GESTIUNEA ECONOMICĂ A

STOCURLIOR
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor
• Stocurile sunt cantităţi mafuri sau de resurse materiale care se
acumulează în depozitele şi magaziile unităţilor economice,
într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de
timp determinată, cu un anumit scop.
• Gestiunea stocurilor-proces economic complex care include
numeroase probleme: conducere, optimizare a dimensiunii,
optimizare a amplasării în teritoriu, evidenţă, urmărire şi
control, de redistribuire etc.
• Gestiunea economică a stocurilor oferă următoarele avantaje:
– Activizarea resurselor şi a mărfurilor;
– Evitarea imobilizărilor nejustificate de mărfuri sau resurse în stoc;
– Repunerea operativă in circuitul economic a cantităţilor disponibile
sub formă de stocuri;
– Minimizarea cheltuielilor cu formarea şi deţinerea stocurilor.
– sincronizarea cererilor de consum cu oferta de produse.
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor

• Procesul de stocare influenţează activitatea economică sub

două aspecte în mod contrar:
– asigură derularea normală şi continua a activităţilor economice;
– Diminuează eficienţa activităţilor economice prin scoaterea din
circuitul economic a unor cantităţi de produse şi cheltuielile
ocazionate de stocarea lor.
• Categorii de stocuri formate in cadrul economiei naţionale:
– Stocurile de mărfuri din reţeaua comerţului
– Stocuri de produse finite la producători
– Stocuri de producţie (resurse necesare acesteia)
– Stocuri sub forma rezervei de stat
– Stocuri sub forma fondului de consum individual sau colectiv.
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor

• Principiile normării stocurilor:

– Constituirea de stocuri minim necesare pentru îndeplinirea obiectivelor
pentru care se constituie

– Corelarea nivelului stocurilor cu nevoile reale de consum sau cu cererea

de mărfuri – evitarea formării de stocuri supranormative sau
subdimensionate

– Fundamentarea normelor de stoc în funcţie de toţi factorii care

influenţează mărimea stocurilor

– Utilizarea metodei analitice la elaborarea normelor de stoc

– Asigurarea progresivităţii normelor de stoc – îndeplinirea obiectivelor cu

stocuri din ce in ce mai mici.
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor
• abordarea problematicii stocurilor presupune găsirea unor răspunsuri la
mai multe „întrebări” :
– care este nivelul cererilor constante şi cel al cererilor variabile?
– ce influenţă prezintă cererea asupra nivelului stocurilor de materiale sau
produse?
– ce servicii trebuie asigurate pentru cumpărarea, aducerea şi stocarea
materialelor şi produselor sau pentru livrarea-revânzarea acestora din
stocuri?
– cât de mari trebuie să fie stocurile?
– se poate accepta fenomenul de epuizare a stocurilor în anumite secvenţe de
timp ale perioadei de gestiune?
– care este nivelul protecţiei pentru a se preveni fenomenul de lipsă de stoc?
– ce sistem de conducere -control al stocurilor trebuie adoptat?
– este bine să se aprovizioneze materialele în loturi mici sau mari cum trebuie
ajustate stocurile când cererile sau vânzările de produse se abat de la
previziuni?
– cum programăm fabricaţia pentru a forma stocuri care să asigure ritmicitate
livrărilor către clienţii constanţi sau vânzării la clienţii întâmplători?
– care sunt răspunsurile la aceste întrebări în cazul producţiei continue sau
discontinue?
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor

• "stocurile" îndeplinesc o "funcţie vitală", aceea de "decuplare" şi de

"armonizare" a fluxului de mărfuri şi resurse materiale: "cumpărarea,
aducerea (transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru consum -
utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele deprelucrare până
la magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la
clienţi, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi pentru
desfacerevânzare".
• supradimensionarea stocurilor nu se justifică din următoarele motive:
– deoarece stocurile determină imobilizări de capital antrenat în
cumpărarea de materiale sau în stocarea de produse finite, încă
nevândute.
– necesită contruirea unor spaţii special amenajate şi dotate, cheltuieli
de depozitare-păstrare, taxe de asigurare, dobânzi pentru credite ş.a.
– resursele materiale sau produselor stocate pot suferi deprecieri
calitative şi sunt supuse uzurii morale .
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor
• agenţii economici se confruntă cu două probleme principale
legate de constituirea stocurilor:
– stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite ;
– Stabilirea nivelului optim al acestora - asigurarea unui echilibru intre
efectele negative şi pozitive specifice suprastocării sau
subdimensionării stocurilor.
• Este necesară cuantificarea "efortului de stocare" (Es):
– Efortul direct (Eds) cuprinde cheltuielile pentru deţinerea stocurilor de
materiale;
– Efortul indirect (Eids) determinat de mărimea investiţiei financiare
efectuate pentru cumpărarea şi stocarea unor cantităţi de materiale
sau produse pe o anumită perioadă de timp.
Es = Eds + Eids
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor
• elemente care determină mărimea efortului direct de stocare sunt:
– cheltuielile cu salariile muncitorilor şi ale personalului administrativ din
depozite, inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii şi asigurările sociale
aferente (Cs);
– cheltuielile pentru energie electrică, combustibili, lubrifianţi, abur etc.,
destinate desfăşurării proceselor de manipulare, depozitare-conservare
(Ct);
– cheltuielile cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor (construcţii,
utilaje, mecanisme şi alte mijloace fixe) - Ca;
– cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor (Cr);
– cheltuielile pentru iluminat, încălzit şi pentru climatizarea unor spaţii de
depozitare (Ci);
– cheltuielile pentru materialele auxiliare, de întreţinere necesare activităţii
depozitului (Cma);
– cheltuielile determinate de pierderile prin perisabilităţile sau scăzămintele
admise (Cp).
Eds = Cs + Ct + Ca + Cr + Ci + Cma + Cp
 5.1 Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor
• efortul direct de stocare este aproximativ constant pe unitatea de valoare
stocată; în consecinţă, se poate determina un coeficient de calcul (a) care arată
cât reprezintă cheltuielile aferente efortului direct de stocare în raport cu
valoarea medie anuală a produselor stocate (Spv ).
Eds = a x Spv
• Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitării finanţării pentru
achiziţionarea şi stocarea materialelor şi folosirii fondurilor financiar-valutare,
astfel disponibilizate, la dezvoltarea capacităţilor de producţie.
Eids ≡ (a x Spv + Spv) ei
– "ei“ eficienţa investiţiei pentru dezvoltarea producţiei
ei = Pr / I
– "Pr" - profitul suplimentar generat de investiţia "I" finanţată prin evitarea
formării stocurilor
• Efortul total "Es" trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de
constituirea stocurilor.
 5. 2. Tipologia stocurilor

• Categoriile de stocuri constituite la nivelul agenţilor economici

sunt:
– Stocul curent Apar cel mai frecvent
– Stocul in curs de transport
– Stocul de siguranţă
– Stocul de condiţionare
– Stocul de transport intern
– Stocul de iarnă
– Stocuri strategice
– Stocuri de conjunctură
 5. 2. Tipologia stocurilor

• Stocul curent - cantitatea de produse care se acumulează în

depozitele şi magaziile unei unităţi economice în scopul acoperirii
cererilor pentru consum în volumul, structura şi ritmicitatea
specifice, în intervalul dintre două aprovizionări succesive.
• Sc este cunoaşte o dinamică permanentă şi înregistrează în evoluţia
sa trei niveluri:
– Nivelul maxim se înregistrează în momentul intrării, recepţiei şi trecerii în
gestiune a unui lot nou (produse, componente etc.) sosit de la furnizori;
– Nivelul minim înregistrat la sfârşitul intervalului dintre două reîntregiri
(reaprovizionări) succesive
– Nivelul mediu - nivelul maxim împărţit la doi se înregistrează la mijlocul
perioadei dintre două aprovizionări succesive şi este folosit la calcularea
cheltuielilor de depozitare.
 5. 2. Tipologia stocurilor
• Consumul din stocul curent poate fi:
– ritmic sau neritmic,
– continuu sau periodic,
– uniform şi constant în timp sau variabil
• Formarea lui se poate produce periodic sau continuu, în
cantităţi fixe sau variabile.
• "Stocul în curs de transport“ sau “de tranzit “- cantitatea de
bunuri care se găseşte în mijloacele de transport pe timpul
deplasării acestora de la sursele de furnizare la depozitele
destinatarilor.
• Mărimea sa depinde de nivelul cantităţii de bunuri
comandate şi este sursa reîntregirii stocului curent.
• Durata existenţei sale depinde de - distanţa de transport şi de
mijlocul de transport folosit .
 5. 2. Tipologia stocurilor

• "Stocul de siguranţă" - cantitatea de materiale acumulată în depozit

destinată asigurării continuităţii consumului când stocul curent a fost
epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de
la furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului peparcursul
perioadei de gestiune peste limitele estimate.
• Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare suplimentară de
resurse materiale în stoc şi implicit o imobilizare mai mare de fonduri
financiare .
• se constituie în cazul materiilor prime de bază, a căror lipsă probabilă
condiţionează direct continuitatea activităţii productive a întreprinderii,
iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare
• Formarea stocului de siguranţă se practică şi în sistemul activităţii de
desfacere-vânzare, pentru satisfacerea promptă a cererii clienţilor.
• Este un stoc considerat intangibil, consumul din cadrul acestuia presupune
reîntregirea imediată, din loturile următoare primite de la furnizori
 5. 2. Tipologia stocurilor
• "Stocul de pregătire" sau de "condiţionare" - cantitatea de
materiale care se acumulează şi staţionează o perioadă de
timp în spaţii special amenajate, în vederea aducerii, prin
operaţii de condiţionare, la parametrii fizico - chimici care să
permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor impuse de
normele tehnologice.
• De regulă, operaţiile de condiţionare se execută la
producători-furnizori, aceştia fiind obligaţi să livreze marfa la
parametrii calitativi prevăzuţi în standarde, în normele
stabilite în contractele economice .
• constituirea stocului de pregătire poate fi evitată sau cel puţin
limitată în cazurile în care condiţionarea se poate face pe
parcursul staţionării materialelor în stocul curent şi în cel de
siguranţă
 5. 2. Tipologia stocurilor

• "Stocul de iarnă" - cantitatea de materiale care se

acumulează în depozitele unităţilor în scopul alimentării
continue a consumului pe perioada de întrerupere a
exploatării şi/sau transportului unor resurse, ca urmare a
condiţiilor naturale şi de climă.
• Apar în cazul resurselor materiale care, prin natura lor, sunt
afectate de condiţiile naturale sau producţia, ori consumul lor,
are caracter sezonier.
• Formarea stocurilor de iarnă, sau în general a celor sezoniere,
se realizează în perioadele de presezon prin acumulări
eşalonate în limitele necesarului de aprovizionat prestabilit
pentru sezonul de iarnă .
 5. 2. Tipologia stocurilor

• stocurile strategice, de conjunctură (speculative) – se

formează la resurse materiale achiziţionate în volum mare în
momentul în care se consideră că preţul de achiziţie este cel
mai favorabil, iar în viitor acesta va avea o tendinţă de
creştere.
• Stocul anticipat se constituie în scopul evitării penuriei de
resurse la consumatori pe perioada când este prevăzută
încetarea livrării acestora de la furnizor, ca urmare a intrării în
modernizare, remont etc.
• Unele stocuri sunt constituite şi pentru a avea o situaţie de
monopol - dacă un agent economic cumpără toate cantităţile
dintr-o anumită resursă de la toţi furnizorii.
 5.3 Modalităţi de exprimare a stocurilor
• "unităţi naturale" (tone, kg, buc., m.p., m.c. etc.) – se foloseşte la:
– estimarea fizică a potenţialului de producţie, de lucrări sau servicii, care se
poate realiza din cantitatea stocată
– determinarea necesarului de spaţii pentru depozitare, a necesarului de
mobilier sau de alte utilaje, dispozitive, instalaţii pentru dotare, a necesarului
de forţă de muncă din depozite.
– stau la baza comensurării valorice a resurselor materiale stocate
• Unităţi "valorice" (în lei, mii lei, mil.lei) – serveste la:
– evaluarea resurselor financiare şi valutare antrenate de formarea stocurilor de
producţie
– stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare, ca şi a dobânzilor care trebuie
plătite
– stabilirea "stocurilor totale"indiferent de tipul produsului
– determinarea capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor, a
vitezei de rotaţie, a volumului de credite necesar, a cheltuielilor de stocare al
căror nivel se calculează în raport cu valoarea medie a stocului de producţie
• "în zile" - evidenţiază perioada de timp pentru care stocul fizic
constituit acoperă cererea pentru consum. Sefoloseşte la stabilirea
momentelor calendaristice de declanşare a acţiunilor de
reaprovizionare pe parcursul anului de plan.
 5.4 Factorii care influenţează asupra nivelului de
formare a stocurilor
• Frecvenţa livrărilor (aprovizionărilor) de la furnizori – dependentă de
"condiţiile de livrare" ale furnizorului, cât şi de cele de primire ale
consumatorului (cererea, momentele de consum, natura resurselor, ciclicitatea
producţiei şi lotizarea economică a fabricaţiei la producători-furnizori, evitarea
suprastocării)
• Strategiile care pot fi aplicate de furnizor în organizarea şi derularea livrărilor
către clienţii săi sunt: livrarea alternativă sau simultană. Livrarea alternativă
conduce la formarea la clienţi a unor stocuri mai mari pentru perioade de timp
mai lungi. Livrarea simultană acţionează invers, fiind mai eficientă pentru
clienţi.
• Cantitatea minimă care poate fi comandată de un client unui furnizor în
condiţii economice avantajoase sau la preţuri accesibile.
• Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea resurselor
materiale în corelaţie cu distanţa de transport
• Condiţiile naturale şi de climă determină formarea stocurilor de iarnă
• Proprietăţile fizico-chimice limitează durata de stocare în timp a resurselor
materiale perisabile
 5.4 Factorii care influenţează asupra nivelului de
formare a stocurilor
• Capacitatea de depozitare disponibilă sau care poate fi închiriată
• Volumul şi structura producţiei condiţionează direct structura materială a
stocurilor şi indirect nivelul de formare a acestora.
• Normele de consum sau consumurile standard influenţează indirect (prin
acelaşi necesar şi consumurile medii zilnice) nivelul de constituire a stocurilor.
• Durata de comandă-aprovizionare condiţionează nivelul de formare a
stocurilor de siguranţă
• Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare, ca şi cele de stocare
impun formarea stocurilor pe criterii economice.
• Periodicitatea fabricaţiei la producători condiţionează intervalul minim la
care se pot aproviziona resursele materiale de la sursa directă
• Amplasamentul stocurilor influenţează volumul stocurilor care se formează la
nivelul subunităţilor - aplicarea strategiei de "servire simultană" a punctelor
de consum de la stocul central sau comun.
 5.5 Politica de gestiune stocurilor - obiective şi
elemente de influenţă
• Gestiunea economica a stocurilor îmbracă forme diferite în functie de
caracteristicile cererii:
– cererea pentru consum este constantă, se manifestă cu o ritmicitate
cunoscută şi pentru care aprovizionarea se face în loturi fixe, la
intervale egale, anterior stabilite
– cererea pentru consum este variabilă, întâmplătoare, cu o anumită
distribuţie statistică, iar aprovizionarea se realizează în loturi diferite,
la intervale egale sau neegale.
• conturarea "strategiei în domeniul stocurilor“ presupune căutarea unor
răspunsuri la următoarele probleme:
– ce trebuie aprovizionat şi stocat ?
– în ce cantitate ?
– când trebuie emisă comanda de aprovizionare sau iniţiată acţiunea de
cumpărare achiziţionare?
– ce efort financiar-valutar va fi antrenat de o modalitate sau alta de
acţiune?
– care sunt consecinţele politicii adoptate în conducerea proceselor de
stocare asupra eficienţei activităţii economice a unităţii?
 5.5 Politica de gestiune stocurilor - obiective şi
elemente de influenţă
• "obiectivele“ urmărite în conducerea proceselor de stocare pentru a
obţine efecte economice favorabile:
– formarea unor stocuri minim necesare, asortate – care sa asigure
buna derulare a activităţii economice în condiţiile unui efort (cost) de
stocare cât mai mic;
– menţinerea stocurilor efective în limitele estimate
– prevenirea riscurilor apariţiei: rupturii de stoc, suprastocării, de
formare a stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare;
– păstrarea integrităţii calitative, a caracteristicilor fizico-chimice a
resurselor pe timpul stocării;
– satisfacerea pe seama stocurilor constituite a cererilor deconsum ale
clienţilor în strictă corelaţie cu politica adoptată de conducerea
firmei
 5.5 Politica de gestiune stocurilor - obiective şi
elemente de influenţă
• Definirea politicii de gestiune a stocurilor presupune cunoaşterea
elementelor de caracterizare a proceselor de stocare:
– Cererea pentru consum (r) - condiţionează nivelul şi ritmul eliberărilor de materiale din
stocuri şi implicit volumul şi ritmul aprovizionărilor . Poate fi cunoscută pe întreaga
perioada de gestiune – modele deterministe, sau necunscută dar previzibilă – modele
probabilistice.
– Cantitatea sau necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune luată în calcul
(Na)
– Lotul de livrare (n) reprezintă cantitatea de materiale care se aduce la un moment dat
de la furnizor
– Parametrii de timp care intervin în procesele de stocare : perioada de gestiune (θ),
intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive (I), durata de comandă-
aprovizionare (τ), momentele calendaristice (ti) de lansare a comenzilor .
 5.5 Politica de gestiune stocurilor - obiective şi
elemente de influenţă
– Costurile antrenate în procesul de aprovizionare:
• costul cumpărării (de achiziţie) - nu influenţează calculele de optimizare a comenzilor de
aprovizionare-stocare (excepţie acordarea de bonificaţii sau rabaturi)
• costul de lansare a comenzii (Cl) - include toate cheltuielile ce se fac începând cu
întocmirea comenzii trimiterea acesteia la furnizor, inclusiv cu deplasările de delegaţi ai
cumpărătorului la furnizor
• cheltuielile de transport
• costul de stocare (Cs) - cheltuieli cu primirea-recepţia, manipulare şi transport în
interiorul depozitului,depozitare propriu-zisă, conservare, pază, evidenţă, eventuale
perisabilităţi normale, efectul stocării resurselor materiale (al imobilizării astfel a
fondurilor financiare aferente - dobânzi, taxe, impozite etc.); cheltuielile cu amortizarea
spaţiilor de depozitare, a dotărilor aferente, a celor cu plata salariilor lucrătorilor care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul depozitelor; cheltuielile cu uzura morală a resurselor
materiale.
• costul suplimentar aferent lipsei materialelor în stoc, de penalizare sau de penurie (Cp)
- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea operativă a cererii pe alte căi
(reaprovizionări suplimentare de la terţi deţinători, urgentarea sosirii mai devreme a
loturilor programate, folosirea de materii prime de altă calitate sau dimensiune-
configuraţie) sau se acceptă lipsa de stoc, suportându-se pierderile de profit, penalizările
sau alte cheltuieli neeconomice ca urmare a nerealizării sau realizării cu întârziere a
programelor de fabricaţie, acontractelor sau comenzilor etc.
5.6 Optimizarea stocării mărfurilor - Metode de urmărire şi control
a stocurilor de mărfuri

• Optimizarea stocării mărfurilor vizează constituirea unor

stocuri minim necesare şi obţinerea următoarelor avantaje:
– reducerea perioadei de depozitare şi a cheltuielilor aferente acestui
proces
– reducerea pierderilor determinate de perisabilităţi,
– realizarea unui rulaj rapid al mărfurilor în depozit (reducerea
cheltuielilor unitare de depozitare),
– evitarea apariţiei rupturilor de stoc (lipsă de mărfuri şi neacoperirea
cererii),
– evitarea suprastocării şi a apariţiei stocurilor cu mişcare lentă sau fără
mişcare.
• Metodele de urmărire şi control a dinamicii stocurilor:
– metoda ABC
– metoda „20/80”
– metoda minim-maxim
 5.6 Optimizarea stocării mărfurilor - Metode de
urmărire şi control a stocurilor de mărfuri
• Metoda ABC - presupune determinarea acelor articole din sortimentul
de mărfuri existent în cadrul unităţii comerciale (magazin, depozit) care au
o pondere mare în volumul total al vânzărilor (cifra de afaceri) şi asupra
cărora trebuie să fie îndreptate eforturile de conducere a stocurilor.
• articolelor componente ale sortimentului de mărfuri se împart în trei
grupe de importanţă:
– grupa A – reprezintă 10% din numărul referinţelor de stoc (numărul
articolelor) şi 60% din volumul vânzărilor;
– grupa B – reprezintă 40% din numărul referinţelor de stoc şi 30% în volumul
vânzărilor;
– grupa C – reprezintă 50% din numărul referinţelor de stoc şi 10% din volumul
vânzărilor.
• pentru mărfurile din grupa A nu se vor admite rupturile de stoc - se poate
încerca divizarea surselor de furnizare în vederea creşterii siguranţei
aprovizionării cu mărfuri a populaţiei, sau a industriei cu materii prime.
 5.6 Optimizarea stocării mărfurilor - Metode de
urmărire şi control a stocurilor de mărfuri

• Metoda „20/80” – are la bază principiul pus în evidenţă de

Pareto potrivit căruia 20% din numărul de articolele
comercializate deţin o pondere de 80% din CA.
• articolelor componente ale sortimentului comercial se împart
în două grupe:
– grupa I – cuprinde 20% din articolele sortimentului şi deţin 80% din
CA;
– grupa a II-a – cuprinde 80% din numărul de articole şi 20% din CA.
• din grupa I vor beneficia de o atenţie specială datorită
ponderii mari în CA şi în influenţei decisive asupra satisfacerii
cererii populaţiei.
 5.6 Optimizarea stocării mărfurilor - Metode de
urmărire şi control a stocurilor de mărfuri

• Metoda minim – maxim - urmărirea existenţei şi mişcării

stocurilor de mărfuri să se realizeze cu aceeaşi exigenţă
pentru toate articolele, indiferent de importanţa acestora în
cifra de afaceri
• stocurilor efective se urmăresc pe parcursul a trei etape:
– stabilirea limitelor economice maxime şi minime ale stocurilor de
mărfuri pe elemente componente
– atenţionarea responsabililor compartimentului comercial de către
gestionar, atunci limitele stocurilor sunt atinse sau depăşite;
– stabilirea măsurilor de prevenire a unor situaţii nefavorabile
(suprastocare, ruptură de stoc, stoc cu mişcare lentă) de către
specialiştii compartimentului comercial.
5.6 Optimizarea stocării mărfurilor - Metode şi modele
de optimizare a stocurilor de mărfuri

• Metode de dimensionare a stocurilor de desfacere:

– Metoda directă sau analitică
n
S d   t di  Vdz
i 1

tdi = timpii necesari pentru efectuarea unor operaţiilor specifice

activităţii de depozitare, până când mărfurile sunt distribuite
la angrosişti, detailişti sau la consumatorii finali;
Vdz = volumul (ritmul) mediu zilnic ale desfacerilor.
Vd
Vdz  V = volumul total al desfacerilor în perioada de gestiune
N zl Ndzl = numărul zilelor lucrătoare din perioada de gestiune
avută în vedere
- Metoda statistică se bazează pe datele înregistrate în perioada de
gestiune anterioară, referitoare la stocurile fizice efective de
produse finite şi la duratele efective de staţionare a mărfurilor în
depozite
- TS = timpul mediu de stocare a mărfurilor în depozitul
S d  TS  k  Vdz de desfacere în perioada anterioară (considerată baza
de calcul);

- k = coeficient de corecţie care exprimă efectul eventualelor măsuri tehnico-

organizatorice care sunt prevăzute să fie aplicate în vederea reducerii perioadei
de staţionare a mărfurilor în depozit;
- V dz = volumul (ritmul) mediu zilnic ale desfacerilor estimat pentru perioada de
gestiune următoare.
n
-
TS 
Sd sau T efi

Vdz TS  i 1
ni
S d = stocul mediu efectiv de desfacere înregistrat în perioada anterioară
Vdz = volumul mediu zilnic al desfacerilor în perioada anterioară
Tefi = timpii efectivi de stocare înregistraţi în perioada anterioară
• Strategia de formare a stocurilor presupune dimensionarea
acestora pe criterii economice prin utilizarea unor modele de
optimizare care iau în calcul cheltuielile de lansare a unei
comenzi, a celor de stocare şi a celor de transport.

• 1. Model de optimizare a stocului de desfacere (lotului optim de livrare)

pe baza cheltuielilor de lansare a comenzilor ( Cl ) şi a celor de stocare (
CS ). 2  Vd  C l
2  Vd  C l *
Sd  n 
*
S n 
*
d
*
  CS
CS
S d*
n * = stocul optim de distribuţie;
= lotul optim de livrare;
Vd = volumul estimat al desfacerilor pe întreaga perioadă de gestiune luată în
calcul
Cl = cheltuielile de lansare a unei comenzi;
CS = cheltuielile de stocare pe unitate de produs
• 2. Model de calcul a stocului optim de desfacere pe baza cheltuielilor de
lansare a comenzilor ( Cl ) şi a celor de stocare ( CS ) şi a cheltuielilor de
penurie sau de lipsă a mărfurilor în stoc (Cp).
2  Vd  C l 1 Cp
n 
*
 S  n 
* *

CS  C p
CS  d

 = factorul de indisponibilitate

• 3. Model de optimizare a stocului de desfacere (lotului optim de livrare)

pe baza cheltuielilor de lansare a comenzilor ( Cl ), a celor de stocare ( CS
) stabilita în funcţie de raportul în care se află ritmul mediul al producţiei
pe zi ( rp ) şi ritmul mediu zilnic al desfacerilor/vânzărilor.

2  Vd  C l
S n 
*
d
*
rp
C S (1 
rd
• 4. Model de optimizare a stocului de desfacere (lotului optim de livrare) pe
baza cheltuielilor de lansare a comenzilor ( Cl ), de stocare unitare ( Csu ) şi
de transport pe lot ( Ctl ), în condiţiile în care producţia nu este continuă.

2  (Cl  Ctl )  
k 
*

i p2  Vz  C su
Ip = intervalul de reluare a producţiei
K = coeficientul de multiplicare a intervalului de reluare a producţiei
k* = valoarea optimă a coeficientului de multiplicare

y  *
*
y* = frecvenţa optimă a livrărilor
k  ip

Vd

S d* 
y*
• În cazul în care volumul vânzărilor de mărfuri (a cererii) variază
de la o perioadă la alta sau atunci când ritmul livrărilor nu este
constant, pentru asigurarea aprovizionării continue a pieţei cu
mărfuri, se pune problema constituirii şi dimensionării stocului
de siguranţă.
• 1. Metoda abaterii sau devierii medii – foloseşte date preluate
din perioade anterioare celei de plan.
S s  Vz  D
D =abaterea sau devierea medie calculată pe baza mediei aritmetice simple
sau ponderate.
n

 efi
D *
Defi*  I efi  I
D i 1

n
•
Defi*
• = devierile (abaterile) pozitive ale intervalelor efective dintre livrări (Iefi) faţă
de intervalul mediu înregistrate în perioada de bază.
• n = numărul de devieri luate în calcul.
 • 2. Metoda abaterii medii pătratice
S s  K    Vz '

K = coeficientul de siguranţă care exprimă potenţialul de livrare (se preia din

tabelele funcţiei normale de tip Gauss-Laplace),
 ' = abaterea medie pătratică (exprimată în zile) a vânzărilor lunare.
n

 li l
(Q  Q ) 2

 i 1

n
Qli = cantităţi de mărfuri livrate lunar;
Ql = nivelul mediu al cantităţilor livrate lunar;
n = numărul de luni pentru care livrările se iau în calcul.
n

 
'  Ql Q li
Qz  Ql  i 1
Qz zi n
 Qz = livrările medii zilnice;
Ql = livrările medii lunare;

zi = numărul de zile lucrătoare pe lună;

n = numărul de luni pentru care vânzările s-au luat
în calcul.

• 3. Metoda IMPACT (Inventory Management Program and Control

Techniques) este considerată un model eficient de stabilire
previzională pe termen relativ scurt (de exemplu, o
săptămână) a necesităţilor de materiale şi a stocului de
siguranţă adaptat la condiţiile tehnicii moderne de calcul.
Stocul de siguranţă se stabileşte cu ajutorul relaţiei:
• Ss = K x MAD
– în care:
– MAD (Mean Absolute Deviation) = abaterea absolută de la medie a
cererilor pentru consum;
– K = coeficientul de siguranţă care exprimă potenţialul de
livrare al furnizorului.
• Abaterea absolută de la medie (MAD) se calculează
în funcţie de cererile lunare efective pentru consum
(ri) şi media acestora ( r ), cu ajutorul relaţiei:
_

n
ri  r
MAD  
i 1 n
• în care "n" reprezintă numărul de luni pentru care
cererea s-a luat în calcul.
• Cererea medie ( r ) se determină cu ajutorul relaţiei:
n

_ r i
ri  i 1
n