Curs LAD 2022

Logistica aprovizionarii şi desfacerii
15. MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL AL STOCURILOR
15.1. Definirea stocului
Stocul reprezintă o rezervă de bunuri destinată vânzării sau aflată în

circuitul de producţie. El serveşte la asigurarea stabilităţii relative a
activităţilor din întreprindere.
Este posibil ca stocul să fie menţinut la un nivel scăzut, prin
aprovizionări frecvente şi în loturi relativ mici. În asemenea cazuri pot
apărea discontinuităţi în derularea activităţilor din întreprindere.
În general, dacă stocurile sunt mici, pot apărea întârzieri
inacceptabile în satisfacerea comenzilor.
Din contră, dacă stocurile sunt prea mari, deşi se asigură o cadenţă
bună a activităţilor interne, se produc imobilizări de capital circulant, care
pot deveni inadmisibile.
Ţinând cont de cele două situaţii extreme, conducerea întreprinderii
trebuie să găsească o linie de mijloc. Adică, pentru un volum raţional de
imobilizări băneşti în stocuri, să se asigure o ritmicitate satisfăcătoare a
activităţilor din organizaţie.
Programarea şi conducerea stocurilor reprezintă o funcţie
managerială critică. De calitatea acestei funcţii depinde fluxul numerarului,
relaţiile cu beneficiarii, profitul organizaţiei.
15.2. Categorii de stocuri
Stocurile se clasifică corespunzător scopurilor pentru care sunt

folosite. Cele mai cunoscute categorii sunt următoarele:
 Materii prime şi materiale. Acestea sunt bunuri achiziţionate de
firmă în forme ce urmează a fi prelucrate pentru obţinerea produselor finite.
De exemplu, ţiţeiul, minereul de fier, lemnul sau diferite semifabricate de uz
general (laminate, fire naturale sau sintetice pentru ţesături etc.).
 Producţia neterminată. Toate materialele asupra cărora s-au
efectuat operaţii de prelucrare, dar care nu au ajuns în formă finită în care
pot fi vândute, fac parte din această categorie.
 Produsele finite. Acestea sunt produse terminate, depozitate
temporar în aşteptarea expedierii sau vânzării.
1
Logistica aprovizionarii si desfacerii
 Stocuri în consignaţie. Acestea sunt constituite din mărfuri care

aparţin producătorului şi care se află temporar în consignaţie la dispoziţia
celui care le tranzacţionează sau le vinde cu amănuntul.
 Piese de schimb. Această categorie de stocuri este formată din
piese utilizate pentru a menţine în stare de funcţionare echipamentele pe
care întreprinderea le vinde sau cu ajutorul cărora îşi prestează serviciile.
 Materiale de ambalaj. Acestea sunt stocuri formate din unităţi de
ambalare a produselor finite: containere, recipienţi, etichete şi alte produse
similare. Ele sunt încadrate într-o grupă separată de stocuri mai ales în
cazurile în care au o pondere importantă în costul produsului livrat.
15.3. Costuri de menţinere a stocurilor
Orice stoc necesită costuri de depozitare şi întreţinere. De obicei,

aceste costuri se exprimă ca procent din valoarea totală a stocului.
Cheltuielile anuale pentru întreţinerea stocurilor sunt, în medie, de
25% din valoarea lor.
Aceste cheltuieli sunt determinate de patru cauze principale: uzura
morală, dobânzile, amortizarea şi depozitarea însăşi.
 Uzura morală. Fiecare unitate economică îşi asumă un anumit
risc legat de uzura morală a produselor aflate în stoc.
De exemplu, unele repere stocate pot deveni uzate moral, ca urmare a
schimbării modelelor produselor finite.
Oricât de riguros ar fi sistemul de dimensionare şi de control al
stocurilor, cantităţile necesare nu pot fi stabilite cu precizie absolută.
Organizaţiile economice bine conduse reexaminează periodic
stocurile aflate în surplus şi dispun lichidarea lor, într-un fel oarecare.
Ca regulă generală, nu trebuie să se ţină niciodată în stoc materiale
care nu sunt de utilitate imediată .
Cu toate acestea, este foarte greu de eliminat în totalitate cheltuielile
generate de uzura morală.
În general, aceste cheltuieli pot ajunge până la 10% din valoarea
anuală a stocurilor.
Totuşi, anumite organizaţii economice, printr-o bună gospodărire a
stocurilor, pot diminua aceste cheltuieli până la nivelul de 1…2%.
 Dobânzile. Stocurile afectează una dintre categoriile de bunuri cu
cea mai largă utilitate şi anume, banii.
2
Fiecare întreprindere dispune de o sumă limitată de bani; din aceasta

trebuie să-şi satisfacă proprietarii şi creditorii şi, în plus, să obţină beneficii
cât mai mari.
Niciodată capitalul disponibil nu este suficient de mare, ca o parte
din el să fie imobilizat în stocuri, fără a genera costuri suplimentare.
Se estimează că, în anumite ţări, dobânda ce ar putea fi câştigată,
dacă banii imobilizaţi ar intra în circuitul bancar, este de ordinul
cheltuielilor guvernamentale. Pe de altă parte, aceşti bani imobilizaţi ar
putea fi plasaţi în acţiuni din care s-ar obţine substanţiale dividende anuale.
 Amortizarea. În mod obişnuit, prin amortizare se înţelege
diminuarea, printr-un proces oarecare, a valorii unui activ.
În cazul stocurilor, amortizarea este determinată de cauze cum sunt
degradările din timpul depozitării sau transportului, oxidarea, evaporarea etc.
Cota de amortizare este în funcţie de tipul stocului, de modul de
depozitare, precum şi de politica generală a stocurilor din organizaţia
economică. Nivelul normal al cotei de amortizare (depreciere) este de circa
5% din valoarea anuală a inventarului.
 Depozitarea. Aceasta este una dintre cauzele cele mai evidente
ale cheltuielilor pe care le necesită stocurile. Aceste cheltuieli cuprind mai
multe categorii.
- cheltuieli pentru întreţinerea depozitelor şi magaziilor;
- cheltuieli pentru salariile personalului ce lucrează în spaţiile de
depozitare;
- cheltuieli legate de operaţiile de depozitare şi transfer al
obiectelor depozitate;
- cheltuieli fiscale şi de asigurare.
Cheltuielile de depozitare diferă foarte mult în funcţie de materialele
depozitate şi de utilităţile de depozitare folosite. În general, aceste cheltuieli
sunt egale cu cel puţin 4% din valoarea materialului depozitat.
Costul de menţinere a stocurilor poate fi destul de mare, pentru
anumite categorii de stocuri aceste costuri sunt după cum urmează:
Cauze Procent din valoarea
anuală a stocului
Uzura morală........................................................10%
Dobânzi..................................................................6%
Amortizare.............................................................5%
Depozitare..............................................................4%
TOTAL 25%
3
15.4. Structura stocurilor
Investiţiile făcute în stocuri pot servi unui scop numai dacă nivelul
stocurilor este optim.
Stocurile supradimensionate reprezintă o investiţie nerentabilă. De
aceea, foarte mulţi conducători de întreprinderi militează pentru diminuarea
acestor investiţii.
Este însă tot atât de adevărat, deşi nu întotdeauna recunoscut, că
stocurile subdimensionate pot fi tot atât de costisitoare.
Orice conducător doreşte să dispună de un criteriu obiectiv prin care
să-şi asigure dimensionarea stocurilor.
De obicei, în stocuri intră un număr foarte mare de materiale şi
repere.
Nu este neobişnuit ca în unităţile de desfacere cu ridicata (en-gros)
să se găsească zeci sau chiar sute de mii de sortimente.
În unităţile de desfacere cu amănuntul (en detail), sortimentele
depozitate în stoc sunt de ordinul sutelor, dar pot ajunge şi la ordinul miilor
sau chiar al zecilor de mii, dacă se iau în considerare diferitele dimensiuni şi
culori.
O astfel de diversitate poate da impresia că analiza stocurilor
întâmpină dificultăţi deosebite.
Din fericire există o metodă relativ simplă de a clasifica sortimentele
astfel încât analiza să se poată efectua cât mai uşor.
Baza acestei metode constă în alcătuirea unei liste, cunoscută sub
numele de distribuţie după valoare.
În această listă poziţiile înregistrate sunt în ordinea descrescătoare a
valorilor cantităţilor consumate sau vândute anual.
Metodologia de lucru este următoarea:
a) Se calculează volumul valoric anual al vânzărilor (sau
consumului) pentru fiecare poziţie din stoc. Aceasta se face înmulţind costul
unitar cu numărul de unităţii vândute (sau consumate) în fiecare an. Apoi se
sortează poziţiile în ordinea descrescătoare.
b) Se imprimă o listă a poziţiilor astfel ordonate, care conţine codul
sortimentului, numărul de unităţi vândute anul, costul unitar şi volumul
anual, corespunzător desfacerilor sau consumului.
c) Pornind de la începutul listei, se calculează, progresiv, poziţie cu
poziţie, totalul valorii desfacerilor (sau consumului) şi al valorii stocurilor.
4
d) Se calculează şi se imprimă, pentru fiecare poziţie, procentele

faţă de totalurile respective ale valorilor cumulate (până la aceea poziţie
inclusiv) ale stocurilor şi ale desfacerilor.
Aceste procente sunt necesare, de fapt, numai pentru câteva poziţii şi
pot fi calculate uşor.
Ca situaţie tipică, se va constata că un număr relativ mic de
sortimente deţin o pondere importantă în valoarea consumului (sau
desfacerilor) organizaţiei.
De exemplu sunt situaţii în care 1% din numărul sortimentelor are o
pondere de 15% din volumul consumului (sau desfacerilor). Sau primele 5%
dintre sortimente pot constitui 40% din volumul desfacerilor.
Continuând în această manieră, se poate descoperi că primele 20%
dintre sortimente pot acoperi până la 80% din volumul desfacerilor.
În ipoteza că 60% dintre sortimentele constituie 95% din volumul
desfacerilor, rezultă, implicit, că celelalte 40% poziţii contribuie numai cu
5%.
Multe cadre de conducere sunt surprinse de aceste date. Cu toate
acestea, realitatea arată că asemenea proporţii se regăsesc practic
întotdeauna în structura oricărui stoc.
Astfel spus, câteva poziţii importante au pondere hotărâtoare în
volumul desfacerilor, importanţa celorlalte fiind minoră.
Pentru diminuarea eforturilor de conducere a stocurilor trebuie să se
ţină seama tocmai de acest aspect.
Evitând concentrarea atenţiei pe prea multe poziţii lipsite de
importanţă, se realizează, implicit, economii considerabile de timp şi de
bani.
15.5. Analiza ABC
Această analiză se face cu scopul de a da reperelor aflate în stoc o

atenţie proporţională cu importanţa lor.
Importanţa unui sortiment este determinată de următoarele criterii :
- valoarea cantităţilor utilizate într-o perioadă de timp;
- intervalul necesar pentru refacerea stocurilor descompletate;
- cheltuielile pe care le implică discontinuitatea datorată ruperii
stocurilor.
5
În fapt, aşa cum s-a arătat, numai un mic procent din numărul
sortimentelor aflate într-o magazine sau depozit formează cea mai mare
parte a consumului.
Acestea sunt considerate sortimente de clasă A.
Pentru astfel de sortimente trebuie acordată o atenţie deosebită
menţinerii unor evidenţe exacte ca şi asigurării continuităţii stocului.
Reperele din categoria B sunt cele care au o importanţă mijlocie şi
cărora li se acordă o atenţie normală.
Categoria C este alcătuită din repere cu importanţă foarte mică. De
obicei, mai mult de jumătate din numărul sortimentelor aflate în stoc fac
parte din această categorie.
Înţelegând importanţa celor trei categorii (A, B, C) în activitatea de
programare şi conducere a stocurilor, o seamă de organizaţii au reuşit
diminuări substanţiale ale cheltuielilor pentru asemenea activităţi.
Repartizarea articolelor din stoc în cele trei clase A, B, C corespund
legii lui Pareto (fig. 15.1).
Este clar că analiza ABC este o urmare firească a distribuţiei după
valoare a sortimentelor aflate în stoc.
Curbele determinate experimental diferă de curba teoretică (fig.
15.1).
Ca urmare, repartizarea reperelor în cele trei clase A, B, C se face
după valorile raportului de discriminare:
Lungimea segmentului AC
RD  ,
Lungimea segmentului AB
după cum urmează:
Valoarea raportului RD Clase de repartiţie [%]
A B C
0 ,9  RD  1 ...................... 10 10 80
0 ,85  RD  0 ,9 ...................... 10 20 70
0 ,75  RD  0 ,85 ...................... 20 20 60
0 ,65  RD  0 ,75 ...................... 20 30 50
RD  0 ,65 ...................... Neinterpretabil (toate articolele
au aceeaşi importanţă)
6
100
B
80
Valoarea cumulată a criteriului [%]
C
60
curba teoretică
curba experimentală
40
20
A
0
Cumul de articole [%]
0 20 40 60 80 100
A B C
Fig. 15.1
15.6. Sistemul de conducere a stocurilor
Acest sistem (fig. 15.2) este alcătuit din următoarele subsisteme de

bază: prognoză, urmărire şi lansare.
 Subsistemul de prognoză se axează pe precizarea condiţiilor în
care trebuie lansate comenzile (momente şi cantităţi).
 Pentru a şti în ce moment trebuie să se lanseze comanda, este
necesar să se prevadă ritmul utilizării fiecărui reper. Pentru a sesiza din timp
schimbările ritmurilor de utilizare, prognozele se întocmesc relativ frecvent,
de obicei odată pe lună sau de două ori pe lună.
 Subsistemul de urmărire se axează pe controlul stocurilor pentru
a verifica dacă situaţia efectivă a acestora justifică lansarea comenzilor.
Dacă stocurile disponibile acoperă încă satisfăcător necesarul, nu se
lansează comanda.
Urmărirea stocurilor trebuie făcută riguros, dat fiind consumul
permanent din stoc.
Nu este neobişnuit ca, pe lângă operaţiile de urmărire efectuate
săptămânal, sau chiar de două ori pe săptămână, la unele repere să se
controleze situaţia stocului după fiecare eliberare din magazie.
7
 Subsistemul de lansare a comenzilor se axează pe stabilirea

cantităţilor de comandat, ţinând seama de evoluţia consumurilor şi a
costurilor.
Strategia de lansare a comenzilor trebuie să asigure un nivel minim
de cheltuieli pentru aprovizionare şi stocare.
Prognoze Date recente

anterioare despre reper
Calculul noii prognoze

SUBSISTEMUL
PROGNOZǍ Stabilirea momentului de lansare a
comenzii
Balanţa Fişierul
momentelor
reperului
de lansare
SUBSISTEMUL
URMǍRIRE
Este momentulul să
se comande?
Notă de
Cât?
aprovizionare DA NU
Fişierul Calculul
SUBSISTEMUL cantităţiilor cantităţiilor
LANSARE comandate comandate
COMENZI
Fig. 15.2
8
15.7. Stocul mediu
Stocul mediu, notat cu m, este o mărime deosebit de importantă, a

cărei cunoaştere este indispensabilă în programarea şi conducerea stocurilor.
Determinarea precisă a stocului mediu de face cu dificultate. Ideal,
ar trebui să se cunoască funcţia analitică de evoluţie a stocului, S(t), pe
intervalul de timp [0,  ] - fig. 15.3. În ipoteza că s-ar cunoaşte această
funcţie, stocul mediu se poate determina cu relaţia:

1
m
  S ( t )dt (15.1)
0
În practică, se aproximează curba de evoluţie a stocului (fig. 15.4) şi
astfel se pot utiliza relaţii mai simple.
S(t)
S(t) S1
S2
θ t θ t
Fig. 15.3 Fig. 15.4
Evoluţia în scară, ce corespunde în realitate ieşirilor din stoc, se

aproximează cu o dreaptă a cărei ecuaţie este:
S  S1
S( t )  2 t  S1 (15.2)

Dacă se ia ca exemplu S1=100, S2=10 şi θ =15 rezultă:
S ( t )  6 t  100
Aplicând relaţia (15.1) se calculează stocul mediu:
9
15
1
15 0
m ( 6 t  100 )dt  55 (15.3)
Acelaşi rezultat s-ar fi obţinut pentru stocul mediu şi făcând

semisuma celor două stocuri – iniţial şi final.
Cu toate acestea, relaţia de calcul cu semisuma stocurilor trebuie
utilizată cu precauţie, cu deosebire în cazul în care activitatea prezintă
iregularităţi (de exemplu, consum sezonier).
Un calcul numeric mai complex, însoţit de reprezentările grafice
aferente, se prezintă în cele ce urmează.
 Starea stocului :
- la 31 decembrie, 0 unităţi;
- la 30 aprilie, 10 unităţi;
- la 31 octombrie, 26 unităţi;
- la 31 decembrie, 18 unităţi.
 Intrări în stoc:
- la 1 ianuarie, 110 unităţi;
- la 1 mai, 60 unităţi;
- la 1 noiembrie, 124 unităţi.
Reprezentarea grafică a evoluţiei stocului este dată în figura 15.5 iar
graficul curbelor cumulate de intrări şi ieşiri este dat în figura 15.6.
T1 T2 T3 t [luni]
Fig. 15.5
10
300 294
250
Stoc cumulat
200 170
Cumulul ieşirilor din stoc
150
110 Cumulul intrărilor în stoc
100
50
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
t [luni]
Fig. 15.6
Pentru a calcula media stocului m trebuie observat că fiecărei

perioade T1, T2, T3 (fig. 15.5) îi corespunde un stoc mediu propriu m1, m2,
m3 .
Astfel, stocul mediu m se calculează cu relaţia :
Tm T m Tm
m 1 1  2 2  3 3 (15.4)
  
Introducând valorile numerice, se obţine :
4 110  10 6 70  26 2 150  18
m       58 (15.5)
12 2 12 2 12 2
15.8 Sisteme de lansare a comenzilor
Dacă se notează cu D cantitatea anuală necesară, exprimată în unităţi

fizice, q, cantitatea ce trebuie comandată la un anumit moment dat,
exprimată tot în unităţi fizice şi cu n frecvenţa lansării comenzilor, cele trei
mărimi sunt legate prin relaţia:
D  qn (15.6)
Sistemele de lansare a comenzilor au la bază ideea că, dacă unul
dintre elementele q sau n este variabilă independentă, celălalt devine
variabilă dependentă.
Astfel se pot imagina două sisteme de lansare a comenzilor:
11
a) Sistemul cu reaprovizionare constantă

În acest caz se pune problema determinării variabilei q care, odată
determinată, va rămâne constantă.
Presupunând că reaprovizionarea nu comportă întârzieri, iar stocul
de securitate este nul, într-o primă aproximare, sistemul poate fi schematizat
ca în fig. 15.7.
Nivelul
stocului
q
0 t1 t2 t3 Timp
Fig. 15.7
Se poate observa faptul că q este constant, iar n aleator. Pe de altă

parte reaprovizionarea se consideră instantanee la momentele t1, t2, t3, ....
Deşi, între două reaprovizionări succesive, stocul are o variaţie
oarecare, pentru simplificarea modelului se va considera că această variaţie
este liniară (fig. 15.8).
Nivelul stocului
0 t1 t2 t3 Timp
Fig. 15.8
12
Dacă se ţine cont de nivelurile corespunzătoare stocurilor de ruptură

(Sr) şi de securitate (Ss), se obţine reprezentarea din fig. 15.9.
q
q1 q3
S3
q2
P1 P2 P3
S2
Sr
P1’ P3’
S1
Ss P2’
t
d1 d2 d3
Fig. 15.9
În această figură s-au marcat cu d1, d2 şi d3 duratele de livrare

corespunzătoare a 3 comenzi consecutive, pentru cantităţile q1, q2, şi q3.
Comenzile sunt lansate când nivelul stocului disponibil devine S2,
adică egal cu stocul de securitate plus stocul de ruptură (S2=Ss+Sr).
Cu alte cuvinte, lansarea comenzilor se face în punctele P1, P2, P3.
Datorită faptului că pe durata reaprovizionării consumul poate avea
diferite evoluţii (P1P1’, P2P2’, P3P3’), nivelul stocului recompletat (q1, q2, q3)
devine o variabilă aleatorie.
În cazul unui consum ce depăşeşte nivelul stocului de ruptură, la
reaprovizionarea la timp nu se poate face decât apelând la stocul de
securitate, deşi rolul acestuia este cu totul altul.
Problema de bază care se pune este, desigur, punerea la punct a unui
sistem de informare care să permită stabilirea precisă a momentelor de
efectuare a reaprovizionării.
Acest sistem are la bază fie o inventariere permanentă a stocurilor,
fie un reperaj fizic al atingerii nivelului stocului de securitate.
Ambele demersuri sunt costisitoare, de aceea unele întreprinderi
preferă sistemul de reaprovizionare cu periodicitate constantă.
13
b) Sistemul cu periodicitate constantă

Acest sistem are la bază emiterea comenzilor la intervale de timp
egale (T1= T2= T3, fig. 15.10).
q
Stoc
maximal
q3
q2
q1
T1 t1 t2 t3 Timp
T2 T3
Fig. 15.10
Completarea stocului se face până la un nivel maximal, cu cantităţile

variabile q1, q2, q3.
În cadrul unui astfel de sistem se pune problema de a determina pe n
care, odată determinat, devine o mărime constantă.
q
Stoc maximal
P1
q1
q3
q2
P2
P3
t1 t2 t3
δ+ρ δ+ρ δ+ρ Timp
T1 T2 T3
Fig. 15.11
Luarea în considerare a duratei de reaprovizionare δ şi a celei de

securitate ρ conduce la reprezentarea din fig. 15.11.
14
Comenzile sunt lansate la momentele t1, t2, t3, ... Punctele de

comandă corespunzătoare sunt P1, P2, P3, ...
Sistemul fiind cu periodicitate constantă, T1= T2= T3= ...
15.9. Modele de optimizare a stocurilor
Aceste modele urmăresc două obiective importante:

- determinarea unui optim relativ, fie al periodicităţii n, fie al
cantităţii de comandat q ;
- determinarea unor niveluri de stoc: puncte de comandă, stoc de
securitate etc.
În felul acesta se poate asigura răspunsul la două întrebări
fundamentale:
- cât trebuie comandat ?
- când trebuie comandat ?
15.9.1. Modelul lui Wilson

Acesta este un model determinist care are la bază următoarele
ipoteze:
 cerere constantă;
 variaţie liniară a consumului;
 scară de timp divizată în cicluri egale;
 comenzile lansate la debutul fiecărui ciclu ;
 aprovizionare instantanee;
 nu există ruptură de stocuri.
În condiţiile ipotezelor menţionate, modelul urmăreşte minimizarea
costurilor ce decurg din politica de stocare.
Structura simplificată a acestor costuri este următoarea:
 Costurile de lansare a comenzii, notate cu c.
Aceste costuri se repetă de D q ori; în cadrul acestor costuri se
regăseşte, de regulă, prestaţia efectuată de serviciul de aprovizionare.
În cazul atelierelor de fabricaţie, aceste costuri au o structură mai
complexă, fiind determinate de elaborarea documentaţiei tehnologice,
pregătirea-încheierea fabricaţiei etc.
 Costurile de stocare (sau posesie), notate cu I.
Aceste costuri sunt generate de salariile celor care se ocupă cu
administrarea mărfurilor stocate, de amortizări, uzura morală, dobânzi etc.
15
Dacă se notează cu p preţul unitar de cumpărare şi cu τ rata costului

de posesie, costurile de stocare se pot exprima cu relaţia:
I  p 
Ţinând cont de ipotezele făcute, la care se adaugă precizarea că
lansarea comenzii pentru cantitatea q se face îndată ce stocul este nul,
rezultă că stocul mediu este :
q0
n
m 2 q (15.7)
n 2
Astfel costul total de stocare (posesie) poate fi considerat:
q 1
I    qp (15.8)
2 2
D
Dacă la acest cost se adaugă costul de lansare c se obţine costul
q
total:
1 D
CT  qp  c (15.9)
2 q
Se caută minimul acestei funcţii în raport cu q :
dCT 1 D 2 Dc
 p  2 c  q0  (15.10)
dq 2 q p
Optimul determinat este un minim întrucât derivata a doua a funcţiei

CT(q) este strict pozitivă
d 2 CT 2 Dc
 3 0 (15.11)
dq 2 q
q0 reprezintă cantitatea optimă care trebuie comandată. Frecvenţa
optimă de lansare va fi :
D Dp
n0   (15.12)
q0 2c
În ipoteza că se vor comanda cantităţile la perioade de frecvenţă n0,
se obţine costul minim:
1 D
CT0  q0 p  c (15.13)
2 q0
16
Modelul prezentat, extrem de simplu, prezintă următoarele avantaje:

- are un număr mic de parametri;
- parametrii pot fi uşor cuantificaţi;
- existenţa unei durate de reaprovizionare d nu modifică esenţa
modelului; este suficient să se lanseze comanda, pentru aceeaşi cantitate cu
un avans d în raport cu momentul epuizării stocului;
- variaţia funcţiei CT(q) în zona optimului este relativ mică (fig.
15.12).
Ultimul avantaj menţionat este deosebit de important. După cum este
cunoscut, calculele implicate de stocuri prezintă un anumit grad de
aproximare. Ca urmare şi valoarea optimului determinat prin calcul este
aproximativă. Forma relativ plată a curbei în domeniul optimului permite să
se considere o zonă de optim, respectiv:
q0  ( q01 , q02 )
Optimul funcţiei CT(q) corespunde punctului B (fig. 15.12), adică
abscisei pentru care:
1 D 2 Dc
qp  c  q0  şi AB  Aq0 (15.14)
2 q p
CT
CT(q)
q
I
CT0 2
B
A D
c
q
q01 q0 q02 q
Fig. 15.12
17
15.9.2. Optimul în cazul tarifelor regresive

În practica curentă, raporturile comerciale ale întreprinderii cu furnizorii
săi se bazează pe tarife regresive. Aceasta înseamnă că furnizorii pot acorda
reduceri de preţ, de la un nivel anumit al cantităţilor comandate. În felul acesta,
preţul unitar al produselor devine o variabilă ce depinde de mărimea comenzii.
Ţinând cont de acest aspect, în cazul tarifelor regresive trebuie să se
ia în considerare costul total de aprovizionare, respectiv:
D 1
CTA  Dp  c  qp (15.15)
q 2
Tarifele regresive pot rezulta din două modalităţi de reducere a
preţului:
a) Reducerea uniformă. În acest caz dacă se depăşeşte un anumit
prag S al cantităţilor comandate, reducerea se aplică la toate produsele cumpărate.
b) Reducerea progresivă. În acest caz reducerea se aplică numai
unităţilor comandate peste un anumit prag S.
 Cazul reducerii uniforme. Fie p1 preţul unitar de facturare,
înainte de reducere şi p2 preţul unitar de facturare după reducere. Evident p2  p1 .
Pentru o anumită cantitate q  S costul total de aprovizionare este:
D 1
CTA1  Dp1  c  qp1 (15.16)
q 2
Dacă aprovizionarea se face cu o cantitate q  S , costul total va fi:
D 1
CTA2  Dp 2  c  qp2 (15.17)
q 2
Cantităţile economice corespunzătoare aprovizionării la preţurile p1
şi p2 sunt respectiv:
2 Dc 2 Dc
q01  ; q02  (15.18)
p1 p 2
Costurile corespunzătoare cantităţilor q01 şi q02 sunt respectiv :
CTA01  CTA1 ( q  q01 ) ; CTA02  CTA2 ( q  q02 ) (15.19)
După cum se poate observa în fig. 15.13, CTA1  CTA2 pentru
oricare valoare a lui q.
Pentru a determina cantitatea optimă de aprovizionare Q0, este
necesar să se analizeze poziţia pragului de reducere S în raport cu valorile
q01 şi q02 (fig. 15.13). Se disting patru cazuri:
18
Zona p1 Zona p2 Cazul (a): S < q01< q02

CTA
CTA2 (S)
CTA1
CTA01
CTA2
CTA02
S q01 q02 q
Cazul (b): q01< S < q02

Zona p1 Zona p2
CTA
CTA2 (S) CTA1
CTA01
CTA2
CTA02
q01 S q02 q
Cazul (c): q01 < q02< S
CTA Zona p1 Zona p2
CTA1
CTA01 CTA2
CTA02 CTA2 (S)
q01 q02 S q
Fig. 15.13
19
a) S  q01  q02  Q0  q02

b) q01  S  q02  Q0  q02
c) q01  q02  S şi CTA01  CTA2 S   Q0  q01
d) q01  q02  S şi CTA01  CTA2 S   Q0  S (15.20)
 Cazul reducerii progresive. Pentru orice cantitate q  S ,
costul total de aprovizionare se calculează cu relaţia:
D 1
CTA1  Dp1 c  qp1 (15.21)
q 2
În cazul în care q  S valoarea facturii va fi:
VF  Sp1  ( q  S ) p2  S ( p1  p2 )  qp2 (15.22)
Preţul unitar mediu se obţine împărţind VF la întreaga cantitate
comandată q, respectiv:
VF p  p2
PUM  S 1  p2 (15.23)
q q
Astfel, se poate calcula costul total de aprovizionare, cu relaţia:
 p  p2  D 1  p  p2 
CTA2   S 1  p2  D  c  q  S 1  p 2  (15.24)
 q  q 2  q 
sau
CTA2  Dp 2  c  S ( p1  p 2 )  S ( p1  p 2 )  qp2
D 1 1
(15.25)
q 2 2
Cantităţile economice corespunzătoare aprovizionării la preţurile p1
şi p2 sunt respectiv:
2 Dc 2 DS ( p1  p 2 )  c 
q01  ; q02  (15.26)
p1 p 2
Se poate verifica faptul că q01  q02 , iar pentru q  S ,
CTA1  CTA2 (fig. 15.14).
Cantitatea optimă de aprovizionare Q0 poate fi egală cu q01 sau q02, astfel:
a) S  q01  q02  Q0  q02
b) q01  S  q02 şi CTA01  CTA02  Q0  q01
c) q01  S  q02 şi CTA01  CTA2 S   Q0  q02
d) q01  q02  S  Q0  q01 (15.27)
20
CTA Cazul (a): S < q01< q02
CTA1
CTA01 CTA2
CTA02
S q01 q02 q
CTA Cazul (b): q01< S < q02
CTA1
CTA01
CTA2
CTA02
q01 S q02 q
Cazul (c): q01< q02 < S

CTA CTA2
CTA1
CTA02
CTA01
q01 q02 S q
Fig. 15.14
21
15.10. Studii de caz privind politica de aprovizionare
SC1. Situaţia stocurilor dintr-o întreprindere industrială este

prezentată în tabelul 15.1.
Tabelul 15.1 Situaţia stocurilor

Produse
Preţ unitar Consum în ultimele 3 luni Existent în stoc
în stoc
[€] [buc] [buc]
[buc]
P1 33 305 72
P2 50,50 595 42
P3 6 1000 300
P4 6,10 490 151
P5 35 200 50
P6 1100 500 105
P7 115 700 12
P8 126,50 395 24
P9 300 100 500
P10 13,50 600 70
P11 5 1200 3000
P12 8 605 7
P13 1,25 400 200
P14 8,60 290 0
P15 15 402 27
P16 5 800 130
P17 80 250 22
P18 580 310 700
P19 6,50 300 50
P20 117,50 510 100
Pentru a determina politica optimă de reaprovizionare se impune

efectuarea unei analize ABC. Problemele ce trebuie rezolvate sunt
următoarele:
1. Precizarea criteriilor ce pot fi utilizate
2. Stabilirea criteriului adecvat pentru realizarea unei
reaprovizionări optime.
3. Efectuarea analizei ABC şi interpretarea rezultatelor.
4. În ipoteza că produsul 19 este o piesă de schimb importantă, cum
influenţează acest produs clasificarea obţinută?
22
Cu prilejul analizei ABC se pot rezolva şi unele probleme financiare

ce ţin de managementul stocurilor. Astfel, în cadrul aplicaţiei, se cere:
1. Determinarea valorii totale a capitalului circulant imobilizat în
stoc.
2. Determinarea produselor cele mai penalizante în imobilizarea de
capital.
ANALIZA ABC
 Precizarea criteriilor de analiză. Pornind de la datele cunoscute
(tabelul 18.1) se pot utiliza următoarele criterii:
 Consumul din ultimele 3 luni: acest criteriu permite determinare
fluxului fizic de consum; ca urmare poate fi utilizat pentru a
determina politica de reaprovizionare.
 Consumul pe trei luni înmulţit cu preţul unitar: acest criteriu
permite determinarea fluxului de trezorerie indus de fluxul fizic
de consum.
 Existentul din stoc înmulţit cu preţul unitar: acest criteriu permite
determinarea imobilizărilor băneşti cauzate de stocuri.
 Stabilirea criteriului de analiză. Determinarea politicii de

reaprovizionare trebuie să ţină cont de necesităţile viitoare ale întreprinderii.
Cum aceste necesităţi nu sunt cunoscute, se admite ipoteza potrivit căreia
consumul viitor va urma aceeaşi lege ca şi consumul din trecut.
În cazul analizat, importanţa unui produs oarecare este în funcţie de
costul de ruptură a stocului. Dar acest cost nu este cunoscut. De aceea se
admite că, într-o primă aproximare, probabilitatea de ruptură a stocului este
proporţională cu consumul produsului din stocul respectiv.
În felul acesta, se decide asupra criteriului de analiză, care va fi
consumul din ultimele trei luni.
 Efectuarea analizei ABC. Potrivit criteriului de analiză adoptat,

în tabelul 18.2 se prezintă produsele ordonate în funcţie de valorile
descrescătoare ale consumului.
23
Tabelul 15.2 Ordonarea produselor

Nr. Cumul consum
Consum
produs Valori absolute Procente [%]
P11 1200 1200 12
P3 1000 2200 22
P16 800 3000 30
P7 700 3700 37
P12 605 4305 43
P10 600 4905 49
P2 595 5500 55
P20 510 6010 60
P6 500 6510 65
P4 490 7000 70
P15 402 7402 74
P13 400 7802 78
P8 395 8197 82
P18 310 8507 85
P1 305 8812 88
P19 300 9112 91
P14 290 9402 94
P17 250 9652 97
P5 200 9852 99
P9 100 9952 100
Notă. Procentele calculate sunt rotunjite, iar valoarea cumulată finală 9952 se
rotunjeşte la 10.000.
Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.15.

În abscisă se trec produsele în ordinea din tabelul 15.2, iar în
ordonată procentele cumulate corespunzătoare acestor produse.
Raportul de discriminare:
AC 68
RD    0 ,60
AB 113
Având în vedere valoarea raportului de discriminare, se poate trage
concluzia că este imposibilă clasificarea produselor pe baza consumului,
întrucât criteriul nu este discriminant. Cu alte cuvinte, rezultatul conduce la
concluzia că toate produsele au aceeaşi importanţă. Ţinând cont de cele
constatate, se adoptă un alt criteriu şi anume fluxul de trezorerie indus de
consum. Acesta se obţine ca produs între consum şi preţul unitar.
24
100
B
[%]
50
A
0
0 P 11 P 3 P 16 P 7 P 12 P 10 P 2 P 20 P 6 P 4 P 15 P 13 P 8 P 18 P 1 P 19 P 14 P 17 P 5 P9
Produse
Fig. 15.15
Valoarea absolută a criteriului se dă în coloana 4 din tabelul 15.3.

Tabelul 15.3 Valoarea absolută a criteriului
Produse în stoc Preţ unitar Consum în ultimele 3 Valoarea absolută a
[buc] [€] luni [buc] criteriului [€]
P1 33 305 10065
P2 5,50 595 30047,50
P3 6 1000 6000
P4 6,10 490 2989
P5 35 200 7000
P6 1100 500 550000
P7 115 700 80500
P8 126,50 395 49967,50
P9 300 100 30000
P10 13,50 600 8100
P11 5 1200 6000
P12 8 605 4840
P13 1,25 400 500
25
Produse în stoc Preţ unitar Consum în ultimele 3 Valoarea absolută a

[buc] [€] luni [buc] criteriului [€]
P14 8,60 290 2494
P15 15 402 6030
P16 5 800 4000
P17 80 250 20000
P18 580 310 179800
P19 6,50 300 1950
P20 117,50 510 59925
Pornind de la tabelul 15.3 se ordonează produsele în ordinea

descrescătoare a criteriului (tabelul 15.4).
Tabelul 15.4 Ordonarea produselor după al doilea criteriu

Nr. produs Valoarea Cumul criteriu
criteriului Valori absolute Procente [%]
P6 550000 550000 52
P18 179800 729800 69
P7 80500 810300 76
P20 59925 870225 82
P8 49967,50 920192,50 87
P2 30047,50 950240 90
P9 30000 980240 92
P17 20000 1000240 94
P1 10065 1010305 95
P10 8100 1018405 96
P5 7000 1025405 97
P15 6030 1031435 97
P11 6000 1037435 98
P3 6000 1043435
P12 4840 1048275
P16 4000 1052275
P4 2989 1055264
P14 2494 1057758
P19 1950 1059708
P13 500 1060208 100
Notă. După obţinerea procentului de 98% este inutil să se calculeze procentele
următoare.
Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.16.

26
AC 92
RD    0 ,81
AB 113
Ţinând cont de valoarea raportului de discriminare, se poate trage
concluzia că rezultatul obţinut permite clasificarea produselor, curba
experimentală fiind foarte apropiată de cea teoretică.
Pornind de la valoarea raportului de discriminare, se poate adopta
repartiţia 20-20-60, astfel încât clasele de produse sunt:
 Clasa A: produsele 6; 18; 7; 20.
 Clasa B: produsele 8; 2; 9;17.
 Clasa C: produsele: 1; 10; 5; 15; 11; 3; 12; 16; 4; 14; 19; 13.
100
[%]
B
C Curba teoretică
50
Curba
experimentală
A
0
0 P 6 P 18 P 7 P 20 P 8 P2 P 9 P 17 P 1 P 10 P 5 P 15 P 11 P 3 P 12 P 16 P 4 P 14 P 19 P 13 Produse
Fig. 15.16
 Cazul piesei de schimb. Dacă produsul 19 reprezintă o piesă de

schimb vitală pentru întreprindere, acest produs trebuie să fie repartizat în
clasa A. Pentru aceasta se poate proceda în două moduri:
- fie acest produs nu participă la analiză şi lui i se atribuie
apriori clasa A;
27
- fie participă la analiză şi, indiferent de rezultatul obţinut, se

repartizează aposteriori în clasa A.
 Capitalul circulant imobilizat în stoc. Pentru efectuarea
bilanţului întreprinderii este necesar să se cunoască valoarea capitalului
circulant imobilizat în stoc. Pentru aceasta se efectuează produsul dintre
numărul de produse existente în stoc şi preţul unitar. Acest calcul se prezintă
în tabelul 15.5.
Tabelul 15.5 Calculul capitalului circulant imobilizat în stoc

Nr. Cantitate în stoc
Preţ unitar [€] Valoare imobilizată [€]
produs [buc]
P1 72 33 2376
P2 42 50,50 2121
P3 300 6 1800
P4 151 6,10 921,10
P5 50 35 1750
P6 105 1100 115500
P7 12 115 1380
P8 24 126,50 3036
P9 500 300 150000
P10 70 13,50 945
P11 3000 5 15000
P12 7 8 56
P13 200 1,25 250
P14 - 8,60 -
P15 27 15 450
P16 130 5 650
P17 22 80 1760
P18 700 580 406000
P19 50 6,50 325
P20 100 117,50 11750
716025,10
Totalul capitalului circulant imobilizat în stoc este de 716025 €.

 Produsele cele mai penalizante în imobilizarea de capital.
Pentru găsirea acestor produse este suficient să se efectueze o analiză ABC,
având drept criteriu valoarea capitalului imobilizat în stoc. În tabelul 15.6 se
prezintă calculele preliminare ridicării curbei procentelor cumulate din
figura 15.17.
28
Tabelul 15.6 Ordonarea produselor

Nr. Valoare cumulată
Valoare criteriu [€]
produs Absolută [€] Procente [%]
P18 406000 406000 57
P9 150000 556000 78
P6 115000 671500 94
P11 15000 686500 96
P20 11750 698250 97
P8 3036 701286 98
P1 2376 703662
P2 2121 705783
P3 1800 707583
P17 1760 709343
P5 1750 711093
P7 1380 712473
P10 945 713418
P4 921,10 714339,10
P16 650 714980,10
P15 405 715394,10
P19 325 715719,10
P13 250 715969,10
P12 56 716025,10
P14 0 716025,10 100
AC 98
RD    0 ,86
AB 113
Valoarea raportului de discriminare arată că se poate adopta
repartiţia 10-20-70. Astfel se obţin următoarele clase:
 Clasa A: produsele 18 şi 9.
 Clasa B: produsele 6, 11, 20, 8.
 Clasa C: produsele 1, 2, 3, 17, 5, 7, 10, 4, 16, 15, 19,13, 12, 14.
Cele mai penalizante produse sunt 18 şi 9. Întreprinderea trebuie să
depună eforturi pentru reducerea stocului de produse 18 şi 9.
29
100
B
[%]
C Curba
experimentală
Curba
teoretică
50
A
0
0 P 18 P9 P6 P 11 P 20 P8 P1 P2 P3 P 17 P5 P7 P 10 P4 P 16 P 15 P 19 P 13 P 12 P 14
Produse
Fig. 15.17
30
SC2. Pentru realizarea produsului de bază, o întreprindere

industrială achiziţionează de la furnizorii săi diferite elemente componente.
Necesarul privind o anumită componentă X, pentru anul următor
repartizat pe luni, rezultă din tabelul următor :
Lună 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1
Q 250 250 100 100 100 50 50 50 50 200 200 200 250
Stocul iniţial prevăzut pentru 1 ianuarie, rezultat din exerciţiul

precedent, este de 125 bucăţi .
Întreprinderea îşi asigură necesarul de componente X prin patru
aprovizionări, şi anume:
425 bucăţi la 1 ianuarie;
300 bucăţi la 1 martie;
200 bucăţi la 1 iunie;
600 bucăţi la 1 octombrie.
Preţul unitar de facturare este de 485 € .
Se cere:
a) Reprezentarea grafică a stocului de componente X pe durata
b) întregului an: graficul de evoluţie al stocului şi graficul cumulat
al intrărilor şi ieşirilor (se consideră un stoc de siguranţă Sr=50 buc.) .
c) Determinarea costului de stocare (posesie), considerând o rată a
costului de posesie τ = 18 %.
d) Determinarea duratei de întârziere a livrării pe care sistemul de
aprovizionare o poate absorbi (se vor considera 20 zile lucrătoare pe lună).
e) Să se calculeze costul de stocare în ipoteza că primele două
aprovizionări sunt regrupate în una singura la data de 1 ianuarie.
Rezolvare:
a) Graficul de evoluţie al stocului (grafic în dinţi de fierăstrău) este
reprezentat în figura 15.18.
Graficul cumulat (fig. 15.19) prezintă intrările cu linie continuă iar
ieşirile cu linie întreruptă.
31
Stoc
Cazul regrupării
800 primelor două livrări
700
600
500
400
300
200
100
0
I F M A M I I A S O N D Timp
Livrări:
• date
• cantităţi 425 300 200 600
Ciclul n: 1 2 3 4
Durata de
siguranţă: λ1 λ2 λ3 λ4
Fig. 15.18
Intrări
1500
1000
500 Ieşiri
125
0 I F M A M I I A S O N D
Timp
Fig. 15.19
32
b) Relaţia de calcul a costului de stocare este:

CS  mp
unde: m - stocul mediu;
p – preţul unitar de cumpărare;
τ – rata costului de posesie.
Stocul mediu m se calculează ca medie ponderată a stocurilor medii
corespunzătoare celor patru cicluri de aprovizionare, respectiv:
2 3 4 3
m m1  m2  m3  m4
12 12 12 12
Introducând valorile numerice se obţine:
2  550  50  3  350  50  4  250  50  3  650  50 
m          237 ,5 buc .
12  2  12  2  12  2  12  2 
Astfel rezultă:
18
CS  237 ,5  485   20733 ,75 €
100
c) Durata de întârziere a livrării se obţine ca raport între stocul
disponibil la momentul livrării şi consumul mediu din perioada care
urmează livrării. Astfel rezultă:
 1  125 /( 250 / 20 )  10 zile
 2  50 /( 100 / 20 )  10 zile
 3  50 /( 50 / 20 )  20 zile
 4  50 /( 200 / 20 )  5 zile
d) În cazul regrupări primelor două livrări la data de 1 ianuarie, se
schimbă numai stocul mediu corespunzător primului ciclu de livrare,
respectiv:
850  50
m1   450buc .
2
Astfel, rezultă stocul mediu :
5 4 3
m  450   150   350  312 ,5 buc .
12 12 12
Costul de stocare devine:
18
CS  312 ,5  485   27281,25 €
100
Se constată o creştere apreciabilă (31%) a costului de stocare, fapt ce
demonstrează importanţa modului de aprovizionare.
33
SC3. În studiul de caz anterior datele de livrare ca şi cantităţile

livrate sunt variabile. În cadrul acestui studiu de caz vor fi considerate
aceleaşi date de intrare (necesar corespunzător fiecărei luni) pentru care se
va studia:
a) Aprovizionarea cu periodicitate constantă: datele şi cantităţile
livrate;
b) Aprovizionarea cu cantitate constantă: datele de livrare
succesive, în ipoteza că întreprinderea face patru aprovizionări anuale şi că
durată de securitate este identică pentru fiecare livrare şi egală cu 10 zile
lucrătoare.
c) Determinarea, pentru fiecare dintre ipotezele anterioare, a stării
previzionale a stocului la sfârşitul fiecărei luni.
Rezolvare:
a) Aprovizionarea cu periodicitate constantă.
Se remarcă faptul că stocul iniţial de 125 buc., la 1 ianuarie,
corespunde duratei de securitate fixate, egală cu 10 zile. Ca urmare prima
livrare trebuie să aibă loc chiar la 1 ianuarie.
Fiind vorba de periodicitate constantă următoarele date de livrare vor
fi 01.04, 01.07 şi 01.10 (livrări trimestriale).
Datorită iregularităţii consumului lunar, cantităţile ce trebuie livrate
sunt variabile.
Fiecare livrare Li se calculează cantitativ cu formula:
Li  TCi  TSi  1  SDi
în care :
TCi – totalul consumului din trimestrul i;
TSi+1 – consumul pe durata de securitate i+1; acesta corespunde
jumătăţii consumului din prima lună a trimestrului i+1;
SDi – stocul la debutul trimestrului i.
Se obţin următoarele cantităţi:
L1  600  50  125  525 buc .
L2  250  25  50  225 buc .
L3  150  100  25  225 buc .
L4  600  120  100  625 buc .
Este interesant de observat că aceste valori se regăsesc şi pe graficul
intrărilor cumulate (fig. 15.20).
34
a) Aprovizionarea cu cantitate constantă

În acest caz livrările sunt constante, egale cu 1600 4  400 buc.
Prima livrare trebuie să aibă loc, neapărat, la 01.01, întrucât stocul iniţial
este acelaşi egal cu 125 buc.
După prima aprovizionare valoarea stocului devine egală cu
400  125  525 buc.
Ţinând cont de consumurile prevăzute, acest stoc ar putea să ajungă
până la data de 05.03 (data din calcul cu zile lucrătoare). Având în vedere
durata de securitate, egală cu 10 zile lucrătoare, data celei de-a doua lucrări
trebuie să fie 15.02.
Raţionând în acelaşi mod se determină şi următoarele două date de
livrare, care sunt 01.08 şi 02.11.
Acelaşi rezultat se obţine şi prin ridicare curbei intrărilor cumulate
(fig. 15.20).
Intrări
(periodicitate 1725
constantă)
1500
Intrări
(cantitate constantă)
1325
1100
1000 925
650 875
525
500
125
0
Date de livrare: J F M A M I I A S O N D Timp
• periodicitate const.
• cantitate const.
Fig. 15.20
35
b) Stocul la sfârşitul fiecărei luni

Periodicitate constantă Cantitatea constantă
Luna Livrări Livrări
Consum Stoc Consum Stoc
Dată Cantitate Dată Cantitate
Decembrie - - - 125 - - - 125
Ianuarie 250 1.01 525 400 250 01.01 400 275
Februarie 250 - - 150 250 15.02 400 425
Martie 100 - - 50 100 - - 325
Aprilie 100 01.04 225 175 100 - - 225
Mai 100 - - 75 100 - - 125
Iunie 50 - - 25 50 - - 75
Iulie 50 01.07 225 200 50 - - 25
August 50 - - 150 50 01.,08 400 375
Septembrie 50 - - 100 50 - - 325
Octombrie 200 01.10 625 525 200 - - 125
Noiembrie 200 - - 325 200 02.11 400 325
Decembrie 200 - - 125 200 - - 125
SC4. O întreprindere de oţeluri speciale oferă spre vânzare unul

din produsele sale în următoarele condiţii de preţ:
45 €/kg pentru comenzi mai mici sau egale cu 60 kg;
40 €/kg pentru comenzi cuprinse între 60 şi 180 kg;
36 €/ kg pentru comenzi egale sau mai mari de 180 kg.
Luând în considerare costul total de aprovizionare CTA, să se
determine valoarea optimă a cantităţii de aprovizionare, în ipoteza că
necesarul anual de oţel special este D=360 kg.
Se ştie că valoarea costului de lansare este c=150 €, iar rata costului
de posesie τ=25%.
Să se reprezinte graficul funcţiei CTA(q).
Rezolvare:
Cantitatea economică corespunzătoare preţului p1=45€/kg este
2 Dc 2  360  150
q01    98 kg
p1 45  0 ,25
Se constată că q01  60 . Ca urmare, nu are sens determinarea
costului minim total CTA01.
Se calculează cantitatea economică pentru cazul 60  q  180 .
36
2 Dc 2  360  150
q02    104 kg
p2 40  0 ,25
q02  60 ,180  . Costul minim corespunzător acestei zone este:
360 1
CTA02  360  40   150   104  40  0 ,25  15440 €
104 2
Pentru q  180 , valoarea cantităţii optime este:
2 Dc 2  360  150
q03    110 kg
p3 360  0 ,25
Întrucât q03  180 , nu are sens calculul costului total CTA03.
Costul total de aprovizionare la frontiera domeniului 3 (q=180)
conduce la:
CTAq  180   360  36 
360 1
 150   180  36  0 ,25  14070 €
180 2
Cum acest cost este mai mic decât CTA02, cantitatea optimă de
aprovizionare este egală cu 180 kg.
Deoarece necesarul anual de oţel special este de 360 kg, rezultă două
aprovizionări la cantitate constantă, Q0=180 kg.
Reprezentarea grafică CTA=f(q) este redată în fig. 15.21.
Puncte caracteristice ale curbei
Puncte A B C D E F G
q 20 60 60 100 180 180 240
CTA 19012 17437 15600 15440 15600 14070 14265
Cost
total Zona 1 Zona 2 Zona 3
A
19000
18000
B
17000
16000 C E
15440 D
00
15000 G
F
14000
20 60 100 180 240 q
Fig. 15.21
37
SC5. Un fabricant de oţeluri speciale oferă spre vânzare unul

dintre produsele sale în condiţiile de preţ următoare:
p1=45 €/ kg, pentru primele 60 kg cumpăraţi;
p2 =40 €/ kg, începând cu al 61-lea kg cumpărat, până la 180 kg ;
p3=36 €/ kg, începând cu al 181-lea kg cumpărat.
a) Să se determine cantitatea de aprovizionare optimă în cazul în
care necesarul anual este de D=360 kg.
b) Să se studieze cazul:
c) p1=45; p2 =43; p3=40; S1=60; S2=180; D=360.
d) Să se studieze cazul:
e) p1=45; p2 =43; p3=40; S1=100; S2=500; D=1000.
Rezolvare:
a) Se disting următoarele praguri de comandă: S1=60, care separă
zonele de preţ 1 şi 2; S2=180, care separă zonele de preţ 2 şi 3.
Pentru q  60 kg, cantitatea optimă de aprovizionare este:
2 Dc 2  360  150
q01    98 kg
p1 45  0 ,25
Această valoare fiind în afara zonei 1 ( q  60 ) nu corespunde
optimului căutat.
În cazul 60  q  180 , aprovizionarea se face la un preţ unitar
mediu:
S ( p  p2 ) a
PUM 1  1 1  p2   p2 ,
q q
în care: a  S 1  p1  p2  .
Cantitatea optimă corespunzătoare aceste zone este:
2 Da  c  2  360  60  5  150 
q02    180 kg
p 2 45  0 ,25
Costul corespunzător cantităţii q  180 este:
CTA02  16273 €
În cazul q  180 , aprovizionarea se face la un preţ unitar mediu:
S ( p  p2 )  S 2  p2  p3  b
PUM 2  1 1  p3   p3 ,
q q
în care: b  S 1  p1  p2   S 2  p2  p3  .
38
Cantitatea optimă corespunzătoare acestei zone este:

2 Db  c  2  360  60  5  180  4  150 
q03    306 kg
p3   36  0 ,25
Costul corespunzător cantităţii q03  306 este:
CTA03  15841 €
Întrucât CTA03  CTA02 valoarea optimă a cantităţii de
aprovizionare va fi: Q0  q03  306 kg
Reprezentarea grafică CTA  f q  este redată în fig. 15.22.
Puncte A B C D E
Q 20 60 180 306 360
CTA 19012 17437 16237 15841 15877
Cost
total
A
19000
18000
B
17000
D E
16000
C
15000
20 60 100 180 306 360 q

Q0
Fig. 15.22
b) q01=98 kg, care nu convine

2  360  60  5  150 
q02   134 kg, valoare convenabilă,
43  0 ,25
pentru care costul total de aprovizionare este CTA02  16940 €.
39
2  36060  2  180  3  150 

q03   241 kg , valoare convenabilă
40  0 ,25
pentru care costul total de aprovizionare este:
CTA03  16897 €
Se deduce că valoarea de aprovizionare optimă este:
Q0  q03  241 kg
Reprezentarea grafică a cazului (b) este redată în fig. 15.23.

Puncte A B C D E F
q 20 60 134 180 241 360
CTA 19012 17437 16940 17002 16897 17092
Cost
total
A
19000
18000 B
D F
17000 C E
16000
15000
20 60 120 180 240 360 q

Q0
Fig. 15.23
2  1000  150
c) q01   163 kg, care nu convine.
45  0 ,25
2  1000  100  2  150 
q02   255 kg, valoare convenabilă,
43  0 ,25
pentru care costul de aprovizionare este CTA02  45768 €.
40
2  1000  100  2  500  3  150 

q03   608 kg, valoare
40  0 ,25
convenabilă, pentru care costul total de aprovizionare CTA03  46295 € .
Se deduce că valoarea de aprovizionare optimă este:
Q0  q02  255 kg (valoare teoretică)
Reprezentarea grafică a cazului (c) este redată în fig. 15.24.
Puncte caracteristice curbei
Puncte A B C D E
q 40 100 255 500 608
CTA 48975 47062 45768 46412 46295
Cost
total
49000 A
48000
B
47000
D
E
46000
45000 C
100 200 300 400 500 600 q
Q0
Fig. 15.24
41
15.11. Modelul probabilistic al stocurilor
15.11.1. Caracteristicile generale ale modelului

Acest model se caracterizează prin faptul că la atingerea unui nivel
minimal N al stocului este declanşată comanda de reaprovizionare.
Cantitatea comandată q este constantă pe întreaga perioadă de gestiune a
stocului.
În fig. 15.25 se prezintă câteva cicluri posibile de reaprovizionare
conform acestui principiu:
d: durata de aprovizionare;
q: stoc activ (cantitatea comandată);
s: stoc de securitate;
y : cererea medie pe durata d;
N: punct de comandă.
Stoc Durata de gestiune a stocului
T2 T4
(s+q)
y
q
comandă comandă comandă

Timp
recepţie recepţie recepţie
Fig. 15.25
42
Stabilirea cantităţii q determină frecvenţa de reaprovizionare n.

Aceasta are, în medie, valoarea:
D
n (15.28)
q
unde, D reprezintă cantitatea medie raportată la durata de gestiune a
stocului (de obicei un an) .
Cantităţile comandate fiind egale ca valoare (q = constant), ritmul
reaprovizionării devine variabil, întrucât consumul prezintă fluctuaţii de la o
perioadă la alta. Datorită acestui fapt, ciclurile reaprovizionărilor succesive
devin şi ele variabile. Durata medie a unui ciclu este:
1 q
T  [ani] (15.29)
n D
Cantitatea comandată q se poate exprima şi cu relaţia:
q  x T (15.30)
în care: x , cererea corespunzătoare unei unităţi de timp;
x , media acestei cereri unitare.
Caracterul aperiodic al comenzilor implică o supraveghere atentă a
stocului, fapt care conduce la o activitate administrativă laborioasă şi
costisitoare. Acest inconvenient este compensat în mare măsură prin
acceptarea unei perioade de risc d (fig. 15.25) în decursul căreia se face
reaprovizionarea. O asemenea politică de gestiune a stocului reprezintă un
avantaj din punct de vedere financiar, întrucât permite menţinerea unui stoc
de securitate s, mai mic decât în cazul unei reaprovizionări periodice.
Stocul de securitate s reprezintă diferenţa:
sNy (15.31)
unde: y - cererea corespunzătoare duratei de siguranţă d;
y - media acestei cereri.
Stocul de securitate se poate exprima şi sub forma:
s  K ( y ) (15.32)
unde: σ(y) este abaterea medie pătratică (abaterea standard) a cererii y, iar K
coeficient, denumit factor de protecţie.
Acest stoc participă în întregime la stocul mediu m, a cărui valoare
aproximativă este:
q
m Ny (15.33)
2
43
Punctul de comandă N corespunde unui stoc ce poate acoperi

consumul necesar perioadei de securitate d. Cu cât acest punct este plasat
mai sus, cu atât riscul de ruptură al stocului este mai mic. În schimb creşte
valoarea stocului mediu şi, implicit, cheltuielile de administrare a acestuia.
Această contradicţie între costul de penurie şi costul de posesie, arată
că trebuie căutată o politică optimală de gestiune a stocului.
Gradul de acoperire al riscului de penurie, la scara unui ciclu de
reaprovizionare, poate fi cuantificat cu ajutorul a doi indicatori :
- probabilitatea (riscul) de ruptură a stocului r;
- penuria (cererea nesatisfăcută) medie R.
Expresia matematică a acestor indicatori depinde de tipul distribuţiei
variabile y.
În cazul unei distribuţii discrete p(y) (fig. 15.26) se obţine:
Ruptura
... -2 -1 +1 +2 +3 +4 ... y
p(N+1) p(N+2) p(N+3)
N
Fig. 15.26
 
r  p( y ); R   ( y  N )p( y ) (15.34)
N 1 N 1
În cazul unei distribuţii continue f(y) (fig. 15.27) se obţine:
 
r  f ( y )dy ; R   ( y  N ) f ( y )dy (15.35)
N N
Frecvenţa (probabilitatea) numărului de rupturi ale stocului este:
D
NPR  n  r   r (15.36)
q
Penuria medie anuală este:
D
W  n R  R (15.37)
q
44
f(y)
0 y N y
Fig. 15.27
Rata de rotaţie a stocului TR este, prin definiţie, dată de raportul:

D D
TR   (15.38)
m q
Ny
2
15.11.2. Exemplu numeric şi grafic

O întreprindere de produse electrocasnice se aprovizionează cu una
dintre componente pe principiul punctului de comandă, stabilind
următoarele valori:
N=80 ; q=180 ; d=1 săptămână.
Evoluţia cererii pentru componenta respectivă corespunde
observaţiilor statistice din fig. 15.28 . Aceste observaţii se raportează unui
număr de 250 săptămâni (suma din coloana 2, fig. 15.28). Media cantităţilor
comandate este:
y =75 (media numerelor din prima coloană, fig. 15.28), iar abaterea
medie pătratică  ( y )  6 .
Determinarea rapidă a lui  ( y ) se face considerând dispersia egală
cu 6 , respectiv 6  31 , de unde rezultă   6.
Pornind de la datele cunoscute, se pot calcula următoarele elemente:
- cererea anuală:
D  75  52 săptămâni  3900 buc.;
- frecvenţa medie a comenzilor:
45
D 3900
n   22 ;
q 180
- durata medie a ciclului:
52
T  2 ,36 săptămâni;
22
- stocul de securitate:
s  N  y  80  75  5 buc.;
- factorul de protecţie:
s 5
K   0 ,83 ;
  y 6
- stocul mediu:
q
m   N  y  90  80  75  95 buc . ;
2
- rata de rotaţie:
D 3900
TR    41 ;
m 95
- probabilitatea de ruptură a stocului, raportată la un ciclu:
r
1
6  9  7  2  3  4  2  0  1  1  35  0 ,14 .
250 250
Cifrele dintre paranteze reprezintă frecvenţele absolute ale
comenzilor ce depăşesc pragul de comandă N=80 (vezi fig. 15.28).
- penuria medie pe ciclu:
 6
R 81  80   9 82  80   .......  0 ,5 ;
 250 250 
- penuria medie anuală:
D
W   R  11 buc . ;
q
- frecvenţa medie de ruptură pe an:
NPR  n  r  22  0 ,14  3
46
Cererea de comandă
Frecvenţa absolută ( în număr de săptămâni)
↓ ↓
60 1 :*
61 0 :
62 1 :*
63 1 :*
64 1 :*
65 0 :
66 6 :******
67 8 :********
68 9 :*********
69 8 :********
70 10 :**********
71 14 :**************
72 16 :****************
73 19 :*******************
74 15 :***************
75 25 :*************************
76 16 :****************
77 19 :*******************
78 16 :****************
79 17 :*****************
80 13 :*************
81 6 :******
82 9 :*********
83 7 :*******
84 2 :**
85 3 :***
86 4 :****
87 2 :**
88 0 :
89 1 :*
90 1 :*
Fig. 15.28
47
15.11.3. Expresia analitică a stocului mediu

Valoarea medie căutată m corespunde unui ciclu de durată medie T.
Raţionamentul poate fi condus astfel încât ciclul de durată T să fie divizat în
două părţi adiacente, care au duratele T  d  şi d (fig. 15.29).
Dacă se notează cu mT  d  şi md  valorile medii ale stocului
pentru cele două perioade menţionate m se poate exprima sub forma
ponderată următoare:
T d
m  m T    m d    m T  d 
d
(15.39)
T T
Calculul lui m d  se face în funcţie de raportul în care se găsesc y şi N.
N (N  y)
- dacă y  N , m d  
y
N (15.40)
2 2
- dacă y  N , m d  
N
(15.41)
2
T1 T T3
(q+F0)
(q+F1) (q+F2)
q  F
T-d d (q+F3)
N
F4
F0
F1 F2 F
y3
δ
0
F3
Penuria medie pe
(y3-N) = Penuria pe ciclu 3
ciclu (R)
Fig. 15.29
48
Probabilitatea lui md  este:


N
y N
m (d)   2 
 N    p (y)   2  p (y), (15.42)
0 N 1
Expresie care mai poate fi pusă sub forma:

1 N
m d     p y     N  y   p y  
N N 1
 F (15.43)
0 2 2 0 2 2
N 
F    N  y   p  y     N  y   p y  (15.44)
0 N
Ţinând cont că:

R   y  N   p  y ,
N
Reprezentând penuria medie pe ciclu se poate scrie că:
F  N  yR
Astfel rezultă (vezi relaţia 15.43):
m d   N  
y R
(15.45)
2 2
Pentru a calcula mT  d  , trebuie avut în vedere că stocul
 
evoluează între o valoare iniţială, cu media q  F , şi o valoare finală egală
cu N. Astfel rezultă:
m T  d  

qF  N  , (15.46)
2
Ţinând cont de relaţia (18.43):
m T  d    m d 
q
(15.47)
2
Revenind la relaţia sub forma ponderată a lui m se obţine:
 d  q 
m   m d  -  1     m d 
d
(15.48)
T  T  2 
Această relaţie se mai poate scrie sub forma:
q d  q q  y R d q
m   m (d) -    N     (15.49)
2 2T 2  2 2  2T
49
d
Factorul se poate scrie şi sub o altă formă, dacă se multiplică atât
T
numărătorul cât şi numitorul cu x şi se ţine seama că x  d  y , iar
x T  q.
d y
Înlocuind prin , se obţine relaţia finală de calcul a stocului
T q
mediu:
q R
m N  y (15.50)
2 2
 R
Această relaţie, exceptând ultimul termen   , este identică cu
2
relaţia (15.33). Care este importanţa acestui ultim termen ?
În general, cererea se bazează pe calcule previzionale privind
cantitatea şi punctul de comandă. Dacă această cerere nu poate fi satisfăcută
din cauza riscului de ruptură a stocului, este normal să se introducă în
expresia analitică a stocului mediu un termen care să exprime penuria
R
medie, respectiv .
2
Raţionamentul prezentat mai sus se aplică în totalitate, cu excepţia
stocului fizic la început de ciclu. De aceea este normal să se ţină seama de
cantităţile livrate (consumate) cu întârziere, care corespund, în medie,
valorii R.
   
Ca urmare, stocul iniţial va fi q  F  R , în loc de q  F , cum s-
a considerat mai înainte.
Ţinând cont de acest aspect, la calculul lui mT  d  se ajunge la
relaţia:
q y R
m   N  y  (15.51)
2 q 2
În cazul în care q  y (condiţie verificată aproape întotdeauna),
importanţa stocului rezidual R este chiar mai mică decât în cazul precedent.
50

Curs LAD 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs LAD 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Logistica aprovizionarii şi desfacerii

15. MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL AL STOCURILOR

15.1. Definirea stocului

Stocul reprezintă o rezervă de bunuri destinată vânzării sau aflată în

15.2. Categorii de stocuri

Stocurile se clasifică corespunzător scopurilor pentru care sunt

 Stocuri în consignaţie. Acestea sunt constituite din mărfuri care

15.3. Costuri de menţinere a stocurilor

Orice stoc necesită costuri de depozitare şi întreţinere. De obicei,

Fiecare întreprindere dispune de o sumă limitată de bani; din aceasta

15.4. Structura stocurilor

d) Se calculează şi se imprimă, pentru fiecare poziţie, procentele

15.5. Analiza ABC

Această analiză se face cu scopul de a da reperelor aflate în stoc o

15.6. Sistemul de conducere a stocurilor

Acest sistem (fig. 15.2) este alcătuit din următoarele subsisteme de

 Subsistemul de lansare a comenzilor se axează pe stabilirea

Prognoze Date recente

Calculul noii prognoze

15.7. Stocul mediu

Stocul mediu, notat cu m, este o mărime deosebit de importantă, a

Evoluţia în scară, ce corespunde în realitate ieşirilor din stoc, se

Acelaşi rezultat s-ar fi obţinut pentru stocul mediu şi făcând

Pentru a calcula media stocului m trebuie observat că fiecărei

15.8 Sisteme de lansare a comenzilor

Dacă se notează cu D cantitatea anuală necesară, exprimată în unităţi

a) Sistemul cu reaprovizionare constantă

Se poate observa faptul că q este constant, iar n aleator. Pe de altă

Dacă se ţine cont de nivelurile corespunzătoare stocurilor de ruptură

În această figură s-au marcat cu d1, d2 şi d3 duratele de livrare

b) Sistemul cu periodicitate constantă

Completarea stocului se face până la un nivel maximal, cu cantităţile

Luarea în considerare a duratei de reaprovizionare δ şi a celei de

Comenzile sunt lansate la momentele t1, t2, t3, ... Punctele de

15.9. Modele de optimizare a stocurilor

Aceste modele urmăresc două obiective importante:

15.9.1. Modelul lui Wilson

Dacă se notează cu p preţul unitar de cumpărare şi cu τ rata costului

Optimul determinat este un minim întrucât derivata a doua a funcţiei

Modelul prezentat, extrem de simplu, prezintă următoarele avantaje:

15.9.2. Optimul în cazul tarifelor regresive

Zona p1 Zona p2 Cazul (a): S < q01< q02

Cazul (b): q01< S < q02

CTA2 (S) CTA1

CTA02 CTA2 (S)

a) S  q01  q02  Q0  q02

CTA Cazul (a): S < q01< q02

CTA Cazul (b): q01< S < q02

Cazul (c): q01< q02 < S

15.10. Studii de caz privind politica de aprovizionare

SC1. Situaţia stocurilor dintr-o întreprindere industrială este

Tabelul 15.1 Situaţia stocurilor

Pentru a determina politica optimă de reaprovizionare se impune

Cu prilejul analizei ABC se pot rezolva şi unele probleme financiare

 Stabilirea criteriului de analiză. Determinarea politicii de

 Efectuarea analizei ABC. Potrivit criteriului de analiză adoptat,

Tabelul 15.2 Ordonarea produselor

Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.15.

Valoarea absolută a criteriului se dă în coloana 4 din tabelul 15.3.

Produse în stoc Preţ unitar Consum în ultimele 3 Valoarea absolută a

Pornind de la tabelul 15.3 se ordonează produsele în ordinea

Tabelul 15.4 Ordonarea produselor după al doilea criteriu

Curba procentelor cumulate se prezintă în fig. 15.16.