Universitatea Din Pitesti

Facultatea de Stiinte ale Educatiei ,Stiinte Sociale si

Psihologie
Anul II CAS
Student: Necsoi Ionut Daniel

PROIECT CONSILIERE IN ASISTENTA

SOCIALA
-STUDIU DE CAZ-
 Consiliere in asistenta sociala

Studiu de caz

 Modalitatea solicitării: Clientul N.M. a venit voluntar la sediul

consilierului conştientizând că are o problemă pe care nu o poate rezolva singur
şi din acest motiv cere ajutorul unui specialist.
 Solicitant:
 Data solicitării:
 Tipul cazului: Este o situaţie de criză, un divorţ, la care tatăl obţine
custodia copilului dar încă îl urmăresc întâmplările din trecut şi nu se poate
detaşa de ele.
 Date despre beneficiar: nume, vârstă, domiciliu, situaţia: NM ,30 ani ,
Arges ,jud Arges
 Alte date relevante despre beneficiar: Momentan clientul locuieşte
împreună cu fiul său T. de 5 ani, într-un apartament spaţios. Are un loc de
muncă stabil care îi dă posibilitatea să-şi întreţină fiul.
 Motivul solicitării:Clientul solicită consiliere pe motiv că doreşte o
schimbare în viaţa lui, doreşte să se detaşeze de trecut şi să se axeze mai mult
pe ceea ce se întâmplă în prezent.
  Observaţii: La prima întâlnire clientul a avut reţineri în ceea ce priveşte
relatarea întâmplărilor. Din discuţia cu acesta s-a observat ataşamentul faţă de
copil şi dorinţa de a uita trecutul.
 Concluzii: Clientul a manifestat dorinţa de schimbare a situaţiei în care
se află, şi dorinţa de reîntregire a familiei găsindu-şi o nouă soţie şi o nouă
mamă pentru fiul său, după divorţ se simte singur şi regretă faptul că a avut
încredere în fosta lui soţie.

 Data:

Evaluarea iniţială a cazului/situaţiei

M. 30 de ani locuieşte într-un mediu urban, s-a căsătorit cu C.care provine
din mediu rural. Cei doi au împreună un copil T. care este bucuria şi fericirea
familiei.
Familia a locuit la oraş doi ani, timp în care soţul a obţinut un post de lucru
mai bun, iar situaţia materială a familiei s-a îmbunătăţit simţitor. Pentru a se simţi
cu adevărat împlinit, tatăl îşi mai dorea un copil dar mama avea reţineri; îi dăruia
copilul doar dacă renunţă la slujba sa dedicându-şi viaţa afacerilor familiei ei. La
cererea soţiei familia s-a mutat la ţară. Soţul nu a fost încântat de această
schimbare, dar din iubire pentru familia sa a renunţat la mediul lui de viaţă şi chiar
la slujba sa.
Deşi M. îşi respectase promisiunea facută, C. întârzia să-i îndeplinească
dorinţa, nu vroia încă un copil. Dezamăgit nu renunţă la această idee şi cu propriile
forţe începe construirea unei noi case pentru familia sa. C. îl ameninţă din nou că,
dacă nu vinde casa va locui singur în ea, iar soţia va rămâne în casa părintească cu
fiul lor. Frustrat şi plin de regrete pentru că şi-a vândut casa, soţia refuză în
continuare să îi îndeplinească marea lui dorinţă: de a mai avea un copil.
M. şi-a sacrificat cariera, şi-a lăsat slujba care îi aducea satisfacţii, a părăsit
oraşul natal mutându-se la ţară, şi-a construit o casă la care a trebuit să renunţe dar
avea lângă el o soţie din ce în ce mai distantă, rigidă şi nişte socrii care abia îi
adresau câteva vorbe deşi îl ţineau legat de casa cât şi de afacerea lor.
Ca şi cum toate aceste sacrificii şi regrete nu ar fi fost de ajuns M. află cu
stupoare de la un vecin, ceea ce tot satul ştia, că soţia lui îl înşeală cu preotul
satului. C. nu a negat adevărul iar M. foarte decepţionat divorţează de soţia
adulterină obţinând custodia copilului.
M. cere ajutorul consilierului de a face faţă situaţiei prezente şi de a-şi
clarifica sentimentele.

1) Dezvoltarea relaţiei de consiliere şi explorare a situaţiei

Ne confruntăm cu o situaţie de criză, un divorţ, pe care clientul îl

conştientizează şi cere ajutorul unui specialist. Consilierul stabileşte şi promovează
un climat în care clientul se simte liber şi încurajat să exploreze toate aspectele
sinelui, pe fondul unei dorinţe reciproce de colaborare, atmosfera se centrează pe
relaţia consilier- client. Cosilierul este conştient de limbajul verbal şi nonverbal al
clientului şi oferă feed-back asupra celor observate, clientul încă trăieşte stări de
nelinişte şi este deznădăjduit. Consilierul îşi manifestă încrederea în client
oferindu-i un real suport pentru a-şi idendifica propriile resurse.

2) Alegerea şi argumentarea abordării utilizate

Pentru această situaţie abordarea lui Carl Rogers este cea mai potrivită, fiind
o situaţie de criză, consilierea fiind centrată pe client.
Metoda lui Rogers este liberă, fluidă, deschisă, permisivă. Pe măsură ce
clientul este în stare să-şi reverse, cu toată durerea, furia sau disperarea acumulată,
emoţiile pe care le-a trăit şi pe măsură ce acceptă că aceste sentimente îi aparţin,
ele îşi pierd caracterul exploziv. Ca atare clientul este mai capabil să exprime, în
orice situaţie, sentimentele trezite de acea nouă situaţie.
Terapia centrată pe client are la bază un model al personalităţii care
accentuează rolul deosebit al dezvoltării sau al autoactualizării. Obiectivul ideal al
actualizării este dezvoltarea deplină a personalităţii şi tendinţa de a evolua în
direcţia maturizării. Această dezvoltare este rezultatul experienţelor personale care
pot apărea în relaţiile cu ceilalţi. Multe experienţe au un caracter simbolic, deşi ele
pot fi constientizate.

Carl Rogers susţine că oamenii au nevoie de o orientare nedirectivă, prin care

gândurile, sentimentele şi acţiunile lor să nu fie subiecte pentru sfaturi, interpretări,
critici, confruntări, sau provocări, ci pentru încurajare. Clientul şi-a dat seama că
poate să accepte sentimentele pozitive faţa de sine ca tată bun şi să accepte pe
deplin situaţia în care se află găsindu-şi resursele în propriile sale valori. Domnul
M. îşi doreşte să găsească cu adevărat “sufletul pereche” şi o nouă mamă pentru
fiul său.

3) Intervenţia propriu-zisă (scop, etape, desfăşuare, încheiere)

Scopul intervenţiei constă în sprijinirea clientului ca întreg, ca o persoană căreia

nu-i sunt necesare mecanismele defensive în experienţele zilnice. Clientul M. este
doritor de schimbare, mai deschis experienţelor, mai încrezător în forţele proprii, o
mai eficientă capacitate de a lua decizii aici şi acum. Nu în ultimul rând, clientul
este ajutat să identifice, utilizeze şi integreze propriile resurse, astfel încât să
devină mai realist în propriile acţiuni, mai încrezător şi cu iniţiativă, un individ
care se valorizează pe sine, mai matur, mai socializat şi adaptiv în comportamente.
În concepţia lui Carl Rogers, procesul terapeutic are mai multe etape. Aceste
etape evidenţiază în egală măsură atât aspectul nondirectiv şi umanist al
intervenţiei terapeutice cât şi drumul parcurs de client pe calea maturizării sale
psihosociale.
1) Două persoane sunt într-un contact psihologic. Clientul vine şi solicită ajutor.
Decizia clientului M. de a se prezenta la terapeut este un act de independenţă
responsabilă- domnul M. vine singur, nu este adus. Acceptând responsabilitatea
solicitării ajutorului consilierului, clientul M. acceptă şi responsabilitatea de a se
ocupa de problemele sale în special de fiul său T.
2) Clientul se află într-o stare de incongruenţă, este vulnerabil şi anxios; el
trăieşte sentimentul că nu corespunde imaginii pe care o are despre sine.Situaţia de
ajutor este clar definită. Încă de la început, clientul este avertizat de faptul că,
consilierul nu are răspunsuri la problemele sale. Consilierea furnizează un cadru în
care clientul M. poate descoperi, cu ajutor, propriile răspunsuri la propriile
întrebării. Consilierul comunică domnului M. verbal şi nonverbal ideea şi
sentimentele de libertate şi autenticitate, încurajându-l să se manifeste în acord cu
ceea ce simte şi gândeşte pe toată durata şedinţei de consiliere.
3) Consilierul este congruent sau integrat în relaţie.Încurajarea exprimării libere
a sentimentelor în ceea ce priveşte problema sa. Atitudinea de înţelegere empatică
a clientului de către consilier facilitează o comunicare autentică şi neevaluativă. În
această etapă trebuie să-l facem pe domnul M. să simtă că ora de consiliere îi
aparţine cu adevărat şi că o poate utiliza cum doreşte, iar atunci beneficiarul va
începe să-şi exprime liber ostilitatea şi anxietatea, sentimentele de îngrijorare şi
culpabilitate, ambivalenţă şi indeciziile.
4) Consilierul acordă clientului o atenţie pozitivă necondiţionată şi acceptă toate
experienţele acestuia, întrucât ele alcătuiesc persoana unică pe care o are în faţa sa.
Consilierul acceptă, recunoaşte şi clarifică sentimentele negative. Acceptând
sentimentele clientului, el trebuie să fie pregătit să răspundă nu la conţinutul
intelectual al celor spuse de client, ci la sentimentele pe care acestea le implică. În
cazul nostru consilierul clarifică verbal aceste sentimente de regret şi culpabilitate
ale clientului M., nu încearcă să le interpreteze cauza şi nici să le discute utilitatea-
el recunoaşte pur şi simplu că ele există şi le acceptă.
5) Consilierul retrăieşte universul interior al clientului într-o manieră empatică
şi încearcă să returneze către acesta experienţele astfel receptate.Când persoana a
exprimat complet sentimentele negative, ea încearcă timid exprimarea tendinţelor
pozitive ce favorizează maturizarea sa. Clientul M. cu cât îşi exprimă sentimentele
negative mai profund, întrucât ele sunt acceptate şi recunoscute, cu atât este mai
sigur că vor urma manifestări pozitive de dragoste, dorinţa de maturizare. În
momentul în care consilierul acceptă sentimentele negative ale solicitantului M.
despre el însuşi, se va accentua un dezechilibrul psihologic al acestuia, fapt ce
determină creşterea probabilităţii manifestării unor tendinţe contrare.
6) Clientul are disponibilitatea de a accepta, cel puţin în principiu, mesajul
consilierului în legătură cu atitudinea pozitivă necondiţionată a acestuia faţă de el
şi cu felul cum înţelege situaţia sa. Consilierul acceptă şi recunoaşte sentimentele
pozitive exprimate, în aceeaşi manieră în care a recunoscut şi acceptat sentimentele
negative ale clientului M. asupra divorţului care i-a marcat existenţa.
Actul de consiliere se desfăşoară într-un climat relaţional comprehensiv şi pe
fondul unei dorinţe reciproce de colaborare între consilier şi domnul M. În orice
relaţie de consiliere armonia şi empatia sunt esenţiale pentru stabilirea unei
atmosfere de încredere şi participare în care interlocutorii pot reacţiona liber.

4) Evaluarea finală a intervenţiei/ schimbările realizate

Evaluarea urmăreşte schimbări profunde, de durată cu privire la situaţia

clientului M. Acesta doreşte să întâlnească o nouă soţie, şi în acelaşi timp o nouă
mamă pentru fiul său T.
Clientul M. este mai încrezător în propriile resurse şi nu mai trăieşte în trecut ci
priveşte cu pozitivism situaţia actuală gândindu-se la viitor.

6) Autoevaluarea studentului care a lucrat la caz, cu privire la

realizarea şi prezentarea proiectului

Participarea şi ascultarea sunt considerate a fi deprinderi fundamentale ale

oricărui bun consilier. Comunicăm cu ajutorul cuvintelor, modulaţiilor vocii,
corpului, posturilor, gesturilor şi al expresiilor mimice. Nu putem să nu
comunicăm. Chiar când nu spunem nimic şi rămânem imobili, transmitem un
anumit mesaj.

Rezumat: Consilierul a adoptat o atitudine pozitivă necondiţionată în relaţia sa cu

clientul. Specialistul a dovedit clientului că îl înţelege şi gândeşte împreună cu el.
Au avut loc discuţii cu final deschis.