ORGANIZAREA

Ce este organizarea
Tipuri de organizare

 Funcția de organizare = procesul prin care sunt stabilite

activităţile necesare îndeplinirii obiectivelor, sunt
delimitate procesele de muncă (fizică și intelectuală), sunt
repartizate pe posturi (grupate în compartimente) şi sunt
stabilite legăturile dintre acestea.

Cine și cum contribuie la realizarea obiectivelor organizației?

Tipologia organizării:

a) din punctul de vedere al sferei de cuprindere:

- organizare de ansamblu
- organizare la nivelul unei subdiviziuni organizatorice

b) din perspectiva elementelor organizate:

- organizare procesuală (a proceselor de muncă)
- organizare structurală (a compartimentelor)

c) din perspectiva relaţiilor de management:

- organizare formală
- organizare informală
 Organizarea procesuală

Presupune descompunerea proceselor de muncă fizică şi

intelectuală în elementele componente după anumite
criterii, cu scopul reliefării principalelor funcţiuni, atribuţii şi
sarcini ce revin unei organizaţii şi membrilor ei.

 Funcţiunile organizaţiei:
Cercetare-dezvoltare
Comercială,
Producţie,
Financiar –contabilă
de Resurse umane (Personal).
Pentru identificarea componentelor organizării procesuale se
pornește de la obiectivele fundamentale (exprimă caracteristicile
cantitative și calitative ale principalelor scopuri urmărite); de regulă
se referă la perioade mai îndelungate, având un caracter sintetic și
integrator.
Fiecărei categorii de obiective îi corespunde o componentă a
organizării procesuale.
Prima componentă este organizării procesuale este funcțiunea.
Aceasta reprezintă ansamblul activităților omogene și /sau
complementare desfășurate de personal de o anumită specializare,
folosind tehnici și metode specifice cu scopul realizării obiectivelor
derivate de gradul I.
Activitatea = componentă a funcțiunii reprezentată de ansamblul
proceselor omogene realizate de personal ce are cunoștințe de
specialitate într-un anumit domeniu mai restrâns, cu scopul
îndeplinirii obiectivelor derivate de gradul II (obiective secundare,
derivate din cele de gr.I, exprimând cantitativ /calitativ finalitatea unor
procese suport).
De ex., în cadrul funcțiunii comerciale se desfășoară activitățile de
marketing, aprovizionare, vânzare.
Atribuția reprezintă procesul de muncă bine conturat ce se execută
periodic, implicând cunoștințe de specialitate ce contribuie la
realizarea unui obiectiv specific.
De ex., în cadrul activității de aprovizionare deosebim atribuția de
elaborare a contractelor de aprovizionare.
O atribuție se poate divide în sarcini.
Sarcina = componenta de bază a unui proces de muncă (simplu /
complex) ce contribuie la realizarea unui obiectiv individual.
 Organizarea structurală
Constă în definirea unor locuri de muncă (posturi) în care se
efectuează activităţile necesare atingerii obiectivelor firmei,
gruparea acestora în compartimente şi stabilirea unor legături
între acestea.
Rezultatul acestui proces de organizare este structura
organizatorică (totalitatea posturilor şi compartimentelor
împreună cu atributele acestora şi relaţiile dintre ele).
 Elemente ale structurii organizatorice

 Elemente comune tuturor structurilor organizatorice: postul,

funcţia, aria de control, compartimentul, nivelul ierarhic,
legăturile structurale.
Postul – elementul primar al structurii organizatorice ce
cuprinde ansamblul sarcinilor, competenţelor şi
responsabilităţilor ce revin unei persoane la un anumit loc de
muncă.
 Funcția – toate posturile ce au aceleaşi caracteristici (sarcini
identice sau similare).
 Funcţia de conducere – presupune autoritate şi responsabilitate
mai mari; atribuţii de coordonare a activităţii unor executanţi.
 Funcţia de execuţie – persoanele au sarcini de realizare directă
a unor activităţi şi lucrări potrivit specificului postului.
 Aria de control = numărul persoanelor ce pot fi coordonate
nemijlocit şi eficient de către un manager.
 Compartimentul – grupează sub o conducere unică un ansamblu
de posturi cărora le revin sarcini cu caracter permanent, bine
precizate.
Compartimentele funcționale – au rolul de a asigura suportul
necesar desfășurării activității de bază a organizației (de ex.
Compartimentul Financiar-contabil, Compartimentul de resurse
umane, Compartimentul asigurarea calității).
Compartimentele operaționale –contribuie în mod nemijlocit la
realizarea obiectivelor organizației (ex. : secțiile de producție)
Nivelul ierarhic – poziţia pe care o ocupă compartimentele situate
pe liniile ierarhice, la aceeaşi distanţă ierarhică faţă de
managementul de vârf.
Legăturile structurale – se stabilesc urmare a necesităţii de a
transmite informaţiile între personalul organizaţiei.
In cadrul organizațieie sunt legături formale şi informale.
Legături ierarhice: între manageri şi subordonaţi, fiind legături de
autoritate (sunt concretizate în dispoziţii transmise şi raportate cu
sens de circulaţie ascendent).
Legături funcţionale: se stabilesc între un specialist şi un executant.
Legături de control: apar şi funcţionează între compartimente
specializate ce deţin atribuţii în efectuarea controlului şi alte
compartimente ale structurii.
 Legături de stat major: se stabilesc între un colectiv de
persoane specializate şi şefii / componenţii compartimentelor
implicate în soluţionarea unor probleme complexe.
 Relaţii de cooperare: se stabilesc între funcţii (posturi) de pe
acelaşi nivel ierarhic, dar care se află în compartimente
diferite.
 Legăturile dintre compartimente:
Funcţionale (de cooperare, de colaborare): fără drept
de comandă sau control al unui compartiment asupra
altuia; sunt relaţii cerute de caracterul activităţii fiecărui
compartiment; se pot stabili între compartimente aflate pe
oricare dintre nivelurile ierarhice.
Ierarhice (legături pe verticală):
- de autoritate (a compartimentului X faţă de Y)
- de subordonare a compartimentului Y faţă de X (X are
dreptul de control asupra activităţii lui Y, dându-i ordine).