Sunteți pe pagina 1din 25

LICEUL TEHNOLOGIC FORESTIER CURTEA DE ARGES

PROIECT

EXAMEN DE CERTIFICARE A COMPETENTELOR


PROFESIONALE PENTRU OBTINEREA CERTIFICATULUI DE
CALIFICARE PROFESIONALE

NIVEL 4

TEMA : SURSE PROPRII DE FINANTARE

Profesor coordonator: Elev:


PROF. BILCAN DIANA IONESCU DIANA
CUPRINS

ARGUMENT.............................................................................................

CAPITOLUL 1: : SISTEMUL DE FUNCIONARE A UNEI FIRME SI


MODALITATI DE FINANTARE...........................................................

CAPITOLUL 2: SURSE PROPRII DE FINANTARE A UNEI AFACERI

2.1 Avantaje si dezavantaje ale finantarii interne......................................

2.2 Program financiar pentru susinerea unei afaceri proprii..................

2.3 Estimarea cerintelor financiare necesare initierii afacerii....................

2.4 Capitaluri proprii, rezerve, profit..........................................................

2.5. Surse de obtinere a fondurilor...............................................................

2.6. Modalitati de autofinantare.

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................
ARGUMENT

Unul din cele mai mari obstacole, adesea de netrecut, pe care le intalneste un
intreprinzator potential il constituie obtinerea fondurilor necesare pentru initierea sau
cumpararea unei afaceri. Desi acesta poate avea inventivitate si talent pentru initierea sau
conducerea unei afaceri, daca nu are stiinta si abilitatea de a convinge potentialii creditori
si investitori, nu va putea obtine banii necesari.
Priceperea intreprinzatorului si o piata atractiva nu sunt deci suficiente pentru
succesul afacerii. Pentru a face bani este nevoie de bani. Daca ingeniozitatea
intreprinzatorului si uneori norocul pot mentine afacerea pe linia de plutire, pentru
cresterea si supravietuirea ei pe termen lung este nevoie de o baza financiara solida.
Pentru a intra in afaceri este nevoie de resurse financiare si o buna gospodarire a acestora,
in asa fel incat afacerea sa-si atinga potentialul deplin. Destui intreprinzatori insa intra in
afaceri cu prea putini bani, mergand "pe incercate". Curand insa ei vor intra in criza
financiara, deoarece furnizorii doresc plata la livrare, echipamentele costa mai mult decat
s-a anticipat sau vanzarile sunt mai mici decat s-a sperat. Chiar daca nici cele mai bune
planuri financiare nu-l vor pregati pe intreprinzator sa rezolve toate problemele
financiare, o estimare detaliata a cerintelor financiare inainte de inceperea afacerii va
reduce riscul confruntarii cu probleme financiare insurmontabile si esecul afacerii inca de
la inceput. Pentru a evita acest lucru intreprinzatorul potential trebuie sa se ocupe de
aspectele financiare ale afacerii inca inainte de inceperea ei. Astfel, el trebuie sa se
gandeasca la urmatoarele aspecte: suma de bani necesara initierii afacerii, sursele de
obtinere a acestor bani, modul de obtinere a lor si posibilitatile de a obtine sume
suplimentare in caz de urgenta. Daca va face acest lucru, intreprinzatorul va putea obtine
mai lesne fondurile necesare si le va utiliza cu o mai mare eficienta.
Procesul de finantare a afacerii este anevoios. El cuprinde trei etape: alegerea
sursei de finantare, pregatirea pachetului de finantare, prezentarea cererii de finantare.
a. Alegerea sursei de finantare. Gasirea unei surse ideale de finantare este dificil de
realizat. Totusi, intreprinzatorul trebuie sa discute posibilitatile de finantare cu cateva
surse potentiale. in felul acesta va intelege mai bine gama posibilitatilor de finantare si va
putea gasi o sursa convenabila de capital.
in alegerea sursei de finantare intreprinzatorul trebuie sa tina cont de urmatoarele criterii:
1. Experienta sursei de finantare in acordarea de imprumuturi intreprinzatorilor. Sursa de
finantare trebuie sa fie familiara cu problemele cu care se confrunta intreprinzatorul. 2.
Reputatia sursei de finantare. Succesul intreprinzatorului se bazeaza adesea pe calitatea
relatiilor cu sursa de finantare. De aceea, sursa de finantare trebuie sa aiba reputatia de
onestitate, corectitudine si dorinta de a lucra cu intreprinzatorul.
3. Asistenta pe care o ofera. in obtinerea finantarii este important ca sursa de finantare sa
acorde asistenta necesara. Aceasta este cu atat mai important pentru intreprinzatorii care
nu au experienta in anumite domenii ale afacerii si au nevoie deci de consiliere.
4. Alte servicii. in unele cazuri, sursa de finantare ofera servicii gratuite sau la tarife
reduse, cum ar fi analiza situatiei financiare, elaborarea unor proiectii financiare etc.
b. Pregatirea pachetului de finantare. Pachetul de finantare se mai numeste si pachet de
imprumut. Desi cerintele de elaborare a pachetului de imprumut variaza in functie de
sursa de imprumut, cateva elemente vor ramane comune. c. Prezentarea cererii de
finantare. Elaborarea unui pachet atractiv de finantare mareste semnificativ sansele de
obtinere a imprumutului. Totusi, afacerea este condusa de intreprinzator si nu de un plan,
fie el si bine intocmit. Prin urmare, cei ce acorda imprumutul vor evalua nu numai
pachetul de finantare, ci si intreprinzatorul in persoana si echipa sa. Modul in care este
prezentat pachetul de finantare va influenta decizia finala de acordare a imprumutului.
Deoarece viitorul afacerii depinde in mare parte de intreprinzator, decizia finala de
acordare a imprumutului se va baza in mare parte pe discutia personala pe care o va avea
cel ce ofera imprumutul cu intreprinzatorul. Personalitatea, abilitatea si vivacitatea
intreprinzatorului vor fi evaluate cu atentie.
De asemenea, se va avea in vedere realismul intreprinzatorului, competenta sa,
onestitatea si organizarea prezentarii pachetului de imprumut. intreprinzatorul trebuie sa
fie pregatit sa intalneasca pe cei cei ce ii vor putea acorda imprumutul si sa aiba idee
despre ceea ce doresc acestia sa afle de la el. O prezentare clara, bine documentata nu
numai ca mareste sansa de obtinere a imprumutului, insa poate duce si la stabilirea unor
relatii pe termen lung cu sursa de finantare.
CAPITOLUL 1: SISTEMUL DE FUNCIONARE A UNEI FIRME SI
MODALITATI DE FINANTARE

ntreprinderea, privit ca sistem complex, deschis i dinamic, cu caracter


preponderent operaional, n sens generic, este un grup de persoane organizat, potrivit
unor cerine economice, tehnologice, juridice i sociale care concepe i desfoar un
ansamblu de activiti utile ce se concretizeaz n bunuri i servicii destinate vnzrii, cu
scopul obinerii unui profit ct mai mare. Atingerea acestui el impune identificarea i
satisfacerea cerinelor clienilor i corelarea activitii ntreprinderii cu schimbrile
frecvente i importante ce au devenit o regul general a mediului de marketing.
De aceea, cunoaterea mediului i a interdependenelor mediu-ntreprindere
constituie o problem de maxim importan care-i asigur funcionalitatea raional i n
final succesul n afaceri.
Pentru orice ntreprindere cunoaterea i analiza mediului ambiant, a fizionomiei i
mecanismului su de funcionare reprezint punctul de unde ncepe identificarea
oportunitilor, dar i a pericolelor, a ameninrilor ce se prefigureaz la adresa sa. De
aceea se impune cu necesitate cunoaterea coninutului i a cerinelor mediului, precum i
a modificrilor cantitative i calitative care apar n sfera lui, chiar anticiparea evoluiei
viitoare a mediului, astfel nct ntreprinderea s se poat adapta la noua lui structur.
Cunoaterea caracteristicilor i a mutaiilor intervenite n structura mediului
ambiant este o condiie fundamental a satisfacerii unei anumite categorii de trebuine de
ctre ntreprindere, necesiti aflate n continu cretere i diversificare, care trebuie s
stea la baza elaborrii unor strategii realiste, bine fundamentate tiinific. De asemenea,
asigurarea resurselor materiale, financiare, informaionale i umane de care ntreprinderea
are nevoie pentru desfurarea unei activiti n condiii de maxim eficien, solicit
cunoaterea n detaliu a factorilor de mediu care o influeneaz, factori care constituie o
premiz esenial n adoptarea i aplicarea deciziilor i aciunilor ca expresie a
necesitilor i oportunitilor prezente i de perspectiv. nsuirea opticii de marketing i
aplicarea ei realist presupune i o anumit capacitate de adaptare a ntreprinderii la
mediu, ntruct modificrile acestuia pot avea i efecte pozitive i negative.
Astfel, mediul de marketing poate determina oportuniti de sporire a afacerilor cu
clienii existeni sau cu alii noi, sau poate serios deteriora capacitatea de satisfacere a
necesitilor clienilor, prin nepotrivirea cererii cu oferta. Prin urmare, nu este suficient s
cunoti i s te adaptezi la mediu, ci este nevoie de capacitate de mobilizare i coordonare
pentru adaptarea operativ a activitii la noile cerine.
Este foarte important s se neleag c ntreprinderea nu se afl n opoziie cu
mediul de marketing, ea fiind chiar o component a acestuia care exercit influen
asupra mediului, altfel spus exercit un rol activ asupra lui. De asemenea, trebuie inut
seam de faptul c mediul de marketing nu este n mod automat ostil, restrictiv,
primejdios, ci dimpotriv i ofer anse, ocazii, favorabile, situaii benefice pentru
meninerea poziiei i chiar accentuarea ei pe pia.
Mediul de marketing, reprezentat de forele externe ale ntreprinderii, influeneaz
direct sau indirect obiectivele, planurile, procedurile, activitile i rezultatele acestora,
jucnd un rol extrem de important n viaa ntreprinderilor. De aceea, specialitii
consider c analiza mediului i adoptarea unui proces sistematic de identificare a
schimbrilor semnificative sunt foarte importante pentru a prognoza impactul ce-l poate
avea asupra organizaiei (E. Hill & T. OSullivan Op. cit. p.51). n acest scop, s-au
elaborat o serie de metode de analiz a mediului (se utilizeaz mai muli termeni sinonimi
n literatura de specialitate, cel mai frecvent utilizai fiind: scanare, previzionare, culegere
de date, cercetare extern, control, redarea informaiilor externe) cele mai cunoscute
fiind: managementul semnalului slab; Quest (Quick Environment Scanning Technique) i
sistemele formale de explorare a mediului.
Primul pas este observarea continu ce d posibilitatea desprinderii n faza iniial
a modificrilor i adoptrii deciziilor corespunztoare.
Al doilea pas este monitorizarea ce presupune colectarea informaiilor ce dau
posibilitatea remarcrii tendinelor care indic oportuniti sau primejdii.
Al treilea pas este prognozarea, prin care se determin aria, viteza i intensitatea
modificrilor cu ajutorul tehnicilor specifice i se elaboreaz scenarii.
Al patrulea pas este analiza posibilelor consecine asupra
activitii ntreprinderii. Impactul probabil asupra organizaiei se poate materializa n
patru categorii de rspuns la schimbrile de mediu, ce impun ca tactic:
1. marketing activ cnd schimbarea este clar i impactul este semnificativ;
2. planuri pentru orice eventualitate cnd probabilitatea schimbrii este mic
dar impactul este mare;
3. monitorizare cnd schimbri pot s apar, dar efectele nu sunt importante;
4. revizuire periodic cnd i posibilitile schimbrii i impactul sunt de mic
intensitate.

-- Categorii de rspuns la schimbri de mediu

Preocuparea specialitilor teoreticieni i practicieni de a analiza mediul este


determinat de faptul c n prezent organizaiile funcioneaz ntr-un mediu concurenial
i foarte dinamic mai ales datorit evoluiei fr precedent a tehnologiei, un mediu n care
apar noi legi, se utilizeaz strategii concrete de cucerire a pieelor, scade fidelitatea
cumprtorilor mai ales datorit unei accelerate diversificri a produselor i serviciilor
oferite de productori. De aceea, mediul de marketing trebuie supravegheat i analizat
pentru a intui ct mai corect natura i dimensiunile potenialelor schimbri ce se
prefigureaz, iar n funcie de acestea s se pregteasc planuri concrete de rspuns, prin
care s se pregteasc extinderea grupurilor int i redefinirea activitilor de marketing.
Studiile efectuate n SUA i Europa au evideniat importantele avantaje pe care
ntreprinderile le pot avea n urma analizei mediului, ntre acestea cele mai importante ar
fi:
- contientizarea mai puternic din partea echipei manageriale privind
modificrile survenite n mediul de afaceri;
- planificarea strategic i decizii mai eficiente;
- eficien sporit de conducere;
- analize industriale i de pia mai bune;
- rezultate superioare n activitatea extern;
- alocarea mai eficient a resurselor;
- planificarea mai eficient a consumului de energie.

De asemenea, studiile respective au tras concluzii interesante i cu privire la


factorii cei mai importani de care trebuie s in seam orice manager.
n concluzie, cunoaterea i anticiparea evoluiei mediului devine att de
important nct analiza mediului trebuie structurat pentru a satisface nevoile celor care
iau decizii cu att mai mult cu ct exist deja instrumente i tehnici specifice.
CAPITOLUL 2: SURSE PROPRII DE FINANTARE A UNEI AFACERI

2.1 Avantaje si dezavantaje ale finantarii interne

2.2 Program financiar pentru susinerea unei afaceri proprii

2.3 Estimarea cerintelor financiare necesare initierii afacerii

2.4 Capitaluri proprii, rezerve, profit

2.5. Surse de obtinere a fondurilor

Principalele instrumente de politic regional vizeaz crearea unor condiii


favorabile pentru atragerea investiiilor private, n condiiile unor resurse de finanare
public redus. Mijoacele financiare necesare pentru a iniia sau dezvolta o ntreprindere
pot proveni din surse interne sau externe.
1. Sursele interne de finanare constau din economiile antreprenorului, iar n
cazul ntreprinderilor existente constau n vnzarea produsului realizat. O finanare
realizat numai cu sprijinul unic al surselor interne prezint o serie de avantaje i
dezavantaje.
a. Avantajele finanrii interne:
o Un mai mare control i independen asupra ntreprinderii, actele ntreprinse
netrebuind a fi justificate cuiva.
o Singurul cost asociat finanrii interne este pierderea dobnzilor (dac fondurile
fceau obiectul unui plasament pe piaa de capital).
o Fondurile investite nu trebuie s fie rambursate.
b. Dezavantajele finanrii interne:
o Fondurile sunt limitate, fapt ce restrnge capacitatea ntreprinztorului de a realiza
beneficii sau de a-i dezvolta ntreprinderea.
o ntreprinztorul va trebui s accepte un nivel de risc personal ridicat.
2. Finanarea extern este asigurat de bnci, instituii de investiii, organe ale
sectorului public, ct i cel particular.
a. Avantajele finanrii externe :
o Exist o gam variat de finanri;
o Investitorii externi sunt, de regul, mai importani dect sursele interne i pot
permite o dezvoltare mai substanial a ntreprinderii;
o Implicarea investitorilor externi trebuie s garanteze adaptarea unei direcii
raionale a ntreprinderii;
o Implicarea investitorilor interesai i experimentai poate constitui o resurs
important pentru ntreprindere.
b. Dezavantajele finanrii externe :
o Investitorul exterior poate dori s participe activ la gestiunea ntreprinderii.
o Obiectivele investitorilor trebuie satisfcute chiar dac aceasta difer de
obiectivele ntreprinderii.
n general, mijloacele financiare obinute reprezint un cumul dintre sursele interne
proprii i cele externe, n funcie de previziunea proprie fcut.

2.2 Program financiar pentru susinerea unei afaceri proprii

n Romnia, ultimii ani au coincis cu o reducere semnificativ a afacerilor proprii


derulate n cadrul unor ntreprinderi mici i mijlocii. O prim soluie care ar putea redresa
funcionarea I.M.M.-urilor este finanarea acestora de ctre unele bnci specializate sau
de instituii financiare solide. n acest sens considerm c o revigorare a sectorului
I.M.M.-urilor n Romnia este condiionat n primul rnd de atractivitatea programelor
de creditare ce trebuie realizate din surse externe pentru sprijinirea i dezvoltarea IMM-
rilor.
Un studiul recent efectuat de Centrul Romn pentru I.M.M.-uri privind realizarea
unor programe financiare realiste ale acestora, au artat c principalele surse de finanare
pentru susinerea unei afaceri proprii sunt:
capitalul propriu;
creditele furnizori;
creditele bancare.
Totui, dac facem o inventariere real a surselor de finanare a I.M.M.-urilor,
se constat c n afar de sursele prezentate anterior, mai sunt i alte surse i anume:
disponibilitile bneti aduse de asociai;
creditul asociat unic;
credite acordate n cadrul unor programe internaionale;
asisten financiar nerambursabil n cadrul unor programe
internaionale;
leasing;
avalizarea biletelor la ordin sau a cambiilor;
scrisorile de garanie;
subveniile;
acreditivul n lei i/sau n valut;
Capitalul este forma de finanare cea mai ieftin, iar majorarea capitalului, prin
atragerea de aporturi noi, constituie principala surs de finanare pentru I.M.M.-uri.

Creditul furnizor reprezint o form de finanare foarte des ntlnit, att la intern
ct i la extern.
Un manager bun caut s-i finaneze producia / serviciile / comerul prin aceste
credite furnizori, adic s ncaseze la termene mai mici dect termenele de plat a
furnizorilor. Creditele furnizori pot s fie acordate pe termen scurt sau mediu. Cadrul larg
al acestor credite sunt contractele ncheiate ntre pri, n care sunt stipulate perioadele de
creditare precum i costul acestora. Dac ne referim la creditele furnizori externi, acestea,
de obicei sunt acordate pe termen scurt, datorit nesiguranei partenerului romn n
rambursarea creditului. Beneficiarul de credite trebuie ns s obin aprobrile legale
cerute de reglementrile Bncii Naionale (B.N.R).
Creditul furnizor poate fi acordat cu dobnd sau fr dobnd.
n cazul creditului furnizor extern dobnda datorat constituie un venit al partenerului
extern obinut pe teritoriul Romniei, n conformitate cu reglementrile n vigoare.
Creditul furnizor poate fi o surs important de finanare pentru susinerea unei
afaceri proprii, dar ea poate fi i un factor care n anumite condiii poate conduce la
nregistrarea de pierderi n activitatea financiar a societii. nregistrarea de pierderi ca
urmare a unui credit furnizor este determinat de diferena de curs valutar din momentul
achiziionrii creditului (primirii produsului / serviciului / mrfii) i momentul restituirii
creditului (efectuarea efectiv a plii produsului / serviciului / mrfii).

Subveniile
I.M.M.-urile cu programe viabile vor avea acces la sumele alocate de la bugetul de
stat. n acest sens prin bugetul de stat s-au alocat sume importante n vederea:
- garantrii mprumuturilor contractate de I.M.M.-uri la bnci;
- nfiinrii de noi ntreprinderi;
- sprijinirea activitilor de marketing i preexport.
Un rol important n dezvoltarea I.M.M.-urilor l-a avut Legea nr. 133/1999
modificat n anul 2000 privind nfiinarea ntreprinderilor mici i mijlocii.

2.3 Estimarea cerintelor financiare necesare initierii afacerii

Estimarea cerintelor financiare se face dupa ce intreprinzatorul s-a decis asupra


produselor/serviciilor pe care le va realiza/vinde si asupra amplasamentului afacerii.
Estimarea cerintelor financiare se face in functie de tipurile de capital necesar initierii
afacerii: capital de pregatire a afacerii si capital de incepere a activitatii.
Capitalul necesar pregatirii afacerii reprezinta investitia care se face inainte de
inceperea afacerilor. Cerintele de capital variaza in functie de natura activitatii, marimea
firmei, amplasament.
Pentru verificarea viabilitatii ideii de afaceri este necesara mai intai elaborarea unui
studiu de fezabilitate. Daca firma doreste sa introduca un produs nou va fi nevoie de
elaborarea prototipului.
O mare parte din cheltuielile de pregatire a afacerii sunt destinate construirii,
renovarii sau inchirierii cladirii. De multe ori intreprinzatorul doreste sa modifice
structura cladirii existente, pentru a corespunde mai bine ideilor si personalitatii sale.
Cumpararea echipamentelor si a unor obiecte de inventar este un alt domeniu in care
trebuie facute investitii. intreprinzatorul are nevoie de fisete, birouri, scaune, echipamente
de birou. Uneori sunt necesare utilaje si masini complexe.
O alta categorie de cheltuieli este destinata achizitionarii stocurilor, inainte de
inceperea lucrului. Nu toti furnizorii acorda credit comercial unei noi afaceri, asa ca plata
se face de multe ori la livrare.
In categoria cheltuielilor de pregatire a afacerii intra si cele referitoare la plata
diferitilor consultanti, cum ar fi avocatii, contabilii, expertii tehnici in evaluarea cladirii si
utilajelor etc. De asemenea, pentru unele afaceri sunt necesare obtinerea de licente
speciale, care trebuie cumparate inainte de demararea afacerii.
Capitalul de incepere a activitatii reprezinta investitiile care se fac cu putin timp
inainte de inceperea afacerii, in timpul lansarii afacerii si imediat dupa initierea afacerii.
Noua afacere poate atrage clienti inca de la inceput, insa vanzarile inregistrate nu acopera
de multe ori cheltuielile mari care trebuie facute in aceasta perioada. Multi clienti
potentiali vor trata noua afacere cu suspiciune si precautie. De aceea, intreprinzatorul
trebuie sa se gandeasca la faptul ca la inceputul existentei sale firma va avea un deficit
financiar.
Determinarea capitalului de incepere este necesara si pentru a asigura firmei o
baza solida de crestere. De aceea, intreprinzatorul trebuie sa identifice costul stocurilor, al
fortei de munca, utilitatilor, asigurarii etc. in felul acesta isi va forma o imagine asupra
dimensiunii firmei si a marimii si sferei actiunilor viitoare.
Estimarea cerintelor de capital necesar pregatirii afacerii se face prin investigarea
preturilor posibililor furnizori sau a diferitelor firme prestatoare de servicii. Estimarea
capitalului de incepere a activitatii este cumva diferita intrucat veniturile pot compensa
cheltuielile. in consecinta, estimarea nu se reduce doar la o simpla investigare.
Previziunea vanzarilor este dificil de realizat deoarece nu exista evidente preccedente. De
regula, intreprinzatorul va estima veniturile dupa evaluarea potentialului pietei si
previziunea volumului vanzarilor concurentilor.
Dupa proiectarea volumului vanzarilor se vor estima cheltuielile necesare. Cea
mai buna metoda o constituie estimarea lor in aceeasi maniera ca si a cerintelor de capital
necesar pregatirii afacerii. Aceasta abordare il forteaza pe intreprinzator sa ia unele
decizii critice privind natura afacerii: stabilirea numarului angajatilor si a salariului pe
care il va plati, felul asigurarii necesare etc. si prin urmare va fi obligat sa faca
investigatii in acest sens. O alta metoda de estimare a cheltuielilor este sa se foloseasca
mediile din ramura.
Estimarea este cu atat mai corecta cu cat intreprinzatorul isi face sperante
rezonabile privind veniturile si costurile. Nu de putine ori insa unii intreprinzatori sunt
atat de entuziasti de ideea afacerii lor incat supraestimeaza veniturile si subevalueaza
costurile. in general, este mai bine sa se faca o estimare conservatoare a veniturilor si o
estimare mai lejera a cheltuielilor. in felul acesta intreprinzatorul este pregatit pentru cel
mai nefavorabil scenariu al necesitatilor de capital.
Odata realizate proiectiile capitalului necesar si contributia personala a intreprinzatorului,
acesta poate incepe demersurile de imprumut.

2.4 Capitaluri proprii, rezerve , profit

CAPITALUL este, in esenta, orice forma de bogatie folosita pentru producerea


unei bogatii mai mari a firmei. El se gaseste intr-o afacere sub diferite forme: numerar;
stocuri; utilaje si echipamente. De exemplu, intr-o afacere producatoare de bunuri
materiale, utilajele si echipamentele sunt folosite pentru realizarea de produse necesare
satisfacerii anumitor cerinte. Venitul obtinut din vanzari va fi folosit pentru achizitionarea
unei cantitati mai mari de materii prime pentru o posibila extindere a activitatii sau pentru
cumpararea unor echipamente suplimentare. Ciclul continua, capacitatea intreprinderii (si
eventual rentabilitatea) crescand pana se atinge punctul diminuarii veniturilor marginale.
in acest fel, capitalul initial al patronului a contribuit la obtinerea unei bogatii
suplimentare atat pentru intreprindere cat si pentru societate in general.
Managerii financiari identifica in mod obisnuit trei categorii principale de necesitati de
capital: capital fix; capital de lucru; capital suplimentar.
Capitalul fix este necesar achizitionarii fondurilor fixe ale intreprinderii. Aceste
fonduri sunt destinate producerii de bunuri si prestarii de servicii nu si vanzarii. Cladirile,
echipamentele, masinile nu sunt transformate in numerar in timpul derularii afacerii,
astfel incat banii investiti in aceste active fixe tind sa fie "inghetati", deoarece nu sunt
folositi pentru alte scopuri.
Cantitatea de bani necesari nu se rezuma doar la sumele necesare inchirierii unui
magazin, achizitionarii de echipamente si cumpararii stocului initial. Exista multe alte
costuri care cer cantitati considerabile de bani.
Cele mai multe afaceri nu sunt imediat profitabile, intreprinzatorii trebuind sa le
sustina pana cand vor aduce venituri. De asemenea, ei trebuie sa finanteze creditele
clientilor pana cand se vor realiza noi venituri.
Capitalul de lucru (circulant, fondul de rulment) reprezinta fondurile temporar
necesar derularii activitatilor pe termen scurt. El poate fi determinat ca diferenta intre
activul si pasivul curent. Necesarul de capital circulant se datoreaza fluxului de casa
neuniform cauzat de fluctuatiile sezoniere normale. Schimbarile neprevazute ale cererii,
vanzarile pe credit si sezonalitatea sunt cauze frecvente ale variatiei fluxului de numerar
al oricarei firme mici.
Fondul de rulment este folosit in mod normal pentru achitarea notelor de plata,
finantarea vanzarilor pe credit, plata salariilor, precum si pentru unele situatii
neprevazute. Creditorii fondului de rulment spera ca patronul sa obtina un numerar
superior pentru asigurarea rambursarii imprumutului la sfarsitul ciclului de
productie/vanzare.
Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificarii obiectului
principal de activitate al acesteia. Creditorii capitalurilor suplimentare acorda imprumutul
pentru aceleasi motive ca acelea ale capitalului fix.
Intreprinzatorul trebuie sa evidentieze distinct cele trei categorii de capital in cadrul
planificarii financiare. Desi ele sunt interdependente, fiecare are surse de finantare proprii
si efecte distincte atat asupra afacerii cat si asupra cresterii pe termen lung a acesteia.

REZERVELE reprezint surse ale societilor comerciale constituite pe baza


rezultatelor pozitive obinute n activitatea de exploatare, primelor de emisiune,
diferenelor din reevaluare, diferenelor din rscumprarea aciunilor proprii i din alte
resurse.
Ele se mai numesc si profituri capitalizate i au rolul de a conserva capitalul social.
Contabilitatea financiar reflect i delimiteaz rezervele constituite n urmtoarele
categorii: rezerve legale, rezerve pentru active proprii, rezerve statutare i alte rezerve.
a) Rezervele legale se constituie, potrivit legii n vigoare i sunt destinate protejrii
capitalului social. Ele se constituie la sfritul anului, obligatoriu, n cot de 5% din
profitul brut contabil, anual, pn cnd ating 20% din capitalul social. Se utilizeaz
pentru acoperirea pierderilor precedente.
Rezerva legal constituie deducere fiscal, respectiv se scade din profitul brut
nainte de impozitare (nu se impoziteaz).
b) Rezerve pentru active proprii
Ele se constituie la sfritul anului din profitul net i se utilizeaz n cazul
rscumprrii activelor proprii, pentru a acoperi diferena nefavorabil dintre preul de
rscumprare, mai mare, i valoarea nominal, mai mic.
c) Rezerve statutare se constituie numai dac sunt prevzute n statutul societii
sau n contractul de societate, aplicnd procentul din statut asupra profitului net.
Ele sunt constituite cu scopul de a tempera dorina acionarilor pentru ncasarea de
dividende mari n dauna unor obligaii mai importante ale societii, sursa lor reprezint
profitul net obinut anual. Se utilizeaz pentru creterea capitalului social.
d) Alte rezerve se constituie facultativ din profitul net pe baza hotrrilor
Adunrii Generale a Acionarilor sau Asociailor, n anii n care rezultatul exerciiului este
pozitiv.
Se utilizeaz pentru acoperirea de pierderi precedente, pentru creterea capitalului
social, pentru finanarea unor investiii de relansare, ct i pentru acordarea unor
dividende n anii n care valoarea profitului este mic sau unitatea i ncheie activitatea
cu pierderi.
Se folosesc i pentru acoperirea unor diferene rezultate din operaii de
rscumprare a aciunilor proprii pentru a fi anulate.
Evidena rezervelor constituite prin capitalizarea beneficiiilor i din alte resurse
stabilite prin lege, se evideniaz prin contul de pasiv 106 Rezerve, dezvoltat pe 4
conturi sintetice de gradul doi:
1061 Rezerve legale
1062 Rezerve pentru aciuni proprii
1063 Rezerve statutare
1068 Alte rezerve,
ce corespund categoriilor de rezerve pe care le poate constitui i folosi o societate
comercial.
n creditul conturilor menionate se nregistreaz constituirea rezervelor din
profitul net al exerciiilor financiare precedente, din primele de emisiune.
n debitul conturilor se nregistreaz utilizarea rezervelor pentru mrirea
capitalului social.
Soldul creditor al contului reflect rezervele delimitate ca surs de finanare
durabil a activelor patrimoniale.

PROFITUL, este in cel mai restrins sens, venitul pe care il obtin agentii economici,
ca produs al utilizarii capitalului. in sensul cel mai larg, profitul este cistigul pe care-l
obtin agentii economici, ca surplus peste costul de productie. De aici, rezulta ca profitul
este avantajul realizat in forma baneasca dintr-o actiune, operatie sau activitate
economica. Prin urmare orice agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta
daca nu obtine profit.
Privit ca diferenta intre pretul de vinzare si costul de productie profitul, mai precis
profitul total are doua componente: profitul normal si profitul supranormal sau economic.
Profitul Profitul normal reprezinta acea parte a profitului pe care o realizeaza si insuseste
intreprinzatorul (agentul economic) in calitatea sa de proprietar al factorilor de productie.
Ca venit al proprietarului care este si intreprinzator, profitul normal nu se include in
costul de productie. Acesta corespunde venitului care ar reveni intreprinzatorului daca el
ar inchiria capitalul sau altui intreprinzator, sau daca ar lucra ca salariat la acesta. Prin
urmare, profitul normal reprezinta minimum de profit pe care o firma trebuie sa-l obtina
pentru a functiona in continuare. in acest caz, nielul venitului total incasat se identifica cu
cel al costurilor de oportunitate, ceea ce inseamna ca pe baza incasarilor se poate asigura
continuarea activitatilor la aceiasi parametrii functionali.
Profitul Partea de profit ce se obtine ca venit peste costul de productie indiferent daca
acest venit este produs al unor factori de productie inchiriati sau ca urmare a jocului
concurentei pe piata, reprezinta profitul supranormal sau economic. in timp ce, profitul
contabil reprezinta excedentul de venit net peste costul contabil, profitul economic
reprezinta diferenta dintre venitul total al firmei si costurile de oportunitate ale tuturor
intrarilor (factorilor) utilizate de aceasta intr-o perioada de timp. Adesea, teoria generala a
profitului are in vedere acest tip de profit. Profitul normal, indiferent daca se investeste in
factori de productie care intra in proprietatea intreprinzatorului sau agentului economic,
in general are aceeasi natura, este consumat ca venit personal de catre acesta, facind parte
din profitul total, dar intrind in costul de productie la fel ca orice cost.

2.5. Surse de obtinere a fondurilor

Dupa ce s-au evaluat cerintele de capital necesare pregatirii si initierii afacerii, se va


determina capitalul pe care intreprinzatorul il va pune la dispozitie, fata de cel care il va
imprumuta. Este, desigur, posibil ca intreprinzatorul sa aiba tot capitalul necesar
pregatirii si initierii afacerii, insa de cele mai multe ori este nevoie sa se apeleze la
imprumut.
Recunoasterea nevoii de imprumut este deosebit de importanta, intrucat
subcapitalizarea duce de cele mai multe ori la esec. Prin urmare, intreprinzatorul trebuie
sa planifice cu atentie cerintele de capital ale firmei. Una din sursele principale de capital
o reprezinta resursele financiare proprii. Daca sunt insuficiente, se va imprumuta de le
prieteni, rude sau institutii financiare. imprumutul este riscant intrucat el trebuie garantat
cu bunurile personale sau cele ale firmei. De aceea, intreprinzatorul trebuie sa imprumute
doar suma care ii este strict necesara.
Ca urmare, finantarea trebuie planificata cu multa atentie. O combinatie potrivita a
capitalului propriu cu cel de imprumut care sa acopere atat cheltuielile de pregatire cat si
cele de lansare este de dorit. Una din modalitatile cele mai bune de determinare a
finantarii de inceput este de a face trei proiectii: suma minima, suma maxima si suma cea
mai probabila. intelegerea diferitelor surse de obtinere a fondurilor si implicatiile lor
pentru afacere este o conditie esentiala pentru reusita in afaceri.
Exista doua surse de obtinere a fondurilor: finantarea proprie si imprumuturile.
Avantajul esential al capitalului propriu este ca el nu trebuie rambursat.
Cele mai obisnuite surse de finantare proprie sunt urmatoarele:
1. Economiile personale. Majoritatea capitalului necesar initierii unei afaceri este formata
din economiile personale ale intreprinzatorului. Ca regula generala, intreprinzatorul
trebuie sa aiba cel putin jumatate din fondurile necesare initierii afacerii. Daca el nu va
risca, cu atat mai mult nu vor risca nici alti investitori. De asemenea, imprumutul unei
parti mai mari decat jumatatea capitalului necesar ii va afecta in mare parte afacerea.
2. Prieteni, rude. Daca intreprinzatorului nu-i ajung banii, poate apela mai intai la
prietenii cei mai buni si la rudele care doresc sa investeasca in afacere. El trebuie insa sa-
si prezinte sansa de reusita cu sinceritate pentru ca in caz de esec sa nu-si indeparteze
rudele si prietenii. Daca va trata aceste imprumuturi ca pe oricare altele, se va evita
deteriorarea relatiilor prietenesti si familiale.
3. Partenerii. intreprinzatorul poate sa-si ia un partener pentru a-si mari baza financiara
necesara initierii afacerii. inainte de a incheia un acord de parteneriat, el trebuie sa ia in
considerare impactul renuntarii partiale la controlul afacerii si la obtinerea unei parti din
profit.

2. 6 . Modalitati de autofinantare

Capacitatea de autofinanare reflecta potentialul financiar de crestere economic a


ntreprinderii, respectiv sursa interna de finanare generala de activitatea indsutriala i
comerciala a acesteia destinata sa asigure.
- finanarea unor nevoi ale gestiunii curente;
- cresterea fondului de rulment;
- finanarea totala sau partiala a noilor investitii;
- rambursarea imprumuturilor constractate;
- remunerarea capitalurilor investite.
Capacitatea de autofinanare se paote determina pe baza elementelor din contul de profit
i pierdere, prin doua modalitati astfel:
a) prin procedeul deductiv, care presupune adaugarea la rezultatul burt al
exploatarii (excedent brut sau deficit brut) a sumei altor venituri monetare (alte
venituri din exploatare, alte venituri financiare i alte venituri extraordinare) i
scazand suma altor cheltuieli monetare (alte cheltuieli pentru exploatare, alte
cheltuieli financiare, ale cheltuieli extraordinare, participarea salariatilor la
rezultate, impozitul pe profit).
Metodologia de determinare a CAF, potrivit acestei modalitati, se prezinta dupa cum
urmeaza:
REZULTATUL BRUT AL EXPLOATARII (excedent brut sau deficit brut)
+ Alte venituri din exploatare
- Alte cheltuieli pentru exploatare + Venituri financiare*
- Cheltuieli financiare** + Venituri extraordinare***
- Cheltuieli extraordinare****
- Participarea salariatilor la profit
- Impozit pe profit

CAPACITATEA DE AUTOFINANARE A EXERCITIULUI

Capacitata de autofinanare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea


rentabila a ntreprinderii, care nu are decat n caracter potential, daca nu este sustinut de
mijlaoce financiare efective. Surplusul monetar degajat prin cresterea trezoreriei nete,
adica cash-flow, dovedeste ca cea mai mare parte a capacitatii de autofinanare trebuie
sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila.
b) prin adaugarea la rezultatule exercitiului a categoriilor de cheltuieli neimplicate,
potrivit metodei anterioare (cheltuieli cu amortizarea i provizioanele) i scaderea
veniturilor neluate n calcul, potrivit aceleiasi modalitati (venituri din provizioane,
venituri din vanzarea activelor i subventii pentru investitii virate asupra
rezultatului) astfel:

REZULTATUL NET AL EXERCITIULUI(profit net sau pierdere)


+ Cheltuieli cu amortizarea i provizioanele ( de exploatare, financiare i extraordinare)
calculate
- Venituri din provizioane (din exploatare, financiare i extraordinare)
+ Valoarea neta contabila a elementelor de activ cedate
- Venituri din vanzarea de active
- Subventii pentru investitii virate asupra rezultatului exercitiului

CAPACITATEA DE AUTOFINANARE A EXERCITIULUI

Se observa ca nici un din cele doua metode de calcul a capacitatii de autofinanare


nu are n vedere masura n care veniturile corespund incasarilor, iar cheltuielile platilor.
Presupunand ca toate vanzarile sunt incasate pe parcursul exercitiului i toate cheltuielile
(cu exceptia amortizarilor) sunt platite, se paote calcula capacitatea de autofinanare,
identificata n acest caz cu fluxul net de trezorerie degajat n cursul exercitiului, sau
autofinanarea incasata.
n majoritatea cazurilor practice veniturile realizate i cheltuielile angajate nu sunt
integral incasate, respectiv platite pe parcursul exercitiului. Cu toate acestea, tinand cont
ca fluxurile din decalajele de incasari i plati sunt n general de scurta durata i sunt
compensate de decalajele exercitiului precedent, se poate face afirmatia ca marimea
capacitatii de autofinanare reflecta aproape exact fluxul net de trezorerie degajat n
cursul exercitiului curent.
Capacitatea de autofinanare nu reprezinta o autofinanare potentiala. Bogatia
creata n mod real se apreciaza dupa deducerea remunerarii actionarilor.
n esenta, capacitatea de autofinanare reprezinta un indicator care exprima
independenta financiar a ntreprinderii, reflectand un flux de disponibilitati potential sau
real. Marimea sa depinde, pe de o parte, de rentabilitatea ntreprinderii, iar pe de alta
parte, de politica de investitii a ntreprinderii i de metodele de amortizare a activelor
imobilizate.
Pe baza capacitatii de autofinanare, se pot stabili o serie de indicatori utili n
aprecierea independentei financiare a ntreprinderii:
a) Capacitatea potentiala de rambursare a cheltuielilor financiare
care reflecta numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea cheltuielilor
financiare, pe baza capacitatii de autofinanare anuale degajate de ntreprindere.
Cheltuieli _ financiare
Ra
CAF
b) Rata de finanare a investitiilor anuale reflecta proportia n care
ntreprinderea poate asigura finanarea investitiilor anuale pe seama CAF, n situatia n
care intreaga suma ar fi alocata n acest scop.
CAF
Rb 100
Investitii _ anuale

c) Rata de acoperire a excedentului brut reflecta participarea fluxului


potential de lichiditati, din activitatea de exploatare, la formarea fluxului total de
disponibilitati al ntreprinderii
CAF
Rc 100
RBR
d) Rata de acoperire a rezultatului exercitiului se determina ca raport
intre capacitatea de autofinanare i rezultatul exercitiului astfel:
CAF
Rd 100
Re zultatul _ exercitiului

Rezultatul exercitiului luat n calculul capacitatii de autofinanare nu este n


totalitate disponibil pentru autofinanare. De aceea, se paote afirma ca autofinanarea
reprezinta acea parte din capacitatea de autofinanare ramasa disponibila, dupa
distribuirea dividendelor. Aceasta pune n evidenta aptitudinea reala a ntreprinderii de a
se autofinanta, dupa deducerea remunerarii actionarilor:

Autofinanarea = CAF Dividende distribuite

Autofinanarea constituie o sursa interna destinata acoperirii nevoilor de finanare


ale exercitiului viitor, expresie a bogatiei create de ntreprindere. Ea este deterinata de
cresterea surselor obtinute din propria activitate a ntreprinderii i care vor ramane n mod
permanent la dispozitia acesteia pentru finanarea activitatii viitoare.
n analiza autofinantarii distingem trei trepte: minima, de mentinere i de dezvoltare.
Autofinanarea minima cuprinde suma amortizarii i are rolul de a permite
mentinerea capacitatii ntreprinderii. Datorita inflatiei i evolutiei tehnologice,
autofinanarea minima nu este suficienta pentru reinnoirea imobilizarilor necesare,
pastrarii capacitatilor de productie existente;
Autofinanarea de mentinere include sursele care vor asigura n viitor acoperirea
cheltuielilor necesare mentinerii potentialului productiv i, respectiv, pentru reinnoirea
imobilizarilor i acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare ale
autofinantarii de mentinere sunt: amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din
valoarea imobilizarilor) i provizioanele;
Autofinanarea de dezvoltare cuprinde, pe langa cea de mentinere, o parte din
rezultatul exercitiului, astfel incat sa permita modernizarea i cresterea capacitatilor de
productie.
Importanta autofinantarii poate fi argumentata prntr-o serie de avantaje pe care
aceasta le ofera ntreprinderii:
Reprezinta o sursa independenta i stabila, respectiv un mijloc sigur de finanare n
anumite situatii conjuncturale nefavorabile pentru ntreprindere;
Confera ntreprinderii libertatea de actiune, prin aceea ca autonomia financiar
dobandita prin autofinanare ii ingaduie acesteia independenta de gestionare fata de
organismele financiare i de credit;
Este indispensabila pentru finanarea investitiilor (de mentinere, de inlocuire, de
crestere), cu conditia realizarii unor investitii utile i nu de irosire a resurselor;
Permite franarea indatorarii i, implicit, reducerea cheltuielilor financiare;
Constituie un indicator pe baza caruia se poate masura randamentul capitalurilor
proprii, respectiv rentabilitatea financiar;
Reprezinta premisa deschiderii accesului pe piata de capital i n atragerea de
capital extern.
Prin dimensiunea sa, autofinanarea degajata de ntreprindere joaca un puternic rol
de semnalizator al performanelor ntreprinderii, sugerand potentialilor investitori
capacitatea acesteia de a utiliza eficient capitalurile incredintate i de a asigura o
remunerare atragatoare. Pentru creditori, marimea absoluta i relativa a autofinantarii
certifica capacitatea de rambursare de catre ntreprindere a sumelor imprumutate, ct i
nivelul riscului de neplata.
n analiza economic, pe langa evolutia autofinantarii n marime absoluta, se urmaresc i
ratele autofinantarii, i anume:

a) Rata autofinantarii investitiilor anuale:


Autofinantare
Ra 100
investitii _ anuale

b) Rata autofinantarii imobilizarilor corporale i necorporale:


Autofinantare
Ra 100
Im obilizari _ corporale Im obilizari _ necorporale

c) Rata de finanare a nevoilor globale de finanare:


Autofinantare Autofinantare
Rc 100
Nevoia _ de _ finantare Active _ imobilizate Variatia _ NFR
BIBLIOGRAFIE

1. Baker J. M. - Marketing, Ed. tiinific i Tehnic, Bucureti, 1996;


2. Bonta D. - Management, Ed. Tehnopress, Iai, 1999;
3. Dubois P. L., Jolibert A. - Marketing, teorie i practic, Ed. Economic,
Bucureti, 1994;
4. Florea R. Tehnici de promovare, suport de curs, Universitatea George
Bacovia, Bacu, 2002;
5. Florescu C., Balaure V. - Marketing, Grupul Academic de Marketing i
Management, Bucureti, 1996;
6. Kotler Ph., Armstrong G. - Principiile marketingului, Ed. Teora, Bucureti,
2001;
7. Luca Gabriel P., Verzea I., ,Managementul logisticii industriale si comerciale,
Editura Performantica
8. Mlcomete P. - Marketing, Ed. Fundaiei Ghe. Zane, Iai, 1993;
9. Munteanu V. -Marketing, Ed. Fundaiei Chemarea, Iai, 1996;
10. Niculescu E. - Marketing modern, Ed. Polirom, Iai, 2000;
11. Ni C., Popescu M. - Dicionar de marketing i de afaceri, Ed. Economic,
Bucureti, 1999;
12. Prutianu t. - Comunicare i negociere n afaceri Ed. Polirom, Iai, 1998;
13. Purcrea T., Franc I. V. - Marketing, Ed. Expert, Bucureti, 1992;
14. Petru ,,Managementul marketingului Editura Tehnopres;
15. Colecia revistei Tribuna economic, 2000 2004;
16. * * * - Consilier vnzri, Ed. Rentrop & Straton, Bucureti, 2003.