Note de curs 8

Management
Funcţiile firmei II
Funcţie de pesonal.
Prin ea se asigură resursele umane necesare activităţii întreprinderii precum şi motivarea
acestora.
- urmăreşte ca fiecare post (poziţie să fie încadraţi personal de specialitate).
- prevede previzionarea necesarului de personal.
- formarea personalului.
- selecţia cât mai apropiată de activitățile viitoare ale viitorilor angajați;
- încadrarea;
- evaluarea şi motivarea;
- perfecţionarea şi promovarea.

Cerinţe şi tendinţe:
- perfecţionarea întregului personal;
- învăţământul permanent inclusiv a celui managerial.
- disciplinarea şi creşterea responsabilităţii.
- motivarea complexă a personalului.
- salarizare potrivit importanţei postului.
- salarizare potrivit calificării.
- sistem de prime şi recompense precum şi facilităţi.
Constituirea unei culturi organizaţionale proprii fiecărei companii întemeiată pe valorile
economiei de piaţă şi ale ataşamentului faţă de firma care îţi asigură veniturile existenţei.
- operaţionalizarea principalelor abordări ale managementului resurselor umane.
- funcţiile firmei să fie abordate nu simplist; nu în sine ci în înterdependenţa lor şi
condiţionarea reciprocă.
- echilibrarea raportului dintre funcţiile întreprinderii.
- modernizarea instrumentarului de implementare a funcţiilor firmei.

2. Organizarea structurală.
- concept; - structuri; - componente; - clasificări şi organisme.
Structura organizatorică a întreprinderii reprezintă ansamblul subdiviziunilor
organizatorice astfel constituite încât să asigure premisele de organizare, în scopul stabilirii şi a
înfăptuirii obiectivelor firmei.
Are două componente importante:
1. componenta managerială (de conducere).
2. structura de producţie.
Structura managerială.
Aceasta este constituită din ansamblul managerilor de nivel superior şi al subdiviziunilor
organizatorice, prin a căror decizii şi acţiuni trebuie se asigură condiţiile manageriale, tehnice,
economice, de personal necesare desfăşurării activităţilor compartimentelor companiei.
Acesta cuprinde:
- managementul participativ: adunarea generală a acționarilor, consiliul de
administrație;
- managementul general și adjuncții săi;
- compartimente funcționale;
1
 - compartimente de concepție constructivă și tehnologică.
Structura de producție reprezintă totalitatea subdiviziunilor organizatorice ale companiei
care cuprinde subdiviziunile operaționale și de producție.
Structura organizatorică a firmei constituie expresia resurselor materiale, umane
informaţionale încorporate, precum şi caracteristicile modului în care acestea funcţionează.
Structura organizatorică conţine elemente endogene şi exogene a căror existenţă
determină caracteristicile organizării structurale şi pot fi individualizate sub forma
caracteristicilor variabilelor operaţionale care influenţează (determină) organizarea firmei.
Exemple de variabile organizaţionale:
- statutul juridic şi actul de constituire.
- natura societăţii poate fi: S.A.; S.R.L.; mixtă.
- dimensiunea organizaţiei;
- complexitatea producţiei şi caracteristicile procesului de producţie;
- nivelul de dotare tehnică;
- specializarea;
- cooperarea în producţie;
- dispersia teritorială a unităţilor;
- particularităţile de organizare şi desfacere;
- caracteristici ale organizării formale şi parametrii organizării informale;
- gradul de mecanizare; de automatizare, de înregistrare, transmitere şi prelucrare a
informaţiei;
- potenţialul uman şi caracteristicile ei;
- concepţia managerilor asupra organizării;
- legislaţia în domeniu.
Structura organizatorică prin specificul său condiţionează nivelul de profitabilitate și
asigură osatura (articularea internă) a sistemelor de conducere şi are implicaţii esenţiale cu
caracter: economic, social uman, motivaţional, climat de muncă şi cultura organizaţională.

Componentele structurii organizaţionale: postul, funcţia, ponderea ierarhică, compartimentul,

nivelul ierarhic, relaţii organizatorice.
Postul: constituie cea mai simplă subdiviziune organizatorică a firmei. Se defineşte ca
ansamblul sarcinilor, obiectivelor, componentelor şi responsabilităţilor ce revin unui salariat.
Obiectivele postului sunt:
- se constituie din caracterizări sintetice ale utilităţilor postului;
- exprimă raţiunea pentru care acesta este constituit;
- stabileşte nivele de subordonare şi de cooperare atât pe orizontală cât şi pe verticală;
- conţine criterii de evaluare a muncii salariatului;
- obiectivele postului se realizează prin sarcini care sunt componente de bază
ale unui proces de muncă simplu sau complex care prezintă autonomie operaţională în cadrul
căruia se efectuează, de regulă activităţile de către o singură persoană.
Competenţa respectiv autoritatea formală a postului se referă la limitele în cadrul cărora
pot acţiona titularii de posturi.
Responsabilitatea reprezintă obligaţia ce revine titularului de post pentru îndeplinirea
obiectivelor individuale.

2
 Raţionalizarea postului presupune eficienţa muncii desfăşurată de titularul său iar
nesincronizarea sarcinilor cu competenţele, cu responsabilităţile şi cu obiectivele înseamnă
DEZASTRU.

Figura 1 Triunghiul de aur al organizării întreprinderii

Funcţia : însemnează totalitatea posturilor cu caracteristicile principale similare.

Funcţia poate fi:
- managerială (de coordonare, conducere);
- de execuţie.
Funcţia managerială (de coordonare) are o sferă de activitate mai largă. Competenţele
şi responsabilităţile mai mari cu referire la obiectivele colectivului condus implică sarcini de
previziune şi de organizare a muncii unei formaţii de lucru.
Funcţia de execuţie are obiective individuale limitate, responsabilităţi reduse nu implică
adoptarea de decizii privind munca altor titulari de posturi.
Ponderea ierarhică: În cadrul ponderii ierarhice, particularităţile structurii organizatorice
moderne presupune o pondere semnificativă mare a funcţiilor manageriale respectiv un număr
nemijlocit de salariaţi conduşi (4 – 8 salariaţi).
- printr-o proporţie considerabilă a funcţiilor de înaltă calificare în cadrul funcţiilor de
execuţie.
- Prin atenuarea diferenţelor dintre funcţiile manageriale şi a funcţiilor de execuţie care
sunt cu o calificare tot mai ridicată.
Compartimentul reprezintă ansamblul persoanelor ce efectuează munci omogene sau
complementare pe acelaşi amplasament şi contribuie, de regulă la înfăptuirea aceloraşi obiective
subordonate aceluiaşi manager.
Exemple: ateliere, laboratoare, servicii, birouri.
Compartimentele pot fi:
- operaţionale, de exemplu: secţiile de producţie.
- funcţionale: cele care pregătesc deciziile pentru managerul superior. De exemplu:
studii, analize, proiecte şi altele.
Tendinţa în domeniul compartimentelor este de extindere a automatizării iar într-un final
efectiv va fi diminuarea personalului.
Nivelul ierarhic: este constituit din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe
aceeaşi distanţă faţă de adunarea generală AGA sau faţă de acționarul principal (proprietar).

3
 Tendinţa în materie de nivel ierarhic este de diminuare a nivelelor ierarhice şi apropierea
conducerii(managementului) de partea de execuţie.
Relaţiile organizatorice, formale definesc raporturile oficiale dintre subdiviziunile
organizatorice (posturi, funcţii, compartimente).
Relaţiile organizatorice pot fi:
- de autoritate;
- ierarhice;
- funcţionale;
- de stat major;
- de cooperare;
- de control.
1. Relaţiile de autoritate: Sunt rezultate din măsurile elaborate de managerul
unităţii şi condiţionează decisiv desfăşurarea activităţii. Ele sunt imperative.
2. Relaţiile ierarhice se stabilesc prin raporturile de subordonare dintre titularii
posturilor manageriale.
3. Relaţiile funcţionale se stabilesc prin sistemul legăturilor dintre compartimente (unele
cu autoritate formală).
4. Relaţiile de stat major sunt instituite atunci când unor persoane sau unui grup de
persoane li se delegă de către manager sarcina soluţionării unor probleme ce afectează obiectivele
unor compartimente.
OBS 1. A DELEGA ESTE O ARTĂ DAR CINE DELEAGĂ TREBUIE SĂ PĂSTREZE
CONTROLUL.
OBS 2. CEI CE PRIMESC DELEGAŢIA NU AU DREPT DE DECIZIE, CI
ACŢIONEAZĂ ÎN NUMELE CONDUCĂTORULUI DAR NU ARE VOIE SĂ DECIDĂ.

Tendinţe privind relaţiile formale.

O mai pronunţată apropiere de mijloacele tehnice avansate şi diminuarea distanţei dintre
nivele ierarhice.

Figura 2 Reprezentare grafică a structurii organizatorice

Relaţiile de cooperare se stabilesc printre posturi situate pe acelaşi nivel ierarhic dar în
componenţa aceluiaşi compartiment. Ele sunt punţi de legătură între servicii, birouri, secţii.
Facilitează soluţionarea unor probleme ce apar cu o anumită periodicitate în scopul evitării liniei
ierarhice. Deci favorizează operativitatea.
4
 Aceste relaţii apar spontan pe baza relaţiilor umane.
Relaţiile de control: Există între organismele specializate de control şi celelalte subdiviziuni
organizatorice ale companiei.
Competenţa de control nu presupune competenţă managerială.
Concluziile rezultate din control constituie temei pentru decizii manageriale.

Concluzii: Relaţiile ierarhice. Relaţiile funcţionale, de stat major şi de cooperare sunt

expresia creşterii ponderii factorilor calitativi pe care se întemeiază conceperea acţiunilor de
previziune, concepţie tehnică, financiară şi de personal.