Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. SUBSISTEMUL ORGANIZATORIC
Acest tip de structură mai poartă denumirea de structură „staff and line”:
compartimentele organizate pe funcţiuni la vârful piramidei conducerii sunt
considerate „staff” iar compartimentele specializate pe produse sunt considerate de
tip „line”. Avantajul acestor scheme constă în concentrarea rezolvării unor
probleme funcţionale la nivelul superior al conducerii în loc de a fi dispersate pe
divizii şi produse; în acest fel se rezolvă problemele apărute cu costuri mai scăzute,
asigurându-se totodată şi o încărcare mai bună a personalului de specialitate. Se
remarcă în schimb lipsa unei conexiuni directe a compartimentelor „staff” cu
compartimentele operaţionale specializate pe produse şi conflictul dintre cei care
„dau sfaturi” şi cei cărora le sunt adresate.
4. Organigrama structurii în matrice (în loc de produse pot fi proiecte,
programe, teme de cercetare) îmbină compartimentele funcţionale cu direcţiile pe
produse, conform schemei din figura de mai jos:
Organigrama structurii în matrice admite aceleaşi avantaje cu organigramele
pe produse sau hibride, fără a dubla personalul de conducere şi cel administrativ.
5. Structura organizatorică, concepută pe centre de gestiune (CG) după
criteriul geografic - este similară cu organigrama pe produse, cu deosebirea că
gruparea compartimentelor se face după regiunile spaţiului geografic deservit de
firmă.
V – Dispoziţii generale.
2. Fişa postului - prezintă în detaliu elementele impuse pentru fiecare
salariat, pentru a tutea exercita în condiţii normale activitatea. Aceasta serveşte ca
document organizatoric indispensabil fiecărui salariat şi ca suport pentru evaluarea
muncii şi a comportamentului salariatului. Descrierea posturilor cuprinde două
părţi: prezentarea postului şi cerinţele faţă de ocupantul postului.
3. Organigrama este reprezentarea grafică a modului de structurare formală
a organizaţiei, redând o parte din componentele structurii şi anume:
compartimente, niveluri ierarhice, relaţii organizatorice, ponderea ierarhică, etc.
4. Procedurile şi tehnicile administrative asociate au menirea de a
concretiza funcţionarea compartimentelor care vin în contact cu tehnologia de
lucru şi cu ordinea internă ce trebuie stabilită pentru fiecare compartiment din
structura firmei. De exemplu:
- trecerea personalului dintr-o categorie de salarizare în alta;
- modul de verificare a cunoştinţelor şi de testare a aptitudinilor personalului
la angajare şi pe parcursul activităţii;
- stocarea, transportul şi prelucrarea informaţiilor, etc.
2. SUBSISTEMUL DECIZIONAL
Decizia managerială este un produs al managementului firmei şi reprezintă o
linie de acţiune, aleasă în mod conştient, dintr-un număr de alternative posibile, în
scopul realizării anumitor obiective în condiţii de eficienţă maximă. Aceasta
influenţează acţiunile şi comportamentul a cel puţin unei alte persoane decât
decidentul. Decizia implică:
- unul sau mai multe obiective bine determinate;
- identificarea mai multor variante pentru atingerea obiectivelor;
- existenţa unui proces raţional de alegere, care să utilizeze un aparat de
investigare şi prelucrare a datelor corespunzătoare.
În fundamentarea deciziei manageriale se cer respectate o serie de principii:
- principiul definiţiei, care presupune precizarea problemei de analizat pe
baza informaţiilor disponibile;
- principiul argumentării selective – faza de analiză şi alegerea deciziei;
- principiul delegării dreptului de a lua decizii – care recomandă luarea
deciziei la un nivel ierarhic cât mai jos posibil;
- principiul participării – presupune integrarea contribuţiei colective la
luarea deciziei.
Factorii primari ai deciziei manageriale sunt:
- decidentul, respectiv persoana sau grupul de persoane care adoptă decizia,
având o influenţă mare asupra calităţii deciziei;
- mediul ambiant, reprezentat de factorii şi condiţiile interne şi externe
firmei, care influenţează direct şi/sau indirect decizia managerială (structura
organizatorică, sistemul informaţional al firmei, nivelul de calificare a
personalului, etc).
Decizia de conducere trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe de
raţionalitate, şi anume:
- să fie fundamentată ştiinţific (în conformitate cu realităţile din cadrul
firmei şi pe baza unui instrumentar ştiinţific corespunzător);
- să fie împuternicită (trebuie adoptată de managerul în sarcina căruia este
înscrisă în mod expres, acesta dispunând de cunoştinţele, calităţile şi aptitudinile
necesare);
- să fie clară, concisă şi să nu ducă la interpretări diferite;
- să fie oportună (să se încadreze în perioada optimă de elaborare şi
operaţionalitate);
- să fie eficientă (urmăreşte obţinerea unui efect sporit cu un anumit efort);
- să fie completă (cuprinzând toate elementele necesare înţelegerii corecte şi
implementării).
Tipologia deciziilor
1. După gradul de cunoaştere a mediului ambiant şi a posibilităţii obţinerii
unor rezultate:
- decizii în condiţii de certitudine – se cunosc precis situaţiile care vor
interveni, sunt controlabile şi există posibilitatea previzionării evoluţiei acestora;
- decizii în condiţii de risc – nu se cunosc datele foarte bine, variabilele cu
care se lucrează sunt mai greu de controlat iar gradul de certitudine privind
obţinerea rezultatelor potenţiale este redus;
- decizii în condiţii de incertitudine – se manifestă prin necunoaşterea
condiţiilor obiective.
2. După orizontul de timp pentru care se adoptă şi implicaţiile asupra
obiectului condus:
- decizii strategice – vizează orizonturi mari de timp (3-5ani) şi se referă la
problemele majore ale activităţii întreprinderii, influenţând întreaga activitate a
acesteia. Se adoptă la nivelele superioare de conducere.
- decizii tactice – se referă la o perioadă de 6 luni – 2 ani şi vizează
domeniile importante ale firmei, influenţând doar o parte din activităţile acesteia.
- decizii curente – se adoptă pe un interval foarte redus de timp, fiind
întâlnite la nivelele medii şi inferioare de conducere (afectează numai o mică parte
a activităţilor firmei).
3. După numărul de persoane care fundamentează decizia:
- decizii unipersonale;
- decizii de grup.
4. În funcţie de frecvenţa elaborării lor, există:
- decizii unice;
- decizii repetitive periodice (care se emit la intervale regulate de timp) sau
decizii repetitive aleatorii (se repetă în mod regulat, emiterea lor fiind impusă de
regulă, de factori necontrolabili).
5. După amploarea competenţei decizionale:
- decizii integrale, emise de managerul care poartă integral responsabilitatea
pentru consecinţele acestora;
- decizii avizate, a căror aplicare presupune avizarea anterioară de către un
nivel ierarhic superior.
6. În funcţie de numărul de criterii folosite în fundamentarea deciziei,
acestea pot fi:
- decizii unicriteriale;
- decizii multicriteriale.
Pentru a putea lua o decizie (strategică sau tactică) corespunzătoare, un
manager trebuie să respecte următoarele etape: identificarea şi definirea problemei;
stabilirea criteriilor şi obiectivelor decizionale; stabilirea variantelor decizionale
posibile; alegerea variantei optime; aplicarea variantei optime; evaluarea
rezultatelor. Modelul general al procesului decizional (mecanismul) este prezentat
în figura următoare:
3. SUBSISTEMUL INFORMAŢIONAL