Tema,,Structura organizatorica component de baza in aplicarea functiunilor unei firme”

Structura organizatorica este scheletul întreprinderii, fiind definită ca ansamblul persoanelor, al

subdiviziunilor organizatorice si al relaţiilor dintre acestea astfel constituite încât sa asigure
premisele organizatorice prestabilite.
Structura organizatorica cuprinde doua părţi:
a) structura de conducere sau funcţională;
b) structura de producţie sau operaţională;
În cadrul acestor părţi se regăsesc componentele primare si anume postul,funcţia,
compartimentul, relaţiile organizatorice, ponderea ierarhica, nivelul ierarhic.Rezultat al
transformărilor succesive ale ştiinţei şi tehnologiei aplicate în producţie,cît şi al adaptărilor
structurale la cerinţele unui mediu în continuă schimbare,întreprinderea nu poate rămâne un
factor pasiv, un simplu acumulator de idei novatoare, astfel stabilindu–se principii de care
trebuie să se ţină cont la elaborarea structurii organizatorice a întreprinderii. Raţionala delimitare
a variabilelor organizaţionale, stabilirea judicioasă a corelaţiilor dintre acestea şi structura
organizatorică, precum şi selecţionarea unor metode şi tehnici adecvate de examinarea lor
constituie premisele pentru trecerea la elaborarea sau raţionalizarea propriu–zisă a organizării
structurale.

1.2Structura funcţională

Structura funcţională reprezintă ansamblul membrilor de conducere şi al compartimentelor

(tehnice, economice şi administrative), modul de constituire şi grupare alacestora, precum şi
relaţiile dintre ele, necesare desfăşurării corespunzătoare a procesului managerial şi de execuţie.
Componentele structurii funcţionale sunt următoarele:
a)Postul reprezintă ansamblul obiectivelor, cu sarcinile, competenţele,responsabilităţile
asociate, care revin spre exercitare, în mod regulat, unei persoane angajate în întreprindere
b)Funcţia cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce-i revin unui angajat al
întreprinderii, precum şi responsabilităţile, competenţele şi relaţiile ce decurg din postura de
salariat al întreprinderii.Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi responsabilitatea
persoanei.
c)Compartimentul – o reunire sub aceeaşi autoritate ierarhică a unui anumit număr de persoane,
cărora le revin permanent sarcini bine definite.
Elemente caracteristice compartimentelor de muncă:
Nivelul ierarhic reprezinta distanţa faţă de conducerea unităţii.

Fiecare nivel ierarhic are oanumită autoritate şi responsabilitate în scopul îndeplinirii

corespunzătoare a sarcinilor.
Piramida ierarhica cuprinde totalitatea treptelor ierarhice si a legaturilor structurale dintre
compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice.

Elemente componente:
-inaltimea piramidei(determinate de numarul de nivele ierarhice ale structurii organizatorice);
-baza piramidei(determinata de formatiilor de munca);
Formele piramidelor ierarhice:
-inalte(pentru unitati mari,care asigura o informare complexa deciziile fiind multilateral
fundamentate,dar care prelungesc circuitele informationale,determinind un numar mai mare de
personal si cheltuieli salariale mai mari);
-aplatizate(pentru unitatile mici si mijlocii in care se asigura operativitatea in luarea deciziilor si
cheltuieli reduse,dar o incarcare excesiva a personalului de conducere si subiectivism in
adoptarea deciziilor).
Ponderea ierarhică (norma de conducere) – constituie numărul de persoane saucompartimente,
conduse nemijlocit de acelaşi cadru de conducere.
Marimea ponderii ierarhice depinde de urmatorii factori:
-natura activitatii colectivului subordonat;
-gradul de independenta a sarcinilor ce revin subordonatilor;
-nivelul de pregatire si capacitate organizatorica a conducatorului si subordonatilor;
-dispersia teritoriala a posturilor subordonate unui conducator.
Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor dintre componentele structurii
stabilite prin reglementări oficiale.
Clasificarea relatiilor organizatorice
a)din punct de vedere juridic legaturile dintre compartimete sunt:
-formale-stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare a unitatii;
-informale-stabilite dupa criterii subiective,neprevazute in regulamente sau alte acte normative.
b)în functie de raporturile pe care le stabilesc între compartimentele organizatorice :
1)relatii de autoritate - stabilite între conducători şi subordonati,ele implicând legături ierarhice,
functionale şi de stat major;
- ierarhice - între compartim. ierarhice şi subordonate,concretizate în: dispozitii, directive,
decizii;
- functionale - între compartimente specializate in cadrul firmei;
- de stat major - apar între compartimentele de stat major şi celelalte categorii de
compartimente,transmit informatii şi nu au caracter obligatoriu
2)relatii de cooperare - stabilite intre posturi şi compartimente de pe acelaşi nivel ierarhic, sau
intre titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu titularul altui post, dar aparţinând unui
compartiment diferit
3)relatii de control - stabilite între posturi şi compartimente specializate în demersul controlului
şi celelalte posturi sau compartimente;
4)relatii de reprezentare - apărute între manageri şi reprezentantii diferitelor organizatii
profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara întreprinderii.

1.3Structura operaţională
Structura operaţională (de producţie) reprezintă ansamblul unităţilor de producţie,control şi
cercetare (secţii, ateliere, formaţii de lucru, locuri de muncă), mărimea şiamplasarea lor pe
teritoriul întreprinderii şi legăturile ce se stabilesc între ele.
Atelierul de producţie reuneşte mai multe locuri de muncă, care fie execută aceeaşioperaţie
tehnologică, fie efectuează un ciclu de operaţii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau unui
produs.
Locul de muncă reprezintă o anumită suprafaţă de producţie, dotată cu mijloace demuncă şi
organizate pentru realizarea unei operaţii sau a unei lucrări de către un muncitor sauun grup de
muncitori.
Cap.3 CERINŢE ŞI ETAPE ÎN PROIECTAREA UNEI STRUCTURI ORGANIZATORICE
EFICIENTE
Analiza, proiectarea şi îmbunătăţirea structurii organizatorice presupun respectareaunor
cerinţe, cum ar fi:
-asigurarea unui evantai optim al subordonărilor – un şef poate avea numai unnumăr limitat de
subordonaţi direcţi;
-crearea şi dependenţa compartimentelor – cele patru criterii de corelare aserviciilor specializate
sunt: importanţa lor; frecvenţa legăturilor dintre ele; independenţaacestora; competenţa şefului şi
limbajul comun;
-asigurarea unui stat major şi a unor servicii funcţionale competente –presupuneexistenţa unor
interlocutori responsabili, operaţionali, foarte competenţi, activi şi eficienţi.Serviciile funcţionale
şi de stat major trebuie să fie suple.
-asigurarea economiei de comunicaţii – minimalizarea comunicaţiilor nestandardizate şi
necodificate dintre grupuri separate;
-folosirea delegării – pentru problemele curente puterea de decizie şiresponsabilitate trebuie să
fie descentralizată; pentru problemele de gestiune generală, petermen scurt, responsabilităţile pot
fi delegate funcţiunilor calificate; pentru obiectivelestrategice pe termen lung, deciziile nu se pot
delega.
Etapele procesului de analiză şi proiectare a structurii organizatorice a unei întreprinderi:
•analiza obiectivelor întreprinderii;
•definirea activităţilor necesare şi stabilirea conţinutului lor;
•proiectarea compartimentelor, gruparea lor şi stabilirea relaţiilor dintre ele;
•proiectarea propriu-zisă a structurii organizatorice;
•evaluarea atât a funcţionalităţii, cât şi a laturii constructive a întreprinderii.
Structura organizatorică nu este dată pentru totdeauna. Sub impactul schimbărilor
contemporane, se produc modificări importante în conţinutul structurii organizatorice şi
seaccelerează considerabil ritmul reorganizărilor structurale.

Functiunile întreprinderii
Întreprinderea îsi desfasoara activitatea într-un anumit cadru organizatoric ce reprezinta
ansamblul de activitati dinamice, complexe ce se pot grupa pe anumite functiuni care se
conditioneaza reciproc si a carei integrare permite întreprinderii sa reactioneze la solicitarile
mediului, sa se dezvolte continuu, sa evolueze eficient. În functie de continut, organizarea firmei
îmbraca doua forme principale: organizarea procesuala si organizarea structurala.
Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor omogene desfasurate în cadrul întreprinderii în
vederea obtinerii unor obiective partiale, derivate din obiectivele generale.
Activitatea reprezinta multimea actiunilor de aceeasi natura (tehnica, economica,
comerciala) a caror realizare necesita cunostinte dintr-un domeniu determinat de specialitate si
are ca rezultat îndeplinirea unei parti dintr-o anumita functiune.

La proiectarea functiunilor întreprinderii se tine seama de:

 Criteriul identitatii activitatilor grupate într-o functiune

 Criteriul complementaritate – gruparea într-o functiune a unor activitati între care exista
relatii complementare sau de auxiliaritate
 Criteriul convergentei – gruparea într-o functiune a unor activitati diferite orientate însa
spre realizarea acelorasi obiective.

Pentru o întreprindere moderna se pot defini 5 functiuni de baza:

 Functiunea de cercetare - dezvoltare

 Functiunea de productie
 Functiunea comerciala
 Functiunea financiar - contabila
 Functiunea de personal sau de resurse umane

Functiunea reprezinta o serie de caracteristici ce îi confera întreprinderii un rol bine

determinat în ansamblul organelor de conducere si organizare.

Functiunea:
  notiune abstracta – pentru a ordona activitati complexe si diverse ale întreprinderii în
scopul organizarii acesteiaActivitatile reprezinta caracterul concret, masurabil prin
rezultatele obtinute (produse, servicii, documente)
 are un caracter general întîlnindu-se în toate firmele indiferent de domeniul de activitate,
de profil sau dimensiune. (ex: activitatea comerciala în toate întreprinderile, indiferent
daca sunt industriale sau de servicii)
 are o pondere diferita de la o întreprindere la alta în raport de diversa factori – cel mai
important fiind specificul activitatii (ex: cercetarea-dezvoltarea are o pondere mai mare în
întreprinderile care apartin unei ramuri de vîrf)

În cadrul functiunii se suprapun cu activitatile / compartimentele în care se realizeaza

aceste activitati.

Functiunea de cercetare - dezvoltare

Functiunea de cercetare - dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor prin care se studiaza

concepte, elaboreaza si realizeaza cadrul tehnic-tehnologic, organizarea si economicizarea
întreprinderii. Aceasta functiune si cea comerciala asigura adaptarea întreprinderii la mediul
economico-social exterior.

Se disting 2 grupe de activitate:

I. – cercetare stiintifica, inginerie tehnologica, introducerea progresului tehnic

II. – investitii, modernizari si retehnologizari

În cadrul primei grupe de activitate sunt cuprinse:

1. Elaborarea planului si programelor de cercetare stiintifica

2. Întocmirea documentatiei tehnico-economice pentru introducerea progresului tehnic –
informatizare, automatizare, robotizare
3. Diferite studii, experimentari, încercari pentru asimilarea de noi produse si tehnologii si
modernizarea celei existente

În cadrul celei de a II-a grupa sunt cuprinse activitati privind:

1. Elaborarea planului de investitii

2. Întocmirea documentatiei tehnico-economice pentru investitii
 3. Efectuarea diferitelor lucrari de constructii pentru investitiile prevazute si efectuarea
probelor.

Functiunea de productie

Functiunea de productie cuprinde o serie de activitati referitoare la:

1. organizarea de ansamblu a întreprinderilor, sectiilor, atelierelor de productie;

2. organizarea desfasurarii în conditii optime a proceselor de productie auxiliare, de
deservire si conexe

Functiunea de productie cuprinde totalitatea activitatilor legate nemijlocit de realizarea

productiei:

 Pregatirea productiei care este influentata de gradul de noutate al produsului ce

urmeaza a se fabrica sau un produs nou asimilat sau produs modernizat, sau produs a
carui fabricatie se repeta din acest considerent. Activitatea de pregatire a productiei este
legata direct de activitatea de cercetare, fiind de cele mai multe ori o continuare a celor
mai multe actiuni din cadrul cercetarii-dezvoltarii.
 Executarea propriu-zisa cuprinde totalitatea activitatilor întreprinse în scopul realizarii
atributiilor si sarcinilor pentru fabricarea produselor finite.
 Activitatea vizînd lansarea si urmarirea productiei; activitati de întretinere, reparare
utilaje, masini, echipamente; activitati auxiliare.

Volumul activitatilor functiunii de productie depinde de întelegerea clara si ordonata a

mediului în care aceasta functiune se integreaza celorlalte activitati precum si de întelegerea
conditiilor în care acesta contribuie la realizarea activitatii.

Scopul întreprinderii este realizarea de produse conform standardelor de calitate, cu forta

de munca, materii prime, materialele si utilajele, tehnologiile, care se afla la dispozitia firmei.

Odata cu stabilirea productiei, a tehnologiilor, utilajelor, utilitatilor, standardelor de

calitate, normelor de consum, se stabileste costul produsului.
Functiunea comerciala

Functiunea comerciala include activitati care pot fi grupate în trei categorii si anume:

1. activitati de aprovizionare tehnico-materiala

2. activitati de livrare de produse (desfacere)
3. activitati de marketing

În cadrul activitatii de aprovizionare sunt incluse actiuni referitoare la aprovizionarea

firmei cu materii prime, materiale, precum si cele prin care se asigura repartizarea lor în mod
organizat fundamentat stiintific, conform normelor de consum, în cadrul sectiilor, atelierelor –
productie, de baza, de deservire, auxiliare, conexe.

Activitati specifice:

 determinarea normelor de consum specific, de materii prime, materiale, combustibil,

energie
 determinarea nivelului diferitelor categorii de stocuri, de resurse materiale, adica stoc
initial, curent, de siguranta
 încheierea contractelor de aprovizionare cu furnizorii
 aprovizionarea propriu-zisa cu resurse, primirea, receptie si depozitarea acestora.

Activitatile privind desfacerea/livrarea produselor se refera la:

 prospectarea pietei pentru stabilirea relatiilor contractuale de desfacere a produselor,

lucrarilor executate/servicii prestate de întreprindere;
 încheierea contractelor pe aceste directii;
 expedierea produselor, executarea lucrarilor/serviciilor, urmarirea încasarilor, drepturilor
financiare ce revin întreprinderii ca urmare a desfasurarii acestor activitati;
 asigurarea rezolvarii reclamatiilor beneficiarilor în cadrul termenelor de garantie;
 asigurarea service-ului.

Functiunea activitatii de marketing cuprinde ansamblul actiunilor de studiere a pietei

interne, a necesitatilor si comportamentului consumatorilor în scopul stabilirii celor mai adecvate
modalitati de orientare a activitatii firmei si de crestere a volumului vînzarilor.

Activitatea de marketing se concretizeaza în:

  Functia de cercetare a pietei si a nevoilor de consum, prin aceasta firma urmareste
prospectarea pietelor prezente si a celor potentiale; studierea nevoilor, necesitatilor
solvabile, a nevoilor de consum în ansamblul lor si a motivatiei consumatorului.
 Functia de adaptare a întreprinderii la dinamica mediului - aceasta presupune
promovarea spiritului novator al managerilor în întreaga activitate a firmei astfel încît sa
se asigure înnoirea cu frecventa limitata a ofertei de marfuri, perfectionarea ofertei de
produse si comercializarea, diversificarea actiunilor publicitare pentru cresterea
capacitatii întreprinderii de adaptare operativa si activa la cerintele pietei .
 Functia de crestere a eficientei economice care se asigura prin realizarea dupa caz a
unor elemente de fundamentare, informatii, criterii de evaluare, de optiune pentru
promovarea unor tehnici, modernizarea si eficientizarea activitatii, tehnicii moderne de
promovare a vînzarii.

In prezent marketingul consta într-un pronuntat caracter prospectiv, asigurînd un suport

informational adecvat elaborarii prognozelor si planurilor economice.

Functiunea financiar - contabila

Functiunea financiar - contabila reprezinta activitatea prin care se asigura obtinerea

si utilizarea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii activitatilor în ansamblu ale
firmei, evidenta valorica a activitatii comerciale, evaluarea modului de realizare a rezultatelor
economice generale ale firmelor.

Obiective prioritare ale activitatii financiare:

 constituirea, repartizarea, utilizarea si pastrarea mijloacelor banesti, a fondurilor existente

la dispozitia firmei.

Obiective prioritare ale activitatii contabile:

 evidenta întregii activitati economice si a miscarii mijloacelor de baza ale întreprinderii

pe baza de evidenta a rezultatetlor financiare

Executarea activitatilor componente ale functiunii financiar-contabile se face în mod

activ prin stabilirea cadrului financiar al procesului economic ce se desfasoara în firma si în mod
pasiv prin înregistrarea datelor economice ale tuturor activitatilor firmei si a schimbarilor ce se
produc în relatia cu partenerii de relatii economice din afara firmei.
 Functiunea de personal/resurse umane

Functiunea de personal / resurse umane cuprinde activitati prin care se asigura

resursele umane necesare realizarii obiectivelor întreprinderii, utilizarea rationala a acestora,
dezvoltarea continua a competentelor personalului, rezolvarea problemelor de salarizare si
sociale.

Activitati specifice pot fi grupate:

 de administrare a personalului - determinarea necesarului de forta de munca, testarea,

încadrarea, evaluarea, promovarea personalului, stabilirea sistemului de salarizare,
aplicarea acestuia, calculul numarului de salariati;
 de prestari servicii pentru salariatii firmei – organizarea pregatirii si perfectionarii
profesioanle a personalului, protectia sociala, asigurarea conditiilor de igiena, protectia
muncii;
 activitati administrative, de secretariat, de protocol - în organizarea activitatilor acestor
functiuni este necesar ca managerul sa asigure un echilibru între interesele salariatilor,
obiectivele si rezultatele întreprinderii;

Interdependenta functiunilor întreprinderii

În practica toate functiunile întreprinderii se afla într-o strînsa interdependenta, se

întrepatrund si se completeaza reciproc, formînd sistemul organizarii procesuale a întreprinderii.
Manifestarea corecta a unei functiuni determina manifestarea corecta si a celorlate functiuni;
dupa cum aparitia unei dereglari în o functiune provoaca perturbatii în celellate.

Interdependentele functiunilor firmei

Tratarea separata a functiunilor organizatiei s-a efectuat din ratiuni pedagogice. In

practica se constata ca intre acestea exista o foarte stransa interdependenta, ca se intrepatrund si
se completeaza, formand impreuna sistemul organizarii procesuale, in fapt fundamentul
organizatoric al constituirii si functionarii societatilor comerciale si regiilor. Referindu-ne strict
la situatia firmelor romanesti, trebuie precizat ca in raporturile dintre functiuni se constata o
situatie tranzitorie. Se trece de la faza in care functiunea de productie avea rolul predominant, la
faza in care toate functiunile au o pondere relativ egala. O atare tendinta se reflecta prin trecerea
de la o succesiune a functiunilor de tipul A la o succesiune de tipul B.
 Organizarea structurala. Rezultatul organizarii structurale il reprezinta structura
organizatorica. Desi notiunea de structura organizatorica a fost abordata in numeroase lucrari,
asupra sa nu s-a ajuns la o definire riguros stiintifica, in masura sa intruneasca consensul
specialistilor. Cea mai mare parte din abordarile consacrate o definesc de o maniera destul de
generala, ceea ce lasa, mai ales cand se trece la analiza concreta in organizatii, o usa larg
deschisa impreciziunilor si confuziilor. In cadrul structurii organizatorice a organizatiei
deosebim doua componente principale:

Ø     structura manageriala

Ø     structura de productie

Structura manageriala este deci alcatuita, in principal, din organismele de management

participativ, managerul general si adjunctii sai, compartimentele functionale si de conceptie
constructiva si tehnologica. Specifica firmelor moderne este cresterea dimensiunii si rolului
structurii manageriale concomitent cu amplificarea integrarii structurii de productie in structura
organizatorica de ansamblu, prin elemente organizatorice, informationale, economice s.a.

Organizarea structurala consta in gruparea functiunilor, activitatilor, atributiilor si sarcinilor, in

functie de anumite criterii, si repartizarea acestora, in scopul realizarii lor, in subdiviziuni
organizatorice pe grupuri si persoane in vederea asigurarii unor conditii cat mai bune pentru
indeplinirea obiectivelor firmei.

Structura organizatorica a firmei reprezinta ansamblul persoanelor si subdivi-ziunilor

organizatorice astfel constituite incat sa asigure premisele organizatorice in vederea stabilirii si
realizarii obiectivelor previzionate.

Structura manageriala poate fi definita ca ansamblul managerilor de nivel superior si al

subdiviziunilor organizatorice prin ale caror decizii si actiuni se asigura conditiile manageriale,
economice, tehnice si de personal necesare desfasurarii activitatii compartimentelor de productie.

Structura de productie, este alcatuita din totalitatea subdiviziunilor organizatorice ale firmei, in
cadrul carora se desfasoara activitatile operationale, in principal de productie.

Structura organizatorica a organizatiei este o expresie atat a resurselor umane, materiale,

financiare si informationale incorporate, cat si a caracteristicilor mediului in care acestea isi
desfasoara activitatile. Analitic, elementele endogene si exogene firmei, care-si pun amprenta
asupra caracteristicilor organizarii structurale, pot fi individualizate sub forma variabilelor
organizationale.

Intre principalele variabile organizationale privind societatea comerciala sau regie mentionam:
statutul juridic al firmei: natura proprietatii organizatiei, dimensiunea organizatiei, complexitatea
productiei; caracteristicile procesului tehnologic; nivelul dotarii tehnice; gradul de specializare si
cooperare in productie; dispersia teritoriala a subdiviziunilor firmei; caracteristicile procesului de
aprovizionare; caracteristicile vanzarii produselor si serviciilor, parametrii organizarii informale
din cadrul firmei; gradul de mecanizare si automatizare a inregistrarii, transmiterii si prelucrarii
informatiilor; potentialul uman, conceptia managerilor asupra organizarii; legislatia care
reglementeaza organizarea structurala a societatilor comerciale si regiilor, situatia economica a
tarii. Importanta structurii organizatorice rezida, in primul rand, in conditionarea obtinerii unei
profitabilitati ridicate in firme, intrucat este o componenta de baza a sistemului de management,
a carui functionalitate o determina in buna masura.

Structura organizatorica asigura osatura sistemului managerial, de rationalitatea sa

depinzand intr-o proportie apreciabila continutul si imbinarea sistemului de obiective,
configuratia si functionalitatea subsistemelor informational si decizional, gama metodelor si
tehnicilor de management utilizate. Evident, toate acestea determina modul de folosire a
resurselor, conditiile de vanzare a produselor si, implicit, volumul cheltuielilor, marimea
profitului. Impactul structurii organizatorice nu trebuie rezumat insa doar la efectele strict
economice. Implicatii dintre cele mai importante au caracteristicile structurii organizatorice
asupra satisfactiilor obtinute de salariatii organizatiei in procesul muncii, asupra climatului de
munca. In fapt, intre implicatiile "strict economice" si cele "strict umane" ale structurii
organizatorice exista o legatura organica, ele intrepatrunzandu-se si determinand ceea ce numim
eficienta social-umana a organizarii structurale a organizatiei.

Cap.4 TENDINTELE ACTUALE IN ORGANIZAREA FIRMEI, STRUCTURI

FLEXIBILE

Fiecare epoca da nastere la structuri adaptate ritmului ei.

Literatura de specialitate acorda spatii largi preocuparilor pentru descentralizarea

conducerii, care a constituit una dintre problemele centrale ale managementului in ultima
jumatate de secol. Plasarea autoritatii atribuite posturilor la cel mai jos nivel posibil si
delegarea sarcinilor sunt doua dintre metodele aplicate in cadrul structurilor clasice prin
 care s-a asigurat apropierea conducerii de productie si, in general, o mai buna valorificare a
resurselor umane, cu efecte pozitive asupra functionarii si rezultatelor intreprinderii. Ele se
dovedesc insa insuficiente in conditiile actuale. Ascutirea concurentei si ritmul mare al
schimbarilor, ce caracterizeaza mediul economic, sunt factorii ce au impus schimbari de
fond in organizarea intreprinderii, trecerea de la organizarea clasica la organizarea
flexibila.
Accelerarea schimbarilor a scos la iveala deficientele structurii clasice, mai importante
fiind:

- supradimensionarea structurii (dimensiunea mare a aparatului de conducere);

- birocratia (in acest context termenul defineste rezolvarea greoaie a problemelor, pe baza unor
procese complexe, cu multe activitati neproductive, in special asociate interfetelor dintre
persoanele/compartimentele ce intervin in proces;

- rigiditatea (adaptarea dificila la cerinte noi).

Pentru a exista, firmele au nevoie de noi structuri organizatorice, care sa permita rezolvarea
problemelor mai bine, mai repede si cu cheltuieli mai mici.