ROLUL, FUNCŢIILE ŞI NATURA ECONOMICĂ A STOCURILOR

Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale, care se acumulează în depozitele

şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit volum şi într-o anumită structură,
pe o perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Practic stocurile sunt rezultatul activităţii de aprovizionare şi de desfacere (al
activităţii comerciale).
Stocurile sunt dependente de:
- natura şi caracteristicile materialelor şi produselor;
- de condiţiile şi modalităţile de furnizare;
- de asigurarea transportului;
- de strategiile care se abordează pe această linie.
Scopul constituirii stocurilor:
- îndeplinirea obiectivului de bază pe care fiecare agent economic şi l-
a propus.
În general, scopul formării stocurilor este diferit:
- la nivelul economiei guvernul constituie stocuri sub forma rezervei
naţionale pentru resursele materiale strategice sau deficitare în scopul de a pune la
adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră:
- seisme;
- inundaţii;
- stare de necesitate;
- evitarea conjucturilor economice nefavorabile sau a penuriei.
- agenţii economici constituie stocuri pentru:
- alimentarea continuă a subunităţilor de consum;
- servirea clienţilor în vederea desfăşurării normale a activităţii;
- realizării obiectivelor ce şi le-au propus.
Stocurile îndeplinesc o funcţie vitală pentru armonizarea fluxurilor dintr-o
întreprindere:
cumpărarea  aducerea (transportul)  recepţia, depozitarea  pregătirea
pentru consum - utilizare a materialelor  trecerea acestora prin fazele de
prelucrare până la magazia de produse finite  expedierea sau livrarea produselor
la clienţi, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi în desfacere -
vânzare.
„Funcţia vitală“ a stocurilor nu justifică o supradimensionare a lor deoarece
conduce la o imobilizare de capital. În mod obişnuit un mare concern dispune de
stocuri a căror valoare reprezintă cca. 25% din capitalul investit.
Deţinerea de stocuri necesită:
 - spaţii comerciale amenajate şi dotate;
- cheltuieli de depozitare - păstrare;
- taxe de asigurare, dobânzi la credite.
Un efect negativ care se poate produce în timpul stocării este uzura morală a
resurselor materiale sau produselor stocate şi chiar uzura fizică.
În anumite situaţii intervine necesitatea obiectivă de formare a unor stocuri
curente necesare pentru:
- formarea unor stocuri sub forma rezervei naţionale;
- periodicitatea producţiei la furnizori;
- periodicitatea transportului.
Eventualele dereglări în livrările de la furnizori sau în producţia acestora
determină formarea unor stocuri de siguranţă la consumatori.
Întreruperea exploatării (producţiei) sau a transportului ca urmare a
condiţiilor naturale, de climă, de sezonalitate a producţiei pentru anumite produse
determină formarea stocurilor sezoniere. Astfel se formează stocurile de iarnă la
constructori (agregate, ciment etc.).
Necesitatea pregătirii sau a condiţionării materialelor înainte de trecerea lor
în consum implică constituirea stocurilor de pregătire sau condiţionare.
Pentru minimizarea cheltuielilor necesare formării stocurilor se efectuează
analize şi calcule economice în urma cărora se stabileşte strategia şi politica firmei
în domeniul formării stocurilor şi anume:
 stabilirea tipurilor de stocuri;
 ce avantaje sau pierderi se înregistrează dacă se optează pentru
constituirea unui anumit stoc;
 trebuie stabilit un program optim, care să asigure un echilibru
între efectele negative şi cele pozitive ale formării unor stocuri.
Pentru aceasta este nevoie de cuantificarea efortului de stocare. Efortul de
stocare (E) se compune din două mari categorii de cheltuieli:
- Efortul direct (Ed) care cuprinde totalitatea cheltuielilor
necesare pentru deţinerea şi formarea stocurilor materiale;
- Efortul indirect (Ei) care reprezintă cheltuielile ce nu se mai
fac pentru achiziţionarea şi stocarea resurselor materiale în
ipoteza nestocării şi folosirea fondurilor financiar - valutare
pentru sporirea profitului, dezvoltarea producţiei, noi investiţii
etc.
Deci efortul de stocare este dat de suma:
E = Ed + Ei
Efortul de stocare reprezintă totodată suma cheltuielilor necesare pentru
formarea stocului:
Ed = Cs + Ct + Ca + Cr + Ci + Cma + Cp
 Cs = cheltuieli cu salariile muncitorilor şi ale personalului administrativ din
depozite, inclusiv contribuţiile privind asigurările sociale;
Ct = cheltuieli cu energia electrică, lubrifianţi, abur etc. (cheltuieli
tehnologice);
Ca = cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe);
Cr = cheltuieli de întreţinere şi reparaţii;
Ci = cheltuieli cu iluminatul, climatizarea spaţiilor;
Cma = cheltuieli cu mijloacele auxiliare sau de întreţinere;
Cp = cheltuieli cu perisabilităţi sau pierderile normale.
Efortul de stocare poate fi calculat pe orice perioadă (an, semestru, trimestru,
lună, zi).
În general, efortul direct de stocare este aproximativ constant în condiţiile în
care activitatea de menţinere a stocurilor într-un depozit are continuitate, fără mari
variaţii ale volumului şi valorii materialelor depozitate. În consecinţă se poate
determina un coeficient de calcul (a) care arată cât reprezintă cheltuielile aferente
efortului direct de stocare în raport cu valoarea medie anuală a materialelor stocate
(s). În aceste condiţii Ed (efortul direct de stocare) va avea următoarea formă:
Ed = a x s
a = coeficientul reprezentând

cheltuieli aferente Ed ED
—————————— ( ——)
s s
s = valoarea medie anuală a materialelor stocate
Ei = a x s x ei
ei = eficienţa investiţiei pentru dezvoltarea producţiei care se calculează
astfel:

Pr
ei = ———
I

Pr = profitul suplimentar obţinut prin punerea în funcţiune a investiţiei

realizate cu suma economisită prin evitarea formării stocurilor;
I = valoarea investiţiei care a influenţat creşterea profitului în perioada
respectivă.
Efortul specific (Esp) pe unitatea de valoare medie stocată va fi:

E
 Esp = ——— şi se exprimă în lei/ leu / an valoare medie a stocului.
s
În afara factorilor prezentaţi care determină nivelul optim de stocare mai
intră în analiza managementului şi următorii factori:
- Influenţa gradului de utilizare a capacităţilor de producţie la
furnizor asupra nivelului optim al stocurilor de materiale la
beneficiar;
- Frecvenţa livrărilor care trebuie stabilită ţinându-se seama de
condiţiile furnizorilor cât şi de cele ale consumatorilor;
- Normele minime de livrare;
- Capacitatea de transport în corelaţie cu distanţa de transport;
- Amplasarea şi apartenenţa stocurilor;
- Condiţiile naturale şi climatice;
- Capacitatea de depozitare.