1

Tema 8. Organizarea formală şi neformală a organizaţiei.

La rândul său organizarea formală, reprezentând structura oficială a organizaţiei, are 2
abordări:
- procesuală;
- structurală.
Organizarea procesuală constă în stabilirea principalelor categorii de muncă, a
proceselor necesare realizării ansamblului de obiective a firmei. Rezultatul organizării îl
reprezintă în principal funcţiunile, activităţile, atribuţiile şi sarcinile.
Dacă analizăm procesul de management atunci observăm că ca urmare a previziunii se
stabileşte un sistem de obiective, care se referă atât la ansamblul activităţilor firmei, cît şi la
componentele sale, unde obiectivele reprezintă caracterizări calitative şi/sau cantitative ale
scopurilor urmărite de organizaţie.
Ele se pot împarte în funcţie de sfera de cuprindere şi de importanţă, în mai multe
categorii:
Obiective fundamentale, care exprimă principalele scopuri urmărite de o organizaţie în
ansamblul ei. Acestea se referă la perioade mai îndelungate, au un caracter sintetic şi integrator;
Obiective derivate de gradul I sunt determinate nemijlocit din obiectivele fundamentale, a căror
realizare implică o parte apreciabilă din procesele de muncă, ale departamentelor;
Obiective derivate de gradul II se deduc nemijlocit din obiectivele derivate de gradul I,
caracterizate printr-o definire mai concretă şi prin implicarea în realizarea lor a unor procese de
muncă mai restrânse, de regulă au aceleaşi caracteristici esenţiale;
Obiectivele specifice ce sintetizează mobilurile sau utilitatea unor lucrări sau acţiuni care
contribuie la realizarea obiectivelor derivate;
Obiectivele individuale, care concretizează obiectivele specifice la nivelul persoanelor.
2

Revenind la organizarea procesuală observăm că funcţiunea reprezintă ansamblul

proceselor de muncă omogene sau complimentare care contribuie la realizarea obiectivelor de
gradul I. Prin urmare, specific unei funcţiuni este utilizarea de concepte, cunoştinţe, tehnici,
metode, etc., din acelaşi domeniu sau complimentare. În cadrul firmelor moderne de dimensiuni
mari şi mijlocii există 5 funcţiuni principale: cercetare-dezvoltare, comercială, producţie,
financiar-contabilă, personal.
La rândul ei, fiecare funcţiune se divide în mai multe activităţi. Prin această noţiune
desemnăm ansamblul proceselor omogene sau înrudite ce concură nemijlocit la realizarea
obiectivelor derivate de gradul II. De exemplu, în cadrul funcţiunii comerciale se desfăşoară trei
activităţi: marketing, aprovizionare şi vânzare.
În cadrul activităţilor deosebim atribuţii. Prin atribuţii desemnăm un proces de muncă
bine conturat, care se execută periodic şi uneori continuu, ce implică cunoştinţe specializate şi
contribuie la realizarea unui obiectiv specific. De exemplu, în cadrul marketingului atribuţia de
selectarea a informaţiei şi analiza a pieţei.
O atribuţie se poate divide în mai multe sarcini. Sarcina reprezintă o componenţă de bază
a unui proces de muncă ce contribuie la realizarea unui obiectiv individual, care se atribuie spre
realizarea de obicei a unei singure persoane. Un exemplu conclud poate fi selectarea informaţiei
a unui produs.
Funcţiile, activităţile, atribuţiile, sarcinile au un caracter dinamic. Conţinutul lor se
schimbă o dată cu dezvoltarea economică şi cu retehnologizarea firmelor. Astfel organizarea
structurală reprezintă cea de-a doua componentă de bază a organizării formale a organizaţiei.
Prin organizarea structurală se asigură modelarea organizării procesuale în conformitate cu
necesităţile şi posibilităţile fiecărei organizaţii.
Organizarea structurală constă în gruparea funcţiunilor, activităţilor, atribuţiilor şi
sarcinilor, în funcţie de anumite criterii, şi reprezentarea acestora în subdiviziunile organizatorice
pe grupuri şi persoane în scopul realizării lor. Rezultatul organizării structurale îl reprezintă
structura organizatorică.
Principalele componente ale structurii organizatorice sunt: postul, funcţia,
comportamentul, nivelul ierarhic şi relaţii organizatorice.
Postul este ansamblul obiectivelor, sarcinilor, responsabilităţilor şi aptitudinilor cerute
unui angajat în mod organizat şi permanent, la un anumit loc de muncă.
Funcţia este totalitatea posturilor care reprezintă aceleaşi caracteristici principale
asemănătoare (contabil şef ari mai mulţi contabili).
3

Compartimentul reprezintă ansamblul persoanelor ce efectuează sarcini omogene şi/sau

complimentare de regulă în acelaşi loc de muncă, contribuind la realizarea aceloraşi obiective
derivate şi sunt subordonaţi aceleiaşi persoane, secţii, servicii.
Nivelul ierarhic este totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeaşi distanţă
ierarhică faţă de organul superior de conducere al organizaţiei.
Relaţii organizatorice relaţii prin care se realizează legăturile dintre diferite componente
ale structurii, fiind instituite prin reglamentări oficiale.
Cunoaşterea şi analiza structurii organizatorice implică folosirea unor modalităţi adecvate
pentru descrierea sa. Astfel există 3 tipuri – organigrama, regulamentul de organizare şi
funcţionare şi fişa postului.
Organigrama – este reprezentarea grafică a elementelor structurilor organizatorice.
Regulamentul de organizare şi funcţionare – este un document ce reprezintă mai
detaliat, structura organizatorică, prin aceea că specifică baza legală a existenţei şi funcţionării
organizaţiei, organizarea generală, detalii ale principalelor caracteristici organizaţionale,
atribuţiile şi obiectivele principalelor componente ale organizaţiei (funcţiunilor).
Fişa postului este un document operaţional ce reprezintă în detalii toate elementele
necesare unui angajat ce ocupă un post anume, astfel încât, acesta să poată exercita în condiţii
normale atribuţiile ce revin (cuprinde denumirea postului, obiectivele individuale, sarcinile,
utoritatea, responsabilitatea, relaţiile cu alte posturi, cerinţele specifice privind aptitudinile,
studiile şi cunoştinţele necesare ocupării lui).
Organizarea informală a organizaţiei poate fi definită ca ansamblul formaţiunilor şi
interacţiunilor umane cu caracter organizatoric, care apar spontan între componenţii săi.
Elementele de bază al organizării informale îl reprezintă grupa informală care poate fi
definită ca un grup de persoane conturat în mod spontan, care urmăresc un interes sau un scop
comun.
Rolul informal al oricărui individ în cadrul grupei este determinat de puterea neformală,
prin care se înţelege influenţa pe care el îl are asupra, colaboratorilor datorită cunoştinţelor
aptitudinilor, experienţei şi trăsăturilor de caracter pe care le posedă.
Acesta se manifestă prin sugestiile, sfaturile, remarcile, informaţiile pe care persoana
respectivă le furnizează şi impactul lor.
Legăturile dintre diferitele grupe informale, care personalul unei firme, se caracterizează
fie prin cooperare, fie prin rivalitate.
Dacă predomină cooperarea, se întăreşte organizaţia, deoarece grupele şi relaţiile
informale contribuie la desfăşurarea unor activităţi eficiente.