specializati dispun de autoritate functionala in raport cu alte compartimente dau indrumari, instructiuni etc - Compartimente de stat major - acorda asistenta de specialitate conducerii unitatii, elaborand studii, analize, informari etc. care sa ajute la pregatirea deciziilor Formele concrete de organizare a unui compartiment din cadrul unei intreprinderii sunt: Biroul se constituie pentru activitati omogene, de regula, ce reclama o organizare distincta, atunci cand volumul de munca necesita un numar de minimum cinci persoane Serviciul se organizeaza pentru realizarea unor activitati omogene cu un volum mare de munca sau pentru activitati complementare care necesita o conducere unitara, atunci cand volumul de activitate solicita de regula minimum opt persoane. Daca serviciul necesita peste zece persoane, atunci se pot organiza birouri in componenta sa Sectia reprezinta o unitate determinanta sub aspect administrativ, in cadrul careia se exercita fie un produs sau o parte a acestuia, fie o parte a procesului tehnologic. Pentru constituirea unei sectii trebui ca volumul de munca sa necesite un anumit numar de ateliere de productie sau formatii de lucru. In functie de rolul pe care il au in procesul de productie se deosebesc sectii de baza, auxiliare, de servire si anexe. Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane care indeplinesc functii bine determinate in viata economica. Ei sunt entitati de natura tehnica, economica, sociala, juridica cu existenta patrimoniala recunoscuta si prin care anumiti subiecti - persoane (indivizi) sau grupuri promoveaza in mod coerent actiuni ce decurg din propriile interese. Fiecarui subiect ii e specifica o relatie functionala de tip 'subiect-functie' intr-un anumit cadru spatiotemporal, relatie prin care acestia intra in dependenta unii cu altii. Asadar, activitatea economica se desfasoara in cadrul unor entitati individualizate, autonome, care poarta denumirea de agenti economici, intreprindere, firma, institutie (deci diferite denumiri, care insa nu se suprapun in totalitate). In ceea ce priveste functiile agentilor economici, ele pot fi definite ca anumite ipostaze in care ei se afla in una din urmatoarele situatii : cea de producator, cea de consumator, cea de intermediari (finantisti - banci, transporatori, comercianti, etc.). Dupa functia indeplinita, agenti economici pot fi clasificati astfel : - agenti economici producatori de bunuri si servicii - firmele - agenti economici consumatori - gospodarii -agenti economici financiari - institutii financiare si de credit (banci), unitati de asigurare, trusturi financiare -administratiile - locale sau centrale - ofera bunuri si servicii de utiliatate publica (invatamant, sanatate, protectie sociala, etc.) -

agenti economici externi - diferite firme si reprezentante ale strainilor in tara si ale rezidentilor pe teritoriul altor tari Dupa gradul de agregare al functiilor indeplinite, pot fi : -agenti economici primari (elementari) care au functii precizate, individualizate, si care prin insumarea lor formeaza microeconomia societatii. -agenti economici agregati - clase de agenti economici primari (clasa industriilor pe diferite specializari - textile, constructoare de masini, industrie navala ; clasa agricultorilor ; clasa comerciantilor ; clasa finantistilor ; clasa administratiilor locale) care indeplinesc functii similare si care prin insumare formeaza macroeconomia societatii. -strainatatea ('restul lumii') - toti agentii economici care fac activitati de comert exterior ; se considera ca si economia nationala, ca celula de baza a economiei mondiale participanta la circuitul economic mondial, e un agent economic Dintre toti agentii economici enumerati, se apreciaza ca agentii economici producatori si cei consumatori sunt cei mai importanti deoarece sunt expresia raportului 'cerere-oferta' pe piata, ca raport economic esential in toate domeniile de activitate.

10

CAPITOLUL II STABILIREA UNUI PLAN SI ALOCAREA RESURSELOR NECESARE PENTRU REALIZAREA ACTIVITATII

2.1. Stabilirea planului individual si colectiv


Motivul pentru care oamenii lucreaza in echipa este existenta unui tel sau scop comun pe care cred ca il vor indeplini mai bine muncind impreuna mai degraba decat pe cont propriu.Aceasta notiune de plan constituie elementul definitoriu pentru activitatea grupului. A planifica inseamna a concretiza in documente scrise cu caracter imperativ prevederile strategiei si politicei adoptate pentru o anumita perioada de timp sub forma de: - indicatatori cantitativi si calitativi - termele de realizare - resurse ce trebuie alocate pentru indeplinirea lor - sarcinile concrete care revin executantilor la nivel de conducere si compartimente functionale - masurile ce trebuie aplicate pentru crearea conditiilor necesare - modul de urmarire si de control a felului cum sunt indeplinite prevederile pe toate nivelele ierarhice. Prin plan se stabilete cursul aciunilor organizaiei economice n viitor, att la nivelul ntregului ansamblu, dar i pn la cel al componentelor sale structurale. Aria extrem de mare de nelesuri cuprins n exprimarea ,,cursurilor aciunilor viitoare ale organizaiei economice" face ca n dezvoltarea planificrii s se utilizeze concepte specifice: misiune, obiective, strategii, politici, proceduri, reguli, programe. Misiunea unei organizaii economice este producerea i punerea n circulaie n mod profitabil a unor anumite tipuri de produse sau servicii. Orice grupare social organizat are o misiune, un scop general pentru care exist i funcioneaz. Sunt i manageri care gndesc c misiunea organizaiei economice este realizarea profitului. Este adevrat c orice fel de activitate economic trebuie s fie rentabil; dar profilul poate fi obinut dac scopul organizaiei rspunde unei cerine sociale, deci dac aceasta i realizeaz misiunea. Obiectivele sunt inte, scopuri, eluri, niveluri ale rezultatelor stabilite pentru activitile organizaiei economice. Ele reprezint nu numai finalitatea planificat a activitilor organizaiei, dar i scopul ctre care se focalizeaz celelalte funcii manageriale - organizarea, conducerea i controlul. Strategia reprezint un program general de aciune, de dimensionare i alocare a resurselor necesare obinerii obiectivelor. Strategia contureaz modalitatea n care managementul organizaiei planific s realizeze obiectivele. Politica este o formalitate a atitudinii manageriale n raport cu obiectivele. O politic este un ghid larg, general, care direcioneaz atingerea scopului. Politicile nu precizeaz ce aciuni ar trebui ntreprinse; ele asigur conturarea limitelor, granielor n care

11

obiectivele trebuie realizate. Politicile sunt utile pentru a ghida implementarea strategiilor. Politicile se formuleaz la toate nivelurile organizaiei; prin ele se realizaez o structur unitar a mulimii de planuri existente n organizaie, permind astfel managerilor s delege autoritatea n timp ce menin controlul. Procedura este un ghid de aciune n care se detaliaz maniera n care trebuie realizat o activitate; descrie etapele sau sarcinile prezentate n ordine cronologic pentru a se realiza un anume scop. Regulile precizeaz aciunile specifice ce trebuie desfurate ntr-o anumit situaie. Att procedurile ct i regulile sunt elemente ale planificrii destinate reducerii variabilitii n procesele de munc. Ele se utilizeaz pentru a reduce posibilitatea adoptrii unor decizii subiective n cazurile n care realizarea obiectivelor cere un anume mod de a aciona. Programul este un complex de scopuri, politici, proceduri, reguli, sarcini, etape, resurse ce trebuie angajate pentru a realiza cursul stabilit al unor aciuni. Programele pot avea dimensiuni diferite n funcie de amploarea obiectivelor pentru a cror realizare sunt concepute; de exemplu, pot fi eliberate programe pentru dezvoltarea organizaiei prin achiziionarea unei alte companii, pentru nnoirea produciei n proporie de 50% n urmtorii 3 ani, pentru reducerea cheltuielilor generale ale unei secii de producie. Utilizarea programelor pentru desfurarea aciunilor permite o mai bun coordonare a diferitelor sectoare ale organizaiei, implicate n realizarea obiectivului, o mai precis alocare i corelare a resurselor. La fel ca i alte funcii manageriale, planificarea este un proces, adic o succesiune de activiti manageriale desfurate pe baza unor principii, cu anumite metode i tehnici, n scopul determinrii traiectoriei pe care o va urma organizaia economic ntr-un anume interval de timp. n funcie de nivelul managerial la care se planific, de amploarea obiectivelor, complexitatea procesului funciei de planificare este diferit, dar n principiu etapele sunt aceleai. Fiecare etap a procesului este de fapt un moment decizional. Rezolvarea fiecreia implic analiz de variante att pentru stabilirea obiectivelor ct i pentru aciuni, resurse i modalitatea de implementare iar pentru a gsi soluia cea mai potrivit n cadrul unei etape este, de multe ori, necesar s se reitereze cele anterioare.

2.2. Resurse materiale


Resurse materiale reprezint componentele fizice ale capitalului unei ntreprinderi, care cuprind la rndul lor cldirile, utilajele si echipamentele de producie, materiile prime i materialele i resursele energetice. Materiile prime reprezint bunurile asupra crora se acioneaz n cadrul proceselor de producie, cu ajutorul tehnicii i tehnologiei mnuite de ctre om, n vederea obinerii produselor/serviciilor necesare societii. Ele pot fi : - materii prime de baz : care se regsesc dup procesul prelucrrii n produsul finit

12

materii prime auxiliare : care ajut producia i se degradeaz n timpul acesteia, practic neregsindu-se n corpul material al produsului finit. ntreprinderile trebuie s fie preocupate, n mod constant, de asigurarea : - aprovizionrii ritmice cu materii prime si materiale; - consumului raional al materiilor prime si materialelor n procesul de producie. Prin resurse energetice se nelege cantitatea de energie care poate fi utilizat/exploatat ntr-o anumit perioada de timp, prin folosirea unor surse energetice. Sursa energetica reprezint orice purttor de energie sub form concentrat. Utilizarea lor raional produce trei efecte importante. Astfel, la nivelul ntreprinderii determin reducerea costurilor de producie i diminuarea impactului asupra economiei naionale, n ceea ce privete cererea de resurse energetice, n special cele fosile fiind un domeniu extrem de sensibil. n rile UE exist o sensibilizare a populaiei i a mediului de afaceri cu privire la importana recuperrii i reciclrii de resurse materiale, precum i a unor programe care vizeaz creterea eficienei energetice. Prin diferitele sale programe, UE susine dezvoltarea unor metode care vor conduce la o mai mare eficien energetic, dezvoltarea unor noi tehnologii pentru exploatarea combustibililor fosili, cu efecte reduse asupra mediului nconjurtor precum i dezvoltarea energiei din surse regenerabile: biomasa, celule fotovoltactive, pile de combustie, utilizarea hidrogenului, a metanolului etc. Toate actele normative adoptate n acest domeniu de rile UE au n comun cteva elemente : - economia de energie este conceput ca o surs important de energie, care nscrie n acelai timp printre cele mai eficiente msuri de reducere a polurii; - alocarea unor sume importante pentru activiti de cercetaredezvoltare; - introducerea msurilor de utilizare eficienta a energiei; - existena unei structuri organizatorice naionale care concepe i aplic programe coerente de conservare a energiei. Cldirile, elemente ale capitalului fix, particip la mai multe cicluri de producie i i transmit valoarea asupra produselor/serviciilor n mod repetat. Recuperarea valorii transmise se realizeaz prin amortizare. Sub denumirea de utilaje de producie sunt grupate ntr-o ntreprindere mainile, instalaiile, mijloacele de transport, uneltele, aparatele, echipamentele i accesoriile destinate realizrii procesului de producie. Ele particip, la fel ca i cldirile la mai multe cicluri de producie, iar recuperarea valorii se realizeaz prin amortizare. Utilajele pot fi specializate , destinate realizrii n mod repetat a unor operaii tehnologice sau procese pentru o gam redus de produse, si universale, care execut operaii tehnologice sau procese pentru o mare varietate de produse.

13

Maini de prelucrare simple, echipate cu un anumit tip de scul (maini de gurit, frezat, strunjit etc.)

Maini agregat, echipate cu mai multe scule/capete de prelucrare

Maini semi-automate (operaiile tehnologice se execut automat, iar restul operaiilor se execut manual)

Maini automate (toate operaiile tehnologice, auxiliare, de servire sunt automate) Crete gradul de complexitate

2.3. Resurse umane


Resursele umane reprezint salariaii ntreprinderii, resursele active, creatoare ale unei ntreprinderi. Omul reprezint resursa cea mai important a unei ntreprinderi, fiind singura resurs care i poate cunoate i nvinge propriile limite, constituindu-se de cele mai multe ori ntrun potenial neexploatat. Monitorizarea corespunztoare a acestui tip de resurse, de la stabilirea necesarului de personal i recrutarea acestuia pn la motivarea i pstrarea lui n firm, este vital pentru avantajul concurenial pe care ntreprinderea l are pe pia. Realizarea obiectivelor ntreprinderii se poate face doar prin activiti de munc organizate i orientate ale resurselor umane. n teoria tradiional a ntreprinderii, salariaii erau privii prin prisma modului n care acetia executau anumite operaii, fiind grupai sub denumirea generic de for de munc". Aceast denumire, care este folositoare pentru a desemna totalitatea persoanelor angajate, nu trebuie ns s implice i atitudinea ntreprinderii fa de proprii angajai, care prin utilizarea acestei denumiri generice, ntotdeauna la singular, desemneaz masa tuturor angajailor i nu permite diferenierea individului, cu personalitatea sa complex, nevoile specifice, i viziunea sa creatoare. Dei unele firme continu astzi s manifeste aceast atitudine, este nevoie de o strategie a ntreprinderii n domeniul resurselor umane. Aceasta implic furnizarea de programe de instruire i diverse activiti, printre care i crearea unui climat/cultur de nvare, prin care resurse umane ale firmei pot fi dezvoltate i educate n

14

scopul mbuntirii utilizrii lor n cadrul organizaiei respective, pentru a contribui la ndeplinirea obiectivelor ntreprinderii. Realizarea fiselor de post, cuprinzand descrierea activitatilor specifice fiecarui loc de munca si a relatiilor ierarhice si functionale cu celelalte posturi. Compartimentarea interna, cele mai intalnite metode fiind compartimentarea functionala (functie de natura activitatii: productie, financiar, marketing etc.) si ierarhica (salariatii desfasoara activitati similare si raporteaza direct managerului). Trebuie avuta in vedere si compartimentarea informala care poate aparea in diferite situatii (existenta unor relatii anterioare intre unii angajati, dezacord fata de unele decizii ale conducerii etc.). In masura in care este posibila, structurile informale trebuie transformate in structuri formale. Stabilirea ariei de control a fiecarui post, respectiv a persoanelor care se afla in subordinea ierarhica a fiecarui post. Cu cat marimea afacerii si a resurselor umane implicate este mai mare, este din ce in ce mai importanta delegarea sarcinilor si responsabilitatilor. Practic, pentru a fi sigur de rezultatele angajatilor sai, intreprinzatorul trebuie sa recruteze, sa selecteze, sa asigure instruirea, sa evalueze si sa recompenseze fiecare angajat astfel incat sa existe permanent motivatia pentru a lucra cu maxima eficienta. A. Recrutarea Recrutarea are drept scop identificarea potentialilor candidati pentru diferite posturi in cadrul firme. In cazul recrutarii din interiorul firmei, avantajele principale sunt cunoasterea salariatului si a deprinderilor sale de lucru, costul angajarii (legat practic numai de asimilarea noilor deprinderi necesare), posibilitatea preluarii sarcinilor fara intreruperea activitatii, precum si crearea motivatiei salariatilor de a munci mai bine pentru a fi promovati la randul lor. Dezavantajele principale sunt legate, in principal, de experienta superioara si de ideile noi pe care le poate avea un specialist adus din afara organizatiei. Recrutarea din exteriorul firmei se poate baza pe prietenii sau cunostintele intreprinzatorului, informatiile furnizate de Oficiul fortelor de munca sau institutii de invatamant, fostii salariati, recomandari din partea unor angajati, furnizori sau clienti, anunturi in mass-media. O sursa cu o importanta particulara o reprezinta concurentii, ai caror fosti angajati pot aduce intreprinzatorului nu numai experienta ci si informatii privind fostul angajator. B. Selectia Intreprinzatorul trebuie sa evalueze capacitatea fiecarui solicitant de a rezolva problemele specifice locului de munca vizat. Pentru aceasta, informatiile obtinute in momentul recrutarii trebuie completate cu informatii mai detaliate privind studiile pe care le are solicitantul, experienta in munca, deprinderi aplicabile in munca, istoricul muncii, pregatirea speciala ceruta, experienta manageriala. Sunt importante si referintele profesionale sau cele personale. Deseori, pot fi aplicate diferite tipuri de teste, care furnizeaza informatii suplimentare foarte utile. Pot fi utilizate teste de performanta in realizarea diferitelor tipuri de activitati specifice postului, teste de aptitudini, teste de personalitate, teste de inteligenta.

15

C. Pregatirea angajatilor Personalul selectat si angajat trebuie introdus rapid in mediul de lucru al activitatii ce se va desfasura. Intreprinzatorul trebuie sa familiarizeze noii salariati cu firma si cu munca pe care o vor desfasura. In primele zile vor avea loc intalniri cu ceilalti salariati, vor fi prezentate facilitatile fizice, procedurile si politicile firmei. Un accent deosebit trebuie pus pe modul in care este prezentat noul venit celorlalti salariati, pentru ca acestia sa nu-1 respinga. Chiar daca noul angajat are calificarea necesara postului respectiv, un anumit grad de instruire este probabil necesar. intr-o firma mica este deosebit de important ca salariatii sa poata realiza mai multe activitati. Ei reprezinta un activ puternic pentru intreprinzator, in lipsa altora, ei ii pot suplini pe cei absenti, asigurand continuitatea activitatii. De asemenea, salariatii bine instruiti nu trebuie supravegheati permanent, asa ca intreprinzatorul va avea mai mult timp disponibil pentru alte activitati. Metodele de instruire cele mai frecvent utilizate sunt instruirea la locul de munca, rotatia posturilor, cursuri de calificare. Perfectionarea profesionala are drept consecinta imediata o munca mai eficienta si o crestere a productivitati. Astfel, cheltuielile pentru pregatirea personalului reprezinta o investitie ca oricare alta. Pregatirea angajatilor poate fi realizata la locul de munca si in afara locului de munca. Micile intreprinderi folosesc in special metoda pregatirii la locul de munca, care are un mare impact asupra angajatilor, intrucat este legata direct de performante. Pregatirea in afara locului de munca presupune urmarea unor scoli, seminarii ori lucrul in afara locului de munca. Ca o regula generala, impulsul principal al perfectionarii profesionale trebuie sa il dea intreprinzatorul. Daca el va continua pregatirea, ceilalti il vor urma.

2.4. Resurse financiare


Resursele financiare desemneaza potentialul intreprinderii sub forma mijloacelor banesti, inclusiv valutare. Resursele financiare sunt utilizate de intreprindere pentru a achizitionarea factorilor de productie si satisfacerea altor necesitati legate de fabricarea si comercializarea produselor.Resursele financiare necesare desfasurarii normale a activitatii intreprinderii se obtin astfel:pe calea finantarii de la buget, in cazul regiilor autonomepe calea creditarii de la sistemul bancarpe calea autofinantariiprin vanzarea de actiuni si obligatiuni pe piata fir In conditiile economiei de piata principala cale de formare a resurselor financiare ale intreprinderii o constituie autofinantarea.Aceasta reprezinta acoperirea financiara a cheltuielor cerute de activitatile economice si sociale ale intreprinderii, din profit si amortizare. In cazul resurselor financiare obtinute pe calea creditarii, intreprinderea are obligatia atat a rambursarii creditului cat si a dobanzii.

16

Creditele pentru investitii si plata dobanzii se ramburseaza din mijloacele banesti constituite din profit. Creditele pentru productie si comercializare se ramburseaza din incasarile curente. Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. De asemenea, in timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua. Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, include in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare, si resursele financiare Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economico-sociale intr-o anumita perioada de timp. La nivel national , resursele financiare includ: - resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice; - resursele financiare ale unitatilor publice si private; - resursele financiare ale organizatiilor fara scop lucrativ; - resursele financiare ale populatiei In toate tarile se manifesta o cerere sporita de resurse financiare generata de cresterea nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decat cel al evolutiei produsului intern brut. Insa satisfacerea cererii de resurse financiare este influentata de un ansamblu de factori, cum sunt: -factori economici, care imprima o anumita evolutie produsului intern brut, ceea ce poate determina cresterea veniturilor impozabile; -factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii nevoilor de educatie, sanatate, protectie si asigurari sociale etc.; - factori demografici, care pot influenta, in anumite conditii, atat numarul populatiei active, cat si cresterea numarului contribuabililor; - factori monetari (masa monetara, creditul, dobanda), care isi transmit influenta prin pret, respectiv cresterea preturilor accentueaza fenomenele inflationiste, care la randul lor genereaza sporirea resurselor din impozite si taxe; - factori politici si militari, care prin masurile de politica economica, sociala si financiara pe care le implica, pot avea ca efect cresterea productiei si a veniturilor, a contributiilor pentru asigurarile sociale, a fiscalitatii, presiuni asupra bugetului general consolidat, influentand, in acelasi timp, nivelul resurselor financiare publice; factori de natura financiara, care sintetizeaza influenta factorilor prezentati anterior, prin dimensiunea cheltuielilor publice. Datorita caracterului limitat al resurselor financiare, o problema foarte importanta a societatii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte si private). Deciziile privind alocarea resurselor intre sectorul public si cel privat influenteaza decisiv, atat productia de bunuri publice cat si raportul dintre acestea si bunurile private. In teoria finantelor publice, se apreciaza ca alocarea resurselor este optima atunci cand cerintele consumatorilor sunt satisfacute la un nivel maxim, prin intermediul sectorului privat si a celui public. La un moment dat, cetatenii unei tari pot manifesta, in functie de distributia averii si veniturilor, anumite preferinte fata de procurarea bunurilor publice si a celor private, iar comportamentul acestora este pus in evidenta de curbele de indiferenta. O curba de indiferenta include, la un moment dat, punctele in care preferintele fata de sectorul public si cel privat sunt egale, respectiv indiferente. Curbele de indiferenta evidentiaza toate combinatiile unor cosuri de bunuri si

17

servicii produse atat de sectorul public, cat si de cel privat, fata de care o persoana este indiferenta. Finanarea activitii unei ntreprinderi reprezint totalitatea mecanismelor, tehnicilor i a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele bneti necesare pentru realizarea i dezvoltarea activitilor unei ntreprinderi. n general, finanarea mbrac dou forme distincte : -surse proprii - autofinanare prin utilizarea capitalului propriu, reinvestirea profitului, amortizarea capitalului fix, vnzarea de active fixe; -surse atrase - mprumuturi contractate din anumite surse, majorarea capitalului social prin suplimentarea acestuia sau prin emiterea de aciuni (valabil n cazul SA sau SCA) sau cooptarea a unor asociai cu noi pri sociale (modalitate valabil pentru SRL). n ceea ce privete cea de-a doua categorie de surse, i acestea se regsesc n practic sub mai multe forme: Finanarea pe termen scurt (aproximativ 1 an) este, de regul, posibil prin: - credite bancare care se acord pentru activiti curente, achiziii de materiale etc. O form special de mprumut pe termen scurt este constituit din linia de credit (n limba englez stand by), care permite firmei s mprumute de la aceeai banc n mod repetat, pn la o anumit sum limit. ntreprinderea poate preleva din aceast sum limit sumele necesare, pltind dobnd doar pentru acestea, iar pentru sumele neutilizate se pltete un comision de angajament. Acest tip de credite trebuie garantate i, prin rennoirea lor, firma i asigur un nivel corespunztor al disponibilului bnesc. Linia de credit este revizuit periodic de ctre banc, acesta avnd posibilitatea de a denuna nelegerea n diferite cazuri, de exemplu atunci cnd situaia financiar a ntreprinderii se modific; - credite de la furnizori (creditul comercial), prin amnarea plii facturilor dup un anumit termen stabilit, la preul stipulat n contract, la care se adaug i dobnda. Documentul reprezentativ pentru acest tip de finanare este cambia (n limba englez bill of exchange). Cambia este unul dintre cele mai vechi mijloace de plat i garantare, fiind i un mijloc de creditare, atunci cnd scadena este la un anumit termen, varianta cea mai frecvent fiind la 90 de zile. Cambia reprezint un ordin scris i necondiionat dat de o persoan (trgtor) asupra unei alte persoane (tras) de a plti o sum de bani, la vedere sau dup o anumit scaden, unui beneficiar. O variant a cambiei este biletul la ordin (n limba englez promissory note). Acesta reprezint un nscris prin care o persoan (emitentul) se oblig s plteasc altei persoane (beneficiarul), sau la ordinul acesteia, o sum de bani, la scaden. Cambia i biletul la ordin pot fi scontate, adic vndute unei bnci nainte de scaden, n schimbul plii valoni cambiei dup aplicarea unei taxe de scont, n funcie de numrul de zile rmase pn la scaden (practic ele sunt transmise bncii prin nscrierea pe verso a numelui beneficiarului i a celui care transmite titlul, operaiune denumit andosare). Scopul scontrii este acela ca beneficiarul cambiei sau al biletului la ordin s transforme creana pe care o are asupra unui ter ntr-o sum lichid, fr a mai atepta scadena. Finanarea pe termen mediu (5-7 ani) i lung (peste 7 ani) poate fi accesat prin intermediul creditelor bancare, fiind destinate investiiilor sau achiziionrii de active. Exist i alte tehnici speciale de finanare, cum ar fi : - forfetarea (n limba englez forfating) se folosete mai ales n cazul firmelor implicate n activiti de export. Forfetarea exportului pe credit const n transmiterea creanelor provenite din operaiunile de comer exterior unei instituii financiare specializate, care le

18

pltete imediat i i recupereaz contravaloarea acestora la scaden. Specific forfetarii este faptul c se aplic i creanelor provenite din exporturile pe credit cu scadena la termen mijlociu i mare, permind realizarea unor operaiuni de finanare pe termen mediu. Costurile forfetarii sunt ns ridicate i constau n rate fixe de dobnd, la care se adaug comisionul instituiei de finanare, stabilit difereniat n funcie de factori importani printre care se poate meniona bonitatea debitorului, aceste t axe putndu-se ridica pn la 20% din valoare titlului; - factoringul (n limba englez factoring) reprezint operaiunea prin care o instituie specializat financiar (factor) preia n proprietatea sa creanele unei ntreprinderi (aderent), n schimbul unui comision, prin plata facturilor aderentului, reprezentnd dovada efecturii tranzaciei care are ca obiect produse/servicii livrate pe credit; - leasingul, metod de finanare pe termen mediu i lung, reprezint o form de nchiriere realizat de societi financiare de leasing sau productori al unor bunuri de producie ctre ntreprinderi care. nu dispun de fonduri proprii sau nu doresc s recurg la credite bancare pentru achiziionarea acestora. n vederea utilizrii bunului, ntreprinderea va plti societii de leasing sau productorului costul sub form de rate ealonate pe perioada de valabilitate a contractului de leasing. La sfritul perioadei de nchiriere, ntreprinderea poate alege una dintre urmtoarele opiuni: s prelungeasc contractul, s-l cedeze sau s achiziioneze bunul la valoare lui reziduala. Contractarea direct ntre productorul i utilizatorul bunului poart numele de leasing direct, n timp ce leasingul prin intermediul unei societi financiare specializate se numete leasing indirect Exist i posibilitatea de lease-back, prin care proprietarul, aflat n nevoie urgent de fonduri bneti, i vinde produsul unei societi de leasing care apoi l nchiriaz; eurocreditele reprezint o mobilizare de capitaluri pe termen mediu i lung, avnd scadene ntre 3 i 8 ani, prin apelarea la piaa eurodevizelor. Eurodevizele sunt acordate de un grup de bnci constituite ntr-un consoriu, sub conducerea unei bnci coordonatoare. Banca coordonatoare trebuie s fie, de regul, din ara beneficiarului. Eurocreditele poart o dobnd bazat pe LIBOR (London Interbank Offered Rate) i reprezint rata dobnzii la creditele pe termen scurt de pe piaa interbancar londonez; - finanarea prin emisiunea de obligaiuni (valabil doar n cazul SA i SCA) prin care se pot obine fonduri de la publicul larg sau de la un grup restrns de investitori. Obligaiunile reprezint titluri financiare exprimnd drepturile deintorului asupra emitentului, n urma unui mprumut acordat celui din urm, n schimbul unei dobnzi. Scadena de rscumprare de ctre emitent variaz, de regul, de la 5 la 15 ani, fiind o form de mobilizare a creditului pe termen mediu i lung; - finanarea prin creditare internaional depinde de conjunctura economic de pe piaa mondial i condiiile care trebuie ndeplinite de solicitantul de credit i pot fi de dou tipuri: rambursabile i nerambursabile. Pentru identificarea riscului de investiii n anumite ri, au aprut companii specializate (de exemplu, Standard & Poors, Moody's, Fitch) care studiaz condiiile din diferite ri, iar rezultatele sunt catalogate ntr-o scal a valorilor denumit risc de ar (n limba englez rating, prin care se evalueaz riscul investiional pe termen scurt i lung, n moned local sau strin, definind astfel expunerea la o pierdere potenial (vezi tabelul 5-1 pentru rating-ul stabilit de Standard&Poors). Riscul de ar reprezint o noiune agregat care ofer o imagine sintetic a gradului de risc la care se expune o afacere localizat pe teritoriul geografic al unei ri. Nivelul riscului nu este egal pentru fiecare din componentele sale, i nici nu este constant n timp, el modificndu-se n

19

funcie de evoluiile economice, politice, sociale i instituionale ale rii respective. Un rating favorabil determin creterea posibilitilor de acces la creditul internaional pentru ntreprinderile din ara respectiv. O alt surs de finanare a activitii unor ntreprinderi poate fi acordarea de subveniile de ctre stat (rambursabile sau nerambursabile), atunci cnd firma se afl ntr-o situaie economic/financiar dificil care poate fi generat de cazuri de for major. Mai mult dect att, statut poate garanta n faa bncilor credite speciale pe care le pot obine ntreprinderile, prin negocierea unor clauze de mprumuturi prefereniale.

20

CONCLUZII
Organizarea structurala reprezinta cea de-a doua componenta de baza a organizarii formale a firmei. Prin organizarea structurala se asigura modelarea organizarii procesuale in conformitate cu necesitatile si posibilitatile fiecarei organizatii. Principala expresie a organizarii structurale o reprezinta structura organizatorica. FORMALA are drept caracteristica faptul ca se constituie ca efect a unor legi, norme, reguli prevazute ntr-un document organizatoric intern, principii si se aplica prin documente oficiale. Prin intermediul ei sunt definite elementele componente de baza: obiectivele, posturile si functiile, compartimentele, sistemul de relatii organizatorice, puterea si responsabilitatile n unitatea economica. INFORMALA se compune din grupe de salariati ntre care se stabilesc relatii spontane si flexibile. Natura motivelor care determina crearea unor grupuri nonformale si relatiile dintre personae nu sunt foarte clare, adesea apar spontan si nu sunt precizate ntrun document organizatoric. ntre aceste doua tipuri de structuri exista interferente semnificative dar greu de apreciat, cu toate acestea trebuie luate n considerare n proiectarea modului de functionare a unitatii n ansamblul sau. Structura informala poate fi apreciata ca un element nedisociabil al structurii formale, iar cunoasterea ei ofera multiple posibilitati de perfectionare a mecanismelor interne de functionare a unitatii economice. Aceasta ne conduce la concluzia ca, structura informala contine ntr-o maniera specifica componentele celei formale. ntre organizarea formala si cea informala a unei firme exista o strnsa interdependenta. Pe de o parte, organizarea formala, prin incadrarea personalului in compartimente si stabilirea relatiilor in cadrul lor si intre ele s.a.m.d creeaza canavaua pentru cristalizarea ansamblului organizarii informale.Pe de alta parte organizarea informala influenteaza asupra elementelor organizarii formale, determinnd aparitia unor abateri care pot fi evidentiate prin cercetari sociometrice. Cunoscnd faptul ca in orice firma organizarii formale ii este asociata una informala. sarcina principala a managerilor si organizatorilor este de a gasi mijloace pentru a integra obiectivele organizarii informale cu obiectivele organizarii formale. n acest scop. incadrarea personalului in diferite compartimente sau introducerea unor noi metode de munca este necesar sa ia in considerare caracteristicile organizarii informale, astfel inct sa evite aparitia unor tensiuni si sa faciliteze cresterea coeziunii grupelor de munca, scurtarea fluxurilor de comunicatii etc. Pentru aceasta este necesar sa se cunoasca bine situatia si necesitatile personalului, managerii sa fie accesibili executantilor. iar repartizarea sarcinilor, competentelor, sanctiunilor si recompenselor sa fie judicioasa. Desi notiunea de structura organizatorica a fost abordata in numeroase lucrari asupra sa nu s-a ajuns la o definire riguros stiintifica. care sa intruneasca consensul specililistilor. Cea mai mare parte din abordarile consacrate o definesc de o maniera destul de generala. ceea ce lasa mai ales cnd se trece la analiza concreta in intreprinderi, o usa larg deschisa impreciziunilor si confuziilor. Structura organizatorica a firmei este o expresie att a resurselor umane, materiale, financiare si informationale incorporate, ct si a caracteristicilor mediului in care acestea isi desfasoara activitatile. Importanta structurii organizatorice rezida in conditionarea obtinerii unei

21

profitabilitati ridicate in firme, intru ct este o componenta de baza a sistemului de management, a carui functionalitate o determina in buna masura. Structura organizatorica asigura osatura sistemului managerial de rationalitatea sa depinznd intr-o proportie apreciabila continutul si imbinarea sistemului de obiective, configuratia si functionalitatea sistemului informational si decizional, gama metodelor si tehnicilor de management utilizate etc. Evident, toate acestea determina modul de folosire a resurselor, conditiilor de vnzare a produselor si implicit volumul cheltuielilor, marimea profitului etc.Impactul structurii organizatorice nu trebuie rezumat insa doar la efectele strict economice. Implicatii dintre cele mai importante au caracteristicile structurii organizatorice asupra"satisfactiilor obtinute de salariatii societatii comerciale sau regiei de stat in procesul muncii, asupra climatului de munca.

22

BIBLIOGRAFIE

Maria Ioncica, Rodica Minciu, Gabriela Stanciulescu Economia serviciilor (Editia a II-a revazuta si adaugita), Editura Uranus Bucuresti 1999 2. Ion Ionescu, Viorica Ionascu, Manoela Popescu Economia intreprinderii de turism si comert, Editura Uranus Bucuresti 2002 3. Conf. dr. V. Olteanu Economia intreprinderii turistice, UCDC Facultatea de management turistic si comercial - Bucuresti 1993 4. Suzana Ilie, Ctplina Popovici, Rodica Albu Planificare operaional, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2006 1.

23

ANEXE Structura organizatorica a unei intreprinderi

Structura ierarhic-functionala(mixta)

24

Resursele ntreprinderii

Cldiri

Resurse materiale

Utilaje de producie

Materii prime de baz

Resurse

Materii prime i materiale Resurse energetice

Materii prime auxiliare

Resurse financiare

Obinute prin finanarea de la buget


ntreprinderi aflate n proprietatea statului

Obinute prin credite bancare Obinute prin credite comerciale


(vnzarea pe credit)

Obinute prin autofinanare


(reinvestirea profitului, amortizri etc.)

Obinute prin leasing


(acordul prin care se transfer dreptul de folosin asupra unui bun, pe o durat stabilit, n schimbul unei redevene)

Obinute prin emiterea de obligaiuni Alte forme

Resurse umane Resurse informaionale

25

26