Organizarea structurală și structuri manageriale.

1. Organizarea – conceptul şi componentele structurii organizatorice.

2. Tipologia structurilor organizatorice.
3. Elaborarea structurii organizatorice.

1. Organizarea – conceptul şi componentele structurii organizatorice.

Funcţia de organizare constă în crearea structurii formale ale organizaţiei, selecţionarea

cadrelor necesare pentru realizarea hotărârilor adoptate la etapa de planificare.
În funcţie de conţinut organizarea are două forme principale:
a. Organizarea procesuală.
b. Organizarea structurală.
Ca obiect managerial organizarea procesuală constă în descompunerea proceselor de
muncă în elemente, adică în timpi, operaţii, mişcări, însoţite de analiza acestora în vederea
regrupării lor. Astfel organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor categorii de muncă,
a proceselor necesare realizării obiectivelor firmei. Rezultatul organizării procesuale este
delimitarea şi definirea funcţiunilor întreprinderii precum şi componentelor acestora, respectiv:
activităţi, atribuţii şi sarcini.
Funcţiunea este ansamblul activităţilor omogene realizate de angajaţi de o anumită
specialitate cu utilizarea unor metode şi tehnici specifice, în scopul realizării obiectivelor
derivate de gradul I. Într-o întreprindere de producţie avem următoarele funcţiuni:
1. Funcţiunea cercetare-dezvoltare – activităţile întreprinderii prin care se concepe şi se
implementează – 3 activităţi principale: previziune, concepţie tehnică, organizare
2. Funcţiunea comercială – procesele de cunoaştere a cererii şi ofertei pieţei, de procurare
a materiei prime, utilajului, echipamentelor necesare desfăşurării producerii firmei şi de vânzare
a produselor şi serviciilor acesteia (activităţi – aprovizionarea tehnicomaterială, vânzare,
marketing).
3. Funcţiunea de producţie – procesele de muncă prin care se transformă obiectele muncii
în produse finite şi servicii şi se creează condiţii bune de fabricaţie. (activităţi – programarea şi
lansarea producţiei; fabricaţia; control tehnic de calitate; întreţinerea şi repararea utilajului;
producţia auxiliară).
4. Funcţiunea financiar-contabilă – ansamblul activităţilor prin care se asigură resursele
financiare necesare atingerii obiectivelor firmei, precum şi evidenţa valorică a mişcării
patrimoniului (activităţi – financiară, contabilă, control financiar de gestiune). 5. Funcţiunea de
personal.
Funcţiunea e compusă din activităţi. Activitatea este ansamblul de atribuţii omogene
angajaţilor de o specialitate dintr-un domeniu mai restrâns în vederea realizării obiectivelor
derivate de gradul II.
În cadrul activităţilor sunt grupate atribuţiile. Ele reprezintă ansamblul sarcinilor precis
conturate care se execută periodic ori continuu de angajaţi cu cunoştinţe specifice unui domeniu
restrâns. Sarcina, la rândul ei, poate fi împărţită în operaţii şi mişcări.
Ex. Funcţiunea comercială este compusă din activitatea de marketing, aprovizionare,
vânzare. În activitatea de aprovizionare deosebim atribuţia de elaborare a contractelor.
Organizarea structurală constă în gruparea funcţiilor, activităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor în
funcţie de anumite criterii şi repartizarea acestora în scopul realizării lor în subdiviziuni
1
organizatorice pe grupuri de angajaţi. Rezultatul organizării structurale reprezintă serviciile,
secţiile, birourile, adică structura organizatorică a întreprinderii.
Structura organizatorică este ansamblul personalului, subdiviziunilor organizatorice şi
relaţiilor dintre ele.
În cadrul structurii organizatorice deosebim structura managerială (de conducere) şi
structura de producţie. Structura de conducere reuneşte ansamblul persoanelor compartimentelor
şi relaţiilor dintre ele care asigură desfăşurarea proceselor manageriale şi de execuţie. Structura
de producţie este alcătuită din ansamblul persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor prin care se
asigură realizarea directă a produselor şi serviciilor.
Componentele de bază ale structurii organizatorice sunt:
1. Postul.
2. Funcţia.
3. Compartimentul.
4. Nivelul ierarhic.
5. Sfera de autoritate.
6. Relaţiile organizatorice.
1. Postul – cea mai simplă componentă organizatorică a firmei ce se poate defini ca
totalitatea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor ce revin unui salariat spre
execuţie la un anumit loc de muncă.
Obiectivele postului reprezintă expresia cantitativă a scopurilor avute. Competenţa
(autoritatea) organizaţională exprimă limitele în cadrul cărora titularul de post are dreptul de a
acţiona în scopul realizării obiectivelor individuale. Responsabilitatea este obligaţia de a
îndeplini sarcinile ce derivă din obiectivele fiecărui post.
2. Funcţia este totalitatea posturilor ce prezintă caracteristici asemănătoare din punct de
vedere a ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii. Distingem două tipuri de
funcţii şi respectiv de posturi:
• de conducere, caracterizată printr-o pondere sporită a competenţelor, autorităţii şi
responsabilităţilor, ce se reflectă în luarea de decizii referitor la munca altor oameni.
• de execuţie – implică transpunerea în viaţă a deciziilor emise de titularii posturilor de
conducere.
3. Compartimentul este totalitatea persoanelor ce desfăşoară activităţi relativ omogene
ce solicită cunoştinţe specializate într-un domeniu, amplasate întrun spaţiu anumit şi subordonaţi
unui singur manager. În funcţie de modul în care contribuie la realizarea obiectivelor, avem:
• compartimente operaţionale care fabrică produse sau furnizează unele servicii ce
contribuie direct la realizarea obiectivelor (ex.: secţia de producţie, secţia de aprovizionare).
• compartimente funcţionale – ele pregătesc deciziile pentru managerii superiori şi acordă
asistenţă economică, de marketing. Rezultatele activităţii lor sunt recomandări, variante
decizionale (birou planificare, comercial, C-D).
4. Nivelul ierarhic este ansamblul subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii
orizontale la aceeaşi distanţă ierarhică faţă de managementul de vârf. Asupra numărului de
niveluri ierarhice influenţează direct proporţional dimensiunea firmei, diversitatea activităţii,
complexitatea producţiei, şi invers proporţional, competenţa managerilor.
În funcţie de numărul nivelurilor ierarhice, avem structuri organizatorice înalte şi
structuri plate.

2
 5. Sfera de autoritate sau ponderea ierarhică indică numărul de persoane direct
gestionate de un manager. Sfera de autoritate este în funcţie de numărul nivelurilor ierarhice. Cu
cât numărul acestora creşte, cu atât sfera de autoritate scade.
Ponderea ierarhică are valori diferite pe verticală: mai mică la nivelurile superioare şi mai
mare la nivelurile inferioare. Pe orizontală ea este diferită în dependenţă de natura lucrărilor
efectuate. La lucrări complexe sfera de autoritate este mică şi mare la lucrările de rutină.
6. Relaţiile organizatorice identifică ansamblul legăturilor dintre componentele
structurii instituite prin reglementări oficiale. În funcţie de conţinut avem următoarele relaţii:
1. Relaţii de autoritate. Se caracterizează prin faptul că executarea este obligatorie şi sunt
rezultat al reglementărilor oficiale. Relaţiile de autoritate sunt de trei tipuri:
a) relaţii ierarhice sau liniare prin care se asigură unitatea în decizii şi se stabilesc
raporturile între titularii posturilor de conducere situate pe diferite niveluri ierarhice şi dintre
aceştia şi executanţi.
b) relaţii funcţionale stabilite prin exercitarea autorităţii funcţionale de care dispun
anumite compartimente şi titulari de posturi concretizate în indicaţii şi proceduri din domeniul
său de specialitate. Aceste relaţii sunt o modalitate de influenţă a unui compartiment funcţional
asupra celuilalt compartiment.
c) relaţii de stat major iau naştere în urma delegării sarcinilor autorităţii şi
responsabilităţii unor persoane sau colective în vederea soluţionării unei probleme. Ele sunt o
urmare a reprezentării managerilor de nivel superior.
2. Relaţiile de control apar şi funcţionează între compartimentele specializate în
efectuarea controlului şi celelalte subdiviziuni. În acest caz autoritatea de a controla nu
presupune şi competenţa de a conduce. Deciziile impuse de rezultatele controlului sunt luate de
către şefii ierarhici ai celora ce au fost controlaţi.