Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Proiect la disciplina MANAGEMENT

Student:
Specializare:

Suceava, 2017/2018
CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………4
Capitolul I: Noţiuni referitoare la structura organizatorică……………………………5
1.1.Definirea noţiunii de structura organizatorică.Elemente de bază…………5
1.2.Documente de formalizare a structurii organizatorice…………………….7
1.3.Tipuri de structure organizatorice…………………………………………8
1.4.Relaţii ce se stabilesc în cadrul unei structure organizatorice……………..9
Capitolul II: Studiu de caz……………………………………………………………11
Concluzii
Bibliografie

2
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
A UNEI ÎNTREPRINDERI

3
INTRODUCERE
Având în vedere importanţa deosebită în cadrul unei întreprinderi, se poate spune că
reprezentarea grafică a unei structuri organizatorice denumită organigramă este considerată ca
fiind scheletul acesteia. Aceasta reprezintă un element esenţial al sistemului de conducere,
determinând într-o proporţie însemnată funcţionalitatea organizaţiei, modul de utilizare a
resurselor, nivelul cheltuielilor şi eficienţa activităţilor.
Prin structura organizatorică (S.O.) se înţelege ansamblul persoanelor cu funcţii de conducere şi
a compartimentelor de muncă tehnice, economice şi administrative, modul cum sunt acestea
constituite şi grupate, precum şi legăturile ce se stabilesc între ele în vederea funcţionării
normale a întreprinderii.
Îndeplinirea de către o întreprindere a obiectivelor stabilite în condiţii cât mai eficiente necesită
în primul rând o conducere cât mai competentă şi un cadru organizatoric raţional care se
realizează prin elaborarea structurii sale organizatorice. Structura organizaţională trebuie
efectuată în vederea asigurării cadrului organizatoric pentru atingerea obiectivelor întreprinderii
în condiţii cât mai eficiente, cu mai multă uşurinţă.
Funcţionalitatea structurii organizatorice este condiţionată atât de factori endogeni, cât şi de
factori exogeni firmei, analiza acestora constituind o rezervă nelimitată în creşterea eficienţei
managementului firmei. În categoria factorilor endogeni se situează de regulă cei 4 P, şi anume:
produsul, preţul, plasarea şi promovarea. În categoria factorilor exogeni se situează acei factori
asupra cărora firma poate exercita un control mai redus şi care sunt caracterizaţi prin
eterogenitate; între aceşti factori putem include: cererea de produce, practicile comerciale,
concurenţa, cultura, conjuctura, tehnologia, legislaţia.

4
CAPITOLUL I: NOŢIUNI REFERITOARE LA STRUCTURA
ORGANIZATORICĂ
1.1.Definirea noţiunii de structură organizatorică. Elemente de bază
Structura organizatorică este o componentă a structurii generale a întreprinderii (fig. 1) şi
reflectă „anatomia întreprinderii”. Ea se proiectează pe baza unor norme, reguli, principii şi
documente oficiale.
Structura organizatorică reprezintă un ansamblu de funcţii şi relaţii care asigură dirijarea
sistemului către obiectivele propuse.
Este formată din două părţi distincte:
a) Structura de conducere sau funcţională;
b) Structura de producţie sau operaţională.

Fig.1

Structura organizatorică se poate exprima şi sub formă grafică, ilustrarea grafică fiind prezentată
prin organigramă.

1.1.1 Structura funcţională


Structura funcţională reprezintă ansamblul membrilor de conducere şi al
compartimentelor(tehnice, economice şi administrative), modul de constituire şi grupare al
acestora, precum şi relaţiile dintre ele, necesare desfăşurării corespunzătoare a procesului
managerial şi de execuţie.

5
Componentele structurii funcţionale sunt:
a) Postul- reprezintă ansamblul obiectivelor, cu sarcinile, competenţele, responsabilităţile
asociate, care revin spre exercitare, în mod regulat, unei persoane angajate în
întreprindere.
Trăsăturile obligatorii ale unui post de muncă sunt:
 autoritatea formală: limita în care titularul postului are dreptul de a acţiona pentru
realizarea obiectivelor;
 compentenţa profesională: nivelul de pregătire, experienţă;
 responsabilitate: obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii derivate din
obiectivele individuale ale postului.
Fişa postului
 descrierea postului: adică funcţia, serviciul, direcţia unde este încadrată
persoana, relaţiile ierarhice şi funcţionale, responsabilităţile şi limitele de
competenţă;
 cerinţele postului: studii, specializare, vechime, calităţi personale, aptitudini.
Totalitatea posturilor definite prin aceleaşi caracteristici principale formează o funcţie.
b) Funcţia- ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce-i revin unui angajat al
întreprinderii, precum şi responsabilităţile, competenţele şi relaţiile ce decurg din postura
de salariat al întreprinderii. Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi
responsabilitatea persoanei.
Funcţia unei persoane este definită prin:
 atribuţiile şi sarcinile de îndeplinit;
 responsabilităţile pe care aceasta le implică;
 compentenţele şi relaţiile pe care salariatul trebuie să le manifeste.
După natura competenţelor, autorităţii şi responsabilităţii pe care le implică o funcţie, se disting
două tipuri de funcţii:
 de conducere – cu sarcini şi atribuţii de coordonare, cu grad mare de responsabilitate şi
autoritate;
 de execuţie – în cadrul cărora se efectuează sarcini de execuţie operativă fără luarea unor
decizii privind munca altor titulari de posturi, nu coordonează, nu conduc.
c) Compartimentul – o reunire sub aceeaşi autoritate ierarhică a unui anumit număr de
persoane, cărora le revin permanent sarcini bine definite.
După modul de participare la realizarea obiectivelor, compartimentele sunt:
 operaţionale – contribuie direct la realizarea obiectivelor derivate şi generale ale
întreprinderii(secţiile de producţie, depozitele);
 funcţionale - participă la fundamentarea strategiilor şi politicii globale a
întreprinderii(diviziile, serviciile).
Elemente caracteristice compartimentelor de muncă:
Nivelul ierarhic – distanţa faţă de conducerea unităţii. Fiecare nivel ierarhic are o anumită
autoritate şi responsabilitate în scopul îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor.
Piramida ierarhică – cuprinde totalitatea treptelor ierarhice şi a legăturilor structurale dintre
compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice.

6
Ponderea ierarhică (norma de conducere) – constituie numărul de persoane sau compartimente,
conduse nemijlocit de acelaşi cadru de conducere.
Relaţiile organizatorice – sunt alcătuite din ansamblul legăturilor dintre componentele structurii
stabilite prin reglementări oficiale. Relaţiile organizatorice pot fi:
 de autoritate;
 de cooperare;
 de control;
 de reprezentare.

1.1.2. Structura operaţională


Structura operaţională(de producţie) reprezintă ansamblul unităţilor de producţie, control şi
cercetare(secţii, ateliere, locuri de muncă), mărimea şi amplasarea lor pe teritoriul întreprinderii
şi legăturile ce se stabilesc între ele.
Secţia de producţie – reprezintă o unitate de producţie bine determinată sub aspect administrativ,
în cadrul căreia se exercită fie un produs, fie o fază a procesului tehnologic.
În funcţie de rolul pe care în au în procesul de fabricaţie a produselor incluse în programul de
producţie, secţiile pot fi:
 de bază;
 auxiliare;
 de servire.
Atelierul de producţie – reuneşte mai multe locuri de muncă, care fie execută aceeaşi operaţie
tehnologică, fie efectuează un ciclu de operaţii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau
unui produs.
Locul de muncă – reprezintă o anumită suprafaţă de producţie, dotată cu mijloace de muncă şi
organizate pentru realizarea unei operaţii sau a unei lucrări de către un muncitor sau un grup de
muncitori.

1.2. Documente de formalizare a structurii organizatorice


Pentru formalizarea unei structuri organizatorice se pot folosi următoarele documente:
a) Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinde cinci părţi, acestea fiind:
 Partea I – organizarea întreprinderii şi prezentarea structurii organizatorice;
 Partea a II-a – atribuţiile întreprinderii;
 Partea a III-a – conducerea întreprinderii;
 Partea a IV-a – atribuţiile şi diagrama de relaţii pentru fiecare comportament funcţional şi
de producţie;
 Partea a V-a – dispoziţii generale.
b) Fişa postului prezintă în detaliu elementele impuse unui salariat pentru a putea
exercita în condiţii normale activitate. Ea cuprinde:
 Denumirea şi obiectivele postului;
 Compartimentul;
 Competenţele;
 Responsabilităţile;
 Cerinţele(studii,vechime).
c) Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice.

7
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, pot fi:

 Organigrame generale;
 Organigrame parţiale.
Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor şi a relaţiilor dintre ele, pot fi:

 Organigrame piramidale(ordonate rectangular vertical) – sunt organigrame în care scara


ierarhică apare verticală, nivelurile ierarhice fiind ordonate de sus în jos. În raport cu
numărul nivelurilor ierarhice organigramele piramidale pot fi înalte sau aplatizate. Acest
tip de organigramă este sugestivă şi uşor de construit.
 Organigrame ordonate de la stânga la dreapta – se caracterizează prin ordonarea
nivelurilor ierarhice de la stânga la dreapta, marcând sensul delegării de autoritate. Deşi
nu sunt utilizate frecvent, aceste tipuri au avantajul că respectă sensul normal de scriere,
sunt mai simple şi mai compacte.
 Organigrame rabatate – reprezintă o combinaţie între organigrama piramidală şi cele
ordonate de la stânga la dreapta şi se obţin prin rabatarea unor linii.
 Organigrame circulare – la aceste organigrame scara ierarhică este radială, iar
elementele structurale se reprezintă pe diferite cercuri concentrice care constituie
nivelurile ierarhice. Cadrele de conducere de vârf sunt în cercul din mijloc.

1.3. Tipuri de structuri organizatorice


În cadrul unei structuri organizatorice, fiecare persoană trebuie să ştie: Cine este? Ce face? Cine
este responsabil şi pentru ce rezultate?

Criterii de clasificare a structurii organizatorice:

 Morfologic;
 Specializarea activităţilor şi divizarea pe compartimente;
 Modul de exercitare a autorităţii în interiorul organizaţiei;
 Capacitatea de adaptare a organizaţiei la mediu;
 Gradul de structurare a activităţilor şi de concentrare a autorităţii;
 Influenţa predominantă exercitată de anumite părţi ale structurii.

A. După criteriul morfologic, care are în vedere modul de plasare a componentelor


structurale, tipurile de structuri identificate sunt:
1. Structura ierarhică(liniară) – este adoptată, de obicei, de organizaţiile de
dimensiuni mici sau aflate la începutul activităţii, care dispun de un grad scăzut
de dotare tehnică.
2. Structura funcţională – a fost concepută pentru a elimina deficineţele structurii
ierarhice(tendinţa de supraaglomerare a managerilor, informare defectuoasă), pe
măsură ce dimensiunile organizaţiilor cresc.
3. Structura ierarhic-funcţională - constituie o îmbinare a precedentelor tipuri.
B. Potrivit criteriului specializării activităţilor şi divizării pe compartimente sunt
identificate:
1. Structura antreprenorială - este adoptată de organizaţiile de mici dimensiuni;
şeful organizaţiei conducându-şi în mod direct angajaţii, singura funcţiune cu un
manager este cea de producţie; formalizarea structurii este ignorată.

8
2. Structura funcţională - este adoptată des de către organizaţii, caracterizându-se
prin specializarea activităţilor şi integrarea lor în funcţiuni distincte, coordonarea
compartimentelor de însuşi şeful organizaţiei.
3. Structura matriceală - încearcă să combine formele structurii funcţionale şi
criteriile de specializare aflate la baza lor. Este adoptată de organizaţiile mari.
C. După modul de exercitare a autorităţii în organizaţie, întâlnim trei tipuri de structuri:
1. Structura tradiţională, în care autoritatea conducătorului se bazează pe obiceiuri
şi tradiţii.
2. Structura carismatică
3. Structura birocratică – autoritatea conducătorului se bazează pe reguli şi
proceduri adecvate postului ocupat şi oficializate prin documente scrise.

D. După capacitatea de adaptare la nevoi, distingem două tipuri de structuri:


1. Structura mecanicistă, caracterizându-se prin capacitatea de funcţionare în
condiţiile unui mediu stabil, liniştit şi slabă capacitate la adaptare la modificările
de mediu; activităţile şi sarcinile sunt descompuse în compartimente specializate;
grad înalt de specializare.
2. Structura organică, căreia îi corespund caracteristici, precum, capacitatea de
adaptare la condiţiile instabile ale mediului; apariţia frecventă a unor situaţii şi
probleme noi nu mai permit descompunerea şi atribuirea sarcinilor pe specializări
stricte; este o structură suplă, dinamică.
E. Gruparea structurilor organizatorice în funcţie de influenţa predominantă
exercitată de anumite părţi ale structurii aparţine lui H. Mintzberg. Acesta susţine că
părţile cheie ale structurii organizatorice sunt:
1. Vârful strategic, care corespunde managementului de vârf;
2. Tehnostructura, care include personalul din compartimentele funcţionale;
3. Nucleul operator, care include personalul compartimentelor operaţionale;
4. Linia de mijloc, care corespunde managementului mediu situat între vârful
strategic şi nucleul operator;
5. Personalul de suport, prin care se urmăreşte menţinerea controlului organizaţiei
asupra influenţelor exercitate de mediul extern si intern al acesteia.

1.4. Relaţii ce se stabilesc în cadrul unei structuri organizatorice


Relaţiile organizatorice constituie o altă componentă a structurii organizatorice şi exprimă
totalitatea legăturilor care se stabilesc între celelalte subdiviziuni organizatorice(posturi,
compartimente) instituite prin reglementări oficiale. Acestea se divid în funcţie de conţinutul lor:
1. Relaţii de autoritate, care la rândul lor se clasifică în:
a) Relaţii de autoritate ierarhică;
b) Relaţii funcţionale;
c) Relaţii de stat major.
2. Relaţii de cooperare, care sunt de două feluri:
a) Relaţii beneficiar-furnizor;
b) Relaţii de informare.
3. Relaţii de control
4. Relaţii de reprezentare.
Relaţiile de autoritate – exercitarea lor este obligatorie, asigură conducerea unitară şi
condiţionează în mod decisiv buna desfăşurare a activităţilor din unitatea economică. Aceste
relaţii pot fi grupate în:
9
a) Relaţii ierarhice – se exprimă aporturile stabilite între titularii posturilor de conducere
şi cei ai posturilor de execuţie.
b) Relaţii funcţionale - rezultă din exercitarea autorităţii funcţionale de care dispun
anumite compartimente şi se concretizează în regulamente, indicaţii metodologice,
studii, recomandări.
c) Relaţiile de stat major - se stabilisec prin delegarea sarcinilor, autorităţii şi
responsabilităţii de către managementul superior unor persoane în vederea
soluţionării unor probleme complexe ce afectează obiectivele uneia sau mai multor
compartimente.
Relaţiile de cooperare – se stabilesc între titularii posturilor pe acelaşi nivel ierarhic, dar în
compartimente diferite, în scopul realizării în comun a unor acţiuni sau sarcini complexe. Pentru
rezolvarea unor acţiuni în comun se recomandă ca obligaţiile şi drepturile fiecărei părţi să fie
consemnate într-un document organizatoric. Aceste relaţii pot fi:
a) Relaţii de furnizare sau relaţii beneficiar-furnizor - care au loc între secţiile de producţie
şi sectoarele de servire, se consemnează în documente organizatorice de tip contract.
b) Relaţii de informare - au un caracter de colaborare şi se stabilesc între diferiţi conducători
aflaţi pe acelaşi nivel ierarhic, exprimă relaţii de colaborare.
Relaţiile de control – apar şi funcţionează între compartimentele specializate de control şi
celelalte compartimente ale structurii.
Relaţiile de reprezentare – se stabilesc între managerii de nivel superior sau reprezentanţii
autorizaţi ai organizaţiei şi reprezentanţii altor organizaţii.

10
CAPITOLUL II : STUDIU DE CAZ
S.C. BETTY ICE S.R.L.

Scurt istoric al organizaţiei


Denumire: Societatea comercială „Betty ice” S.R.L. Suceava
Forma juridică: Societate cu răspundere limitată
Nr. de înmatriculare la Oficiul Registrul Comerţului: J33/2188/1994
Cod fiscal: RO 6726755
Societatea îşi desfăşoară activitatea în oraşul Suceava, la adresa Str. Cernăuţi, nr. 121.
Conform codului CAEN 1552, obiectul de activitate al societăţii este producerea îngheţatei,
producerea biscuiţilor specifici unui anumit sortiment de îngheţată, comercializarea produselor
obţinute şi operaţiuni de import-export din activitatea proprie.

Organigrama şi managementul firmei


Structura organizaţională a firmei este alcătuită din directorul general, ce are în subordine un
director executiv. Acesta din urmă, supervizează directorii de departamente(logistică, marketing,
resurse umane şi economic).

11
Organigrama firmei Betty Ice

Exemplu de post de conducere: Director general


Exemple de posturi executive: Birou aprovizionare; Birou promovare.
Relaţiile care au loc în cadrul întreprinderii S.C.”BETTY ICE” S.R.L, sunt:
 Relaţii de autoritate ierarhică: între directorul general şi şefii serviciilor;
 Relaţii de autoritate funcţională: între firma de contabilitate şi serviciul de resurse umane;
 Relaţii de cooperare: între serviciul de resurse umane şi marketing;
Tipul de structura organizatorică al întreprinderii este structura ierarhico-funcţională.

12
CONCLUZII

În concluzie, o structură organizatorică nu trebuie efectuată doar de dragul de o avea, ci în


vederea asigurării unui cadru organizatoric pentru atingerea obiectivelor întreprinderii în condiţii
cât mai eficiente, cu mai multă uşurinţă.
O altă importanţă a structurii organizatorice, o reprezintă faptul că aceasta evidenţiază posturile
de conducere create în întreprindere, favorizează comunicarea, rezolvarea operativă a
problemelor, reducerea consumurilor de muncă, în timp ce o organizare necorespunzătoare duce
la apariţia unor disfuncţiuni în activitatea firmei, generează dezordine şi ineficienţă.

13
BIBLIOGRAFIE

1) Aurel Burciu, „Introducere în management”, Editura Economică, Bucureşti, 2008


2) Albu Rodica, „Planificarea operaţională”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2006
3) www.betty.ro
4) http://conspecte.com

14