ELEV: BÎNȚĂ (DIACONU) ILEANA DANIELA

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FIRMEI

DEFINIREA ŞI IMPORTANŢA STRUCTURII ORGANIZATORICE

Deşi noţiunea de structură organizatorică a fost abordată în numeroase lucrări,

asupra sa nu s-a ajuns la o definire riguros ştiinţifică, în măsură să întrunească consensul
specialiştilor.
Considerăm că o imagine mai precisă asupra acestui mecanism o furnizează
definiţia după care structura organizatorică a firmei reprezintă ansamblul persoanelor şi
subdiviziunilor organizatorice astfel constituite încât să asigure premisele organizatorice
în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor previzionate.
În cadrul structurii organizatorice a firmei deosebim două componente principale:

1. Structura managerială

2. Structura de producţie

1. Structura managerială poate fi definită ca ansamblul managerilor de nivel superior şi al

subdiviziunilor organizatorice prin ale căror decizii şi acţiuni se asigură condiţiile
manageriale, economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării compartimentelor de
producţie.
2. Structura de producţie este alcătuită din totalitatea subdiviziunilor organizatorice ale
firmei, în cadrul cărora se desfăşoară activităţi operaţionale, în principal, de producţie.
Structura organizatorică a firmei este o expresie atât a resurselor umane,
materiale, financiare şi informaţionale încorporate, cât şi a caracteristicilor mediului în
care acesta îşi desfăşoară activităţile. Elementele endogene şi exogene firmei, care-şi pun
amprenta asupra caracteristicilor organizării structurale, pot fi individualizate sub forma
variabilelor organizaţionale.
Importanţa structurii organizatorice rezidă, în primul rând, în condiţionarea
obţinerii unei profitabilităţi ridicate în firmă, deoarece e o componentă de bază a
sistemului managerial a cărui funcţionalitate o determină în bună măsură.
Structura organizatorică asigură osatura sistemului managerial, de raţionalitatea sa
depinzând într-o proporţie apreciabilă conţinutul şi îmbinarea sistemului de obiective,
configuraţia şi funcţionalitatea sistemului informaţional şi decizional.
Impactul structurii organizatorice nu trebuie rezumat, însă, doar la efectele strict
economice. Implicaţiile cele mai importante au caracteristicile structurii organizatorice
asupra satisfacţiilor obţinute de salariaţii societăţii comerciale sau regiei de stat în
procesul muncii asupra climatului de muncă.

DEFINIREA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE

STRUCTURII ORGANIZATORICE

Structura organizatorică a unei firme reprezintă modul de a alocare a personalului

angajat, în ansamblul compartimentelor de muncă constituite în funcţie de natura
activităţilor ce le sunt atribuite şi grupate pe seama legăturilor ce se stabilesc între ele în
două planuri: în plan vertical, pe diferite nivele ierarhice, în raport cu gradul de
subordonare şi în plan orizontal, pe acelaşi nivel ierarhic, în raport cu funcţiunea
deservită.
Organigrama constituie o reprezentare formală ce vizualizează numărul de nivele
ierarhice, numărul şi tipul compartimentelor – grupate pe nivele şi funcţiuni – şi relaţii
ierarhice existente între acestea, fără a surprinde celelalte tipuri de legături, neevidenţiind
organizarea informală şi conţinutul procedurilor standard sau al instrucţiunilor referitoare
la activităţile curente.

Elemente de bază ale unei structuri organizatorice

Nivelul ierarhic denotă poziţia ocupată, în cadrul structurii organizatorice, de

către o persoană (sau un compartiment) – poziţie stabilită în funcţie de relaţia conducător
– subordonat, evidenţiind raportul în care se regăseşte respectiva persoană faţă de ceilalţi
angajaţi şi faţă de structura pe verticală a firmei.

Compartimentul reprezintă o componentă de bază a structurii organizatorice,

constituită ca subdiviziune a acesteia din urmă, fiind individualizată şi înglobând
totalitatea persoanelor care, prin sarcinile care le sunt atribuite desfăşoară activităţi ce
converg către aceleaşi obiective organizaţionale, derivate din obiectivele generale ale
firmei.

Funcţiunea

Legăturile dintre compartimente (sau relaţiile organizaţionale) constituie o altă

componentă de bază a structurii organizatorice, reprezentând căile şi, în acelaşi timp,
liantul prin intermediul cărora se asigură corelarea tuturor compartimentelor,

2
concentrarea, direcţionarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate de acestea, în scopul
atingerii obiectivelor organizaţionale.

Postul reprezintă subdiviziunea organizatorică elementară care – prin precizările

clare şi explicite, sintetizate într-o manieră formală, de genul unei fişe a postului –
cuprinde totalitatea atribuţiilor, a sarcinilor, a drepturilor, a responsabilităţilor şi a
obiectivelor individuale, ce sunt alocate unui singur angajat al firmei.

Funcţia este elementul organizatoric care precizează încadrarea unei persoane –

din punct de vedere administrativ şi/sau profesional – într-o anmumită categorie de
posturi, definite prin drepturi şi responsabilităţi similare. Funcţiile deţinute de angajaţii
unei firme pot fi de conducere (administrative) sau de execuţie.

Relaţiile organizatorice formale

Relaţiile organizatorice formale sunt raporturile dintre celelalte subdiviziuni

organizatorice (posturi, compartimente etc.) instituite prin reglementări organizatorice
oficiale. În funcţie de caracterul lor, de natura şi modul de manifestare a componentelor,
ele pot fi:

A. Relaţii de autoritate
Se instituie ca rezultat al diferitelor acte şi norme elaborate de managerul
societăţii comerciale sau regiei autonome – regulamente de organizare şi funcţionare,
decizii scrise etc., care condiţionează, în mod decisiv, buna desfăşurare a activităţilor şi a
căror exercitare este obligatorie.
Majoritatea specialiştilor consideră că există trei tipuri de relaţii de autoritate.
1. Relaţii ierarhice prin care se stabilesc raporturile nemijlocite de subordonare dintre
titularii posturilor manageriale şi cei ai posturilor de execuţie sau manageriale situate pe
un nivel inferior.
2. Relaţii funcţionale se stabilesc între două compartimente de muncă dintre care unul
are asupra celuilalt autoritatea funcţională concretizată prin transmiterea de regulamente,
indicaţii din domeniul său de specialitate.
3. Relaţii de stat major se instituie atunci când unor persoane sau grupuri li se deleagă
de către managementul unităţii sarcina soluţionării de probleme care afectează obiectivele
uneia sau mai multor compartimente.

3
 B. Relaţii de cooperare
Acestea se stabilesc între posturi pe acelaşi nivel ierarhic, care aparţin, însă, unor
compartimente diferite. Constituind punţi directe de legătură între servicii, birouri, secţii,
relaţiile de cooperare facilitează soluţionarea unor probleme care apar cu o anumită
periodicitate prin evitarea folosirii liniei ierarhice.

C. Relaţii de control
Apar între organismele specializate de control şi celelalte subdiviziuni
organizatorice ale firmei.

FUNCŢIUNILE SOCIETĂŢII COMERCIALE

Funcţiunea (funcţia) unei societăţi comerciale reprezintă ansamblul de activităţi,

cu atribuţii şi sarcini specifice, grupate după omogenitate, destinaţie şi după anumite
criterii organizatorice, orientate către atingerea, în mod coordonat şi într-o manieră
coerentă a subobiectivelor organizaţionale, derivate din obiectivele globale ale firmei.
Se identifică şase funcţiuni specializate:
 Funcţiunea de cercetare – dezvoltare reuneşte activităţile orientate către

studierea, conceperea, elaborarea şi implementarea tuturor metodelor, a

procedeelor, a tehnicilor, a principiilor, ce conduc la asigurarea viitorului
cadru de desfăşurare eficientă a activităţii de ansamblu a firmei, sub aspect
tehnic, tehnologic şi organizatoric.
 Funcţiunea de producţie înglobează activităţile destinate mişcării
(manipulare, transport, depozitare), prelucrării şi transformării resurselor
primare în produse finite sau servicii.
 Funcţiunea financiar – contabilă ce grupează activităţile legate atât de

planificarea, execuţia şi controlul financiar, cât şi de contabilitate – are ca

principale obiective depistarea surselor de finanţare, gestionarea mijloacelor
financiare şi evidenţierea rezultatelor economico – financiare obţinute.
 Funcţiunea de personal cuprinde activităţile destinate realizării echilibrului

dintre interesele angajaţilor şi cele ale societăţii comerciale, echilibru necesar,

în egală măsură, atât satisfacerii dorinţelor fiecărui individ, cât şi atingerii
obiectivelor organizaţionale propuse.
 Funcţiunea comercială, denumită şi de marketing, include activităţile

orientate către racordarea societăţii comerciale la mediul ambiant – asigurând

existenţa şi funcţionarea în dublu sens, a legăturilor cu acesta – în scopul, atât

4
 al recepţionării mesajelor (a cererii) provenite dinspre mediu, cât şi al
transmiterii propriei oferte înspre piaţă.
 Funcţiunea de management cuprinde activităţile de conducere şi
administrare propriu-zise, asigurând – în orice moment şi la orice nivel al
organizaţiei economice – coordonarea şi corelarea reciprocă a activităţilor
incluse în componenta celorlalte funcţiuni ale firmei.

CLASIFICAREA STRUCTURILOR
ORGANIZATORICE

Analiza elementelor componente ale structurii organizatorice, a modului de

îmbinare a lor, a permis identificarea a trei tipuri de structuri organizatorice, ale căror
caracteristici principale sunt prezentate succint în tabelul următor:

Nr. Tipul de structură Principalele caracteristici

crt. organizatorică ale structurii organizatorice
1. IERARHICĂ - formată din personal subordonat nemijlocit managerului
(LINIARĂ) firmei sau adjuncţilor acestuia;
- fără compartimente sau alcătuită dintr-un număr redus
de compartimente cu caracter operaţional, corespunzătoare,
de regulă, principalelor activităţi;
- managerul firmei şi al fiecărui compartiment exercită în
exclusivitate toate funcţiile managementului.
2. FUNCŢIONALĂ - alcătuită atât din compartimente operaţionale cât şi
funcţionale;
- managerul nu trebuie să mai fie universal pregătit,
beneficiind de asistenţa compartimentelor funcţionale;
- executanţii primesc decizii şi răspund atât faţă de şefii
ierarhici, cât şi faţă de compartimentele funcţionale,
înregistrându-se multiple subordonări.
3. Ierarhic - - reprezintă o îmbinare a precedentelor două tipuri;
funcţională - alcătuită din compartimente operaţionale şi funcţionale;
- executanţii primesc decizii şi răspund numai în raport cu
şeful ierarhic nemijlocit, respectându-se principiul unităţii
de decizie şi acţiune;
- se foloseşte în firmele de dimensiune mare şi mijlocie.

5
 ELABORAREA STRUCTURII ORGANIZATORICE

Conţinutul organizării structurale poate fi relevat prin prezentarea etapelor de

realizare şi a principalelor operaţii care se efectuează în cadrul fiecăreia dintre ele.

Nr. ETAPE PRINCIPALELE OPERAŢII

crt.
1. Caracterizarea calitativă şi 1. Definitivarea modalităţilor de exprimare a
cantitativă a corelaţiilor dintre fiecărei variabile.
fiecare variabilă organizaţională şi 2. Definirea corelaţiilor care vor fi analizate.
elementele organizării structurale 3. Culegerea materialului faptic.
a întreprinderii 4. Prelucrarea şi analiza materialului faptic.
5. Caracterizarea calitativă şi cantitativă a
corelaţiilor examinate.
6. Elaborarea unui tabel sinoptic cuprinzând
prezentarea sistematizată a parametrilor calitativi şi
cantitativi determinaţi pentru corelaţiile examinate.
2. Proiectarea elementelor 1. Determinarea dimensiunii structurii prin
organizării structurale pe baza: precizarea numărului componenţilor săi.
- parametrilor calitativi şi 2. Stabilirea numărului de compartimente, a
cantitativi determinaţi pentru structurii şi dimensiunii lor.
corelaţiile examinate; 3. Gruparea compartimentelor şi stabilirea
- coeficienţilor de corecţie impuşi ponderilor ierarhice ale managerilor superiori.
de armonizarea parametrilor unor 4. Stabilirea relaţiilor ierarhice funcţionale,
corelaţii contradictorii; cooperare etc. între compartimente.
- cerinţelor rezultând din
principiile şi criteriilor de
structurare raţională.
3. Consemnarea structurilor 1. Înscrierea structurilor organizatorice în
organizatorice organigrame generale şi parţiale.
2. elaborarea regulamentului de organizare şi
funcţionare.
3. Întocmirea descrierilor de funcţii.
4. elaborarea descrierilor de posturi.
4. Evaluarea structurii organizatorice 1. Efectuarea de sondaje pe bază de chestionare
adresate personalului privind calităţile aparatului
organizatoric şi modalităţilor de perfecţionare.

6
2. Compararea parametrilor structurii organizatorice
cu cei ai organizării structurale a unor firme
similare pe baza folosirii indicilor de corelaţie.
3. Examinarea organizării formale prin prisma
principiilor şi criteriilor de structurare raţională.